Sfantul Serafim de Sarov

[Adrian Pop]

[Adrian Pop]

http://deveghepatriei.wordpress.com/...-arsenie-boca/

Sfantul Serafim de Sarov si Parintele Arsenie Boca.

2 ianuarie 2012 de deveghepatriei


Serafim de Sarov este sfantul la care a fost condus Arsenie Boca de catre Fecioara Maria pe Muntele Athos. Desigur ca atunci cand s-a intamplat aceasta minune Sarov trecuse in lumea cealalta de aproape 100 de ani.
Dumnezeu a vrut sa ne lege de acest sfant al Rusiei nu intamplator ci dintr-un motiv tainic.
Arsenie se roaga la Dumnezeu sa-i trimita un duhovnic pentru a fi intitat in isihasm si a primi un indrumator in tainele secrete ale mantuirii. Se roaga dar in zadar. Abia cand se roaga Fecioarei Maria aceasta ii apare si ii raspunde conducandu-l, transportandu-l prin minune intr-o padure la acest sfant al Rusiei numit Serafim de Sarov.
Nu intamplator unul din cei mai mari sfinti ai Romaniei, Arsenie Boca are acest traseu spiritual.
Deloc intamplatoare este si minunea cand Iisus ii vorbeste si ii spune sa nu-L mai picteze si sa mearga sa picteze in inimile oamenilor căci timpul este aproape…
Dar Arsenie nu asculta.
Deloc intamplator Romania este numita Gradina Maicii Domnului.
In Imparatie este o ordine si o ramificatie spirituala. Sau in Casa Domnului exista mai multe camere iar ortodocsii de pana acum au mers , in marea lor majoritate, in subordinea si in camera Fecioarei Maria.
Asa cum piatra din capatul unghiului acestei cladiri a mantuirii este Hristos, la fel fiecare camera are o alta piatra unghiulara care este un mare sfant sau inger, in cazul nostru Fecioara.
Voi spuneti la fel ca vechii evrei, Noi ne inchinam lui Moise si Moise este tatal nostru, dar tatal si mama voastra este fiinta care va naste pe voi in Hristos si Dumnezeu Tatal.
Desigur marea majoritate nu vor intelege acestea ci abia tarziu peste sute de ani cand vor ajunge in Cer.
Eu va spun ca Tatal abia acum a deschis si populeaza cea mai mare camera a Palatului Hristic din Imparatia divina.
Voi sunteti locuitorii acestei camere si voi faceti parte dintr-o mladita care in eternitate va aduce cel mai mare rod si va ingloba cele mai multe lumi ale infinitului mantuind si aducand vestea cea buna a noului plan dumnezeiesc.
Si ce-mi pasa mie ca nu intelegeti si nu vreti sa intelegeti, dar printre voi se afla cativa ingeri nemuritori pe care Dumnezeu ii va face stalpi ai acestui nou lacas ai Imparatiei divine. Si pentru ei Dumnezeu vorbeste si ii calauzeste spre misterele si tainele Sale.
Nu aveti unde sa va duceti si veti bate pasul pe loc sute de ani, pentru ca voi credeti, nu-i asa, ca Dumnezeu vrea sa impingeti pietre de moara ce nu le puteti nici macar clinti, ca sa faceti muschi si sa fiti astfel sanatosi si voinici.
Si peste sute de ani in care veti trai chiar mai multe vieti, murind de mai multe ori in aceasta lume si apoi in cealalta, vor fi trimisi la voi altii care vor fi fost nascuti de fii fiilor celor de care trebuia sa ascultati.
Intelegerea voastra este mica si lumeasca.
Este drept ca Fecioara poate fi numita comantuitoare, dar fecioara nu este ea insasi decat o mladita a viţei divine.
Cunoasterea si intelegerea sunt un mare dar, ele nu pot fi o obligatie. Ramaneti asadar in necunoastere daca dispretuiti lumina si asteptati ca sa muriti ca sa intelegeti mai multe, daca lumea asta nu este buna pentru a va desavarsi.
Dar istoria se repeta. Asa cum Iisus a venit intai cu daruri pentru evrei, invintandu-i la nunta uniunii cu Dumnezeu, si acestia n-au venit, la fel de data asta cei chemati sunt cei care tot repeta Iisus in jos si Iisus in sus si isi fac cruci toata ziua.
Dar ei nu vor veni. Ei deja au ridicat obstacole de netrecut. Ei il asteapta pe antichrist sa faca minuni…
Si atunci Dumnezeu va ridica pe cei care vor raspunde chemarii si vor fi fiinte care vor beneficia de o glorie si gratie fara margini, spulberand intr-o zi distante de mii de ani si urcand acolo unde nici nu ar fi visat ca este posibil. Astazi sa fiti oameni si maine ingeri, asta este un zbor nemaivazut si de aceea trebuie sa faceti sacrificii si sa invatati sa fiti umili, detasati si plini de iubire inca de aici. Trebuie sa reusim sa il cuprindem pe Dumnezeu chiar de aici si astfel sa-l intelegem si sa-l slujim spre fericirea si extazul miriadelor de fiinte din spatiul infinit.

Patroana spirituala a lui Serafim de Sarov este Fecioara Maria. Tocmai de aceea Fecioara l-a condus pe Arsenie chiar la Serafim.
Nu exista alt secret al mantuirii decat Iubirea.
Dumnezeu pune iubire in inimile voastre pentru cei mai mari decat voi atunci cand trebuie sa primiti binecuvantarea si calauzirea lor si pentru cei mai mici atunci cand trebuie sa le dati acestora binecuvantare si calauzire. Si pentru cei egali cu voi pentru ca sa deveniti una si sa va bucurati de Dumnezeu
Dumnezeu nu se poate revarsa in voi decat prin iubire, de aceea aprindeti-va inimile degraba si ardeti pentru El.
Oricand iubiti sunteti una cu cel pe care il iubiti sau cu duhul Lui. Iubirea se aseamana si cu o mareee. Ea poate fi tot timpul dar uneori este mai intensa si alteori se retrage pentru a reveni apoi iarasi.
Iar aceasta iubire nu se poate revarsa in noi decat daca ne unim si vointa , nu numai inima cu cea a lui Iisus.
Dumnezeu il iubeste si pe ingerul cazut dar nu se poate revarsa in el deoarece acesta nu-si uneste vointa cu vointa divina.
De ce sunteti oare copii, acestea au fost regulile si legile spirituale dintotdeauna.
Nu se poate sa faceti ce vreti si sa urcati in cer. Dumnezeu trebuie sa coboare in voi si sa va purifice facandu-va instrument al Lui si abia apoi urmeaza mantuirea.
Dumnezeu nu glumeste si nici nu se joaca cu voi. Daca stiti ca un mesaj vine de la El si ati fost avertizati in acest sens, El va trece la metode mai sigure si la semne mai ferme, pentru ca de relatia cu El depinde totul si cu siguranta ca il deranjeaza sa il alsati sa astepte cu bratele intinse si mai ales daca nu il ascultati. Neascultarea este sursa si originea dezastrului infernului. Iar orgoliul este cel care a provocat neascultarea. Pentru ca este fascinant pentru ingerul cazut sa il puna in incurcatura si sa il determine chiar pe Cel care este Causa Causorum. Din acest orgoliu se hraneste vointa lui rea.
Nu luptati impotriva cui nu trebuie. Iata profetiile acestui frate calugar Alexandru care si ele spun ca va fi o federatie a tuturor statelor lumii.
V-ati gasit voi mari apostoli sa luptati impotriva Uniunii Europene si impotriva celor care se straduiesc sa faca sa functioneze aceasta uniune. Sa ii multumim lui Dumnezeu ca suntem in Uniune si sa ii multumim mai ales daca suntem ultimii din Uniune, intr-adevar acest loc este privilegiat deoarece ai nevoie de multa umilinta ca sa fii ultimul si sa nici nu iti doresti macar sa fii primul.
Profetiile unui calugar.
Dupa un razboi pustiitor, “Noul Ierusalim” va fi in Romania
Fratele Alexandru a prorocit inca din 1955 caderea comunismului, revolutia din ’89, atentatele din 11 septembrie si aparitia monedei unice in Europa.
“Rapit cu duhul”
“In toata tara sunt numai patru exemplare, dactilografiate dupa manuscrisul original al fratelui Alexandru”, spune femeia, scotand dintr-un dulap un vraf de coli ministeriale legate si prinse in coperti. Veronica Holhos, sau sora Veronica, sustine ca prin 1985 a intrat in posesia unei copii a prorocirilor scrise de un misterios calugar roman. “N-as da cartea asta pentru o casa!”, marturiseste ea. Cel caruia i se spunea “fratele Alexandru” a fost un mistic ortodox, despre care se stiu foarte putine. A facut puscarie politica in timpul comunismului, iar dupa eliberare nu ar mai fi fost primit in randul clerului. Se pare ca ar fi continuat sa slujeasca, acasa sau in locuintele oamenilor. A murit prin 1995, ultimii ani din viata petrecandu-i la Bucuresti, in garsoniera pusa la dispozitie de o credincioasa. Pe prima pagina a prorocirilor sale, el relateaza ca, la 1 iunie 1955, in timpul rugaciunii de dimineata, a fost “rapit cu duhul”. In aceasta stare i s-ar fi aratat Sfantul Serafim de Sarov, care i-a comunicat ca are misiunea de a transmite un “mesaj intregului neam omenesc”. Viziunile fratelui Alexandru ar putea starni zambete daca unele din profetiile sale nu s-ar fi adeverit. Cine ar fi indraznit, in anii ‘50, sa spuna ca “Rusia se va prabusi ca putere si poporul rus se va elibera prin credinta”? Sau ca “deasupra Bucurestiului va flutura drapelul sfartecat, iar poporul se va rascula”?
“Pamantul va arde”
Si mai socanta e anticiparea monedei unice europene: “Va fi un cataclism care va zgudui America, apoi, dupa cateva luni, Europa va introduce moneda unica imparateasca”, scrie calugarul. Asa s-a si intamplat. La nici 4 luni dupa atentatele de la 11 septembrie 2001, euro a devenit moneda Uniunii Europene! Toate aceste semne premerg, dupa fratele Alexandru, o catastrofa planetara: “In curand, pamantul va arde, punandu-se in joc cele mai nimicitoare arme din istoria omenirii, iar un sfert din omenire va muri (…). Turcia va pieri in cea mai mare parte, Spania de asemenea, iar multe dintre insulele de pe glob vor fi cautate in zadar. Cetatea Vaticanului va fi amenintata, dar nu atacata. Palestina va fi pradata, dar nu de razboi”.
Fara vrajitorii, fumat si betie
Dupa acest haos se va forma o federatie a statelor lumii, care, dupa mai multe incercari de a-si gasi un sediu, se va instala in… Romania! Liderul acesteia ar urma sa fie un om “credincios, cu respect, corect, muncitor, smerit, bland, bun si intelegator”. La mica distanta de Bucuresti, “din daramaturile trecutului” se va inalta prima capitala a lumii unite, iar centrul ei administrativ si spiritual se va numi “Noul Ierusalim”. Romania va interzice, pe teritoriul sau, vrajitoria, fumatul si betia. Cei care injura de cele sfinte vor fi pedepsiti prin lege, iar duminicile si zilele de sarbatoare vor fi riguros respectate.
Biserica-gigant
Sediul noii ordini mondiale va fi o “cetate circulara impartita in sectiuni, apartinand diferitelor natiuni, pentru a vedea egalitatea si dragostea infaptuita”. In mijloc va trona Biserica Mantuirii Neamurilor, rotunda “asemenea unei coroane imparatesti”, inalta de 300 de metri, in care vor incapea 1.500.000 de suflete. “Planul cetatii se va da prin descoperire divina”. Biserica va fi construita numai din marmura alba, de catre… americani, iar sub imensa cupola va exista chiar un mic orasel. Cele 51 de locuinte ale preotilor “neprihaniti in duh” vor fi adevarate buncare. “Un resort urias va roti aceste locuinte, astfel incat ele sa nu poata fi violate de atacatori”. Poate ca acestea sunt simple scorniri. Insa nu poate sa nu dea de gandit faptul ca multe din prevestirile fratelui Alexandru – prabusirea URSS, revolutia romana sau moneda unica europeana – au devenit deja realitate.
Cine a fost Sfantul Serafim de Sarov
Sfantul Serafim de Sarov s-a nascut in 1759. La zece ani s-a vindecat in mod miraculos, rugandu-se in fata unei icoane a Maicii Domnului. La 19 ani a mers la manastirea Sarov, iar 15 ani mai tarziu a decis sa se retraga in padure. Dupa ce a fost stalcit in bataie de talhari, s-a rugat timp de 1001 zile si nopti, stand in genunchi pe o piatra din fata chiliei sale. A petrecut 13 ani in izolare si tacere absoluta. Se spune ca dupa aceasta a dobandit darul “inainte-vederii”. A murit in 1833 si este considerat ocrotitorul Rusiei.
Intalnirea cu fratele Alexandru
Sora Veronica locuieste la Oradea, e pensionara si si-a dedicat viata credintei. Ea spune ca l-a cunoscut pe fratele Alexandru la Timisoara, in 1990, dupa mai bine de cinci ani de cand ii citise prorocirile. Atunci, calugarul i-a spus ca menirea ei e sa ridice o biserica. Cateva luni mai tarziu, a vizitat-o pe neasteptate. “Stia ca descoperisem locul vechii manastiri de la Voievozi si m-a intrebat de ce nu m-am apucat de lucru”, isi aminteste femeia. El a avertizat-o ca ii e dat sa construiasca manastirea, dar nu se va bucura de munca ei. Asa s-a si intamplat. La scurt timp dupa zidirea primelor chilii, sora Veronica a fost fortata sa paraseasca lacasul.


