Papornița Moșului
Pagina 2 din 10 PrimulPrimul 12345678910 UltimulUltimul
Rezultate 11 la 20 din 96

Subiect: De povestit lui Sebisor, nepotelul meu de 7 ani !!!

  1. #11
    Administrator
    Data înscrierii
    10.10.2011
    Locație
    CRAIOVA
    Posturi
    78.551
    Marta Simeon a distribuit o fotografie postată de Pr. Arsenie Boca.






    Într-o noapte citind din Sfânta Scriptură, mă aflam la Evanghelia de la Ioan, cap.14, 23, unde scrie: „Iisus a răspuns şi i-a zis: Dacă Mă iubeşte cineva va păzi cuvântul Meu, şi Tatăl Meu îl va iubi, şi vom veni la el şi vom face locaş la el”. Am lăsat puţin Sfânta Scriptură şi mă gândeam: cum este cu putinţă să vină Domnul Iisus Hristos, împreună cu Dumnezeu Tatăl (de fapt Sfânta Treime) şi să-şi facă lăcaş la mine, în casa mea, în inima mea!? Nu puteam să înţeleg! După ce am terminat capitolul de citit, am stins lumina şi m-am îndreptat spre locul de rugăciune (un geam al camerei care dă spre răsărit). Am început să mă rog la Bunul Dumnezeu, scoţându-mi orice fel de gând din mintea mea, inclusiv versetul pe care nu îl înţelegeam şi rugându-mă lui Dumnezeu, mi-a fost dat să trăiesc o mare minune. Am simţit o stare de mare-mare bucurie, dar şi de frică,însă cea de bucurie întrecea cu mult pe cea de frică; apoi am simţit o stare de pace pe care nu ştiu cum să o descriu, dar pe care nu am cunoscut-o niciodată până atunci. M-a copleşit. Apoi, o stare de iubire, o iubire atât de mare către Dumnezeu şi oameni încât, a doua zi, îmi venea să strig în gura mare: „Vă iubesc! Vă iubesc oameni buni, pe toţi, din toată inima mea!”. Nu mai ştiam că există răutate, pe toţi oamenii îi vedeam buni şi curaţi; câtă bucurie, pace şi iubire aveam în toată fiinţa mea faţă de toate şi faţă de toţi. După această mare minune şi trăire din viaţă, l-am căutat pe Părintele Arsenie Boca. Întâlnindu-mă cu dânsul i-am zis: „Părinte, am şi eu problemele mele lumeşti dar, nu pentru aceasta am venit la dumneavoastră.” Părintele îmi zice: „Nu, mă? Atunci pentru ce ai venit?” Şi am răspuns părintelui: „Să mă ajutaţi Părinte, să-mi pot ţine credinţa în Dumnezeu până la moarte pentru că există Dumnezeu”. Când am spus aceasta mi-au dat lacrimile, fiind încă copleşit de experienţa şi marea minune prin care trecusem. Părintele mi-a spus: „Frumos mă, frumos!” - mi-a spus-o de trei ori. Apoi, probabil ca să nu mă îngâmf, mi-a spus aşa: „Mă, eu îţi spun cum poţi să-ţi ţii credinţa. Păstreaz-o mă, în inima ta şi lasă tu propaganda care o faci la serviciu, că să ştii, colegii tăi au început să te vorbească. Dacă noi care suntem în drept să facem propagandă şi nu suntem lăsaţi, apăi tu cine eşti s-o faci?” îmi spuse Părintele, zâmbind uşor. I-am spus ceea ce văzusem în plină noapte când mă rugam; era foarte atent la tot ceea ce-i spuneam, apoi mi-a spus: „Tu cum te rogi, mă?”. „Părinte, am un geam care dă spre răsărit şi încerc să transpun în viaţa mea ceea ce spune Sfântul Aposlol Pavel, că bărbatul să se roage în orice loc, să ridice spre cer mâinile curate, neîndoielnice şi aşa să se roage lui Dumnezeu”. Părintele îmi zice: „Cum mă, aşa?” - arătându-mi poziţia mâinilor, exact aşa cum le ţineam eu în timp ce mă rugam. I-am spus: „Da, Părinte!”. Părintele mi-a replicat: „Mă, să nu te mai rogi aşa, că nici eu nu am curaj să mă rog aşa. De acum să te rogi cu mâinile aşa, mă!” - şi-mi arată cum să mă rog, cu mâinile împreunate „pentru că mâinile împreunate înseamnă şi smerenia omului înaintea lui Dumnezeu. Cu mâinile ridicate se roagă numai pustnicii, adică numai oamenii despătimiţi”. Mi-a mai spus: „O să ai multe necazuri în viaţă, dar şi cu mai multă putere o să le înfrunţi”, iar apoi mi-a mai zis să-mi duc credinţa în Dumnezeu „de la unghiile picioarelor până la vârful firului de păr din cap”. Apoi a adăugat: „Să te punem la încercare, mă!”. După ce m-a binecuvântat am plecat gândindu-mă mereu la ceea ce-mi spusese Părintele. Iată că într-o zi, pe la prânz, mă aflam la mama şi vorbeam despre Dumnezeu, aşa cum ne ducea pe noi mintea şi exact la ora 13.20 am ieşit din casă ca să iau autobuzul pentru a merge la serviciu. Când am ajuns în dreptul porţii, am văzut deodată că ceva ca un nor alb, ca o ceaţă, a coborât de sus pe lângă stâlpul casei şi teiul din faţa casei. Apoi de câteva ori, a fost un fel de du-te vino al norului, între stâlp, pom şi casă. M-am frecat la ochi, crezând că am ceva cu ochii şi când am dat să văd mai bine ce este, a apărut în faţa mea şi a mamei un tânăr, a făcut o înclinare uşoară din cap drept salut, a zâmbit, apoi ne-a spus: „Nu aveţi un loc de găzduit?”. Mama îi spune: „Dragă, la cetate există un hotel, du-te acolo”. Acel tânăr frumos răspunde zâmbind: „Am fost, dar nu am găsit nici un loc”. Dar eu îi spun mamei: „Tu mamă, găzduieşte-l în camera dinspre stradă”. Dar mama îmi spune: „Tu ştii bine, cum îi taică-tu”. Apoi l-am întrebat: „De unde vii?” iar el mi-a răspuns: „De departe vin”. Îl întreb din nou: „Cât de departe?” Şi el îmi răspunde: „Foarte de departe!”. Iar mie mi s-a transmis mental aşa: „Ai văzut tu bine de unde am venit de ce mă mai întrebi de unde vin?”. Am simţit atunci ceva deosebit în toată fiinţa mea, vroiam să îngenunchez, vroiam să fac ceva, dar n-am putut să fac nimic, eram ca ţintit locului. I-am spus mamei ca totuşi să-l găzduiască. Dar mama a rămas la ceea ce îmi spusese prima dată: din cauza tatei nu poate fi găzduit. Apoi acel tânăr a făcut din nou o înclinaţie a capului drept salut şi a făcut doi paşi, suficient cât să iasă din vederea noastră, iar eu fără să-mi explic până astăzi, i-am spus mamei: „Mamă acesta nu-i om!”. Mama îmi spune: „Cum vorbeşti aşa, dragul mamei?”. Atunci i-am spus mamei: „Hai să ne uităm şi ai să vezi că nu mai este.” Ne-am uitat şi nu mai era nimeni pe toată strada. (Bogdan Juncu - Făgăraş
    www.popservice.ro
    www.papornitamosului.ro
    [U][COLOR=#800080][
    e-mail - adipop@popservice.ro
    ID Messenger: zalmoxa_adipop
    skype - adrianpop58
    http://www.sfatulbatranilor.ro/forum.php
    https://www.facebook.com/groups/611112328972709/ - REGIA DE RECONSTRUCTIE A ROMANIEI
    https:/https://www.facebook.com/grou...IZEGETUSA2050/ - Piciumanii doresc PACE
    https://www.facebook.com/groups/1086016084901078/ - Avangarda de Sacrificiu

