Marta Simeon a distribuit o fotografie postată de Sfantul Ardealului - Pr.Arsenie Boca.







Insemnari din manuscrisele de la Sinaia-Parintele Arsenie Boca

Adevărata creştere spirituală e să-ți cunoşti neputințele şi să te lupți cu ele. Singura neputință pe care ți-o iartă Dumnezeu este aceea de a nu putea intra prin uşile închise. În cartea vieții se scriu mai ales faptele pe care le-ai făcut plângând. Fericit este acela care, zilnic fiind ocărât şi defăimat pentru Dumnezeu, se sileşte spre răbdare; el va dănțui cu mucenicii, cu îndrăzneală va vorbi şi cu îngerii.

Omul învață 6 ani ca să vorbească şi 60 de ani trebuie să învețe ca să tacă.

Ascultarea mai mult de Dumnezeu decât de oameni.

Să cultivăm energia voinței.

Cuvintele noastre sunt ființe vii şi ne însoțesc până la judecata din urmă, cu calitatea cu care au fost spuse, cu valoarea creştină sau necreştină.

Să ne preocupe tăcerea.

Pălmuirile întinăciunilor să ne mențină în stare de umilință şi smerenie. Să-L iubim pe Mântuitorul mai mult decât orice.

Destinul nostru e colosal de înalt: îndumnezeirea.