Papornița Moșului
Pagina 3 din 5 PrimulPrimul 12345 UltimulUltimul
Rezultate 21 la 30 din 42

Subiect: Sfantul Ioan Botezatorul

  1. #21
    Administrator
    Data înscrierii
    10.10.2011
    Locație
    CRAIOVA
    Posturi
    78.551
    Melania Apostol a distribuit o fotografie postată de Ortodox in lume.







    Întâia și a doua aflare a Capului Sfântului Ioan, Înaintemergătorul și Botezătorul Domnului.

    Fiind tăiat cinstitul cap al Sfântului Ioan Înaintemergătorul, l-a luat pe tipsie necurată jucătoare şi l-a dus maicii sale, Irodiada. Iar ea, împungând cu acul limba Sfântului care mustra fărădelegea lor, nu l-a dat să-l îngroape odată cu trupul, pentru că se temea că nu cumva Ioan să învieze când capul lui se va lipi de trup şi iar o va mustra. Deci, ea a poruncit ca trupul să-l arunce, iar ucenicii, luându-l noaptea în taină, l-au îngropat în Sevastia, cetatea Samariei. Însă capul l-a îngropat Irodiada, în curtea sa, în pământ adânc, la un loc ascuns şi necinstit. Despre aceasta ştia numai femeia lui Huza, economul lui Irod, cea cu numele Ioana, care se pomeneşte în Evanghelia lui Luca. Aceea, având jale de uciderea cea nevinovată a Sfântului Marelui prooroc Ioan şi de batjocură ce se făcuse cinstitului său cap, l-a luat de acolo noaptea, în taină, şi, punându-l într-un vas de lut, l-a îngropat în muntele Eleonul, unde era satul lui Irod. Când a auzit Irod vestea despre Iisus, a gândit împreună cu Irodiada, nu cumva a înviat Ioan? Căutând capul lui Ioan şi negăsindu-l, nu se pricepeau ce să fie. Apoi a zis Irod către casnicii săi despre Iisus: "Ioan pe care l-am tăiat, acela s-a sculat din morţi şi pentru aceasta se lucrează puteri prin el".

    După aceasta, trecând multă vreme, un bărbat oarecare slăvit, care era dintr-un palat împărătesc şi crezuse în Domnul nostru Iisus Hristos, anume Inochentie, lepădându-se de lume, a mers în Sfânta Cetate a Ierusalimului şi, cumpărând în muntele Eleonului locul acela, care altădată era satul lui Irod, a zidit acolo o chilie şi, îmbrăcându-se în rânduiala monahicească, vieţuia după Dumnezeu. Vrând să zidească o biserică mică de piatră, a săpat un şanţ pentru temelie. Şi, după dumnezeiasca rânduială, a găsit capul ascuns în pământ, în vasul cel de lut. Din unele minuni care se făceau în acea vreme şi prin dumnezeiască descoperire, cunoscând că acela este capul Mergătorului înainte, îl păstra la sine cu cinste. Iar când era să se sfârşească, văzând uriciunea pustiirii, stând la locul cel sfânt - căci în acele vremuri împărăţia închinătorilor la idoli, stăpânind pretutindeni sfintele locuri în Ierusalim, cu idoli şi cu urâtele lor jertfe, monahul acela a ascuns sfântul cap al Mergătorului înainte iarăşi în sânul pământului, în acelaşi loc, ca să nu i se facă vreo necinste după sfârşitul său. Dar acel loc, ce a fost altădată satul lui Irod şi în care era chilia şi biserica cea mică, pustiindu-se după dânsul prin lungimea vremii, a căzut şi s-a asemănat cu pământul şi iarăşi acel cinstit cap a fost neştiut de nimeni, vreme de mulţi ani.

    Împărăţind marele împărat Constantin şi luminându-se cu Sfântul Botez, iar prin maicasa, Sfânta Elena, curăţind şi înnoind sfintele locuri ale Ierusalimului, iar sfânta credinţă înflorind pretutindeni şi strălucind ca soarele, doi monahi de la răsărit s-au sfătuit să se închine cinstitei şi de viaţă făcătoarei Cruci în Ierusalim, care s-a aflat de împărăteasa Elena, precum şi Mormântului Domnului şi la toate sfintele locuri. Deci, ajungând la Ierusalim, se închinau şi se rugau, înconjurând sfintele locuri. Apoi s-a arătat unuia dintre dânşii Sfântul Ioan Mergătorul înainte, în vedenia somnului, poruncindu-i să scoată din sânul pământului cinstitul lui cap, arătându-i locul în satul lui Irod unde era ascuns. El, deşteptându-se, a spus prietenului său. Însă acela, socotind lucrul ca un vis, n-a crezut şi l-a făcut şi pe acela să nu creadă. În altă noapte iarăşi s-a arătat în vedenie Sfântul Înaintemergător, la amândoi, fiecăruia deosebit, şi le-a zis: "Toată necredinţa şi lenevirea lepădând-o, faceţi ceea ce v-am poruncit".

    Sculându-se amândoi, spunând unul altuia vedenia, au mers în satul lui Irod, la locul ce li se arătase în vedenie şi, săpând, au aflat comoara cea fără de preţ, adică sfântul cap al Mergătorului-Înainte, şi, punându-l într-un sac din păr de cămilă, s-au întors la locul lor. În acea vreme, un om din cetatea Emesa, sărac, cu meşteşugul olar, lăsând patria sa şi soţia, din pricina sărăciei, se ducea în altă ţară. Atunci a nimerit în cale pe cei doi monahi şi, apropiindu-se de dânşii, mergeau împreună. Iar monahii, primind pe omul acela să călătorească cu dânşii, i-au dat sacul cu capul să-l ducă, însă omul nu ştia ce este în sac. Şi iată i s-a arătat Sfântul Înaintemergătorul, zicându-i: "Lăsând pe călătorii tăi, fugi de dânşii cu acest sac, pe care îl ai în mâini".

    Aceasta a poruncit-o sfântul de vreme ce vedea neosîrdia şi lenevirea monahilor, care la început nu credeau în arătarea lui. Apoi nu voiau să ducă singuri cinstitul cap, ci îl încredinţară unui om necunoscut. Dar a vrut să facă bine acelui sărac şi să fie pricinuitor vieţii celei bune şi plăcute lui Dumnezeu. Deci, olarul acela, ascultând pe sfânt, s-a ascuns de monahi şi a fugit de ei. Apoi s-a întors acasă la soţia sa, ducând, ca pe o comoară de mare preţ, capul Mergătorului-Înainte, cel mai scump decât toate bogăţiile, pentru care Dumnezeu a binecuvântat casa olarului cu toată îndestularea şi vieţuia întru multă îmbelşugare, uitând pătimirea cea dintâi, dând şi la alţi săraci şi scăpătaţi din bogăţiile sale.

    Ştiind pe Sfântul Ioan Mergătorul-Înainte pricinuitor de atâtea bunătăţi, cinstea capul lui precum se cădea, tămâindu-l în toate zilele, aprinzându-i lumânări şi rugându-se. Astfel, cealaltă vreme a vieţii sale a petrecut-o bine. Iar când era să moară, l-a pus într-un vas cu apă - astfel voind însuşi Sfîntul-Înainte-Mergătorul, şi după moarte arătând chip de sărăcie. Punând vasul acela cu tot cu cap într-un sicriu, l-a petcetluit şi a încredinţat această comoară surorii sale, spunându-i cu amănuntul cum, pentru acel sfânt cap, din sărăcia cea mai de pe urmă a ajuns în mare bogăţie. Şi a poruncit surorii sale să aibă acel sfânt cap în mare cinste, păzindu-l cu cucernicie şi cu frică, dar să nu deschidă sicriul până ce, singur Înainte-Mergătorul nu va voi să se deschidă. Iar dacă va veni la sfârşitul vieţii sale, să-l încredinţeze unui bărbat temător de Dumnezeu şi îmbunătăţit. Astfel, cinstitul şi sfântul cap al Mergătorului-Înainte a trecut de la unul la altul, prin multe mâini.