  2. #12
    Administrator
    Data înscrierii
    10.10.2011
    Locație
    CRAIOVA
    Posturi
    78.551
    Căutătorul de pietre


    Articol
    Fotografii
    Comentarii



    RSS
    Tipăreşte
    Trimite prin e-mail


    Prețuiți orice lucru la timp.








    Un om mergea pe malul mării şi privea îngândurat în jos. O groapă, proaspăt făcută, i-a atras atenţia ca şi cum ar fi fost ascuns ceva acolo.
    Dând nisipul deoparte, a găsit un sac plin cu nişte pietre de care el nu mai văzuse. L-a scos de acolo şi cu el în braţe s-a îndreptat spre casă. Drumul era lung şi nisipul îl făcea greu și anevoios. Ca să-şi uşureze sarcina, zvârlea din când în când câte o piatră, până ce a rămas doar cu una singură. A scos-o din sac şi cu ea în mână a intrat în sat. Pe drum s-a întâlnit cu vecinul său care era giuvaiergiu. Acesta i-a spus:
    -Ce piatră frumoasă şi preţioasă ai! Dacă mi-o dai, ți-o plătesc cu cât îmi ceri.
    Nu-i venea să creadă cele ce auzea. Nu a stat mult pe gânduri. S-a repezit înapoi, pe drumul pe care venise, să caute pietrele azvârlite. Era prea târziu. N-a mai găsit nici una. Pe urma lui, alt călător, probabil cunoscător al pietrelor scumpe, le-a adunat pe toate şi nu a pregetat să le ducă pe acelaşi lung şi greu drum. El s-a întors trudit, cu mâinile goale şi trist că avusese în braţele lui o avere, pe care nu a ştiut să o păstreze.
    -Câţi în lume nu fac cu comorile sufleteşti ceea ce a făcut căutătorul cu pietrele preţioase

