Rezultate 1 la 3 din 3

Subiect: Decembrie 1989 – Generalii Armatei Române

  1. #1
    Senior Member
    Data înscrierii
    10.10.2011
    Locație
    CRAIOVA
    Posturi
    74.676

    Decembrie 1989 – Generalii Armatei Române

    Decembrie 1989 – Generalii Armatei Române

    Data: 13 decembrie 2013 Remus Macovei
    - Aspecte puţin cunoscute despre activitatea unor generali în timpul evenimentelor din decembrie 1989 -
    Implicarea militarilor în evenimentele din decembrie 1989 reperezintă probabil cea mai neagră perioadă din istoria Armatei Române. Militarii s-au confruntat în această perioadă cu o gravă problemă de conştiinţă. Juraseră credinţă poporului român, dar şi să execute întocmai ordinele comandantului suprem. Poporul se revoltase împotriva conducătorului „mult iubit”, iar acesta a ordonat armatei, ca şi forţelor Ministerului de Interne şi Gărzilor Patriotice, să acţioneze cu fermitate pentru restabilirea ordinii şi liniştii publice. Atunci ar fi trebuit să intervină în joc conducătorii militari, care să-şi asume responsabilitatea unei poziţii tranşante. Obedienţa faţă de Nicolae Ceauşescu, preocuparea pentu a-şi salva propria piele şi implicarea unora dintre ei în lovitura de stat organizată şi coordonată de forţe externe, vor sta la baza tragediei în care au fost implicaţi militarii români în această perioadă. Voi prezenta în continuare câteva aspecte mai puţin cunoscute din activitatea generalilor cu mari responsabilităţi militare în această perioadă. Generalul Vasile Milea Generalul Vasile Milea a fost perceput ca o personalitate obedientă faţă de Nicolae Ceauşescu. Semnificativă , în acest sens, este cuvântarea acestuia la Congresul al XIV-lea al P.C.R.: „Este pentru mine o mare cinste şi onoare de a exprima în faţa Congresului gândul şi voinţa întregii armate de a susţine cu însufleţire şi ardoare, în deplin consens cu întregul popor, realegerea în funcţia de secretar general al partidului, a încercatului militant communist – o personalitate de excepţie între marile personalităţi ale neamului românesc, de numele şi faptele căruia sunt legate impunătoarele realizări ale acestei epoci fără precedent în istoria multimilinară a poporului nostrum, a luptătorului neînfricatpentru apărarea independenţei naţionale, a dreptului sacru al poporului roman de a-şi făuri, în libertate şi demnitate propriul destin – tovarăşul Nicolae Ceauşescu […] Din magistralul Raport prezentat Congresului înţelegem profund că datoria supremeă a oştirii este aceea de a fi gata oricând, la chemarea patriei şi la ordinul comandantului suprem, să apere, împreună cu întregul popor, cuceririle socialiste, integritatea teritorială şi independenţa naţiunii române şi ne angajăm solemn în faţa Congresului, a dumneavoastră , mult iubite şi stimate tovarăşe secretar general, că vom face totul pentru a onora şi îndeplini cu demnitate sarcinile ce ne revin, cu nestrămutată convingere că numai în acest fel vom servi cu credinţă poporul, socialismul, patria noastră liberă şi independentă – Republica Socialistă România”. Generalul a ţinut acest discurs, cunoscând în detaliu ceea ce se pregătea României, fiind beneficiarul informaţiilor transmise de ataşaţii militari din Ungaria şi Iugoslavia, Aparent, în decembrie 1989, generalul şi-a respectat angajamentul făcut, transformând Armata Română în principala forţă de represiune prin: - Emiterea „Precizărilor în 14 puncte”, la 17 decembrie 1989, ora 13.30, prin care ordona executarea focului de armă împotriva demonstranţilor. Acest ordin a fost emis cu mult înaintea Şedinţei C.P.EX., care s-a desfăşurat în jurul orei 17.00; - Ordonarea, în ziua de 21 decembrie 1989, participării trupelor din Arad, Braşov, Cluj, Târgu Mureş, Alba Iulia şi Sibiu, la interzicerea şi ulterior reprimarea demonstraţiilor, cu toate că era la curent cu urmările ordinelor date şi cu situaţia existentă la Timişoara; - Ordonarea participării militarilor din garnizoana Bucureşti la reprimarea manifestaţiilor din zilele de 21 şi 22 decembrie 1989. Pentru aceste fapte a fost avansat post mortem la gradul de general de armată prin Decretul nr.16 al preşedintelui Consiliului Frontului Salvării Naţionale din data de 28 decembrie 1989. A fost înmormântat cu onoruri militare. Ulterior au apărut o serie de informaţii care schimbă percepţia acţiunilor acestuia pe timpul evenimentelor şi explică plauzibil cauza morţii acestuia. În decembrie 2007, la Cercul Militar Constanţa, cu ocazia lansării lucrării colonelului Alecsandru Bălan intitulată „Generalul Vasile Milea”, în prezenţa unui număr important de cadre militare în rezervă şi în retragere, domnul gen. bg. dr. Ion Cârciumaru, fost senator P.R.M., a făcut o declaraţie surprinzătoare. Acesta a arătat că, în ziua de 14 decembrie 1989, la prânz, în anticamera biroului ministrului apărării naţionale, a participat la o întâlnire a acestuia cu generalii Iulian Topliceanu şi