Sfintele Moaşte ale Părintelui Gheorghe Calciu

**Adrian Pop** · 09.12.2013

Ciugudean Mircea

Sfintele Moaste ale Parintelui Gheorghe Calciu
bucovinaprofunda.wordpress.comSfintele Moaşte ale Părintelui Gheorghe Calciu Dupa pomenirea si deshumarea ce au avut loc conform randuielilor la 7 ani dupa adormirea sa, trupul Parintelui Gheorghe Calciu a fost descoperit intre...

Sfintele Moaşte ale Părintelui Gheorghe Calciu

Dupa pomenirea si

deshumarea ce au avut loc conform randuielilor la 7 ani dupa adormirea sa, trupul Parintelui Gheorghe Calciu a fost descoperit intreg, neputrezit, nestricacios, aproape integral. Sfintenia vietii sale a fost inca o data confirmata de descoperirea sfintelor sale moaste. Dosarul pentru canonizarea sa ce a fost depus la Patriarhie spre studiere in urma cu cativa ani, va fi probabil repus in atentia clerului nostru ortodox, care cu bucuria descoperirii unui nou sfant cu moaste intregi, va recunoaste si din punct de vedere formal, canonic, ceea ce Dumnezeu a scos spre aratare, Parintele Gheorghe Calciu este unul din marii sfinti ce i-a dat neamul acesta.
Slăvit este Dumnezeu intru sfintii săi! Sfintite Marturisitorule, Gheorghe Calciu, parintele nostru, roaga-te lui Hristos pentru neamul românesc cel batjocorit şi pentru intreaga crestinatate !

Găsiţi in articolul de mai jos icoana, acatistul, slujba inchinate noului sfânt, Părintele Gheorghe Calciu, precum si propunerea oficiala de canonizare:
Parintele Gheorghe Calciu – Sfintitul Marturisitor – Icoana, Acatist, Slujba si Propunerea de canonizare oficiala (+ 21 noiembrie)

Aici găsiţi câteva aspecte legate de viaţa sa (un mic sinaxar):
21 noiembrie – Pomenirea Sfintitului Marturisitor Gheorghe Calciu Dumitreasa, preotul (1925-2006)

Alte interviuri, articole sau scrieri găsiţi aici:

**Adrian Pop** · 09.12.2013

PARINTELE GHEORGHE CALCIU MARTURISITORUL – 7 ani de la mutarea la Viata Vesnica. “Memorialul durerii” despre CELE SAPTE CUVINTE CATRE TINERI (VIDEO)

Publicat pe 21 Nov 2013 | Categorii: "Concentrate" duhovnicesti, Biserica rastignita, Documentare, Marturisitorii si Sfintii inchisorilor, Parintele Gheorghe Calciu, Pentru tineri, VIDEO | |

Print

23 noiembrie 1925 – † 21 noiembrie 2006

Martori si martiri ai persecutiei religioase – PARINTELE CALCIU

“Memorialul durerii”/ TVR

Șapte cuvinte către tineri

(Predicile marturisitoare, impotriva propagandei ateismului si a demolarii bisericilor, tinute la Biserica Radu-Voda de catre Parintele Gheorghe Calciu, in 1979, in plina dictatura comunista, in urma carora a suferit o noua crunta perioada de inchisoare)

Părintele Gheorghe Calciu Dumitreasa a parcurs întregul gulag românesc. Prima dată, între 1948 și 1964; apoi, în 1979, în urma unor predici în care a criticat demolarea bisericilor, a fost din nou trimis după gratii. In toate demersurile sale de angajament public, Părintele Calciu s-a adresat cu precădere tinerilor.

Director de imagine: Ion Cristodulo

Redactor: Doina Teodoru

Realizator: Lucia Hossu Longin

Primul cuvant catre tineri: CHEMAREA

(rostit la 8 martie 1978 în miercurea din Săptămâna brânzei)

“Cuvantul cel dintai l-am facut, o, Teofile, despre toate cele pe care a inceput Iisus a le face si a le invata” (Fapte 1, 1)

A venit acum vremea, tinere, sa auzi un glas care te cheama. Un glas pe care nu l-ai mai auzit; sau poate da, dar pe care nu l-ai inteles si nu l-ai ascultat. Este glasul lui Iisus! Nu tresari, nu te mira, nu zambi neincrezator, tanarul meu prieten! Glasul care te cheama nu este al unui mort, ci al unui inviat. El nu te striga din istorie, ci din adancul propriei tale fiinte.
Cuvintele acestea, rostite si scrise aici, sunt din strafundurile tale, pe care nu ti le cunosti. Ti-a fost poate rusine sau teama sa cobori in adancul tau si sa le descoperi. Ai crezut ca in tine zace o fiara, un mormant al instinctelor din care se ridica strigoii inspaimantatori ai patimilor, si nu ti-ai vazut fata de inger, caci tu inger esti. Daca nu ti-a spus-o nimeni pana acum, ti-o spune Iisus, si marturia lui este adevarata, caci nimeni nu L-a dovedit vreodata de minciuna.
Ce stii tu, tinere, despre Hristos? Daca tot ceea ce stii ai invatat la scoala, la orele de ateism, ai fost frustrat cu rea-credinta de un adevar – de singurul Adevar care te poate face liber.
Ce stii tu despre Biserica lui Hristos? Daca tot ceea ce stii se reduce la Giordano Bruno, despre care ti s-a vorbit la educatia asa-zis „ateist-stiintifica”, ai fost privat in mod neomenos de lumina adevaratei culturi, de stralucirea spiritualitatii, care este garantia libertatii tale de om.
Unde ai auzit, prietene, cuvintele acestea: „Iubiti pe vrajmasii vostri, binecuvantati pe cei ce va bleastama, faceti bine celor ce va urasc si rugati-va pentru cei ce va vatama si va prigonesc”? Daca nu le-ai auzit niciodata, cine si cu ce drept ti le-a interzis? Cine ti-a interzis sa stii ca exista o cale mai buna, mai dreapta si mai simpla decat cea pe care ratacesti orbecaind acum? Cine ti-a pus valul peste ochi, ca sa nu poti vedea lumina cea minunata a dragostei propovaduite si traite de Iisus pana la ultimele ei consecinte?
Te vad pe strada, prietene, tanar si frumos, si deodata, totul se schimba in tine, fata ta se schimonoseste, instinctele iti rabufnesc in afara, ravasindu-ti fiinta ca o dezlantuire de stihii, si devii violent… De unde ai invatat violenta, tinere? De la cine?
Ti-am vazut mama blanda si cu ochii in lacrimi, ti-am vazut tatal cu fata impietrita de durere – si am stiut ca nu de la ei ai invatat-o… Atunci, de unde?
Pleaca-ti urechea si asculta chemarea lui Iisus, chemarea Bisericii Lui. Afara, pentru violenta ta nesabuita, te asteapta tribunalele si inchisoarea, unde sufletul tau poate fi iremediabil ucis.
Te-am vazut cu durere inaintea tribunalelor, unde faptele tale capatau dimensiuni de oroare. Te-am vazut speriat, sau cinic, sau bravand – si toate aceste atitudini ale tale imi aratau cat de aproape de marginea prapastiei te aflai; si m-am intrebat, inca o data, cine este vinovat pentru caderea ta.Vino la Biserica lui Hristos! Numai aici vei gasi consolare pentru fiinta ta ravasita, numai in ea vei afla certitudinea; fiindca numai in Biserica vei auzi glasul lui Iisus spunandu-ti cu blandete: „Fiule, iertate iti sunt tie greselile tale, pentru ca mult ai suferit. Iata, te-ai facut sanatos; de acum sa nu mai gresesti”…
Nimeni nu ti-a scris vreodata cuvintele acestea, dar acum le auzi. Ti s-a vorbit de ura de clasa, de ura politica, de ura si mereu de ura. Cuvantul „iubire” ti-a sunat strain, dar acum Biserica lui Hristos iti arata o cale mai buna, o cale a dragostei.

sursa: http://www.sfantacruce.org/content/b...artie_2008.pdf

Ai fost pana acum sclavul instinctelor tale, trupul tau a fost un simplu instrument prin care ele s-au exteriorizat. Si acum poti sa auzi acest glas al lui Iisus, Care graieste prin gura Apostolului Său: „Au nu stii ca tu esti templul lui Dumnezeu, ca in tine locuieste Duhul lui Dumnezeu?”.
Ti s-a spus ca descinzi din maimuta, ca esti o fiara care trebuie dresata, iar acum afli un lucru uluitor: tu esti templul lui Dumnezeu, in tine salasluieste Duhul lui Dumnezeu! Esti rechemat, tinere, la demnitatea ta de om metafizic; esti ridicat de acolo de unde educatia gresita te-a coborat din sacrul oficiu, de a fi temple in care sa locuiasca Dumnezeu.
Noi te chemam la puritate. Daca nu ai uitat cuvantul „inocenta”, daca au mai ramas zone de copilarie neintinata in tine, nu vei rezista acestei chemari.
Vino in Biserica lui Hristos! Vino sa inveti ce este inocenta si puritatea, ce este blandetea si ce este iubirea.
Vei afla care este rostul tau in lume, care este scopul existentei noastre. Spre stupoarea ta, vei afla ca viata noastra nu sfarseste in moarte, ci in inviere; ca existenta noastra este spre Hristos si ca lumea nu este doar un moment gol, in care sa stapaneasca neantul.
Vei avea o nadejde si nadejdea te va face tare.
Vei avea o credinta si credintate va mantui.
Vei avea o dragoste si dragosteate va face bun.
Aceasta este, tanarul meu prieten, cel dintai cuvant pe care Iisus ti-l adreseaza prin tumultul lumii, prin desisul patimilor cu care nimeni niciodata nu te-a invatat sa te lupti, prin transparenta visolor tale de inocenta, care te mai bantuie din cand in cand.
Iisus te cauta, Iisus te-a aflat!

sursa online

Va mai recomandam:

***

10 Comentarii »

« INTRAREA IN BISERICA A MAICII DOMNULUI: Taina sfintei educatii si Templul viu al lui Dumnezeu
PARINTELE IOANICHIE BALAN, mult-ostenitorul Sihastriei, slujitorul neobosit al neamului sau: “SALVAREA NOASTRA ESTE RUGACIUNEA. LUMEA ESTE LA O RASCRUCE. Strigati mai tare, mai mult, sa auda Dumnezeu strigatul romanilor” »

Etichete: 7 cuvinte catre tineri, ateism, binele si raul, chemare, chemarea lui Dumnezeu, compromis, comunism, credinta, cuvant catre tineri, Cuvinte catre tineri, documentar, fenomenul Pitesti, Gheorghe Calciu, iertare, Iisus, inchisorile comuniste, iubire, iubirea lui Dumnezeu, Lucia Hossu Longin, marturisire, marturisitor, Memorialul durerii, nationalism, neam, Parintele Calciu, parintele Gheorghe Calciu, pentru neam, preot marturisitor, Radu-Voda, raul, reportaj, seminarul Radu-Voda, semnele sfarsitului, sfarsitul lumii, suferinta, tineri
NOTA: Preluarea materialelor publicate de pe acest site se poate face fie fragmentar (partial) - cu trimitere pentru continuare la articolul integral de la sursa (vezi continuarea la Razboi intru Cuvant: PARINTELE GHEORGHE CALCIU MARTURISITORUL - 7 ani de la mutarea la Viata Vesnica. "Memorialul durerii" despre CELE SAPTE CUVINTE CATRE TINERI (VIDEO)), fie integral - dar numai cu acordul nostru explicit si cu mentionarea sursei. Va multumim pentru intelegere si onestitate.

**Adrian Pop** · 09.12.2013

Sfintitul marturisitor Gheorghe Calciu – interviu video (2005): PLANUL MASONERIEI ESTE SA SUBJUGE INTREAGA OMENIRE SI SA DISTRUGA CREDINTA CRESTINA. Ecumenismul – cea mai mare ispita!

Publicat pe 09 Dec 2013 | Categorii: 22 decembrie 1989, Biserica rastignita, Ecumenism, Marturisirea Bisericii, Noua ordine mondiala/ Masonerie, Parintele Gheorghe Calciu, Portile Iadului, VIDEO, Vremurile in care traim | |

Print
Interviul dat lui Marian Oprea pentru postul TV N24 (2005):

Vedeti si:

[despre tortionarul Ţurcanu]:
“… am simţit în el o forţă extraordinară. Şi avea în el această forţă extraordinară mistică, era o mistică diabolică. Dar poate că legenda care s-a creat în jurul lui, poate că spaimele pe care le-am trăit noi până am ajuns să fim faţă în faţă cu el, au contribuit la această înțelegere a misticismului diabolic care era în el şi care ne speria.
- Deci era un posedat, că altfel n-avem cum să spunem, oricâte sarcini ar fi primit, putea să facă acele momente de tortură şi de groază.
- Sigur era un posedat. Bătaie a fost tot timpul, dar când apărea el era un surplus de spaimă, un surplus de dominaţie extraordinară. Şi mă întreb dacă era el realmente aşa sau proiectarea legendară a spaimelor pe care noi le trăiam înainte de întâlnirea lui îi dădeau această forţă, această opresiune puternică împotriva noastră.
- Care este, după părerea dumneavoastră, răul cel mai mare al societăţii comuniste? Care a fost răul cel mai mare, care nu trebuie uitat tocmai pentru a nu se repeta?
- Pentru că sunt preot, răul cel mai mare a fost lupta împotriva Bisericii şi distrugerea lucrului Bisericii și subordonarea Bisericii începând de la Sinod şi până la ultimul preot. Toţi făceau plecăciune în faţa comunismului. Deci eu am părut ca un singular când am protestat împotriva comunismului, împotriva dărâmării bisericilor, împotriva încercării de a introduce materialismul în Biserică, împotriva chemării preoţilor la armată, şi mai ales împotriva distrugerii bisericilor.
- Dar aţi fost un revoltat şi înainte de a îmbrăca haina.
- Dar bineînţeles că am fost!
- Şi atunci care era răul de atunci?
- Răul de atunci era că încercau să facă o prăpastie între vechea generaţie şi noua generaţie, între generaţia de dinainte de instalarea comunismului şi generaţia de după continuarea comunismului. Această pauză, această prăpastie eram noi, generaţia tânără, studenţii, încât făcând această prăpastie şi lipsind orice punte de comunicare între vechea şi noua generaţie, aceştia trebuiau să devină fără nicio opoziţie constructorii comunismului.
- Şi dumneavoastră aţi simţit că se încerca o manipulare?
- Toţi am simţit şi de multe ori am avut momente de protest, de revoltă, când eram la medicină, şi chiar de sechestrare a autorităţii, când au venit să-l aresteze pe profesorul Grigore Popa.
- Nu mai reţin exact spusele papei Ioan Paul al II-lea, dar sensul, cred că dumneavoastră l-aţi perceput, era că comunismul a fost, totuşi, o experienţă benefică pentru societatea umană. Cum comentaţi?
- Comunismul a fost o experienţă benefică pentru noi în sensul că el a despărţit foarte net binele de rău. Adică în perioada aceasta a comunismului, cine avea o înţelegere a lucrurilor putea vedea foarte bine să diferențieze albul de negru. În momentul de faţă, toată experienţa aceea trebuie schimbată. Sau înţelegerea experienţei. Astăzi lucrurile au foarte multe spaţii gri, unde se amestecă binele cu răul. De exemplu, sub aspectul civilizaţiei şi al bunului trai din occident, noi nu mai distingem satanismul occidentului. Toată această mişelie a ascunderii adevărului, a introducerii în lume, prin lumea culturală, a elementului materialist al plăcerii şi al nedistingerii între bine şi rău. Toate sunt bune, toate sunt adevărate, toate sunt permise, începând de la satanism şi până la, ştiu eu, ultima decadenţă a moralei umane.
- Dacă dumneavoastră spuneaţi că în comunism religia şi Biserica, în special, erau folosite pentru idealurile comuniste, cum comentaţi că astăzi, iată, marii oameni politici ai lumii folosesc cuvântul Domnului şi se consideră chiar trimişi şi purtători de cuvânt ai lui Dumnezeu. Să luăm cazul concret al preşedintelui Bush; citeam că pentru prima oară în istoria Casei Albe, în fiecare dimineaţă se fac acolo rugăciuni şi există şi [alte] momente și Bush consideră că este un trimis.
- Au fost mulţi “trimişi ai Domnului” în lume. Astea sunt forme de greşită înţelegere sau poate de dominaţie demonică, pentru că nu poţi să faci rugăciune şi în acelaşi timp să ucizi oameni. Şi Dumnezeu pedepseşte, aţi văzut că America a fost pedepsită în timpul războiului din Serbia, foarte greu, au fost furtuni, au fost accidente, au fost morţi. Şi acum Dumnezeu pedepseşte.
- Deci acestea sunt un semn din partea lui Dumnezeu?
- Absolut. Sigur că da. America va trebui să răspundă în faţa lui Dumnezeu pentru că ea foloseşte numele lui Dumnezeu şi practică lucrurile satanei.
- Pot convieţui, după părerea dumneavoastră, în pace şi armonie, un creştin, un musulman şi un evreu? Care ar fi secretul?
- Respectul reciproc este singura manifestare de bună armonie. În niciun caz rugăciunea împreună sau slujirea împreună. Acelea depăşesc acordul dintre rituri diferite.
- Se închină toţi oamenii la acelaşi Dumnezeu?
- Nu întotdeauna. Noi ştim un singur Dumnezeu Care Se revelează nouă şi numai Lui ne închinăm. Celelalte sunt forme deformate sau greşite.
- Ajutaţi-ne să înţelegem corect versul “Că toţi dumnezeii păgânilor sunt draci”, din Psalmul 95.
- Da, pentru că toţi aceia erau idoli. “Ochi aveau și nu vedeau, gură aveau şi nu vorbeau, urechi şi nu auzeau”, spune psalmul. Aşa că toţi aceia erau idoli şi idolii sunt întruchipări ale diavolului. Nu e niciun fel de dificultate de înţelegere.
- Care credeţi că sunt ispitele cele mai mari cu care trebuie să se confrunte un ortodox astăzi?
- Ecumenismul.
- Următoarea întrebare era dacă sunteţi de acord cu existenţa dialogului ecumenic.
- Nu. Absolut deloc. Ecumenismul este o formă mai subtilă a masoneriei. Masoneria încearcă să distrugă credinţa ortodoxă, credinţa creştină în general. Ecumenismul încearcă să subjuge prin câteva idei care par foarte generoase: ‘De ce să ne certăm între noi? Să trăim ca fraţii, să ne iubim ca fraţii, putem trăi împreună putem să ne rugăm împreună…’, ceea ce nu este permis în cazul ortodoxiei. Toate Sinoadele Ecumenice interzic această co-rugă în legătură cu toţi cei care sunt aparte de ortodoxie. Dacă nu respectăm aceste canoane, sub imperiul ecumenismului și al presiunilor de occident, al promisiunilor pe care occidentul ni le face, care sunt toate deşarte, înseamnă că am încălcat toate canoanele Bisericii cu adevărat ecumenice.
- Deci acum dumneavoastră spuneaţi că acum masoneria nu joacă un rol demn de admirat şi preţuit.
- Nu, deloc. Pentru că totdeauna vrea să ascundă ceva.
- Dar ea a jucat, în istoria naţiunilor, un rol pozitiv.
- De exemplu?
- Realizarea statelor naţionale.