Imparatia Antihristica – Noua Ordine Mondiala

Sfântul Chiril al Alexandriei a spus asa: “E mai bine să nu se petreacă semnele lui Antihrist în zilele noastre”. În ceea ce priveste atitudinea fată de semnele sfârsitului si semnele venirii lui Antihrist, putem constata cu totii că există trei directii, trei tendinte. Una este cea a oamenilor care, iubitori de sine, desi merg la biserică, îsi doresc să aibă parte de o viată cât mai tihnită, cât mai comodă, si încearcă să ignore apostazia contemporană; încearcă să nu tină seama de legalizarea păcatelor împotriva firii si de prezentarea lor ca niste lucruri normale; încearcă să nu tină seama de profetiile unor sfinti si cuviosi care au vorbit despre sfârsitul lumii. Si tin cu dintii de tihna lor lumească.
O a doua tendintă, mult mai periculoasă, este cea a ortodocsilor care, luând ca model diferitele secte apocaliptice, nu au în cap decât cuvinte ca: “Vine sfârsitul lumii, pregătiti-vă, speriati-vă, îngroziti-vă, că va fi jale!”. Si se lasă prinsi de un duh de tulburare pe care au sentimentul că trebuie să-l transmită tuturor. Ba încă îsi imaginează că fac aceasta din insuflarea lui Dumnezeu si consideră că e o poruncă dumnezeiască să trâmbiteze în stânga si în dreapta că ortodocsii trebuie să tremure de frică pentru că îl vor prinde pe Antihrist. Voi mai reveni asupra acestei tendinte.
În cuvântul de astăzi mă voi opri însă asupra celei de-a treia atitudini, singura atitudine care este conformă atât cu învătătura Sfintei Scripturi, cu învătătura Sfintilor Părinti si cu învătătura sfintilor si cuviosilor care au făcut profetii despre sfârsitul lumii, cât si cu învătătura părintilor duhovnicesti contemporani. Vă veti da seama că această directie este foarte armonioasă. Consider că este linia pe care ar trebui să meargă orice crestin ortodox care vrea să se mântuiască.
În timp ce Sfântul Chiril ne spunea că ar fi bine să nu se petreacă semnele lui Antihrist în vremurile noastre, Sfântul Nicolae Velimirovici, ierarhul care a fost canonizat de Sinodul Bisericii Serbiei nu cu multă vreme în urmă, spunea următoarele lucruri: “Vedem si noi multe semne care au fost prezise de Domnul Iisus, nu suntem orbi. Asta însă nu ne dă dreptul să hotărâm ziua sfârsitului lumii si, cu atât mai putin, să ne dorim înmultirea răului în lume, căci, o dată cu înmultirea răului, se înmulteste si numărul nedreptilor ce-si pierd sufletul, iar noi, ca fii ai lui Dumnezeu, trebuie să dorim ceea ce doreste si Părintele nostru Ceresc, si anume ca toti oamenii să se mântuiască. Marea nu are decât să se clatine si pământul să se cutremure si stelele să cadă, noi trebuie să stăm fără tulburare, încredintându-ne voii celei bune a Făcătorului si dorind binele tuturor făpturilor omenesti”.
Iată atitudinea echilibrată a Sfântului Nicolae Velimirovici, iată atitudinea echilibrată pe care ar trebui să ne-o însusim si noi. “Vedem semnele sfârsitului lumii”, spunea Sfântul Nicolae în secolul trecut, iar noi astăzi vedem încă si mai multe semne. Precum stiti, unul dintre ele este preconizata intrare a femeilor în Sfântul Munte Athos, Grădina Maicii Domnului.
Prigonitorii turci, care au avut în stăpânirea lor multă vreme Muntele Sfânt al Athosului, nu s-au gândit să spurce acest loc dând voie intrarea femeilor să intre acolo, desi ar fi putut s-o facă. Chiar si numai ca un capriciu, chiar si numai pentru cadânele sale, ar fi putut un sultan să poruncească: “Femeile să aibă intrare liberă în Athos”. Si, totusi, păgânii turci nu au făcut-o, în timp ce anumiti crestini din vremurile noastre, animati de o râvnă si de o dragoste extraordinară fată de ortodoxie, adunându-se la sinodul Uniunii Europene, au hotărât: “Parlamentul european cere ridicarea interdictiei care împiedică accesul femeilor pe Muntele Athos din Grecia, zonă geografică de 400 km2, unde accesul acestora este interzis în virtutea unei decizii luate în anul 1045, de către călugării celor 20 de mănăstiri ale regiunii, decizie care violează astăzi principiul universal recunoscut al egalitătii genurilor, al non-discriminării, ca si legislatia comunitară asupra egalitătii, precum si dispozitiile relative la libera circulatie a persoanelor în cadrul Uniunii Europene”.
Nu sunt afirmatii panicarde, este un citat din procesul verbal al sedintei din 15 ianuarie 2003 privind situatia drepturilor fundamentale în Uniune. Asa cum marea majoritate dintre dumneavoastră cunoasteti, Grecia s-a opus hotărârii Uniunii Europene, mai ales că la momentul aderării Greciei s-a întocmit o clauză specială care mentiona că Grecia aderă la Uniunea Europeană, dar fără ca femeile să intre vreodată în Sfântul Munte Athos.
Cu toate acestea, Parlamentul Uniunii Europene a trecut peste legământul, peste întelegerea pe care o făcuse cu grecii. Desi cererea din ianuarie a fost respinsă de către poporul binecredincios din Grecia, Uniunea Europeană a mai făcut încă o cerere, invocând aceleasi motive de nedreptate, mare nedreptate care li se face femeilor. Nu stiu dacă între timp grecii au apucat să respingă si această cerere, sunt convins că o vor face. Dar, în acelasi timp, îmi dau seama că, asa cum pentru legalizarea avortului s-au făcut diferiti pasi si în cele din urmă avortul a fost legalizat, asa vor încerca si cu Grecia, ca – după presiuni repetate – să prindă Parlamentul Greciei la o cotitură si să-i convingă pe parlamentari de faptul că nu e nimic rău, nu e nimic dramatic în intrarea femeilor în Muntele Sfânt.
Înainte ca această pretentie să devină oficială în luna ianuarie a anului 2003, acum vreo doi sau trei ani, din rânduiala lui Dumnezeu am ajuns în Sfântul Munte si am vorbit cu mai multi părinti care erau foarte frământati de această problemă. Si ei spuneau clar: “Dacă femeile intră aici, vine sfârsitul lumii. Asa ne-au învătat bătrânii nostri, asa au profetit sfintii nostri, care erau făcători de minuni, cuviosi, asceti sau nebuni pentru Hristos”.
Dusmanii Ortodoxiei ar vrea să poată demonstra că astfel de profetii – în care se face legătura dintre intrarea femeilor în Athos si Sfântul Munte – ar fi falsificate. Numai că, în Sfântul Munte Athos, întelegerea acestei grozăvii nu diferă de la o mănăstire la alta sau de la vreun schit la altul. Dacă cei care afirmă că vor binele grecilor vor face acest pas, vor lovi în ceea ce are mai sfânt Ortodoxia. Nu se poate ca ei să ne spună că ne iubesc, că ne respectă credinta, că ne respectă cultura, si să calce în picioare Sfântul Munte.
Este adevărat că, văzând semne cum este acesta, unii ortodocsi cad iarăsi în înselare tipic sectară si se apucă să facă tot felul de calcule precise privitoare la data sfârsitului lumii: “Peste cinci ani vine sfârsitul”. Sau: “Mai sunt câtiva ani si cu sigurantă îl vom vedea pe Antihrist. În cinci ani, maxim”.
Părintele Serafim Rose atrăgea atentia asupra faptului că, dacă vor îndrăzni unii ortodocsi să facă astfel de calcule precise – să-si expună învătăturile public, în conferinte sau cărti vor fi nevoiti ca peste 15-20 de ani, să modifice cărtile pe care le-au scris, asa cum au făcut diferitele secte care au tot anuntat cu disperare data sfârsitului lumii.
Nu este în duhul Ortodoxiei să spună cineva: “Apocalipsa vine peste 15 sau peste 20 de ani, sau mâine sau răspoimâine”. În acelasi timp, însă, este în duhul Ortodoxiei să observăm si noi semnele apropierii sfârsitului, să tinem cont de aceste semne si să ne întărim în credintă, să luăm putere pentru a rezista prigoanei de astăzi. Pentru că nu este nevoie să vină Antihrist ca unii ortodocsi să se lepede de credinta lor. Se leapădă de Hristos toti cei care trăiesc în patimi, toti cei care se leapădă de Biserică pentru a trăi după propriile pofte.
Un crestin a venit la avva Paisie Aghioritul si i-a spus: “Mă tem că va veni Antihrist”. Si avva Paisie l-a întrebat: “O fi oare mai înfricosător decât diavolul? Sfânta Marina s-a bătut cu diavolul, Sfânta Iustina a izgonit dracii, atâtia si-atâtia sfinti s-au luptat, ori fată către fată, ori prin rugăciune, cu puterile întunericului. Si le-au biruit”.
Nouă, crestinilor, ar trebui să ne fie străină teama si disperarea că Antihrist va veni. Trebuie să ne fie teamă de căderile si de patimile noastre. Dacă noi vom cădea în patimi, ne lepădăm de Hristos până să vină Antihrist. Iar dacă noi vom merge pe calea virtutii, vom merge si dacă va veni Antihrist.
Venind pe tren, o crestină m-a întrebat: “Si care-i punctul tău de vedere în această privinta? Ce-o să spui la conferintă?”. I-am spus: “Eu nu am un punct de vedere personal asupra acestui subiect. Pentru că într-o problemă atât de importantă, sau în orice problemă bisericească, punctul meu de vedere nu are aproape nici o valoare. Trebuie să întelegem care este cugetul Bisericii, trebuie să întelegem cum vede Biserica o problemă sau alta, si noi să încercăm să ne însusim acest punct de vedere, întelegând că Biserica nu este altceva decât o scoală a adevărului”.
Ar fi absurd să vă vorbesc despre învătătura ortodoxă, despre venirea lui Antihrist, dacă nu ati sti că învătătura Bisericii nu este altceva decât adevăr, de la un capăt la altul. Noi ori întelegem că învătătura Bisericii este adevăr, si încercăm să cunoastem acest adevăr, ori credem că învătătura Bisericii e minciună. #Si că ar contine – cum e omul, 70% apă – asa ar fi Biserica 70% adevăr si 30% minciună. Numai că cei care nu înteleg că în Biserică se află, în plinătatea sa, adevărul nu vor putea întelege nici una din învătăturile Bisericii, nici una din hotărârile Sfintelor Sinoade si, cu atât mai putin, delicata învătătură despre sfârsitul lumii.
Nu îmi este rusine să recunosc putinătatea priceperii mele în abordarea unei asemenea teme. Am decis să vorbesc despre un asemenea subiect după ce am primit o scrisoare de la o mamă a cărei fiică a luat-o pe drumuri gresite, si scrisoarea m-a pus foarte tare pe gânduri. Mai exact: dacă în prima editie a cărtii mele despre întemeierea unei familii, Cartea Nuntii, tonul era cât se poate de deschis, “dragoste, pace, frumusetea căsătoriei” etc., etc., după ce am tipărit prima editie a cărtii, primind scrisoarea acestei mame si, mai ales, citind programa Ministerului Educatiei si Cercetării despre Educatia pentru sănătate, m-am smintit foarte tare. Am încercat să văd si eu CD-ul recomandat de minister, ca să-mi dau seama ce vor învăta copiii mei în scoală, si am constatat că Ministerul Învătământului îsi doreste ca fiii nostri, peste ani de zile, la ora de educatie pentru sănătate, să vadă organe sexuale masculine si feminine. Materialul Ministerului Învătământului nu este făcut ca să aibă un caracter strict informativ, ci este făcut în asa fel încât să le fie stimulată curiozitatea elevilor. Întrucât bănuiesc că unii dintre voi nu stiu exact ce prevede programa respectivă, este mai firesc să vă dau detalii precise privitoare la această programă.
Auziti ce vor dusmanii Ortodoxiei să învete copiii nostri în scoli: “Se pare că sexul oral genital este mai frecvent întâlnit la persoanele civilizate, cu o igienă personală ridicată, precum si la cuplurile homosexuale”. Vreau să fac o mică paranteză: deci, dacă nu-l practicăm, înseamnă că nu suntem persoane civilizate. “Pozitiile în care este practicat sunt cele mai variate, mai cunoscută fiind pozitia “69″”, care este descrisă cu amănuntul în programa respectivă.
Poate că pe unii, inconstienti fiind, îi bufneste râsul, pe altii, însă, îi doare inima, pentru că vor fi părinti peste câtiva ani si vor suferi aflând ce învată copiii nostri la scoală.
Continui să citez: “Preferinta multor cupluri pentru sexul oral genital este motivată de faptul că reprezintă o modalitate de a avea relatii sexuale, fără riscul aparitiei unei sarcini, precum si un mijloc de a ajuta bărbatul în a obtine erectii, iar pentru femeie, de a avea relatii sexuale fără a-si compromite virginitatea.” Deci fetitele, fetele noastre or să afle că pot rămâne fecioare, fecioria va fi la locul ei, trebuie doar să lucreze în altă parte.
Ascultati cu atentie, si închei acest citat blasfemiator, dar care este strâns legat de tema conferintei noastre. “Considerat ca o relatie din sfera normalului de către sexologi, si apreciat de către cei care-l practică, sexul oral genital este condamnat în continuare de anumite persoane sau grupuri populationale – auziti de ce! – din cauza criteriilor moral-religioase sau, pur si simplu, din cauza lipsei de experientă.” Adică, va trebui ca fiii nostri să aibă mai întâi putină experientă si abia apoi să îsi formeze un punct de vedere.
Pe un forum religios de pe internet, un tată a copiat câteva citate din programa respectivă. Si un monah a protestat: “Nu vă e rusine să scrieti asa ceva pe forumul nostru, care e un forum de discutii religioase?”. Eu sper să vă dati seama că citatele pe care vi le-am dat se leagă cât se poate de strâns de viitorul religios al nostru si-al copiilor nostri.
M-a apăsat foarte tare citirea programei – există si programă scrisă, si un CD în care sunt imagini palpitante pentru unii, dramatice pentru altii. Desi programa Educatiei pentru sănătate este aprobată din iunie, asteptam cu inima strânsă începerea anului scolar, să văd dacă a fost inclusă în forma finală în programa de învătământ. Dar, deocamdată, au amânat acest proiect. S-ar putea să îl mai amâne un an, doi, cinci, zece.
Este trist, însă, că oamenii care trebuie să se ocupe de educatia copiilor nostri dau dovadă de atâta “respect” fată de valorile crestine si vor să ne distrugă fiii. Satana si a dat seama că dacă astăzi îi va îngenunchea pe copiii nostri, mâine copiii îl vor chema pe Antihrist.
Spunea Sfântul Ignatie Brianceaninov că Antihrist nu va veni de capul lui. Antihrist va veni pentru că lumea îl va chema. Va fi o foame după Antihrist, o foame după minunile sale, după bunăstarea materială pe care o va da, va fi o foame după linistea socială pe care o va aduce.
Fac o paranteză: un prieten de-al meu a fost acum câteva luni în Italia pentru niste afaceri. A fost dus în nu stiu ce orăsel, pe-un vârf de munte, într-o cetate închisă, totul superb, civilizatie, lux, mari magazine de bijuterii etc. Numai că noaptea s-a oprit curentul. Din casă nu puteau iesi, usa se deschidea electric. Să ajungă în masină, să dea drumul la radio, nu se putea, pentru că n-aveau cum să iasă din casă; garajul era închis, nu se deschidea decât cu curent electric. Telefoanele erau descărcate, n-au avut la ce să le încarce.
În cele din urmă au reusit să iasă si au discutat cu o vecină, care le-a spus: “Arabii au aruncat în aer două centrale electrice. E jale! Răzbunarea lor pe capul nostru”. Panică, panică, panică! De fapt, fusese o simplă defectiune la centrala electrică, defectiune care a fost remediată după câteva ore. Dar mi-a spus prietenul meu: “Am înteles ce-o să fie când o să vină Antihrist. O să fie o panică generală. Haos, haos, haos, si lumea o să vrea liniste, lumea o să vrea echilibru, lumea o să vrea stabilitate socială, bani – si lumea îl va chema pe Antihrist.”
Este destul de riscant să vă spun punctul meu de vedere asupra sfârsitului lumii sau să vă povestesc întâmplări cu prietenii mei. Este mult mai de folos să vă pun înainte câteva din cuvintele marilor părinti duhovnicesti, cuvinte ale sfintilor care au vorbit despre acest sfârsit al lumii. Si poate că cel mai cunoscut părinte care a scris si a vorbit foarte mult în ultimii ani despre aceste vremuri groaznice este avva Paisie Aghioritul.
Pe acesta un crestin l-a întrebat: “Pentru ce întârzie sfârsitul lumii?” Si răspunsul primit este foarte important: “Întârzie din pricina ta si a mea”, si putem întelege deci că si a mea, si a ta, si a ta, si a ta si din pricina noastră. De ce? “Ca să dobândim o stare duhovnicească bună. Dumnezeu încă mai rabdă, pentru că, de se va întâmpla acum, ne vom pierde amândoi.” Adică, Dumnezeu nu va îngădui să vină vremea sfârsitului înainte ca fiii Bisericii să fie pregătiti; fiii Bisericii vor întelege că se apropie vremurile.
Este adevărat că Hristos va veni ca un fur; asta înseamnă că nu va sti nimeni nici ziua, nici ceasul, dar semnele le vom cunoaste. A fost întrebat avva Paisie dacă ne vor impune pecetluirea cu semnul fiarei. Si a răspuns: “Politetea lor nu va ajunge până acolo. Vor fi politicosi, pentru că vor fi europeni, vor arăta că sunt la înăltime. Nu îi vor chinui pe oameni, dar omul nu va putea trăi dacă nu are pecetea. Vor spune ei: “Fără pecete vă chinuiti. Dacă ati fi primit-o, nu ati fi trăit asa de greu”. Nu se vor putea folosi nici monezi de aur, nici dolari, dacă vor avea”.
Si zice părintele Paisie: “De aceea, dacă fiecare se va îngriji să trăiască de pe acum simplu, în cumpătare, va putea trăi în acei ani. Să aibă omul curaj să cultive grâu, cartofi, să pună putini măslini si atunci, cu vreun animal, cu o capră, cu putine găini va putea înfrunta nevoile familiei sale. Pentru că si provizii de ar face, nu-i vor folosi mult, deoarece alimentele nu tin mult si se strică repede. Pentru cei alesi se vor scurta însă zilele”.
Un rezumat al răspunsului pe care-l dă părintele Paisie ar fi următorul: să ne învătăm cu o viată strâmtorată, să ne învătăm cu o viată de nevointă. Pentru că dacă vom fi învătati cu postul si cu nevointa, nici nu vom simti că vine prigoana.