    După aceea, a ajuns la un monah presbiter, anume Eustatie, care vieţuia aproape de cetatea Emesa, într-o peşteră. Acela, deşi era rău-credincios, vătămat cu eresul lui Arie, totuşi mergeau la el neputincioşii să se tămăduiască cu darul cel minunat, care ieşea din capul Mergătorului-Înainte, cel ţinut în taină de el. Monahul acela, precupeţind darul lui Dumnezeu, acele minuni le atribuia relei sale credinţe celei ereticeşti, tăinuind adevărul înaintea oamenilor, încât pe mulţi de un gând cu el îi înşela. Înştiinţându-se despre reaua lui credinţă, toţi cei din cetatea Emesa s-au sfătuit împreună cu episcopul şi cu voievodul şi au trimis să-l izgonească din peştera aceea şi din hotarele Emesei. Iar el a rugat pe cei ce-l goneau ca să-l lase în ziua aceea să petreacă în peşteră, făgăduind că a doua zi să iasă singur. Dobândind acea vreme, a îngropat noaptea, vasul cel de apă cu sfântul cap, în peştera aceea, adânc în pământ, nădăjduind că în altă vreme va veni în taină să-l ia şi iarăşi, făcând prin el minuni, să-şi întindă credinţa sa cea rea. Însă n-a câştigat ceea ce nădăjduia, pentru că, după ieşirea din peştera aceea, îndată s-au sălăşluit acolo nişte binecredincioşi monahi îmbunătăţiţi, unde nu mai era cu putinţă acelui eretic să intre şi să fure comoara cea duhovnicească, ascunsă în pământ. După multă vreme, adunându-se mulţi fraţi, s-a aşezat mănăstire lângă peştera aceea; iar capul Mergătorului înainte nu era ştiut de nimeni, fiind sub obroc. Trecând mulţi ani, l-a găsit Marcel, arhimandritul acelei mănăstiri de lângă peştera Emesei, bărbat îmbunătăţit, de care lucru singur pomeneşte astfel:

    "Bine este cuvântat Domnul nostru Iisus Hristos, că m-a învrednicit pe mine, Marcel, robul Său, a fi văzător al vedeniei de faţă, care mi s-a făcut în 18 zile ale lunii Februarie, în săptămâna din mijlocul postului sfintelor 40 de zile, descoperindu-se în somn noaptea, căci am văzut toate porţile mănăstirii noastre deschise. Deci m-am înfricoşat şi mi se părea că ies să le închid. Apoi iarăşi am văzut un râu trecând prin poarta mănăstirii, şi mă miram de unde iese acea mulţime de apă. Pe când gândeam aceasta, am auzit un glas de multe cete, venind spre noi dinspre răsărit, cu sunet mare, iar fiecare ceată avea deosebit grai şi striga: "Iată, se arată Sfântul Ioan, Botezătorul lui Hristos".

    Astfel strigând, cetele au intrat în mănăstire. Iar eu, lăsând porţile şi privirea râului, de frică acoperindu-mă, am alergat şi m-am suit în vârful scării, pe care stând, mi se părea că văd în mănăstire două curţi, una spre apus, iar altă spre miazăzi, şi o biserică între dânsele. Apoi fiecare ceată intra în curtea dinspre apus, iar de acolo mergea în biserică şi, închinându-se, ieşea pe uşa dinspre miazăzi.

    După ce au stat cetele din umblarea lor, iarăşi am auzit un glas, strigând: "Iată Sfântul marele Ioan Botezătorul". Apoi, privind, l-am văzut în biserică şi cu dânsul pe alţi doi, unul de-a dreapta şi altul de-a stânga. Atunci, îndată cetele au mers la dânsul, una după alta, şi luau de la dânsul binecuvântare. Şi eu, în sine-mi, gândeam să mă apropii şi să mă binecuvânteze. Intrând eu mai pe urmă decât toţi, pe altă uşă, cu frică şi cu cutremur, m-am închinat înaintea lui până la pământ şi m-am atins de picioarele lui. Iar el, ridicându-mă, m-a cuprins cu dragoste, atingându-se de barbă şi de gura mea, cu sfânta sa gură, apoi, scoţând din sânul său un vas plin de miere, mi-a dat, zicând: "Primeşte binecuvântare". Acestea zicând, el mergea, dar mergeam şi eu în urma lui şi am văzut un stâlp de foc înaintea lui şi înfricoşându-mă, m-am deşteptat.

    După aceasta, trecând ziua, am poruncit ca seara să cânte fraţii obişnuita rânduiala, adică psalmii cu stihuri. Pe când cântau ei, fratele Isachie, ridicându-şi ochii, a văzut foc prin ferestruie arzând în biserica sfintei peşteri, unde era cinstitul cap al Sfântului Ioan, de care noi nu ştiam. Dar fratele, văzând focul, a strigat: "Domnul meu, iată văd foc arzând la sfânta peşteră". Eu am zis către dânsul: "Nu te teme, frate, ci însemnează-te cu semnul Crucii şi taci!"

    După cinci zile, pe la miezul nopţii, pe când dormeam, o mina m-a atins de trei ori în coasta cea dreaptă şi un glas a zis către mine: "Iată, m-am dăruit vouă. Scoală şi urmează stelei ce merge înaintea ta şi unde te va duce, acolo să sapi în pământ, că mă vei afla". Iar eu, cu frică şi cu cutremur deşteptându-mă din somn, şedeam şi am văzut o ceată stând înaintea uşii chiliei în care eram. Înfricoşându-mă foarte, m-am însemnat cu semnul Crucii şi am ieşit, iar steaua mergea înaintea mea. După aceea, am intrat în peşteră şi, ducându-mă până la locul unde era cinstitul cap al Sfântului Ioan Mergătorul-Înainte, s-a făcut nevăzută. Iar eu m-am închinat Domnului, căzând cu faţa la pământ, şi am făcut multă rugăciune. Apoi, aprinzând lumânare şi tămâie şi luând sapa, am început a săpa chemând pe Domnul.

    Săpând eu, se auzea sunet mare şi era pământul vârtos ca aramă. Apoi, ostenindu-mă mult, am aflat cărămizi, pe care scoţându-le, am văzut o lespede de piatră şi pe aceea, scoţând-o cu multă osteneală, am aflat purtătorul şi sfinţitul vas, în care era cinstitul şi vrednicul de fericire cap al Mergătorului-Înainte. Apoi, cuprinzându-mă bucurie şi frică, am luat o lumânare şi tămâie şi, îndrăznind a pipăi, m-am închinat şi iarăşi am acoperit vasul cinstit, după aceea m-am dus din peşteră.

    În uşă m-a întimpinat preacinstitul arhimandrit Ghenadie, care venise în mănăstirea noastră, şi, luându-mă înăuntrul peşterii, a făcut rugăciune şi după aceea a început a-mi spune vedenia sa: "Am văzut, zise el, că în acest loc, unde stăm acum, stăteam amândoi şi era multă pâine de orz curată, mai luminată decât soarele. Apoi am văzut popor fără număr intrând în peşteră şi luă din mâinile noastre pâinile acelea, însă pâinile nu scădeau, ci mai mult se înmulţeau".

    Acestea auzindu-le eu de la părintele Ghenadie, am înţeles că de la Dumnezeu era acea vedenie, care însemna darul cel neîmpuţinat al Botezătorului, care era să se dea tuturor cu îndestulare în acel loc. Deci i-am spus şi eu cele ce am văzut şi i-am arătat preacinstita comoară aflată. Văzând-o el, s-a bucurat foarte mult şi ne-am sfătuit ce am putea face. Şi ne-am învoit amândoi ca să nu spunem îndată cuiva despre aceea, nici episcopului Uranie, păstorul Bisericii Emesei. Ci mai întâi să arătăm taina aceasta fericitului stareţ, părintelui Ştefan, care era povăţuitor de nevoin-ţele pustniciei în mănăstirea Daromiei. După aceasta, el să arate episcopului, pentru că îi era iubit. Dar, mergând în mănăstirea Daromiei, n-am găsit pe părintele Ştefan, fiindcă se dusese să cerceteze alte mănăstiri. Deci am trimis la cucernicul diacon Chiriac, care era în cetate, în sfinţitul locaş cel dintâi.

    Acela, venind şi închinându-se nouă întru Hristos, a spus vedenia sa, pe care a văzut-o în vis, după toate asemenea cu vedenia aceea pe care minunatul Ghenadie a văzut-o şi i-am spus lui a noastră taină despre Sfântul Mergătorul-Înainte. Deci au zis diaconul Chiriac şi părintele Ghenadie că se cade ca îndată să anunţăm despre aceea pe păstorul bisericesc. Iar eu aşteptam până ce stareţul Ştefan se va întoarce de la mănăstirile sale şi am petrecut cinci zile. Iar sosind sâmbăta şi noi vorbind, deodată am căzut şi zăceam de o boală neaşteptată, încât nu puteam nici a mă scula. Deci, Ghenadie şi Chiriac se mirau de răul ce mi se întâmplase şi au făcut rugăciune către Domnul, pentru mine. Iar după rugăciune ziseră către mine: "Au nu ţi-am spus că se cade a spune episcopului taina?" Iar eu, auzind aceasta, mă defăimam, fiindcă nu am făcut bine ascunzând o taină ca aceasta, pe care se cădea a o arăta îndată pentru slavă lui Dumnezeu. Deci, rămăsesem netămăduit, dar făcându-se seară, după obişnuita cântare, venind la mine acei cinstiţi bărbaţi, Ghenadie şi Chiriac, mi-au spus că s-au jurat cu jurământ să spună arhiereului de taina aceea din vremea utreniei, mai înainte de răsăritul soarelui. Şi eu am zis către dânşii: "Bun este sfatul vostru, fraţilor. Deci fie ceea ce v-aţi sfătuit".