- Toate au fost determinate de planul lor final. Ea a creat revoluţia franceză, ea a creat revoluţia rusă, şi în toată această perioadă, atunci când masoneria avea nevoie să stăpânească pe cineva, la început a susţinut împăraţii şi regii, după aceea a dărâmat, ca să creeze alte instituţii, state naţionale; după ce a distrus toate aceste lucruri, acum încearcă să refacă un singur imperiu, în care cei câţiva unşi, nu ştiu de cine, trebuie să conducă lumea.
- Deci spuneţi dumneavoastră că masoneria are un plan.
- Dar bineînţeles că are un plan!
- Care ar fi acest plan?
- Acest plan este să subjuge întreaga omenire.
- Se spune că Statele Unite ale Americii ar fi o creaţie a masoneriei.
- Incontestabil.
- Dumneavoastră ce simţiţi? Cât este de implicată?
- Este foarte implicată, pentru că aproape toţi preşedinţii Americii au fost masoni. Bush face parte din gruparea „Craniul şi oasele”. Vă închipuiţi ce înseamnă „Craniul şi oasele”, nu?
- Dar şi tatăl lui a făcut parte.
- Şi tatăl lui a făcut parte.
- Şi ce-aţi simţit când v-aţi întâlnit, când v-a vizitat Bush senior?