Nu vreau să minimalizez greul din vremurile respective, ci vreau doar să precizez că cei obisnuiti cu crucea vor putea rezista. Ne-am putea gândi la prigoana comunistă, când mirenii si preotii si ierarhii care se aflau în închisoare trăiau cu foarte putină hrană. Si totusi, Dumnezeu îi tinea în viată. Asa cum i-a tinut si pe sfintii mucenici din primele secole, care erau atât de frumosi la fată încât prigonitorii se mirau de chipurile lor.
Să observăm însă faptul că desi vor fi politicosi si nu ne vor impune – nouă sau urmasilor nostri, sau urmasilor urmasilor nostri – spun: ne vor impune, dar am precizat că nu stim cât va mai dura până la sfârsit, s-ar putea să fie ani, zeci de ani, poate mai mult de o sută sau si mai mult – cu toate astea, oamenii slabi în credintă nu vor rezista pentru că au fost învătati cu o viată comodă, pe care Antihrist nu le-o va oferi dacă nu se vor închina lui, si atunci vor ceda.
Cât de usor este pentru oamenii care nu se gândesc la sfârsitul lumii să-si imagineze că va veni o eră de împlinire, o eră de dragoste, de înfrătire între toate popoarele si religiile, o eră în care va domni pacea, o adevărată nouă eră, New Age, în care omul va ajunge la maturitatea spirituală, crestinii vor spori duhovniceste si vor avea tot felul de harisme… Dar sfintii Bisericii ne atrag atentia asupra faptului că a astepta o Împărătie a lui Dumnezeu pe pământ este o mare rătăcire.
Chiar dacă unii filosofi asa-zis ortodocsi, precum Nicolae Berdiaev – care a vorbit si el despre această eră a Duhului Sfânt -, au propagat astfel de idei eretice chiar dacă altii s-au găsit să îmbrătiseze învătăturile lor, totusi părintii cu viată sfântă, cum este Părintele Serafim Rose, le-au stat împotrivă. Noi stim că nu va fi nici o Împărătie a lui Dumnezeu pe pământ. Noi stim că vor veni vremuri grele, vremuri de prigoană, care-i vor ajuta pe crestini să ajungă în Împărătie, însă nu în cea pământească, ci în cea cerească.
Ultimul citat pe care-l dau din Părintele Paisie de la Sfântul Munte Athos este foarte important pentru fiecare dintre noi. La întrebarea: “Care vor fi pasii?”, el răspunde: “Încet, încet, după cartelă si buletin de identitate, adică după îndosariere, vor înainta în mod viclean la pecetluire. Vor sili, prin diferite mijloace viclene, pentru ca oamenii să primească pecetea pe frunte sau pe mână.”
Fac o paranteză: am citit o mărturie a unui om care afirma că a lucrat pentru unul din marile guverne ale lumii; era doctor si se ocupa de implanturile în trupul omenesc, si spunea: “Am realizat implanturi fiind convins că facem acest implant spre binele oamenilor. În etapa finală trebuia găsit locul, în trupul uman, în care ar fi trebuit să se facă implantul, astfel încât să nu aibă nevoie de baterii, ci să functioneze cu energia organismului”. Si după ce a studiat care sunt locurile ideale în care s-ar putea implanta un astfel de microcip, cei de la sectia respectivă au spus: “pe frunte si pe mână”. Si atunci, cercetătorul în cauză si-a dat seama că lucrase pentru uneltele lui Antihrist. A părăsit serviciul, a scris mărturisirea fărădelegii sale si s-a retras. Multi vor crede că astfel de declaratii nu au nici o valoare. Altii, însă, îsi vor da seama că o astfel de declaratie se intersectează cât se poate de clar cu învătătura cuviosului Paisie. Părintele continuă: “Vor forta astfel lucrurile si vor spune: “Vă veti misca numai cu cartele”. Banii se vor desfiinta. Va da cineva cartela la magazin si va cumpăra si vânzătorul va lua banii din bancă”. E ceva rău în cartele? Să ne dăm seama de un lucru: există oameni care stau departe de Biserică si judecă lucrurile din alt punct de vedere decât noi, crestinii. Dacă n-am fi crestini, si noi ne-am dori cartele, pentru că e un sistem cât se poate de simplu si nu are nimic rău în sine. Putea exista un sistem de cartele si chiar de microcipuri care să nu aibă nimic rău în el însusi. Puteau să existe cartelele doar asa cum se folosesc în prezent: pentru a face cumpărături, pentru una, pentru alta, si atât. Numai că de la cartela simplă se va ajunge la cartela implantată, si, dati-vă seama, necrestinii, necredinciosii vor cere implanturile, asa cum unii le si cer deja.
Poate ati auzit că sunt locuri deja, în America, în care oamenii au posibilitatea de a-si pune astfel de implanturi. De ce o fac? Să nu fi fost crestin si să stiu că vor pleca copiii mei în cine stie ce excursie, într-un loc în care s-ar putea rătăci, si să stiu că as avea alternativa de a le pune microcipul ca în cazul în care s-ar pierde să-i găsesc prin satelit, mi s-ar părea o prostie să nu le pun copiilor microcipul. Asa cum foarte multi deja pun microcipuri la câini si la alte animale. Rationamentul e practic: dacă vecinul îmi fură calul, eu văd prin satelit unde e calul si exact în satul ăla mă duc si iau calul si gâtul vecinului!
Deci noi nu trebuie să ne înfierbântăm, să ne încrâncenăm si să spunem: “Sunt handicapati cei care vor microcipuri!” Dacă nu credeam în Dumnezeu si nu eram crestin, mi s-ar fi părut o prostie să nu îmi pun microcip.
Să vă fie clar de ce multi vor vrea pecetluirea: “este cât se poate de practică, nu implică nimic rău”, din punctul lor de vedere.
Problema care e? Problema e că în momentul în care se va face această pecetluire, se va face cu semnul fiarei. Si pentru necredinciosi, semnul fiarei va fi o joacă; vedem în tot felul de filme că eroii au nume de demoni, sau stiti cu totii de parfumul lui Banderas, Diavolo. Oamenii obisnuiti să ia în râs astfel de nume o să-si pună 666! Ei, si? Puteau, în egală măsură, să-si pună pe frunte sau pe mână icoana cu Mântuitorul, că la fel de tare i-ar fi interesat, întelegeti? Ei vor sti că au banul asigurat, că au masa asigurată, că au stomăcelul plin, si gata! Nu îi interesează altceva.
Problema va fi însă pentru crestini. Părintele Paisie continuă: “Cel ce nu va avea cartelă nu va putea nici vinde, nici cumpăra. Pe de altă parte, vor face reclamă sistemului perfect al pecetluirii cu raze laser cu 6-6-6, pe mână sau pe frunte, care nu se va vedea la exterior. În acelasi timp, la televizor vor arăta că cutare a luat cartela cutăruia si i-a luat banii din bancă, si vor spune mereu: “Mai sigură este pecetluirea cu raze laser, pe mână sau pe frunte, pentru că numai detinătorul îsi stie numărul lui. Pecetluirea este sistemul perfect. Celălalt nu-ti va putea lua nici capul, nici mâna si nu-ti va vedea pecetea”".
Un argument, iarăsi, foarte practic: asa cum pierdem portofele sau chei, o dată sau de mai multe ori în viată putem să ne pierdem si cartela. Nu e nici o problemă, nici o diferentă, de pierdut tot putem să o pierdem. Si atunci, practic, e mai firesc să o ai la purtător. Dacă o tii precum pe cheie la gât, se poate să se rupă sfoara, să rămâi fără cartelă. Si iată un alt argument pentru necredinciosii care vor cere implantul.
Zice asa părintele Paisie: “Si nu numai când dăm, dar si când trebuie să luăm ceva, să nu ne gândim la noi însine, ci să căutăm totdeauna ce odihneste celălalt suflet. Să nu existe înăuntrul nostru nesat, să nu avem gândul că suntem îndreptătiti să luăm oricât vrem si să nu rămână nimic pentru celălalt”. Am încheiat cu citatele din Părintele Paisie, rugându-vă să fiti atenti asupra ultimei idei: dacă vom fi învătati cu măsura, vom rezista. Dacă vom învăta să ne iubim aproapele si să îl ajutăm după putere, ne va fi mai usor să rezistăm în vremurile de prigoană.
Acum vă voi citi lista întreagă cu cei 63 de înainte-mergători ai Antihristului. Împărtiti pe continente, pe tări, pe orase, pe sate, pe cartiere, pe străzi… Evident, glumesc! Ar fi absurd ca cineva să-si imagineze că poate face o astfel de listă completă. Important este, însă, nu să fim obsedati să aflăm încă unul sau încă doi sau încă trei dintre acesti înainte-mergători, ci să avem criteriile după care să-i putem recunoaste. Criteriile acestea ne vor ajuta să-i identificăm chiar si acolo unde, dacă ne-am fi pripit, nu am fi reusit să o facem.
Sfântul Antonie cel Mare spunea despre Arie că este Antihrist. Întrebare: “A venit Antihristul acum 1700 de ani, pe vremea Sfântului Antonie?” Bineînteles că n-a venit! Sfântul Serafim de Sarov spunea despre Ivan Sverdoseev, cel care prigonea surorile de la Mănăstirea Diveevo, că este Antihrist. A venit Antihrist pe vremea Sfântului Serafim de Sarov? Evident, nu. Sfintii i-au numit antihristi si pe înainte-mergătorii Antihristului.
Ia să vedem lista cu nume de antihristi pe care o dă Sfânta Scriptură. Ea zice asa: Multi amăgitori au iesit în lume, care nu mărturisesc că Iisus Hristos a venit în trup; acesta este amăgitorul si Antihristul. Si orice duh, care nu mărturiseste pe Iisus Hristos, nu este de la Dumnezeu, ci este duhul lui Antihrist, despre care ati auzit că vine si acum este chiar în lume.
Criteriul este precis, este clar. Antihristul va nega dumnezeirea Mântuitorului Hristos, va nega învătătura fundamentală a credintei crestine. Sunt multi amăgitori, spunea Sfântul Ioan Evanghelistul, si de atunci s-au înmultit si se vor mai înmulti până la sfârsitul veacurilor. Si, pe măsură ce ei se vor înmulti, crestinii vor avea si mai multe criterii ca să-i identifice.
O să vorbesc putin despre înainte-mergătorii Antihristului pe care îi putem identifica în cultura contemporană, în politica contemporană si în anumite părti ale conducerii bisericesti contemporane.
Nu este greu să observăm faptul că mass-media ne bagă pe gât învătătura Antihristului. Nu este greu să vedem că asa-zisii oameni de cultură, chiar dacă într-o anumită măsură cochetează cu Ortodoxia si se pricep să facă exegeze, să scrie articole sau să tină discursuri, nu-L trăiesc pe Hristos. Să nu ne fie teamă să vedem în acesti lideri de opinie înainte-mergătorii Antihristului. Dacă nu as fi fost tânăr, dacă as fi fost părinte bătrân, cu o experientă duhovnicească temeinică, as fi îndrăznit să-i nominalizez pe unii dintre acesti înainte-mergători ai Antihristului. Numai că, având eu dinti de lapte, nu mă încumet să o fac. Si cei cu dinti de lapte nici nu trebuie să facă asa ceva; trebuie să o facă părintii lor duhovnicesti.
Cuviosul Părinte Iustin Popovici spunea despre cultura contemporană că este arianistă. Dacă spui aceasta unor intelectuali, vor scoate carnetul de însemnări si vor scrie o notă gen: “Iustin Popovici este un părinte extremisto-fundamentalisto-misticoido etc”. Vor fi multumiti în sinea lor că au mai identificat un agent al fanatismului ortodox si vor căuta ca pe viitor să treacă cu vederea orice scriere si orice referire la acest părinte. Dar Iustin Popovici este un părinte cu viată sfântă; vreme de 40 de zile după adormirea sa, la mormântul său s-a văzut o lumină nepământească.
As aprecia curajul unui tânăr de-o vârstă cu noi, Laurentiu Dumitru, a cărui culegere de articole a apărut de curând. Am avut bucuria de a tipări această culegere de articole foarte curajoase, care are titluri gen: Mircea Eliade, între eruditie si bordel – cu argumente si cu citate smintitoare, de care părintii ortodocsi care vor să-l tină pe Eliade de guru ortodox nu tin seama – din lipsă de cultură, din comoditate, din frică sau din alte motive.
Si iată că un tânăr ca noi pune degetul pe rană. Într-un articol extraordinar, intitulat De trei ori femeie, numai crestină nu – recunosc, titlul mi-a mers la inimă – Laurentiu Dumitru spune asa: “Este greu să fii nefavorabil, este greu să scrii nefavorabil despre o persoană atât de iubită si apreciată cum este vedeta postului Acasă TV, Mihaela Tatu. Este volubilă, deschisă, optimistă, încrezătoare, mereu cu zâmbetul pe buze. Dumneaei doreste din tot sufletul să destupe mintile femeilor, mai ales ale celor trecute de prima tinerete, apoi să le scoată din starea de blazare în care multe se complac”. La prima vedere, totul pare în regulă. Însă nu-i deloc în regulă. Este deci cazul să mărturisim, că de vom tăcea, vor striga pietrele în locul nostru.
Să vă fac o mărturisire. După ce am fost în Sfântul Munte Athos si un părinte a insistat să-mi tipăresc convertirea la ortodoxie, treceam printr-un moment de mare frământare, că mă temeam să scriu putin altfel, să fiu eu Gică-Contra atunci când atâtia cochetează cu întelepciunea acestei lumi. Si, când eram mai amărât, primesc un mesaj din Athos: “Dacă noi vom tăcea, pietrele vor striga”. Atât mi-a scris monahul athonit. Am fost foarte impresionat de aceste cuvinte. Si mi-am dat seama că pentru noi sunt cuvintele astea, fratilor. Dacă eu, voi si ceilalti vom tăcea, pietrele or să strige. Nu e de joacă. Si iată pe unul care n-a tăcut. Continuă Laurentiu Dumitru: “Emisiunea capătă, din când în când, amprentă sexuală. Ca teolog ortodox si tată crestin, sustin că modul în care doamna Mihaela Tatu încearcă, împreună cu invitatii săi, să facă educatie sexuală telespectatorilor este cu totul străin de duhul Bisericii. Mai mult chiar, pun în pericol mântuirea pe care Hristos i-o promite omului si pentru care El S-a jertfit”. Ati mai citit cuvinte ortodoxe care analizează pozitia unor astfel de lideri de opinie? Prea putine sau aproape deloc. “Mihaela Tatu si unii dintre invitati propovăduiesc cu patos experientele sexuale premaritale, normalitatea masturbării, sexul oral si anal, explicând cât sunt de firesti.” Chiar dacă mi-a fost rusine când am citit în fata părintilor si maicilor care sunt de fată citatele din programa învătământului, părintii si maicile trebuie să-si aducă aminte că pe acasă au frati, verisori, prieteni, colegi, care sunt ispititi de acest duh al desfrâului, si să-si dea seama că trebuie să le atragă atentia asupra gravitătii acestei alegeri. “Nu de #caz moral – spune dumneaei cu un ton firesc, greu de închipuit. “Perversiune e doar atunci când apare constrângerea” sau “În iubire nu există perversiune, totul e permis dacă ambii sunt de acord”.”#
E de notorietate întâmplarea următoare: un coleg de trust a fost oprit de o vecină în vârstă, care i s-a plâns că doamna Tatu face, în emisiunile ei, apologia sexului oral. “Am si eu o nepoată care se uită la televizor, si aude asa ceva”, a zis femeia, “e frumos să se spună asemenea lucruri, domnule X?” La care, domnul X, armonizând politica postului cu a sa opinie personală, i-a răspuns: “Nu stiu dacă e frumos, dar tare-i plăcut”". Si, în încheierea acestui articol, autorul zice asa: “Din nefericire, femeia, în viziunea Mihaelei Tatu, trebuie să fie de trei ori femeie – mamă, sotie, femeie cu carieră, numai bună crestină, nu!”
Vă rog să tineti minte acest nume si acest titlu: Laurentiu Dumitru, Hristos si tinerii, cred că va ajunge foarte curând la sufletele tinerilor care vor avea ocazia să citească această carte; nu îi fac reclamă ca editor, ci pur si simplu ca cititor căruia i-au plăcut temele propuse si modul de tratare.
De la înainte-mergătorii Antihristului în cultură vom trece la politică. În ceea ce priveste politica, ar trebui să vă vorbească cineva care se uită la stiri, citeste ziare si cunoaste oarecum politica de astăzi; numai că eu sunt foarte ocupat cu altele si nu vă pot da detalii palpitante privitoare la politica zilelor noastre. Oamenii politici pretind că vor să aducă Împărătia lui Dumnezeu pe pământ prin bunăstare, pace, fericire. Ce altceva ati vrea să aducă? Iadul? Cum l-au adus în Serbia? “Iadul? Numai la vecini. La noi acasă, nu!”
E clar că oamenii politici care nu au credintă în Iisus Hristos si care nu stiu că vor învia nu pot întelege perspectiva crestină asupra vietii. Eu chiar mă gândeam să merg o dată pe stradă si să le zic oamenilor: “Vă dau o veste nouă, nouă, nouă: Hristos a înviat!” Mi se părea cea mai nouă veste, pentru că desi sintagma asta o stiu multi si o repetă eventual de Pasti, dacă vin, de formă, la biserică, practic ei nu-si dau seama că Hristos a înviat. Este o chestie extraordinară că Hristos a înviat. Si-as fi vrut să le spun: “Hristos a înviat!” Însă mi-am dat seama că as fi ridicol. În momentul în care ei nu cred că Hristos a înviat, e clar că vor căuta să niveleze credinta crestină, vor căuta să-i aducă pe crestini la acelasi punct de vedere cu al lor.
Câtă vreme o să îi auziti oamenii politici spunând că vor aduce bunăstare mondială, pace mondială, echilibru financiar mondial, că vom scăpa de sărăcie, somaj etc., etc., să stiti că unii dintre ei sunt chiar sinceri. Dar, chiar dacă s-ar întâmpla cum spun ei, după toate astea va veni Antihrist. Este foarte ciudat că ei vor din ce în ce mai mult bine si, “pac!”, cad bombele pe Serbia ortodoxă. Este foarte ciudat că ei vor numai bine, bine, tolerantă si întelegere si, “pac!”, vor să intre femeile în Sfântul Munte. Si o să mai vină astfel de surprize la momentul potrivit, ei abia le clocesc.
Despre capitolul politică vorbesc mai putin. Trec la capitolul biserică, despre care voi vorbi cu grijă. Aseară a fost un simpozion “Părintele Serafim Rose”, si a trebuit să-i prezint viata si învătăturile. Nu era corect din partea mea să trec cu vederea faptul că părintele Serafim Rose a fost prigonit de către un ierarh. A fost prigonit asa cum fusese prigonit si părintele său duhovnicesc, Sfântul Ioan Maximovici – făcătorul de minuni din San Francisco. Precum stiti, Sfântul Ioan a fost adus în tribunal, în proces civil. El, care vindeca bolnavi prin rugăciune încă din timpul vietii, el, care făcea multime de minuni, a fost chemat la tribunal de către unii dusmani ai Bisericii ortodocsi.