    Astfel, întorcându-mă cu dânşii, îndată m-am îndreptat din boală şi m-am făcut sănătos. Apoi m-am dus în cetate cu dânşii foarte de dimineaţă şi am aflat pe episcop ieşind din biserică, de la cântarea Utreniei, şi i-am spus lui toate cele despre arătarea cinstitului cap al Sfântului Mergătorului-Înainte. Iar el, umplându-se de mare bucurie, ne-a poruncit ca, nespunând nimănui taina, să ne ducem la mănăstire. A doua zi, presbiterii şi diaconii au venit în mănăstirea noastră şi, săvârşind soborniceşte sfânta slujbă, s-au apropiat de locul acela în care era vasul cu sfântul cap. Şi diaconul glăsui: "Genunchii plecaţi-vă şi Domnului să ne rugăm"; toţi ne-am închinat la pământ. Iar episcopul Uranie, rugându-se, a scos vasul cu cinstitul cap din sânul pământului.

    Era acolo cu episcopul un presbiter, anume Malh, care, necrezând, a zis: "De unde poate fi aici capul Mergătorului-Înainte?" Şi, îndrăznind, a pus mâna sa pe vas şi s-a atins de vârful cinstitului şi prea lăudatului cap, şi îndată, pentru necredinţa lui, s-a uscat mâna aceea care s-a atins şi s-a lipit de vas. Toţi văzând acea minune, s-au mirat foarte mult. Iar păstorul, cu cei ce stau de faţă, rugându-se lui Dumnezeu cu dinadinsul, presbiterul cel pedepsit abia a putut să-şi dezlipească mina de pe vas, însă i-a rămas neputincioasă. Iar plăcutul lui Dumnezeu păstor, cu tot clerul bisericesc, luând sfinţitul vas, cu comoara ce se afla într-însul, l-a dus în sfânta biserică şi l-a pus într-un loc sfinţit al altarului, până ce s-a zidit Mergătorului-Înainte biserică deosebită, dumnezeiască, în cetatea Emesei, luând sfârşit cu frumoasă podoabă; întru care, când era să se aducă acel sfinţit cap, s-a arătat Botezătorul în vedenie presbiterului Malh, celui care nu crezuse, şi i-a poruncit ca în vremea aducerii să-şi pună mâna cea bolnavă pe vas că se va tămădui. Deci, făcând aceea, presbiterul îndată a câştigat tămăduire.

    Chiar şi Sfântul Simeon Metafrast, în viaţa Cuvioasei Matroana, scrie astfel despre aflarea acelui cinstit cap al Mergătorului-Înainte: "În acel timp, un om, arându-şi holda sa, a văzut la un loc, unde era peştera aceea în mănăstire, un foc ieşind din pământ. Şi nu o dată a văzut aceea, ci de mai multe ori; că în multe zile se arată o văpaie de foc neîncetat, ieşind din pământ. Deci a mers omul acela în cetate - ziua aceea era Duminică, în care şi Marcel cu Ghenadie şi cu Chiriac au mers la episcop - şi au spus lui Uranie, episcopul Emesei. Iar episcopul, cunoscând că este un lucru mare, a luat pe clericii săi şi au mers la locul acela, în peştera în care altă dată locuia Eustatie, ereticul; şi făcând rugăciune a poruncit ca în locul acela să sape pământul.

    Aceasta făcându-se, s-a găsit vasul, care avea într-însul nu aur sau argint, ci capul Sfântului Ioan Înainte-mergătorul şi Botezătorul Domnului, cel mai scump decât toate comorile pământeşti. Şi a străbătut pretutindeni vestea despre aceasta, apoi s-a adunat acolo tot poporul, nu numai din cetatea Emesei, ci şi din toate cetăţile şi satele din jur. Şi a mers Cuvioasa Matroana din mănăstirea sa, cu toate surorile, ca să se închine Capului celui găsit al Sfântului Ioan. Şi a izvorât din acel cinstit cap mir bine mirositor, şi preoţii ungeau cu acest mir pe poporul ce se adunase, făcându-le semnul Crucii pe fruntea lor.

    Deci a luat din mirul acela şi Sfânta Matroana, într-un vas mic, vrând să-l ducă în mănăstirea sa, spre binecuvântare. Dar poporul, sîrguindu-se către acel mir sfânt, o îmbulzea încât ea nu putea să treacă. Alţii, văzând la dânsa sfântul mir, o rugau ca să-i însemneze cu mirul acela, căci nu puteau să ajungă la preoţi; care lucru îl şi făcea ea, fiind silită. Şi s-a întâmplat acolo un orb care din naşterea să nu văzuse lumina. Acela a rugat pe Matroana ca să-l însemneze şi pe el cu sfântul mir. Iar ea i-a uns ochii lui şi îndată a văzut bine.

    După mulţi ani, acel sfânt cap s-a adus cu slavă din cetatea Emesei în Constantinopol şi s-a aşezat în biserica Mergătorului-Înainte, în locul Edomon cel prea frumos, zidit prin împărăteasca rânduială. Dar după mulţi ani, venind eresul luptării contra sfintelor icoane - când nu numai sfintele icoane, ci şi sfintele moaşte ale sfinţilor, unele erau arse, altele erau aruncate în mare şi în râuri, iar altele călcate cu picioarele şi în multe feluri batjocorite - atunci, unii creştini, fugind din împărăteasca cetate - cea plină de fărădelegea ereticească, au luat în taină Capul Botezătorului şi l-au dus la Comani, unde altădată a răposat Sfântul Ioan Gură de Aur şi, ducându-l acolo, l-au ascuns iarăşi în sânul pământului, în vas de argint.

    Acolo a stat neştiut de nimeni, până în vremea împăratulsui Mihail, fiul lui Teofil şi al maicii sale Teodora, împărăteasa, cei ce au restabilit dreapta credinţă, pe vremea împărăţiei căruia, prin dumnezeiasca arătare, iarăşi s-a aflat şi s-a adus în Constantinopol, de prea sfinţitul patriarh Ignatie al Constantinopolului, întru cinstea şi slava lui Hristos, Dumnezeul nostru, cel împreună cu Tatăl şi cu Sfântul Duh slăvit în veci. Amin.

    sursa:http://www.doxologia.ro/viata-sfant/...torul-domnului






    Îmi place · · Distribuie
    www.popservice.ro
    www.papornitamosului.ro
    [U][COLOR=#800080][
    e-mail - adipop@popservice.ro
    ID Messenger: zalmoxa_adipop
    skype - adrianpop58
    http://www.sfatulbatranilor.ro/forum.php
    https://www.facebook.com/groups/611112328972709/ - REGIA DE RECONSTRUCTIE A ROMANIEI
    https:/https://www.facebook.com/grou...IZEGETUSA2050/ - Piciumanii doresc PACE
    https://www.facebook.com/groups/1086016084901078/ - Avangarda de Sacrificiu

  2. #22
    Administrator
    Data înscrierii
    10.10.2011
    Locație
    CRAIOVA
    Posturi
    78.551
    www.popservice.ro
    www.papornitamosului.ro
    [U][COLOR=#800080][
    e-mail - adipop@popservice.ro
    ID Messenger: zalmoxa_adipop
    skype - adrianpop58
    http://www.sfatulbatranilor.ro/forum.php
    https://www.facebook.com/groups/611112328972709/ - REGIA DE RECONSTRUCTIE A ROMANIEI
    https:/https://www.facebook.com/grou...IZEGETUSA2050/ - Piciumanii doresc PACE
    https://www.facebook.com/groups/1086016084901078/ - Avangarda de Sacrificiu

  3. #23
    Administrator
    Data înscrierii
    10.10.2011
    Locație
    CRAIOVA
    Posturi
    78.551
    www.popservice.ro
    www.papornitamosului.ro
    [U][COLOR=#800080][
    e-mail - adipop@popservice.ro
    ID Messenger: zalmoxa_adipop
    skype - adrianpop58
    http://www.sfatulbatranilor.ro/forum.php
    https://www.facebook.com/groups/611112328972709/ - REGIA DE RECONSTRUCTIE A ROMANIEI
    https:/https://www.facebook.com/grou...IZEGETUSA2050/ - Piciumanii doresc PACE
    https://www.facebook.com/groups/1086016084901078/ - Avangarda de Sacrificiu