- Da, a fost atunci, în perioada Revoluţiei, şi m-a chemat la Casa Albă. De altfel, am fost şi la Reagan, şi la el am simţit într-adevăr ceva, adică nu era mason. Avea o carismă Reagan. Poate că era consecinţa teatrului pe care îl jucase. Dar privind acum, aşa, retrospectiv, cred că într-adevăr Dumnezeu îi dăduse ceva. Bush n-avea nimic deosebit, fiul său are, dar în sens rău.
Americanii au un patriotism şi un naţionalism exacerbat. A fost exploatat acest sentiment. În plus, Bush dă Americii ideea, care a fost dintotdeauna acolo, că este cea mai mare ţară, cea mai puternică, cea mai dreaptă, cea mai democrată, şi că misiunea ei este să răspândească democraţia în toată lumea. Nu democraţia interesează, interesează sufletul.
- Există astăzi parcă o industrie mediatică. Cărţi precum „Codul lui Da Vinci”, filme precum „Patimile lui Hristos”, documentare, toate parcă sugerează dorinţa de a face din Hristos un erou, şi din procesul şi răstignirea lui un fel de afacere Dreyfus. Se încearcă parcă înlocuirea adevărului cu un mit. Este acest fenomen un pericol pentru credinţă? Şi dacă da, ce ar fi de făcut?
- Cred că toate acestea sunt nişte lucrări sau publicaţii care caută senzaţionalul. Acum sufletul omului este împins, este atras. Toate sunt demonice, asta este incontestabil. Dar sufletul lui este atras de senzaţional. Şi am văzut asta şi în chestiunea Piteștiului: când eram întrebat în occident cum a fost Piteştiul, nu-i interesa procesul nostru sufletesc, nu-i interesa căderea şi ridicarea noastră. Îi interesa cum eram torturați, toate făceau un fel de pitoresc în jurul Piteştiului, înăbuşind sensul real al celor care s-au petrecut acolo. Aceasta este firea omului superficial, dar cei care au o credinţă adâncă nu se lasă induşi în eroare.
- Da, dar provocarea este foarte mare.
- Nu-i aşa de mare.
- Iată, se spune că Iisus a fost căsătorit cu Maria Magdalena, că urmaşii lui Iisus sunt cei care ai creat şi au condus Franţa, au ajuns astăzi… Nu este niciun pericol…?
- Feţii lor frumoşi nu sunt ca ai noştri.
- Există două curente în lume astăzi: europeniştii şi globaliştii pe de o parte, şi, să le spunem, naționaliștii, pentru care patria reprezintă o realitate fundamentală, pe de cealaltă parte. În rândurile celor din urmă se înscria şi se înscrie mesajul papei Ioan Paul al II-lea: „Dumnezeu deschide sensul de patrie spre o dimensiune eshatologică şi eternă, dar nu suprimă conţinutul său temporal.” Dumneavoastră de ce curent vă simţiţi atras?
- De curentul naţionalist, naţionalist în sens biblic. Dumnezeu a creat lumea, a împărţit-o în popoare, și la sfârşit, la Judecata de Apoi, va chema toate popoarele la judecată, toate neamurile. Nu va chema nici pe globalişti, nici pe europeniști, ci ne va chema pe noi, și noi vom da răspuns în faţa lui Dumnezeu pentru modul în care am contribuit la menţinerea neamului pe care Dumnezeu l-a creat şi l-a vrut etern, cu o misiune specială. Dacă şi-o împlineşte, trăieşte. dacă nu, moare. Toată experienţa lui Dumnezeu făcută în Mesopotamia, în Egipt, în Grecia, toate au falimentat din cauza unor păcate speciale ale fiecărei naţiuni.
- Ce păcate speciale are naţiunea română?
- Naţiunea română? Eu cred că naţiunea română rămâne încă pe linia misiunii pe care o are în această lume: de a menţine ideea ortodoxă, care este adevărata credinţă şi ideea de neam în sens mistic, pe care o menţinem fiindcă acest considerent rămâne încă foarte adânc în sufletul românilor.
- A fost Ceauşescu naţionalist?
- Nu, a fost comunist. Toate ţările care au fost comuniste au fost naţionaliste, dar greşit naţionaliste; au fost naţionaliste material, nu pe linia de credinţă. Naţionalismul de credinţă este un naţionalism care poate convieţui în bună pace cu toate celelalte neamuri.
- Nae Ionescu constata că un om religios adevărat este și un om moral, dar moralitatea sa este numai o consecinţă a religiozităţii sale. Cum putem să facem distincția între morală şi religie pe de o parte, între religie şi ştiinţă pe de cealaltă parte?
- Nu putem face o distincţie, vorbind de morala adevărată, între credință şi morală, pentru că toată Biblia este un şir de concepte morale şi religioase, adică întâi religioase, apoi morale. Astea sunt valabile pentru oricine. Deci nu se despart.
Când am ajuns la seminar era părintele Răzuş, care preda apologetica, şi care spunea aşa: „Lupta dintre ştiinţă şi religie aparţine evului mediu”. În momentul de faţă, religia precede ştiinţa. Şi este adevărat că fiecare descoperire, dincolo de aspectele distructive ale fiecărei descoperiri, poate că multe dintre aceste descoperiri, intenţional sunt bune la cel care le descoperă, dar ştiinţa în sine este obiectivă. Ea poate fi folosită ori aşa, ori aşa. Şi toate aceste elemente de invenţie sunt folosite în sens rău de toate naţiunile. Probabil că și dacă românii ar fi fost o ţară mare, conducerea ei, care ar fi tot masonă sau atee, chiar dacă se închină la Dumnezeu şi zice că Dumnezeu ne ajută, cum face domnul Băsescu, dar care a subminat tot timpul construirea Catedralei Neamului, ei ar fi folosit ştiinţa în sensul ei obiectiv. Poţi s-o foloseşti ori aşa, ori aşa, ştiinţa nu are morală. Religia are morală.
- De ce spuneţi că a subminat construirea catedralei neamului? A subminat poate amplasarea, locul..
- Toate astea au fost intenţii diabolice. Ce, de atunci a făcut ceva? Mută catedrala ca pe o machetă mică unde vrea el. El este împotriva credinţei. L-am auzit în America, când a venit, l-au întrebat reporterii dacă el crede în Dumnezeu, a mormăit ceva neînţeles, ei au insistat și atunci a răspuns: „Pe vapor nu era biserică.” Dacă eşti ateu, spune că eşti ateu! Dacă eşti credincios, spune că eşti credincios cu adevărat! El, însă, joacă un rol dublu.
- Mi-amintesc de o spusă a lui Petre Ţuţea: „Ateii s-au născut, dar s-au născut degeaba.”
- Da, dar nu este întotdeauna adevărat ceea ce spune Petre Ţuţea. Degeaba, în sens spiritual.
- De o bună perioadă apare această acuză, că apartenenţa la Mişcarea Legionară din tinereţea unor oameni de fapt a marcat întreaga viaţă, opera lor totală şi, vezi Doamne, trebuie pusă la index. Să nu uităm de scandalurile provocate de Emil Cioran, acum vreo 2-3 ani în Franţa. Iată, acum, Constantin Noica.
- Aceasta este o răzbunare a evreilor, pentru că ei sunt exclusiviști, ei nu acceptă nimic din ceea ce ar face o anumită opoziţie faţă de influenţa lor în lume. Eu nu am nimic împotriva evreilor, dar nu-i socotesc pe evrei ca pe un popor bolnav pe care trebuie numai să-l lauzi, să-l mângâi, să-i dai medicamente.
- Un popor normal.
- E un popor normal, sigur că da. Ei au greşelile lor, au valorile lor, ceea ce nimeni nu poate contesta, dar ca să distrugi o cultură şi un om numai pentru că ţi se pare că a fost antisemit, asta este o crimă. Pentru că noi recunoaştem toate lucrurile bune ale evreilor. Yehudi Menuhin, ceilalţi, sunt acceptaţi. De ce este nevalabilă numai pentru că nu este făcută într-un sens filosemit, să spunem? Eu cred că lucrurile acestea sunt lucruri bolnave din punct de vedere spiritual, din punct de vedere cultural, şi că trebuie să menţinem valorile noastre, indiferent de unde vin, atunci când ele sunt pozitive faţă de Biserică şi faţă de neam.
- De ce ne naştem, dacă murim?
- Pentru că Dumnezeu a creat lumea pieritoare. Numai când lumea se va purifica prin Judecata de Apoi va rămâne eternă. O lume dezbrăcată de materialitate şi care va trăi în eternitate.
- Şi ce înseamnă Dumnezeu?
- Dumnezeu este o Persoană. O Persoană Care este unică în esenţă, dar întreită în fiinţă, în persoane, în mod egal absolut. Şi Dumnezeu este bun, creator al întregii lumi, pentru că lumea s-a născut din nimic, prin Dumnezeu. N-are sfârşit, n-are început. Este greu să înţelegi ce-i ăla sfârșit şi început. Mi-aduc aminte că eram copil şi atunci mi-am închipuit că Dumnezeu este un cerc; nu ştii unde începe și unde se sfârşeşte. Sau nu ştii dacă are început şi sfârşit, dar există. Dar era o chestie copilărească.
- Avea multă substanţă spirituală.
- Da, eu am trăit sub grija mamei, care era o persoană foarte credincioasă, şi toate mi le închipuiam și mi le explicam în Dumnezeu.
- E bine că în constituţia Uniunii Europene, iată, o încercare de construire a unui sistem de valori european, nu apare nimic, nicio referinţă la rădăcinile creştine ale Europei? Cum apreciaţi?
- E foarte bine pentru ei.
- Şi pentru noi, ce să facem? Că spunea odată preşedintele Traian Băsescu… Domnia sa, când a venit din Turcia înţeleg că a făcut și un apel pentru ca Europa să se întoarcă, totuşi, cu faţa spre credinţă. Şi ortodoxia să aibă un cuvânt de spus.
- Să dea Dumnezeu să fie aşa!
- Dar ce e de făcut?
- Nu ne interesează ce fac ceilalţi, noi ne păstrăm… Noi avem constituția noastră spirituală, avem structura noastră spirituală şi noi rămânem credincioşi. Suntem consecinţa creştinismului și a ortodoxiei şi rămânem pe această linie. Sigur vor fi deviaţii, unii vor merge pe altă linie, dar pentru cei care reprezentăm cu adevărat esenţa naţiunii şi a credinţei, rămânem în ceea ce trăim acum.
- Consideraţi că primirea Turciei în Uniunea Europeană reprezintă un pericol?
- Nu, nu consider.
- Deci aveaţi dreptate când spuneaţi că buna înţelegere şi comunicarea trebuie să stea între toate confesiunile și între toţi oamenii. Cum apreciaţi Biserica şi implicarea Bisericii în societatea românească de astăzi? Credeţi că tinerii sunt mai aplecaţi către valorile spirituale, către suflet, către credinţă astăzi?
- Cred că sunt două categorii de tineri: unii care sunt aplecaţi către valorile materiale, şi aceştia cred că Europa le va aduce câinii cu covrigi în coadă, şi pe de altă parte tinerii care înţeleg, poate nu total clar, dar înţeleg că neamul nostru are o misiune. Poate sunt încă confuzi în ceea ce priveşte misiunea neamului nostru românesc, poate că preoţii nu explică suficient ce înseamnă să fii un neam, ce înseamnă să ai o credinţă, dar cred că aşa, în mod confuz, ei totuși merg pe o linie bună. I-am văzut cât sunt de ataşaţi de Biserică, îi văd trecând pe lângă biserică, tineri care n-o fac pentru spectacol, trec pe lângă biserică şi îşi fac cruce, şi toate aceste forme, chiar dacă sunt absolut materiale, să zicem, ele lucrează în duh. Poziţia mea în faţa lui Dumnezeu, poziţia fizică, îngenuncherea, lucrează în inima mea. Rugăciunea chiar cu buzele lucrează în inima mea, şi, în timp, toate lucrurile acestea iau valorile lor spirituale.
- Şi Biserica, ca instituţie?
- Biserica, ca instituţie, trebuie să fie faţă de lume cu autoritate sacră, şi nu subordonată isteriei sociale, aşa cum a fost în cazul Tanacu. În cazul Tanacu s-a lucrat cu o patimă demonică din partea presei, demonică din partea justiţiei și cu spaimă din partea Bisericii.
- A murit un om.
- A murit un om. Cum a murit omul acela? Adică cineva, o doamnă din înalta societate a României, calcă nişte oameni, merge în spital – ea a fost traumatizată, eu nu zic că a făcut-o cu intenție, dar s-a spus ceva despre ea? Nu s-a spus nimic! Trebuiau s-o fi arestat-o şi pe ea pentru omor foarte grav. Omorul foarte grav nu implică intenţia. Cine dintre preotul şi maicile acelea au avut intenţia de a omorî pe cineva? Ce a făcut justiţia atunci este o încălcare a tuturor… – de altfel, între justiţia română şi dreptate nu este nicio relaţie. Ei ar fi trebuit să plătească pentru arestarea abuzivă şi despre încadrarea abuzivă. De la început au știut despre ce este vorba. Şi presa a exacerbat toată chestiunea aceasta. Biserica s-a speriat. Imediat au făcut o declaraţie care nu avea nimic de-a face cu realitatea. Şi au făcut o dezbrăcare de har a preotului fără măcar a-l interoga. Canoanele spun foarte precis, şi tot Sinodul a ştiut foarte precis că nu se poate face aşa ceva. A făcut-o pentru că din timpul comunismului a fost obligată să facă anumite acte faţă de societatea civilă, acte care contravin canoanelor Bisericii.
- Aţi spus în acel material că această acţiune împotriva părintelui de la Tanacu v-a reamintit de procesele pe care le-aţi trăit dumneavoastră înainte de a pleca din ţară.
- Exact aşa a fost, da.
- Deci pe undeva ne sugeraţi că multe nu s-au schimbat, dar putem să ne gândim că, totuşi, poate viaţa aşa este.
- Nu cred că viaţa aşa este. Aşa sunt oamenii! Viaţa, viaţa spirituală este cu totul alta. Sigur că şi eu am greşit, şi părintele a greşit, eu nu exclud deloc aceasta. Dar ca să spui că ceea ce a fost acolo este din evul mediu, că a fost… Când Biserica Ortodoxă a omorât pe cineva? Eu am fost foarte supărat de fraza din comunicatul sinodal, că „ceea ce s-a întâmplat la Tanacu nu este emblematic pentru Biserica Ortodoxă”. Deci, din când în când mai ucidem şi noi pe cineva, îl mai chinuim, îl mai punem pe cruce, dar nu este emblematic – asta este o chestie care mi s-a părut aşa, pur și simplu o îngenunchere a Bisericii în faţa acestei prese demonizate și care are un limbaj dincolo de orice expresie umană. Trebuie să-şi păstreze o autoritate, autoritate sacră faţă de lumea civilă.
- Părinte, ce rol mai joacă astăzi românii de pretutindeni? Le spunem „românii de pretutindeni”, termenul este îmbrăţişat tot mai mult de limbajul oficial. În primii ani, toţi au dorit să-şi recupereze…, prima lor grijă faţă de ţară a fost recuperarea trecutului lor, chit că era material, chit că era sufletesc. Ce se întâmplă cu ei astăzi? De ce, totuşi, după 16 ani, când există o libertate totală care poate şi jigneşte, cum aţi spus dumneavoastră, iată, declaraţia preoţilor vizavi de astfel de cazuri, cum a fost părintele [de la] Tanacu. Ce se întâmplă cu această relaţie? Căci în primul rând ea ar trebui să fie mai întâi o relaţie sufletească. Cine greşeşte, sau aşa este sămânţa noastră de români?
- Ei, nu pot să spun că aşa este sămânţa noastră de români. Sunt două categorii de „români de pretutindeni”: aceia care au plecat din cauza suferinţei, a persecuţiilor, arestărilor, și aşa mai departe, şi refugiaţii economici. Din cei care au plecat din cauza persecuţiilor sau idealurilor, să zicem, niciunul nu şi-a recuperat averea. Cei care au plecat economic, imediat au venit să-şi recupereze averea. Aşa că şi aici în ţară sunt aceste diferenţe, şi acolo sunt diferenţe. Pentru mine, perioada cea mai grea acolo în occident este că există două Biserici separate între ele, şi care nu se pot împăca. Adică Biserica veche, cu înaltpreasfinţitul Valerian Trifa, şi care a stat tare împotriva comunismului, a protestat împotriva dărâmării bisericilor, a protestat atunci pentru mine când am fost în închisoare, şi Biserica cealaltă, care spunea că nu se dărâmă biserici în România, deşi ştia că se dărâmă, că toate sunt transferate, că Partidul Comunist este îngăduitor faţă de Biserică, ajută Biserica să sporească, şi că eu am fost un rebel care am predicat neonazismul şi aşa mai departe. Toate aceste lucruri au rămas în inimile oamenilor. Pentru mine n-a rămas nimic în inimă. Și sigur că dorinţa mea ar fi să fim o singură Biserică. Totuşi, aceste răni ale trecutului au rămas, dincolo de chestiunea de aici, din România. Şi rănile acestea se vindecă foarte greu. Cred că este cea mai grea vindecare aceasta, vindecarea spirituală. Credeam că nu-i aşa de grea, însă constat că este foarte grea.
- Dar relaţia românilor de acolo, de dincolo, cu românii de acasă?
- Ce s-a întâmplat: după Revoluţie am văzut că mulţi au încercat să vină în ţară, au fost rău primiţi, eu personal am venit în luna martie aici, după Revoluţie, și am încercat să merg la Patriarhie să mă împac, să-mi redea funcţia pe care am avut-o, să ştergem tot trecutul. Patriarhia era absolut goală, nu era nimeni, am intrat înăuntru, era la uşă un călugăraş care tremura de frică, el îşi închipuia ce au spus prima dată minerii, că au o telegramă pe care trebuie s-o citească, dar să nu intre nimeni, nici măcar Iliescu, că eu vin în ţară pentru un parastas şi că sub acest pretext eu o să răstorn guvernul. Acolo erau Raţiu, Coposu, liberalii, niciunul n-a zis: „Dom’le, dar cum? Adică tu eşti deasupra preşedintelui?” Raţiu mă cunoştea foarte bine. Au tăcut toţi! Probabil că era o vreme de spaimă a tuturor și ei nu îndrăzneau să zică niciun cuvânt. Securitatea mă urmărea tot timpul, vizibil, cu maşinile, preoţii care veneau să stea de vorbă cu mine erau arestaţi sub pretexte de, ştiu eu, contravenție la circulaţie, şi li se spunea să nu ia legătura cu mine. Şi Ambasada americană mi-a spus să plec. Şi am plecat. Eu venisem cu un diplomat american. Şi mi-am dat seama că cel puţin zece ani eu n-o să mai am acces în ţara asta. Dar s-a intamplat sa vin mai curand. Am ajuns la Patriarhie…
Aceasta a fost situaţia. Unii au rămas cu răni. Eu n-am rămas cu răni. Eu am venit la Patriarh, i-am cerut iertare pentru tot ceea ce s-a întâmplat între noi, el m-a iertat, am fost pe la alţi ierarhi, aşa că… nu toată lumea poate să ierte aşa de uşor. Eu am iertat, i-am iertat şi pe cei care m-au anchetat, pe toţi i-am iertat.
- Ce s-a întâmplat în decembrie ’89? Aici, la noi. După părerea dumneavoastră, ce s-a întâmplat?
- A fost un teatru. Evident că a fost. E interesant, noi am privit mai obiectiv lucrurile de acolo decat din România, şi am ştiut că toată această Revoluţie este un fapt…, un teatru pe care l-au jucat noii comunişti în faţa vechilor comunişti.
- Deci v-aţi dat seama din primele momente.
- Cred că şi Americanii au avut îndoieli, probabil că şi noi. Noi, în mod instinctiv; ei, probabil că ştiau anumite lucruri. Şi atunci a rămas o îndoială şi tot timpul am privit cu îndoială ce s-a întâmplat în România.
- Credeţi că astăzi elitele trebuie să mai joace, în societatea aceasta de tranziţie, rolul pe care l-au jucat atâtea zeci, sute de ani în istoria noastră sau masele trebuie să preia acest rol?
- Ştiţi ce spune Horaţiu? Odio vulgus profanum – Urăsc vulgul profan. Cea mai elitistă ţară din lume este America. Absolut. Prin acţiune masonică, prin mafii politice, dar la conducere este întotdeauna o elită, în special economică. Nu inteligenţă. Bush n-are nicio inteligenţă, în rest e un biet om oarecare. El şi Condoleezza şi toţi ăştia sunt implicaţi în problema petrolului, aşa că toate acţiunile sunt conduse. Nu-i interesează pe americani nimic în privinţa populaţiei. Nivelul cultural al populaţiei este foarte, foarte mic. Sunt poate milioane de analfabeţi care trăiesc muncind și toată această clasă medie care susţine întreaga Americă. Dar când un element este foarte bun, începând, să zicem, din liceu, este urmărit, este ajutat, este trimis la facultate, este pus în toate condiţiile de a lucra; iar dacă n-au aceste elemente, le aduc din alte părţi. Nu-i interesează nimic altceva. Şi toată această masă este compusă din intelectuali elitişti care tot ceea ce fac, fac spre folosul tuturor, pentru că ei vor să le meargă bine în afacerile lor. Şi aşa merge toată această maşină americană, care este o maşină coruptă. Totuşi, interesele sunt în asemenea fel încât maşina americană merge. Dar merge înainte. Şi totul se sprijină pe clasa medie. Nenorocirea României este că n-are o clasă medie. Clasa medie îşi plăteşte taxele, clasa medie munceşte şi ziua şi noaptea, clasa medie respectă legile; cei de sus nu-şi plătesc taxele – ca şi la noi –, cei de jos nu plătesc, că n-au ce plăti şi trăiesc din munca clasei medii. Toată această clasă medie masivă şi obscură duce înainte întreaga societate americană. Câteodată se mai răscoală şi la lege apare acea „voce mută”, cum o numesc în America, care isi spune cuvantul impotriva unui candidat. Dar dacă candidatul este însurat şi are copii, dacă candidatul este moral, dacă are câini pe care-i iubeşte, pisici, totul este bine…
- Părinte, cu ce ocazie aţi venit acum în Bucureşti? Aţi fost la Tulcea, noi am încercat să dăm de dumneavoastră şi am dat de dumneavoastră. Ce vă aduce, totuşi?
- Eu n-am rupt legătura cu ţara mea şi cu poporul român niciodată, n-am simţit, chiar dacă aparent a fost o luptă după Revoluţie atunci, imediat, sau înainte, inima mea este tot aici. Şi după ce am început să revin în ţară, în fiecare an am revenit cu aceeaşi dragoste şi cu un sentiment deosebit, adică de fiecare dată mă simt ca nou, ca şi cum aş veni pentru prima dată în ţară.
- Descoperiţi şi la noi ceva nou de fiecare dată?
- Descopăr de fiecare dată altceva nou aici, da. În fiecare an după Înălţarea Sfintei Cruci, care este hramul bisericii noastre din America, în prima luni după aceea plec în ţară ca să stau trei săptămâni, să nu lipsesc prea mult de la biserică, decât două duminici, şi vin și am făcut în fiecare an o parte a ţării. Prima oară am făcut Moldova şi am vizitat mănăstirile şi am găsit acolo stareţi cu care am fost în închisoare, am găsit acolo monahi cu care stătusem în închisoare, şi mai ales am găsit această puternică credinţă în mănăstiri şi antiecumenismul lor, care este şi al meu, pentru păstrarea pură a credinţei şi pentru… Călugărul nu se ceartă niciodată cu nimenea, adică nu s-au certat cu catolicii sau cu protestanţii sau cu altcineva. Ei s-au rugat totdeauna şi asta este şi poziţia mea. Da, am văzut mănăstirile toate şi acest duh care pluteşte peste Moldova ca o aripă de înger şi-i face pe oameni mai credincioşi. Sigur că suntem plini de păcate toţi, şi că ei sunt plini de păcate, apropo de poporul ăsta din Moldova, dar are în el o propensiune spre duhovnicie şi spre credinţă.
Pe urmă am făcut Carpaţii Orientali, mănăstirile de aici, care au un spirit total deosebit de cel din Moldova, am făcut Ardealul de mijloc şi anul celălalt am făcut Ardealul de nord şi Dobrogea, pe care am lăsat-o la urmă. Toate mănăstirile de aici, se poate vedea, şi toate rămăşiţele acestea ale ortodoxiei, în special în Dobrogea, care are cea mai veche urmă de ortodoxie. Şi, dacă Dumnezeu îmi mai dă zile, voi lua aceleaşi trasee din nou, pentru că într-adevăr simt că inima mea aici este, sufletul meu aici este. Şi poate o voi convinge pe nevastă-mea să ne întoarcem, pentru că nu vrea să vină înapoi din cauză că fiul meu nu mai vrea să se întoarcă, şi nepotul…
- Şi n-aveţi curaj să-i lăsaţi singuri în viaţă?
- Nu, ea nu vrea să se despartă de ei, eu aş veni şi mâine. Dar ea nu vrea să se despartă pentru că, nu ştiu, aşa e dragostea de mamă.
- Părinte, i-aţi cunoscut probabil pe toţi preşedinţii post-decembrişti de la noi.
- Da.
- Unde i-aţi cunoscut prima dată direct? În America? V-au solicitat să-i ajutaţi…?
- Primul care m-a vizitat la biserică a fost Constantinescu. Eu n-am invitat pe niciunul la biserică. Dacă vrea să vină, să vină. Primul care a venit de bună voie a fost Constantinescu şi-mi aduc aminte că noi, cei din occident, îl stimam foarte mult pe Constantinescu, şi apoi a apărut această decepţie – decepţie şi la el, probabil, şi la noi. Si a venit la vecernie, era înconjurat de nişte bodyguarzi din ăştia şi am văzut nişte fete tinere, bodyguarde, ce erau, cu rochiţe scurte, şi nu le-am dat voie să intre în biserică. Am ieşit afară să văd ce este acolo şi ele fumau și le-am spus: „Afară din curtea bisericii, n-aveţi voie să fumaţi aici. Hai! Aici nu se fumează.” „Iertați-ne…”, nu-ştiu-ce… Mă rog… Dar i-am citit lui Constantinescu din Matei, adică am făcut o vecernie şi am citit din Matei un text al Mântuitorului în care face portretul conducătorului, deosebit de frumos, aşa, şi concis, în câteva fraze face portretul conducătorului. Şi am citit aceste text biblic şi am spus: „Domnule preşedinte, aşa ne dorim să fie conducătorul nostru: <Cel ce vrea să fie primul să fie slugă tuturor>. Cel ce vrea să fie întâiul să îngrijească de ceilalţi.” Şi spuneau cei care au fost acolo că-i curgea sudoarea lui Constantinescu pe obraz, nu ştiu dacă din cauza asta sau poate era cald că era înghesuială, dar eu am luat-o ca pe o reacţie a lui la textul religios. Cred că avea un sentiment mistic în el Constantinescu. Dar a fost un caracter slab, un prost organizator, s-a lăsat sedus de ce i se spunea, ca să facă declaraţii fantastice înainte de a fi ales, şi totul să cadă apoi într-o mocirlă din asta. Pe altcineva n-am invitat, pe nimenea.
[...]
- Vă rog, pentru încheierea acestei ore de discuţii pentru care vă mulţumim, să adresaţi, dacă se poate, un mesaj telespectatorilor noştri, celor care nu pot beneficia de slujbele dumneavoastră, de spusele dumneavoastră în America, şi de ce nu aveţi şi aici în România atunci când veniţi în Bucureşti sau oriunde câte o slujbă?
- Eu cred că în România nu mă duc decât acolo unde sunt invitat. Trimit mesajele mele înainte ca să se ştie unde am programul şi cine vrea să mă invite, mă invită. Am fost invitat la Constanţa, am slujit acolo; am fost invitat în Tulcea, am slujit acolo. Şi voi sluji acum la o biserică militară de aici. Aşa că ceea ce vreau să spun este că nici eu, nici oricare alt preot nu suntem nimic, decât că același har în avem toţi.