    (Flori în calea tineretului, Editura Sf. Mina, Iași, 2008, p. 38)
    www.popservice.ro
    www.papornitamosului.ro
    [U][COLOR=#800080][
    e-mail - adipop@popservice.ro
    ID Messenger: zalmoxa_adipop
    skype - adrianpop58
    http://www.sfatulbatranilor.ro/forum.php
    https://www.facebook.com/groups/611112328972709/ - REGIA DE RECONSTRUCTIE A ROMANIEI
    https:/https://www.facebook.com/grou...IZEGETUSA2050/ - Piciumanii doresc PACE
    https://www.facebook.com/groups/1086016084901078/ - Avangarda de Sacrificiu

  3. #13
    Administrator
    Data înscrierii
    10.10.2011
    Locație
    CRAIOVA
    Posturi
    78.551
    Asta inseamna sa iubesti! Am citit aceasta povestioara care m-a impresionat foarte mult si ca orice lucru frumos si folositor, incerc sa o impart cu voi. Iarasi sper ca printre aceste randuri sa gaseasca fiecare din noi gandul cel frumos. "Cu cativa ani inainte de cel de-al doilea razboi mondial, exista un cuplu care se iubeau foarte mult. De fiecare data barbatul, in orice ocazie, incerca sa-si arate dragostea fata de ea. Ea era frumoasa, sensibila, dar si firava din punct de vedere al sanatatii. Incepand razboiul, barbatul este nevoit sa mearga pe front, unde trece prin foarte multe incercari si de multe ori ca prin minune scapa sa nu fie ucis. Se ruga in fiecare zi sa-l ajute Dumnezeu sa traiasca pentru a se intoarce acasa langa sotia pe care atat de mult o iubea. Fiecare gand al sau era sa o stranga din nou in bratele sale si-i dadea putere sa reziste foamei, frigului si ranilor. Cand se termina razboiul, mai fericit ca niciodata porneste catre casa parca plutind… In drum, aproape de satul sau, se intalneste cu un prieten de familie care dupa bucuria de a-l revedea viu si intreg, incerca sa-l consoleze pentru incercarea prin care trec… - "Care incercare?" intreba nelinistit barbatul. - "Inca nu ai aflat?... sotia ta a avut o infectie foarte grea, a scapat cu viata dar acum chipul ei este deformat." Raspunse prietenul trist. Barbatul cade aproape lesinat si ramane plangand cu amar pe marginea drumului… Spre seara ajunge acasa. Sotia lui dupa bucuria revederii si multumind lui Dumnezeu pentru minunea de-al tine in viata, se asaza la masa si… realizeaza ca mult iubitul ei sot si-a pierdut vederea in razboi! Crezand ca printr-o rana de razboi a ramas orb, nu-l intreaba niciodata despre acest lucru pentru a nu suferi si mai mult. Ii acorda ingrijirea cuvenita cu multa dragoste si traiesc efectiv fericiti inca cincisprezece ani. Dupa acesti cincisprezece ani si suferinta unei boli aprope incurabile, pe patul suferintei sotul ii inchide ochii multiubitei sale sotii si… ii deschide pe-ai lui! Pentru cincisprezece ani s-a prefacut ca este orb ca sa nu ii mareasca suferinta…" Asta inseamna sa iubesti!!... Sa te faci pe tine orb pentru a nu rani pe celalalt. De cele mai multe ori este nevoie sa inchidem ochii, pentru ca adesea privirea noastra este mai grea decat credem si cel pe care-l privim poate fi si mai impovarat de greutatea unei priviri pline de invinuire. Multi isi pierd curajul sa lupte cu ei, sau cu incercarile prin care trec tocmai pentru faptul ca noi i-am privit cum nu trebuia! Viata le poate deveni si mai grea caci nu ii vedem durerea sufletului ce sta sub handicapul sau, sau uratenia sa, sau oricarei alte deformari a frumusetii; ori a viciului ce a pus stapanire pe el, ori a depresiei cu care se lupta… Dar, pentru a inchide ochii este nevoie sa iubesti!... nu devenim orbi din indiferenta sau prostie, si nici din dorinta de a marginaliza; ci, din sensibilitate, din politete si marinimie sufleteasca de care dam dovada. Este nevoie de iubire pentru a te comporta simplu si firesc?... din cate se pare da! Este nevoie sa iubesti pentru a nu-l face pe celalalt sa se simta jignit sau invinovatit. Nu noi sa fim motivul pentru care el sufera, ci ar fi mantuitor sa-l ajutam, sa-i alinam pe cat putem durerea. Nu asta face si Hristos in vietile noastre?... Cred ca ne priveste cu ochii inchisi, caci altfel nu am putea privi noi in ochii Lui vazandu-ne cat de vinovati suntem in Fata Lui. Si ma gandeam cat de rar in zilele noastre auzim cazuri de genul acesta. Parca s-a “racit” dragostea, parca nu mai avem putere sa iubim, sau poate am devenit prea egoisti? Altadata relatiile erau mult mai lungi, mai frumoase, mai fericite. Exista o frumusete si un dor sfant intre cei doi. Un simplu gest, o mica floare, o privire era izvor de bucurie, tresaltarea inimii si lacrimi de fericire. Si acum… nu auzi decat despartiri si tristete. Scandaluri si acuze. Toti se vaita de ceilalti. Toti ii invinuiesc pe ceilalalti. Foarte putini sunt cei care-si asuma vinovatia si responsabilitatea unei despartiri. Nu mai putem iubi?... nu mai putem ierta? Nu mai are nicio importanta pentru noi dragostea?... sau pur si simplu suntem atat de inrobiti cu dragostea pentru noi insine incat cel de langa noi devine povara? Cu totii stim ca pentru a reusi o relatie, o casnicie, trebuie ca amandoi membri sa contribuie prin iubire la fericirea si frumusetea vietii celuillalt. Din batrani se spune ca “dragostea-i ca flacara, dar se intretine cand arunci lemne in foc…” si astfel putem sa iubim continuu. In nicio carte nu scrie, sau nimeni nu a spus ca a iubi inseamna NUMAI fericire… dar a iubi inseamna a dori binele si fericirea celuilalt. Inseamna a renunta la egoism si mandrie, a te smeri pentru a fi pace, a te ruga nadajduind, a te multumi si a multumi pentru putinul pe care il ai, a fi fericit vazand ca este fericit si celalalt, a trai inaltator… A iubi este intelepciunea vietii… A iubi inseamna o inima desteapta… A iubi inseamna invatatura care vindeca si nu omoara, care mangaie si nu extermina! Poate ca printre cei ce citesc aceste randuri exista si pareri opuse, ganduri ca nu ar trebui ca eu sa scriu despre relatiile de iubire, caci nu stiu "cat de greu" este… Probabil au dreptate, dar ca orice Preot sufar mai mult decat puteti sa stiti cand vad o inima ranita, o lacrima pe chipul frumos al celuilalt. Iubirea cu greu indura asa ceva…"
    www.popservice.ro
    www.papornitamosului.ro
    [U][COLOR=#800080][
    e-mail - adipop@popservice.ro
    ID Messenger: zalmoxa_adipop
    skype - adrianpop58
    http://www.sfatulbatranilor.ro/forum.php
    https://www.facebook.com/groups/611112328972709/ - REGIA DE RECONSTRUCTIE A ROMANIEI
    https:/https://www.facebook.com/grou...IZEGETUSA2050/ - Piciumanii doresc PACE
    https://www.facebook.com/groups/1086016084901078/ - Avangarda de Sacrificiu