Pentru că prezentasem câteva amănunte de genul acesta, la partea cu întrebările, un părinte a spus la un moment dat: “Danion Vasile n a vrut să fie anticlerical în ceea ce a spus, dar…” si a continuat, si pe mine m-a durut. Si vă spun că m-am frământat câteva ore din cauza cuvintelor sale. Am fost anticlerical, fiind obiectiv? Era mai corect să trec cu vederea faptul că părintele Serafim a fost prigonit asa cum a fost prigonit si Sfântul Ioan Maximovici?
La Mănăstirea Radu Vodă, unde au fost aduse moastele Sfântului Ierarh Nectarie, celălalt mare făcător de minuni al secolului XX la Vecernia dinaintea praznicului Sfântului Nectarie am tinut o predică, un semn de multumire pentru că sfântul m-a ajutat (a doua zi urma să fie botezată fetita mea, Nectaria). Mi-am dorit tare mult să predic atunci si am predicat. După predică mi-a zis cineva: “Nu-i frumos că ai amintit faptul că l-au prigonit altii, că l-a prigonit Patriarhul Sofronie al Alexandriei, trebuia să treci cu vederea asta”.
Să ne întrebăm oare ce-ar fi să ne apucăm acum să modificăm noi Vietile Sfintilor, să dăm niste variante giorno, ca să nu supere pe nimeni, si apoi să dăm ochii cu sfintii, la Judecată. Mi-ar fi foarte frică!
Despre subiectul căderii unor clerici voi vorbi cu inima strânsă. Vă rog să mă credeti că-i iubesc din tot sufletul meu atât pe preotii, pe ierarhii contemporani cu viată sfântă, cât si pe toti sfintii si pe cuviosii Bisericii care au urcat treptele ierarhicesti. Sunt convins că cine dă cu barda în preoti si-n ierarhi, dă cu barda în Biserică. Totusi, Părintele Serafim Rose atrăgea atentia asupra faptului că între lucrările diavolesti în secolul XX a fost compromiterea unei părti din conducerea Bisericii. Unii ierarhi veneau la adunările ecumenice si spuneau: “Stati linistiti, fratilor, în Rusia e liniste. Stati linistiti, fratilor, în Rusia se face închisoare numai din motive politice”.
Am citit o declaratie, o acuzatie parcă la adresa unor mari ierarhi rusi care erau acuzati de fascism. Si mă gândeam: ia uite, acuzatia asta cu fascismul, si la noi, si la rusi, când vrei să dai în mărturisitorii lui Hristos, îi acuzi că sunt fascisti. Acuma cred că ar trebui să-i acuzi că sunt filo-talibani, sau că au cine stie ce simpatii extremiste…
As atrage atentia asupra acestui subiect delicat – modul în care diavolul reuseste să se infiltreze în ierarhie numai printr-un singur exemplu. Dar mai întâi întreb: este oare acesta un capitol care a răsărit în istoria Bisericii abia în secolul XX? Ia gânditi-vă! Dacă citim Vietile Sfintilor, vedem că au existat ierarhi si preoti nevrednici încă de la începutul Bisericii, Iuda fiind exponentul lor de vază.
S-a citit odată la biserică din Minei un caz iesit din comun: ca să prigonească un ierarh cu viată sfântă, un om s-a arătat noaptea în mănăstirea unde stătea ierarhul si i-a păcălit pe unii monahi lipsiti de discernământ că ar fi înger. Si aceia l-au crezut. Si le spunea: “Fratilor, ierarhul vostru e păcătos, ierarhul vostru e…”. Si-n cele din urmă ierarhul a fost îndepărtat de pe scaunul său, iar cel care se dăduse drept “înger” a luat tronul arhieresc. Dumnezeu a rânduit însă ca, peste ani si ani, moastele sfântului ierarh care fusese prigonit să se întoarcă la locul prigonirii. Crestinii care cu vreme în urmă îl dispretuiseră pe ierarh l-au cinstit mai apoi cu multă dragoste si evlavie.
Vedem deci nu numai faptul că au existat ierarhi prigoniti încă din primele secole, ci si că au existat ierarhi care au luat tronul arhieresc prin mijloace mai putin sau chiar deloc binecuvântate. Dar vedem si că până la urmă lucrarea diavolului nu a biruit lucrarea dumnezeiască. Da, există motive de sminteală, motive de poticnire. Dar cine vrea să Îl slujească pe Dumnezeu nu se lasă biruit de sminteală.
Multi se gândesc cu groază cum o să stea împotrivă, ce o să facă dacă o să prindă vremurile de pe urmă, de sminteală si apostazie. Dar frica si panica îi cuprind numai pe cei slabi în credintă. Noi, ca oameni, ne cunoastem neputintele. Dar, în acelasi timp, trebuie să stim că, în măsura în care suntem crestini, pe noi ne tine Hristos. Si să nădăjduim că Hristos ne va întări si, dacă vom cădea, ne va ridica.
Am să vorbesc acum putin despre prigoana contemporană. De obicei, cine pronuntă un astfel de cuvânt este luat în vizor si i se pun diferite etichete.
Voi începe cu prigoana contemporană în familie, când sotul este prigonit de sotie, sau tatăl este prigonit de copii, sau copilul este prigonit de tată. Ne-a spus Hristos că vor fi mari lupte în interiorul familiilor, lupte care se accentuează din zi în zi. În momentul în care durează nu o zi sau două, ci săptămâni, luni si chiar ani, luptele acestea macină sufletul omenesc. Tinerii care sunt prigoniti, acesti tineri care merg la biserică, nu-si dau seama că duc o cruce foarte importantă, nu-si dau seama de valoarea muceniciei nesângeroase pe care o duc. Este plictisitor, la un moment dat, să te certe mama, tata sau chiar cu bunica – dacă nu este credincioasă. Si totusi, astfel de tineri ar trebui să-si dea seama că vor avea mare plată de la Hristos. Sotii care sunt prigoniti de sotiile lor vor avea mare plată de la Hristos. Sotiile care, de multe ori, sunt prigonite si fizic, nu numai în cuvinte, vor avea mare plată de la Dumnezeu.
Unei femei i s-a arătat Maica Domnului si-a acoperit-o cu Sfântul ei Acoperământ, pentru că bărbatul o bătea sistematic; la un moment dat, el a luat chiar si toporul ca să o lovească. Si femeia răbda si se ruga, nu divorta. Si Maica Domnului i-a dat putină plată în această viată si o să-i dea mai mult, dacă o va tine pe calea asta, a răbdării, până la sfârsitul vietii. Asta în cazul în care Dumnezeu nu îi va usura crucea. Cu toate astea, vedem în vietile sfintilor mucenici că nu toti au primit moarte mucenicească. Cel mai clar exemplu îl oferă Sfânta Mucenită Tecla care, desi a suferit chinuri groaznice, în cele din urmă a murit de bătrânete si a intrat în ceata mucenicilor. Tot asa, această femeie, despre care v am povestit, si altele asemenea, vor intra într-o ceată bineplăcută lui Dumnezeu, pentru că viata lor este toată o mucenicie.
Si mai delicată este mucenicia care are loc la scoală, la facultate: pentru că sunteti tineri, suntem tineri, si tineretea e o perioadă a bucuriei, o perioadă în care simtim că ne cresc aripi. În momentul în care nu ne mai cresc aripile, ne-am pierdut tineretea. Este greu ca, fiind tânăr, să fii arătat cu degetul de ceilalti: “A, aia-i fecioară, nu stie să se bucure de viată!”, “A, ăla nu cunoaste nimic din bucuriile tineretii!”. Si totusi “ăla” nu stie nimic pentru că vrea să fie al lui Hristos, “aia” e fecioară pentru că vrea să fie a lui Hristos. Am primit o întrebare la o conferintă: “Se mai poate vorbi despre feciorie?” si răspunsul îl poate da #filologia: dacă vorbeste cu elan despre pierderea fecioriei, ar fi putut vorbi, cu ceva vreme în urmă, despre feciorie. Fecioria o au toti atunci când se nasc. Deci fecioria nu este o legendă.
La o conferintă a cărei temă era fecioria si viata în curătie, un tânăr din sală i-a spus părintelui care vorbea: “Părinte, dar ce vorbiti despre feciorie, că nu o mai păstrează nimeni în ziua de azi!”. Dar o fată din sală, emotionată, a spus: “Ba nu! Ba nu!”
Este clar că din ce în ce mai multi tineri vor iubi păcatul si pentru crestini va fi din ce în ce mai greu să reziste pe calea virtutii. Dar Hristos este acelasi. Lumea aceasta ne învată să iubim păcatul si desfrâul. Iar viata în facultate, în cămine ne învată asta cât se poate de bine. Am avut un coleg care, în timpul facultătii, a fost invitat acasă de o colegă, parcă, pe motiv că avea nevoie de un curs. Si când a venit la colegă, “binecuvântata” colegă si-a desfăcut halatul si-a spus: “Ia-mă!” Si colegul meu, fecior, a rezistat ispitei si a fugit acasă. În fata lui Dumnezeu va avea mare cunună.
Trebuie să ne dăm seama că, asa cum ispitele vin peste noi de-a valma, tot asa vine si harul lui Hristos, tot de a valma, adică ne covârseste, dacă vrem să luptăm pentru Hristos. Eu mă gândesc de multe ori la pocăinta de după pocăintă. Ne place să citim în Vietile Sfintilor despre sfinti care, după ce au făcut un anumit păcat, s-au spovedit si de-atunci n-au mai căzut niciodată; dar trecem cu vederea faptul că au existat si sfinti sau cuviosi care au păcătuit, s-au pocăit, au dus viată curată, si iar au căzut, si iar s-au pocăit. Mi se pare un lucru extraordinar! Mi-as dori, chiar poate voi scrie vreodată despre a doua pocăintă, despre a doua convertire. Pentru că nădejdea noastră este că dacă vom cădea, Hristos ne va ridica, si dacă ne vom pocăi, vom fi din nou ai Săi. Ce se întâmplă, însă? Unii cad, se spovedesc, se ridică, duhovnicul îi tine de mână o zi, o săptămână, o lună, un an, doi, trei, cinci, până la momentul-cheie, în care vrăjmasul îsi arată coltii cu putere. Sunt momentele cele mai grele din viata noastră. Si unii cad.
Trebuie să ne dăm seama că Hristos ne dă această sansă a pocăintei, si chiar dacă ne-am mai pocăit o dată, trebuie să întelegem că, la avalansa de patimi si de păcate din ziua de astăzi, noi trebuie să avem avalansa pocăintei. Este minunat ca tinerii să rămână curati. Este minunat ca, dacă au căzut, să se ridice.
Si fac încă o paranteză. Ati auzit de cartierul rosu din Amsterdam? Foarte putin. Eu auzisem de mai multă vreme, dar nu stiam exact ce este. Auzisem că unui cartier i se zice rosu, dar atâta stiam despre el. Este un cartier al bordelurilor, de la un capăt la altul, în care femeia stă în vitrină, goală, îmbiindu-te precum sticla de apă, dacă esti însetat… Pur si simplu, se vând la bucată; si în serie, dacă ai bani. Si n-am auzit de nici un părinte duhovnicesc care să intre în acest cartier al bordelurilor. Recunosc că m-as fi bucurat extraordinar să aflu despre viata vreunui sfânt, cum a fost Simeon cel nebun pentru Hristos, care să meargă în zilele noastre prin cartierul rosu si să convertească una, nu două, una din aceste femei. Nu am auzit ca Biserica să fi trimis misionari acolo, dar sectantii au trimis. Am citit de curând convertirea a două prostituate la o formă de credintă crestină, la o sectă. Ce făceau ele? Stăteau în vitrine si îi îmbiau pe clienti. Si povestea o fostă prostituată că vreme de ani de zile, primind vizita sectantelor, care-i lăsau o ciocolată, ajunsese să iubească atât de mult semnul ăsta de dragoste, ciocolata, sau statul de vorbă cu ele, încât prefera să renunte la un client, care-i dădea o taxă de zeci sau poate sute de dolari, pentru un cuvânt frumos, pentru o ciocolată, care nu valora poate nici măcar 20 de centi. Si m-a impresionat mult lucrul acesta. Recunosc, m-a durut sufletul. Frate, cine-i al lui Hristos? Noi, care ne bucurăm de marile daruri de la Dumnezeu pe care le avem, sau sectantii care zeci de ani au trecut prin cartierul acela, încercând să convertească o femeie? Si m-a durut, sincer, să văd că prostituatele puteau fi scoase din vitrină. Si poate Dumnezeu va rândui să ajungă acolo si părinti ortodocsi, sau o femeie, nebună pentru Hristos, dacă n-au si ajuns. Este adevărat că lucrarea lui Dumnezeu este tainică, si asa cum pe Sfântul Simeon cel nebun pentru Hristos, când a vrut să l vădească una dintre prostituate că, de fapt, nu păcătuieste cu celelalte, ci le aduce la credinta crestină, Dumnezeu i-a stat împotrivă si n-a lăsat-o să vorbească#.
Tot la rubrica prigoană contemporană intră prigoana suferită la serviciu, pe care o suferă părintii vostri, unchii vostri, alte rude – tot crestini, prigoană care este cât se poate de dură. De ce? Pentru că în lumea în care cresteti, lumea aceasta murdară, sunt sefi ce pretind angajatelor să trăiască cu ei, sunt sefe ce pretind acelasi lucru angajatilor lor, dacă nu si angajatelor, si se fac tot felul de compromisuri. Iar în momentul în care vrei să fii crestin, poti să-ti pierzi pâinea, poti să pierzi banul pe care-l aduci acasă; si pentru poate tine poate n ar fi asa greu, dar pierzi banul pentru copilul care moare de foame.
Îmi spunea cineva despre o mărturisire jalnică făcută de un controlor, care spunea: “Ne culcăm cu femeile la capăt de linie, pentru că n-au bani de amendă si le e teamă că, dacă vine amenda acasă, vor trebui să dea două sute de mii, patru sute de mii, să-i rupă de la gura copiilor”. Si m a durut sufletul să aflu, nici prin cap nu-mi trecea că sunt femei care, pentru o amendă RATB s-ar culca cu un controlor.
Si cu toate astea, oamenii sunt slabi, oamenii cad, si nu vreau să arăt pe absolut nimeni cu degetul. Nu stiu eu ce e în mintea unor oameni care fac acest lucru, dar îmi dau seama că, pentru cei două sute de mii, Îl pierd pe Hristos. Si cred lui Hristos că, dacă mama respectivă ar fi avut credintă si nu ar fi păcătuit cu controlorul, Dumnezeu i-ar fi trimis banii de amendă.
Să vă vorbesc mai mult despre televizor, ziare, cărti? Cred că este de prisos, pentru că voi însivă mergeti pe stradă, vedeti tarabele cu ziare, vedeti că în România nu avem un ziar ortodox de mare tiraj, în timp ce Playboy si Penthouse le vedem peste tot. Pe un coleg de-al meu, profesor de religie, l-au întrebat elevii: “Cititi Playboy?” “Nu, nu citesc!” “A, înseamnă că citeste Penthouse!” Adică, în mintea lor nu exista alternativă. Am auzit de o pereche, necăsătoriti, într-o lună el cumpăra una din reviste si prietena lui cealaltă, luna următoare le inversau, ca să fie la curent cu toate noile descoperiri în materie de sexualitate.
Este jalnic să vezi un film frumos si, la jumătatea filmului, să vezi o reclamă pasională, palpitantă pentru necredinciosi, dar pentru crestini o reclamă pasională spurcă mintea. Este jalnic să mergi pe stradă, tânăr fiind, si să vezi într-o reclamă un bust cât se poate de ispititor si să trebuiască să te uiti în altă parte.
Dacă vom încerca să ne imaginăm că rezistăm să privim si să stăm cuminti, ne înselăm amarnic. Învătătura Sfintilor Părinti despre lupta cu patimile este cât se poate de clară. Si dacă ne “îndulcim” cu o reclamă, cu cine stie ce chestie, cu o copertă de revistă, chiar dacă nu păcătuim cu fapta, păcătuim cu gândul si, încetul cu încetul, vom fi biruiti de patimi.
Ce să mai vorbim despre muzică? Situatia este tristă. Era un afis în Bucuresti cu “manelizarea României”. Este trist faptul că românii ascultă câteva manele. Si ce manele! În acelasi timp este trist faptul că cei care dispretuiesc manelele ascultă altă muzică pătimasă.
Este trist faptul că, din păcate, avem din ce în ce mai putină muzică pe care pot să o asculte tinerii. Există unii extrem de înduhovniciti, care spun: “Ne ajunge Vasilikos, psaltica sârbă, athonită” etc.
Părintele Serafim Rose spunea următoarele: “Există o mare greseală pe care o fac unii, creând o anumită tensiune între trupul, sufletul si duhul lor. Duhovniceste se împlinesc prin slujbe, dar trupului nu stiu să-i dea o activitate care să-i împlinească”. Trupul nu se împlineste numai prin patimi. Sufletul nu se împlineste numai prin muzică de proastă calitate, de exemplu, sau prin filme destrăbălate.
Părintele Serafim Rose spunea că în drumul către Hristos trebuie să învătăm sufletul să devină sensibil. Si spunea că există o mare greseală pe care o fac unii convertiti, care dobândesc “sindromul convertitului nebun” – asa-l numea Părintele Serafim – care nu vor decât biserică, muzică religioasă, rugăciuni, vieti de sfinti si atât. Si spunea Părintele Serafim că multi dintre ei cad. Urcă, urcă, urcă cu pasi repezi, de nu-i prinde nici duhovnicul de picioare, si, când mai au o treaptă de urcat, o iau în jos. Si după aceea cad în cele mai înfricosătoare si groaznice patimi.
Noi nu trebuie să urcăm pe scara duhovnicească pentru o lună sau pentru trei luni sau pentru un an. Dacă ar trebui să fim duhovnicesti, vreme de o săptămână, cred că toti am fi sfinti. Numai că Hristos vrea să sporim duhovniceste până la sfârsitul vietii, pentru că dacă am căzut înainte de sfârsitul vietii, am pierdut tot – dacă am căzut si n-am apucat să ne pocăim.
De aceea, Părintele Serafim Rose recomanda să se asculte muzică clasică, el însusi a mers la un concert Bach. Ba chiar i-a dus pe câtiva tineri convertiti la Romeo si Julieta. După conferintă, cineva mi-a reprosat: “Cum ai putut să spui în conferintă că Părintele Serafim i-a dus pe tinerii convertiti la Romeo si Julieta? Nu-ti dai seama că e un impediment la canonizare dacă mai spui lucruri de genul ăsta? Adică e ca si cum am spune: hai să cosmetizăm un sfânt, să-l facem în asa fel încât să nu supere pe nimeni, îl băgăm în sinaxare asa deformat si nu va mai impresiona pe nimeni. Facem din el o păpusică mică de plastic, îl băgăm în eprubetă, îl privim, îl admirăm, “e extraordinar…”, dar exemplul său nu ne foloseste la nimic.
Spunea Părintele Serafim Rose că ucenicii cărora le recomanda să citească si literatură laică, dar pe care, în acelasi timp, îi tinea de mână în urcusul duhovnicesc, au rezistat până la capăt, în timp ce altii, râvnitorii, au căzut, mai devreme sau mai târziu.
În viata Părintelui Serafim este relatată o întâmplare cu un mare avvă la care vine cineva, parcă era chiar avvă athonit, nu mai tin minte exact: “Părinte, dati-mi să citesc o carte de folos!”. Si răspunsul a fost: “Citeste David Copperfield!”. S-a dezumflat de tot ucenicul care întrebase. Se astepta: Filocalia XI, XII, XV.