Iulian Vlad. Cu această ocazie s-a discutat despre o lovitură de stat militară, în urma căreia armata să preia conducerea în România pentru doi ani, după care să o predea civililor. Intrigat de această declaraţie am stabilit o întâlnire cu domnul general pentru a afla mai multe detalii despre acest eveniment. Ne-am întâlnit la locuinţa sa din Constanţa, ocazie cu care acesta mi-a relatat despre această întâlnire de taină şi convingerea sa că generalul Vasile Milea a fost asasinat. Am convenit ca domnia sa să mă ajute în realizarea unei lucrări despre generalul Vasile Milea, având în vedere că a fost un apropiat al familiei acestuia. În această lucrare urma ca eu să am deplina posibilitate să prezint toate aspectele pozitive şi negative care ar fi rezultat pe timpul documentării. În perioada următoare mi-am dat seama că nu voi putea avea acces la unele documente relevante care să îmi permită elaborarea unei lucrări veridice şi am renunţat la proiect. Peste câţiva ani, în ziarul „Tricolorul” din 26 octombrie 2011, va apărea următoarea mărturie a gen. bg. dr.Ion Cârciumaru: „În ziua de 17 decembrie 1989, în încăperea în care se odihnea generalul Vasile Milea, din M.Ap.N., am fost martor al unui eveniment deosebit de important: Milea şi Postelnicu au discutat, timp de 2 ore, despre intenţia de a da o lovitură de stat militară. Nu s-au ferit de mine, au vorbit deschis. Am înţeles că ei aveau acordul ruşilor, în special prin relaţiile pe care şi le făcuse Milea. În mod concret, cei doi (care conduceau ministerele-cheie ale ţării) au pus la cale înlăturarea, pe cale paşnică, a lui Nicolae Ceauşescu şi preluarea Puterii de către un Comitet Militar. Acesta ar fi urmat să conducă România timp de 2 ani, pînă la liniştirea situaţiei, timp în care s-ar fi înfiripat libertăţile democratice şi ar fi prins viaţă partidele politice, dar în mod civilizat, nu anarhic, nu prin demonstraţii interminabile şi lupte de stradă. După 2 ani, s-ar fi organizat alegeri libere şi militarI s-ar fi retras.” Deosebirile între cele două variante pot fi cauzate de unele erori în datarea evenimentului datorate vârstei domnului gen.bg. dr. Ion Cârciumaru sau perioadei mari de timp scursă de la data desfăşurării acestuia. Este posibil până la proba contrarie, să fi avut loc două întâlniri, la care să fi participat separat persoanele indicate. Interesant este faptul că nimeni nu a dezminţit desfăşurarea evenimentului relatat în ziarul „Tricolorul”. Ideea că gen. Vasile Milea căuta o soluţie la evenimentele care urmau să se desfăşoare este susţinută de o altă mărturie surprinzătoare, aparţinând viceamiralului Constantin Iordache. Acesta arătă că în ziua de 15 decembrie 1989, după amiaza, la terminarea şedinţei Consiliului de Conducere al Ministerului Apărării Naţionale, a fost invitat să se întâlnească la sediul ministerului cu generalul Milea. După ce a petrecut mai multe ore în anticameră, în jurul orei 20.00, a fost primit de ministru care a cerut să-i prezinte situaţia din Marina Militară şi din oraşele Dobrogei. După 20-25 de minute de discuţii, întrevederea s-a terminat brusc, argumentul ministrului fiind următorul: - Îmi pare rău că nu putem sta mai mult de vorbă, dar trebuie să vină la mine tovarăşul Mazilu. Eu pentru că nu ştiam cine este acest Mazilu, l-am întrebat: - Cel care a scris Dreptul Maritim Internaţional?” Mi-a răspuns: - Da, el este. A apărut în uşă unul dintre aghiotanţi, care i-a raportat că tov. Mazilu se îndreaptă spre minister” În continuare viceamiralul Constantin Iordache arată: „Nu ştiu ce a discutat Dumitru Mazilu cu generalul Milea. Se ştie că după 22 decembrie, Dumitru Mazilu a fost una din personalităţile marcante ale noii conduceri de stat a României şi că la funeralile care i s-au făcut generalului Milea, în holul Academiei Militare din Bucureşti, cel care a rostit panegericul a fost tocmai Dumitru Mazilu.” Acelaşi amiral arată că a relatat acest episod membrilor Comisia parlamentare care cerceta evenimentele din decembrie 1989. „Toţi s-au mirat că generalul Milea a avut această întâlnire cu Dumitru Mazilu, care atunci era considerat un dizident şi era pus pus sub urmărire.”[5] În mai 1989 , din ordinal gen. Vasile Milea, are loc cea mai bizară rocadă de cadre din Armata Română, care nu a fost analizată de istoricii şi analiştii militari. Patru tineri ofiţeri , toţi şefi de stat major ai unor divizii, sunt mutaţi, fără nicio justificare, astfel: - Lt. col. Zeca Constantin, de la Constanţa la Timişoara, asigurând prin cumul şi funcţia de comandant al Diviziei 18 Mecanizate - Lt.col. Cioară Ion, de la Cluj la Iaşi, asigurând prin cumul şi funcţia de comandant al Diviziei 10 Mecanizate - Mr. Cheptene Viorel, de la Iaşi la Constanţala, la Divizia 9 Mecanizată, comandată de gen. Popa George - Mr. Bădălan Eugen, de la Brăila la Oradea, la Divizia 11 Mecanizată, comandată de gen. Şchiopu Nicolae. Este foarte posibil ca