Părintele Cleopa spunea aşa: Au venit oameni la mine să se plângă că preotul ăla este beţiv, că pică prin şanţuri, că face o serie de lucruri care sunt neconforme cu poziţia unui preot și eu le-am spus: Vina este a voastră, pentru că preotul este îndreptat de popor. Ia luaţi-l de acolo, spălaţi-l, îmbrăcaţi-l în haine curate, duceţi-l în biserică şi să-şi pună straiele pe el şi va preface pâinea în Trupul lui Hristos şi vinul în Sângele Lui. Pentru că dincolo de păcatele lui, el este preot. Aşa aş vrea ca toată lumea să primească pe toţi preoţii şi-aşa aş dori ca preoţii să fie cu toții buni. Deci să nu alerge după o biserică pentru că preotul slujeşte frumos; ăla este un dar lumesc. Are o voce frumoasă, are o statură frumoasă, are o prestanţă nu-ştiu-cum, cum o avea părintele Galeriu, toate acestea sunt adaosuri, frumuseţi pe care Dumnezeu i le dă. Dar harul este acelaşi la toţi. Ca duhovnic, pot să aleagă pe oricine, adică pot să caute un duhovnic. Dar în ceea ce priveşte slujba: A, nu mă duc la biserica asta, mă duc la cealaltă că acolo… – predica, poate, e frumoasă, dar dincolo de predică există această forţă a Duhului care lucrează în omul care vine în biserică cu credinţă. Să găsească în fiecare preot ceea ce este cu adevărat dumnezeiesc.
Să ştie ca am o dragoste mare pentru fiecare. Dumnezeu mi-a dat mie, dincolo de toate scăderile, mi-a dat această putere de a iubi. Dacă am făcut o biserică în America, am făcut-o pentru că i-am iubit pe fiecare şi ei mi-au răspuns la iubire. Şi omul răspunde la iubire. Să se iubească unul pe altul. Să înceteze ura, să înceteze vrăjmăşia, vrăjmăşia frăţească, pentru că sunt fraţi care ajung la lupte şi la procese şi, poate, la acte mai grele. Să instaureze în această ţară dragostea creştină, credinţa în Dumnezeu şi, mai ales, să nu pierdem nădejdea“.

Legaturi:

1 Comentariu »

« Vindecarea femeii garbove in zi de sambata si schimbarea zilei Domnului. TIMPUL CINSTIRII LUI DUMNEZEU PRIN LUCRARILE DUHOVNICESTI. Ce facem Duminica, cum praznuim sarbatorile?

Etichete: 22 decembrie, America, anti-ecumenism, anticrestinism, apararea credintei, atacarea bisericii, Biserica, biserica in comunism, Biserica Ortodoxa, Biserica si statul, BOR, caderea bisericii, Ceausescu, cinstirea preotilor, clasa de mijloc, comunism, conducatori, confuzie, distrugere, dusmanii credintei, ecumenism, elite, Emil Constantinescu, emisiune TV, evrei, fenomenul Pitesti, forme, George Bush, George W. Bush, Gheorghe Calciu, iertare, interviu, ispitele Bisericii, iubire, judecarea preotilor, justitie, manastiri, Marian Oprea, marturisirea credintei, marturisitor, masonerie, masoni, Moldova, N24, nationalism, Noua ordine Mondiala, occident, ortodoxie, pacatele preotilor, Parintele Calciu, parintele Daniel Corogeanu, parintele Gheorghe Calciu, patriarhul Teoctist, patriotism, plecarea din tara, poporul roman, preot marturisitor, preoti, preoti nevrednici, preotie, presedinti americani, prigoana, respect, revolutie, Romania, românii, Ronald Reagan, rugaciunea comuna, senzatii tari, senzational, Sinod, skulls and bones, Tanacu, tradare, Traian Basescu, Turcanu, video
NOTA: Preluarea materialelor publicate de pe acest site se poate face fie fragmentar (partial) - cu trimitere pentru continuare la articolul integral de la sursa (vezi continuarea la Razboi intru Cuvant: Sfintitul marturisitor Gheorghe Calciu - interviu video (2005): PLANUL MASONERIEI ESTE SA SUBJUGE INTREAGA OMENIRE SI SA DISTRUGA CREDINTA CRESTINA. Ecumenismul - cea mai mare ispita!), fie integral - dar numai cu acordul nostru explicit si cu mentionarea sursei. Va multumim pentru intelegere si onestitate.

**Adrian Pop** · 13.12.2013

Violeta Vio
acum 8 ore

SOCANT! Calugar BATUT si AMENINTAT pentru a nu divulga adevarul in legatura cu deshumarea parintelui Calciu

Va prezentam in exclusivitate marturii cutremuratoare in cazul deshumarii Parintelui Calciu Dumitreasa. Un calugar spune tot! -

Un barbat, care sustine ca este calugar la Manastirea Petru Voda din Neamt, spune ca s-a incercat, cu orice pret, tainuirea minunilor pe care le-a vazut cu ochii lui! Stirile Kanal D au intrat in posesia unor marturii incredibile. Oare ce se ascunde in spatele deshumarii osemintelor Parintelui Calciu?
„M-au batut!”- sunt vorbele acestui barbat, care sustine ca ar fi unul dintre calugarii care au participat, alaturi de alti trei slujitori ai Domnului, la deshumarea trupului Parintelui Calciu. Barbatul a venit la Bucuresti sa-si scoata certificat medico-legal. A acceptat sa discute cu echipa Stirilor Kanal D, cu o singura conditie. Identitatea sa-i fie protejata. Chiar si cand vorbeste cu spatele ii este frica. De ce s-a ajuns aici? Ce s-a intamplat in acele zile, la manastire, si de ce? Barbatul face declaratii socante!

**Adrian Pop** · 13.12.2013

Violeta Vio Imi cer iertare ,prin ceea ce am postat observ ca se isca nitcaiva neintelegeri ! Nu este exclus ca cea ce se vb de Pr sa fie adevarat . Domnul face minuni prin Sfinti Sai . In ceea ce priveste Testamentul Pr.Gheorghe Calciu ,stiu de acesta .Vi 'l readau si dv. Sun cuvintele Sfintiei Sale :

***

Diavolul s-ar putea folosi de această mitologie populară spre a împiedica putrezirea trupului meu şi atunci ar putea fi rătăcirea din urmă mai mare ca cea dintâi. Dacă peste ani, din anumite nevoi de construcţie sau din alte cauze, trupul meu va fi dezgropat şi, spre uimirea multora, va fi neputrezit, preoţii să citească peste el rugăciuni de desfacere a blestemului, ca trupul să se risipească în cele din care fost alcătuit, că nu de la Dumnezeu se va fi făcut minunea aceasta, ci din înşelarea celui rău. Să fie legaţi preoţii care m-au văzut să nu vorbească niciodată despre această minune falsă şi trupul pus într-o altă groapă spre a fi uitat pentru totdeauna.

http://adevarul.ro/.../scrisori-testament-1.../index.html

Scrisorile-testament ale părintelui Calciu Dumitreasa. Ultimele cuvinte lăsate posterităţii de...
adevarul.roÎn octombrie 2006, cu o lună înainte de a muri, părintele Calciu s-a aflat pentru câteva săptămâni în ţară, efecutând investigaţii medicale în Spitalul Militar Central din Bucureşti. Simţind că i se apropie sfârşitul, părintele i-a scris stareţului de la Petru Vodă, Iustin Pârvu, IPS Bartolomeu Anan...

acum 2 ore · Îmi place

**Adrian Pop** · 13.12.2013

Sfintitul marturisitor Gheorghe Calciu – interviu video (2005): PLANUL MASONERIEI ESTE SA SUBJUGE INTREAGA OMENIRE SI SA DISTRUGA CREDINTA CRESTINA. Ecumenismul – cea mai mare ispita!

Publicat pe 09 Dec 2013 | Categorii: 22 decembrie 1989, Biserica rastignita, Ecumenism, Marturisirea Bisericii, Noua ordine mondiala/ Masonerie, Parintele Gheorghe Calciu, Portile Iadului, VIDEO, Vremurile in care traim | |

PrintInterviul dat lui Marian Oprea pentru postul TV N24 (2005):

Vedeti si:

[despre tortionarul Ţurcanu]:
“… am simţit în el o forţă extraordinară. Şi avea în el această forţă extraordinară mistică, era o mistică diabolică. Dar poate că legenda care s-a creat în jurul lui, poate că spaimele pe care le-am trăit noi până am ajuns să fim faţă în faţă cu el, au contribuit la această înțelegere a misticismului diabolic care era în el şi care ne speria.
- Deci era un posedat, că altfel n-avem cum să spunem, oricâte sarcini ar fi primit, putea să facă acele momente de tortură şi de groază.
- Sigur era un posedat. Bătaie a fost tot timpul, dar când apărea el era un surplus de spaimă, un surplus de dominaţie extraordinară. Şi mă întreb dacă era el realmente aşa sau proiectarea legendară a spaimelor pe care noi le trăiam înainte de întâlnirea lui îi dădeau această forţă, această opresiune puternică împotriva noastră.
- Care este, după părerea dumneavoastră, răul cel mai mare al societăţii comuniste? Care a fost răul cel mai mare, care nu trebuie uitat tocmai pentru a nu se repeta?
- Pentru că sunt preot, răul cel mai mare a fost lupta împotriva Bisericii şi distrugerea lucrului Bisericii și subordonarea Bisericii începând de la Sinod şi până la ultimul preot. Toţi făceau plecăciune în faţa comunismului. Deci eu am părut ca un singular când am protestat împotriva comunismului, împotriva dărâmării bisericilor, împotriva încercării de a introduce materialismul în Biserică, împotriva chemării preoţilor la armată, şi mai ales împotriva distrugerii bisericilor.
- Dar aţi fost un revoltat şi înainte de a îmbrăca haina.
- Dar bineînţeles că am fost!
- Şi atunci care era răul de atunci?
- Răul de atunci era că încercau să facă o prăpastie între vechea generaţie şi noua generaţie, între generaţia de dinainte de instalarea comunismului şi generaţia de după continuarea comunismului. Această pauză, această prăpastie eram noi, generaţia tânără, studenţii, încât făcând această prăpastie şi lipsind orice punte de comunicare între vechea şi noua generaţie, aceştia trebuiau să devină fără nicio opoziţie constructorii comunismului.
- Şi dumneavoastră aţi simţit că se încerca o manipulare?
- Toţi am simţit şi de multe ori am avut momente de protest, de revoltă, când eram la medicină, şi chiar de sechestrare a autorităţii, când au venit să-l aresteze pe profesorul Grigore Popa.
- Nu mai reţin exact spusele papei Ioan Paul al II-lea, dar sensul, cred că dumneavoastră l-aţi perceput, era că comunismul a fost, totuşi, o experienţă benefică pentru societatea umană. Cum comentaţi?
- Comunismul a fost o experienţă benefică pentru noi în sensul că el a despărţit foarte net binele de rău. Adică în perioada aceasta a comunismului, cine avea o înţelegere a lucrurilor putea vedea foarte bine să diferențieze albul de negru. În momentul de faţă, toată experienţa aceea trebuie schimbată. Sau înţelegerea experienţei. Astăzi lucrurile au foarte multe spaţii gri, unde se amestecă binele cu răul. De exemplu, sub aspectul civilizaţiei şi al bunului trai din occident, noi nu mai distingem satanismul occidentului. Toată această mişelie a ascunderii adevărului, a introducerii în lume, prin lumea culturală, a elementului materialist al plăcerii şi al nedistingerii între bine şi rău. Toate sunt bune, toate sunt adevărate, toate sunt permise, începând de la satanism şi până la, ştiu eu, ultima decadenţă a moralei umane.
- Dacă dumneavoastră spuneaţi că în comunism religia şi Biserica, în special, erau folosite pentru idealurile comuniste, cum comentaţi că astăzi, iată, marii oameni politici ai lumii folosesc cuvântul Domnului şi se consideră chiar trimişi şi purtători de cuvânt ai lui Dumnezeu. Să luăm cazul concret al preşedintelui Bush; citeam că pentru prima oară în istoria Casei Albe, în fiecare dimineaţă se fac acolo rugăciuni şi există şi [alte] momente și Bush consideră că este un trimis.
- Au fost mulţi “trimişi ai Domnului” în lume. Astea sunt forme de greşită înţelegere sau poate de dominaţie demonică, pentru că nu poţi să faci rugăciune şi în acelaşi timp să ucizi oameni. Şi Dumnezeu pedepseşte, aţi văzut că America a fost pedepsită în timpul războiului din Serbia, foarte greu, au fost furtuni, au fost accidente, au fost morţi. Şi acum Dumnezeu pedepseşte.
- Deci acestea sunt un semn din partea lui Dumnezeu?
- Absolut. Sigur că da. America va trebui să răspundă în faţa lui Dumnezeu pentru că ea foloseşte numele lui Dumnezeu şi practică lucrurile satanei.
- Pot convieţui, după părerea dumneavoastră, în pace şi armonie, un creştin, un musulman şi un evreu? Care ar fi secretul?
- Respectul reciproc este singura manifestare de bună armonie. În niciun caz rugăciunea împreună sau slujirea împreună. Acelea depăşesc acordul dintre rituri diferite.
- Se închină toţi oamenii la acelaşi Dumnezeu?
- Nu întotdeauna. Noi ştim un singur Dumnezeu Care Se revelează nouă şi numai Lui ne închinăm. Celelalte sunt forme deformate sau greşite.
- Ajutaţi-ne să înţelegem corect versul “Că toţi dumnezeii păgânilor sunt draci”, din Psalmul 95.
- Da, pentru că toţi aceia erau idoli. “Ochi aveau și nu vedeau, gură aveau şi nu vorbeau, urechi şi nu auzeau”, spune psalmul. Aşa că toţi aceia erau idoli şi idolii sunt întruchipări ale diavolului. Nu e niciun fel de dificultate de înţelegere.
- Care credeţi că sunt ispitele cele mai mari cu care trebuie să se confrunte un ortodox astăzi?
- Ecumenismul.
- Următoarea întrebare era dacă sunteţi de acord cu existenţa dialogului ecumenic.
- Nu. Absolut deloc. Ecumenismul este o formă mai subtilă a masoneriei. Masoneria încearcă să distrugă credinţa ortodoxă, credinţa creştină în general. Ecumenismul încearcă să subjuge prin câteva idei care par foarte generoase: ‘De ce să ne certăm între noi? Să trăim ca fraţii, să ne iubim ca fraţii, putem trăi împreună putem să ne rugăm împreună…’, ceea ce nu este permis în cazul ortodoxiei. Toate Sinoadele Ecumenice interzic această co-rugă în legătură cu toţi cei care sunt aparte de ortodoxie. Dacă nu respectăm aceste canoane, sub imperiul ecumenismului și al presiunilor de occident, al promisiunilor pe care occidentul ni le face, care sunt toate deşarte, înseamnă că am încălcat toate canoanele Bisericii cu adevărat ecumenice.
- Deci acum dumneavoastră spuneaţi că acum masoneria nu joacă un rol demn de admirat şi preţuit.
- Nu, deloc. Pentru că totdeauna vrea să ascundă ceva.
- Dar ea a jucat, în istoria naţiunilor, un rol pozitiv.
- De exemplu?
- Realizarea statelor naţionale.

- Toate au fost determinate de planul lor final. Ea a creat revoluţia franceză, ea a creat revoluţia rusă, şi în toată această perioadă, atunci când masoneria avea nevoie să stăpânească pe cineva, la început a susţinut împăraţii şi regii, după aceea a dărâmat, ca să creeze alte instituţii, state naţionale; după ce a distrus toate aceste lucruri, acum încearcă să refacă un singur imperiu, în care cei câţiva unşi, nu ştiu de cine, trebuie să conducă lumea.
- Deci spuneţi dumneavoastră că masoneria are un plan.
- Dar bineînţeles că are un plan!
- Care ar fi acest plan?
- Acest plan este să subjuge întreaga omenire.
- Se spune că Statele Unite ale Americii ar fi o creaţie a masoneriei.
- Incontestabil.
- Dumneavoastră ce simţiţi? Cât este de implicată?
- Este foarte implicată, pentru că aproape toţi preşedinţii Americii au fost masoni. Bush face parte din gruparea „Craniul şi oasele”. Vă închipuiţi ce înseamnă „Craniul şi oasele”, nu?
- Dar şi tatăl lui a făcut parte.
- Şi tatăl lui a făcut parte.
- Şi ce-aţi simţit când v-aţi întâlnit, când v-a vizitat Bush senior?

