Rezultate 1 la 5 din 5

Subiect: Povestea Labirintului Neuronal

  1. #1
    Senior Member
    Data înscrierii
    10.10.2011
    Locație
    CRAIOVA
    Posturi
    68.865

    Povestea Labirintului Neuronal

    Povestea Labirintului Neuronal

    Pentru Sebi o s-o scriu....

    Sfatul Bătrânilor Vegani condus de marele OM, a hotărât. Nimic nu se mai putea face.... Întelegeau bine că singura lor şansa venea de la Pământeni. De fiecare dată cand micutii uitau legământul, Pământenii trimiteau un fulg de nea, să le aducă aminte că ceilalţi şase Uriaşi în Gândire, existau. Cum puteau cei şase OAMENI să-i ignore pe micuţi ? In Timp, acesta era motivul pentru care unul dintre cei şapte Gânditori, trebuia sa plece pe Vega. Să rămâna definitiv acolo. Toţi s-au oferit să plece, ca nu cumva ceilalţi Prieteni să sufere. Ştiau ca singurătatea este inuman de grea, dar Nobleţea lor n-avea margini. Era DAR-ul Vieţii lor, pe care şi l-au oferit, prin aducere aminte. Învăţaseră de mici că Prietenia reprezintă ceva SACRU.

    Mai era şi curiozitatea asta de nestăvilit la oameni, dar ştia bine marele OM că responsabilitatea de a le coordona activitatea MIcuţilor, era cea mai importantă. Îşi închipuia că MIcuţii de pe Vega nu ştiau de tutaşi. Se gândea că nimeni nu le-a spus că tutaşii reprezentau Adevărul. Că fiecare lucru, are sau nu tutaşi. Măncarea, hăinuţele, jucăriile, tot cei înconjura, aveau sau nu tutaşi. Aşa era pe Pământ, lucru văzut de copiii de până la 6 ani şi de Gânditori.
    Marea surpriză a marelui OM, a fost când a pus piciorul prima data pe Planeta Vega. Câţiva MIcuţi se vedeau printre ramurile pomilor cel inconjurau. Aceştia nu ziceau nimic. Ţipete, ceva sunete diferite, şi-atat....Nu ştiau să vorbească. A constatat rapid că aceştia nu ştiau mare lucru şi că trăiau prin pomi, nu aveau haine pe ei, nu aveau case, nu aveau nimic.
    Se gândea la modul de comunicare cu acei MIcuţi. Se gândea cum să facă cu ei ?
    Primul gând care i-a trecut prin minte a fost acela că a greşit locaţia, că acolo unde nava lui l-a lăsat, a nimerit printre cei care trăiau în acest fel. Dorea să plece în alt loc, să caute MIcuţi mai evoluaţi, cu care putea să discute logic.
    Să ceara ajutorul Prietenilor lui de pe Pământ ? Ştia bine ca cei şase Gănditori se confruntau cu probleme mai mari decât ale lui, pentru că aproape toţi cei 7 miliarde de oameni de pe Pămănt, gândeau ilogic. În schimb Gânditorii, Prietenii lui, aveau noroc că erau împreună. El era singur.
    Singur, singur.
    Se uita în ochii MIcuţilor şi vedea o mică flacără în interiorul lor. Descoperise în ochii lor dorinţa de-a stii. Trebuia să le spună, trebuia să-i înveţe să-i ' modeleze '.
    Dar ce să le spună ? Cum să le spună ? Cum să înceapă să comunice cu ei ?
    MIcuţii se uitau la el cu ochii aceia superbi şi atat.
    L-a distrat faptul că atunci când i-a trecut prin cap să ridice mâna, câtiva MIcuţi dintre cei ce se uitau la el, au ridicat şi ei mânuţele lor. Când a inceput să râdă, de situaţia aceasta creată, afost la fel....unii dintre MIcuţi râdeau şi ei.
    Trebuia să facă ceva.
    Prin tragere la sorţi, el a fost cel care a tras biletul dintre cei şapte Gânditori, prin care a determinat să ajungă pe această Planetă. Aşa se hotărâse între ei, ca regulă.
    Le-a transmis telepatic celorlalţi Prieteni de pe Pamânt toată situaţia, după care a intrat in navă. Se uita la MIcuţi prin hoblourile navei...şi se găndea. Singurul care-l putea ajuta era Fulgul de nea. Atat. În el era inmagazinată toată cantitatea de informaţie pe care o luase cu el.
    Fulgul de nea se găsea intr-o mică sferă roşie. Toate calculatoarele de pe navă, erau coordonate de acest Fulg de nea. Marele Om ştia că Fulgul de nea, avea o existenţă limitată. Acest lucru îi dădea acum cel mai mult de gândit.
    Trebuia să acţioneze. Era prima încercare a Oamenilor de-a popula Universul. El purta o responsabilitatea asumată, imensă. De rezultatele lui depindea urmatorul pas facut de Gânditori.

    O singură noapte de singurătate si de cugetare profundă, pe Vega, i-a trebuit marelui OM. Ştia acum bine ce să facă. S-a întrebat toată noaptea de ce erau aşa distribuiţi Gânditorii pe Planeta Pamânt, după plecarea lui pe Vega, in indepartata constelaţia Lira.
    Unul în Africa de Nord, unul în Tibet, unul în America de Nord şi...trei în România.
    S-a gândit mult la România, Ţara de unde plecase. De ce în Ţara aceasta stramoşii Nemului Românesc nu au acceptat să aibă de-a lungul mileniilor, sclavi? De ce aveau o limba fonetică într-un procent covârşitor, de 98,3 %? De ce aveau aceştia alfabet geometric ? De ce aveau în alfabet A,Ä‚,Ă‚ reprezentînd Bucuria şi tristeţea. De ce aveau două Balade populare de-o înţelepciune unică pe Pământ ? De ce sunt unici ca Neam, cu grupe sanguine A2 şi O1 într-un procent de 96,7 % ?
    De ce s-a spus că România este ţara Fecioarei Maria ?
    De ce atâtea DE CE-uri ?
    Toată noaptea s-a gândit la copiii Românilor. Dar nu la toţi, ci la cei care au vârtsta de până la 6 ani. Ei sunt singurii care au acces nelimitat la informaţiile Subconştientului. Cu aceşti copii, cu aceşti Piciumani, vor lua Gânditorii legătura zilnic. Pe ei îi va întreba ce trebuie făcut pe una din Planetele MIcuţilor. Calculatoarele de la bord, au cercetat zone întregi din Univers şi în câteva ore, conduse de Fulgul de nea, au aflat ca erau miliarde de planete în aceasta Constelaţie Vega, dar şi în alte zone unde erau condiţii de trai ca pe Terra. Fiecare Piciuman de pe Pământ putea să-şi aleagă o astfel de Planetă, pe care puteau să facă ce dorea acolo.
    Era un Băieţel, Sebastian Victor Stroe, cu care marele OM va discuta prima dată. Avea băieţelul 3 ani şi 7 luni, dar bunicii lui, Taiu, Dodo şi Buna l-au învăţat o grămadă de lucruri, spunându-i o grămadă de poveşti. De puţin Timp i-au luat părinţii şi-un câine, pe Folocică, să înveţe Băieţelul de mic, ce înseamnă Prietenia.

    Şi-a luat inima-n dinţi marele OM şi-a luat telepatic legătura cu băieţelul. Ce mai trebuia să aştepte ? Micuţii roiau în jurul navei lui, fără să ştie ce este frica. Acest lucru l-a determinat să acţioneze atat de hotărât.
    A rămas înmărmurit atunci când a dorit să-i transmită lui Sebi informaţiile de pe Vega, pentru a se consulta cu el. Acesta le ştia. A încercat să înţeleagă fenomenul, dar băieţelul i-o luase cu mult înainte, scanandu-i mult mai rapid creierul marelui OM şi până ce acesta dorea să-i spună ceva, copilul ştia. Să aibă acces acest prichindel la filosofia ancestrală Zalmoxiană ? La consonantica oglintilor ? Nu ştia ce să mai creadă....Cei şapte Gânditori de pe Terra, încă n-o aveau nici ei dezvăluită complet. Nu făcuseră suficient pentru semenii lor, să merite o astfeld e dezvăluire. De-aia se şi luase hotătârea să vină el pe Vega, de unde se ştia demult că veniseră Zalmoxienii. Şi când în colo, el ce-a găsit ? Nişte micuţi, trăind prin pomi, dezbrăcaţi şi care nu ştiau nici măcar să vorbească. Deodată în mintea marelui OM apare un gând uluitor ,, Mesaj catre copiii din Ţara de Dincolo de TIMP: Fiţi Maeştrii noştri, pentru că, la randul nostru, să vă putem fi Maeştri. Inspirati-ne in tot ce facem pentru voi, ca sa puteti culege roadele, cand O SA VINA TIMPUL! ,,
    Cine a transmis asta ?
    Despre ce Ţară este vorba ?
    Se gândea la Trecut, la Viitor...Ce inseamnă Dincolo de Timp ?
    Unde se află Ţara asta ?
    Ce Legi guvernu acolo ?
    Mesajul era clar, pentru copiii de-acolo...nu pentru adulţi.
    Alt mesaj il bulversează complet - A VENIT TIMPUL.
    Pe-acesta cine l-a mai transmis ?
    Cine se joacă cu mintea lui ?
    Trebuia să se consulte cu fulgul de nea. Singura fiinţă Prietenă cu el pe Vega. Neîntârziat trebuia s-o facă. Ştia că fulgul de nea are Timpul limitat. Îi lipsea ceva să poaă să trăiască continuu...Totul era atât de nou pentru marele OM încât trebuia să apeleze la memoria treculului... dar şi la memoria viitorului. Ideea de meditaţie nu-i surâdea, ştiind bine ca totul se petrecea intr-o singură Clipa T0.
    Pe Pământ aparuseră tot felul de meditatori, care nu aveau nimic din logica bunului simţ. Când se întâlnea cu ceilalţi Uriaşi în Gândire, râdeau pur şi simplu cu mare poftă de năroziile debitate de aceştea.
    A VENIT TIMPUL !
    A VENIT TIMPUL !
    A VENIT TIMPUL !
    Ce este asta DOAMNE DUMNEZEULE ? Nu scăpa de gândul acesta.
    Din nou.
    A VENIT TIMPUL !
    A VENIT TIMPUL !
    DOAMNE unde nimerise....
    Tutaşii....ei trebuie să-l ajute in Clipele acestea.
    ADEVÄ‚RUL.
    Ce să le spună Prietenilor lui de Suflet de pe Pământ ? Cum să-şi deranjeze Prietenii pentru astfel de problemă aparută brusc în mintea lui ? Se gândea la Ei şi-i părea bine că lor nu le este atat de greu stănd împreună.
    Şi micuţii ăştea nu se mai săturau să se joace în jurul navei lui...Le vedea ochii. Parcă numai ochi erau în jurul lui. Mii de ochi curioşi.

    Se dezmeticeşte puţin şi-şi pune întrebarea logică, A VENIT TIMPUL, să ce ?
    Brusc, micuţii toţi zâmbeau. S-a uitat în jurul lui, să vadă dacă nu ajunsese de râsul micuţilor...Ce-i facea pe ei să zâmbească ? Ce era hazliu din toate astea ?
    Sebi, Sebi...
    Sebi, Sebi...Toţi spuneau acelaşi lucru.
    Marele OM a început să râdă cu poftă. Visa...
    Oare visa ?
    Dacă nu visa ?
    Daca nu visa, ce se întâmpla cu el ? Niciodată nu a trăit astfel de sentimente de nesiguranţă.
    Nu putea să facă decât un singur lucru. Să lase lucrurile sa meargă de la sine. Era depăşit de situaţie. Nu avea nici un rost să găndească ceva logic, ca totul era iraţional. Trebuia să se ancoreze imediat in realitate. Imediat, altfel simţea o stare de incertitudine.
    Marele OM era în dificultate....pe Planeta Vega a micuţilor.

