Magda Marinela a distribuit o fotografie postată de Arsenie Boca - Omul Lui Dumnezeu.








Cand se aprinde candela, n faţa icoanelor, ngerul candelei, nger pazitor care stă mereu n casă ct arde candela, stă aici n casa ta materială. Stă deci cteva zile cte ai ars candela n casa ta, pe care o păzeşte şi o ocroteşte de orice rău, iar cnd sufletul tău va pleca dincolo, tot attea zile te vei plimba prin Rai şi te vei ndulci de acele bunătăţi, chiar dacă tu nu ai reuşit să te mntuieşti ct ai trăit pe pămnt. Numai după ce sau scurs zilele n care tu ai ţinut candela aprinsă la icoanele din casa ta pe pămnt, numai atunci te vei duce la locul rnduit de Dumnezeu, după faptele tale din viaţă. De fiecare dată cnd aprinzi şi arzi candela la icoane, 24 de ore n şir, ngerul Candelei ţi duce şi sădeşte n grădina ta - pe care o face n Rai ca rasplata pentru mica ta jertfă pe care ai făcut-o cu atenţie şi cu credinţă - o floare din care sa făcut uleiul sau un pom (dacă era ulei de măsline) şi astfel ţi pregăteşti grădina ta n ceruri, ncă din timpul vieţii lumeşti. Dacă aprinzi candela şi pleci de acasa şi candela se stinge n acest timp, ngerul care stă şi veghează ca să nu ţi se ntmple nimic rău n casă nu pleacă ci rămne n continuare pnă soseşti tu. Dacă văznd candela stinsă, primul lucru pe care l faci (spălndu-te mai nti pe mini) este s-o aprinzi, ngerul nu mai pleacă. Dacă neglijezi aprinderea candelei, ngerul pleacă mhnit şi revine numai după ce tu ai aprins-o din nou. Dacă atunci cnd pleci de acasă laşi candela aprinsă şi prin voia lui Dumnezeu se ntmplă să mori pe drum sau n altă parte dect n casa ta şi nu are cine să-ţi aprindă o lumnare, lumina candelei cu ngerul ei te nsoţeşte pe drumul de dincolo. Se socoteşte deci că ai lumină, că nu mori n ntuneric. Cnd aprinzi candela sau schimbi uleiul care observi că a scăzut trebuie să ţi pui o dorinţă , să te rogi şi să faci trei metanii. Şi să ştii că ntotdeauna se mplineşte.






mi place Distribuie