- Da, a fost atunci, în perioada Revoluţiei, şi m-a chemat la Casa Albă. De altfel, am fost şi la Reagan, şi la el am simţit într-adevăr ceva, adică nu era mason. Avea o carismă Reagan. Poate că era consecinţa teatrului pe care îl jucase. Dar privind acum, aşa, retrospectiv, cred că într-adevăr Dumnezeu îi dăduse ceva. Bush n-avea nimic deosebit, fiul său are, dar în sens rău.
Americanii au un patriotism şi un naţionalism exacerbat. A fost exploatat acest sentiment. În plus, Bush dă Americii ideea, care a fost dintotdeauna acolo, că este cea mai mare ţară, cea mai puternică, cea mai dreaptă, cea mai democrată, şi că misiunea ei este să răspândească democraţia în toată lumea. Nu democraţia interesează, interesează sufletul.
- Există astăzi parcă o industrie mediatică. Cărţi precum „Codul lui Da Vinci”, filme precum „Patimile lui Hristos”, documentare, toate parcă sugerează dorinţa de a face din Hristos un erou, şi din procesul şi răstignirea lui un fel de afacere Dreyfus. Se încearcă parcă înlocuirea adevărului cu un mit. Este acest fenomen un pericol pentru credinţă? Şi dacă da, ce ar fi de făcut?
- Cred că toate acestea sunt nişte lucrări sau publicaţii care caută senzaţionalul. Acum sufletul omului este împins, este atras. Toate sunt demonice, asta este incontestabil. Dar sufletul lui este atras de senzaţional. Şi am văzut asta şi în chestiunea Piteștiului: când eram întrebat în occident cum a fost Piteştiul, nu-i interesa procesul nostru sufletesc, nu-i interesa căderea şi ridicarea noastră. Îi interesa cum eram torturați, toate făceau un fel de pitoresc în jurul Piteştiului, înăbuşind sensul real al celor care s-au petrecut acolo.Aceasta este firea omului superficial, dar cei care au o credinţă adâncă nu se lasă induşi în eroare.
- Da, dar provocarea este foarte mare.
- Nu-i aşa de mare.
- Iată, se spune că Iisus a fost căsătorit cu Maria Magdalena, că urmaşii lui Iisus sunt cei care ai creat şi au condus Franţa, au ajuns astăzi… Nu este niciun pericol…?
- Feţii lor frumoşi nu sunt ca ai noştri.
- Există două curente în lume astăzi: europeniştii şi globaliştii pe de o parte, şi, să le spunem, naționaliștii, pentru care patria reprezintă o realitate fundamentală, pe de cealaltă parte. În rândurile celor din urmă se înscria şi se înscrie mesajul papei Ioan Paul al II-lea: „Dumnezeu deschide sensul de patrie spre o dimensiune eshatologică şi eternă, dar nu suprimă conţinutul său temporal.” Dumneavoastră de ce curent vă simţiţi atras?
- De curentul naţionalist, naţionalist în sens biblic. Dumnezeu a creat lumea, a împărţit-o în popoare, și la sfârşit, la Judecata de Apoi, va chema toate popoarele la judecată, toate neamurile.Nu va chema nici pe globalişti, nici pe europeniști, ci ne va chema pe noi, și noi vom da răspuns în faţa lui Dumnezeu pentru modul în care am contribuit la menţinerea neamului pe care Dumnezeu l-a creat şi l-a vrut etern, cu o misiune specială. Dacă şi-o împlineşte, trăieşte. dacă nu, moare. Toată experienţa lui Dumnezeu făcută în Mesopotamia, în Egipt, în Grecia, toate au falimentat din cauza unor păcate speciale ale fiecărei naţiuni.
- Ce păcate speciale are naţiunea română?
- Naţiunea română? Eu cred că naţiunea română rămâne încă pe linia misiunii pe care o are în această lume: de a menţine ideea ortodoxă, care este adevărata credinţă şi ideea de neam în sens mistic, pe care o menţinem fiindcă acest considerent rămâne încă foarte adânc în sufletul românilor.
- A fost Ceauşescu naţionalist?
- Nu, a fost comunist. Toate ţările care au fost comuniste au fost naţionaliste, dar greşit naţionaliste; au fost naţionaliste material, nu pe linia de credinţă. Naţionalismul de credinţă este un naţionalism care poate convieţui în bună pace cu toate celelalte neamuri.
- Nae Ionescu constata că un om religios adevărat este și un om moral, dar moralitatea sa este numai o consecinţă a religiozităţii sale. Cum putem să facem distincția între morală şi religie pe de o parte, între religie şi ştiinţă pe de cealaltă parte?
- Nu putem face o distincţie, vorbind de morala adevărată, între credință şi morală, pentru că toată Biblia este un şir de concepte morale şi religioase, adică întâi religioase, apoi morale. Astea sunt valabile pentru oricine. Deci nu se despart.
Când am ajuns la seminar era părintele Răzuş, care preda apologetica, şi care spunea aşa: „Lupta dintre ştiinţă şi religie aparţine evului mediu”. În momentul de faţă, religia precede ştiinţa. Şi este adevărat că fiecare descoperire, dincolo de aspectele distructive ale fiecărei descoperiri, poate că multe dintre aceste descoperiri, intenţional sunt bune la cel care le descoperă, dar ştiinţa în sine este obiectivă. Ea poate fi folosită ori aşa, ori aşa. Şi toate aceste elemente de invenţie sunt folosite în sens rău de toate naţiunile. Probabil că și dacă românii ar fi fost o ţară mare, conducerea ei, care ar fi tot masonă sau atee, chiar dacă se închină la Dumnezeu şi zice că Dumnezeu ne ajută, cum face domnul Băsescu, dar care a subminat tot timpul construirea Catedralei Neamului, ei ar fi folosit ştiinţa în sensul ei obiectiv. Poţi s-o foloseşti ori aşa, ori aşa, ştiinţa nu are morală. Religia are morală.
- De ce spuneţi că a subminat construirea catedralei neamului? A subminat poate amplasarea, locul..
- Toate astea au fost intenţii diabolice. Ce, de atunci a făcut ceva? Mută catedrala ca pe o machetă mică unde vrea el. El este împotriva credinţei. L-am auzit în America, când a venit, l-au întrebat reporterii dacă el crede în Dumnezeu, a mormăit ceva neînţeles, ei au insistat și atunci a răspuns: „Pe vapor nu era biserică.” Dacă eşti ateu, spune că eşti ateu! Dacă eşti credincios, spune că eşti credincios cu adevărat! El, însă, joacă un rol dublu.
- Mi-amintesc de o spusă a lui Petre Ţuţea: „Ateii s-au născut, dar s-au născut degeaba.”
- Da, dar nu este întotdeauna adevărat ceea ce spune Petre Ţuţea. Degeaba, în sens spiritual.
- De o bună perioadă apare această acuză, că apartenenţa la Mişcarea Legionară din tinereţea unor oameni de fapt a marcat întreaga viaţă, opera lor totală şi, vezi Doamne, trebuie pusă la index. Să nu uităm de scandalurile provocate de Emil Cioran, acum vreo 2-3 ani în Franţa. Iată, acum, Constantin Noica.
- Aceasta este o răzbunare a evreilor, pentru că ei sunt exclusiviști, ei nu acceptă nimic din ceea ce ar face o anumită opoziţie faţă de influenţa lor în lume. Eu nu am nimic împotriva evreilor, dar nu-i socotesc pe evrei ca pe un popor bolnav pe care trebuie numai să-l lauzi, să-l mângâi, să-i dai medicamente.
- Un popor normal.
- E un popor normal, sigur că da. Ei au greşelile lor, au valorile lor, ceea ce nimeni nu poate contesta, dar ca să distrugi o cultură şi un om numai pentru că ţi se pare că a fost antisemit, asta este o crimă. Pentru că noi recunoaştem toate lucrurile bune ale evreilor. Yehudi Menuhin, ceilalţi, sunt acceptaţi. De ce este nevalabilă numai pentru că nu este făcută într-un sens filosemit, să spunem? Eu cred că lucrurile acestea sunt lucruri bolnave din punct de vedere spiritual, din punct de vedere cultural, şi că trebuie să menţinem valorile noastre, indiferent de unde vin, atunci când ele sunt pozitive faţă de Biserică şi faţă de neam.
- De ce ne naştem, dacă murim?
- Pentru că Dumnezeu a creat lumea pieritoare. Numai când lumea se va purifica prin Judecata de Apoi va rămâne eternă. O lume dezbrăcată de materialitate şi care va trăi în eternitate.
- Şi ce înseamnă Dumnezeu?
- Dumnezeu este o Persoană. O Persoană Care este unică în esenţă, dar întreită în fiinţă, în persoane, în mod egal absolut. Şi Dumnezeu este bun, creator al întregii lumi, pentru că lumea s-a născut din nimic, prin Dumnezeu. N-are sfârşit, n-are început. Este greu să înţelegi ce-i ăla sfârșit şi început. Mi-aduc aminte că eram copil şi atunci mi-am închipuit că Dumnezeu este un cerc; nu ştii unde începe și unde se sfârşeşte. Sau nu ştii dacă are început şi sfârşit, dar există. Dar era o chestie copilărească.
- Avea multă substanţă spirituală.
- Da, eu am trăit sub grija mamei, care era o persoană foarte credincioasă, şi toate mi le închipuiam și mi le explicam în Dumnezeu.
- E bine că în constituţia Uniunii Europene, iată, o încercare de construire a unui sistem de valori european, nu apare nimic, nicio referinţă la rădăcinile creştine ale Europei? Cum apreciaţi?
- E foarte bine pentru ei.
- Şi pentru noi, ce să facem? Că spunea odată preşedintele Traian Băsescu… Domnia sa, când a venit din Turcia înţeleg că a făcut și un apel pentru ca Europa să se întoarcă, totuşi, cu faţa spre credinţă. Şi ortodoxia să aibă un cuvânt de spus.
- Să dea Dumnezeu să fie aşa!
- Dar ce e de făcut?
- Nu ne interesează ce fac ceilalţi, noi ne păstrăm… Noi avem constituția noastră spirituală, avem structura noastră spirituală şi noi rămânem credincioşi. Suntem consecinţa creştinismului și a ortodoxiei şi rămânem pe această linie. Sigur vor fi deviaţii, unii vor merge pe altă linie, dar pentru cei care reprezentăm cu adevărat esenţa naţiunii şi a credinţei, rămânem în ceea ce trăim acum.
- Consideraţi că primirea Turciei în Uniunea Europeană reprezintă un pericol?
- Nu, nu consider.
- Deci aveaţi dreptate când spuneaţi că buna înţelegere şi comunicarea trebuie să stea între toate confesiunile și între toţi oamenii. Cum apreciaţi Biserica şi implicarea Bisericii în societatea românească de astăzi? Credeţi că tinerii sunt mai aplecaţi către valorile spirituale, către suflet, către credinţă astăzi?
- Cred că sunt două categorii de tineri: unii care sunt aplecaţi către valorile materiale, şi aceştia cred că Europa le va aduce câinii cu covrigi în coadă, şi pe de altă parte tinerii care înţeleg, poate nu total clar, dar înţeleg că neamul nostru are o misiune. Poate sunt încă confuzi în ceea ce priveşte misiunea neamului nostru românesc, poate că preoţii nu explică suficient ce înseamnă să fii un neam, ce înseamnă să ai o credinţă, dar cred că aşa, în mod confuz, ei totuși merg pe o linie bună. I-am văzut cât sunt de ataşaţi de Biserică, îi văd trecând pe lângă biserică, tineri care n-o fac pentru spectacol, trec pe lângă biserică şi îşi fac cruce, şi toate aceste forme, chiar dacă sunt absolut materiale, să zicem, ele lucrează în duh. Poziţia mea în faţa lui Dumnezeu, poziţia fizică, îngenuncherea, lucrează în inima mea. Rugăciunea chiar cu buzele lucrează în inima mea, şi, în timp, toate lucrurile acestea iau valorile lor spirituale.
- Şi Biserica, ca instituţie?
- Biserica, ca instituţie, trebuie să fie faţă de lume cu autoritate sacră, şi nu subordonată isteriei sociale, aşa cum a fost în cazul Tanacu. În cazul Tanacu s-a lucrat cu o patimă demonică din partea presei, demonică din partea justiţiei și cu spaimă din partea Bisericii.
- A murit un om.
- A murit un om. Cum a murit omul acela? Adică cineva, o doamnă din înalta societate a României, calcă nişte oameni, merge în spital – ea a fost traumatizată, eu nu zic că a făcut-o cu intenție, dar s-a spus ceva despre ea? Nu s-a spus nimic! Trebuiau s-o fi arestat-o şi pe ea pentru omor foarte grav. Omorul foarte grav nu implică intenţia. Cine dintre preotul şi maicile acelea au avut intenţia de a omorî pe cineva? Ce a făcut justiţia atunci este o încălcare a tuturor… – de altfel, între justiţia română şi dreptate nu este nicio relaţie. Ei ar fi trebuit să plătească pentru arestarea abuzivă şi despre încadrarea abuzivă. De la început au știut despre ce este vorba. Şi presa a exacerbat toată chestiunea aceasta. Biserica s-a speriat. Imediat au făcut o declaraţie care nu avea nimic de-a face cu realitatea. Şi au făcut o dezbrăcare de har a preotului fără măcar a-l interoga. Canoanele spun foarte precis, şi tot Sinodul a ştiut foarte precis că nu se poate face aşa ceva. A făcut-o pentru că din timpul comunismului a fost obligată să facă anumite acte faţă de societatea civilă, acte care contravin canoanelor Bisericii.
- Aţi spus în acel material că această acţiune împotriva părintelui de la Tanacu v-a reamintit de procesele pe care le-aţi trăit dumneavoastră înainte de a pleca din ţară.
- Exact aşa a fost, da.
- Deci pe undeva ne sugeraţi că multe nu s-au schimbat, dar putem să ne gândim că, totuşi, poate viaţa aşa este.
- Nu cred că viaţa aşa este. Aşa sunt oamenii! Viaţa, viaţa spirituală este cu totul alta. Sigur că şi eu am greşit, şi părintele a greşit, eu nu exclud deloc aceasta. Dar ca să spui că ceea ce a fost acolo este din evul mediu, că a fost… Când Biserica Ortodoxă a omorât pe cineva? Eu am fost foarte supărat de fraza din comunicatul sinodal, că „ceea ce s-a întâmplat la Tanacu nu este emblematic pentru Biserica Ortodoxă”. Deci, din când în când mai ucidem şi noi pe cineva, îl mai chinuim, îl mai punem pe cruce, dar nu este emblematic – asta este o chestie care mi s-a părut aşa, pur și simplu o îngenunchere a Bisericii în faţa acestei prese demonizate și care are un limbaj dincolo de orice expresie umană. Trebuie să-şi păstreze o autoritate, autoritate sacră faţă de lumea civilă.
- Părinte, ce rol mai joacă astăzi românii de pretutindeni? Le spunem „românii de pretutindeni”, termenul este îmbrăţişat tot mai mult de limbajul oficial. În primii ani, toţi au dorit să-şi recupereze…, prima lor grijă faţă de ţară a fost recuperarea trecutului lor, chit că era material, chit că era sufletesc. Ce se întâmplă cu ei astăzi? De ce, totuşi, după 16 ani, când există o libertate totală care poate şi jigneşte, cum aţi spus dumneavoastră, iată, declaraţia preoţilor vizavi de astfel de cazuri, cum a fost părintele [de la] Tanacu. Ce se întâmplă cu această relaţie? Căci în primul rând ea ar trebui să fie mai întâi o relaţie sufletească. Cine greşeşte, sau aşa este sămânţa noastră de români?
- Ei, nu pot să spun că aşa este sămânţa noastră de români. Sunt două categorii de „români de pretutindeni”: aceia care au plecat din cauza suferinţei, a persecuţiilor, arestărilor, și aşa mai departe, şi refugiaţii economici. Din cei care au plecat din cauza persecuţiilor sau idealurilor, să zicem, niciunul nu şi-a recuperat averea. Cei care au plecat economic, imediat au venit să-şi recupereze averea. Aşa că şi aici în ţară sunt aceste diferenţe, şi acolo sunt diferenţe. Pentru mine, perioada cea mai grea acolo în occident este că există două Biserici separate între ele, şi care nu se pot împăca. Adică Biserica veche, cu înaltpreasfinţitul Valerian Trifa, şi care a stat tare împotriva comunismului, a protestat împotriva dărâmării bisericilor, a protestat atunci pentru mine când am fost în închisoare, şi Biserica cealaltă, care spunea că nu se dărâmă biserici în România, deşi ştia că se dărâmă, că toate sunt transferate, că Partidul Comunist este îngăduitor faţă de Biserică, ajută Biserica să sporească, şi că eu am fost un rebel care am predicat neonazismul şi aşa mai departe. Toate aceste lucruri au rămas în inimile oamenilor. Pentru mine n-a rămas nimic în inimă. Și sigur că dorinţa mea ar fi să fim o singură Biserică. Totuşi, aceste răni ale trecutului au rămas, dincolo de chestiunea de aici, din România. Şi rănile acestea se vindecă foarte greu. Cred că este cea mai grea vindecare aceasta, vindecarea spirituală. Credeam că nu-i aşa de grea, însă constat că este foarte grea.
- Dar relaţia românilor de acolo, de dincolo, cu românii de acasă?
- Ce s-a întâmplat: după Revoluţie am văzut că mulţi au încercat să vină în ţară, au fost rău primiţi, eu personal am venit în luna martie aici, după Revoluţie, și am încercat să merg la Patriarhie să mă împac, să-mi redea funcţia pe care am avut-o, să ştergem tot trecutul. Patriarhia era absolut goală, nu era nimeni, am intrat înăuntru, era la uşă un călugăraş care tremura de frică, el îşi închipuia ce au spus prima dată minerii, că au o telegramă pe care trebuie s-o citească, dar să nu intre nimeni, nici măcar Iliescu, că eu vin în ţară pentru un parastas şi că sub acest pretext eu o să răstorn guvernul. Acolo erau Raţiu, Coposu, liberalii, niciunul n-a zis: „Dom’le, dar cum? Adică tu eşti deasupra preşedintelui?” Raţiu mă cunoştea foarte bine. Au tăcut toţi! Probabil că era o vreme de spaimă a tuturor și ei nu îndrăzneau să zică niciun cuvânt. Securitatea mă urmărea tot timpul, vizibil, cu maşinile, preoţii care veneau să stea de vorbă cu mine erau arestaţi sub pretexte de, ştiu eu, contravenție la circulaţie, şi li se spunea să nu ia legătura cu mine. Şi Ambasada americană mi-a spus să plec. Şi am plecat. Eu venisem cu un diplomat american. Şi mi-am dat seama că cel puţin zece ani eu n-o să mai am acces în ţara asta. Dar s-a intamplat sa vin mai curand. Am ajuns la Patriarhie…
Aceasta a fost situaţia. Unii au rămas cu răni. Eu n-am rămas cu răni. Eu am venit la Patriarh, i-am cerut iertare pentru tot ceea ce s-a întâmplat între noi, el m-a iertat, am fost pe la alţi ierarhi, aşa că… nu toată lumea poate să ierte aşa de uşor. Eu am iertat, i-am iertat şi pe cei care m-au anchetat, pe toţi i-am iertat.
- Ce s-a întâmplat în decembrie ’89? Aici, la noi. După părerea dumneavoastră, ce s-a întâmplat?
- A fost un teatru. Evident că a fost. E interesant, noi am privit mai obiectiv lucrurile de acolo decat din România, şi am ştiut că toată această Revoluţie este un fapt…, un teatru pe care l-au jucat noii comunişti în faţa vechilor comunişti.
- Deci v-aţi dat seama din primele momente.
- Cred că şi Americanii au avut îndoieli, probabil că şi noi. Noi, în mod instinctiv; ei, probabil că ştiau anumite lucruri. Şi atunci a rămas o îndoială şi tot timpul am privit cu îndoială ce s-a întâmplat în România.
- Credeţi că astăzi elitele trebuie să mai joace, în societatea aceasta de tranziţie, rolul pe care l-au jucat atâtea zeci, sute de ani în istoria noastră sau masele trebuie să preia acest rol?
- Ştiţi ce spune Horaţiu? Odio vulgus profanum – Urăsc vulgul profan. Cea mai elitistă ţară din lume este America. Absolut. Prin acţiune masonică, prin mafii politice, dar la conducere este întotdeauna o elită, în special economică. Nu inteligenţă. Bush n-are nicio inteligenţă, în rest e un biet om oarecare. El şi Condoleezza şi toţi ăştia sunt implicaţi în problema petrolului, aşa că toate acţiunile sunt conduse. Nu-i interesează pe americani nimic în privinţa populaţiei. Nivelul cultural al populaţiei este foarte, foarte mic. Sunt poate milioane de analfabeţi care trăiesc muncind și toată această clasă medie care susţine întreaga Americă. Dar când un element este foarte bun, începând, să zicem, din liceu, este urmărit, este ajutat, este trimis la facultate, este pus în toate condiţiile de a lucra; iar dacă n-au aceste elemente, le aduc din alte părţi. Nu-i interesează nimic altceva. Şi toată această masă este compusă din intelectuali elitişti care tot ceea ce fac, fac spre folosul tuturor, pentru că ei vor să le meargă bine în afacerile lor. Şi aşa merge toată această maşină americană, care este o maşină coruptă. Totuşi, interesele sunt în asemenea fel încât maşina americană merge. Dar merge înainte. Şi totul se sprijină pe clasa medie. Nenorocirea României este că n-are o clasă medie. Clasa medie îşi plăteşte taxele, clasa medie munceşte şi ziua şi noaptea, clasa medie respectă legile; cei de sus nu-şi plătesc taxele – ca şi la noi –, cei de jos nu plătesc, că n-au ce plăti şi trăiesc din munca clasei medii.Toată această clasă medie masivă şi obscură duce înainte întreaga societate americană. Câteodată se mai răscoală şi la lege apare acea „voce mută”, cum o numesc în America, care isi spune cuvantul impotriva unui candidat. Dar dacă candidatul este însurat şi are copii, dacă candidatul este moral, dacă are câini pe care-i iubeşte, pisici, totul este bine…
- Părinte, cu ce ocazie aţi venit acum în Bucureşti? Aţi fost la Tulcea, noi am încercat să dăm de dumneavoastră şi am dat de dumneavoastră. Ce vă aduce, totuşi?
- Eu n-am rupt legătura cu ţara mea şi cu poporul român niciodată, n-am simţit, chiar dacă aparent a fost o luptă după Revoluţie atunci, imediat, sau înainte, inima mea este tot aici. Şi după ce am început să revin în ţară, în fiecare an am revenit cu aceeaşi dragoste şi cu un sentiment deosebit, adică de fiecare dată mă simt ca nou, ca şi cum aş veni pentru prima dată în ţară.
- Descoperiţi şi la noi ceva nou de fiecare dată?
- Descopăr de fiecare dată altceva nou aici, da. În fiecare an după Înălţarea Sfintei Cruci, care este hramul bisericii noastre din America, în prima luni după aceea plec în ţară ca să stau trei săptămâni, să nu lipsesc prea mult de la biserică, decât două duminici, şi vin și am făcut în fiecare an o parte a ţării. Prima oară am făcut Moldova şi am vizitat mănăstirile şi am găsit acolo stareţi cu care am fost în închisoare, am găsit acolo monahi cu care stătusem în închisoare, şi mai ales am găsit această puternică credinţă în mănăstiri şiantiecumenismul lor, care este şi al meu, pentru păstrarea pură a credinţei şi pentru… Călugărul nu se ceartă niciodată cu nimenea, adică nu s-au certat cu catolicii sau cu protestanţii sau cu altcineva. Ei s-au rugat totdeauna şi asta este şi poziţia mea. Da, am văzut mănăstirile toate şi acest duh care pluteşte peste Moldova ca o aripă de înger şi-i face pe oameni mai credincioşi. Sigur că suntem plini de păcate toţi, şi că ei sunt plini de păcate, apropo de poporul ăsta din Moldova, dar are în el o propensiune spre duhovnicie şi spre credinţă.
Pe urmă am făcut Carpaţii Orientali, mănăstirile de aici, care au un spirit total deosebit de cel din Moldova, am făcut Ardealul de mijloc şi anul celălalt am făcut Ardealul de nord şi Dobrogea, pe care am lăsat-o la urmă. Toate mănăstirile de aici, se poate vedea, şi toate rămăşiţele acestea ale ortodoxiei, în special în Dobrogea, care are cea mai veche urmă de ortodoxie. Şi, dacă Dumnezeu îmi mai dă zile, voi lua aceleaşi trasee din nou, pentru că într-adevăr simt că inima mea aici este, sufletul meu aici este. Şi poate o voi convinge pe nevastă-mea să ne întoarcem, pentru că nu vrea să vină înapoi din cauză că fiul meu nu mai vrea să se întoarcă, şi nepotul…
- Şi n-aveţi curaj să-i lăsaţi singuri în viaţă?
- Nu, ea nu vrea să se despartă de ei, eu aş veni şi mâine. Dar ea nu vrea să se despartă pentru că, nu ştiu, aşa e dragostea de mamă.
- Părinte, i-aţi cunoscut probabil pe toţi preşedinţii post-decembrişti de la noi.
- Da.
- Unde i-aţi cunoscut prima dată direct? În America? V-au solicitat să-i ajutaţi…?
- Primul care m-a vizitat la biserică a fost Constantinescu. Eu n-am invitat pe niciunul la biserică. Dacă vrea să vină, să vină. Primul care a venit de bună voie a fost Constantinescu şi-mi aduc aminte că noi, cei din occident, îl stimam foarte mult pe Constantinescu, şi apoi a apărut această decepţie – decepţie şi la el, probabil, şi la noi. Si a venit la vecernie, era înconjurat de nişte bodyguarzi din ăştia şi am văzut nişte fete tinere, bodyguarde, ce erau, cu rochiţe scurte, şi nu le-am dat voie să intre în biserică. Am ieşit afară să văd ce este acolo şi ele fumau și le-am spus: „Afară din curtea bisericii, n-aveţi voie să fumaţi aici. Hai! Aici nu se fumează.” „Iertați-ne…”, nu-ştiu-ce… Mă rog… Dar i-am citit lui Constantinescu din Matei, adică am făcut o vecernie şi am citit din Matei un text al Mântuitorului în care face portretul conducătorului, deosebit de frumos, aşa, şi concis, în câteva fraze face portretul conducătorului. Şi am citit aceste text biblic şi am spus: „Domnule preşedinte, aşa ne dorim să fie conducătorul nostru: <Cel ce vrea să fie primul să fie slugă tuturor>. Cel ce vrea să fie întâiul să îngrijească de ceilalţi.” Şi spuneau cei care au fost acolo că-i curgea sudoarea lui Constantinescu pe obraz, nu ştiu dacă din cauza asta sau poate era cald că era înghesuială, dar eu am luat-o ca pe o reacţie a lui la textul religios. Cred că avea un sentiment mistic în el Constantinescu. Dar a fost un caracter slab, un prost organizator, s-a lăsat sedus de ce i se spunea, ca să facă declaraţii fantastice înainte de a fi ales, şi totul să cadă apoi într-o mocirlă din asta. Pe altcineva n-am invitat, pe nimenea.
[...]
- Vă rog, pentru încheierea acestei ore de discuţii pentru care vă mulţumim, să adresaţi, dacă se poate, un mesaj telespectatorilor noştri, celor care nu pot beneficia de slujbele dumneavoastră, de spusele dumneavoastră în America, şi de ce nu aveţi şi aici în România atunci când veniţi în Bucureşti sau oriunde câte o slujbă?
- Eu cred că în România nu mă duc decât acolo unde sunt invitat. Trimit mesajele mele înainte ca să se ştie unde am programul şi cine vrea să mă invite, mă invită. Am fost invitat la Constanţa, am slujit acolo; am fost invitat în Tulcea, am slujit acolo. Şi voi sluji acum la o biserică militară de aici. Aşa că ceea ce vreau să spun este că nici eu, nici oricare alt preot nu suntem nimic, decât că același har în avem toţi.