    S-a spălat de o suta de ori pe faţă şi-a ieşit din navă, în mijlocul micuţilor. Trebuia să facă acest lucru. Simţea că este mai în siguranţă printre micuţii aceia decât printre gândurile sale iraţionale.
    Sebi...
    Sebi, Sebi...
    Cum au aflat micuţii de Sebi şi cine i-a învăţat să vorbească ?
    Micul OM se hotărăşte în sfarşit să-i transmită telepatic, că-şi cere scuze că a procedat astfel, dar stiind că stă de vorbă cu unul dintre cei şapte Mari Gânditori de pe Pămănt.
    Eu sunt Sebi, Prietene. Marele OM, iar are senzaţia că viseză...A, NU. Sigur sunt treaz, îşi spune.NU, nu...nu..visez. Nu există pe Pământ Gănditori mai mari decât cei şapte.
    Nu visezi îi spune clar Sebi. Am dorit decăt să-ţi demonstrez ceva. Atât. Fără să te jignesc.
    Voi Gânditorii, pe semne că aţi uitat să gândiţi.
    Sebi, întreabă marele OM. De unde ştii tu atîtea lucruri ?
    Taiu, spune acesta scurt.
    Taiu mă iubeşte. Înţelegi asta ? MÄ‚ IUBEŞTEEEEE
    Voi nu ştiţi că din Iubire apare TOTUL ?
    Eu din Iubire faţă de micuţii aceştea, am aflat mai rapid de ei, decât tine.
    Eu i-am spus lui Taiu ce trebuie făcut pentru ei. Din barba lui taiu sa facem un ghem, să-l împăletim şi să le facem hăinuţe, după care o să-i invăţăm sa vorbească. Până te-ai desmeticit tu printre întrebări, eu i-am invăţat rapid primul cuvănt. SEBI.
    Când or să înveţe să se exprime în limbă fonetică, or să ne spună precis SECRETUL lor. Codul Zalmoxian, cel care trebuie implemantat în fulgul de nea. Să nu uiţi Prietene, că acest lucru-l pot face numai tutaşii. Spune-le fluturaşi ca să înţelegi şi tu, dar să ştii, că până am învăţat eu să vorbesc pe la un an, să nu crezi că nu căutam soluţiile consonanticii oglinzilor. Marele SECRET Zalmoxian.
    Bine, bine dar de ce mi-ai transmis telepatic că A VENIT TIMPUL ! Şi de-atâtea ori. De ce mi-ai tot repetat. Reţineam.
    - Nu Prietene. Nu reţineai. Repetiţia este mama psihologiei.
    - Sebi, vreau să te întreb ceva. Te rog să-mi răspunzi direct dacă se poate.
    - DA, Prietene. Cu plăcere.
    - De ce mi-ai aparut tu în minte în prima noapte ?
    - Pentru că eu te-am ales Prietene sa-mi fi ucenic. Taiu mi-este profesor şi tu ucenic. Îmi doresc din Suflet să nu te simţi singur pe Vega. Să ţii minte ce-ţi spune un băieţel de aprape 4 ani. Voi cei şapte Uriaşi în Gândire, voi AVII, Legendele VII de pe planeta aceasta minunata, pe care m-am născut şi eu, sunteţi coordonaţi de cei patru Mari Zalmoxieni.
    Apolo Hiperboreanu, Zalmocsis, Zarhatustra şi Moise.
    - Copile, de unde ştii tu aceste lucruri neştiute de oameni ?
    - Taiu, nu-ţi spusăi că mă IUBEŞTEEEEE.
    El ştie.
    El ştie unul dintre cele mai importante lucrur din Univers. Că oamenii se diferenţiază prin Suflet. Eu, îi IUBESC pe micuţii care te înconjoară în acest moment.
    - Tu-i vezi Sebi ?
    - Prietene, Prietene...eu îi văd, dar tu încă NU. Din păcate tu-i vezi decât la suprafaţă. Eu văd TOTUL la Ei, pentru că-i IUBESC sincer.
    Taiu m-a învăţat să VÄ‚D, să AUD...să INTUIESC. El î-MI spune cele mai minunate poveşti din lume. El ştie.
    Postby Adrian Pop » Sun Jun 06, 2010
    Să ştii Prietene că nu mai eşti singur pe Vega, cu micuţii.
    Sofia-Maria - alintată de părinţii ei care-i spun "Marea intelepciune", s-a plâns lui Taiu acum câteva minute, ca tatăl ei nu-i spune poveşti atat de minunate aşa cum am eu parte.
    O sa rog un micuţ de pe Vega, să înveţe mai repede să vorbească, să-i spună şi ei la culcare poveşti.

    Marele OM cugeta. Ştia multe despre Prietenie şi despre Loialitate, dar parcă atunci când discuta cu micul OM, simţea altceva.
    - Sebi, de ce simt cu totul altceva când stau de vorbă cu tine ?
    - Ce simţi Prietene ?
    - O linişte profundă....Este altceva faţă de ce-am simţit eu pâna acum.
    - M-aş bucura să fie aşa Prietene...Să ne grăbim încet, totuşi. Şi-n afirmaţii şi-n simţiri...
    Taiu mi-a povestit ce însemnă LINIŞTE PROFUNDÄ‚. S-a întâmplat când Pritenul lui Florin a depăşit hotarul. Dorea să nu-l lase singur la trecerea pragului. LINIŞTEA a venit la el. El ştie...A trăit profund Prietenia. Eu cred, aşa la mintea mea de copil, că Taiu a idealizat IUBIREA, PRIETENIA, LOIALITATEA, BUNUL SIMŢ....A tranformat aceste lucruri in ARTÄ‚, pe care le-a ofeit cu toată generozitatea tuturor semenilor.
    Marele OM cugeta...
    - Sebi, tu vrei să-mi mai spui ceva. Simt asta.
    - Da Prietene, aşa este. Nu ştiu cum să fac, să-i spun lui Taiu sau ţie prima dată.
    Comunicând cu tine, de aseara şi cu Sofia Maria, cu Micuţii şi cu TOT, am aflat ceva ce nu ştia nici Taiu, că-mi punea el.
    Între doi Prieteni, se realizează mare sibioză, profesor-elev -- elev-profesor, singura modalitate prin care poţi să înveţi rapid ce însemnă Bunul Simţ.
    Tu crezi Prietene că Taiu, va pune pe forumul Românilor acest concept ce mi s-a dezvăluit acum ? Eu nu ştiu să scriu, ca să nu spun ce râs o să fie cand o să se afle că un băieţel de nici patru ani, afirmă aşa ceva.
    - Sebi, ce spui tu atat de clar am trăit şi eu, alaturi de ceilalţi şase Prieteni ai mei. Noi, între noi ne spuneam Moşi. Acum înţeleg de ce gândeam noi altfel decât toţi ceilalţi. Prietenia şi Loialitatea le-am ridicat la rang de Lege.
    Dar simplitatea ta de-a gandii, este altfel.....este mult mai profundă. De unde vine profunzimea asta ?
    Sa nu-mi pui că de la Taiu tau, din nou.....
    - Nu Pritene, nu de la Taiu apare profunzimea gândirii. Toţi pot să aibă parte de aşa ceva, cu condiţia ca IUBIREA să fie din ce în ce mai mare. Cum este cea dintre noi doi.
    Taiu mă învaţă continuu să-mi depăşesc limitele conştient.
    Să vezi Prietene de-acum încolo râsul lumii, când or citii aşa zişi 'adulţi' ce spune un ţâşti-bâşti de 3 ani şi 7 luni.
    Am înţeles simplitatea conceptelor:
    IUBIRE + 1
    Prietenie +1
    Loialitate +1
    Bun Simţ +1
    Responsabilitate +1
    Limită + 1, în general...
    Dacă ar ştii adulţii că nu diferă nimic faţă de micuţii de pe Vega. Diferenţa constă în faptul că micuţii sunt singurii care au şansă să înveţe, învăţandu-ne pe noi să trăim în armonie.
    Înţeleg perfect acum de ce-au venit Zalmoxienii să ne înveţe pe noi pământenii, să trăim Sănătoşi şi Fericiţi. Pentru că noi i-am ' modelat ' pe ei, după care am uitat complet de acest lucru.
    - Uite Prietene ce-mi spune Darius acum. Nu am împlinit un an, dar...îmi doresc din Tot Sufletul să-i ajut pe Micuţii de pe Planeta Vega.....De la MAMA am învăţat ce este Sufletul. Nici nu mă născusem...hi, hi, hi...
    Sebi, Sofia-Maria, Darius...spuneau în cor Micutii din jurul marelui OM.
    Sebi, Sofia-Maria, Darius.
    Sebi, Sofia-Maria, Darius.
    MAMA
    SUFLET
    Micuţii rosteau aceste cuvinte. Toţi in cor.
    Marelui OM ii dăduseră lacrimile de fercire.
    Până şi fulgul de nea, ţopâia in sfera lui roşie. Se bucura de
    Ffericirea marelui OM.
    Marele OM a început să cânte. }i pl[cea enorm muyic lui Gheorghe Zamfir. Dai ales Doina. Micuţii s-au oprit brusc şi-au deschis ochii largi, cât ei de mari.
    Auziseră ei sunetele din natura, dar acum era cu totul altceva.
    Melodia căntată de marele OM, avea ceva aparte.....sunetele se transformau în tutaşi mici, coloraţi, care se aşezau pe creştetele lor. Spre surprindrea lor, aparau alţi tutaşi argintii din dreptul pieptului marelui OM. Aceştia se aşezau frumos pe piepturile lor micuţe, într-o parte. Cînd au pus mâna pe acşti tutaşi mici argintii, au ramas total surprinşi cand au şimţit ca în interiorul lor se auzea ceva....
    Marele OM, se uita le ei şi cânta mai departe fericirea lui capat vlente neîntalnite pe pamant.
    Micuţii puneau acum urechea pe piepturile celor din jurul lor şi râdeau....auzeau inimile celorlalţi cum bateau.
    INIMÄ‚, spun la un moment dat toţi în cor.
    Sebi, Sofia-Maria, Darius, Mama, Suflet, Inimă..
    Sebi, Sofia-Maria, Darius, Mama, Suflet, Inimă
    Sebi, Sofia-Maria, Darius, Mama, Suflet, Inimă
    Sebi, Sofia-Maria, Darius, Mama, Suflet, Inimă
    Spunau atat de gingaş aceste cuvinte, încât se auzea ca o mlodie Minunată.
    Unii dintre ei, cu cele cateva cuvinte, au început să cânte, urmând linia muzicală a marelui OM. Marele Om cânta cu ei acum Doina lui Zamfir, fredonând acele cuvinte invâţate de Micuţi, de la cei 3 copiii pământeni.
    Marele OM a început să fluiere...Micuţii nu ruşeau sa facă aşa ceva, dar le plăcea.
    - Edo, intervine şi el in discuţie. Mama mea, desenează şi picteaza ca nimeni alta. M-a învăţat şi pe mine...Are talent.
    - Edo, şi eu pictez, chiar dacă sunt mai mic decăt tine. Dodo şi cu mama mă ajută aproape zilnic să combin frumos culorile. Îmi place să fac teme, sau cum s-o numi ele.
    - Când pictează mama mea, formele prind viaţă, spune Edo. Tu vezi asta ?
    Eu văd altfel lucrurile. Taiu m-a învăţat, dar îţi spun un mare secret. Şi eu îl învăţ pe el...hi,hi,hi...
    Edo
    Edo
    Edo, spunau Micuţii în cor.
    -Tata şi cu mama, spune Sofia-Maria, nu prea au Timp de mine. Mai ales tata.
    Marele OM observ o mică tristeţe pe faţa unui Micuţ. A înţeles imediat. Micuţul a prins telepatic ce-a spus Sofia.
    - Cine eşti Tu ? Intreabă Sofia pe Micuţ ?
    - Sebi, Sofia-Maria, Darius, Mama, Suflet, Inimă
    - Ce spui ?
    Sebi, Sofia-Maria, Darius, Mama, Suflet, Inimă
    Sebi, Sofia-Maria, Darius, Mama, Suflet, Inimă
    - Nu înţeleg nimic spune Sofia puţin îmbufnată.
    - TATA, spune Micuţul.
    tata
    tata
    tata
    - Draga mea, spune Sebi, roagă pe mama ta deseară să-ţi citească povestea de la început. este pe Forumul Românilor. Adulţii au mai mare nevoie de povestea Labirintului decât voi copii.
    - Părinţii mei nu cred că au Timp să intre pe acest forum. Au lucruri mult mai importante de făcut, de uită ei să-mi spună poveşti la culcare.
    - Nu fi supărată Sofia, că-l rog pe Taiu să discute cu tatăl tău.
    tata
    tata
    tata, spun toti Micutii-n cor.
    - De ce se comportă aşa, întreabă Sofia-Maria ?
    - Să nu uite părinţii tăi să-ţi spună poveşti la culcare. Taiu îmi spune poveşti de cănd m-am născut. Mi-a spus odată ceva ce n-am înţeles, că pentru mine s-a reîntors la Viaţă. Poate niciodată nu vreau să înţeleg acest lucru. Adulţii aştea....
    - Ce, eu sunt mai mare decât Darius. Am un an şi jumatate. Hă, hă. hă....Ştiu câteva cuvinte...
    - Numele meu este Tudorel. Mamai, tatai, baba spun la bomboane, nenea....eee...ştiu enorm de multe cuvinte.
    Doi Micuţi râdeau, ţinandu-se de mână. Marele OM era atent la ei, pentru că veniseră aproape de el.
    Mamai, tatai, baba, nenea
    Mamai, tatai, baba, nenea
    Mamai, tatai, baba, nenea
    Mamai, tatai, baba, nenea
    Marele OM îi corectează, bunică, bunic, bomboane, om
    Toţi micuţii spuneau in cor:
    bunică, bunic, bomboane, om
    bunică, bunic, bomboane, om
    bunică, bunic, bomboane, om
    bunică, bunic, bomboane, om
    om
    om
    om
    - Prietene, tu observi ceva ?
    - Ce Sebi ?
    - Cum asta ? Nu observi ca noi copiii comunicăm între noi, cănd vrem şi cu cine vrem. Şi Micuţii pot să făcă la fel ca noi. De ce adulţii nu pot să facă aşa ceva ?
    M-am prins. Ei cred că ştiu. Păcat că nu ştiu că nu ştiu.
    - Taiu tău ştie, spune marele OM. Si Prietenii mei, Marii Gânditori.
    - Sunt puţini Prietne, prea puţini....din păcate.
    - DA, dar suntem şi noi pe-aici spun în cor Darius, Tudorel, Sofia-Maria, Edo, hă,hă, hă...
    - Ce înseamnă metafizică întreabă cel mai mic dintre toţi ? Mi-a transmis Sebi acest lucru telepatic. De ce Sebi ?
    - Taiu mi-a spus odată că fără să ajungem să sintetizăm cât mai multe informaţii ce ne înconjoară, nu se va înţelege mai nimic.
    - De unde ştie Taiul tău aceste lucruri, întreabă Tudorel ?
    - Eu l-am învăţat, cu mult Timp înainte, dar uitasem.
    Marele OM cugeta....DOAMNE DUMNEZEULE, este altceva ce spun aceşti copii, faţă de ce ştim noi Marii Gânditori. Oare noi suntem ganditorii , sau ei ?
    - Noi toţi Prietene gândim. Numai că noi copiii vă IUBIM ABSOLUT pe voi TOŢI, cum nici nu gândiţi voi că se poate....
    Uita-te la Micuţi. Nu le este frică de nimic. Vouă adulţilor, de ce vă este ?
    Marele OM, cugetâ profund....a uitat să şi mănânce de când a ajuns pe această Planetă Vega.
    - Stai liniştit, îi spune Sebi. O să fie din ce în ce mai bine...O să vezi. Doar suntem Prieteni Adevăraţi. Şi eu nu uit.....
    O mare parte dintre Micuţi stateau cu urechea pe pieptul altora, ascultându-le INIMA. Erau fascinaţi de acest lucru. Fredonau muzica marelui OM.
    Sebi, Sofia-Maria, Darius, Mama, Suflet, Inimă, Tată, Bunică, Bunic, Bomboane, om
    Marele OM i-a corectat din nou:
    Sebi, Sofia-Maria, Darius, Mama, Tată, Suflet, Inimă, Bunică, Bunic, Bomboane, om
    - Observ că te-ai gândit mult la ultimle doua cuvinte, spun Sebi.
    - Da Sebi, încă mai mă gândesc, ce este mai important pentru Micuţi, Bomboanele sau oamenii ? Cum îi ' modelăm ' aşa învăţăm şi noi...
    - Mă bucur Prietene, că nu laşi totul la voi întâmplării.
    - Da, Prietene, spune marele OM. Suntm două persoane responsabile....
    Poza celor doi, Andra şi Sebi, ţinandu-se de mână, a ajuns instantaneu la marele OM, cu ajutorul sistemului unic de teleportare a lui Taiu. Nava putea să primească orice de la piciumanii de pe Terra. Taiu concepuse, pentru a-l ajuta pe Sebi, un nou sistem de teleportare. Băieţelul hotărâse să se ocupe personal de un milion de Micuţi. Taiu a insistat să aibă grijă de caţiva Micuţi, dar n-a fost chip să-l convingă să ia altă decizie. Zâmbea Taiu. Ştia bine ce capacităţi avea Sebişor....Ştia bine ce cultiva în Sufletul nepoţelului său. Nu-şi făcea probleme...Ştia bine că Mintea urmăreşte paşii Sufletului, cum era firesc.
    Marele OM se uita la frumuseţea celor doi copii din poză. Ochii lor demonstrau profunzime...dar şi linişte interioară.
    Şi el avea nevoie de linişte, aşa că a ieşit din navă, cu poza-n mână. Dorea să respire aer curat. Se uita continuu la ochii celor doi copii. Nu observase că langă el, doi micuţi l-au luat de mână. Aveau mâinile calde ca şi Oamenii.
    Cugeta....
    De ce sunt toşi aşa de mici ? Si fetiţele şi băieţii. Nu le dădeai mai mult de câţiva anişori.
    Părinţii lor unde sunt ?
    De ce nu i-au învăţat nimic până la vârsta asta ?
    Cei doi Micuţi se ridicau pe vârfurile picioarelor, curioşi să vadă ce avea marele OM în mână. Nu ştiau ce este aceia o poză. Au început amandoi să râdă cu gura până la urechi. Vedeau ceva...Micuţul băieţel o vedea pe fetiţa de lângă el, mică, mică....în mâna marelui OM. Nu observase că şi el era tot acolo, dar fetiţa observase asta. Rădeau....
    Cufundat în gândurile lui, Marele OM era absent la ce faceau Micuţii.
    Râsul Minunat al Micuţilor l-a scos din starea aia şi...a realizat ceva. Nu-i venea să creadă...s-a aplecat să ia poza ce cazuse pe jos....şi-a închis ochii. A rămas aşa mult Timp. Mintea lui se blocase definitiv. Iar i-a trecut părin cap că visează....dar cine-l ţinea de mâna şi râdea ? Sebi, cel din poză.
    Primul sentiment care i-a venit în minte a fost acela să fugă cât mai departe de acel loc....a, nu. Să se culce şi să uite. Nu. Să plece cu navă cu tot de pe Planeta Vega. Nu. Să...să...sau, să....Nu. Să...
    - Stai liniştit Prietene, îi spune Sebi.
    Care Sebi ? Cel din faţa lui nu spunea nimic. NU înţelegea nimic. Decât se uita... cu acei ochi Minunaţi.
    - Nu înşelegi să stai liniştit. Eu ştiam de mult ca există în Universul acesta un alt Sebi. Este Îngerul meu păzitor. Micuţul Sebi şi Micuţa Andra, sunt Îngerii noştri păzitori. Înţelegi Prietene ? Ei sunt, cei de lângă tine.
    NU, spune marele OM. NU înţeleg nimic. DOAMNE DUMNEZEULE ce se întâmplă ?
    - Ha, ha, ha....se aude vocea lui Hector. Mama mi-a spus încă dinaninte de-a mă naşte, că am un un Înger păzitor. Hi, hi, hi....Mama mea a fost mana dreapta a lui Taiu. Mădălina.
    - Să ştii Hector că Taiu mi-a povestit de mama ta. Mi-a povestit că a crescut-o ca pe mamica mea, pe Cristinuca. Aşa se numeşte fetiţa lui. Este mămica mea.
    Mămica mea...
    Mămica mea...
    Mămica mea...
    Mămica mea...Spunea Micuţul Sebi din faţa marelui OM.
    NU. Mămica lui Sebi de pe Pămănt. Cristinuca asta era....
    Lui Sebi i-a apărut o mică lacrimă în colţul unui ochişor....Îi părea rău de Micuţul Sebi. El nu avea mamă ?
    Ce simte Îngerul lui păzitor dacă nu are mamă ?
    Marele OM, tăcea profund. Era depăţit complet de ce vedea, de ce auzea şi ce simţea.
    Sebi şi-a propus în gând ca Îngerul păzitor a Micuţului Sebi de pe Planeta Vega să fie de acum înainte, el. Două lacrimi identice au cazut siultan din ochii celor doi Sebişori, dar în două colţuri diferite din Univers....
    Erau fericiţi amândoi...
    Micuţa Andra nu mai văzuse niciodată o lacrimă....