  4. #14
    Administrator
    Data înscrierii
    10.10.2011
    Locație
    CRAIOVA
    Posturi
    78.551
    Increderea in Dumnezeu

    4 decembrie 2013 la 13:11

    • Era o tristă zi de iarnă. Un copilaș de 7-8 ani, singur și tremurând de frig, statea pe-o bancă, în parcul unui oraș. Era inghetat de frig, căci hăinuța de pe el era subțirică, iar pantalonașii aveau două găuri mari la genunchi! Buzișoarele îi erau vinete și față slabă era galbenă ca ceara. Poate o fi avut o supărare mare, căci plângea și din când în când privea spre CERUL acoperit de nori. Pe lângă el trecuseră mulți inși fără să le pese de el.Într-o vreme, un domn bătrân se apropie de el și-i spuse părintește:-Ce faci acolo, micuțule?Aștepți pe cineva? / -Da, domnule, îi răspunse copilașul. Aștept pe DUMNEZEU, să vină să mă caute./-Ce vrei să spui, drăguțule! Ești bolnăvior? Crezi ca ai să mori? /-Nu, dar anul trecut, EL a trimis să caute pe tatăl meu și pe fratele cel mic al meu, ca să-i aiba în casa Lui, în Cer. Iar ieri, la spital mama mi-a spus așa, că și ea pleacă tot acolo și că Dumnezeu nu mă va părăsi în nici un fel. Acum, adaugă el cu lacrimi in ochisori, nu am pe nimeni care să mă îmbrățișeze și să imi dea să mănânc. Și iată, e atâta vreme de când mă uit în sus la Cer, să văd, dacă vine Dumneze, dar nu văd nimic. Totuși, Dumnezeu va veni desigur, dacă-l mai aștept putin. -Nu e așa, domnule? / - Da, copile drag, zise domnul, podidindu-l lacrimile. Nimeni nu așteaptă pe Dumnezeu in zadar. EL m-a trimis să port grijă de tine. Vino cu mine. Nu te voi lăsa să duci lipsă de nimic. Ochii copilașului străluciră de bucurie. Și pe fața lui fu ca un fulger de biruință./-Știam eu, zise copilasul , ca DUMNEZEU va veni, sau va trimite pe cineva, căci mama niciodată nu a spus minciuni!