ministrul apărării, având în vedere ce urma să se întâmple, să-şi fi plasat în zonele deosebit de sensibile oameni de încredere. O altă variant ă de luat în seamă ar consta în plasarea acestor ofiţeri în zone în care nu aveau rude, prieteni, pentru a exista garanţia executării ordineleor de executare a represiunii. Cert, este că aceşti tineri ofiţeri, unii implicaţi în represiunea din perioada 16-22 decembrie, ordonată şi coordonată de Vasile Milea, imediat după evenimente, au avut ascensiuni spectaculoase. Din închisoare Ion Coman se lamenta: „De trei ani de zile sunt în zeghe de deţinut politic, pentru că nu pot să fiu de drept comun, şi alţii, care au fost acolo, au primit două, trei grade”. Generalul Ion Hortopan Col. (r) Nicolae Diaconescu, ofiţerul care la Arad, în ziua de 21 decembrie 1989, a refuzat să execute ordinul dat de mr. Eugen Bădălan de a acţiona în forţă împotriva demonstranţilor, îşi aminteşte un eveniment, cel puţin ciudat, petrecut la începutul lunii decembrie 1989: Căpitanul Neculae Diaconescu, şeful de stat major al Şcolii de Ofiţeri în Rezervă din Lipova, a fost chemat în ziua de 6 decembrie 1989 la raportul generalului Ion Hortopan, comandantul Comandamentului Infanteriei şi Tancurilor (C.I.T.). A fost primit în biroul acestuia, generalul fiind îmbrăcat civil. În încăpere se mai aflau trei persoane civile. La un moment dat, generalul a părăsit încăperea, căpitanul rămânând singur cu aceşti civili, care au început să se intereseze de situaţia încadrării şi înzestrării şcolii, despre întreprinderile din zonă şi moralul locuitorilor. Căpitanul Diaconescu a înţeles în urma acestei discuţii, că cei cu care discuta erau din structurile de contrainformaţii militare sau de la misiuni speciale. La un moment dat, a fost întrebat dacă cunoaşte Timioşoara. La răspunsul afirmativ al acestuia, dat fiind faptul că a lucrat în perioada 1971-1972 în această garnizoană, unul dintre civili i-a făcut următoarele precizări: „Ia să vă faceţi mai mult timp şi să vă mai duceţi în Timişoara, pe Calea Lipovei, pe Calea Girocului!” A mai fost sfătuit: „să cunoaşteţi bine totul, pentru că nişte elemente destabilizatoare, intenţionează să ajungă la acţiuni necugetate; ştiţi ce s-a întâmplat în Polonia, ştiţi ce s-a întâmplat în cutare sau cutare ţară vecină”. Mai târziu, după desfăşurarea evenimentelor, căpitanul Neculae Diaconescu a înţeles că a fost planificat să acţioneze la Timişoara, dar pe parcursul desfăşurării evenimentelor cineva a renunţat la această hotărâre. Elevii din Lipova au fost trimişi în data de 21 decembrie 1989 să acţioneze împotriva demonstranţilor din Arad. Interesant este faptul că nişte civili, în biroul unuia dintre comandaţii importanţi ai armatei, recomandă şefului de stat major al unei unităţi militare, să execute recunoşteri în două zone ale municipiului Timişoara, unde, peste aproximativ două săptămâni, în noaptea de 17/18 decembrie 1989, s-au produs incidente soldate cu un mare număr de victime în rândul demonstranţilor. Trebuie amintit faptul că generalu Ion Hortopan împreună cu generalul Vasile Milea, au coordonat, în noaptea de 21/22 decembrie distrugerea „baricadei de la Inter” soldată cu 49 de morţi şi sute de răniţi. Surprinzător, generalul Ion Hortopan nu a fost avansat în grad şi funcţie de noile autorităţi, fiind trecut în rezervă prin Decretul nr.137 din 24 februarie 1990 al Consiliului Provizoriu de Uniune Naţională. Niciodată nu va fi anchetat pentru implicarea în represiunea din decembrie 1989. A încetat din viață la data de 6 aprilie 2000, fiind înmormântat cu onoruri militare. Generalu Victor Atanasie Stănculescu După „fuga” lui Nicolae Ceauşescu, omul momentului devine generalul Victor Atanasie Stănculescu. El nu a dat nicio lovitură de stat, cum sunt tentaţi să prezinte desfăşurarea evenimentelor unii istorici sau jurnalişti, ci a luat toate măsurile pentru respectarea planului privind înlăturarea lui Nicolae Ceauşescu şi preluarea puterii de către gruparea agreată şi susţinută de Moscova. Nu putem fi aşa naivi încât să credem că cei care au planificat desfăşurarea evenimentelor au lăsat la voia întâmplării etapa cea mai importantă: preluarea puterii. Că absolut întâmplător gen. Victor Atanasie Stănculescu, din multiplele variante de acţiune pe care le avea la dispoziţie, a ales să predea puterea grupării Iliescu, considerându-l pe acesta cel mai viabil conducător posibil. Scenariul iniţial prevedea izbucnirea conflictului între Armată şi Securitate. În ziua ziua de 21 decembrie 1989, ora 17.00, Radu Ioanid (întâmplător?) anunţa la „Radio Europa Liberă” că în oraşele din vestul Românie au fost semnalate ciocniri între Armată şi Securitate. Desigur, informaţia era falsă, dar ea prefigura desfăşurarea viitoare a evenimentelor. Gen. Victor Atanasie Stănculescu este cel care face posibilă izbucnirea conflictelor între Armată şi Securitate, în principal prin emiterea Notei