    - De ce Taiule Micuţii nu cresc ?
    - Îngerii păzitori rămân micuţi dacă oamenii nu fac nimic pentru ei. Oamenii sunt indiferenţi la tot ce este în interiorul sau exteriorul lor. Marea majoritate a oamenilor habar nu au, că habar nu au de nimic.
    - Şi eu ce să fac ?
    - Cum ce să faci ? Eşti suficient de mare acum Sebişor să hotătăşti singur.
    - Păi am hotărât să mă ocup de un milion de micuţi de pe Vega.
    - Ştiu...Totul începe cu unu...
    - A, înţeleg ce spui. Să încep sa comunic cu Micuţul Sebişor. Să-l învăţ...., să-l ' modelez ', cum spui tu.
    - Da băieţel, aşa se face. Te ţii de el să înveţe, pas cu pas, învăţând în acelaşi Timp şi tu de la el, învăţând de la toţi ceilalţi, Învăţând continuu de la TOT. Învăţaţi unii de la alţii prin comparaţie.
    - Taiule, intuiesc că singurul MIcuţ de pe Planeta Vega ce va creşte mare va fi MIcuţul Sebi şi acest lucru se va întâmpla numai în cazul când o să mă ocup eu de el....dar şi el de mine.
    - Da băieţel. Aceasta este Legea.
    - Şi ceilalţi... ?
    - Tu si cu MIcuţul Sebişor să vă ocupaţi de toţi ceilalţi, dacă doriţi. Dacă relaţia voastră devine din ce în ce mai Frumoasă, voi veţi ajunge la un nivel de înţelegere superior, veţi ajunge la nivel de Nobleţe....Atunci veţi transforma oferta voastră în Artă. Numai atunci veţi fi ajutaţi....
    - De cine Taiule ?
    - De DUMNEZEU Sebişor. NUMAI atunci veţi fi ajutaţi continuu de DUMNEZEU. Tu băieţel învaţă să comunici cu cât mai mulţi copii şi învaţă-l pe MIcuţul Sebişor să comunice cu cat mai mulţi MIcuţi de pe Vega. Începe să comunici cu primul copil de pe Terra, cugeţi, tragi concluziile, după care faci următorul pas, comunicănd şi cu altul.
    Învăţă să comunici cu TOT copile.

    - Să-l învăţ să numere pe MIcuţul Sebişor, Taiule ?
    - Bineînţeles.
    - Crezi că marele OM mă va ajuta ?
    - Sigur băieţel. El a ajuns la nivel de Nobleţe, oferă tot ce are...şi se implică responsabil in rezolvarea tuturor problemelor importante.
    - Oferă tot ?
    - Tot Sebişpr.
    - Şi jucăriile... ?
    - Ce interesant eşti tu băieţel. Când te comporţi ca un copil minunat dornic să ştii o grămadă de lucruri, când eşti plin de înţelepciune ?
    - Nu ştiu ce spui Taiule acum. Eu mă comport natural.
    - E bine că faci aşa, dar ....de foarte multe ori mă gândesc ce sa-ţi spun şi ce nu.
    - Taiule, când devin bărbat ?
    - Mai ai...stai liniştit...
    - Taiule, când devin bărbat ? Spune-mi...
    - Taiule, când devin bărbat ?...spune MIcuţul Sebişor marelui OM.
    - Băieţel, este ultimul răspuns pe care ţi-l dau azi. Vreau să-ţi trăieşti copilăria, ca orice băieţel normal. Este o întrebare prea importantă în Viaţa unui OM, la care aproape toţi semenii nu-i ştiu răspunsul. O singură Femeie din Viaţă unui bărbat este capabilă să scoată Bărbatul din acel bărbat, cum şi un singur Bărbat este capabil să scoată din Viaţa unei femei, Femeia din acea femeie.
    - Bărbat, femeie....spune MIcuţul Sebişor.
    - Bărbat, femeie....spune MIcuţa Andruşca.
    - Bărbat, femeie....spun MIcuţii în cor, fredonând melodia auzită la marele OM.
    - Taiule, tu eşti un om normal ?
    - Gata cu întrebările băieţel. La joacă....
    - La joacă...spune MIcuţul Sebişor.
    - La joacă, spune MIcuţa Andruşca.
    - Taiule, tu eşti un om normal ? Te rog mult, răspunde-mi...şi gata fug să mă joc cu Folocică.
    - Da băieţel, dar aproape toţi ceilalţi semeni nu ştiu asta. Nu ştiu, că nu ştiu. Nu se uită la realizări, pentru că au aproape toate simţurile adormite.
    Marele OM cugetă....
    - Taiule, ce doreşti tu de la băieţelul acesta Minunat ?
    - Dar tu Gânditorule, ce planuri ai cu Micuţii ? Înţelegi ce este cu ei ?
    - Caut soluţii Taiule...mă consult continuu cu ceilalţi Gânditori de pe Pământ. Căutăm împreună soluţii....
    Tutaşii Argintii ieşeau continuu din pieptul marelui OM şi se aşezau în dreptul inimilor MIcuţilor.
    Fulgul de nea, stătea liniştit. A înţeles că poate să devină Nemuritor. Cum să facă ?
    - Nemuritor, spune MIcuţul Sebişor.
    - Nemuritor, spune MIcuţa Andruşca.
    - Nemuritor, spun MIcuţii în cor, fredonând continuu aceiaşi melodie auzită la marele OM.