    ComenteazăDistribuie
    37 distribuiri



    www.popservice.ro
    www.papornitamosului.ro
    [U][COLOR=#800080][
    e-mail - adipop@popservice.ro
    ID Messenger: zalmoxa_adipop
    skype - adrianpop58
    http://www.sfatulbatranilor.ro/forum.php
    https://www.facebook.com/groups/611112328972709/ - REGIA DE RECONSTRUCTIE A ROMANIEI
    https:/https://www.facebook.com/grou...IZEGETUSA2050/ - Piciumanii doresc PACE
    https://www.facebook.com/groups/1086016084901078/ - Avangarda de Sacrificiu

  5. #15
    Administrator
    Data înscrierii
    10.10.2011
    Locație
    CRAIOVA
    Posturi
    78.551
    "Sotia"lui Dumnezeu -Istorioara morala

    https://www.youtube.com/watch?v=kfR3MDKNEYw
    www.popservice.ro
    www.papornitamosului.ro
    [U][COLOR=#800080][
    e-mail - adipop@popservice.ro
    ID Messenger: zalmoxa_adipop
    skype - adrianpop58
    http://www.sfatulbatranilor.ro/forum.php
    https://www.facebook.com/groups/611112328972709/ - REGIA DE RECONSTRUCTIE A ROMANIEI
    https:/https://www.facebook.com/grou...IZEGETUSA2050/ - Piciumanii doresc PACE
    https://www.facebook.com/groups/1086016084901078/ - Avangarda de Sacrificiu

  6. #16
    Administrator
    Data înscrierii
    10.10.2011
    Locație
    CRAIOVA
    Posturi
    78.551
    Sf. Mc.Filofteia -Viata si minunile

    http://www.youtube.com/watch?v=6sF9v-5yIdw

    Sfanta Filofteia

    www.popservice.ro
    www.papornitamosului.ro
    [U][COLOR=#800080][
    e-mail - adipop@popservice.ro
    ID Messenger: zalmoxa_adipop
    skype - adrianpop58
    http://www.sfatulbatranilor.ro/forum.php
    https://www.facebook.com/groups/611112328972709/ - REGIA DE RECONSTRUCTIE A ROMANIEI
    https:/https://www.facebook.com/grou...IZEGETUSA2050/ - Piciumanii doresc PACE
    https://www.facebook.com/groups/1086016084901078/ - Avangarda de Sacrificiu

  7. #17
    Administrator
    Data înscrierii
    10.10.2011
    Locație
    CRAIOVA
    Posturi
    78.551
    Violeta Vio

    acum 2 ore ·

    Povestire despre Doamna Nebuna!
    (Sfântul Efrem Sirul )

    În mănăstirea de femei a tabenisioniţelor a fost o fecioară care se făcea că este nebună şi îndrăcită. Şi până întru atât au urât-o pe dânsa celelalte, încât nici nu mâncau împreună cu dânsa. Deci, fiind rânduită la bucătărie, toată slujba o făcea. Şi era, ca să zic aşa, cu lucrul împlinind cuvântul cel scris: „De voieşte cineva să fie înţelept între voi în veacul acesta, facă-se nebun, ca să fie înţelept.

    Aceasta, legând pe capul ei o treanţă (că toate celelalte erau tunse şi aveau scofii pe cap), aşa slujea. Nici una din cele patru sute ce erau acolo nu au văzut-o cândva necăjită sau supărată. Şi în toată vremea vieţii ei nu a stat la masă cu celelalte, nici nu s-a împărtăşit cu vreo bucată de pâine, ci cu firmiturile meselor pe care le curăţa şi cu rămăşiţele din oalele pe care le spăla, cu acestea se îndestula. Şi nu a ocărât vreodată pe cineva, nici nu a grăit vreun cuvânt, mic sau mare, nici nu a cârtit, chiar dacă din toate părţile era îmboldită şi urâtă de celelalte.

    Deci, Sfântului Pitirum, pustnicului şi bărbatului celui prea iscusit, i-a stat înainte îngerul Domnului şi i-a zis: „Pentru ce cugeţi înalt despre tine, ca şi cum ai fi cucernic, pentru că stai într-un loc ca acesta? Voieşti să vezi pe o femeie mai cucernică decât tine? Du-te în mănăstirea femeilor tabenisiotence şi vei afla acolo pe una având coroană pe capul ei. Aceea este mai bună decât tine. Că, luptându-se cu atâta norod, nu şi-a depărtat niciodată inima de la Dumnezeu. Iar tu, şezând aici, rătăceşti cu mintea prin cetăţi, deşi niciodată nu ai ieşit de aici”.

    Iar el, îndată sculându-se, a venit până la locul unde era mănăstirea şi a rugat pe dascălii lor să-l lase să intre în mănăstirea femeilor. Şi aceia, ca pe unul ce era slăvit şi bătrân, i-au îngăduit să intre. Intrând, a cerut să vadă pe toate surorile, dar aceea nu s-a arătat. Apoi le-a zis lor: „Aduceţi-mi-le pe toate, că lipseşte una”. Şi au zis lui: „Una nebună mai avem înlăuntru, în bucătărie”, că aşa o numeau pe ceea ce pătimea. Zis-a lor bătrânul: „Aduceţi-o şi pe aceea. Lăsaţi să o văd şi pe dânsa”. Iar ele, ducându-se, o strigau, dar ea nu a ascultat, poate simţind lucrul, ori poate şi i se descoperise ceva. Însă ele o trăgeau cu sila, zicându-i: „Sfântul Pitirum voieşte să te vadă pe tine”; căci era renumit bărbatul.
    Deci, venind ea, a văzut treanţa pe fruntea ei şi, căzând la picioarele ei, zicea cu glas mare: „Binecuvintează-mă, maica mea”. Şi a căzut şi aceea asemenea la picioarele lui, zicând: „Tu mă binecuvintează pe mine, domnul meu, Avva”. Şi s-au spăimântat toate, şi au zis lui: „Nu îţi aduce ocară, Avva, că este nebună”. Zis-a lor bătrânul: „Voi sunteţi nebune, că aceasta este maică şi a voastră şi a mea - căci aşa se numeau cele duhovniceşti. Şi mă rog să mă aflu vrednic de dânsa în ziua Judecăţii”.