Si, cu toate astea, citind David Copperfield, ucenicii au citit si cărtile – unele dintre ele scrise sau traduse de Părintele Serafim, si au rămas fii credinciosi ai Bisericii. Să nu fim prea rigizi.
În acelasi timp, însă, un sfat de genul acesta le-ar conveni căldiceilor: “Uite, a zis si avva să citim ce ne place, una, alta, că e tare plăcut si oferă o imagine de ansamblu extraordinară…”. Deci, există riscul ca, dacă duhovnicul dă un astfel de sfat: “Frate, citeste si asta, învată si asta”, ucenicul să ia numai ce-i place, si la biserică să ajungă după ce se termină spectacolul la teatru – care de fapt începe seara si nu mai e timp să ajungă si la biserică. Pentru că-si făcea pregătire sufletească pentru operă si nu putea să ajungă dimineată la slujba bisericească.
Cu moda, iarăsi, cred că puteti vorbi singuri mai bine decât mine. Am vrut să văd si eu într-o ofertă de la un magazin cum arată lenjeria tanga. Eram curios să văd care sunt dimensiunile, pentru că am vrut să stiu, dacă tot se vorbeste de lenjerie tanga, cum arată. Mi-am dat seama că, peste câtiva ani, fetele care acuma sunt învătate să umble cu body-uri sau bustiere vor umbla cu sutiene din ce în ce mai mici, până când vor dispărea în cele din urmă.
Mă doare foarte tare sufletul, vă spun sincer, mai ales pentru copiii mei. O să vedeti, când o să fiti părinti, că te doare foarte tare sufletul pentru ce-o să se întâmple cu copiii. Adică, dinainte să avem primul copil, mă gândeam: “O să am copii! În ce lume or să crească?”.
Părintele Arsenie Papacioc spunea într-o înregistrare: “Da, să meargă tinerii la mare!” si mă gândeam: să meargă, dar în alte părti, unde se mai poartă haine, pentru că, pe plaja românească, cred că stiti că sutienelor deja le-a trecut termenul de garantie. În acelasi timp, însă, înainte să intru în Sfântul Munte, am înotat putin în mare si m-am bucurat foarte mult să văd o plajă unde se stătea îmbrăcat civilizat. Câtă vreme există sutien, încă nu e rău de tot. Numai că, asa cum am amintit, semnele rele se înmultesc.
O să vorbesc putin si despre idolii contemporani. Hristos nu vrea să fim doar anti-sectanti, anti-păgâni, anti-patimi, anti-homosexualitate, anti-avort, să fim anti, anti! Nu! Hristos vrea să fim ai Săi, să-L cunoastem, să-L iubim, să-i iubim pe Sfintii Părinti, să-i iubim pe sfinti, să iubim învătătura Bisericii, să iubim slujbele Bisericii, să iubim rugăciunea, să fim vii. Dacă nu iubim toate astea, putem fi apologeti de nota zece, că nu ne-ajută la nimic!
După ce-a apărut cartea mea despre New Age, duhovnicul mi-a zis: “Nu mai scrii sectologie! Ai nevoie să mai respiri putin Ortodoxia si pe urmă să mai scrii împotriva altora”. Pentru că, dacă tot dărâmăm idolii, până la urmă s-ar putea să nu rămână nimic în sufletul nostru si să ne uscăm, să ne ofilim.
Despre iubirea de sine. Citind Părintele Iustin Popovici, care dădea cu barda în iubirea de sine si în narcisismul contemporan, mi s-a părut că prea bate apa-n piuă. Zic: dom’le, da’ chiar asa, iubire de sine, iubire de sine, zdrang, zdrang, zdrang! Mi s-a părut putin plictisitor. Zic în gândul meu: da’ noi, ortodocsii, nu prea suntem iubitori de sine.
Ca, după aceea, să-mi dau seama: fratilor, la noi, iubirea de sine e la ea acasă, că până si-n modul nostru de a fi ortodocsi suntem iubitori de sine. Ne place să ne facem canonul, ne place să mergem la biserică, ne place că nu suntem ca ceilalti, avem o mândrie foarte fină, care Îl izgoneste pe Hristos.
Este adevărat că trebuie să avem bucuria că suntem ai lui Hristos, să avem bucuria că mergem la biserică, să avem bucuria că Hristos ne întăreste împotriva patimilor. Însă linia de demarcare este foarte fină. Si egoismul duhovnicesc duce la fătărnicie, fătărnicie pe care iarăsi o putem găsi în bisericile noastre.
Nu mai lungesc vorba, pentru că despre iubirea de sine se poate vorbi mult, iar iubitorii de sine, cum sunt eu, nu pot vorbi despre această patimă asa cum trebuie. Mi-a zis cineva – o educatoare: “Scrie o carte despre smerenie!”
Cât priveste smerenia, i-am spus si părintelui la spovedanie: “Părinte, eu smerenia în sufletul meu n-o aflu deloc, dar mândria o aflu fără mare efort!” Si, deci, e nefiresc să vorbească despre smerenie unul care nu e smerit, e nefiresc să vorbească despre patima iubirii de sine un iubitor de sine; asa că trec la ceva mai putin dur, fără să mă pun deasupra unora sau altora: voi vorbi despre avere.
Este foarte plăcut să duci o ortodoxie comodă, să dai periodic bani la cersetorii din fata bisericii, să dai pomelnice substantiale la mănăstiri, să ai o sigurantă a banului, pe care crestinul obisnuit, crestinul care de-abia îsi tine familia, crestinul care trăieste în greutăti materiale nu o are. Din rânduiala lui Dumnezeu, am trecut si printr-o stare a pumnului primit în gură de la sărăcie, si într-o stare mai linistită, cu spor “în cele de trebuintă”. Le-am cunoscut pe-amândouă.
Mi-am dat seama că, într-adevăr, în sărăcie esti tot timpul în mâna lui Hristos. Pentru că dacă, practic, nu stii ce mănâncă sotia mâine – pentru că nu ai bani să cumperi de mâncare – si sotia e însărcinată, te rogi cu disperare să vină banii până a doua zi. Si s-a întâmplat să nu vină banii până a doua zi numai atunci când am refuzat să mă rog si am zis: “Doamne, e datoria Ta să faci asta!”. Ajutorul dumnezeiesc a refuzat să vină numai când, datorită unei raportări gresite la Hristos, nu mi-am dat seama că trebuie să-I cer cu smerenie ajutorul.
Nu mai vorbesc despre situatia personală, ci vorbesc despre faptul că, pe cât de aproape de Hristos sunt crestinii care o duc greu, de pe o zi pe alta, pe atât de departe de Hristos sunt unii crestini care au siguranta banului, au cărutele lor, caii lor, stiti cum e. Cum zice în Psaltire: “Acestia cu cărutele lor#, iar noi, cu numele Domnului Dumnezeului nostru ne vom mări.” Altfel spus: acestia cu mertanele lor, cu vilele lor, cu jeep-urile lor etc., iar noi cu numele Domnului ne vom mări. Afirmatie partial completă. Pentru că nu numai cei cu mertane si cu gipane au siguranta banului. Există oameni de o conditie materială medie, care totusi, stiind că au un salariu, au un venit precis, aproape exclud faptul că pot trece printr-o încercare materială. Sunt oameni care fac împrumuturi la bănci sau în alte părti, fiind convinsi că vor avea întotdeauna de unde să plătească. Cred că multi dintre ei vor ajunge să facă compromisuri, pentru că, la un moment dat, dintr-un motiv sau altul, când banul s-a împutinat, esti pus în situatia de a face un compromis. Să ne ferească Dumnezeu de astfel de momente de cumpănă, dar, mai înainte de asta, ar fi bine să ne ferim noi însine să ajungem în situatia asta.
Despre sexualitate, iarăsi, nu-i nevoie să vă vorbesc prea mult. Despre – ramificatii, acum, ale sexualitătii – despre homosexualitate n-ar fi de spus decât un lucru. În cartea sa Elemente de psihologie pastorală ortodoxă, Prea Sfintitului Hrisostom de Etna, care este doctor în psihologie – am impresia că a predat la Princetown# sau la Oxford – spune asa: “Fratilor! Stiti cum stau lucrurile cu punctul de vedere al psihiatrilor în privinta homosexualitătii? S-au adunat în America toti psihiatrii si au ajuns la concluzia: “Homosexualitatea este boală!”. Asta au spus-o marea majoritate a psihiatrilor. În momentul în care organizatiile de homosexuali au făcut presiuni asupra psihiatrilor, s-au adunat iarăsi psihiatrii, iarăsi au deliberat, s-au făcut presiuni chiar în timpul votului – ne atrage atentia Prea Sfintitul Hrisostom -, si au decis: “Nu este boală!”". Adică eu, arătând o carte, spun astăzi: “Aceasta este o carte”. Mâine vine cineva si-mi dă cu ceva în cap si mă determină să spun: “Nu, de fapt este un portmoneu”. Întelegeti? lucrurile stau extrem de delicat. Campaniile pro-homosexualitate, bine plătite, bine finantate, bine organizate, sunt una din mâinile Antihristului. Trebuie să ne dăm seama că legalizarea păcatului, înlocuirea virtutii cu păcatul si considerarea păcatului ca ceva firesc este o treaptă de pe care oamenii vor deveni ca animalele si-l vor chema pe Antihrist.
La capitolul anticonceptionale as face o singură precizare, nu mai multe, ca să nu devin plictisitor. Există unii crestini care, cu binecuvântarea – nu stiu cât de serioasă – a duhovnicilor lor, folosesc mijloace anticonceptionale. De ce? “Ne lasă duhovnicul, că a zis să nu ajungem la avort!” Părintele e împotriva avortului si la asta se rezumă pozitia sa crestină.
M-a socat, pur si simplu, afirmatia unui medic care a zis: “Marea majoritate a mijloacelor anticonceptionale sunt, de fapt, avortive”. Adică, unii doctori spun că femeia care are sterilet nu rămâne însărcinată. “Fals!” Mi-a explicat doctorul respectiv: “Femeia care are sterilet rămâne însărcinată. Trece spermatozoidul până la ovul, se formează embrionul, dar n-are loc să se dezvolte”. Deci femeile care au sterilet fac avorturi poate si lună de lună. Ia să le spună cineva asta, ce-ar mai sări crestinele noastre!…
Sau: pilulele anticonceptionale. Nu vorbim de cele post-contact, unde este clar că pilula se ia post-contact, contactul sexual a avut loc, embrionul există si este ucis de pilulă. Dar mare parte dintre pilulele contraceptive fac exact acelasi lucru: creează un mediu toxic care ucide embrionul imediat după ce se formează, dacă n-a reusit să ucidă mai întâi spermatozoidul. Acum nu intrăm în detalii legate de sexualitate, ci doar atrag atentia asupra faptului că o parte dintre femeile crestine avortează, lunar sau chiar mai des, cu constiinta împăcată că n-ar fi ucis copilul din pântecele lor.
Câte ceva despre masturbare. Preasfintitul Hrisostom de Etna spune că în America există preoti care consideră masturbarea ceva firesc, ceva normal. Si dacă preotii însisi au aceste viziuni liberale, credinciosii vor spori cu râvnă pe calea acestei practici. De ce? Asa i-a învătat părintele că trebuie să se elibereze tânărul de tensiuni, de ce să ajungă la probleme psihice din pricina înfrânării? Este dureros să vedem o campanie destul de intensă pro-masturbare, pro-sex oral, pro-, pro-, pro-… perversiuni, si să nu auzim un glas potrivnic, cel putin la fel de puternic, al Bisericii.
Prea Sfintitul Hrisostom pomeneste de un tânăr care se masturba de la 15# ani si, de rusine, nu a mărturisit asta la spovedanie. Peste o lună, s-a bătut cu fratele lui în cameră; fratele lui, foarte voinic, a căzut peste el si tânărul a murit. În această stare si-a observat trupul, i-a văzut pe fratele său si pe mama sa, #si si-a văzut sufletul, însotit de îngerul păzitor, cum s-a ridicat deasupra casei, deasupra orasului, ajungând în ceruri. Si acolo, după un tunel lung si întunecat, la capătul căruia se afla o lumină, a văzut-o pe Maica Domnului, care l-a întrebat pe înger de ce se află tânărul acolo. Si după ce a aflat amănuntele, Prea Sfânta Născătoare de Dumnezeu s-a întors spre el si i-a spus: “Mama ta s-a rugat fierbinte să i te dau înapoi, iar Fiul meu a acceptat să-i îndeplinească dorinta”. Băiatul, coplesit de frumusetea raiului, a implorat-o să îl lase acolo, dar Maica Domnului i-a răspuns: “Nu, de dragul mamei tale, trebuie să te întorci. Dar ia aminte la ce-ti spun: trebuie să ti mărturisesti păcatul pe care l-ai comis acum o lună. Acesta este un păcat înfricosător, iar dacă nu-l vei mărturisi unui preot, iată ce te asteaptă!” Si Sfântul Arhanghel Mihail i-a arătat tânărului prăpastia ce ducea spre chinurile iadului. Tânărul s-a întors la viată, în cele din urmă. Voia să rămână în rai! N avea constiinta că ceea ce-a făcut era dramatic.
Unii fac anumite păcate pe care le consideră acceptabile. Masturbarea e unul dintre acestea. Am citit, nu mai tin minte exact, dar după unele statistici peste 70% dintre femei se masturbează, si parcă la bărbati procentul este mai mare; bănuiesc că sondajele respective fuseseră făcute asupra femeilor necrestine si asupra bărbatilor necrestini; pentru că fiecare crestin ar trebui să se lupte cu această patimă, sau, oricum, dacă ar fi fost si crestini între cei care se masturbau si au răspuns afirmativ când s-a făcut sondajul, numărul lor era mic. Cu toate acestea, aflăm că acest păcat e făcut pe scară largă. Există oare vreo legătură între masturbare si venirea lui Antihrist? Vorbeam cu cineva si am fost întrebat dacă există vreo legătură. Zic: “Este foarte simplu: ce vor oamenii? Democratie, vointa poporului, ăstia o să ne conducă, ăstia o să hotărască pentru toti. E culmea, oamenii ăstia, dintr-o sută, saptezeci se masturbează, si din această sută o să se aleagă cei care or să dea hotărâri pentru toti. Or să dea si pentru crestini”. Deci, repet: statistica arată peste 70%, dar poate că esantioanele nu erau luate obiectiv. Deci, mi se pare trist si dureros că ne conduc si ne vor conduce oameni care trăiesc în patimi, oameni care afirmă că ne vor binele, dar binele pe care-l doresc ei va fi diferit de binele pe care-l întelegem noi. Si oamenii acestia, învătati cu patimi, între care masturbarea e unul din cele mai mici, poate, pe care le fac, nu vor avea cum să ia hotărâri care să ne fie nouă, cu adevărat, de folos. Repet până vă plictisiti, vedeti cazul cu Sfântul Munte Athos. Cu Serbia, nu mai zic. Prigoana anticrestină, pornită din Occident de iubitorii de democratie, a atins culmea prin distrugerea atâtor mănăstiri, biserici si catedrale.
Ce e de făcut? Mai întâi de toate, recunosc că am pus si eu altora întrebarea asta, si o s-o mai pun, de multe ori, până la sfârsitul vietii, pentru că niciodată n-o să stiu tot ce-i de făcut. Asa că răspund putin din ceea ce stiu – mai mult, să dea Dumnezeu să aflati de la părinti, duhovnici, din cărti ale cuviosilor etc.
Îndrăznesc să vă recomand o carte apărută la Editura Bunavestire din Galati – Ne vorbeste Părintele Serafim Rose, care este o carte extraordinară; dacă sunteti studenti teologi, nu stiu vreo carte mai de folos care să vă ajute să rezistati haosului de zi cu zi. Sunt scrisorile pe care le-a trimis părintele Serafim unui catolic convertit la ortodoxie, care a ajuns unul din cei mai cunoscuti preoti misionari din America, preot care, rămânând văduv, s-a călugărit de ceva vreme, părintele Alexie Young. Sfaturile pe care le dă avva Serafim, hrănindu-l pe părintele Alexie, vă vor ajuta si pe voi, ca slujitori ai lui Hristos.
A fost întrebat părintele Porfirie odată: “Cum o să rezistăm când o să vină sfârsitul?”. Si părintele Porfirie a dat un răspuns simplu, la obiect, vă rog să îl tineti minte: “Dacă ne vom spovedi, vom rezista”. M-a bucurat cuvântul acesta, mi-a mers asa, la inimă… Eu simt folosul spovedaniei, părintele meu mă spovedeste aproape săptămânal, dacă are timp, dacă nu, la două săptămâni, dar în general mă spovedesc săptămânal. Mă spovedeam înainte la un părinte schimnic, din Moldova, dar, ajungând greu acolo, părintele mi-a zis: “Caută-ti un duhovnic în Bucuresti”. Nu credeam c-o să găsesc repede, că e mare lipsă de povătuitori iscusiti, dar Dumnezeu a rânduit să găsesc. Si când a venit părintele schimonah în Bucuresti, s-a dus să vadă: mă lasă pe mâini bune? Mă lasă! Si constat că folosul spovedaniei dese este extraordinar. Nu am cu ce să-l compar. Deci, dacă ne vom spovedi, vom rezista.
Căzuse un anumit preot într-un păcat, si l-am întrebat pe părintele meu: “Totusi, cum de-a putut să cadă părintele acesta asa?” Deci, nu-l judecam, ci, pur si simplu, voiam să-i găsesc circumstante atenuante. Si părintele mi-a zis: “Stii de ce cad unii dintre slujitorii altarului? Pentru că nu se spovedesc decât foarte rar”. Dacă până si unii dintre clerici vor fi biruiti, în cele din urmă, la venirea lui Antihrist, mai ales pentru că nu au înteles folosul spovedaniei, care să-i ajute, să-i înnoiască duhovniceste, cu atât mai mult or să cadă cei care n-au fost învătati să se spovedească, si merg la fabrica de spovedanii de Pasti si de Crăciun; acolo e coadă de cel putin o sută de oameni, spovedania durează două minute, că dacă-ai spovedit mai mult de câteva minute, deja încep să murmure cei care s-au plictisit, asteptând la rând. Si tu, cu sufletul curătit după spovedania de două minute, iei poate dezlegare, te împărtăsesti si esti foarte mândru că te-ai unit cu Hristos, după care, la prima luptă cu vrăjmasul, cazi. Deci, dacă ne vom spovedi des – si cei care primesc dezlegarea, se împărtăsesc – si ne vom împărtăsi, vom rezista.
Trebuie să întelegem că nu există altă sansă de supravietuire decât calea nevointei, calea sfinteniei.
Astăzi, când cineva se găseste să vorbească despre sfintenie, pare destul de ciudat. Avem o deformatie profesională, ne apasă cuvântul ăsta, ne doare, ne mănâncă, nu ne place cuvântul “sfintenie”. Vrem să vorbim asa, despre lucruri frumoase, dar pe cel care ne vorbeste despre sfintenie îl considerăm putin ciudat, putin anormal. Si de fapt nu întelegem că Ortodoxia fără sfintenie nu este Ortodoxie. În măsura în care crestinul duce lupta cea bună, se spovedeste si se împărtăseste, este sfânt. Precum stiti, în perioada de început a Bisericii, crestinii erau numiti sfinti: “Sfintele, sfintilor…”, zice preotul la Liturghie, adică Sfintele Taine se dau celor care duc lupta cea bună.