    A VENIT TIMPUL. Marele OM cugeta...
    -Taiule, vreau să mă consult cu tine spune Marele OM. Ceilalţi Gînditori mi-au transmis acest mesaj, observând paşii ce s-au făcut pe Planeta Vega, cu aceşti MIcuţi.
    - Ştiu că şi voi cautaţi soluţii, la fel ca mine, pentru toată Societatea Umană. Ştiu că nu veţi renunţa să cautaţi soluţiile optime, că mergeţi pănă la capăt...., indiferent unde este acesta. Ştiu că sunteţi LOIALI faţă de CUVANT, faţă de TOT. Vă ştiu bine....
    - Noi de ce nu te ştim, Taiule ?
    - ......
    - Ce trebuie să facem Taiule, întreabă marele OM ?
    Observă că Taiu nu vrea să-i răspundă. După minute bune de tăcere, Taiu spune :
    - Uitaţi aproape tot ce credeţi că ştiţi Gânditorilor. Aşa voi face şi eu... Văd că ceva nu merge bine pe Terra. Nu doresc să se întâmple acelaşi lucru şi pe Vega.
    - Taiule, ce spui ? Marele OM este Prietenul meu. Dacă uită aproape tot ce ştie, cum comunicăm.
    - Băieţel, vei înţelege mai târziu că tot ce fac acum, o fac pentru voi. S-a format o relaţie Frumoasă între voi, care-mi place. O fac pentru toţi ceilalţi semeni ai noştri.
    Dar ce cauţi tu aici lângă mine Sebişor şi nu eşti la joacă ?
    - Taiule, mi-ai spus că atunci când simt în jurul meu oameni înţelepţi, să rămân acolo să-i ajut. Cum ai făcut tu toată Viaţa. Mi-a spus că atunci când întâlneai mari personalităţi în Viaţă, rămâneai lângă ei să-i ajuţi. Iţi părea rău de ei, pentru că ştiai că le este greu...Eu încă nu cunosc toate cuvintele adulţilor, dar îi simt, Taiule. Le simt bunătatea. Văd Taiule tutaşi coloraţi cum ies din gura unor oameni. DAR cel mai mult îmi plac Tutaşii Argintii ce ies din dreptul inimii unor Oameni, cei drept că sunt puţini aceştia, ce se aşează exact pe inimile celorlalţi.
    Tutaşii Argintii ieşeau continuu din pieptul marelui OM şi se aşezau în dreptul inimilor Micuţilor.
    - Uite Taiule Tutaşii Argintii...De ce ies din pieptul marelui OM ?
    - Marele OM are Sufletul bun, băieţel. Oamenii care zâmbesc tot Timpul, care cântă în permanenţă, au Suflet bun. Din pieptul unor oameni ies Tutaşi Argintii.
    - Taiule, de ce nu ies din pieptul tuturor oamenilor aceşti Tutaşi Argintii ?
    De ce ies din gura unor oameni tutaşi negri. Uite Taiule, tutaşii aştea nici macar nu zboară. Ai văzut ? Ei cad pe pământ imediat ce ies din gura unor oameni. De ce Taiule ?
    - Aceşti oameni mint Sebişor. O să observi că atunci când oamenii mint, tutaşii negrii cad imediat pe pământ iar din pieptul lor, nu mai ies Tutaşi Argintii.
    Tutaşii Argintii dau Viaţă celorlalţi Tutaşi coloraţi.
    - Ce să înţeleg Taiule din ce-mi spui ? Că atunci oamenii când mint, nu mai ies Tutaşi Argintii din ei ? Că aceşti tutaşi negri, nu au Viaţă în ei ?
    - DA.
    - Altfel spus, unele cuvinte ale oamenilor trăiesc şi altele nu.
    - DA. Du-te la joacă....lasă-mă singur. Vreau să rămân singur. Nu vreau să afli unele lucruri de la vârsta aceasta fragedă.
    - Nu vreau să te las singur. Vreau să ştiu şi eu ce ştii tu, Taiule.
    Marele OM cugeta...
    Toţi marii Gânditori aveau la ce să se gândească.... Simţeau că Taiu spune Adevărul ?
    Ei nu vedeau aceşti Tutaşi.....
    DOAMNE DUMNEZEULE, defapt ce vedeau, ce auzeau, ce simţeau ei ?
    Mai nimic. Acesta era răspunsul Adevărat.

    - Unu, doi, trei, patru, cinci, şase, şapt, opt, nouă, zece.
    MIcuţul Sebişor, şi toţi ceilalţi repetă cuvintele băieţelului.
    - Decât atâta stii, Sebisor ?
    - Taiule ştiu mult mai mult...doişpe, paişpeunmilion...
    - Observ băieţaş, spune Taiu zâmbind. Litere ştii ?
    - a,b,c, moca....parcă mi-ai mai spus şi altele...
    - E bine Sebişor....
    De când se ştia Taiu, niciodată n-a avut mai multă rabdare cu cineva, ca atunci când l-a învăţat şah pe băieţel. Şi-acum îi dă de gândit. NU credea că este capabil de aşa ceva. Stătuse el de vorbă cu 15-20.000 de tineri în ultimii 15 ani, cu dorinţa de a-i ' modela ' după Legile Omeniei, Legi ce i se dezvăluiseră în miile lui de nopţi albe de căutări...
    MIcuţii repetau continu, unu, doi, trei, patru, cinci, şase, şapt, opt, nouă, zece.
    Unu, doi, trei, patru, cinci, şase, şapt, opt, nouă, zece.
    Unu, doi, trei, patru, cinci, şase, şapt, opt, nouă, zece.
    Marele OM, punea mâna pe creştetul MIcuţilor, numărând odată cu ei.
    - De ce nu ştim de tine Taiule, întreabă din nou marele OM ?
    - De ce nu ştim de tine Taiule ?
    - De ce nu ştim de tine Taiule ?
    - De ce nu ştim de tine Taiule, întreabă în cor MIcuţii.
    - Pe Terra sunt 6 categorii de oameni. Situaţia este aşa :
    -I.din 7 miliarde de oameni 3 milioane dintre aceştia, formează sistemul exoteric - 10% din ce-şi doresc să facă în Viaţă, pot să realizeze. Pe aceştia nu-i prea interesează cine-i conduce.
    -II.240.000 dintre aceştia formează mezoteria - 15-20 % realizează din ce-şi propun. Ei nu au idee de cine sunt coordonaţi.
    -III.3.000 dintre aceştia formează ezoteria - 30 % realizează din ce-şi propun.
    -IV. 40 dintre aceştia formează epicentru - 50 % realizează din ce-şi propun.
    Atăt ştiu oamenii.
    -V. În categoria aceasta sunteţi voi Marii Gânditori, cei 6 de pe Terra si Marele OM de pe Vega. Voi realizaţi 60-70 % din ce vă propuneţi.
    -VI. Sunt cei 4 Zalmoxieni - peste 80 % din ce-şi propun să facă, au capabilitatea să realizeze.
    - Taiule, ce să înţelg de aici ?
    - Că trebuie să te joci băieţel. Toate la Timpul lor....
    Tutaşii Argintii ieşeau continuu din pieptul marelui OM şi se aşezau în dreptul inimilor MIcuţilor, iar cei coloraţi ce ieşeau din gurile tuturor MIcuţilor, care repetau în cor continuu,
    zburau peste capetele lor.
    Unu, doi, trei, patru, cinci, şase, şapt, opt, nouă, zece.
    Unu, doi, trei, patru, cinci, şase, şapt, opt, nouă, zece.
    Unu, doi, trei, patru, cinci, şase, şapt, opt, nouă, zece.
    Marelui OM i se făcuse foame şi era obosit. Trebuia să doarmă măcar cateva ore. A trecut prin atatea întâmplări neobişnuite, încăt obosise.
    Cînd s-a depărtat de MIcuţi, cu intenţia de-a intră în navă, MIcuţul Sebişor l-a luat străns de mănă. Nu ştia ce să facă, pentru că nu dorea să-l ia cu el...numai că acesta l-a strâns şi mai tare de mână. L-a luat cu el în navă. Fulgul de nea, în sfera lui Roşie, se învârtea în jurul MIcuţului, cu o viteză ameţitoare. Se bucura că aveau oaspeţi pe navă.
    Iar a rămas total surpris marele OM, când Micuţul a început să mănânce din mancarea lui.
    - Poftă bună, spune Sebişor celor doi. Prietene, nu fi surprins că mănâncă şi MIcuţul Sebişor. Este aşa cum am intuit. Îngerul meu păzitor, începe să crească, să conştientizeze ce se întâmplă cu el. Să vezi tu Prietene, că se va culca langă tine şi va adormi. Sigur va face aşa.
    Deocamdată, Îngerul meu păzitor de pe această Planetă, MIcuţul Sebişor, se va dezvolta, pentru simplu motiv că eu am luat decizia şi mi-am asumat responsabilitatea sa-i fiu Înger păzitor. EU îl IUBESC cu Adevărat şi el simt asta.
    O să le povestesc Andreei şi Dariei de MIcuţul Sebişor. Poate că şi ele vor face acelaşi lucru cu MIcuţa Andruşca şi cu MIcuţa Daria. Ele să hotărască singure ce vor face.
    Toţi cei şapte Ganditori sunt atenţi....N-au mai văzut aşa ceva niciodată. Cugetau...
    De ce le-a spus Taiu să uite o mare parte din ceea ce cred ei că ştiu, dar mai ales faptul că le-a spus că vrea şi el să uite o mare parte din ceea ce ştia.
    - Eu îl ştiu pe Taiu, Prietene. Nu degeaba m-a trimis să plec de lângă el. De-aia nici n-am vrut să plec, că ştiam bine că este mâhnit. Taiul meu gandeşte cu Sufletul.
    El ştie dinainte tot ce se întâmplă. Şi mie mi se întâmplă aşa ceva, hi,hi,hi....dar mie-mi place să mă joc. Trebuie neaparat să-l învăţ pe MIcuţul meu Prieten să se joace cu mine, ha,ha,ha...
    - Continuu trebuie să ne revizuim modul nostru de gândire, punând din ce în ce mai mult Suflet în ceea ce facem. Învăţam continuu şi suntem atenţi numai la rezultatele din Planul fizic.
    - Sunt mai multe Planuri Taiule ?
    - DA băieţel. Gata, arată-i Micuţului tau Prieten, cum se mănîncă şi cu trebuie să adoarmă. Cum ai tu grijă de el, identic va avea şi el cu tine.
    - Taiule, eu doresc să mă comport mult mai Frumos cu el, decăt el cu mine, pentru că-l IUBESC. El nici nu ştie....
    - Este firesc aşa baieţel. Tu faci parte din Neamul Zalmoxienilor. Toţi din Neamul notru şi-au IUBIT mult mai mult semenii, decăt pe ei înşişi.
    El nu ştie în acest Moment, dar va stii....va devenii atat de înţelept, exact cum il vei ' modela ' TU. Exact cum te va ' modela ' EL pe tine.
    - Taiule, este diferenţă între eu şi EU, între el şi EL ?
    - Fundamentală. La joacă...
    - O să-i spun lui Folocică de MIcuţul meu Prieten, hi,hi,hi...
    Marele OM era din ce în ce mai atent la ce spunea Taiu băieţelului.
    Aşa discuta Taiu cu Mihăiţă, băiatul lui, acum 20 de ani...
    - Tată, lasă băieţelul în pace să se joace cu copii de vîrsta lui.
    - Tu de ce n-ai prea făcut asta Mihai ?
    - Ştii bine de ce tată. Doream sa ştiu...
    - Şi de ce crezi că forţez eu nota cu Sebişor ? Ce-l oblig eu să jucăm şah ? Îmi cere de zece ori pe zi să jucam şah. Sunt foarte atent la ce-i spun şi mai ales la ce spune el. Are capacităţile identice cu noi. Cred că şi mai şi....aşa cum ai fost şi tu, faţă de mine.
    - E prea mic tată sa-i spui despre Legile Cosmosului. Mie mi l-ai spus când avam şase ani. Sebi nu a împlinit nici măcar patru ani....Tu ai facut pănă acum numai ce ai dorit in Viaţă.
    - DA Mihai. Aşa te-am învăţat şi pe tine. Numai aşa poţi să creezi ceva. Libertatea este esenţială în Viaţa oamenilor. Tu ai aceste rezultate în ceea ce faci, pentru că eşti o persoană Liberă. Aşa să rămâi toată Viaţa, Liber.
    - Liber.
    - Liber.
    - Liber.
    - Liber, spuneau MIcuţii în cor, dar cel mai tare striga MIcuţul Sebişor, înainte de-a adormi.

    - Taiule, tu vezi culorile din jurul oamenilor ?
    - Încearcă băieţel să vezi pe global. În acest fel primeşti informaţie infinit mai multă decât dacă te uiţi numai la culorile ce înconjoară o persoană.
    - Mihăiţă când era mic, vedea cele şase straturile de culori din jurul oamenilor. Erau despărţite de alte straturi subţiri albe. Metafizica sistemelor era cea mai importantă. Putea afla orice, oricând despre oricine.
    - De ce l-ai învăţat Taiule aşa ceva.
    - Să poată să-şi ajute semenii.
    - Taiule aseară când am fost cu toţii la pescuit, tu de ce n-ai pescuit ? Ai văzut că tati n-a prins nici un peşte şi eu l-am prins pe-acela mare.
    - Îmi pare rau de peşti băieţel. O să-ţi citească Taiu poezia ' Moartea căprioarei ' scrisă de Prietenul Moşului.
    - Moşu e Prietenul tău de Suflet Taiule.
    - DA băieţel.