    Auzind acestea, toate au căzut la picioarele ei, mărturisindu-se atunci în multe feluri: una cum a vărsat lături din strachină peste dânsa; alta: „că am îmboldit-o şi am înghiontit-o”; alta: „că i-am pus muştar la nas”, şi, în scurt timp toate au spus că i-au adus ei multe feluri de ocări.







    2Îmi place · · Distribuie


    www.popservice.ro
    www.papornitamosului.ro
    [U][COLOR=#800080][
    e-mail - adipop@popservice.ro
    ID Messenger: zalmoxa_adipop
    skype - adrianpop58
    http://www.sfatulbatranilor.ro/forum.php
    https://www.facebook.com/groups/611112328972709/ - REGIA DE RECONSTRUCTIE A ROMANIEI
    https:/https://www.facebook.com/grou...IZEGETUSA2050/ - Piciumanii doresc PACE
    https://www.facebook.com/groups/1086016084901078/ - Avangarda de Sacrificiu

  8. #18
    Administrator
    Data înscrierii
    10.10.2011
    Locație
    CRAIOVA
    Posturi
    78.551
    Daruiesti si castigi: Povestea celor 13 frati care viseaza cu lacrimi inghetate la Mos Nicolae




    acum 1 zi 11 ore

    Embed:

    13 frati cuminti, dar foarte saraci din Bistrita Nasaud sunt cu ochii pe fereastra in aceasta seara in asteptarea lui Mos Nicolae. Traiesc inghesuiti, intr-o singura camera, doar cu mama lor pentru ca tatal a murit acum un an.




    Ads by INTERNET PROTV




    Singura lor avere consta intr-un porc, o soba si o pisica. Insa sunt atat de fericiti ca pot merge la scoala, incat au impresionat tot satul cu povestea lor. Cu o modestie iesita din comun, spera ca diseara, sa gaseasca in ghetutele ponosite cateva carti si niste jucarii. In realitate, insa, au nevoie de mult mai mult.
    Atatea perechi de ochi privesc in zare, poate-poate il vad pe Mosul care imparte bucurii. Fereastra e sparta si frigul intra in incaparea unde locuiesc mama si cei 13 copii: mezinul abia a trecut de un an, iar cel mai mare a implinit 22.

    Desi a ramas vaduva, nu are serviciu si este coplesita de griji, mama copiilor are puterea sa zambeasca; cei mici sunt lumina ochilor ei. E greu de crezut ca pot trai intr-o camaruta unde gasesti doar o soba, 3 paturi, o masuta si cateva saltele.

    Dar cand vorbesti cu acesti copii, nu gasesti deloc suferinta, ci bucuria ca sunt sanatosi si le pot duce pe toate impreuna.

    "- Cand v-a fost cel mai greu?

    - Cand a murit sotul. Cu toate ca nu aveam de toate ca si alte gazde, dar era altfel in casa.

    - Ce va doriti pentru copii?

    - Sa aiba ei macar ce nu am avut noi" - declara mama plangand.

    In vara, preotul din sat, maicutele de la manastirea Piatra Fantanele si oamenii din Muresenii Bargaului au pus mana de la mana si le-au ridicat o casuta cu doua camere. Insa nu e gata.

    "Este o mama rabdatoare, nu se plange ca nu are, se vede ca nu asteapta sa fie ajutata", spune preotul satului.

    Ajutorul acestei femei sta tot in copii. Baietii mai mari muncesc in sat si la manastire, iar fetele au grija de fratii lor mai mici.

    Cel mai mititel nu intelege multe. Insa fratiorii lui stiu ca e o seara magica, randuita de Sfantul Nicolae special pentru copii. Si dorintele curg.

    "O masinuta imi doresc, o minge si atat", spune Vasile, iar Cristina are alta dorinta: "Vreau o carte de citit. Ce vrei sa citesti? Poezii."