Telefonice nr. 39, în ziua de 22 decembrie 1989, ora 13.30. Deşi unii conducători militari cereau ca armata să rămână în cazărmi, acesta ordonă ieşirea militarilor pentru paza şi apărarea unor obiective importante, la solicitarea noilor autorităţi, în curs de instalare. În această notă telefonică există o prevedere foarte interesantă: subunităţile care vor asigura paza acestor obiective „să nu tragă decât în situaţia în care sunt atacate de grupuri înarmate cu arme de foc”. Se impun cel puţin câteva întrebări: - Ce informaţii a avut generalul când a emis acest ordin? În niciuna din intervenţiile sale ulterioare, acesta nu dă absolut niciun detaliu referitor la acest aspect. - În nota telefonică nu se face nicio referire la componenţa grupurilor înarmate, lăsând pe cei care executau misiunile de pază să-şi identifice inamicul, ceea ce este foarte grav. - De ce această notă telefonică nu s-a prelucrat cu militarii plecaţi în astfel de misiuni? Nota telefonică care cuprindea „Precizările în 14 puncte” a generalului Vasile Milea, a fost prelucrată în detaliu tuturor militarilor înainte de a părăsi cazărmile, trimişi fiind să acţioneze împotriva demonstranţilor. Militarii trimişi să apere diferite obiective vor afla mult după desfăşurarea evenimentelor despre conţinutul acestei note telefonice. Este evident că singurii din România care aveau armament şi muniţie la 22 decembrie 1989, în afara militarilor M.Ap.N., erau militarii aparţinând Ministerului de Interne. Tot din ordinul gen. Victor Atanasie Stănculescu, la Sibiu, lt.col. Aurel Dragomir, „se apără” trăgând cu toate categoriile de armament asupra Inspectoratului Judeţean al M.I. La ora 15.00 gen Ştefan Guşă ordonă din studioul TVR ca şcolile militare din Sibiu şi celelalte unităţi militare din oraş să se retragă imediat în cazărmi şi „să nu mai tragă absolut niciun foc!”, dar gen. Victor Atanasie Stănculescu ordonă continuarea atacurilor asupra obiectivelor aparţinând M.I.. Generalul trebuia să-şi îndeplinească misiunea altfel, instigatorii din televiziune, nemaiavând cu ce impresiona milioanele de români naivi. Pentru faptele sale, la 28 decembrie 1989, generalul este avansat la gradul de general colonel şi numit ministru al economiei naţionale, prin decrete semnate de către Ion Iliescu, preşedintele Consiliului Frontului Salvării Naţionale. La 15 octombrie 2008 a fost condamnat la 15 ani de închisoare pentru implicarea în represiunea de la Timişoara şi a fost degradat la gradul de soldat. Generalul Mihai Chiţac Generalul Mihai Chiţac a condus, în ziua de 18 decembrie 1989, represiunea în zona Catedralei din Timişoara soldată cu trei morţi şi cinci răniţi. În ziua de 22 decembrie, apare la Televiziune Română, devenită „liberă”, alături de Petre Roman şi gen. Gheorghe Voinea, comandantul Armatei I-a, având, între orele 14.00-14.15 o intervenţie controversată. Cu această ocazie, după ce îi roagă pe comandanţi „să nu ordone represalii împotriva populaţiei”, cere tuturor militarilor din M.Ap.N. şi M.I. „să sprijine actuala orientare politică în ţara noastră” şi „să fie în măsură oricând să dea o contralovitură, o ripostă hotărâtă oricăror ar încerca… acelora care ar încerca să zdruncine nouă orientare politică, socialist democratică în ţara noastră”. Din această intervenţie se observă cu uşurinţă că generalul habar nu avea ce se întâmpla în armată. Niciun general al Armatei Române nu şi-ar fi permis la acel moment să ordone executarea unor represalii împoriva populaţiei care manifesta în stradă. Generalul trebuia să arate că există încă forţe devotate lui Nicolae Ceauşescu. La fel ca gen. Nicolae Militaru, care ordona oprirea măcelului! Măcel care nu a existat decât în mintea lui! Se pregătea terenul pentru apariţia temuţilor şi invizibililor terorişti care „trag din toate poziţiile” împotriva oricui, dar nu şi împotriva noilor conducători! Foarte important este faptul că generalu Chiţac cunoştea noua orientare politică a ţării, care era în totală contradicţie cu ce scanadau tinerii în stradă: „Fără comunişti!” Gen. Mihai Chiţac, urmare a acestor acţiuni controversate, la data de 28 decembrie 1989, este avansat la gradul de general colonel şi numit în funcţia de ministru de interne, prin decrete semnate de Ion Iliescu, preşedintele Consiliului Frontului Salvării Naţionale. La 15 octombrie 2008 a fost condamnat la 15 ani de închisoare şi degradat la gradul de soldat. A decedat la 1 noiembrie 2010. (va urma)
    www.popservice.ro
    www.papornitamosului.ro
    [U][COLOR=#800080][
    e-mail - adipop@popservice.ro
    ID Messenger: zalmoxa_adipop
    skype - adrianpop58
    http://www.sfatulbatranilor.ro/forum.php
    https://www.facebook.com/groups/611112328972709/ - REGIA DE RECONSTRUCTIE A ROMANIEI
    https:/https://www.facebook.com/grou...IZEGETUSA2050/ - Piciumanii doresc PACE
    https://www.facebook.com/groups/1086016084901078/ - Avangarda de Sacrificiu