Părintele Cleopa spunea aşa: Au venit oameni la mine să se plângă că preotul ăla este beţiv, că pică prin şanţuri, că face o serie de lucruri care sunt neconforme cu poziţia unui preot și eu le-am spus: Vina este a voastră, pentru că preotul este îndreptat de popor. Ia luaţi-l de acolo, spălaţi-l, îmbrăcaţi-l în haine curate, duceţi-l în biserică şi să-şi pună straiele pe el şi va preface pâinea în Trupul lui Hristos şi vinul în Sângele Lui. Pentru că dincolo de păcatele lui, el este preot. Aşa aş vrea ca toată lumea să primească pe toţi preoţii şi-aşa aş dori ca preoţii să fie cu toții buni. Deci să nu alerge după o biserică pentru că preotul slujeşte frumos; ăla este un dar lumesc. Are o voce frumoasă, are o statură frumoasă, are o prestanţă nu-ştiu-cum, cum o avea părintele Galeriu, toate acestea sunt adaosuri, frumuseţi pe care Dumnezeu i le dă. Dar harul este acelaşi la toţi. Ca duhovnic, pot să aleagă pe oricine, adică pot să caute un duhovnic. Dar în ceea ce priveşte slujba: A, nu mă duc la biserica asta, mă duc la cealaltă că acolo… – predica, poate, e frumoasă, dar dincolo de predică există această forţă a Duhului care lucrează în omul care vine în biserică cu credinţă. Să găsească în fiecare preot ceea ce este cu adevărat dumnezeiesc.
Să ştie ca am o dragoste mare pentru fiecare. Dumnezeu mi-a dat mie, dincolo de toate scăderile, mi-a dat această putere de a iubi. Dacă am făcut o biserică în America, am făcut-o pentru că i-am iubit pe fiecare şi ei mi-au răspuns la iubire. Şi omul răspunde la iubire. Să se iubească unul pe altul. Să înceteze ura, să înceteze vrăjmăşia, vrăjmăşia frăţească, pentru că sunt fraţi care ajung la lupte şi la procese şi, poate, la acte mai grele. Să instaureze în această ţară dragostea creştină, credinţa în Dumnezeu şi, mai ales, să nu pierdem nădejdea“.

Legaturi:

7 Comentarii »

**Adrian Pop** · 14.12.2013

Posibile clarificari privind CONTROVERSA DESHUMARII PARINTELUI CALCIU: “Vai lumii, din pricina smintelilor!”

Publicat pe 13 Dec 2013 | Categorii: Inchisorile comuniste/ Ortodoxia patimitoare, IPS Teofan Savu, Minuni, NEWS (STIRILE ZILEI), Parintele Calciu, Parintele Constantin Sturzu, Parintele Hariton Negrea | |

Print

Mesagerul de Neamt: A doua prigonire a părintelui Calciu

Motto: ”Vai lumii, din pricina smintelilor! Că smintelile trebuie să vină, dar vai omului aceluia prin care vine sminteala”. (Matei 18,7)

În plin postul Crăciunului, când toată lumea e mai preocupată de cele creștinești și mai aplecată cu sufletul spre cele sfinte, o veste a tulburat inimile credincioșilor: la mănăstirea Petru Vodă, locul ridicat de Părintele Iustin, s-a făcut parastasul de 7 ani pentru părintele Calciu Dumitreasa, iar acesta ar fi fost găsit cu trupul neputrezit. O singură televiziune, Antena 3, a dat imagini care păreau a susține întru totul ideea că părintele Calciu a fost găsit cu sfinte moaște. Știrea a fost rapid preluată de ziarele locale, presa națională și mai ales diverși români cu site-uri și bloguri aplecate spre mai multă sau mai puțină spiritualitate. Evident, au apărut elemente noi. Că obștea de la Petru Vodă ar fi cerut in corpore canonizarea părintelui Calciu, că este puhoi de lume care vine și cere același lucru și că, per ansamblu, într-o vreme în care românilor le-au rămas prea puțini stâlpi de susținere, părintele Calciu ar putea face mai multe pentru ei dacă ar fi declarat sfânt. La orizont se prefigurează o isterie crescândă, abil întreținută, care angrenează tot mai multe inimi (și mai puține minți), deși nimeni nu pare să fi considerat necesar să meargă până la Petru Vodă. Măcar să vadă. Noi am fost. Ce am văzut, ce am aflat, e cutremurător.
Părintele Calciu Dumitreasa