  4. #24
    Administrator
    Data înscrierii
    10.10.2011
    Locație
    CRAIOVA
    Posturi
    78.551
    Saveta Zegrean cu Doina Dorneanu şi alţi 16



    23 de ore ·

    Sfinţii Elisabeta şi Zaharia – Părinţii Sfântului Ioan Botezătorul
    Despre viaţa părinţilor Sfântului Ioan Botezătorul, Sfânta Elisabeta şi Sfântul Zaharia, nu cunoaştem decât amănuntele pe care ni le dă Sfântul Luca în istorisirea naşterii Înainte Mergătorului lui Isus Cristos şi a vizitei pe care Fecioara Maria a făcut-o la verişoara ei.
    Totuşi, puţinele cuvinte ale evanghelistului ne arată temelia sfinţeniei lor: spiritul de rugăciune, încrederea totală în Dumnezeu şi îndeplinirea cu sinceritate a prescrierilor legii divine.
    “Pe timpul lui Irod, regele Iudeii, trăia un preot cu numele Zaharia, din grupul lui Abia; femeia lui cobora din neamul lui Aaron şi se numea Elisabeta. Amândoi erau drepţi înaintea lui Dumnezeu şi urmau fără abatere toate poruncile şi hotărârile Domnului. Dar nu aveau copii, căci Elisabeta era sterilă, şi amândoi erau înaintaţi în vârstă.
    În timp ce Zaharia îşi îndeplinea serviciul de preot la rândul grupului său, a fost desemnat prin sorţi, după datina preoţească, să intre în Templul Domnului, pentru tămâiere. La ceasul tămâierii toată mulţimea poporului se afla afară în rugăciune.
    Un înger al Domnului îi apăru atunci, stând la dreapta altarului tămâierii. La vederea lui, Zaharia se cutremură şi-l cuprinse frica. Dar Îngerul îi zise: “Nu-ţi fie teamă, Zaharia, căci rugăciunea ta a fost ascultată. Elisabeta, soţia ta, îţi va naşte un fiu şi-i vei pune numele de Ioan.
    Tu vei tresălta de veselie, şi de naşterea lui se va bucura multă lume, căci va fi mare înaintea Domnului… înca din sânul maicii sale va fi umplut de Duhul Sfânt, şi pe mulţi dintre fiii lui Israel îi va readuce la Domnul Dumnezeul lor… Zaharia îi zise îngerului: “După ce voi cunoaşte acest lucru ? Căci eu sunt bătrân şi soţia mea de asemenea este înaintată în vârstă”. Îngerul îi răspunse: “Eu sunt Gabriel, care stau în faţa lui Dumnezeu. Am fost trimis să-ţi vorbesc şi să-ţi aduc această veste bună. Iată, pentru că nu ai crezut cuvintele mele, care se vor împlini la timpul lor, vei fi mut şi nu vei putea vorbi până în ziua în care acestea se vor împlini”.
    “Când se sfârşiseră zilele serviciului său, se întoarce acasă. După câtva timp, Elisabeta, soţia lui, rămase însărcinată, dar a tăcut despre aceasta timp de cinci luni. Zicea în sufletul ei: “Minunat lucru a făcut Domnul pentru mine, în ziua în care a binevoit să înlăture ocara mea din faţa oamenilor”. … Când s-a împlinit timpul să nască, Elisabeta născu un fiu.
    Vecinii şi rudele ei auziseră că Domnul a copleşit-o cu milostivirea sa şi se bucurară împreună cu ea. În ziua a 8-a au venit pentru ceremonia tăierii împrejur a pruncului şi voiau să-l numească Zaharia, după numele tatălui său. Dar mama interveni zicând : “Nicidecum! Se va chema Ioan!” Ei îi ziseră : “Nu este nimeni printre rudele tale care să poarte acest nume”. Atunci l-au întrebat prin semne pe tatăl său, ce nume vrea să-i dea. El ceru o tăbliţă şi scrise aceste cuvinte: “Numele lui este Ioan…”. În aceeaşi clipă i se deschise gura şi vorbea preamărind pe Dumnezeu… Zaharia profeţi astfel:
    “Binecuvântat să fie Domnul, Dumnezeul lui Israel, căci a vizitat şi a răscumpărat pe poporul său… Iar tu, copile, te vei chema Profet al Celui Prea Înalt, căci vei merge înaintea Domnului să-i pregăteşti calea, să-i dai poporului său cunoştinţa mântuirii prin iertarea păcatelor, dato-rită bunătăţii îndurătoare a Dumnezeului nostru. Mulţumită ei va veni la noi Cel Răstignit din înălţimi, ca să fie lumină pentru cei ce zac în întuneric şi în umbra morţii şi să îndrepte paşii noştri pe calea păcii” (Luca 1,5-80).
    Cu trei luni înainte de naşterea “copilului”, Elisabeta a fost vizitată de verişoara sa mai mică, Fecioara Maria, ea însăşi purtând taina unui mister dumnezeiesc. Maria “intră în casa lui Zaharia şi o salută pe Elisabeta. Cum auzi salutul Mariei, copilul tresări în sânul ei, iar Elisabeta fu umplută de Duh Sfânt şi exclamă zicând : “Binecuvântată eşti tu între femei şi binecuvântat este rodul trupului tău. De unde îmi este dat mie să vină la mine mama Domnului meu ? Căci iată, cum a ajuns glasul salutului tău la urechile mele, copilul a tresarit de veselie în sânul meu. Ferice de aceea care a crezut, pentru ca lucrurile care i-au fost spuse din partea Domnului, se vor împlini” (Luca 1,39-45).
    Pentru femeia evreică, maternitatea era semnul vizibil al binecuvântării lui Dumnezeu. Dar sterilitatea Elisabetei a fost terenul pentru intervenţia minunată a harului lui Dumnezeu, care îşi înfăptuieşte lucrările sale: “ex nihilo” – pornind de la nimic. “Sânul nerodit al Elisabetei, şi acela consacrat de bună voie fecioriei al Mariei, sunt imaginea poporului aflat până acum în pustiu, dar aproape de clipa regăsirii fecundităţii sale promise prin legământul încheiat cu Dumnezeu” (Maertens). Este gândul exprimat şi de Zaharia în cântarea sa profetică.
    Cântarea lui Zaharia – “Benedictus”, este considerată drept ultima profeţie a Vechiului Testament şi prima profeţie a Noului Testament. Marea operă a mântuirii a început în taină, în tăcerea şi rugăciunea din casa Mariei de la Nazaret şi în aceea a soţilor Zaharia şi Elisabeta de la Ain Karin, un sătuleţ care nu a fost înca precis identificat, aflat la circa cinci mile de Ierusalim. Salutarea Elisabetei adresată verişoarei sale Maria va fi repetata de-a lungul veacurilor, ori de câte ori se va rosti îngerescul “Ave Maria”.
    După naşterea fiului lor loan, în care tatăl iluminat de Duhul Sfânt l-a văzut pe Înaintemergătorul lui Mesia, cei doi soţi sfinţi dispar în umbră, ca lumina firavă a lunii la apariţia luminii strălucitoare a soarelui Cristos, după legea pe care Ioan Botezătorul o va enunţa mai târziu: “Trebuie ca El să crească, iar eu să mă micşorez” (Ioan 3,30).
    (Vieţile Sfinţilor)







    Îmi placeÎmi place · · Distribuie



    www.popservice.ro
    www.papornitamosului.ro
    [U][COLOR=#800080][
    e-mail - adipop@popservice.ro
    ID Messenger: zalmoxa_adipop
    skype - adrianpop58
    http://www.sfatulbatranilor.ro/forum.php
    https://www.facebook.com/groups/611112328972709/ - REGIA DE RECONSTRUCTIE A ROMANIEI
    https:/https://www.facebook.com/grou...IZEGETUSA2050/ - Piciumanii doresc PACE
    https://www.facebook.com/groups/1086016084901078/ - Avangarda de Sacrificiu

  5. #25
    Administrator
    Data înscrierii
    10.10.2011
    Locație
    CRAIOVA
    Posturi
    78.551
    Saveta Zegrean cu Elena Ela şi alţi 17