    - Îi dai băieţel, pe Folocică al tau lui MIcuţul Sebişor, când o sa vină la tine ?
    - La început o să mă ţin de Folocică să nu-l muşte.
    - Trebiuie sa ştii Sebilică că zilnic trebuie să ai grijă de MIcuţul Sebilică. Până învaţă.
    - Al tău unde este Taiule ? Unde este Îngerul tău păzitor ? L-ai întâlnit ?
    - Uite Sebi, facem aşa. Îţi voi răspunde, dar o mare perioadă doresc să nu mai discutăm despre lucruri de acest gen.
    - Bine Taiule, dacă zici tu. De ce eşti aşa de serios ?
    - Am cerut să-mi văd Îngerul păzitor. Şi l-am văzut imediat. Cum am cerut, a aparut. Aveam un anumit credit. Acest credit se formează numai prin supraefortul pe care-l face orice om. La efort, nimic nu se face. Era identic cu mine. Aşa că l-am numit Adi 1 şi eu Adi 2. Ţin mult la el, Sebişor. Ne-am format unul pe altul.
    Omul este format din mai multe personalităţi. NU se înşeleg oamenii între ei, pentru că într-o anumită Clipă TO, se întâlnesc personalităţi diferite. În urmatoarea Clipă TO, apar cu totul alte personalităţi, care n-au nici o legătură cu primele. Practic discută persoane diferite cu persoane diferite, despre teme diferite...
    Ca să am un numitor comun, cu toate celelalte personalităţi proprii, mi-am ales numele de adi.
    - Unde este Taiule acum, Adi 1 ?
    - L-am rugat să ajute pe toţi ceilalţi care doresc să facă ceva serios.
    - Ce înseamnă asta Taiule ?
    - Cînd discut cu careva ce-şi doreşte cu Adevărat ceva anume, Adi 1 discută cu Ingerul lui păzitor, astfel încît persoana respectivă dacă insistă, intrăm amandoi în Banca de date Universală. În memoria Trecutului, Prezentului şi Viitorului. În funcţie de curăţenia Sufletească a persoanei respective, ajungem să luam informaţii de-o anumită acurateţe. Şi ca sa-l ajut, încerc să-i explic aceste lucruri, pas cu pas.
    În lumea reală, totul pleacă de la modul de obţinere a primului ban curat. Oamenii nu ştiu care sunt consecinţele gandurilor şi acţiunilor lor. NU ştiu că Fericirea şi Sănătatea fiecăruia dintre ei sunt strans legate de acest concept, cel al obţinerii primului Ban curat.
    - Ban curat, Taiule. Ce înseamnă asta ?
    - Ban curat.
    - Ban curat.
    - Ban curat, spun MIcuţii în cor.
    - Ban curat, spune MIcuţul Sebişor.
    Marii Gânditori tac profund.
    - Sebi, tu ai uitat de mine, întreabă Andra ?
    - Nu, hai la joacă, hi, hi, hi...

    - De ce eşti aşa de intransigent Taiule, întreabă marele OM ?
    - Din respect pentru semeni.
    - Şi-i ajuţi altfel ?
    - Dacă ar înţelge ce spun, l-ar fi util.
    - Da, dar să fii atent la impactul asupra semenilor.
    - Sunt atent. Dacă ei nu înţeleg, eu sunt de vină. Port toată responsabilitatea, Gânditorule.
    Acesta este motivul pentru care caut continuu soluţii din ce în ce mai bune.
    A VENIT TIMPUL să spun, din când în când câte ceva legat de metafizica sistemelor.
    Uitaţi-vă atent la prenumele persoanelor cu care comunic pe un forum Românesc.
    S-a retras de pe forum un Catalin, a apărut un altul.
    S-a retras temporar din ' joc ' o Oana, a aparut o alta Oana.
    S-a retras din sistem o Elena, a aparut o alta Elena, samd...După ce vă daţi seama de căteva ori de acest lucru, veţi spune că este o mică coincidenţă. la cateva sute de cazuri de acest gen, vă puneţi primul semn de întrebare....la mii de cazuri de acest gen, ştiţi bine că nimic nu este întamplător, că există certitudine. În acest caz, bineînţeles.
    Numai că eu am scris în miile mele de nopţi albe, de mii de astfel de cazuri.
    Mi s-au dezvăluit toate acestea, datorită scopurilor Nobile pe care mi le-am propus.
    Nu-ţi rămâne decât să concepi alte scopuri, la nivel de Nobil + 1.
    Piciumanii, MIcuţii şi ceilalţi şase Gânditori primeau aceste informaţii intuitiv. Toţi odată.
    - Taiule, ce pot să fac pentru milionul acela de MIcuţi, întreabă Sebişor.
    - Ţi-am mai spus.
    - Hai, hai...mai spune-mi. Am uitat, că m-am jucat cu Folocică....şi cred eu că este vina lui.
    - Ţie nu-ţi mai spun, pentru că vei deveni dependent de gândira mea. Nu Folocică este de vină. Nimeni nu este de vină că cineva uită, sau nu este atent la realitate. Numai cei cu caracter slab găsesc motivaţii de tot felul....
    - Ha, ha, ha....Acum înţeleg de ce cu micuţa Clara, cea de la Cipuerecenii Noi, ai procedat astfel. Trebuia sa-şi găsească singură soluţiile pentru a ajuta pe cei care veneau din întreaga Românie să-i facă sănatoşi.
    - DA băieţel. Cu căt observ că o anumită persoană este mai dotată, cu atât mai mult nu-l ajut. Trebuie să înveţe să se ajute singur. Procedez astfel din respect faţă de interlocutor.
    La Clara veneau sute de persoane din ţară cu tot felul de probleme de sănătate, chiar daca avea 12-13 ani. Am învăţat-o dcăt să nu primească nimic, pentru DAR-ul primit de la DUMNEZEU.
    - Taiule, tot aud de DUMNEZEU.... Cine este Taiule ?
    - Nimeni nu ştie băieţel. Pentru simplificare, oamenii spun ca DUMNEZEU este TOT.
    - Dar tu cum spui Taiule ?
    - Băieţel, tot ce şi-au închipuit oamenii, îşi închipuie şi-şi vor închipui de-acum încolo, reprezintă o parte infinitezimală, din ceea ce este cu ADEVÄ‚RAT DUMNEZEU.
    - Adică n-o să aflu niciodată ?
    - NU. Dar o să-i simţi prezenţa în tot ce faci, dacă vei învăţa cu Adevărat să fi OM...
    - Gânditorii ce spun Taiule, de ce mi-ai zis acum ?
    - Ei trebuie să hotărască, ce decizii trebuie să ia....
    Marii Gânditori tac şi cugetă....

    - Taiule, să-i spun MIcuţului Sebişor de arme, de săbii, de lupte.
    - Niciodată băieţel. Să nu faci niciodată acest lucru, pentru că o să fiu nevoit să desfac reţelele neuronale din creierul MIcuţilor. Îmi dai de lucru....Tu trebuie să înveţi băieţel că pe Terra sunt probleme, pt că oamenii nu au minte suficientă şi se gândesc la a se apăra, la a se lupta. Românii sunt singurii care au o baladă unică în lume. MIORIŢA.
    Lumea nu înţelege ce scrie acolo. Sunt 800 de vaiante ale acestei Balade, culese pe-o suprafaţă mare din Europa. Lumea nu ştie toată acestă Baladă. Puţini ştiu ce se întâmplă cu ciobanul după trei zile....Că el reînvie, exact ca în Biblie.
    - Ce nu se înţelege Taiule, întreabă marele OM ?
    - Greşeala şi liniştea ciobanului.
    - Greşala Taiule ?
    - DA. El avea oi mai multe....
    - Cine a mai înţeles acest lucru Taiule, întreabă marele OM ?
    - Decât tinerii ' modelaţi ' de mine. Ei au conştientizat acest lucru, pas cu pas.
    - Dacă ajungeau la nivel de Nobleţe....traiau această informaţie la propriu.
    - Taiule, vreau să-i trimit o jucărie şi nişte hăinuţe MIcuţului Sebişor.
    - Băieţel, din acele două mici lăcrămioare ale voastre, căzute pe Terra şi pe Planeta Vega, s-au transformat în ceva. Ai văzut ?
    - Acele mici diamante, Taiule ? Le-am şi oferit amandoi Andrei şi MIcuţei Andruşca.
    - MIcuţul Sebişor trebuie să înveţe lucruri simple Băieţel. DA şi NU.
    - I-am spus de ceva Timp, Taiule. Nu eşti atent tot Timpul Taiule....

    - Taiule, văd că nu te prea ţii de povste....
    - Am şi alte priorităţi Băieţel.
    - Dacă zici tu....
    - Tu de ce nu discuţi cu copiii de la Grădiniţă. Aşa mi-ai spus în dimineaţa asta. Ieri am fost cu Andra prin parc şi nu i-ai spus de MIcuţa Adruşca şi de Planeta Vega.
    - Nu ţi-am spus azi că discut cu piciumanii mei de la Grădiniţă azi.
    - E...Oamenii spun Sebişor, numai că uită....
    - Îmi spuneai acum două zile că Fulgul de nea a programat calculatoarele şi roboţii să facă o căsuţă pentru MIcuţii de care se ocupă Piciumanii mei.
    - Au terminat-o Sebişor. Numai tu poţi să intri deocamdată acolo, pentru că ceilalţi nu ştiu ce să facă. Dicută tu cu MIcuţul Sebişor să-i înveţe. Nu ştiu cum se va descurca cu aşa ceva, pentru că ajutorul cel mare vin de la Îngrii lor păzitori de pe Terra. Nici el nu ştie prea multe, pentru că uiţi şi tu de el, destul de des.
    - Al tău Taiule ce face ?
    - Işi face datoria, aşa cum mi-o fac şi eu....
    - Şi se descurcă, Taiule ?
    - Nu prea. In general, o mare parte din Îngerii oamenilor de pe Pământ, au corespondent pe Planeta Vega.
    - Taiul, ce însemnă asta ?
    - O să înţelegi în Timp ce ţi-am spus acum.
    Marele OM, intervine în discuţie.
    - De-aia nu ne înţelegem noi cu oamenii, Taiule ?
    - DA.
    - Îngerul lor a ramas MIcuţ. Comunicarea cu 99,99..99 % dintre semenii noştri au Îngerul păzitor, sau Eul lor, sau Sinele lor, sau Inconştientul lor, MIcuţ. Ei nu ştiu, că nu ştiu.
    Din acest motiv intrarea în Banca Universala de date, în Subconştient, se face aleator şi numai prin:
    - şocuri fizice sau psihice
    - moarte clinică
    - droguri
    - sex
    - intermediari - şi aici este grav, că aceştia pot să subjuge. 0,00..001 % dintre semeni, ştiu că ştiu, dintre care 80-90 % dintre acestia îşi folosesc semenii ca pe sclavi.
    Speranţa oamenilor vine de la cei 10-20 %, care sunt Nobili cu Adevărat şi care-i ajută pe toti necondiţionat, Altruist şi până la capat.
    - Taiule, spune unul dintre Marii Gânditori de pe Pamânt, acum înţelegem de ce trebuie să uităm în mare ceea ce credem că ştim, aşa cum ne-ai spus. Nu ştiam că stăm atat de rău. Nu ştiam de ce nu avem rezultate pe măsura celor aşteptate de noi. Nu ştiam...
    - DA, ca şi mine...Este un mare pas făcut pe urmatoarea treapta a scării valorii, atunci când ai conştientizat faptul că nu ştii. De-aici începe Ştiinţa cu Adevărat, atunci cand ai aflat că nu ştii.
    - Ce trebuie să facem Taiule, spune Sebişor.
    - Să nu mai uiţi de pritenii tăi de la Grădiniţă şi mai ales de Andra. MIcuţa Andruşca are şansă de-a se dezvolta pe Planeta Vega, prin tine, dacă te interesează asa ceva.
    - Adică, ce să fac concret ?
    - Faci ce simţi tu pentru Andra, daca simţi....Primul lucru este acela să nu mai uiţi să discuţi cu ea despre MIcuţa Andruşca. Ori de câte ori te întâlneşti cu ea, până nu mai uită ea, de propriul ei Înger Păzitor. Atat.
    - Taiule, este greu ce-mi spui să fac...şi eu vrau mai mult să ma joc.
    - Ştiu Băieţel, dar uită-te la cei din jurul tău şi când o sp creţti mare, o să înţelegi că mara majoritate a adulţilor s-au jucat de-a Viaţa...şi n-au înţeles nimic.
    - Taiule, ţie îţi ies tot Timpul tutaşi Argintii din piept.
    - La joacă....hai, lasă-mă singur.
    - Iar eşti mâhnit Taiule....Uite, cred eu, că n-o să mai uit să discut cu Piciumanii, pentru că te IUBESC.
    - La joacă....
    Marele OM cugeta. DOAMNE DUMNEZEULE ce este pe-aici...?