Ar trebui să ne dăm seama de marea responsabilitate pe care o avem fată de cei de aproape ai nostri. În momentul în care ne-am dat seama de gravitatea războiului pe care-l duce vrăjmasul pentru a distruge sufletele oamenilor, trebuie să ne apese, trebuie să ne doară pentru cei de lângă noi care nu sunt în biserică sau care sunt în biserică numai cu un picior.
Sunteti multi dintre voi studenti teologi si trebuie să vă luati foarte în serios nu numai chemarea de a studia teologia, ci mai ales chemarea de a fi crestini. Trebuie să ne doară pentru cei de lângă noi. Pe unul în plus dacă-l miscăm, si contează foarte mult. M-au încurajat foarte mult scrisorile cititorilor pe care i-am ajutat prin cărtile mele. E greu să scrii, pentru că trebuie să trăiesti ceea ce scrii si, dacă scrii fără să trăiesti, ajungi în fundătură… Trec uneori prin momente de apăsare, în care mă întreb: “Oare e bine ce fac, oare nu-i mai bine să joc ping-pong?” sau “De ce să mă bag unde nu-mi fierbe oala…”. Am primit un mesaj de la o cititoare: “L-am văzut la televizor pe Krishnamurti – unul dintre marii guru -, si vroiam să mă duc la librărie să îi cumpăr cărtile, eram interesată de învătătura lui. Înainte de-a apuca să mă duc la librărie, am dat de Jurnalul convertirii, si nu mi a mai trebuit Krishnamurti, si acum am devenit credincioasă etc., etc.”
M-a bucurat foarte mult scrisoarea respectivă, mi-a dat aripi si mi-a confirmat faptul că a meritat să apară acest Jurnal al convertirii care, precum stiti, e cea mai cunoscută carte a mea. Când a văzut lumina tiparului, eu eram cu inima foarte strânsă: “Oare nu se vor vătăma vreunii?”. Însă, m-am gândit si că s-ar putea vătăma numai cei care sunt foarte sporiti duhovniceste – si ei pot sări peste pasajele vătămătoare. Pentru că nu se pot vătăma decât cei care sunt sporiti duhovniceste. Cei neduhovnicesti nu se vor vătăma de la o asemenea carte, pentru că trăiesc într-o lume mai viciată decât cea descrisă în prima parte a Jurnalului. Însă mă frământam foarte tare: “Dacă nu-i bine? Dacă am gresit că l-am scris?”. La un moment dat, voiam să-l ard. Dar duhovnicul nu m-a lăsat. Si, până la urmă unii, câtiva, s-au apropiat de biserică si datorită Jurnalului.
Nu vreau să mă dau exemplu, ci spun doar atât: că dacă m-as fi gândit numai la faptul că o să-mi fie greu să le răspund copiilor mei, când or să crească si or să citească ce-a făcut tăticul lor când era la 16-18 ani, nu as mai fi tipărit Jurnalul. O să-mi fie greu să vorbesc cu copiii mei, poate, dar mi-am dat seama că merită să tipăresc această carte, fiind o cale de a întinde o mână aproapelui care stă departe de Hristos.
Trebuie să ne punem sufletul pe un fir de ată, să riscăm, să ne dorim din tot sufletul să-i câstigăm. Si eram asa, putin, iarăsi cu inima strânsă, zicându-mi: “Oare nu cumva sunt în rătăcire, că-mi doresc atât de mult să-mi ajut aproapele?”. Mă gândeam că oi fi fost prins de cine stie ce duh sectar misionaro-fanatic.
Am găsit însă un cuvânt al Sfântului Teodor Studitul, care spunea asa: “Cine iubeste mântuirea aproapelui mai mult decât propria sa mântuire – fireste, fără să neglijeze lupta pentru propria mântuire – , e pe drumul cel bun”. Iarăsi l-am întrebat pe părintele meu: “Părinte, nu cumva gresesc pentru că îmi doresc atât de mult să-i ajut pe altii?” Si mi-a zis: “Nu, frate! Dar fă-o până la capăt”.
Stiti de ce îmi doresc asta? Pentru că multă vreme, atunci când eram yoghin, nimeni n-a venit să-mi întindă mâna si să mă atragă spre Biserică. Nimeni, nici un preot. Când se întâlneau preotii cu fostul meu maestru, Bivolaru, nici unul nu era în stare să prezinte învătătura Bisericii atât de clar încât yoghinii să-si dea seama că fantoma de credintă crestină, care li se dădea cu lingurita la cursurile de yoga, n-avea prea multe în comun cu învătătura Sfintilor Părinti si cu învătătura Bisericii Ortodoxe. Devenind ortodox, si dându-mi seama că sunt multi în rătăcire, m-a apăsat faptul că ei au rămas acolo în timp ce eu am venit aici.
Oricum, îmi dau seama că nu sunt singurele probleme din lume yoghinii care se închină la zeita mortii sau O.Z.N.-istii care asteaptă să vină nava si să-i salveze. Probleme au toti care stau departe de cunoasterea lui Hristos.
Stiti de ce am răspuns invitatiei voastre de a vă vorbi? Am zis: măcar asa, putin, să misc pe vreunul dintre voi ca să facă un pas spre aproapele lui. Am tinut conferinta despre înainte-mergătorii lui Antihrist, ca să vă dati seama de gravitatea vremurilor pe care le trăim dar mai ales ca să întindeti o mână celor de lângă voi. Pentru că au nevoie de mâna voastră. Să fim foarte constienti de responsabilitatea pe care o avem. Toti cei care ne spovedim, ne împărtăsim, suntem ai lui Hristos, fratilor. Asta trebuie să fie o bucurie pentru noi, pentru că nu sunt vorbe goale.
Chiar dacă ne dăm seama de neputintele noastre, suntem atât de puternici… M-a întrebat cineva: “Cum ai tu curajul să scrii atât de mult?” Zic: “Am curaj, pentru că eu n-as putea să fac nimic prin propriile mele puteri si tocmai, cu cât sunt mai slab, cu atât mă bucur, că dacă va iesi ceva, o să iasă pentru că a rânduit Hristos”. Adică asta este, aici este puterea noastră, că nu suntem tari, că de fapt suntem tari prin Hristos. Dacă am fi tari doar prin noi însine, am tine cu dintii de tăria noastră, dar asa, stim că Hristos ne dă viata; astea nu sunt vorbe goale, si nu vi le spun ca pe ceva ce am citit si eu prin alte cărti, ci vi le zic pentru că asa mi-a rânduit Dumnezeu să cunosc Ortodoxia si-mi doresc să o cunoască si altii.
As vorbi putin si despre comoditate. Părintele Serafim Rose atrăgea atentia asupra faptului că Ortodoxia a fost, este si va rămâne pătimitoare. Noi, dacă suntem ai lui Hristos, suntem prigoniti de lumea aceasta pentru El. Si în momentul în care căutăm o Ortodoxie care face pace cu această lume, nu mai suntem ai lui Hristos. Precum vedem, se propovăduieste prin diferite mijloace Ortodoxia care nu zgârie deloc.
Părintele Iustin Popovici, de exemplu, este foarte putin iubit. De ce? Pentru că a fost o fire polemică, a dat cu barda acolo unde a considerat că există îndepărtări de la învătătura lui Hristos. Părintele Iustin Popovici a fost exilat, după cum se stie, la Mănăstirea Celie. De ce? Nu se doreste o Ortodoxie incomodă. “Să căutăm o Ortodoxie care poate fi iubită de toată lumea, despre care pot vorbi intelectualii care dau interviuri si, când se duc acasă, fac păcate împotriva firii, poate fi trăită de oameni pentru că se împacă foarte bine cu viata de zi cu zi.” Oamenii caută o credintă convenabilă. Îsi imaginează că, dacă au descoperit credinta crestină, Dumnezeu, în marea Sa milă, trebuie să le ia crucea. Or, Părintele Serafim Rose spune tocmai asta: că Ortodoxia fără cruce nu este Ortodoxie.
Despre rugăciune, să vorbesc în două cuvinte nu se cuvine. Dar, totusi, voi spune: un cuvintel. Unul doar. Dacă încercăm să transformăm rugăciunea într-o mantră, asa cum fac yoghinii, care tot repetă anumite cuvinte în japa yoga, gândindu-se că vor ajunge la iluminare, ne-am păcălit. Mi se pare uneori, atunci când îmi fac canonul, sau la acatist, că vreau să fug de Maica Domnului sau de sfântul la care mă rog. Si zic: “Aoleu, ce bine-ar fi să nu stie că eu îi zic acatistul, că dacă ar afla că eu mă rog în halul ăsta, s-ar supăra”. Eu spun acatistul si mă gândesc la cutare, la cutare sau la cutare, îmi zic: “Hai să-mi fac norma de rugăciune si gata!” Si chiar mi-e putin rusine, si când îmi dau seama că mi-a zburat mintea îmi zic: “Ia-o înapoi! Unde ti-aduci aminte că te-ai rugat asa, ultima oară? Un icos mai în spate, două icoase, uite, de aici!”. Si iar citesc icosul. Si mi se întâmplă uneori să stau mult la acatist si s-o tot iau de la început, când nu mă biruie lenea…
Despre liniste… Trăim cu viteză maximă într-o societate apostată, trăim în plină hăituială… După ce o să vă căsătoriti si-o să aveti familie, o să vedeti câtă alergătură e. Vrăjmasul vrea să nu avem liniste. Vrea să intrăm în aceeasi viteză de miscare cu lumea asta. Si Hristos vrea exact reversul.
Sunt momente în care mă las prins de duhul acesta si sunt mânios, agitat, supărat. Dar sunt si momente în care mă rog si zic: “Doamne, ajută-mă să stau împotriva acestui curent”.
Eu am tinut această conferintă fără să ajung la măsura linistirii, dar totusi cred lui Hristos că mă va ajuta să ajung la liniste, mă rog să mă ajute să-mi cadă dintii de lapte, să crească ceilalti, si să cunosc linistea, dându-mi seama că, pe măsură ce lumea se miscă si mai repede, miscarea asta a lumii trebuie să mă ajute pe mine să pun frână. Văd ceva smintitor pe stradă sau în cine stie ce reclamă, zic: “Doamne, mintea mea nu trebuie să se întineze, ajută-mă!”. Văd o sminteală, mintea mea trebuie să se păzească. Aud ceva smintitor, mintea mea trebuie să se păzească. Cu cât satana bagă “ghimpii” lui, cu atât noi trebuie să ne curătăm.
Am scris Cartea Nuntii îndurerat de faptul că din ce în ce mai multe familii se destramă. De ce se destramă? În primul rând, pentru că tinerii nu stiu cum să-si întemeieze o familie. Fetele, de obicei, se îndrăgostesc de tineri fără credintă în Dumnezeu, crezând că îi vor schimba. Dar de cele mai multe ori sotul necredincios o schimbă pe sotia credincioasă, cu forta sau cu binisorul. Sau femeia necredincioasă îl schimbă pe sotul credincios.
Gânditi-vă foarte serios că, dacă vă căsătoriti cu cineva, cu cineva-ul acela trebuie să rămâneti de mână până la moarte, si chiar după aceea. Adică, problema este foarte serioasă. Dacă nu vă gânditi ca, întâi de toate, familia voastră să fie crestină, mai devreme sau mai târziu se va alege praful de ea; iar dacă nu se alege praful, ajungându-se la divort, se va ajunge la o convietuire stearpă, sterilă, care e jalnică. Si veti întelege cuvântul unui filosof# care a zis: “Aproapele meu e iadul”.
Vă voi reproduce un scurt cuvânt al părintelui Iustin Popovici, care vă va arăta care este duhul de rezistentă în fata înainte-mergătorilor Antihristului. Precum stiti, părintele Iustin a fost prigonit de către comunisti. Vorbind despre Hristos, părintele spunea asa: “Vom sta lângă El, cu toată inima, cu tot sufletul, cu tot cugetul, cu toată puterea noastră, si aceasta cu pretul oricăror pedepse, cu moartea îndreptată asupra noastră de către toti luptătorii contra lui Hristos din întreaga lume.”
Mi ar plăcea să cititi cât mai mult din învătătura părintelui Iustin, care a rezistat în prigoana comunistă ca un martir. Mi-as dori să vă dati seama că, dacă nu vom cunoaste martirii ultimei prigoane, degeaba vom citi din Vietile Sfintilor, pentru că va însemna că, de fapt, stăm departe de adevăratul duh mucenicesc al Bisericii lui Hristos.
Trebuie să-i cunoastem pe sfintii închisorilor de la noi, din Rusia si din alte părti ale lumii. Trebuie să-i cunoastem pe părintii care, după ce au făcut închisoare, binecuvântează si acum pământul prin prezenta lor. Cât mai sunt în viată trebuie să ne apropiem de ei, trebuie să ne însufletim din viata lor.
Când a fost hirotonit Părintele Serafim Rose, duhovnicul# lui, Vlădica Nectarie s-a rugat din tot sufletul si a zis: “Vreau să-l hirotonesc si să mor”, adică să-i transmită lui tot ce avea, tot, tot, tot, toată harisma, toată puterea duhovnicească. A vrut să-i transmită tot, tot, tot si să moară. Adică avea constiinta clară a transmiterii duhului mărturisirii credintei lui Hristos. Si noi ar trebui să mergem la părintii care au stat în închisori si să ne umplem de viată de la ei.
Trebuie să ne dăm seama că Biserica lui Hristos n-a zămislit sfinti doar până acum 10 sau 20 de ani, trebuie să ne dăm seama că nu s-a ofilit sfintenia în Biserica Ortodoxă, că dacă am avut sfinti precum Nectarie din Eghina la începutul secolului trecut, precum Sfântul Ioan Maximovici, la mijlocul secolului trecut, acesti sfinti au lăsat urmasi.
Să-l iubim pe părintele Filothei Zervakos, care a fost ucenicul Sfântului Nectarie din Eghina. Să-l iubim pe părintele Serafim Rose, care a fost urmasul Sfântului Ioan Maximovici. Să-l iubim pe părintele Sofronie Saharov, care a fost ucenicul Sfântului Siluan Athonitul. Să-i iubim pe acesti urmasi, ucenici ai sfintilor. Poate că, mai devreme ori mai târziu, ei vor fi canonizati.
Chiar patriarhul ecumenic, fiind în vizită la Suroti, unde se află moastele cuviosului Paisie Aghioritul, a spus: “Din generatia de bătrâni (adică, Iacov Tsalikis, Porfirie, Filothei Zervakos – fată de care există anumite retineri, pentru că a polemizat cu Patriarhul ecumenic din vremea sa din cauza deschiderii ecumeniste a acestuia), primul va fi canonizat părintele Paisie”. Asa a spus patriarhul, deci până la urmă o parte din marii bătrâni vor ajunge în sinaxare. Să-i iubim pe acesti părinti, să-i iubim si pe părintii de la noi.
Vă spun, nu cu mândrie, că seara, la rugăciunea, când pomenim si viii si mortii nostri, după cunoscuti, începem pomelnicul, asa: părintele Arseni (cel din Rusia), părintele Elefterie (de la Dervent), părintele Benedict (Ghius), părintele Ivan (Kulâghin – duhovnicul Rugului Aprins), părintele Dumitru (Stăniloae), Maria preoteasa, părintele Dimitrie (Bejan), părintele Cleopa, părintele Paisie, părintele Antim (Găină), părintele Vichentie (Mălău), părintele Nicodim (Măndită), mitropolitul Irineu (Mihălcescu), după ce mai pomenim câtiva dintre ai nostri, trecem la greci: Filothei (Zervakos), Porfirie, Paisie, Iacov, Epifanie, si apoi la altii: Serafim Rose, Sofronie, Iustin, si apoi Preasfintitul Averchie, Preasfintitul Vasile Krivochein, etc.
Si pomenindu-i seară de seară, deseori, vă spun că m-a ajutat Dumnezeu să mă apropii de ei cu foarte multă dragoste si, în cele din urmă, ca editor, am văzut că Dumnezeu a rânduit să tipăresc o parte din traducerile cărtile lor. Adică vă dau chiar câteva exemple precise: am reusit să tipăresc scrieri ale părintilor Iustin Popovici, Filothei Zervakos – Testament duhovnicesc, am tipărit Părintele Serafim Rose, Ne vorbeste Părintele Serafim Rose, avem în lucru Ne vorbeste Părintele Porfirie, e terminat de tradus Ne vorbeste Părintele Sofronie Saharov. Prin faptul că ne vin astfel de cărti la editură, am văzut un răspuns al părintilor pe care îi pomenesc. Si fiecăruia dintre cei care îi iubeste pe acesti părinti, care acum se află înaintea tronului lui Dumnezeu, acestia îi răspund într-un anumit mod. Pe cei care vor să le urmeze învătăturile o să îi ajute într-un chip minunat. Nu stiti acum cum o să vă ajute. Dar ei sunt părinti bineplăcuti înaintea lui Dumnezeu si, dacă vă legati sufleteste de ei si-i pomeniti, se produce o legătură mistică între voi si ei.
Un părinte, ieroschimonahul Mihail de la Valaam spune că, atunci când o să murim, o să ne întâlnim – dacă ne mântuim – cu toti cei pe care i-am iubit, cu toti cei pe care i-am cunoscut si s-au mântuit, cu toti sfintii la care ne-am rugat si cu toti cei pentru care ne-am rugat. Un exemplu grăitor: când a murit părintele Nicodim Măndită, care-i cam luat peste picior de către teologi înalti, care nu tin cont de viata de sfintenie pe care a dus-o, i s-au arătat doi dintre ucenicii săi, care trecuseră la Domnul înaintea sa. Veniseră să-i ia sufletul. Si o sfântă s a arătat, nu mai stiu care#, parcă Sfânta Filofteia de la Curtea de Arges, sau Sfânta Paraschiva.
Deci, fratilor, dacă îi iubim si ne tinem cu dintii de calea asta, Hristos n-o să ne lase.
Îmi cer iertare pentru putinătatea informatiilor pe care vi le-am prezentat. Problema este foarte amplă. Am preferat să vă împărtăsesc aceste putine cuvinte, nădăjduind că voi veti căuta să aflati cât mai multe despre acest subiect..
Închei cuvântul meu povestindu-vă sau aducându-vă aminte o secventă din filmul Inimă neînfricată (Brave Heart) despre eroul Scotiei, William Wallace. Cred că si părintele Serafim ar fi recomandat ucenicilor săi să vadă acest film istoric. Pe câmpul de luptă, în fata dusmanului foarte puternic, în fata invadatorului englez, William Wallace, un fel de Mihai Viteazul al scotienilor, întreabă: “You wanna fight?” – “Vreti să luptati?”, si scotienii răspund: “No, no…”. Le era frică să se bată cu englezii, asa cum si nouă ne frică uneori să ducem războiul duhovnicesc. Si, încercând să îi convingă pe oameni să lupte pentru a scăpa de asupritori, Wallace continuă: “OK, fight, and you may die, run, and you may live, at least of while, and die in your beds, many years from now, when you want to tray all the days, from this day to that day, for one chance, just one chance, to come back here and tell our enemy that they can take our lives, but they can never take our freedom!”. Si traduc, pentru că poate aici o fi cineva care nu stie engleză: “Bine, bine, luptati si poate veti muri, sau fugiti si poate veti rămâne în viată. Si-o să muriti acasă, în paturile voastre, multi ani de-aici înainte, când ati da orice ca să schimbati toate zilele, de-acum până atunci, pentru o singură sansă, doar o singură sansă, să vă întoarceti aici, pe câmpul de luptă, si să spuneti dusmanilor că ne pot lua vietile, dar niciodată nu ne vor putea lua libertatea!”
Să ne ajute bunul Dumnezeu să întelegem că, într-adevăr, în războiul duhovnicesc ne putem pierde vietile, dar nu trebuie să pierdem libertatea pe care o avem în Hristos! Să ne întărească Dumnezeu pe calea mântuirii. Amin!