    23 de ore ·

    24 iunie:
    Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul este o sărbătoare creștină prăznuită de Biserica Ortodoxă în fiecare an pe data de 24 iunie. Acesta este mărturisit de Hristos mai mare decât toţi cei născuţi din femei, şi mai mult de prooroc, care a săltat în pântecele maicii sale, şi a propovăduit oamenilor venirea Mântuitorului nostru, şi a mers mai înainte la iad, ca să binevestească învierea. Acesta a fost fecior al lui Zaharia, arhiereul şi al Elisabetei, cea stearpă, fiind născut din făgăduinţă. Acesta a dezlegat tăcerea tatălui sau, când s-a născut, şi a umplut toată lumea de bucurie. Drept aceea şi îngerii astăzi se bucură cu oamenii, şi toată lumea este plină de bucurie şi de veselie. Şi se face soborul lui în sfânta sa casă de rugăciune, ce este în Forachia.
    Viața Sfântului Ioan Botezătul
    Sfantul Prooroc Ioan s-a nascut in familia preotului Zaharia, dupa cele mai multe izvoare de atestare, la Ein-Karem, la aproximativ 10 kilometri de Ierusalim. Nasterea minunata a Sfantului Ioan a fost profetita de Ingerul Gavriil intr-o aratare in timpul slujbei oficiate la templu de tatal Sfantului Ioan. Mama sa, Elisabeta, inaintata in varsta si fara copii, deoarece nu putea sa aiba urmasi, era descendenta a semintiei lui Aaron. Zaharia, tatal sau, nu a crezut in cuvantul ingerului si, drept pedeapsa, a ramas mut. Nasterea lui Ioan s-a petrecut cu sase luni inaintea Nasterii lui Iisus. Sfintii Parintii socotesc nasterea Inaintemergatorului ca ‘minunea ce merge inaintea Minunii’ si o privesc ca treapta pe care se urca intelegerea celor ce vor vedea nasterea cea peste fire, din cea batrana si stearpa din neamul lui Aaron, pentru a se sui apoi la vederea cea preaminunata a nasterii Celui mai presus de fire din Fecioara Maria. Sfantul Ioan isi incepe propovaduirea in pustiu, acolo isi boteaza ucenicii si ‘glasul lui striga in pustiu’ (Is. 40, 3). Ducea o viata de renuntare, era imbracat cu haine din par de camila, manca miere de albine si lacuste si se ruga mereu. A fost un exemplu pentru primii asceti ai crestinismului si pentru monahism. Mesajul principal pe care il transmitea Ioan era: ‘Pocaiti-va, ca s-a apropiat Imparatia cerurilor!’ Cei care renuntau la pacate erau botezati in Iordan. Botezul acesta are si o semnificatie eshatologica, prevestind, asa cum insusi proorocul spunea, botezul cu ‘foc si Duh Sfant’, pe care il aducea Cel Care va veni dupa el, Hristos-Domnul.
    In predicile sale l-a criticat, in mod repetat, pe regele Irod Antipa pentru faptul ca s-a casatorit cu Irodiada, fosta sotie a fratelui sau vitreg, Filip. Aceasta i-a atras intemnitarea. La o petrecere cu multi oaspeti, Salomeea, fiica Irodiadei, a dansat in fata tatalui sau vitreg, iar Irod Antipa i-a promis orice. La indemnul mamei, fata a solicitat capul Sfantului Ioan Botezatorul. Fiind ucis, capul i-a fost adus Salomeei pe tava. Trupul lui Ioan Botezatorul ar fi fost dus de sustinatorii sai in orasul Samaria.
    Astazi, capul Sfantului se afla la Roma. Fragmente din moaste se gasesc si in Biserica Copta, la manastirile dintre Cairo si Alexandria. Si in Bucuresti, la Biserica ‘Sfantul Vasile cel Mare-Victoria’, se afla un fragment din moastele Sfantului.
    Istoria ne arata ca, dupa martiriul sau, Capul Sfantului Ioan Botezatorul a fost ingropat de Irodiada intr-un loc ascuns din curtea palatului imperial. Despre acest lucru vorbesc si Nichifor si Simeon Metafrastul. Ioana, una din femeile mironosite, stiind de locul ingroparii, a luat capul proorocului si l-a ingropat in Muntele Eleonului. Dupa aproape 300 de ani, adica in zilele imparatului Constantin cel Mare (306-337), Sfantul Ioan Botezatorul s-a aratat la doi calugari, poruncindu-le sa sape locul si sa dezgroape cinstitul sau cap, aceasta fiind prima aflare a lui. Pe cand calugarii se intorceau cu capul proorocului intr-un sac, s-au intalnit cu un olar si i-au dat acestuia sa duca sacul. Pentru aceasta stare de lenevire a celor doi calugari, Sfantul Ioan a indemnat pe olar sa fuga cu sac cu tot. Simtind ca i se apropie sfarsitul, olarul a pus capul proorocului intr-o racla si l-a daruit surorii sale, sfatuind-o sa-l cinsteasca si sa nu-l deschida pana cand insusi sfantul ii va porunci. Racla a ajuns in grija unui monah pe nume Eustatiu. Acesta traia intr-o pestera din apropierea orasului Emesa din Siria. Desi monahul Eustatiu era arian, la pestera lui se faceau minuni, datorita sfantului cap. Eustatiu a fost izgonit din pestera si trimis in exil. In pestera lui au intrat ulterior niste monahi credinciosi, care mai tarziu au zidit in apropiere o manastire. In anul 452, arhimandritul Marcel, staretul acelei manastiri, a aflat capul sfantului in chip minunat, vazand foc mare la pestera de langa orasul Emesa in timpul cantarii psalmilor, aceasta fiind cea de-a doua aflare a Capului Sfantului Ioan, Inaintemergatorul Domnului. In anul 850, cinstitul cap a fost aflat pentru a treia oara in chip minunat, patriarhul Ignatie ducandu-l in Constantinopol.
    Soborul Sfantului Ioan Botezatorul este serbat la 7 ianuarie, a doua zi dupa Botezul Domnului –potrivit regulii dupa care, a doua zi dupa marile praznice, se serbeaza pomenirea persoanelor care au luat parte la evenimentul comemorat la praznicul respectiv. Nasterea Sfantului Ioan Botezatorul este praznuita la 24 iunie. Evenimentul este mentionat de catre Evanghelistul Luca, (cap. 1, 5-80) iar sarbatoarea a fost mentionata pentru prima oara de catre Fericitul Augustin in sec. IV-V. o alta sarbatoare inchinata Sfantului Proroc, Taierea capului Sfantului Ioan Botezatorul a fost la inceput probabil, o aniversare – proprie cultului local palestinian – a tarnosirii unei biserici din Sebasta (Samaria) unde, dupa marturiile lui Eusebiu si Ieronim, se aflau mormintele Sf. Ioan Botezatorul si ale Sf. Prooroci Elisei si Avdie. (Cf. Ene Braniste, Liturgica Generala) In amintirea taierii capului Sfantului Ioan Botezatorul, Biserica Ortodoxa a randuit ca ziua de 29 august sa fie zi de post aspru urmand pilda Sfantului Ioan Botezatorul care si-a petrecut viata in asceza. Sarbatoarea face parte din categoria posturilor de o zi din cursul anului bisericesc, alaturi de Inaltarea Sfintei Cruci praznuita la 14 septembrie si de Ajunul Bobotezei, cinstita la 6 ianuarie.
    Sursa: crestinortodox.ro





    Îmi placeÎmi place · · Distribuie
    www.popservice.ro
    www.papornitamosului.ro
    [U][COLOR=#800080][
    e-mail - adipop@popservice.ro
    ID Messenger: zalmoxa_adipop
    skype - adrianpop58
    http://www.sfatulbatranilor.ro/forum.php
    https://www.facebook.com/groups/611112328972709/ - REGIA DE RECONSTRUCTIE A ROMANIEI
    https:/https://www.facebook.com/grou...IZEGETUSA2050/ - Piciumanii doresc PACE
    https://www.facebook.com/groups/1086016084901078/ - Avangarda de Sacrificiu

  6. #26
    Administrator
    Data înscrierii
    10.10.2011
    Locație
    CRAIOVA
    Posturi
    78.551
    www.popservice.ro
    www.papornitamosului.ro
    [U][COLOR=#800080][
    e-mail - adipop@popservice.ro
    ID Messenger: zalmoxa_adipop
    skype - adrianpop58
    http://www.sfatulbatranilor.ro/forum.php
    https://www.facebook.com/groups/611112328972709/ - REGIA DE RECONSTRUCTIE A ROMANIEI
    https:/https://www.facebook.com/grou...IZEGETUSA2050/ - Piciumanii doresc PACE
    https://www.facebook.com/groups/1086016084901078/ - Avangarda de Sacrificiu

  7. #27
    Administrator
    Data înscrierii
    10.10.2011
    Locație
    CRAIOVA
    Posturi
    78.551
    Violeta Vio a adăugat 22 de fotografii noi.