    Marele OM, îl întreabă pe Taiu.
    - Cum poţi să ai acces direct la Banca Universală de date, la Subconştient.....Conştient ?
    - Prin Bun Simţ. Prin Ofertă. O transformi în Artă.
    - Scuză-mă. Încă nu înţelegem, spune un alt Mare Gânditor.
    - E simplu. Îţi alegi un Scop Nobil. Ai în permanenţă grijă, să-l dezvolţi continuu, prin Legea ' Ceva + 1 '.
    - ' Ceva + 1 ', ce înseamnă ?
    - În cazul acesta, Scop - ' Nobil + 1 '.
    - Înţeleg acum. Adică fără limite...
    - Corect.
    - Şi ?...Întreabă alt Gânditor.
    - După ce ţi-ai ales bine Scopul, după ce l-ai conceput mental cât de bine poţi, i te dăruieşti.
    - Te dăruieşti ? Ce mai înseamnă şi asta ?
    - Atenţie ! I te dăruieşti, adică lui, scopului acela Nobil te dăruieşti. Adică nu-l uiţi. Îl creşti ca pe Copilul tău.
    - Scopul Nobil este ca un Copil, Întreabă Sebişor ?
    - Orice scop, este ca un copil. El trebuie crescut, pas cu pas, de ambii părinţi.
    - Care este diferenţa între un scop şi un Scop Nobil, Taiule ?
    - Depinde de cine-l concepe.
    - Adormiţii, oamenii maşini, oamenii infantili concep scopuri.
    - Oameni infantili, Taiule ? Ce mai este şi aşa ceva ?
    - DA, Băieţel. Oamenii care nu ştiu că nu ştiu, marea masă de manevră a oamenilor care nu emană niciodată Tutaşi Argintii din Sufletul lor.
    - Taiule am văzut că la unii oameni nu ies Tutaşi Argintii din piept, spune Sebişor. De ce ?
    - Nu-i interesează Băieţel, decat să-şi atingă scopurile lor de subjugare a celorlalţi semeni.
    - Subjugare ? Ce înseamnă şi asta ?
    - DA. Îi pune să lucreze ca pe sclavi pentru ei.
    - Şi cum trebuie făcut, întreabă unul din Marii Gânditori ?
    - E simplu, iei fiecare persoană în parte pe care ţi-o trimite DUMNEZEU şi te ocupi de ea.
    Trebuie să te ocupi de TOT ce este a lui DUMNEZEU, dacă eşti capabil.
    În realitate, datorită faptului că nu eşti suficient de pregătit, nu eşti capabil să ajuţi. Acesta este motivul pentru care spun sa uităm o mare parte din ceea ce credem că ştim, pentru a învăţa să devenim capabili să ne ocupăm să înnobilăm Totul. E simplu.
    - Taiule, ieri am vorbit cu Daria la Grădi, de MIcuţa Daria. Te bucuri ?
    - DA. Dar tu să fii fericit că n-ai uitat să-i spui de MIcuţă şi că o ajuţi să nu ajunga adult infantil.
    - Şi dacă mă întreabă cum să facă s-o vadă, ce-i spun ?
    - Să se uite în orice oglindă, şi-o vede.
    - Şi oamenii adormiţi, cum le spui tu se văd în oglindă.
    - DA, dar nu ştiu ce văd.

    - Taiule, ai spus ceva ce nu-mi dă pace.
    ' Orice scop, este ca un copil. El trebuie crescut, pas cu pas, de ambii părinţi. '
    Ce înseamnă ambii părinţi, daca scopul este al unuia singur ?
    - Părinţii pot fi la un moment dat, fircare om în parte, alaturi de Îngerul lui păzitor.
    - Să înţeleg bine că la orice scop individual, omul se consultă cu Sinele lui ?
    - DA. Cu cât este Eul lui mai înţelept, cu atat Scopul capătă valenţe Nobile. El nu se va mai adresa individului, ci semenilor.
    Gandeşte-te Sebişor, ce însemnă să-ţi propui ca Scop Nobil, să găseşti soluţii pentru 7 miliarde de oameni, ca ei să fie Sanatoşi şi Fericiţi.
    - Poţi să-ţi propui aşa ceva ? Tu aşa ţi-ai propus ?
    - DA. Poţi să-ţi propui orice.
    - Orice ?
    - DA. Numai că atunci când îţi propui ceva, trebuie să ştii nişte reguli de bază.
    - Reguli de bază,Taiule ?
    - DA.
    - Ce reguli ?
    - Să nu uiţi ce ţi-ai propus.
    Să perseverezi continuu, până la capăt, în sensul că mergi până-ţi vezi visul finalizat în planul fizic, cuantificabil de totă lumea. Să te consulţi în permanenţă cu tine, în scris. Cu TOT În scris.
    - Cu TOT, în scris ? Ce înseamnă asta, Taiule ?
    - Metafizică, Băieţel. ABSOLUT TOT te sprijină să-ţi finalizezi Scopul Nobil. Toată treaba ete să ai simţurile dezvoltate.
    - Şi Nobil + 1, ce-ar mai însemna şi asta Taiule, întreabă unul dintre Gânditori ?
    - Oameni buni, am spus că din viitor, vin vectori spre Clipa TO. În cazul acesta, SCopul Nobil + 1, ajuta Scopul Nobil să poată să fie realizat. Cauză-efect-cauză. Unii spun Karmă la aşa ceva, sau Legea cauzalităţii.
    - Taiule, nu înţeleg nimic, mă duc la joacă.
    - Pa Copile. Du-te...
    - De ce faci... ce faci, Taiule ?
    - Sebişor, nu are cine....Tu învăţand aceste lucruri în urmatorii zeci de ani, devii OM.
    - OM, OM, OM, OM, OM spune MIcuţul Sebişor.
    - OM, OM, OM, OM, OM
    - OM, OM, OM, OM, OM
    - OM, OM, OM, OM, OM spun MIcuţii-n cor.
    Morele OM cugetă....

    - Dacă ai fi în locul meu Taiule, ce-ai face acum, pe aceasta planetă, întreabă marele OM.
    - Este bine că aţi făcut pentru MIcuţi casa aceia mare din fibra de carbon. Să încerci să nu derteriorezi nimic din Natură. Las-o intacta. Tot ce ai nevoie, pentru dezvoltare, ia din atmosferă. Foloseşte cu înţelepciune APA şi Energiile cosmotelurice.
    Uită-te atent la tutaşii care stau pe ce-au făcut roboţii, conduşi de Fulgul de nea.
    Pe Vega, totul este Curat şi Frumos. Tutaşii coloraţi stau peste tot.
    - MIcuţii de ce nu cresc şi de ce nu se dezvoltă din punct de vedere intelectual, Taiule ?
    - Am mai spus, există o Lege, nu ştiu de cine este făcută, prin care ei se pot dezvolta numai dacă Îngerii lor păzitori de pe Terra, au grijă de ei în fiecare Clipă TO. Este o legătură biunivocă, fizică şi pihică între copiii de pe Terra şi MIcuţii de pe Vega.
    - Au învăţat câte ceva, Taiule. Observ asta. Cine i-a învăţat asta Taiule ?
    - Îngerul tău păzitor, al Marilor Gânditori, al meu şi tandemul Sebi-Micuţul Sebişor, adica Sebastian Victor Stroe, Băieţelul meu.
    - De unde ştii Taiule toate astea ?
    - Asta am studiat în scris, în ultimii 15-16 ani. M-am consultat cu ADI 1 şi, ulterior cu TOT. Scopul Nobil şi SCopul Nobil + 1 şi Relaţia dintre ele, m-au ajuat enorm. Mi-au devenit Prieteni.
    - Relaţie dintre SCopuri, Taiule ? N-am mai auzit niciodată de acest concept Taiule, spune unul dintre Gânditorii de pe Pământ.
    - Scopul este o Entitate, Prieteni, evoluată mai mult sau mai puţin.
    Orice Entitate evoluează prin relaţia de Bun Simţ cu o alta.
    - Uită-te atent la poza trimisă cu Sebi şi Andra, ţinându-se de mână. Uită-te la Tutaşii coloraţi ce izvorăsc din acea poză. Alţi Tutaşi de toate culorile de pe Vega se duc la poză. Este o armonie între ei.
    - Uite ce frumos se joacă între ei, Taiule, spune Sebişor.
    Mă bucur ca MIcuţul Sebişor are parte de aşa Prieteni. Uită-te cu râde Taiule.
    - DA Băieţel.
    Ar fi bine dacă şi MIuţa andruşc sau MIcuăa Daria ar râde şi ele, aşa cum face MIcuţul Sebişor.
    - Înţeleg Taiule că nu-mi fac eu bine datoria faţă de Prietenele mele.
    - DA Băieţel. Este bine că înţelegi aşa ceva de mic.
    Oamenii spun că Iubesc, dar, neştiind ce spun, nici nu fac ceva anume. Dorm.
    - Vrei să spui că oamenii nu IUBESC ?
    - Iubesc aleator.
    - Aleator ? Ce înseamnă asta ?
    - Adică din când în când. E simplu. Cănd se mai trezesc prin diverse şocuri...
    - Şi mamele îşi iubesc copiii..... din când în când ?
    - Dacă dorm, DA. La joacă....lasa-mă singur Băieţel.
    Te rog frumos să mă laşi singur.
    - Taiule.....
    Este mult prea mult spus... şi pentru marele OM.
    Ce i-or fi făcut oamenii ăştia lui Taiu, de gândeşte aşa....?

    Ce trebuie făcut, se gândea Taiu.
    Tot ce era pe Vega era curat. Aproape tot ce este pe Terra, a degenerat.
    - Taiule, întreabă Sebişor, ce însemnă ' a modela ' pe cineva ?
    - Să te ' modelezi ' pe tine îmsuţi.
    - NU pe tine Taiule...nu înţelegi. Pe altcineva...să ' modelezi '....
    - Ţi-am răspuns. Indiferent de interlocutor, tu te ' modelezi ' ca să vă armonizaţi.
    - Şi dacă el este rău ?
    - L-ai determinat, Băieţel, să se comporte aşa.
    - Nu cred Taiule, nu cred, nu cred, nu cred.....
    - Să nu crezi, până nu trăieşti informaţia.
    - S-o trăiesc ? Ce să trăiesc ?
    - Ce ţi-am spus. Este Adevarat.
    - Este Adevărat, intreabă unul dintre Gânditori ?
    - DA.
    - Înseamnă că noi greşim Taiule, dacă oamenii se comportă aşa, întreabă alt Gânditor ?
    - DA.
    - DOAMNE DUMNEZEULE ce se spune pe-aici...cugetă marele OM ?
    - De ce crezi că este ceva senzaţional prin ceea ce afirm ? Gândeşte-te, dacă tu în loc să cânţi, ai fi fugit să-i vânezi pe MIcuţii de pe Vega, s-au i-ai fi minţit pe ceilalţi mari Gânditori, s-au n-ai fi comunicat cu mine . Ce fel de Tutaşi crezi tu că ar fi ieşit din gura ta sau din pieptul tău ? Tu ţi-ai acordat şansa să-i vezi, studiind profund Cărţile sacre. Voi Marii Gânditori vedeţi bine aceşti Tutaşi, datorită supraefortului continuu făcut pentru a şti. Ca şi copiii de pe Terra, de până la şase ani, ca şi MIcuţii de pe Vega. Ei nu sunt virusaţi.
    - Virusaţi Taiule.
    - DA.
    - Păcat Taiule că oamenii maturi nu-i văd şi cel mai grav este că le spun copiiilor mici că nu se pot vedea. Asta înseamnă virus, cred.
    - Păcat Băieţel că-şi bat joc prin nepriceperea lor, de proprii lor copii.
    - Taiule, dacă ce spui este Adevărat, înseamnă ca Societatea Umană este bolnavă.
    - DA.
    - DOAMNE DUMNEZEULE, cred că visez din nou, spune marele OM. E vis...sigur e vis.
    - Nu este vis mare OM, este un coşmar real.
    - Cum trebuie făcut Taiule, întreabă unul din Marii Gânditori ?
    - Voi cei care vedeţi Tutaşi coloraţi şi pe cei Arginţii, purtaţi toata responsabilitatea, dacă v-o asumaţi.
    - sunteţi şase Mari Gânditori pe Terra. Fiecare dintre voi să ia cate un copil care să nu aibă mai mult de 6 ani şi discutaţi cu ei. Să-i ' modelaţi ', modelându-vă.
    Este singura şansă.
    Eu l-am luat pe Sebişor sa-l ' modelez '. Băieţelul meu mă învaţă ce să fac.
    - Hi,hi,hi...înseamnă Taiule că eu te ' modelez ' pe tine. Ţi-am mai spus asta...ha, ha, ha..
    - DA, aşa şi este în realitate.
    - Azi ce-ai învăţat de la mine Taiule ?
    - Să nu trec mai departe să-ţi mai spun nimic din această poveste Adevărată, până nu te ţii de cuvânt şi discuţi cu toţi Piciumanii de la Grădi, despre MIcuţii lor de pe Vega, despre Îngerii lor Păzitori care pot să rămână infantili, indiferent ce vor face ei mai departe în Viaţă.
    Ai responsabilitatea asta, dacă vrei să ţi-o asumi.
    - Taiule, la TOŢI trebuie să şe spun ? A...eşti şmecher. Tu-mi spui mie, li eu sunt obligat să le spun la toţi de Îngerii lor păzitori. Eşti mare şmecher Taiule.
    - Eu le spun la toti cei cu care mă întâlnesc Băieţel. Am speranţa că-şi iubesc copiii...că-şi iubesc semenii.
    - Şi, Taiule ?
    - Şi-atat, Băieţel....Du-te la joacă. Acum du-te.
    - Iar taiule esti mîhnit ? Uite, fi atent, le spun Piciumanilor de la Gradi şi mă ţin şi de Andra să aibă grijă mai multă, de MIcuţa Andra. Asta ca să nu mai fi mâhnit.
    - N-aş mai fi mâhnit dacă tu ai avea mai multă grijă de MIcuţul Sebişor. Dacă ai avea mai multă grijă de el, n-ai mai uita să discuţi cu Piciumanii tăi. Azi de câte ori te-ai gândit la el ?
    - Eu am plecat la joacă Taiule, ha,ha,ha...
    - Cred că încep să înţeleg ce faci Taiule, spune unul dintre Marii Gânditori. Încep să înţeleg că asta este singura şansă. Pas cu pas, Piciuman cu Piciuman, fară grabă şi fără paşi necugetaţi făcuţi.
    - DA. Să nu ne mai batem joc de Timp.