    Greu de crezut ca Mosul va reusi diseara sa implineasca atatea vise. Dar poate ca sta si in puterea noastra sa facem ceva, pentru aceasta familie minunata.
    Cei care vor sa le ofere o mana de ajutor, pot gasi mai jos datele de contact:
    Pop Ioana, BT Prundu Bargaului
    Euro : RO 11 BTRLEURCRT 0239315601
    Ron: RO 61 BTRLRONCRT 0239315601
    Dolari: RO 15 BTRLUSDCRT 0239315601
    Ioana Pop, Comuna Tiha Bargaului, sat Muresenii Bargaului, numarul 517 - CONTACT: 0742872121

    Contact Parohia Muresenii Bargaului, preot Andrei Cotutiu - 0726239619
    www.popservice.ro
    www.papornitamosului.ro
    [U][COLOR=#800080][
    e-mail - adipop@popservice.ro
    ID Messenger: zalmoxa_adipop
    skype - adrianpop58
    http://www.sfatulbatranilor.ro/forum.php
    https://www.facebook.com/groups/611112328972709/ - REGIA DE RECONSTRUCTIE A ROMANIEI
    https:/https://www.facebook.com/grou...IZEGETUSA2050/ - Piciumanii doresc PACE
    https://www.facebook.com/groups/1086016084901078/ - Avangarda de Sacrificiu

  9. #19
    Administrator
    Data înscrierii
    10.10.2011
    Locație
    CRAIOVA
    Posturi
    78.551
    Marin Stefan

    acum 4 ore

    CEI PATRU UCENICI
    Odata, patru ucenici au vrut sa se intreaca. Zis si facut. S-au asezat toti intr-o incapere si au decis ca, timp de trei zile, nici unul sa nu spuna o vorba, ca astfel sa-si incerce rabdarea si puterea de concentrare. Dar, spre seara, cand a inceput sa se intunece, unul nu s-a mai putut abtine si a zis:


    - Sa aprinda cineva lumina!

    - Ce faci, nu trebuia sa tacem ? – l-a intrebat nedumerit al doilea.

    - Prostilor, de ce ati vorbit ? – se repezi al treilea sa-i dojeneasca.

    - Ehe, doar eu am tacut! – se lauda cu ingamfare cel de-al patrulea.

    Fiecare ucenic a cazut prada cate unei ispite: graba, neincrederea, mania si mandria – cele patru ispite care incearca pe oameni in tot ceasul. De aceea, rabdarea este cel mai bun tovaras de drum in viata, fie ca muncesti, ca inveti sau ca te rogi.

    “Unde nu este rabdare, nu este nici iubire.”




    Îmi place · · Distribuie


    www.popservice.ro
    www.papornitamosului.ro
    [U][COLOR=#800080][
    e-mail - adipop@popservice.ro
    ID Messenger: zalmoxa_adipop
    skype - adrianpop58
    http://www.sfatulbatranilor.ro/forum.php
    https://www.facebook.com/groups/611112328972709/ - REGIA DE RECONSTRUCTIE A ROMANIEI
    https:/https://www.facebook.com/grou...IZEGETUSA2050/ - Piciumanii doresc PACE
    https://www.facebook.com/groups/1086016084901078/ - Avangarda de Sacrificiu

  10. #20
    Administrator
    Data înscrierii
    10.10.2011
    Locație
    CRAIOVA
    Posturi
    78.551
    Părintele Arsenie Boca a distribuit o fotografie postată de Sfântul Munte Athos.