A fost unul dintre cei prigoniți de regimul comunist, dar care s-a statornicit în credința sa în Hristos și în ideea națională. A petrecut peste 21 de ani în cele mai crunte din temnițele comuniste (1948-1964 și 1979-1984), trecând și prin iadul reeducării, de la Pitești și Aiud.
În 1963, a fost eliberat din închisoare, cu domiciliu forțat în Bărăgan, apoi a fost eliberat, în 1964, după amnistia generală. A urmat Filologia și Teologia, fiind învestit cu harul preoției și ajunge profesor la Seminarul Teologic Ortodox din București. Este arestat pentru a doua oară în 1979, judecat și condamnat abuziv la mai mult de 10 ani închisoare și confiscarea averii. Arestarea a determinat un val de proteste din partea intelectualilor români aflați în străinătate: Mircea Eliade, Virgil Ierunca, Eugen Ionescu, Monica Lovinescu, Paul Goma.A trecut prin secția de psihiatrie a penitenciarului Jilava, apoi a fost dus la penitenciarul Aiud, unde mare parte din detenție a petrecut-o în izolare. După 5 ani și jumătate, în 20 august 1984, este eliberat, ca urmare a presiunilor internaționale venite din partea liderilor lumii, cum ar fi Margaret Thatcher, Ronald Reagan, Papa Ioan Paul al II-lea. Contrar voinței sale, în anul 1985 este obligat să părăsească țara împreună cu familia și se stabilește în Statele Unite, unde primește cetățenia de onoare. Aici și-a continuat lupta în numele lui Dumnezeu și eforturile pentru apărarea intereselor românilor, fiind primit la Casa Albă de 2 președinți – Ronald Reagan și George W. Bush.
A trecut la Domnul în Statele Unite, în ziua de 21 noiembrie 2006. Conform dorinței sale, este înmormântat în țara pe care a iubit-o atât de mult, în cimitirul Mănăstirii Petru Vodă:
”Mai întâi, să știți că Părintele Stareț al Mănăstirii Petru-Vodă, Arhimandritul Iustin Pârvu, ne-a acordat în cimitirul mănăstirii două gropi alăturate, pentru ca, așa cum am trăit în viață, să fiu și-n moarte cu soția mea Adriana, care m-a ajutat în împrejurările grele, cu un curaj pe care înainte de aceste împrejurări nici nu i l-am bănuit. La căpătâi va fi o singură cruce de piatră, pe care vor fi scrise numele noastre, data nașterii și a decesului și un îndemn către cei care ne vor vizita mormântul, să se roage pentru noi.
Conform legilor americane, trupul meu va fi depus într-o casă mortuară, care va îndeplini procedurile prevăzute pentru un trup care va fi transportat în România. După spălarea profesională făcută de casa mortuară, rugați un preot ortodox să spele trupul cu vin și untdelemn, rostind rugăciunile de cuviință și miruindu-mă pe tot trupul. Apoi, să mă îmbrace cu straiele preoțești și pe piept să-mi pună icoana Maicii Domnului, cea sculptată în os și fixată într-un cadru de lemn, pe care mi-a dăruit-o în spital Prea Fericitul Patriarh Teoctist al României, care mi-a dat și binecuvântare pentru asta. În mâna dreaptă să-mi pună sfânta cruce și metaniile primite de la Mănăstirea Diaconești, care vor merge cu mine în mormânt” (Părintele Calciu, 12 noiembrie 2006, Spitalul Militar București).
Testamentul

Ca și când ar fi știut ce se va întâmpla peste ani, părintele Calciu a lăsat un testament, cu lucruri clare și deloc interpretabile:
”Știu că înmormântarea mea va fi înconjurată de o anumită vâlvă, pe care n-o merit în moarte, precum n-am meritat-o nici în viață.Oameni vor vorbi, vor crea legende, dar Dumnezeu va deosebi adevărul de legendă și mă va arăta așa cum am fost, ca un păcătos și nevrednic. (…) Am vorbit mai sus despre acel duh de pietate populară care poate greși, poate crea false minuni. De aceea Vă rog, Prea Cuvioase Părinte stareț, să găsiți o cale prin care să împiedicați asemenea lucruri:fie că veți lăsa la mănăstire un document, fie că veți pune acest document în sicriul meu. Diavolul s-ar putea folosi de această mitologie populară spre a împiedica putrezirea trupului meu și atunci ar putea fi rătăcirea din urmă mai mare ca cea dintâi.
Dacă peste ani, din anumite nevoi de construcție sau din alte cauze, trupul meu va fi dezgropat și, spre uimirea multora, va fi neputrezit, preoții să citească peste el rugăciuni de desfacere a blestemului, ca trupul să se risipească în cele din care a fost alcătuit, că nu de la Dumnezeu se va fi făcut minunea aceasta, ci din înșelarea celui rău. Să fie legați preoții care m-au văzut să nu vorbească niciodată despre această minune falsă și trupul pus într-o altă groapă spre a fi uitat pentru totdeauna.” (Preot Gheorghe Calciu, 28 octombrie 2006, Spitalul Militar București, cit. Viața Părintelui Gheorghe Calciu, Ed. Chistiana, București, 2007)
În fața acestui testament, nu prea mai e loc de comentarii sau interpretări. Totuși, la Petru Vodă, trei-patru călugări s-au erijat în interpreți, inspirați din exterior, de divinitate sau nu. Conducătorul lor pare a fi părintele Teodot, cel care și recunoaște că inițiativa de a-l dezgropa pe părintele Calciu i-a aparținut. Pe părintele Teodot l-am găsit în chilia părintelui Iustin, în camera din spate, veghind trupul părintelui Calciu și uscându-l cu aeroterma.
Parastas la un mormânt gol

Părintele Teodot e dornic să vorbească și să justifice ce s-a făcut, chiar dacă asta înseamnă să amestece propria-i voință cu învățămintele părintelui Calciu, ale părintelui Iustin ori chiar lucrarea Sfântului Duh. Povestește, oricui vrea să-l asculte, iar povestea e stupefiantă.
Și a început cu
”M-am dus la mormântul părintelui Calciu, cu care am avut o legătură deosebită. Când am fost călugărit, părintele Calciu era aici și a ținut predică. Eu am partea orizontală a Crucii părintelui Calciu la mine în chilie. Acea parte înseamnă iubirea de oameni.Am mers la mormântul părintelui Calciu și i-am spus: «Părinte, eu nu vreau să te supăr, pentru că știu că ești sfânt. Dacă tu vrei să fii dezgropat, de-ne nouă încredințare», și mi-a zis: «Cu toată bucuria!»”
A urmat o revelație pe care părintele Teodot a simțit-o ca pe ”o putere deosebită” într-o noapte de sâmbătă, dar nu s-a putut duce să dezgroape trupul părintelui Calciu că n-a venit ”cineva” cu uneltele. Și-a amânat-o pentru marți, mai ales că
”Luni i-am spus părintelui stareț ce am de gând, el mi-a spus că oficial nu dezgroapă pe nimeni, dar facă-se voia Domnului”.
”Marți am început să-l dezgrop, ziua în amiaza mare. Am reușit să ajung până la podul de lemn de deasupra sicriului, iar când am ajuns aici am fost împiedicat. A venit cineva și m-a luat de acolo, m-a înșelat că mă duce nu știu unde și până la urmă nu am mai continuat dezgropămintea. Alții au fost puși să toarne pământ înapoi, să-l îngroape la loc. Cineva ne-a acuzat că ne jucăm cu Dumnezeu și cu sfinții”.
Marți era 11 noiembrie, amănunt important de precizat. Teodot nu spune că s-ar fi făcut vreo slujbă creștinească la momentul dezgropării, dar zice că a postit el două zile jum’ate. După care a căutat pe internet predicile părintelui Calciu și din prima oferită de Google a ales îndemnul de care avea nevoie mai departe:
”Aceasta a fost una din încredințările prin care noi am avut puterea să purcedem în noaptea de joi spre vineri (14 spre 15 noiembrie)… Aceasta a fost lucrarea Duhului Sfânt, dar pe noi nu ne crede nimeni”.
Pe 16 decembrie, un sobor de preoți a oficiat parastasul părintelui Calciu, la mormântul din cimitirul de la Petru Vodă. Mormânt gol, după cum spune chiar Teodot: „Noi l-am scos înainte de slujba de parastas, el era aici înainte de slujbă, scos de noi. Acolo am lăsat câteva oase…”
Cum s-a făcut parastas dacă nu mai era trupul acolo, cum au făcut preoții slujba dacă știau că mormântul e gol – sau, poate, nu știau -, cum au putut fi lăsate niște oase acolo dacă trupul era întreg, acestea și multe altele sunt întrebări la care nu avem deocamdată răspunsuri.
Mitropolitul și starețul Hariton… Facă-se voia Domnului

Cu greutatea și importanța pe care i-o asigură statutul de păstrător al cheilor de la chilia Părintelui Iustin, părintele Teodot este acum gardianul trupului părintelui Calciu. Nu dă cheile nimănui și, cu excepția lui și-a celor trei companioni, toți călugării de la Petru Vodă sunt ”turbați de diavol”.
”Au vrut să-l îngroape la loc. Au venit la mine și au vrut să îmi ia cheia cu forța, m-au amenințat că vor sparge ușile. (…) Eu atunci am zis că ar fi cel mai bine să vină mitropolitul, ca să decidă ce să facem. Numai așa i-am putut liniști. Când a venit mitropolitul, a ascultat ce a avut de spus fiecare dintre noi și a spus că părerea lui este să-l îngropăm înapoi și să punem în biserică cele câteva oseminte care ne-au rămas. Tot atunci, ne-a spus că nu ne obligă să facem asta, că n-o să vină cu jandarmii să ne oblige, ci că e strict părerea lui”.
Părintele stareț Hariton Negrea a părut cel puțin la fel de neimplicat în această chestiune, parcă lăsând lucrurile să curgă de la sine:
”Nu putem avea o poziție oficială, pentru că avem o problemă în acest moment cu fiul părintelui Calciu, care vrea să dea în judecată mănăstirea și să ceară multe zeci de mii de dolari”.
Înțelegem că ar fi o consecință a dezgropării trupului fără acordul familiei. Întrebat de acțiunea grupului lui Teodot, părintele stareț a fost evaziv:
”S-au grăbit, lucrurile nu se fac așa”.
Am insistat să aflăm de ce Teodot are cheile și se comportă ca și cum ar fi el, singur, stăpân peste acea parte din mănăstire. Părintele stareț a dat un răspuns împăciuitor, dar care nu se leagă cu regulile de ascultare dintr-o mănăstire:
”Eu sunt venit de puțin timp. Am găsit aici niște lucruri și nu le pot schimba dintr-o dată”.
Noi, de aici, înțelegem că, dată fiind perioada scurtă de când părintele Hariton este stareț, nu-și permite să intre întru totul în atribuțiunile funcției.
Lipsa de fermitate în acest caz, de la nivelul starețului până la ÎPS Teofan, nu face însă decât să-i dea părintelui Teodot impresia că are perfectă dreptate și justificare în ceea ce a făcut și face.
”Eu nu voi face niciodată acest lucru, nu voi da cheia unor persoane care sunt în ispită, în boală demonică. Ei sunt înfricoșați de lege, nu au încredere în sfântul. (…) În afară de o parte din obștea de aici, căzută în ispită, aflarea moaștelor este motiv de mare bucurie.În prezența mitropolitului, un preot bolnav, părintele Luca, ar fi cerut alungarea din obște a celor care au dezgropat sfintele moaște. A spus că este cea mai mare fărădelege și neascultare, că fiecare a făcut ce a vrut. Dacă ar fi fost un blestem, s-ar fi întâmplat ceva, dar moaștele au rămas intacte”.
Promisiunea Mitropoliei: ”lucrurile se vor așeza într-un firesc”

Am luat legătura, marți, 10 decembrie, cu Mitropolia Moldovei și Bucovinei, pentru a afla poziția oficială asupra situației de la Petru Vodă și, mai ales, asupra perspectivelor care se întrevăd, dat fiind că trupul părintelui Calciu odihnește acum pe un pat de scânduri, la căldura unei aeroterme, și i se aduc alături vizitatori care să-l cinstească și să-l sărute ca pe moaște. Părintele Constantin Sturzu, purtătorul de cuvânt al MMB, ne-a explicat că
”În general, Biserica Ortodoxă nu se grăbește cu canonizarea, acest lucru se întâmplă la multă vreme după trecerea în neființă. Au fost mulți sfinți canonizați după foarte mulți ani. De exemplu, Sf. Ștefan cel Mare a fost târziu canonizat, deși în evlavia poporului exista ca sfânt. Nu e nicio grabă, nu e în duhul Bisericii să grăbească lucrurile atunci când vorbim de canonizare”.
Întrebat dacă, totuși, pe parcursul acestui proces îndelungat, rămășițele n-ar trebui îngropate, măcar până la decizia finală, părintele Sturzu a răspuns clar:
”Ar trebui îngropate. Bine, acum, depinde, de la caz la caz”.
Strict în cazul trupului părintelui Calciu Dumitreasa, părintele Constantin Sturzu a fost limpede:
”Cum n-a fost îngropat la loc?! Știam că a fost îngropat”.
După ce i-am spus părintelui ce știm noi – că trupului părintelui Calciu nu numai că n-a fost pus înapoi în țărnă, ci este ținut în chilia părintelui Iustin și este arătat tuturor pelerinilor care ajung la Petru Vodă, pentru ca aceștia să se închine la el ca la sfinte moaște -, pr. Constantin Sturzu a cerut un răgaz. A revenit apoi, la scurt timp:
”Într-adevăr, lucrurile stau așa cum le-ați spus dvs. Am înțeles că la nivelul Mitropoliei se știe acest lucru. Ce pot eu să vă spun este că în acest moment lucrurile se analizează din mai multe puncte de vedere. Și legale, și canonice, chiar testamentare, pentru că părintele Calciu a lăsat clar că nu vrea să fie dezgropat, iar asta va cântări foarte mult în analiză. Avem încredere și în maturitatea obștii și credem că lucrurile se vor așeza într-un firesc al lor. În câteva zile, nu mai mult”.
Îndemn la cumpătare

În fața poziției încă ambigue a oficialilor Bisericii Ortodoxe și a determinării părintelui Teodot, ne vedem obligați să facem acest îndemn la cumpătare. Departe de noi gândul de a ne îndoi de harul părintelui Calciu. Ba, dimpotrivă, Bunul Dumnezeu să-l răsplătească pentru toate eforturile făcute în slujba Mântuitorului Iisus Hristos, după cât de mult a iubit și a slujit România, Biserica Creștină Ortodoxă și creația lui Dumnezeu!
Trebuie totuși să ținem cont de chiar testamentul său, de faptul că a murit în țară străină și a fost primenit după obiceiuri străine, pentru un transport care a durat 2 săptămâni.
Părintele Teodot spunea că, atunci când l-au dezgropat, părintele Calciu era ”până la brâu într-un sac de nylon și tot ce era în sac s-a păstrat, în ciuda umezelii din jur”. Din cauza umezelii a pus el aeroterma. Un preot din Bacău, venit să vadă cu ochii lui realitatea, a exclamat:
”Bine, părinte, dar dacă sunt sfinte moaște n-au nevoie să fie uscate cu aeroterma!”
Există un lucru care ar trebui să ne facă și mai cumpătați: un martir al luptei anticomuniste, umilit, bătut, batjocorit în închisori, are, de aproape o lună de zile, trupul deshumat și expus agresiunilor de oriunde și de tot felul. Ori tocmai asta a cerut să nu i se facă.
Întrebarea e qui prodest?
Ultima oră: Ieri, miercuri, 11 decembrie, părintele Constantin Sturzu de la Mitropolia Moldovei și Bucovinei ne-a declarat, pe la prânz, că ”Suntem în aceeași etapă, dar lucrurile urmează să se rezolve, nu mai durează mult”. Tot cam pe atunci, dinspre Petru Vodă a venit și vestea că părintele Calciu Dumitreasa a fost reînhumat, iar călugării care l-au tulburat în odihna sa au fost trimiși spre alte locuri.
”În testamentul părintelui scrie că dacă va fi dezgropat și găsit întreg, să fie îngropat nu știu unde, iar cei care îl îngroapă să fie «legați», așa încât să nu știe nimeni niciodată unde a fost pus. Asta e smerenia lui, noi nu putem să facem așa ceva ad-literam. Noi trebuie să înțelegem în duh testamentul” – interpretarea lui Teodot a testamentului părintelui Calciu.
Moaștele sfinților și puterea lor

În 2006, într-un interviu acordat Formula As, părintele Calciu Dumitreasa atingea tocmai subiectul moaștelor.