    - Taiule, poţi să spui ce vrei....M-am jucat cu Folocică toată seara. Am udat florile, ca să-l ud pe el. Ai văzut cum fugea de mine ?
    - Da Băieţel. Să-i dai să mănânce. Să nu uiţi şi asta.
    - Taiule, te superi dacă-ţi spun ceva ?
    - Ştiu ce vrei să-mi spui.
    - E ştii....De unde ?
    - DA. Te-ai jucat ore întregi cu Folocică şi nu te-ai gândit deloc la MIcuţul Sebişor.
    - Aşa este. M-ai urmărit...Te ştiu eu, că stai toată ziua cu ochii pe mine....
    De unde ştii totuşi că nu m-am gândit deloc la MIcuţul Sebişor ?
    - N-am văzut Băieţel Tutaşi Argintii prea mulţi ieşind din pieptul tău şi nici unul care să fi intrat în pieptul MIcuţului Sebişor. Am văzut că acei Tutaşi Argintii au intrat în pieptul lui Folocică. Ştiu că-ţi Iubeşti câinele.
    - Taiule, am văzut ceva, dar am crezut că n-am văzut bine. Taiule, erau nişte Tutaşi mici, mici Albi, ce ieşeau din pieptul lui Folocică. N-am urmărit unde s-au dus. Tu i-ai văzut.
    - DA. S-au dus către pieptul tău. Dacă-i povesteai lui Folocică de MIcuţul Sebişor, cu siguranţă că ajungeau Tutaşi mici mici Albi şi la pieptul Îngerului tău păzitor.
    - Cum ajungeau Taiule acolo ? A...cu aparatul ăla de teleportare.
    - Nu. Tutaşii Argintii şi cei albi au alt drum. Au o scurtătură, folosită numai de ei.
    Este acel strat alb dintre cele 7 Cosmosuri.
    - Înţeleg acum, spune un Mare Gânditor. Nu le-am urmărit niciodată traseul acestor Tutaşi Argintii si Albi.
    - Tutaşii Argintii sunt emişi de Sufletele oamenilor. Tutaşii mici mici Albi, sunt emişi de celelalte regnuri.
    - Taiule, vrei să spui că Pământul emite Tutaşi mici mici Albi.
    - DA. Dar, omul îl înnobilează. El înnobilează tot, sau nu. Unii dintre Oameni emit Tutaşi Argintii către celelalte regnuri ( Mineral, Vegetal si Animal ), care se vor transforma in Tutaşi mici mici Albi şi care se intorc numai către cei care îi emit pe cei Argentii.
    - Decât unii emit aceşti Tutaşi Arginşii?
    - DA.
    - Şi ceilalţi de ce nu emit aceşti Tutaşi Argintii ?
    - Nu sunt oameni de omenie. Nu au Suflet bun.

    - Ce să fac Taiule, pentru că uit să discut cu Daria. Mă joc şi uit.
    - Băieţel, e normal. Toţi oamenii uită.
    - Şi tu ?
    - Si eu. E normal să uiţi nimicurile, răutăţile. Numai că nu uit niciodată ce-mi propun, ce-am promis.
    - Şi eu am uitat pentrru că nu mi-am propus ceva anume, pentru că nu am promis ?
    - NU. Tu deocamdată nu trăieşti informaţia....Numai că eu învăţ mult de la tine, aşa pur cum eşti în această Clipă TO. O să vină Timpul când vei prinde şi tu, când vei face legăturile in toate cosmosurile, aparent ilogice, metafizice. Când vei avea scopurile tale clare ce ti se vor dezvălui în funcţie de supraefortul depus, aducandu-ţi aminte pas cu pas de ce ai promis ca vei realiza pe Pământ în faţa lui DUMNEZEU, atunci nu mai uiţi. Ai o Misiune proprie, Unică.
    Ai văzut că ţi-a scris Maria o poveste.
    - O poveste ?
    - DA.
    - Şi, când mi-o citeşti ?
    - Când vrei. Mai ales că Folocică te însoţeşte peste tot.
    - Folocică al meu ?
    - DA.
    - Păi, hai..hai Taiule, citeşte-mi-o acum.
    - Păi acum te culci. Când te scoli, dacă nu uiţi, iţi citesc.
    - Bine Taiule.
    - Taiule, nu am somn. Am şi eu ceva de facut, o Misiune de îndeplinit ?
    - Ai.
    - Toţi oamenii au ?
    - DA.
    - Şi toţi o duc la îndeplinire ?
    - NU. Uită ce-au promis în faţa lui DUMNEZEU şi că au ceva de făcut.
    - Păi ai spus că şi tu uiţi.
    - Uit, dar nu asta.
    - Deci ce uiţi ?
    - Încerc să uit mărlăniile.
    - Nu ce încerci....Ce uiţi ?
    - Ok. Încerc să uit conceptele greşite.
    - Încerci ?
    - Nu-i uşor s-o iei de la capăt cu noi concepte....
    - De ce o faci ? Mai bine nu ne jucăm cu Folocică zilnic. Să nu mai scrii atât.
    - Ţi-am spus, nu are cine s-o facă.
    - Noi nu ne-am luat încă Taiule, câte un copil de care să avem grijă, spune unul din Marii Gânditori.
    - Ştiu. Aţi uitat.
    - Ei, n-am uitat. Câteva ore bune am căutat fiecare prin zona lui de acţiune.
    - Câteva ore ?
    - DA. Trebuia să facem altceva ?
    - DA.
    - Ce ?
    - Să căutaţi 18-20 de ore pe zi, dacă vreţi să găsiţi sau să faceţi cu Adevarat ceva....
    Marele OM de pe Vega cugetă.....

    - Taiule, hai mai poveşteşte-mi cu etaterestrele.
    - Bine.
    - Şi cu calamarul ăla mare.
    - Şi...
    - Taiule, eu mă uit zilnic în oglindă, să-l văd pe MIcuţul Sebişor.
    - Sigur nu uiţi să iei legătura cu el, să comunici cu el ?
    - Sigur, cum văd o oglindă, fug la ea să mă uit să-l văd.
    - Şi cel înveţi ?
    - Să sară ca broasca, să se strâbe în oglindă, să râdă....
    - Până acum nu te uitai în oglindă.
    - Nu Taiule, de ce să mă uit ?
    - E bine. Mă bucur. Este un mare pas al evoluţiei tale în Viaţă.
    - Taiule, tu eşti bun la Suflet ?
    - DA.
    - De ce ?
    - Pentru că te IUBESC, ţi-am mai spus.
    - Dar tu ai Suflet mai bun ca alţii ?
    - DA.
    - De ce ?
    - Pentru că aşa sunt eu.
    - De unde ştii tu asta ?
    - Pentru că ştiu.
    - De unde ştii tu că ştii ?
    - Pentru că te IUBESC şi de când te-ai născut tu, IUBESC toţi Piciumanii enorm.
    - Pe toţi ?
    - DA, pe toţi.
    - Da, nu-i aşa că pe mine mai mult.
    - DA, pe tine mai mult.
    - N-ai poftă azi de vorbă.
    - Ba da, dar mă gândesc la ce faci tu în oglindă, că te văzui.
    - Îmi place să-l văd pe MIcuţul Sebi.
    - Când mănânci să te gândeşti la el, când te speli, când te îmbraci, când discuţi cu Piciumanii tăi...MIcuţul Sebişor, NUMAI aşa învaţă.
    - Şi ceilalţi MIcuţi cum învaţă ?
    - Dacă tu nu mai uiţi să le spui PIciumanilor de ei, nu învaţă mare lucru.
    - Şi rămâne singur să înveţe pe Planeta Vega.
    - Din păcate DA.
    - E bine că nu este singur şi că poate să discute cu marele OM.
    - O să vină Timpul să discute amandoi.
    Deocamdată sare ca broasca, râde şi se strambă. Ştie să numere până la 10 şi a,b,c, moca.
    Aseara la povestea cu calamarul cel mare l-ai îvăţat să spuna conştient DA. Un lucru extraordinar de important.
    - Şi el se culcă singur ?
    - DA.
    - De ce ?
    - Pentru că tu ai uitat să discuţi cu Piciumanii tăi.
    - Taiule, întreabă unul din Marii Gânditori, dacă pe Planeta Vega MIcuţii învaţă de la Piciumanii de pe Terra şi aceştea sunt învăţaţi de Sebişor să nu uite de ei, şi tu la rândul tău te ţii de Sebiţor să nu uite de Piciumani, înseamnă că cineva se ţine de tine să nu uiţi.
    - DA.
    - Cine se ţine de tine să nu uiţi Taiule, să te ţii de mine, ca eu la rândul meu să mă ţin de Piciumani şi ei de MIcuţii de pe Vega ?
    - Sebişor, ADI 1, Îngerul meu păzitor se ţine de mine să nu uit. Şi eu de el să nu uite de mine....
    - Taiule, eu fug la joacă...
    Să uite, să nu uite, să nu uite, să uite....nu mai înţeleg nimic, hi,hi,hi...
    Toţi Marii Gânditori cugetau profund...

    - Taiule, uit şi gata. Dar să ştii că ţin la tine. Mi-ai întrebat dacă vreau să-ţi fac o bucurie.
    Vreau, cum să nu.
    - NU Băieţel, vei uita şi asta.
    - Mă cerţi Taiule ?
    - NU. Te comporţi ca toţi ceilalţi.
    - Taiule ştiu că tu apreciezi seriozitatea la oameni. Este atât de importantă asta, cu seriozitatea ?
    ......Pleacă la joaca. Acum.
    - Taiule, de ce ...?
    - Taiule, care este factorul de decizie de pe pamant, întreabă unul dintre Marii Gânditori.
    - Dumnezeu.
    - Şi societatea umană cum funcţionează ? Sistemul acesta piramidal social, cine-l conduce ?
    - Liderii. Noi trebuie să învăţam, după ce uităm cu toţii sa facem greşeli de gândire, să trecem de la nivel de conducere piramidal, la cel neuronal.
    - Ce înseamnă Taiule asta, întreabă Sebi de la câţiva kilometri ?
    - Nu ţi-am spus să te duci la joacă.
    - Ba da, dar am prins telepatic ce-ai discutat acum. Ţi+am spus aseară Taiule, când săram pe trambulină cu Dodo, că vrau să-l văd pe MIcuţul Sebişor şi pe zid, nu numai în oglindă.
    - O să vină Timpul, să poţi să-l vezi oriunde. O să vină Timpul când o să-l vadă şi ceilalţi semeni pe MIcuţul Sebişor. Aşa ceva se numeşte dedublare.
    - Taiule, nu înţeleg.
    - Gata la joacă, lasa-ne pe noi să discutăm, pe cei maturi.
    - NU Taiule, vreau să ştiu ce înseamnă dedublare.
    - Tu eşti undeva pe Terra şi Ingerul tău, MIcuţul Sebişor este în altă locaţie pe Pământ.
    - Pe el nu este pe Planeta Vega ?
    - Ba da, el acolo trăieşte, acum. Decât el se dezvoltă deocamdată, odată cu tine. Dacă uiţi de Piciumanii tăi...
    - Taiule, vreu să fiu şi eu la el pe Planeta Vega, să fim amândoi acolo, în locaţii diferite.
    - .....Nu m-am găndit la asta Băieţel. Îmi dă de gândit asta, Sebişor. Mult de gândit....

    Taiule, odihneste-te si continua povestea...nu mai esti singur si vor fi din ce in ce mai multi...

    Pana ce Sebi nu-si anunta copiii de la Gradi sau pe Prietena lui de MIcutii de pe Vega, nu mai fac nici un pas, PENTRU CA ESTE INUTIL. Voi insista punctiform numai in acest sens.
    Nu este joaca cu ceea ce spun.

    - Sebişor, dacă tu uiţi să le spui opiilor de la Grădi sau Andrei, este vina mea.
    - E vina ta Taiule, dacă mă iau eu cu joaca şi uit. Dar să ştii că nu vreau să uit.
    - NU Sebişor. Port toată responsabilitatea...
    Facem aşa.
    - Să nu le mai spun asta cu Micuţii Piciumanilor, Taiule ?
    - Faci ce vrei, că orice ai zice ( dacă nu sunt atent exact cum fac cu toţi semenii mei ), nici nu contează. Tu nu vezi ?
    - Deci ce să facem de-acum încolo, Taiule ?
    - Învăţăm amândoi altceva. Să luăm Pământ bun, fertil, să-l afânăm bine şi să punem nişte Seminţe.
    - Pământ, seminţe...ce spui Taiule ? hi,hi,hi...Toţi ştiu să facă asta.
    - NU Băieţel. NU ştiu. Nu ştiu că nu ştiu, Băieţel.
    - Hai mă Taiule că-i simplu ....
    - NU Băieţel. Nici pe departe....Când o să facem amândoi asta, o să înţelegi ce înseamnă să IUBEŞTI şi să respecţi Pamântul, Sămânţa, Sămânţa Seminţei, Soarele, APA....Semenii.
    Numai după ce facem noi doi aşa ceva de sute de ori, alătui şi de alţi Piciumani, vei trăi ce spun acum. Înţelegi de ce vreau să facem asta împreună ?
    - A...Cred că ştiu ce vrei să faci. Vrei să nu mai uit....
    - NU. Vreau să înveţi să IUBEŞTI cu Adevărat.
    - Taiule, ce tot spui, adică eu nu te Iubesc pe tine, pe Mami, pe Tati, pe Dodo, pe Buna, pe Adi, pe Folocică ?
    - Ba da, dar uiţi din când în când.....Un OM care IUBEŞTE cu Adevarat, nu uită niciodată lucrurile importante.
    Marii Gânditori tac. Cugetă şi tac.