    Judecata lui Dumnezeu și judecățile oamenilor - pildă athonită- Un pustnic văzând nedreptatea care există în lume, se ruga lui Dumnezeu și-I cerea să-i descopere pricina pentru care oamenii drepți și evlavioși sunt nefericiți și chinuiți pe nedrept, în timp ce nedrepții și păcătoșii se îmbogățesc și petrec în odihnă. În timp ce pustnicul se ruga ca Dumnezeu să-i descopere taina, a auzit un glas care i-a spus: - Nu cere cele la care mintea și puterea cunoașterii tale nu poate ajunge. Nici să cercetezi cele ascunse, pentru că judecățile lui Dumnezeu sunt abis. Dar fiindcă cauți să afli, coboară în lume, stai într-un loc ascuns și ia aminte la cele pe care le vei vedea, ca să înțelegi din această mică experiență o mică parte din judecățile lui Dumnezeu. Și atunci vei cunoaște că ocârmuirea proniatoare a lui Dumnezeu pentru toate făpturile este neînțeleasă. Pustnicul, auzind acestea, a coborât cu multă luare-aminte în lume și a ajuns la o livadă, care era străbătută de un drum foarte umblat. Acolo aproape era o cișmea și un copac bătrân, în scorbura căruia a intrat bătrânul și s-a ascuns bine. După puțină vreme a trecut un bogat călare pe cal. S-a oprit puțin ca să bea apă și să se odihnească. După ce și-a potolit setea, a scos din buzunar o pungă cu o sută de galbeni și-i număra. Când a sfârșit de numărat, a vrut să-și pună punga iarăși în buzunar, dar din neatenție a pus-o pe lângă și ea a căzut în iarbă. A mâncat, s-a odihnit, a dormit, iar după ce s-a sculat, a încălecat pe cal și a plecat fără să observe ceva în legătură cu punga. Peste puțin a venit un alt trecător care, aflând punga cu galbeni, a luat-o și a fugit de-a dreptul pe câmp. După ce a mai trecut puțină vreme, a apărut un alt trecător. Obosit cum era, s-a oprit și el la cișmea, a băut puțină apă, a scos și puțină pâine dintr-o basma și s-a așezat să mănânce. În timp ce acel sărac mânca, a apărut bogatul călare, care, cu fața schimbată de mânie, s-a năpustit asupra săracului. Striga cu mânie la el să-i dea galbenii. Săracul neștiind nimic despre galbeni, îl încredința cu jurământ pe bogat că nu a văzut nici un galben. Acela însă, așa mânios cum era, a început să-l bată cu atâta sălbăticie până ce l-a omorât. După ce a căutat prin toate hainele săracului și negăsind nimic, a plecat mâhnit. Acel pustnic le-a văzut pe toate acestea din scorbura copacului și se minuna. Se mâhnea mult și plângea pentru uciderea nedreaptă pe care a văzut-o și rugându-se Domnului, a spus: - Doamne, ce înseamnă acestea? Fă-mi cunoscut, Te rog, cum suferă bunătatea Ta astfel de nedreptăți? Unul a pierdut galbenii, altul i-a găsit, iar altul a fost ucis pe nedrept. În timp ce bătrânul se ruga cu lacrimi, a coborât Îngerul Domnului și i-a spus: - Nu te mâhni, bătrâne, și să nu ți se pară că toate acestea s-au săvârșit fără voia lui Dumnezeu. Dar din acestea care se săvârșesc, unele se fac prin îngăduință, altele pentru certare, iar altele din pogorământ. Așadar, ascultă: Cel care a pierdut galbenii este vecin cu cel care i-a găsit. Acesta din urmă avea un teren care valora o sută de galbeni, însă bogatul, fiind iubitor de avuții, l-a constrâns să i-l dea pentru cincizeci de galbeni. Săracul acela neavând ce face, s-a rugat lui Dumnezeu să-i facă dreptate. De aceea a rânduit Dumnezeu ca să-i dea de două ori mai mult. Celălalt sărac, care nu a găsit nimic și a fost ucis pe nedrept, făcuse cândva o ucidere. S-a pocăit cu sinceritate și toate faptele vieții sale de după aceea au fost creștinești și plăcute lui Dumnezeu. Neîncetat Îl ruga pe Dumnezeu să-l ierte pentru uciderea ce o săvârșise, și obișnuia să spună: „Dumnezeul meu, să-mi dai aceeași moarte pe care am săvârșit-o și eu”. Desigur Dumnezeu l-a iertat din prima clipă de când a arătat pocăință, însă, a fost îndeosebi mișcat sufletește de mărinimia robului Său, care nu numai că s-a îngrijit de păzirea poruncilor Lui, ci a voit să și plătească pentru vechea lui greșeală. Și astfel nu i-a respins dorința, ci a îngăduit să moară în acest chip sălbatec – așa cum el însuși ceruse – și l-a luat lângă El, dăruindu-i și cununa strălucitoare pentru mărinimia lui. Celălalt, lacomul, care pierduse galbenii și săvârșise ucidere, s-ar fi osândit pentru lăcomia și iubirea sa de argint, însă Dumnezeu l-a lăsat să cadă în păcatul uciderii, ca să-l doară sufletul și să vină la pocăință. Cu acest pretext, lasă acum lumea și merge să se facă monah. Așadar, în care din aceste cazuri vezi că Dumnezeu ar fi nedrept, nemilostiv și necompătimitor? De aceea, de acum înainte să nu mai cercetezi judecățile lui Dumnezeu, pentru că El le face drepte așa cum știe, în timp ce tu le socotești nedrepte. Să știi, de asemenea, că și multe altele se săvârșesc în lume cu voia lui Dumnezeu pentru pricinile pe care oamenii nu le cunosc. De aceea, fiecare trebuie să spună: „Drept ești, Doamne, și drepte sunt judecățile Tale”. Sursa: http://www.marturieathonita.ro/judecata-lui-dumnezeu-si-judecatile-oamenilor/
    www.popservice.ro
    www.papornitamosului.ro
    [U][COLOR=#800080][
    e-mail - adipop@popservice.ro
    ID Messenger: zalmoxa_adipop
    skype - adrianpop58
    http://www.sfatulbatranilor.ro/forum.php
    https://www.facebook.com/groups/611112328972709/ - REGIA DE RECONSTRUCTIE A ROMANIEI
    https:/https://www.facebook.com/grou...IZEGETUSA2050/ - Piciumanii doresc PACE
    https://www.facebook.com/groups/1086016084901078/ - Avangarda de Sacrificiu

Pagina 2 din 10 PrimulPrimul 12345678910 UltimulUltimul

Informații subiect

Utilizatori care navighează în acest subiect

Momentan sunt 1 utilizatori care navighează în acest subiect. (0 membri și 1 vizitatori)

Marcaje

Marcaje

Permisiuni postare

  • Nu poți posta subiecte noi
  • Nu poți răspunde la subiecte
  • Nu poți adăuga atașamente
  • Nu poți edita posturile proprii
  •