  2. #2
    Senior Member
    Data înscrierii
    10.10.2011
    Locație
    CRAIOVA
    Posturi
    74.676
    12 decembrie, 09:22 18 Revoluţia Română: De ce-l considera Ceauşescu trădător pe generalul Stănculescu? Partea a II-a

    Foto: RIA Novosti



    În 25 decembrie 1989, la Târgovişte, în timpul procesului cuplului Ceauşescu a fost rostită o propoziţie plină de adevăr: „Vezi, totdeauna trădătorul este lângă tine”. Cel vizat era Victor Atanasie Stănculescu, responsabil de ducerea la îndeplinire a operaţiunii de suprimare a cuplului Ceauşescu.


    http://youtu.be/eqDKGQlIhio
    Un agent al serviciilor străine, plasat într-o poziţie cheie în statul ţintă, valorează cât o întreagă armată. Stănculescu a fost racolat cel mai probabil în 1986 de un agent MI6 (Serviciul Secret de Informaţii Externe al Marii Britanii). Agentul se numea George Pop, cetăţean britanic de origine română, care lucra din 1984 în România, ca reprezentant al firmei Rolls-Royce divizia motoare de avioane şi echipament militar. El superviza asamblarea motoarelor pe avionul Rombac (BAC-1/11 construit în licenţă în România).
    http://data5.blog.de/media/862/2724862_d999fa9444_m.jpg
    Ulterior, MI6 l-a predat informativ pe Stănculescu colegilor de la AVO maghiar, care au inventat o combinaţie operativă având ca subiect un posibil import de tehnică militară din România, care implica negocieri cu omologul său ungar de la Direcţia de Înzestrare şi cu Ferenc Karpati, şeful Marelui Stat Major ungar. Sub acest pretext a ajuns Stănculescu în august 1989 să petreacă o vacanţă de instruire, ţinută de AVO într-o vilă de pe malul lacului Balaton. Ocazie cu care a primit şi rolul hotărâtor, acela de a da Lovitura de Palat din 22 decembrie 1989 prin care Ceauşescu era înlăturat definitiv de la putere. Surprinzător sau nu, o parte din discuţiile lui Victor Stănculescu la Balaton şi legătura ulterioară cu ataşatul militar maghiar în România, Şandor Aradi, au fost cunoscute de contraspionajul român. Securitatea a înregistrat pe 11 septembrie 1989 apelurile pe care Aradi le primea de la Budapesta, în care i se cerea „coşul cu fructe”, pe care Stănculescu i l-a oferit ataşatului militar ungur, peste câtva timp chiar în biroul său de la MApN.
    http://scinteia.files.wordpress.com/...tanculescu.jpg
    Ce misiune a avut de îndeplinit Stănculescu împreună cu Guşă la Timişoara se poate deduce din prăpădul făcut de armată acolo sub conducerea lor. Cum rolul său la Timişoara se închisese deja, pe 20 decembrie la orele 05:00, Stănculescu aflat în aşteptarea rezultatului scontat al mitingului din faţa sediului CC, s-a prezentat la spitalul militar din Timişoara pierzându-şi o zi cu simularea unei crize de vezică biliară şi i-a transmis generalului Milea, telefonic, că trebuie să se întoarcă la Bucureşti. Lucru pe care l-a şi făcut în seara zilei următoare de 21 decembrie 1989, cu un avion militar. În dimineaţa de 22 decembrie la orele 06:00, Stăculescu s-a dus la spitalul militar Central, de data asta pentru a-şi pune piciorul în ghips, după care a ajuns la sediul CC. Această manevră făcea parte din planul răsturnării regimului Ceauşescu, întrucât urma ca la orele 09:00 să fie sinucis generalul Vasile Milea şi Stănculescu trebuia să prevină cu orice preţ anularea Loviturii de Palat, care depindea de numirea sa ca ministru al Apărării. Căci Nicolae Ceauşescu care repeta într-una TRĂDARE LA ARMATĂ, ar fi putut să-l numească ministru al Apărării pe fratele său, generalul locotenent Ilie Ceauşescu, care era şi el unul din cei trei adjuncţii lui Milea.
    http://www.frontpress.ro/wp-content/...mb_630_380.jpg
    După decolarea cuplului Ceauşescu de pe sediul CC, la orele 13:30, Stănculescu a chemat un anumit medic militar la sediul MApN, unde se deplasase între timp, ca să-i dea jos ghipsul. Era acelaşi medic de la spitalul militar Central care i-l pusese: colonelul dr. Niculescu, şeful secţiei Traumatologie. Guşă a plecat şi el de la Timişoara pe 22 decembrie orele 12: 45, la 5 minute după ce Stănculescu îi comunicase că îi reuşise Lovitura de Palat, aşa cum fusese ea planificată, urmând ca pe 25 decembrie Stănculescu să lase treaba neterminată, ocupându-se personal de suprimarea soţilor Ceauşescu. Până atunci, mai avea de predat, de formă, puterea în mâinile lui Ion Iliescu şi să aplice, tot împreună cu Guşă, un alt scenariu, cel cu teroriştii, care n-au existat nici ei în realitate şi cu toate acestea au rezultat alţi 942 de români morţi. Tot la ordin, ca şi la Timişoara! Şi tot ca şi la Timişoara, ordinul nu a fost dat de Ceauşescu.
    http://www.timisoaraexpress.ro/data_...mage_11159.jpg
    Referindu-se la Stănculescu şi la armata de generali români din decembrie 1989, Miklos Nemeth, fost prim-ministru al Ungariei, îi confirma Susanei Branstatter, realizatoarea documentarului dedicat revoluţiei române din Decembrie 1989 intitulat „Şah-Mat – strategia unei revoluţii” că Ungaria a reuşit să recruteze foarte multe persoane cu funcţii cheie în regimul Ceauşescu. El a definit criteriile de recrutare prin sintagma că aceste persoane erau în poziţia de a ajuta victimele regimului. Cinic pentru familiile celor 1.104 români ucişi de armată în evenimentele din decembrie 1989, dar cât se poate de realist din punctul de vedere al interesului naţional al Ungariei care vizează dintotdeauna „eliberarea” României, cu precădere a Transilvaniei de români.
    Notă: Toate informaţiile prezentate în articol aparţin autorului. Postul de radio Vocea Rusiei nu răspunde pentru ele.