    6 ore ·




    MAREA SĂRBĂTOARE CREŞTINĂ - TĂIEREA CAPULUI SFÂNTULUI IOAN BOTEZĂTORUL - 29 August (Post)
    ✝✝✝
    Sfântul Ioan, înainte-mergătorul şi Botezătorul Domnului, îşi încheie călătoria acestei vieţi în temniţă şi martiriu.
    Este ultimul dintre profeţi, cel mai mare, vestindu-L pe Iisus Hristos Mântuitorul, nu de departe, ci botezându-L în apele Iordanului, atingând cu mâna creştetul Stăpânului. Şi, la acest act divin, Prorocului îi este dat să vadă cerul deschizându-se, Duhul Sfânt coborând peste Iisus, şi să audă glasul Tatălui: „Acesta este Fiul Meu Cel iubit, întru care am binevoit” (Matei 3, 17). Iar, el, faţă în faţă cu Domnul său, dă celor de atunci şi celor de azi această mărturie: „Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii” (Ioan 1, 29). Vrednic s-a făcut cu adevărat a se chema „prietenul Mielului”. Ca proroc, ca prieten al Mielului, al Mirelui, Ioan suferă şi el pentru păcatele lumii.
    Domnea în vremea aceea, în părţile Galileii, Irod Antipa, unul dintre fiii lui Irod, ucigaşul pruncilor din Bethleem. Prin anii 31, Irod Antipa, mergând la Roma chemat de împăratul Tiberiu, pe drum a poposit la fratele său Filip. Aici, s-a îndrăgostit, rănit în inimă de soţia acestuia – Irodiada. Ea îi răspunde şi ispititorul îi cufundă în vârtejul patimii. Irodiada îi făgăduieşte că îşi va părăsi soţul pentru el, însă cu condiţia ca Irod să-şi izgonească soţia, fiica unui rege arab – Areta. La întoarcerea de la Roma, Irod Antipa îşi alungă soţia şi şi-o aduce în casă pe Irodiada, împreună cu fiica ei Salomeea.
    Profetul nu putea să tacă. Îi spune regelui că ceea ce face este un mare păcat, rostindu-i cuvântul cunoscut şi păstrat de Sfânta Scriptură: „Nu-ţi este îngăduit să ţii pe femeia fratelui tău” (Marcu 6, 18). La auzul sentinţei, Irod se trezeşte în lumea chinurilor lăuntrice, Ioan îi apare ca un sfânt şi îi este adesea sfetnic; dar sufletul bolnav cedează şi altui sfătuitor. Irodiada îl subjugă pe rege şi îl înduplecă în cele din urmă să-l închidă pe Profet în temniţă. Era doar începutul lucrării ei demonice. La câtva timp, îi soseşte prilejul s-o desăvârşească. Irod îşi sărbătoreşte ziua de naştere cu un mare ospăţ în castelul Maherus. În toiul petrecerii, sub imperiul băuturilor ameţitoare, Salomeea, pusă la cale de mama ei, execută în faţa lui Irod şi a oaspeţilor un dans care aţâţă pasiuni. În focul lor, Irod îi oferă cu jurământ: „Orice vei cere de la mine îţi voi da, până la jumătate din regatul meu”. Fata, ieşind, zice mamei: „Ce să-i cer?”. Irodiada îi răspunde: „Capul lui Ioan Botezătorul”. Şi fără preget, tânăra, intrând la rege, îi cere: „Vreau să-mi dai îndată, pe tipsie, capul lui Ioan Botezătorul” (Marcu 6, 23-25).
    „Îndată, la porunca regelui, o slugă călău, mergând, a tăiat capul profetului în temniţă, l-a adus pe tipsie şi l-a dat fetei, iar fata l-a dat mamei sale” (Marcu 6, 28).
    Nu după multă vreme, Irod a fost chemat la Roma în urma unor denunţuri, dezbrăcat de demnitatea regească şi exilat în Lion, iar apoi la Ilard, în Spania. Acolo, pe lângă suferinţele exilului, trăieşte cu Irodiada sfârşitul tragic al Salomeei. Fiica, traversând într-o zi de iarnă râul Sicoria, gheaţa se rupe şi se afundă până la grumaz. Capul îi rămâne deasupra, în timp ce dedesubt valurile îi mişcă trupul într-un dans macabru; în cele din urmă, gheaţa îi retează gâtul. Ex-regelui şi Irodiadei li se aduce acum capul celei care, oarecând, ceruse capul Profetului.
    Trupul Sf. Ioan i l-au îngropat ucenicii lângă cel al Prorocului Eliseu, însă n-a rămas în pământ.
    Moaştele lui sfinte au peregrinat de-a lungul veacurilor, în Răsărit ca şi în Apus, împărţite şi aşezate sub altarele multor biserici, însămânţând sfinţenie pretutindeni.
    Biserica îl cinsteşte în sfinte slujbe şi icoane. E venerat fie botezând pe Domnul, fie cu aripi de înger, oferindu-şi capul pe tipsie; mai ales, împreună cu Preacurata Maică de o parte şi de alta a Mirelui Hristos, în icoana numită Deissis, deasupra catapetesmei oricărui sfânt locaş.
    În Acatist invocăm:
    Bucură-te, slujitorule cel prealuminat al lui Hristos;
    Bucură-te, luminătorule al măriţilor ucenici;
    Bucură-te, pecetea celor două Testamente;
    Bucură-te, Sfinte Ioane, preacinstite Înaintemergătorule!










    Îmi placeÎmi place · · Distribuie
    www.popservice.ro
    www.papornitamosului.ro
    [U][COLOR=#800080][
    e-mail - adipop@popservice.ro
    ID Messenger: zalmoxa_adipop
    skype - adrianpop58
    http://www.sfatulbatranilor.ro/forum.php
    https://www.facebook.com/groups/611112328972709/ - REGIA DE RECONSTRUCTIE A ROMANIEI
    https:/https://www.facebook.com/grou...IZEGETUSA2050/ - Piciumanii doresc PACE
    https://www.facebook.com/groups/1086016084901078/ - Avangarda de Sacrificiu

  8. #28
    Administrator
    Data înscrierii
    10.10.2011
    Locație
    CRAIOVA
    Posturi
    78.551
    La praznicul tăierii capului Sf. Ioan Botezătorul. Calea spre cunoaşterea şi desăvârşirea de sine – de Elena Solunca Moise