    - Uite Taiule, spune Buna, uite ce face Sebişor. Cu stropitoarea lui cea mică udă florile.
    - Ce faci Băieţel ?
    - Mă ţin de cuvânt Taiule. Mi-ai spus să punem seminţe şi să pregătim pământul. Îl ud acum.
    - Băieţel, ieri ai greşit...şi acum cateva zile. Trebuie să-ţi spun asta. De cate ori am spus sa plece norii, tu i-ai chemat. Şi ieri la potopul ăla, ai chemat fulgerele....Ai văzut ce s-a întâmplat ?
    - Da Taiule. A bubuit lângă noi cum n-am mai auzit niciodată.
    - Să nu mai faci asta Băieţel. Urmăresc atent capacităţile tale de cand aveai un an şi ceva. Nimeni nu observa că tu spuneai ce se întâmpla peste cateva ore, chiar peste câteva zile.
    - Taiule tu glumeşti ?
    - NU Băieţel. Nu glumesc. Acesta este Adevărul. Să nu mai ai vectori îndreptaţi altfel.... Asta până înveţi. Te-am observat atent azi când ţi-am spus că ai greşit când ai chemat norii să fie furtună. Ai încercat să te eschivezi...întrebându-mă dacă ploaia ajută. DA, ajută, dar nu peste măsură. Ţi-am observat ochii Băieţel. Am văzut că ţi-a părut rău....că ai conştientizat că ai greţit. Să nu mai faci asta. Noi, trebuie să ne ajutam semenii Sebişor. Noi, trebuie să nu glumim cu aceste forţe emanate de minţile noastre. Mai ales ca ele provin din Suflet. Sunt extrem de puternice.
    - Taiule....
    - OK. Acum ştii...să nu mai greşeşti.
    - .....
    - Mâine doresc să discut ceva cu tine...Trebuie să-i ajutăm şi noi pe sinistraţii care nu mai au case, nu mai au nimic.
    - Taiule ai spus aseară că ai chemat norii să vina în zona noastră, să nu-i mai chinuie pe cei din altă parte.
    -.....DA. Dar să nu fie furtună. Să fie dispersaţi pe suprafeţe mari.
    - Ce spuneai de Golful Mexic, întreabă Buna.
    - Trebuie ajutaţi oamenii din zonă....Trebuie oprită scurgerea de ţiţei în ocean. Trebuie discutat serios cu Pământul. Trebuie să învăţăm să ne cerem scuze....
    Noi greşim enorm Sebişor.....
    - Noi doi ?
    - Tu mai puţin, că eşti Piciuman.
    - Atunci despre care noi spui ?
    - Noi, spune marele OM. Noi Marii Gânditori....Înţelegem Taiule ce spui. Ceilalţi nu înţeleg mare lucru, ce să greşască ei ?
    - DA, aşa este. Nu toţi oamenii păcătuiesc. Decât cei care înţeleg cât de cât şi nu fac mare lucru.
    - Taiule, deci, concret ce trebuie să facem, întreabă Marii Gânditori ?
    - Nu vă mai spun....zilnic vă sugerez tuturor, dar nu ştiţi cui mă adresez....Nu ştiţi că mă adresez fiecăruia dintre voi, acelora care aveţi acces la aceste informaţii.
    Cine credeţi voi că vă îndrumă, să prindeţi aceste informaţii ?
    Credeţi că păcătuiesc cei care nu ştiu de toate acestea ?
    E mai bine să închideţi canalele de comunicare. E mai comod. Mai simplu.
    - Ne cerţi Taiule ?
    - NU. Trebuie să meritaţi asta....
    - Taiule de ce eşti aşa de dur cu ei ?
    - Din respect pentru ei. Pleacă la joacă Băieţel. Acum.
    - Taiule.....Taiule, cum se comportă oamenii cu tine ?
    - Tu să nu ai parte niciodată de aşa ceva. De-aia nu renunţ...Nu are cine Băieţel să rămână pe metereze. Eu n-am văzut pînă acum pe careva să ştie ce să facă şi daca ar afla, ar mai dori să mai şi facă. Oamenii au caractere destul de slabe.
    Ca să nu amintesc de jigodeală....de lipsa de bun simt.
    -Taiule, pe cine mizezi când vrei să faci ceva, ce n-a mai făcut nimeni.
    - Pe tine insuţi, Băieţel. Şi pe Prieteni.
    - Prieteni ?
    - DA.
    - Tu ai ?
    - Copile du-te la Joaca....
    - Aşa de urât se poartă oamenii Taiule ?
    - NU contează Sebişor. Oamenii nu ştiu ce fac. Foarte puţini sunt conştienţi de consecinţele acţiunilor lor. Şi pentru că nu ştiu, te catalogheză imediat....
    - Taiule, tu să mizei pe mine. Să ai încredere în mine.
    - Aproape toţi spun aşa, Sebişor.
    - Aproape toţi ?
    - DA Băieţel. N-au demintatea cuvâuntului spus.
    - Şi ce este de făcut Taiule ?
    - Tu te duci la joacă şi eu mă ocup de fiecare Tânăr în parte.
    - De ce de Tineri Taiule ?
    - Este singura şansă Băieţel. Înafară de câteva excepţii care confirma regula, toţi dorm. Toţi au drepturi, toţi sunt comozi, mândrii în toate cele, neştiind că spuza lor de cultură nu înseamnă mare lucru. Nu văd priorităţile. Acţioneată haotic. Nu sunt capabili să se uite la rezultatele lor şi cel mai grav Băieţel, sunt resemnaţi. Nu mai luptă cu ei însuşi, nu mai au idealuri. Cei mai mulţi sunt morţi Băieţel.
    - Taiule, nu este nimic de râs. Mie nu-mi vine să râd acum.
    - Gata. Acum, la joacă.
    - Ocupă-te de Flori, pregăteşte Pământul şi joacă-te cu Folocică. Încearcă să nu uiţi de Micuţul Sebişor.
    - Taiule, uit de Piciumanii de la Grădi.
    - E bine că nu uiţi, că uiţi. E primul pas important în Viaţă.
    - Taiule, mi-ai spus odată că toţi oamenii au ceva bun.
    - DA. Toţi au ceva bun. Important este să sesizezi asta la fiecare în parte şi să fi capabil să amplifici asta. Chiar poţi să înveţi de la fiecare în parte, depinzând în exclusivitate de SCOP.
    - Noi vrem să facem numai bine semenilor, spun Marii Gânditori.
    - Se poate, dar de la a-ţi dori ceva la a realiza, este un pas mare. Cei mai mulţi oameni nu-l mai fac. E prea greu. Trebuie să se ştie că fiecare are rolul lui, bine definit. Din păcate sunt foarte puţini cei care crează ceva bun. Îmi doresc mult să găsesc oameni pe Pământ care să mă încânte prin modul lor de gândire şi de acţiune. Am găsit câţiva oameni deosebiţi de la care am învăţat mult, încercând să iau decât partea bună a lor şi s-o amplific. S-o idealizez.

    - Sebişor, ieri în parc de ce-ai chemat norii ?
    - Da Taiule, dar n-am mai chemat fulgerele. M-am speriat tare acum 2 zile. Nu mai fac asta.
    - Băieţel, nu din frică trebuie să acţionezi, ci logic. Ţi-am spus că nu trebuie să te joci cu vorbele, cu gandurile, cu faptele. Ele reprezintă o forţa URIAŞÄ‚. M-ai determinat să trec peste voinţa ta. Şi nu este corect aşa, din partea mea.
    Noroc că nu ştii...
    - Cum nu ştiu Taiule. Aşa este mi-ai spus să nu chem furtuna, că poate să facă rău, dar....uite că am chemat-o. Ce să mai fac acum ?
    - De-aia am anulat acţiunea ta. Ţi-am spus când eram în maşină la Dodo.
    - Şi-acum ce să fac ? Să vină norii....Să vină furtuna...
    - Văd că nu te astâmperi Sebişor....Aceste instincte primare, trebuie ' modelate ', educate. Mi-a plăcut aseară că ai pus jucării în plasă pentru Piciumanii sinistraţi. Dar am văzut că ai pus şi cheile maşinii, si chelie de la casă şi ce ţi+a căzut în mână. Fără să te gândeşti....
    - Nu Taiule, copiii ăia mici, nu ştiu de astea şi eu îi învăţ.
    - Mai bine ai tu grijă de MIcuţul Sebişor.
    - Gata, ma duc la oglindă să discut cu el.
    - Băieţel, pleci o săptămâna departe de Taiu. O să-mi fie doooor de tine. Să nu uiţi să discuţi cu Andra şi cu Carol, de Micuţa Andra şi de MIcuţul Carol. Tu dacă o să dansezi cu Andra, să ştii că şi MIcuţul Sebişor şi MIcuţa Andra vor dansa pe Planeta Vega. Or să se uite toţi MIcuţii la voi.
    - Păcat că MIcuţa Andra, nu ştie nimic. De ea n-are grijă nimeni. Cine s-o înveţe ? Micuţul Sebişor, face şi el ce poate, dar nici el nu ştie mare lucru.
    - Taiule, cum să nu, toată ziua mă gândesc la el şi discut cu el. Dodo chiar a început să-mi spună poveşti cu MIcuţul Sebişor.
    - Interesant.
    Marii Gânditori cugeta în linişte.
    Simţeau că Lângă Sebişor apăruse o Mare Forţă.
    - Sebişor, m-am gândit în ultimele ore profund la Punctul meu de Sprijin. El există. Din păcate trebuie să-l desluşesc pe cel corect....
    - Hi,Hi,Hi...ce spui Taiule aici. Nu înţeleg nimic, nimic. Mă duc să mă joc.
    -.....
    - Ştii Taiule de ce am chemat norii ? Să ştii şi tu. Era prea cald în maşină şi-am vrut să se facă puţin vânt. O să-i spun Andrei de MIcuţa Andra, să nu mai fie supărată. Aşa cred că este bine.
    - Trebuie să ştii ce să ceri Sebişor. Sper să nu uiţi....Când vei deveni conştient de acţiunile tale şi ai Credinţă Mare, totul se va îndeplini, precum ceri.

    - Taiule, ce crezi că am făcut azi la Grădi ?
    - Ai spus Piciumanilor de Micuţi.
    - Da Taiule. La toţi le-am spus. De unde ştii ?
    - Păi, mi-ai spus tu ieri că de data asta este d'avăratelea şi că le spui. Şi te-am crezut.
    - Taiule, erau foarte atenŢi când le-am spus de Micuţii de pe Planeta Vega. Şi că pot să-i vadă şi să discute cu ei în oglindă. Le-am spus de povestea ta. Andreei i-am spus cînd am fost cu ea la mare. Să ştii că eu stau mult cu Micuţul Sebi de vorbă. Îl învăţ ce ştiu.
    - Taiule, te-am întrebat ieri ce înseamnă DUMNEZEU.
    - Ţi-am spus Băieţel. TOT înseamnă. Şi mâna ta, şi tu, şi toti oamenii, şi hăinuţele, şi cerul, şi mâncarea, şi pomii, şi planetele, şi marea, şi...şi....
    - Şi Micuţul Sebi ?
    - Şi.....
    - Taiule, de cateva zile vreau să te întreb ceva.
    - .....
    - Taiule, este diferenţă între Uriaşii în Gândire şi Marii Gânditori ?
    - Uriaşă...

  2. #2
    Senior Member
    Data înscrierii
    10.10.2011
    Locație
    CRAIOVA
    Posturi
    68.865
    http://www.sfatulbatranilor.ro/threa...tului+neuronal
    l-am pus pe Sebisor azi sa citeasca cu Andra, care era in vizita la el, aceasta poveste. Nu stiu daca am facut o carte cu aceasta poveste, dar Andra a luat o carte din biblioteca, legata de aventurile lui Sebisor....carte scrisa de cea care trebuia sa faca si cartea aceasta, cu labirintul neuronal.

  3. #3
    Senior Member
    Data înscrierii
    10.10.2011
    Locație
    CRAIOVA
    Posturi
    68.865
    DSC05050.jpg

    DSC05048.jpg

    Sebi trimite Andrei povestea de pe telefon.

  4. #4
    Senior Member
    Data înscrierii
    10.10.2011
    Locație
    CRAIOVA
    Posturi
    68.865
    DSC05051.jpg

    DSC05050.jpg

    DSC05048.jpg

    Sebi trimite Andrei povestea de pe telefon.

  5. #5
    Senior Member
    Data înscrierii
    10.10.2011
    Locație
    CRAIOVA
    Posturi
    68.865
    vai de batranii satului care nu invata de la piciumani....

Informații subiect

Utilizatori care navighează în acest subiect

Momentan sunt 1 utilizatori care navighează în acest subiect. (0 membri și 1 vizitatori)

Marcaje

Marcaje

Permisiuni postare

  • Nu poți posta subiecte noi
  • Nu poți răspunde la subiecte
  • Nu poți adăuga atașamente
  • Nu poți edita posturile proprii
  •