    Valentin Vasilescu
    Mai mult:
    http://romanian.ruvr.ru/2013_12_12/R...ref_map=%5B%5D
    www.popservice.ro
    www.papornitamosului.ro
    [U][COLOR=#800080][
    e-mail - adipop@popservice.ro
    ID Messenger: zalmoxa_adipop
    skype - adrianpop58
    http://www.sfatulbatranilor.ro/forum.php
    https://www.facebook.com/groups/611112328972709/ - REGIA DE RECONSTRUCTIE A ROMANIEI
    https:/https://www.facebook.com/grou...IZEGETUSA2050/ - Piciumanii doresc PACE
    https://www.facebook.com/groups/1086016084901078/ - Avangarda de Sacrificiu

  3. #3
    Administrator
    Data înscrierii
    10.10.2011
    Locație
    CRAIOVA
    Posturi
    1.083
    În dimineața zilei de 23 decembrie 1989 Nicolae Ceaușescu a fost adus la București, la Ministerul Apărării Naționale! De ce ni se ascunde acest „detaliu”? Cu cine s-a întâlnit Ceaușescu și ce au discutat?

    La câteva luni după desfășurarea mascaradei pe care unii încă o mai numesc revoluție, am avut ocazia să discut cu un martor ocular al celor petrecute în curtea Ministerului Apărării Naționale în dimineața zilei de 23 decembrie 1989. Mărturia respectivă a sunat cam așa, în rezumat:
    „În dimineața zilei de 23 decembrie mai multe zeci de ofițeri și subofițeri am fost desfășurați în lanț de trăgatori în curtea ministerului, cu spatele la clădirea centrală, spunându-ni-se că atunci când vom primi comanda, să privim numai înainte, căci este așteptat un atacat asupra ministerului în acel moment. Când s-a anunțat momentul și am primit comanda să privim numai înainte, eu am auzit un zgomot de motoare în spatele nostru și, deoarece locul în care mă aflam îmi permitea, m-am întors să văd ce se întâmplă în spatele nostru. Așa l-am văzut pe Nicolae Ceaușescu coborînd dintr-un TAB, moment când căciula de blană neagră i-a alunecat peste ochi. Imaginea a fost dată pe TV de mai multe ori, faza s-a petrecut în curtea MApN, în dimineașa zilei de 23 decembrie 1989.”
    Nu mi-a fost greu să-mi dau seama cât de importantă este această informație. Cunoscând regula jocului, am înțeles de ce persoana în cauză, la data aceea, ezita să declare public ce a văzut. Dar am înțeles că aștepta de la mine să fac caz de această informație, adică s-o fac publică pentru a-i obliga pe cei în cauză să vină cu explicațiile necesare, obligatorii!
    Acum, când, pe neașteptate, Parchetul General anunță închiderea dosarului privind crimele din decembrie 1989, mă văd obligat să fac cunoscut numele celui care l-a văzut „pe Nicolae Ceaușescu coborînd dintr-un TAB, moment când căciula de blană neagră i-a alunecat peste ochi. Imaginea a fost dată pe TV de mai multe ori, faza s-a petrecut în curtea MapN, în dimineașa zilei de 23 decembrie 1989.”
    Este vorba de domnul IULIAN MOISESCU, comandant al cavalerilor de Malta din România, fost parlamentar. O persoană publică, cunoscută. Nu i-am mai cerut acceptul pentru a face acum această dezvăluire. Sper ca organele abilitate, măcar acum, vor lua în cercetare și analiză această informație: Nicolae Ceaușescu a fost adus la discuții înainte de a fi asasinat prin rușinosul proces din 25 decembrie. Avem dreptul să aflăm măcar acum cu cine a purtat Ceaușescu discuții pe 23 decembrie, ce fel de discuții, ce i s-a cerut și ce a refuzat Ceaușescu de a ajuns în fața plutonului de execuție?!
    Bașca miza procesului: ce mai rămâne din cumplitele crime ale lui Ceaușescu dacă organizatorii procesului au fost dispuși să ducă tratative cu Ceaușescu?! Cu autorul unor crime atât de teribile nu stai la tocmeală, la negocieri, la discuții!…
    Sper că domnul IULIAN MOISESCU, mai presus de orice un om de onoare, va putea aduce, pe lângă propria mărturie detaliată, și o listă cu camarazii alături de care în dimineața zilei de 23 decembrie 1989 au apărat clădirea MApN…
    Precizez că discuția mea cu dl IULIAN MOISESCU a avut loc la sediul Uniunii Vatra Românească, unde domnul IULIAN MOISESCU a funcționat o vreme împreună cu dl colonel ANDREI PĂSĂREANU, într-un birou pus la dispoziție de UVR. Așa ne-am cunoscut și ne-am apropiat unul de altul. La una din discuțiile pe acest subiect am avut și un martor, fost subordonat al dlui IULIAN MOISESCU înainte de 1989…
    Eu am înțeles la vremea respectivă că dl IULIAN MOISESCU, în poziția sa de militar, nu putea face caz de acea informație și mi-o plasa mie pentru ca eu, ca publicist și comentator politic, să o fac publică, să o pun la dispoziția tuturor. Nu cred că mai este cazul să arăt importanța excepțională a faptului că organizatorii loviturii de stat l-au adus pe Ceaușescu la o discuție cu cineva împuternicit de Kremlin să poarte această discuție!… O voi face separat, în alt material. Deocamdată mă simt dator să raportez ce am făcut eu după ce am intrat în posesia teribilei informații.