”Moaștele sunt corpuri neputrezite ale sfinților. Aici e o întreagă teorie despre neputrezirea trupurilor. Dumnezeu înzestrează cu un anumit dar, chiar și după moarte, persoanele care au o viață spirituală înaltă. Dar nu insist în privința aceasta. Vreau doar să spun că există o relație strânsă între sufletul sfântului și moaștele pe care le venerăm. Este bine să le cinstim. Neîndoios că această sete de venerație a moaștelor ține și de o anumită relație care se stabilește între credinciosul care se roagă sfântului și sfântul respectiv. Sunt convins că fiecare credincios își dă seama că nu moaștele în sine aduc vindecări, sau consolări, ori scăpări de necazuri, ci sfântul, prin harul pe care Dumnezeu i l-a dat, poate să opereze prin acele particele de moaște. Dacă există persoane care cred că moaștele fac bine, nu Dumnezeu Însuși, înseamnă că au căzut într-un exces, foarte aproape de idolatrie.(…) Am constatat că, indiferent dacă ești credincios sau ateu, nevoia de miracol este la fel de mare. În Occident, vrăjitoarele și ghicitoarele sunt la mare căutare. Este o rătăcire pentru noi, oamenii, născocită de diavol, pentru a satisface setea noastră de miracol. Probabil că și aici, în țară, sunt oameni care merg la moaște, dar și la vrăjitoare. Este un amestec neîngăduit. (…)
Oamenii cred că la sărbători puterea sfântului crește. Și cred că au dreptate. Important este însă ca oamenii să nu-și facă idol. Să nu uite că dincolo de moaște este Sfântul și, mai ales, este Dumnezeu, care îi dă putere sfântului și care face ca minunea să se realizeze. Se știe că acolo unde credința se bazează exclusiv pe minuni, nu este credință tare.
- Cum realizăm că suntem dinaintea unor moaște?
- Moaștele sunt consacrate de Biserică, asta e garanția. Vindecările sau întoarcerea la credință sunt consecințe ale acestui fapt, că moaștele sunt consacrate de Biserică. (…) Sunt moaște dacă sunt împlinite toate canoanele și fac minuni. Însă constatarea Bisericii este importantă și ea vine prudentă, după ce se verifică toate semnele. Nu e rău că se întâmplă astfel.
- Nu există pericolul să se facă un comerț cu moaște?
- Ei, și sfinții sunt supuși unui risc, unor obiceiuri ale noastre… (zâmbește). Eu mă gândesc că poate sfântul s-a rugat la Dumnezeu să ajungă, chiar și cumpărat pe bucățele, în anumite locuri unde oamenii au mai multă nevoie de el. (…) Dar toate bisericile sunt pline de har, iar Dumnezeu este pretutindeni, nu numai unde sunt moaște. Nu toți sfinții devin moaște. Dumnezeu lucrează prin diverse haruri pe care le pune în anumiți oameni. Moaștele sunt numai un fel de manifestare a divinității. (…) Creștinul nu trebuie să se limiteze la rugăciunea dinaintea moaștelor ori chiar la rugăciunea către sfântul invocat. Creștinul să fie conștient că Dumnezeu Însuși lucrează prin sfinți și răspunde rugăciunilor făcute la icoane sau la moaște.Altminteri, va fi foarte aproape de idolatrie. Pericolul e foarte mare, mai ales pentru oamenii care sunt adânc credincioși, dar nu au o bază a înțelegerii lui Dumnezeu. (sursa: Formula As)

Dana OSTAHIE
Valentin BĂLĂNESCU

**Adrian Pop** · 14.12.2013

Câteva aprecieri şi mărturisiri personale despre Părintele duhovnicesc Cleopa Ilie

Data: 14 decembrie 2013 Stelian Gomboș
Părintele Arhimandrit Cleopa Ilie s-a conturat şi s-a identificat în mintea şi în inima mea, prin câteva trăsături şi calităţi distincte: – în primul rând caracterul, onoarea şi demnitatea părintelui; după aceea cultura teologic – duhovnicească şi nu numai, cu care a fost înzestrat datorită muncii şi tenacităţii prea cuvioşiei sale; luciditatea şi spiritul său critic însoţit de foarte multă înţelegere şi condescendenţă; pe urmă spiritul de dişciplină, în primul rând cu el însuşi, de rigoare academică, doctrinară, liturgică şi canonică revelată cu fiecare slujire a sa ori cu fiecare predică sau cuvântare, susţinute într-un mod foarte coerent şi elevat în diferite împrejurări şi cu diferite ocazii; comportamentul, felul său de a fi şi de a se raporta la semenii săi, la fiecare în parte într-un mod deosebit şi unic, fiind foarte respectuos, accesibil şi deschis, chiar natura, spiritual şi, de ce nu, şi cu acut simţ al umorului, sănătos şi autentic, toate acestea ducând la descoperirea în persoana sa a eticii bunului simţ, pe care a cultivat-o de-a lungul întregii sale vieţi şi care astăzi o întâlneşti tot mai rar!… Părintele Cleopa Ilie a mai avut şi calitatea de a fi un om de o sinceritate, discreţie şi modestie ieşite din comun, care mi-au inspirat foarte multă încredere, confort sufletesc şi dragoste faţă de valorile perene ale spiritualităţii şi culturii noastre autentice!… Totodată, sfinţia sa a fost unul dintre cei mai luminoşi şi mai învăţaţi călugări ai noştri, duhovnic aspru cu păcatul dar mereu blînd cu păcătosul, plin de harul păcii şi al bucuriei. Chiar dacă avea şi unele păreri pe care nu i le puteam împărtăşi, l-am apreciat mereu pentru felul în care ştia să-şi argumenteze opiniile şi să şi le spună simplu şi învăluindu-le în bunătate, spre a nu răni.Şi, totodată sfinţia sa realiza faptul căpăstorul duhovnicesc trebuie să arate în toate bună-rânduială. Fiindcă în bună-cuviinţă stau toate chipurile unei purtări frumoase. Păstorul duhovnicesc îşi păzeşte buna cuviinţă în relaţiile sale când: – nu îşi neglijează îndatoririle sfinte şi apostolia sa; – când îşi aminteşte că trebuie să fie, oriunde şi oricând, un model creştin, când vorbeşte şi când tace; – când se conformează el însuşi responsabilităţilor care decurg din grija pentru conştiinţa turmei sale. Păstorul duhovnicesc care nu (se) neglijează şi îşi aminteşte cele ce se cuvin lui, aflându-se într-o adunare, nicidecum nu se va lepăda caracterul cuviincios, fiindcă acesta este cu neputinţă de îndepărtat de la el, deoarece nu îi îngăduie aceasta însăşi vrednicia preoţească, care este nedespărţită de cuvioşie. Chipul preoţesc de neschimbat îl constrânge pe preot să se armonizeze cu multă luare aminte şi atenţie cu relaţiile din obştea lui şi să îşi facă aceste relaţii cu multă prevedere. Mai întâi şi mai presus de toate, se armonizează caracterului sfânt ce i se impune. Trebuie să nu se arate în adunări fără vreo pricină impusă de slujirea lui, ori să le caute pe acestea cu tot dinadinsul, sau să se facă plăcut acestora. Trebuie să îşi facă relaţiile cu mulă chibzuinţă şi după o îndelungă şi atentă cercetare a petrecerii şi caracterului şi a cugetului persoanelor cu care urmează să aibă relaţii. Dacă acestea sunt în aşa fel încât prietenia şi relaţia cu ele să îi aducă lui cinste şi bun renume, atunci poate să se împrietenească şi să intre în relaţie cu ele. Dar dacă, dimpotrivă, reputaţia acestora nu este bună ori sunt socotite de o moralitate îndoielnică, sau de un cuget stricat, sau de o petrecere şi vieţuire rău famate, atunci prietenia faţă de acestea şi relaţia cu ele cu cât este mai apropiată, cu atât este mai vătămătoare şi mai insultătoare. Aceasta ne învaţă pe noi Sfântul Apostol Pavel când zice: „Nu vă înşelaţi, căci vorbirile rele strică obiceiurile bune”. Asemenea relaţii îl vatămă foarte mult mai ales pe preot, fiindcă, în împreună-petrecerea cu persoanele prost văzute din punct de vedere moral, pe nesimţite, se depărtează cuvioşia lui şi este prădată puţin câte puţin bogăţia bunei-cuviinţe preoţeşti, şi la urmă se va afla şi el gol de toată cinstea şi respectul din parte celor păstoriţi de el. Despre acest preot se poate spune, în chip foarte potrivit, cuvântul profetului Osea: „Şi alţii au mâncat puterea lui, iar el nu a ştiut”. Prin urmare prietenia şi filiaţia duhovnicească se constituie a fi un criteriu indispensabil în vederea realizării şi desăvârşirii unei relaţii duhovniceşti, bazată pe încredere, deschidere şi dragoste reciprocă, ziditoare şi mult folositoare!…În acest fel stând lucrurile, apreciat fiind în mod deosebit de către Părintele Patriarh Daniel al Bisericii Ortodoxe Române, vom sublinia şi reţine faptul că Părintele Ilie Cleopa a fost toată viaţa drept, vertical şi demn ca bradul (şi la propriu şi la figurat), cu o voce puternică, impunătoare, intrasingent dar totuşi cald şi cât se poate de uman în toate deciziile pe care le lua, mai cu seamă în problemele bisericeşti, spirituale şi duhovniceşti. Era cu o vitalitate remarcabilă pentru vârsta pe care oricum nu şi-o trăda, cu un simţ al umorului măsurat – aşa l-au cunoscut şi aşa îl vor purta permanent în inimă pe Părintele Cleopa toţi cei mulţi, care au trecut pragul Mănăstirii Sihăstria. În toate împrejurările prezenţa cuvântătoare a venerabilului părinte era cuceritoare şi mult folositoare. Prin sinceritate, prin cultura sa duhovnicească, prin trăire dar mai ales printr-o neclintită voinţă în Mântuitorul Iisus Hristos, căci a voi şi a face în Domnul Iisus Hristos au fost două daruri, îndelung lucrate şi cultivate de către Părintele Ilie Cleopa. Şi acest lucru pentru că păstorul spiritual, ca să poată să-l ajute esenţial pe fiul său duhovnicesc şi să-şi împlinească misiunea sa ultimă trebuie să dispună de calităţi religioase, morale şi raţionale eminente, dăruit prin asceză slujirii lui. Reprezentarea Domnului de către preot sau păstor în timpul exerciţiului slujirii sale aduce ca rezultat asumarea din partea lui a responsabilităţilor celor mai mari, ce impun mobilizarea tuturor puterilor şi a capacităţilor lui pentru realizarea deplinătăţii virtuţilor, prin urmarea lui Iisus Hristos „după măsura întrupării”. Astfel, preotul ar putea să devină „modelul credincioşilor” şi „Evanghelie vie”, propovăduind prin personalitatea lui caracterul izbăvitor şi mântuitor al vieţii în Iisus Hristos şi oferindu-se pe sine însuşi ca dovadă şi chezăşie că poruncile lui Iisus Hristos se pot înfăptui, împlini şi desăvârşi cu adevărat.Într-o altă ordine de idei, Părintele Arhimandrit Cleopa Ilie a primit cu multă dragoste pe foarte mulţi credincioşi de toate vârstele şi categoriile sociale, precum şi pe foarte mulţi tineri la sfat, încurajându-i şi ajutându-i pe mulţi dintre studenţii teologi să se pregătească pentru apărarea şi promovarea credinţei ortodoxe în anii grei ai dictaturii comuniste. A fost în acelaşi timp un bun păstrător al Tradiţiei şi un păstor receptiv la noile probleme apărute în societate. Era elegant şi ordonat, ospitalier şi erudit. Un preot distins al cultului ortodox şi un om al culturii înţelepte, un slujitor al Bisericii şi al poporului român.Preacuviosul Părintele Arhimandrit Cleopa Ilie a fost un om al bucuriei, al seriozităţii şi discreţiei, un om care şi-a propus să înmulţească seriozitatea şi conştiinciozitatea şi credem că a reuşit cu prisosinţă. Darul deosebit al Părintelui Cleopa de a vorbi şi mai ales de a aprofunda cuvintele Scripturii şi în special ale Noului Testament, precum şi a dogmelor şi a sfintelor canoane, preocuparea pentru cărţile fundamentale ale spiritualităţii ortodoxe, cum ar fi Patericul şi Filocalia, dar şi pentru textele liturgice cuprinse în cărţile de slujbă, l-au făcut să fie iubit şi în acelaşi timp să fie un părinte duhovnicesc cu autoritate şi discernământ.Ştiind, din propria-mi experienţă, că fiecare întâlnire cu Părintele Cleopa a fost un prilej de mare înălţare sufletească şi de sărbătoare, asemeni întâlnirilor învăţăceilor cu marii filozofi ai vremii antice, în Agora, precum: Platon, Plotin, Socrate, Aristotel, fiindu-ne pildă demnă de urmat, de înţelepciune, abnegaţie şi dăruiere, mă (mai) gândesc că avem tendinţa, capcana ori ispita de a-i uita foarte repede pe aceşti oameni, sporiţi duhovniceşte şi îmbunătăţiţi din punct de vedere moral, pe aceste personalităţi ale culturii şi spiritualităţii noastre, fiindu-le prea puţin recunoscători pentru toate căte ne-au făcut şi ne-au dăruit ei nouă, cu toate că ar trebui să ne aducem aminte „de mai marii noştri”!…Prin urmare, cuvintele noastre sunt puţine şi neputincoase pentru a putea spune cât bine a făcut Părintele Cleopa Ilie, datorită ţinutei sale morale şi preoţeşti, a echilibrului şi înţelepciunii sale, a preocupărilor sale teologice şi cărturăreşti, a dragostei sale faţă de Dumnezeu şi (de) oamneni, a ataşamentului său faţă de ţara aceasta şi de Biserica strămoşească!…Parcurgând viaţa şi biografia acestui părinte duhovnicesc constat, cu uimire şi admiraţie, tăria lui de caracter şi verticalitatea cu care a fost înzestrat acest contemporan al nostru în faţa căruia noi nu suntem altceva decât nişte oameni supuşi vremurilor acestei lumi şi acestui veac!…Se cuvine aşadar, să-i aducem prinos de cinstire şi de recunoştinţă rugându-ne lui Dumnezeu să-l răsplătească cu harul şi cu dragostea sa cea nemărginită acolo, în locaşurile cele cereşti, în lumina cea neînserată a Slavei Sale!În încheiere, deci, voi susţine cu toată tăria că eu personal, mă simt foarte împlinit şi onorat pentru faptul că am avut fericitul prilej şi marea şansă de a-l întâlni şi (de) a-l cunoaşte pe Părintele Arhimandrit Cleopa Ilie – mare personalitate a culturii şi spiritualităţii noastre monahale româneşti, autentice şi mărturisitoare din aceste răzvrătite vremuri, având convingerea şi nădejdea că vom şti cu toţii pe mai departe, să ne cinstim înaintaşii, potrivit meritelor şi vredniciilor fiecăruia, cu toate că în aceste vremuri, preţuim mai mult pe alţii de oriunde şi de aiurea, căci ni se par a fi mai exotici, mai spectaculoşi, mai senzaţionali!… Însă, rămânem convinşi de faptul că ce este nobil rămâne iar ce este ieftin, apune!…Aşadar, cei alungaţi din turnurile babilonice pot bate la porţile cetăţii noului Ierusalim – cel bisericesc şi ceresc ce „nu are trebuinţă de soare, nici de lună, ca să o lumineze, căci slava lui Dumnezeu a luminat-o, făclia ei fiind Mielul” (Apoc. 21, 23). Această personalitate duhovnicească şi benucuvântată, cu alte cuvinte, este una de referinţă în cadrul Bisericii şi spiritualităţii noastre autentice, care ar trebui să fie cunoscută, recunoscută şi apreciată pentru totdeauna, de către toţi cei ce cred că „Biserica este cetatea pe care nici porţile iadului nu o vor birui”!…

**Adrian Pop** · 14.12.2013

Violeta Vio

http://corortodox.blogspot.ro/2013/1...calciu-la.html

Îmi place · · Distribuie · acum aproximativ o oră ·

Violetei Vio şi altor 5 le place asta.
Violeta Vio http://www.youtube.com/watch?v=o1uVGhilh8UMormântul părintelui Gheorghe Calciu a iscat un scandal monstru
www.youtube.comSe închină la o groapă goală, convinşi că de acolo a fost dezgropat un sfânt. La mânăstirea Petru Vodă din Neamţ, credincioşii aprind o lumănare şi se roagă ...

**Adrian Pop** · 14.12.2013

Marta Simeon via Ortodoxia Si Patria

Posibile clarificari privind CONTROVERSA DESHUMARII PARINTELUI CALCIU: “Vai lumii, din pricina...

razbointrucuvant.ro
Publicat pe 13 Dec 2013 | Categorii: Inchisorile comuniste/ Ortodoxia patimitoare, IPS Teofan Savu, Minuni, NEWS (STIRILE ZILEI), Parintele Calciu, Parintele Constantin Sturzu, Parintele Hariton Negrea | | Print

Nu-mi mai place · · Distribuie · acum 5 ore ·

Ţie şi altor 7 vă place asta.
1 distribuire
Laura Farcasanu http://razvan-codrescu.blogspot.ro/.../cazul-calciu...Blogul lui Răzvan Codrescu: CAZUL CALCIU: PSIHOZA MOAŞTELOR
razvan-codrescu.blogspot.roRăzvan Codrescu: poet, traducător şi eseist de orientare tradiţionalistă, promotor al principiilor şi idealurilor dreptei creştine, fără să fi fost membru al vreunui partid politic nici înainte şi nici după 1989, a debutat publicistic în 1985, cu eseul "Don Quijote şi Prinţul Mîşkin" (în revista "Lu...

Subiect: Sfintele Moaşte ale Părintelui Gheorghe Calciu

Instrumente subiect

Caută în subiect

Afișează

Sfintele Moaşte ale Părintelui Gheorghe Calciu

Informații subiect

Utilizatori care navighează în acest subiect

Marcaje

Marcaje

Permisiuni postare