[Adrian Pop]

Marta Simeon a distribuit o fotografie postată de Arsenie BOCA - Arhanghelul de la Prislop.







Despre post si mancare – Sfantul Serafim de Sarov Se cere noua mirenilor ca atunci cind incepem perioada de postire sa fim mai atenti, mai lucratori si implinitori ai poruncilor. Zilele randuite pentru post isi au rolul lor bun in lucrarea mantuitoare a sufletului nostru. Sa-l urmarim pe Sfantul Serafim de Sarov si sa incercam sa pasim pe caile cele folositoare ale postului trupesc si sufletesc… “Postul sta nu numai in a manca rar, ci in a manca putin; si nu numai in a manca odata, ci in a nu manca mult. Nechibzuit este postitorul care asteapta pana la ceasul mesei ca atunci sa se dea mancatului cu nesat atat cu trupul, cat si cu mintea.” Cel ce vrea sa aiba dreapta socotinta la mancat trebuie sa ia seama ca sa nu aleaga intre bucatele gustoase si cele negustoase. Acest lucru este dobitocesc, si la om, care-i fiinta intelegatoare, nu este vrednic de lauda. Iar de mancarea gustoasa ne lepadam ca sa ne smerim madularele cele razboinice ale trupului si sa dam slobozenie lucrurilor duhului. Adevaratul post sta nu numai in istovirea trupului, ci si in a da celui flamand bucata pe care ai vrea tu insuti sa o mananci: “fericiti cei flamanzi, ca aceia se vor satura” (Matei 5, 6). Vorbind indeobste despre cele ce au sa fie si despre slabiciunea de care vor da dovada toti spre sfarsitul neamului omenesc, batiuska poruncea sa nu ne istovim, dupa obiceiul din vechime, cu nevointe ale postirii care acum nu mai sunt pe masura puterilor omenescti. El poruncea sa ne temem, sa fugim de trandavire (achedie) ca de foc si sa ne pazim de ea ca de cel mai mare vrasmas. “Nu este pacat mai greu, maicuta, nu e nimic mai groaznic si mai pierzator pentru duh ca trandavirea”, spunea batiuska Serafim, drept care le si poruncea maicilor nu numai sa fie totdeauna satule, ci chiar sa ia paine cu ele la lucru. “Iti pui coltucul in buzunar, spunea el. Cand obosesti, cind esti istovita, nu te trandavi: mananca putina paine, si iar la lucru!” El le poruncea chiar si sub perna sa aiba putina paine. “Vin peste tine trandavirea si gandurile, maicuta, spunea batiuska Serafim, scoateti painicica si mincati, si trandavirea are sa treaca, painicica o s-o goneasca si o sa va dea somn bun dupa osteneala, maicuta!”. “Noi, cei traitori pe pamant, mult am ratacit de la calea mantuitoare. Il maniem pe Domnul si prin netinerea sfintelor posturi – acum crestinii dezleaga la carne si in sfintele paresimi, si in orice post, miercurile si vinerile nu le tin. In vreme ce Biserica are pravila: cei ce nu tin sfintele posturi si toate miercurile si vinerile din an, mult pacatuiesc”. “Dumnezeu trimite pedepsele tocmai pentru faptul ca oamenii de acum, dispretuind randuielile Sfintei Biserici si ale Sfintilor Parinti si urmand paganilor, tot calca nu numai miercurile si vinerile, ci pana si posturile si praznicile”. La intrebarea daca se poate manca de dulce in posturi atunci cand cuiva ii face rau mancarea de post si doctorii ii prescriu sa manance de dulce, batiuska a raspuns: “Painea si apa nu fac rau nimanui. Cum traiau oamenii inainte cate o suta de ani? Nu numai cu paine va trai omul, ci cu tot cuvantul care iese din gura lui Dumnezeu. Ceea ce Biserica a randuit la cele sapte Soboare a toata lumea (Sinoade ecumenice), aceea sa implinesti. Vai celui ce va adauga un singur cuvant la randuielile acelea ori va scoate un singur cuvant din ele. Ce au de zis doctorii despre dreptii care vindecau de bube cu puroi prin singura atingerea lor si despre toiagul lui Moisi, prin care Dumnezeu a scos apa din piatra? “Ce folos este omului daca va dobandi lumea toata, iar sufletul si-l va pierde?” Domnul ne cheama: “veniti la Mine, toti cei osteniti si impovarati, si Eu va voi odihni pre voi: pentru ca jugul Meu este bun si sarcina Mea este usoara”. Dar noi nu vrem. “Nu este Imparatia lui Dumnezeu mancare si bautura, ci dreptate, pace si bucurie in Duhul Sfant”. Nu trebuie sa dorim nici un lucru desert – in rest, toate lucrurile lui Dumnezeu sunt bune: si fecioria este slavita, si de posturi avem nevoie pentru a-i birui pe vrasmasii trupesti si pe cei sufletesti. Si casnicia este binecuvantata de Dumnezeu: “si i-a binecuvantat pre ei Dumnezeu, zicand: cresteti si va inmultiti”. Numai vrasmasul le tulbura pe toate. (Sfantul Serafim de Sarov – Randuieli de viata crestina)

[Adrian Pop]

Pr. Arsenie Boca


Harisma înainte-vederii maicuta

Înainte-vederea Sfântului a ajuns la un grad foarte înalt. Odată 1-a vizitat o tânără care nu-şi pusese niciodată problema vieţii monahale. Voia să-i ceară sfat Sfântului despre cum se poate mântui. Încă înainte de a-1 întreba, acela i-a spus:

- Nu te nelinişti prea mult în legătură cu asta. Trăieşte aşa cum trăieşti acum. Despre celelalte îţi va arăta însuşi Dumnezeu.

După aceea i-a pus tinerei metanie până la pământ şi a continuat:

- Doar un singur lucru te rog: fiecare treabă să o cârmuieşti singură şi să judeci drept. Astfel te vei mântui.


Cuvintele Sfântului i s-au părut ciudate tinerei. Acela însă a adăugat:

- Când va veni vremea aceea, să-ţi aduci aminte de mine.

- Poate că Domnul va binevoi să ne întâlnim din nou, a zis tânăra la plecare.

- Nu, a răspuns stareţul. În clipa aceasta ne despărţim pentru totdeauna. De aceea cer sfintele tale rugăciuni.

- Şi sfinţia voastră, părinte, să vă rugaţi pentru mine.

- Mă voi ruga. Acum mergi cu pace. Căci mult ţi se va reproşa.

Într-adevăr, însoţitorii ei au întâmpinat-o cu multe reproşuri pentru întârzierea sa. Tânăra aceasta a fost tunsă în monahism cu numele Callista. Când mai târziu a devenit egumenă a mănăstirii Sviiazski din Kazan, şi-a adus aminte de poveţele Sfântului şi şi-a călăuzit viaţa după acestea.

Odată la Sfânt au mers două fecioare, fiice duhovniceşti ale părintelui Ştefan, ieromonah la Sarov. Una era tânără, din familie de negustori, cealaltă – mult mai în vârstă şi de origine nobilă. Aceasta din urmă încă din anii tinereţii se înflăcărase de iubirea lui Dumnezeu şi voia să devină monahie, dar părinţii ei n-o lăsau. Amândouă veniseră pentru a lua binecuvântarea Sfântului şi a asculta poveţele sale. Cea mai mare i-a cerut binecuvântare să se facă măicuţă. Stareţul însă a sfătuit-o să se căsătorească:

- Viaţa în căsnicie, i-a zis, este binecuvântată de însuşi Dumnezeu. Trebuie numai să existe de ambele părţi credinţă, iubire, pace. În căsnicie vei trăi fericită, însă viaţa monahală nu ţi se potriveşte întrucât aceasta este grea. N-o pot trăi toţi.

Cea tânără, care provenea din familie de negustori, nu numai că nu se gândea, dar nici măcar nu i-a vorbit Sfântului despre viaţa monahală. Acela însă i-a dat binecuvântare să se facă măicuţă şi i-a numit şi mănăstirea unde se va închinovia. Din discuţia aceasta, niciuna n-a rămas mulţumită. Cea mare, desigur, s-a amărât de poveţele Sfântului şi iubirea sa pentru el s-a răcit. Însuşi duhovnicul lor a fost uimit. Nu putea să înţeleagă cum de stareţul descurajează de la viaţa monahală o persoană matură şi râvnitoare, pe când, din contră, îndeamnă într-acolo o persoană tânără, care nu-şi doreşte aşa ceva.