    La vremea aceea eram senator, anii 1992-96. În toamna lui 1992 în Senat s-a constituit o comisie de cercetare a evenimentelor din decembrie 1989, sub preșidenția lui Sergiu Nicolaescu. Am fost printre cei care am protestat de la tribuna Senatului: Sergiu Nicolaescu nu avea ce căuta în comisie nici ca membru măcar, necum ca președinte, dat fiind că fusese implicat în desfășurarea evenimentelor și în mod normal trebuia să dea el explicații în fața comisiei. Activitatea comisiei debuta cu un abuz, cu o abatere de la normele juridice elementare. Și a ținut-o tot așa, până la desființare…
    Mi-am dat seama că rostul comisiei nu era să afle adevărul și să-l ofere publicului, poporului român și posterității. Comisia, cel puțin prin unii dintre membrii ei, a lucrat ca să ascundă adevărul, să ascundă acele aspecte care puneau în primejdie interesele și imaginea publică a celor care au organizat și derulat atât de prostește, de iresponsabil, așa zisa revoluție. Menirea numitei comisii era să afle ce se știe, ce s-a aflat de unii sau de alții despre ce s-a întâmplat propriu zis, pentru a le oferi celor vinovați de carnagiul din decembrie 1989 posibilitatea de a-și ascunde mai bine vinovăția, trădarea, crimele…
    Nu insist. Deocamdată. Menționez însă prestația corectă, mai presus de orice complicitate cu asasinii, a senatorilor Sabin Ivan și Șerban Săndulescu. Activitatea lor în comisie mi-a fost mai bine cunoscută. Pe Șerban Săndulescu l-a costat viața încercarea de a afla adevărul despre criminalii din decembrie 1989… Știu ce vorbesc când fac această afirmație.
    În căutarea unor confirmări, m-am adresat unor persoane cu posibilități de a se informa mai mari decât ale mele. Mai întâi dlui general Marin Lungu, ieșit la pensie chiar în 1989. Multă lume îl cunoaște pentru isprăvile sale ca copil de trupă în timpul WW2, isprăvi povestite de domnul Dumitru Radu Popescu în filmul Prea mic pentru un război așa de mare… S-a interesat printre colegi și a găsit trei persoane care i-au confirmat că în ziua de 23 decembrie, adică a doua zi după ce a fost arestat, Ceaușescu a fost adus la București, la sediul MApN.
    L-am întrebat și pe colegul meu de arme, procurorul Teodor Jipa, coleg de birou cu bine cunoscutul procuror Dan Voinea. Chiar de la acesta, întrebându-l, Doru Jipa a aflat că „Ceaușescu a fost adus la București, unde a avut discuții cu cineva de la ambasada URSS”…
    Am sperat că după 1996, odată cu venirea la Cotroceni a lui Emil Constantinescu, voința de a se afla adevărul va fi mai mare, mai reală. M-am înșelat. Am insistat pe lângă Gavrilă Dejeu, ministrul de interne, pe care îl cunoșteam din Parlament. Pur și simplu a eschivat să stea de vorbă pe acest subiect.
    În fine, mai adaug două elemente sigure, certe, care vin în sprijinul informației, a ipotezei enunțate:
    1. Ceaușescu a fost arestat pe 22 decembrie, în jurul orei 14,30. În seara zilei de 22 decembrie, pe la orele 21, a apărut la TV însuși Ion Iliescu, care a anunțat tot natul românesc că arestarea lui Nicolae Ceaușescu nu a fost confirmată! Repet: în seara zilei de 22 decembrie noi am fost trimiși la culcare de dl Ion Iliescu cu informația că nu, nu se confirmă arestarea lui Nicolae Ceaușescu!
    Apoi, următorul anunț, despre arestarea lui Ceaușescu, s-a produs abia în după amiaza zilei de 23 decembrie! Înregistrările emisiunilor din cele două zile stau mărturie. Am cerut explicații pentru această ciudată întârziere, de la Sergiu Nicolaescu, Gelu Voican Voiculescu și alți protagoniști ai evenimentelor, dar nu le-am primit, s-au dat în altă vorbă. Deci, o întrebare simplă, pe care am mai pus-o de zeci de ori: de ce s-a anunțat așa de târziu arestarea lui Nicolae Ceușescu, cu o întârziere de peste 24 de ore?
    2. Colonelul Andrei Kemenici, în amintirile sale din acele zile de 22-25 decembrie, spune că pe 23 decembrie, de teama unui atac, i-a scos pe cei doi Ceaușescu din unitate, în mare secret, și i-a dus la o remiză din câmp, unde aceștia au fost păziți toată ziua de 2(doi) subofițeri… Cine să creadă asemenea prostie?! Singura parte de adevăr este aceea că Nicolae Ceaușescu și Elena Ceaușescu au fost scoși din incinta regimentului, unde erau păziți de sute de militari și duși în altă parte. Până aici este adevărat, pentru că foarte mulți din regiment au asistat la îmbarcarea celor doi în TAB. Logica dispare în varianta imaginată de ulterior generalul Kemenici: doi subofițeri îi apărau mai bine decât întreaga unitate militară?!
    Am avut o discuție pe acest subiect cu Adrian Păunescu, pe vremea emisiunilor sale de neuitat de la Antena 1. Ziarist înnăscut, iar nu făcut, Adrian Păunescu a organizat imediat o dezbatere, o noapte de nesomn, la care alături de mine au mai participat Sergiu Nicolaescu și Gelu Voican Voiculescu, iar la telefon a intervenit și generalul Kemenici, fostul comandant de la Târgoviște, care l-a avut pe Ceaușescu în custodie. Evident, toți trei susțineau sus și tare că Ceaușescu nu a fost adus la București.