    La praznicul tăierii capului Sf. Ioan Botezătorul
    Calea spre cunoaşterea şi desăvârşirea de sine
    Se ruga David: „Doamne strajă pune gurii mele şi uşă de îngrădire împrejurul buzelor mele, să nu abaţi inima mea spre cuvinte de vicleşug ca să-mi dezvinovăţesc păcatele mele.” Cuvintele oferă o cheie pentru înţelegerea complexităţii psihicului uman cu posibilităţile, limitele şi şansele de a repera şi trece peste propriile greşeli căutând îndumnezeirea. Nimic mai obişnuit decât tendinţa omului să se dezvinovăţească şi, adesea, să arunce cu lejeritate vina asupra celorlalţi, sau să nutrească resentimente faţă de cei care spun lucrurilor pe nume. Proorocii Vechiului Testament nu oboseau chemând la pocăinţă pentru eliberarea de roadele devastatoare minciunii îngemănată ura şi, cum ştim, nu au fost ascultaţi, nu odată alungaţi cu pietre sau ucişi. Ultimul mare proroc, Sf. Ioan Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului Iisus Hristos a avut acelaşi destin tragic, ca un memento pentru întreaga evoluţie a omului care pare a se considera homo sapiens doar pentru sofismele abile pe care le găseşte pentru spune întunericului lumină şi luminii întuneric. Pe ultimul mare proroc, tradiţia îl mai numeşte şi „îngerul pustiei”, pentru că şi-a petrecut viaţa în acest spaţiu paradoxal locuit de vrăjmaşul de moarte al omului, făcându-se, tocmai prin aceasta, loc de predilecţie al sfinţirii. Fiu al lui Zaharia şi Elisabetei, dăruit la bătrâneţe pentru viaţa curată şi rugăciune stăruitoare, Sf. Ioan l-a vestit pe Mânuitor încă din pântecele mamei sale, când, îndată după Vesta cea bună a întrupării, Fecioara Născătoare de Dumnezeu a mers la Elisabeta. Sf. Ioan s-a denumit singur „glasul celui care strigă în pustie” , chemând: „pocăiţi-vă că s-a apropiat împărăţia cerurilor” şi adăuga „drepte faceţi căile Domnului”. E cert că la împărăţia lui Dumnezeu nu poţi ajunge pe căile rătăcirilor de la poruncile date de „Cel ce a făcut cerul şi pământul cu toată podoaba lor”, pentru că numai la El, până şi „întunericul e lumină”, iar o rătăcire poartă spre alta perpetuând o criză din care omul singur are cum ieşi. Revenirea la autentica fire umană era şi este posibilă printr-o lucidă asumare a celor înfăptuite, o ruptură definitivă de trecut însoţită de revenirea la Dumnezeu, pentru că, spunea Moise „lucrurile Lui sunt desăvârşite, căci toate căile Lui sunt drepte; El este un Dumnezeu credincios şi fără nedreptate, El este drept şi curat”. Acest „înger al pustiei” căuta a-i aduce pe semenii la adevărata credinţă, aceea a faptelor de netăgăduit şi nu a vorbelor ce-şi rostogoleau deşertăciunea zgomotos într-un bâlci care de atunci tot se extinde. Mustrarea lui nu putea fi plăcută mai ales mai marilor vremii, a lui Irod Agripa în special, şi conflictul s-a adâncit când aceasta şi-a părăsit soţia pentru a se căsători cu Irodiada, soţia fratelui său, Filip. Ca odinioară Sf. Proroc Ilie, Sf. Ioan i-a spus lui Irod că „nu este îngăduit să ai de soţie pe femeia fratelui tău”. E uşor de imaginat furia celor doi, cu deosebire a Irodiadei care căuta un prilej să scape de propovăduitorul pocăinţei. Prilejul s-a arătat curând, la petrecerea de aniversare a lui Irod, când sedus de frumuseţea Salomeei, fiica Irodiadei, i-a spus că să-i ceară orice-şi doreşte. Sfătuită de mama sa, Salomeea a cerut capul Sf. Ioan Botezătorul, întemniţat în castelul de la Maherus şi lucrurile s-au petrecut aidoma . Trudiţi de teama că Sf. Ioan ar putea învia, Irod a poruncit ca ucenicilor să le dea doar trupul sfântului iar capul a fost îngropat de Iorodiada în curtea sa. Crima cumplită a fost inspirat mulţi artişti plastici iar Richard Wagner compus o capodoperă a muzicii europene.
    „Pregătiţi calea Domnului, drepte faceţi cărările Lui”
    Cu rugăciune şi post cinstim astăzi faptele de odinioară căutând a înţelege spre lucrare chemarea care răsună prin veacuri: „pocăiţi-vă că s-a apropiat împărăţia cerurilor”. Mai târziu, când boteza în Iordan, de departe văzându-L şi recunoscându-L pe Hristos mărturisit:„Iată mielul lui Dumnezeu, Cel care a venit să ridice păcatul lumii”, sfiindu-se să-L boteze şi recunoscând smerit că el era cel care avea nevoie de botez. Ştim apoi cum, împlinind legea, a văzut cerurile deschizându-se, duhul lui Dumnezeu coborând în chip de porumbel deasupra capului lui Hristos şi a auzit glasul Tatălui ceresc: „Acesta este Fiul Meu mult iubit întru care am binevoit”. Este încununarea unei vieţi sfinte şi rodul cel mai de preţ al pocăinţei ca întoarcere şi rămânere a minţii deschisă spre Dumnezeu şi a-L recunoaşte ca Mântuitor. Vremurile erau grele, se aştepta venirea iminentă a unui Mesia, a unui Salvator, şi nu puţini se numeau pe ei înşişi astfel. Ceva mai târziu,însuşi Sf. Ioan s-a îndoit şi a trimis pe ucenici să-L întrebe pe Hristos dacă El este sau să aştepte un altul iar răspunsul a fost limpede: „Duceţi-vă şi spuneţi lui Ioan cele ce aţi văzut şi auzit: Orbii văd, şchiopii umblă,leproşii se curăţesc, surzii aud, morţii învie şi săracilor li se binevesteşte”. Este dimensionată aici o imagine a împărăţiei cerurilor posibilă odată cu venirea lui Hristos, care a ridicat păcatul lumii cu toate urmările lui, în primul rând bolile şi neputinţele de felurite chipuri.
    Obişnuit cu realizările spectaculoase ale ştiinţei şi tehnologiei contemporane, cu navigarea în spaţiul virtual, ştirile aduse în timp real, cu rezolvări eficiente la un simplu „click”, omul postmodern se poate întreba cu o anume îndreptăţire: Ce este împărăţia cerurilor? De unde necesitatea pocăinţei, cuvânt în sine vlăguit de sens ca urmare a unei folosiri obsesive, nu odată fariseice, care i-a dat şi o conotaţie peiorativă. Departe de a fi o umilire a omului, sau reflexul cine ştie cărui complex de inferioritate, pocăinţa este o supremă expresie a demnităţii sale amintind că măsura lui este chipul divin după care a fost creat pentru a se înălţa la desăvârşire, prin ascultarea lucrătoare a poruncilor lui Dumnezeu şi, mai ales a Iubirii. Este o demnitate pentru că doar omului, cunună a creaţiei, îi este dat să o cunoască în toată splendoarea ei, numai lui i-a fost dat să treacă de hotarul vremelniciei şi să se împărtăşească din viaţa veşnică folosind cu înţelepciune darul libertăţii. Se întreba David: „Doamne, ce este omul că-Ţi aminteşti de el? Micşoratul-ai pe dânsul cu puţin faţă de îngeri, cu slavă şi cu cinste l-ai încununat pe el. Pus-ai pe dânsul peste lucrul mâinilor Tale, toate le-ai pus sub picioarele lui”. Şi atât de mare este iubirea lui Dumnezeu pentru om încât nici după cădere nu l-a părăsit, ci L-a trimis pe Fiul Său ca acei care vor crede, Îl vor primi în inimile şi mintea lor să fie eliberaţi de cătuşele morţii spre înviere.
    Cum şi unde să-L primeşti pe Dumnezeu când te-ai făcut gazdă minciunii şi urii devastatoare? Şi, mai înainte, cum să-L recunoşti într-o lume plină de idoli împodobiţi cu sclipiri amăgitoare? Aici e locul pocăinţei ca dreaptă cumpănire între ceea ai făcut şi faci şi ceea ce s-ar cuveni după cunoştinţa dată de Dumnezeu. Pocăinţa este o expresie a demnităţii şi prin plusul de cunoaştere de sine pe care îl favorizează ca să nu ne asemănăm celor care „văzând, nu văd” şi auzind, nu ascultă. Pentru asta e nevoie de un îndelung exerciţiu al spiritului de discernământ, o analiză sinceră a motivaţiilor de dincolo de cuvinte şi fapte. Dacă e îngăduit, aş spune că pocăinţa e cu mult mai mult decât acel socratic „cunoaşte-te pe tine însuţi”, e o cale regală de la autocunoaştere, spre ceea ce trebuie şi cum să fie făcut, astfel încât să fie plăcut lui Dumnezeu şi spre folosul fiecăruia, aureolând speranţa cu împlinirea ei.
    Glasul celui ce strigă şi azi în pustiul sufletesc îndemnă la pocăinţă şi mai precis: „Pregătiţi calea Domnului, drepte faceţi cărările Lui”. Astfel, pocăinţa este începutul de drum spre desăvârşire a omului după chemarea lui Hristos: „Fiţi desăvârşiţi cum Tatăl vostru cel ceresc desăvârşit este.” S-ar putea şi altfel? O poveste din Orient aduce în ochii minţi viaţa unui om plecat din tinereţe să caute piatra înţelepciunii care să transforme în aur orice alt metal. S-a încins cu un lanţ de fier şi a pornit aşa ca la întâmplare, tot încercând pietrele, atent la momentul transformării fierului în aur. Nu a renunţat când a văzut zădărnicia căutării şi a continuat să încerce fiecare piatră întâlnită, doar, după un timp, obosit nu a mai luat seama la ce se întâmpla. După ani şi ani, aude nişte copii mirându-se: iată uite că moşul asta nebun are o cingătoare de aur. S-a uitat, aşa era. Când s-a întâmplat minunea? Ce să facă? Încotro s-o ia? Va apuca să trăiască momentul atât de dorit? Nu-l va ucide cineva pe drum să ia cingătoarea? Întrebările pot continua şi toate duc spre neant, spaţiu al disoluţiei totale. Cum să crezi în neant? Sigur, cineva poate spune că este o soluţie şi are toată libertatea să o adopte, dar… Întoarcerea minţii către Dumnezeu este necesară şi folositoare pentru că doar de la El „vine toată darea cea bună şi tot darul cel desăvârşit”.
    Împărăţia cerurilor este înlăuntrul vostru
    Hristos şi-a început propovăduirea spunând ca Sf. Ioan „Pocăiţi-vă că s-a apropiat împărăţia cerurilor”, punând în evidenţă o legătură ontologică între cele două Testamente. Vechiul Testament se încheie cu rugăciunea de pocăinţă a regelui Manase care se dorea dezlegat de păcate ca să poată aduce cuvenită slavă lui Dumnezeu, Cel bun, îndelung răbdător şi mult milostiv, „căruia îi pare rău de răutăţile oamenilor”. Cu ea ştiinţa care osândeşte se preface în ştiinţă sfântă. Despre valoarea eliberatoare a pocăinţei şi împărăţia cerurilor aflăm multe din Evanghelii, din pildele şi parabolele Mântuitorului, din faptele Sale şi din întreaga Sa viaţă. În dumineca ce a trecut s-a citit pilda datornicului nemilostiv, cel căruia stăpânul, din milă, i-a iertat datoria dar care nu a iertat pe semenul său avea să-i înapoieze o sumă mult mai mică. E cutremurător să vedem cum Stăpânul, Dumnezeu, iartă, dar omul căruia i s-a luat povara datoriei nu este capabil să ierte. Abia atunci Dumnezeu se arată drept şi pedepseşte pe cel nemilostiv cu ceea ce merită. Pentru toţi, Hristos rosteşte: „Tot aşa şi Tatăl Meu Cel ceresc vă v-a face vouă, dacă nu veţi ierta, fiecăruia fratelui său, din inimile voastre”. În rugăciunea împărătească cerem „ne iartă păcatele noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri”, ca astfel să putem numi „fără de osândă” pe Dumnezeu „Tatăl nostru”.
    Învăţa Sf. Ap. Pavel că „împărăţia lui Dumnezeu nu stă în cuvânt, ci în putere”, puterea de a ierta pe care omul o primeşte de la Dumnezeu-Iubire şi o dăruieşte celor întru asemănare cu El. În sine, pocăinţa nu eliberează, putând fi doar o mustrare de conştiinţă , dar iertarea „din inimă”, din iubire ca sămânţă a divinităţii se face vindecătoare şi eliberatoare, rodire bogată în fapte bune. Se poate da numeroase exemple ca fiecare să se poată regăsi cu felul propriu de a fi, dar într-o sinteză cuprinzătoare, Sf. Ap. Pavel scrie deplin lămuritor că împărăţia lui Dumnezeu „nu este mâncare şi băutură, ci dreptate, pace şi bucurie în Duhul Sfânt”. În actuala criză generalizată de sens, Hristos îndeamnă să căutăm „mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea lui şi toate celelalte se vor adăuga vouă”. Asistăm neputincioşi la urmările devastatoare ale nedreptăţii, minciunii într-o lume unde, vorba filosofului, „homo homini lupus est”. Rămân să privegheze doar scenariile apocaliptice şi ele fără noimă, croite după ipoteze îndoielnice şi interese indemne.
    Unde, dar, să căutăm împărăţia lui Dumnezeu? Hristos ne spune uimitor de simplu: „împărăţia lui Dumnezeu este înlăuntrul vostru”, acolo unde este chipul lui Dumnezeu spre lucrarea asemănării. Cel mai bine a înţeles-o tâlharul cel drept, care şi-a recunoscut vinovăţia, L-a mărturisit pe Hristos şi s-a rugat: „pomeneşte-mă Doamne când vei veni întru împărăţia Ta”. Hristos l-a asigurat: „Adevărat zic ţie. Astăzi vei fi cu Mine în rai”; el este întâiul cetăţean al raiului. Desigur, se afla într-o situaţie limită. Nouă, ne este la îndemână mereu pocăinţa ca reînnoit temei al cunoaşterii de noi înşine, după care să dăm ascultare cuvintelor Mântuitorului: „Cel ce vrea să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-mi urmeze Mie”, asigurând, că „În lume necazuri veţi avea, dar îndrăzniţi, Eu am biruit lumea!”. Încercând a-L urma, având necontenit ajutorul Lui şi al Maicii Sale Preasfinte, vom afla spre descoperire împărăţia cerurilor, pe care Dumnezeu din nesfârşita sa dragoste a hărăzit-o omului.
    Ziua este de rugăciune şi post ca împreună lucrători fiind cu Dumnezeu să iradiem în jurul nostru „dreptate, pace şi bucurie în Duhul Sfânt”. În această zi, străbunii noştri nu mâncau nimic de culoare roşie, nu foloseau cuţit sau orice obiect ascuţit. Superstiţie? Nici pe departe. În sufletul său curat, ţăranul nu voia să se asocieze cu nimic ce ar fi aminti de uciderea Sf. Ioan Botezătorul ca astfel, fără de voie, să se facă părtaş la crimă. Punându-le pe toate la suflet, să ne rugăm cu Sf. Isac Sirul: „Doamne, dă-mi pocăinţă desăvârşită ca să pornesc cu tot sufletul în căutarea Ta, căci fără de Tine mă voi înstrăina de tot binele”.
    Elena Solunca Moise
    Sursa: Ziaristi Online
    www.popservice.ro
    www.papornitamosului.ro
    [U][COLOR=#800080][
    e-mail - adipop@popservice.ro
    ID Messenger: zalmoxa_adipop
    skype - adrianpop58
    http://www.sfatulbatranilor.ro/forum.php
    https://www.facebook.com/groups/611112328972709/ - REGIA DE RECONSTRUCTIE A ROMANIEI
    https:/https://www.facebook.com/grou...IZEGETUSA2050/ - Piciumanii doresc PACE
    https://www.facebook.com/groups/1086016084901078/ - Avangarda de Sacrificiu