    I-am pus însă de două ori în încurcătură pe revoluționarii Nicolaescu și Voiculescu. Mai întâi când am întrebat cu ce ocazie a fost filmat Nicolae Ceaușescu coborînd din TAB, în celebra imagine cu căciula „pe-o ureche”. Adică, Ceaușescu fiind arestat și încarcerat, cu ce ocazie Ceaușescu a mai fost urcat într-un TAB? Ce deplasare a făcut Ceaușescu în acel TAB, de unde și până unde s-a deplasat atât de bine păzit? Răspunsul, răspuns de mântuială în timpul emisiunii, a fost încropit ceva mai coerent abia în cartea scrisă ulterior de dl general, când, pentru ziua de 23 decembrie, se recunoaște că Ceaușescu a fost scos din clădirea comandamentului, dar nu pentru a fi adus la București, ci pentru a fi mutat într-o remiză, la câmp, unde Ceaușeștii au fost păziți de doi subofițeri. Pasămite, păziți de doi militari, iar nu de un întreg regiment, prețioșii deținuți ar fi fost mult mai în siguranță… Răspuns pentru prostit proștii!
    A doua încurcătură, nici până azi lămurită de versiunea oficială, este de ce arestarea lui Ceaușescu, petrecută în ziua de 22, pe la ora 15, a fost anunțată la TV abia a doua zi, pe la orele 17? Din păcate nu am avut cartea amintită cu mine, astfel că adversarii mei s-au dat de ceasul morții să-i convingă pe telespectatori că arestarea a fost anunțată încă din după amiaza zilei de 22 decembrie. Eu că nu, ei că da, până ne-am trezit că intervine în emisiune, venind chiar în studiou, celebrul Titi Enache, despre care toată lumea bună știa că a stat în clădirea TV vreo zece zile, începând in 22 decembrie 1989. Scriitor și ins pasionat de istorie, Titi Enache s-a simțit în zilele acelea ca peștele în apă. Adică știa tot ce a fost la TV în acele zile, mai puțin lucrurile pe care unii au ținut să nu le spună sau să le recunoască vreodată. Cum ar fi bunăoară discuția lui Petre Roman la telefon, purtată în limba rusă, din sediul TV, cu un personaj neidentificat, în zorii zilei de 23 decembrie…
    Așadar ne contraziceam, cuvîntul meu împotriva cuvîntului dumnealor Sergiu Nicolaescu și Gelu Voican Voiculescu, când a apărut Titi Enache, semeț și categoric: Domnilor, este așa cum spune domnul profesor: arestarea lui Ceaușescu a fost anunțată publicului românesc abia în ziua de 23 decembrie, în jurul orei 17…
    Din păcate, acea emisiune nu a avut consecințele firești. Nici unul dintre istoricii revoluției lui pește nu a catadicsit să înregistreze măcar ca pe o curiozitate, ca pe o aberație, ca pe o ipoteză fie ea și extrem de fantezistă, informația că Nicolae Ceaușescu a fost adus de la Târgoviște la București în ziua de 23 decembrie 1989…
    Nefiind în firea mea să cedez în chestiuni de interes public atâta vreme cât consider că am dreptate, am făcut oarecari cercetări, nu sistematice, prin care am identificat noi martori, unul dintre ei fiind domnul Nica Leon, care de mai multe ori s-a arătat dispus să relateze cele văzute cu propriii ochi în ziua de 23 decembrie.
    Am mai vorbit despre acest aspect al „revoluției” la OTV și DDTV, când am avut ocazia. Ultima oară la Nașu, la o emisiune cu Grigore Cartianu, care nu și-a dat seama ori s-a făcut că nu-și dă seama cât de importantă este informația pe care o ofeream. Fiind moderator, a trecut mai departe fără să-i pese. Cum Grigore Cartianu este autorul unei cărți, scrise cu documentarea necesară, cum se face că nu a aflat de aducerea lui Nicolae Ceaușescu la București?!
    Și mai ales, atât Cartianu, cât și alți istorici ai revoluției, de ce niciunul nu m-a căutat să-mi ceară deslușiri, explicații și, mai ales, să-mi ceară sursa?!
    Nu știu dacă le-aș fi oferit-o fără să-i cer voie dlui MOISESCU, IULIAN MOISESCU. Dar acum ofer tuturor informația completă! Domnul IULIAN MOISESCU sunt convins că nu mi-o va lua în nume de rău!
    În mai multe rânduri am scris despre informația primită de la domnul IULIAN MOISESCU. Fără să-i dau numele. Cine este curios să afle detalii mai multe asupra chestiunii este invitat pe site, la căsuța caută din colțul de sus, dreapta, unde să completeze „23 decembrie” și i se va pune la dispoziție câteva zeci de texte lămuritoare.
    Aș zice că mi-am făcut datoria! Dar decizia Parchetului General de a da NUP pentru mii de crime, pentru câteva zeci de criminali, mă face să mă simt și mai vinovat pentru ezitările și stângăciile mele, din decembrie 1989 și din anii care au urmat.
    Nota redacției. Public din nou acest articol vechi de câțiva ani. Între timp am sesizat și comisia care l-a trimis în judecată pe Iliescu și ai lui. Nu au luat în seamă informația despre aducerea lui Ceaușescu la București în ziua de 23 decembrie. S-au limitat să afle ce știu eu despre participarea sovieticilor la evenimentele din decembrie 1989… Le-am povestit despre grupul de agitatori de la Grădinița-Podgoria din 21 decembrie 1989, orele 13-16, care după aceea au dispărut, nimeni nu s-a mai revendicat din acel grup de agitație. Erau bine organizați, cu mesaje puse la punct, nu păreau spontane. Se prezentau ca veniți de la Timișoara. Toți tineri robuști.
    Ion Coja 21 decembrie 2020|Doctrină naţionalistă

Informații subiect

Utilizatori care navighează în acest subiect

Momentan sunt 1 utilizatori care navighează în acest subiect. (0 membri și 1 vizitatori)

Marcaje

Marcaje

Permisiuni postare

  • Nu poți posta subiecte noi
  • Nu poți răspunde la subiecte
  • Nu poți adăuga atașamente
  • Nu poți edita posturile proprii
  •