  9. #29
    Administrator
    Data înscrierii
    10.10.2011
    Locație
    CRAIOVA
    Posturi
    78.551
    Ieromonah Arsenie Boca

    acum 28 minute


    https://www.facebook.com/pages/Ierom...80846225419958
    Taierea capului Sfantului Ioan Botezatorul este o sarbatoare cu semnificatie eshatologica, precum este si Schimbarea la Fata a Domnului si Adormirea Maicii Domnului. Prin... Vezi mai mult








    1 distribuireÎmi placeÎmi place · · Distribuie



    www.popservice.ro
    www.papornitamosului.ro
    [U][COLOR=#800080][
    e-mail - adipop@popservice.ro
    ID Messenger: zalmoxa_adipop
    skype - adrianpop58
    http://www.sfatulbatranilor.ro/forum.php
    https://www.facebook.com/groups/611112328972709/ - REGIA DE RECONSTRUCTIE A ROMANIEI
    https:/https://www.facebook.com/grou...IZEGETUSA2050/ - Piciumanii doresc PACE
    https://www.facebook.com/groups/1086016084901078/ - Avangarda de Sacrificiu

  10. #30
    Administrator
    Data înscrierii
    10.10.2011
    Locație
    CRAIOVA
    Posturi
    78.551
    Marta Simeon a distribuit actualizarea de stare postată deManastirea Dumbrava Alba.


    2 ore ·












    Manastirea Dumbrava Alba a adăugat 4 fotografii noi.
    Său, Iisus, Mântuitorul nostru, care pentru noi s-a urcat pe cruce, pentru izbăvirea noastră și pentru împăcarea noastră cu Dumnezeu. Tu care, asemenea marelui prooroc Ilie, ai adus Cuvântul Domnului printre oameni și ai pregătit mulțimile pentru venirea Lui, iar oamenii primeau botezul pocăinței de la tine, în semn de dragoste pentru cuvântul lui Dumnezeu. Tu, căruia Tatăl ceresc ți-a destăinuit pe Fiul Său înaintea tuturor, iar tu l-ai făcut cunoscut ucenicilor săi, spunând: “Iată Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii”. Tu, care în fața Hristosului te-ai smerit spunând: “El trebuie să crescă iar eu să mă micșorez”. Roagă-te pentru iertarea păcatelor mele, săvârșite cu voia sau fără de voia mea, cu vorba, cu fapta sau cu gândul și mijlocește pentru mântuirea mea în fața Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh. Amin.






    Îmi placeÎmi place · · Distribuie
    www.popservice.ro
    www.papornitamosului.ro
    [U][COLOR=#800080][
    e-mail - adipop@popservice.ro
    ID Messenger: zalmoxa_adipop
    skype - adrianpop58
    http://www.sfatulbatranilor.ro/forum.php
    https://www.facebook.com/groups/611112328972709/ - REGIA DE RECONSTRUCTIE A ROMANIEI
    https:/https://www.facebook.com/grou...IZEGETUSA2050/ - Piciumanii doresc PACE
    https://www.facebook.com/groups/1086016084901078/ - Avangarda de Sacrificiu

Pagina 3 din 5 PrimulPrimul 12345 UltimulUltimul

Informații subiect

Utilizatori care navighează în acest subiect

Momentan sunt 1 utilizatori care navighează în acest subiect. (0 membri și 1 vizitatori)

Marcaje

Marcaje

Permisiuni postare

  • Nu poți posta subiecte noi
  • Nu poți răspunde la subiecte
  • Nu poți adăuga atașamente
  • Nu poți edita posturile proprii
  •