Timpul însă i-a dat dreptate părintelui Serafim. Fata cea mai mare s-a căsătorit şi a trăit fericită, iar cea tânără s-a dus în mănăstirea pe care i-o numise stareţul înainte-văzător.





Îmi place · · Distribuie

[Adrian Pop]

Pr. Arsenie Boca · 3.974 apreciază asta

acum 5 ore ·

“In ziua de azi, din pricina racelii noastre aproape universale fata de sfanta noastra credinta in Domnul nostru Iisus Hristos, si a lipsei noastre de atentie fata de lucrarile Proniei Sale Dumnezeiesti in noi si fata de partasia omului cu Dumnezeu, am ajuns atat de departe, incat se poate spune ca aproape am parasit adevarata viata crestina. Marturiile Sfintei Scripturi ni se par acum de neinteles (…) Aceasta neputinta de a intelege se datoreaza faptului ca ne-am indepartat de simplitatea cunoasterii crestine originale. Sub pretextul educatiei, am ajuns la o asemenea ignoranta, incat lucrurile pe care stramosii nostri le-au inteles asa de usor, noua ni se par aproape de neconceput.(…) Am devenit atat de neatenti la lucrarea mantuirii noastre, incat interpretam gresit si multe alte cuvinte din Sfanta Scriptura, si asta pentru ca nu cautam harul Domnului, si pentru ca, in mandria mintilor noastre, nu ii ingaduim sa se salasluiasca in sufletele noastre. De aceea nu avem adevarata luminare de la Domnul, pe care El o trimite in inimile oamenilor care flamanzesc si inseteaza profund dupa dreptatea sau sfintenia Sa”.
“Pacea sufleteasca se obtine prin dureri. Semnul vietii duhovnicesti este adancirea omului inlauntrul sau si tainica lucrare in inima sa“.
“Virtutea nu este o pară pe care s-o inghiti dintr-o data. Căci nu este usor ca cineva sa biruiasca desertaciunile acestei lumi. Un om devine smerit, sigur si incercat numai dupa ce, cu ajutorul rugaciunii, suporta numeroasele ispite ce-i vin fara voia lui. Rabdarea este sarguinta sufletului in lucrarea lui”.
“Totdeauna sa te cercetezi pe tine insuti sa vezi daca te afli in Duhul lui Dumnezeu sau nu. Sa nute lasi pana ce Domnul Dumnezeu Duhul Sfant, Cel cautat nu va fi aflat si va petrece iarasi impreuna cu noi prin harul Sau”.
“In pilda fecioarelor intelepte si a celor nebune, cand cele nebune au ramas fara de untdelemn, cele intelepte le-au spus: <<Mergeti la cei ce vand si cumparati>>” (Matei 25:9). Dar dupa ce au cumparat, usa camarii mireselor era deja inchisa, iar ele n-au mai putut intra. Unii spun ca lipsa untdelemnului din candelele fecioarelor nebune se talcuieste ca fiind lipsa de fapte bune in vremea vietii lor. O asemenea interpretare nu este foarte corecta. De ce le-ar lipsi lor faptele bune, cand sunt numite fecioare, chiar daca nebune? Fecioria este virtutea suprema, o stare ingereasca, si ar putea tine locul tuturor celorlalte fapte bune. Eu cred ca ceea ce le lipsea lor era harul Prea-Sfantului Duh al lui Dumnezeu. Aceste fecioare au practicat virtutile, dar, in ignoranta lor duhovniceasca, au crezut ca viata crestina consta doar in facerea de bine. Facand fapte bune, ele credeau ca fac lucrarea lui Dumnezeu, dar putin le pasa daca au obtinut harul Duhului Sfant. Aceste moduri de viata, bazate doar pe facerea de bine, fara a incerca cu atentie daca aduc harul Duhului Sfant, sunt mentionate in cartile Sfintilor Parinti: “Exista o alta cale ce pare buna la inceput, dar care sfarseste in adancul iadului.”
“Orice fapta buna facuta intru Hristos ne aduce harul Duhului Sfant, dar mai mult decat oricare ne aduce rugaciunea, pentru ca ea este oarecum la indemana noastra ca o arma pentru dobandirea Duhului Sfant”.
“Puteti judeca cat de mare este puterea rugaciunii, atunci cand este savarsita din toata inima,chiar si in cazul unei persoane pacatoase, in urmatoarea pilda din Sfanta Traditie: Cand, la rugamintea unei mame disperate careia ii murise singurul fiu, o prostituata pe care o intalnise, inca necurata dupa ultimul ei pacat, miscata fiind de durerea adanca a mamei, a strigat catre Domnul: “Nu de dragul unei sarmane pacatoase ca mine, ci pentru lacrimile unei mame ce-si jeleste fiul si crezand cu tarie in bunatatea Ta cea plina de dragoste si in puterea Ta cea nemasurata, Hristoase Dumnezeule, inviaza-l pe fiul ei, o, Doamne!” Si Domnul l-a ridicat din morti”.
“Procedeaza ca in afacerile negustoresti: principalul nu este sa faci negot si atata tot, ci sa castigi mai mult; tot asa si in lucrarea vietii crestinesti nu trebuie sa-ti pui toata silinta numai in aceea ca sa te rogi sau sa faci oricare alta fapta buna. (…) Daca vom cugeta bine asupra poruncilor Mantuitorului Hristos si a celor apostolesti vom vedea ca datoria noastra crestineasca nu consta atat in sporirea numarului faptelor bune, ce slujesc numai ca mijloace scopului nostru crestin, ci si din a scoate din ele cel mai mare folos, adica in castigarea celor mai imbelsugate daruri ale Sfantului Duh. De pilda, simti ca te invrednicesti de mai mult dar dumnezeiesc prin rugaciune si priveghere, privegheaza si te roaga; aduce mai mult duh dumnezeiesc postul, posteste; aduce mai mult milostenia, fa milostenie si tot asa cugeta despre fiecare fapta buna facuta pentru Hristos“.
“Desi apostolul spune: “Rugati-va neincetat” (I Tesalonicieni 5:17), totusi, dupa cum va amintiti, el adauga: “Vreau sa graiesc cinci cuvinte cu mintea mea, ca sa invat si pe altii, decat zece mii de cuvinte in limbi.” (I Corinteni 14:19). Iar Domnul spune: “Nu oricine Imi zice: Doamne, Doamne, va intra in imparatia cerurilor, ci cel care face voia Tatalui Meu Celui din ceruri.” (Matei 7:21), adica cel ce face lucrarea Domnului si, mai mult, o face cu cinstire, caci “blestemat este tot cel care face lucrul Domnului cu nebagare de seama” (Ieremia 48:10)”.
“Nu trebuie sa ne asumam nevointe ascetice dincolo de puterile noastre, ci sa incercam sa ne facem trupul prieten credincios si vrednic de practicarea virtutilor. Trebuie sa mergem pe calea de mijloc.Trebuie sa fim intelegatori fata de neputintele si imperfectiunile noastre sufletesti si sa avem rabdare fata de defectele noastre, asa cum avem fata de defectele altora. Dar nu trebuie sa trandavim, ci trebuie sa ne silim spre imbunatatirea firii noastre. (…) Nu oricine isi poate impune siesi o regula severa de asceza in toate, sau sa se priveze pe sine de tot ceea ce n-ar face decat sa-i dezvaluie slabiciunile. Altminteri, prin epuizarea trupeasca, sufletul slabeste si el. In special, vinerea si miercurea, si mai ales in timpul celor patru posturi, trebuie luata o masa o data pe zi, iar ingerul Domnului se va apropia de tine. La pranz mamanca suficient, la cina fii moderat. Dar un trup care este epuizat de penitenta si de boala trebuie intarit printr-un somn moderat, hrana si bautura moderate indiferent de perioada de timp“.
“Cu orice pret, noi trebuie sa incercam a pastra pacea sufletului si sa nu ne tulburam la jignirile venite de la altii. Nimic nu este mai pretios decat pacea intru Hristos Domnul. Sfintii Parinti aveau mereu un duh de pace si, fiind binecuvantati cu harul lui Dumnezeu traiau mult. Dobandeste pacea, si mii de oameni din jurul tau se vor mantui. Atunci cand un om se afla intr-o stare de pace a mintii, el poate de la sine sa le ofere celorlalti lumina necesara luminarii ratiunii. Aceasta pace, ca pe o comoara nepretuita, Domnul nostru Iisus Hristos a lasat-o drept mostenire ucenicilor Sai inainte de moarte. (In. 14,27) Apostolul mai spunea despre ea: “si pacea lui Dumnezeu, care covarseste orice minte, sa va pazeasca inimile si cugetele voastre intru Hristos Iisus” (Filip. 4,7). Introdu mintea inlauntrul inimii si dai de lucru acolo cu rugaciunea; atunci pacea lui Dumnezeu o umbreste si ea se afla intr-o stare de pace. Trebuie sa ne obisnuim sa tratam jignirile venite de la altii cu calm, ca si cum insultele lor nu ne privesc pe noi, ci pe altcineva. O astfel de practica ne poate aduce pacea inimii si o poate face lacas al lui Dumnezeu insusi. Daca nu se poate sa nu te tulburi, atunci, cel putin, e necesar sa incerci sa iti infranezi limba, dupa cuvantul psalmistului: “tulburatu-m-am si n-am grait“ (Ps. 76, 4). Pentru a ne pastra pacea sufletului, este nevoie sa evitam cu orice pret a-i critica pe altii. In mod aparte, pentru a pastra pacea sufleteasca trebuie evitata acedia si sa te straduiesti a avea un duh vesel si nu trist. Trebuie sa incerci sa iesi din aceasta stare cat mai iute cu putinta. Atentie la duhul intristarii, caci aceasta da nastere la toate relele. O mie de ispite apar din pricina lui: agitatie, furie, invinuire, nemultumirea de propria soarta, ganduri de desfranare, schimbare permanenta a locului. Uneori duhul cel rau al intristarii pune stapanire pe suflet si il lipseste de umilinta si bunatate fata de frati si da nastere la repulsie fata de orice conversatie. Atunci sufletul evita oamenii, crezand ca acestia se afla la originea tulburarii sale si nu intelege ca pricina tulburarii sale se afla intr-insul. Sufletul plin de intristare si parca scos din minti este incapabil sa accepte in pace sfaturile bune ce i se aduc sau sa raspunda cu umilinta la intrebarile ce i se pun. Primul medicament cu ajutorul caruia omul isi afla in curand mangaiere sufleteasca este smerenia inimii, asa cum ne invata sfantul Isaac Sirul. Aceasta boala este tratata cu rugaciune, abtinere de la graire in desert, lucru de mana, dupa puterile fiecaruia, citirea Cuvantului lui Dumnezeu si rabdare; caci el se naste din lasitate, trandavie si graire in desert”.
“Pentru acest motiv se numeste Maica Domnului “rana dracilor“, fiindca nu poate satana sa piarda pe om, atata timp cat omul nu inceteaza sa alerge la ajutorul Maicii Domnului“



>” (Matei 25:9). Dar dupa ce au cumparat, usa camarii mireselor era deja inchisa, iar ele n-au mai putut intra. Unii spun ca lipsa untdelemnului din candelele fecioarelor nebune se talcuieste ca fiind lipsa de fapte bune in vremea vietii lor. O asemenea interpretare nu este foarte corecta. De ce le-ar lipsi lor faptele bune, cand sunt numite fecioare, chiar daca nebune? Fecioria este virtutea suprema, o stare ingereasca, si ar putea tine locul tuturor celorlalte fapte bune. Eu cred ca ceea ce le lipsea lor era harul Prea-Sfantului Duh al lui Dumnezeu. Aceste fecioare au practicat virtutile, dar, in ignoranta lor duhovniceasca, au crezut ca viata crestina consta doar in facerea de bine. Facand fapte bune, ele credeau ca fac lucrarea lui Dumnezeu, dar putin le pasa daca au obtinut harul Duhului Sfant. Aceste moduri de viata, bazate doar pe facerea de bine, fara a incerca cu atentie daca aduc harul Duhului Sfant, sunt mentionate in cartile Sfintilor Parinti: “Exista o alta cale ce pare buna la inceput, dar care sfarseste in adancul iadului.” “Orice fapta buna facuta intru Hristos ne aduce harul Duhului Sfant, dar mai mult decat oricare ne aduce rugaciunea, pentru ca ea este oarecum la indemana noastra ca o arma pentru dobandirea Duhului Sfant”. “Puteti judeca cat de mare este puterea rugaciunii, atunci cand este savarsita din toata inima,chiar si in cazul unei persoane pacatoase, in urmatoarea pilda din Sfanta Traditie: Cand, la rugamintea unei mame disperate careia ii murise singurul fiu, o prostituata pe care o intalnise, inca necurata dupa ultimul ei pacat, miscata fiind de durerea adanca a mamei, a strigat catre Domnul: “Nu de dragul unei sarmane pacatoase ca mine, ci pentru lacrimile unei mame ce-si jeleste fiul si crezand cu tarie in bunatatea Ta cea plina de dragoste si in puterea Ta cea nemasurata, Hristoase Dumnezeule, inviaza-l pe fiul ei, o, Doamne!” Si Domnul l-a ridicat din morti”. “Procedeaza ca in afacerile negustoresti: principalul nu este sa faci negot si atata tot, ci sa castigi mai mult; tot asa si in lucrarea vietii crestinesti nu trebuie sa-ti pui toata silinta numai in aceea ca sa te rogi sau sa faci oricare alta fapta buna. (…) Daca vom cugeta bine asupra poruncilor Mantuitorului Hristos si a celor apostolesti vom vedea ca datoria noastra crestineasca nu consta atat in sporirea numarului faptelor bune, ce slujesc numai ca mijloace scopului nostru crestin, ci si din a scoate din ele cel mai mare folos, adica in castigarea celor mai imbelsugate daruri ale Sfantului Duh. De pilda, simti ca te invrednicesti de mai mult dar dumnezeiesc prin rugaciune si priveghere, privegheaza si te roaga; aduce mai mult duh dumnezeiesc postul, posteste; aduce mai mult milostenia, fa milostenie si tot asa cugeta despre fiecare fapta buna facuta pentru Hristos“. “Desi apostolul spune: “Rugati-va neincetat” (I Tesalonicieni 5:17), totusi, dupa cum va amintiti, el adauga: “Vreau sa graiesc cinci cuvinte cu mintea mea, ca sa invat si pe altii, decat zece mii de cuvinte in limbi.” (I Corinteni 14:19). Iar Domnul spune: “Nu oricine Imi zice: Doamne, Doamne, va intra in imparatia cerurilor, ci cel care face voia Tatalui Meu Celui din ceruri.” (Matei 7:21), adica cel ce face lucrarea Domnului si, mai mult, o face cu cinstire, caci “blestemat este tot cel care face lucrul Domnului cu nebagare de seama” (Ieremia 48:10)”. “Nu trebuie sa ne asumam nevointe ascetice dincolo de puterile noastre, ci sa incercam sa ne facem trupul prieten credincios si vrednic de practicarea virtutilor. Trebuie sa mergem pe calea de mijloc.Trebuie sa fim intelegatori fata de neputintele si imperfectiunile noastre sufletesti si sa avem rabdare fata de defectele noastre, asa cum avem fata de defectele altora. Dar nu trebuie sa trandavim, ci trebuie sa ne silim spre imbunatatirea firii noastre. (…) Nu oricine isi poate impune siesi o regula severa de asceza in toate, sau sa se priveze pe sine de tot ceea ce n-ar face decat sa-i dezvaluie slabiciunile. Altminteri, prin epuizarea trupeasca, sufletul slabeste si el. In special, vinerea si miercurea, si mai ales in timpul celor patru posturi, trebuie luata o masa o data pe zi, iar ingerul Domnului se va apropia de tine. La pranz mamanca suficient, la cina fii moderat. Dar un trup care este epuizat de penitenta si de boala trebuie intarit printr-un somn moderat, hrana si bautura moderate indiferent de perioada de timp“. “Cu orice pret, noi trebuie sa incercam a pastra pacea sufletului si sa nu ne tulburam la jignirile venite de la altii. Nimic nu este mai pretios decat pacea intru Hristos Domnul. Sfintii Parinti aveau mereu un duh de pace si, fiind binecuvantati cu harul lui Dumnezeu traiau mult. Dobandeste pacea, si mii de oameni din jurul tau se vor mantui. Atunci cand un om se afla intr-o stare de pace a mintii, el poate de la sine sa le ofere celorlalti lumina necesara luminarii ratiunii. Aceasta pace, ca pe o comoara nepretuita, Domnul nostru Iisus Hristos a lasat-o drept mostenire ucenicilor Sai inainte de moarte. (In. 14,27) Apostolul mai spunea despre ea: “si pacea lui Dumnezeu, care covarseste orice minte, sa va pazeasca inimile si cugetele voastre intru Hristos Iisus” (Filip. 4,7). Introdu mintea inlauntrul inimii si dai de lucru acolo cu rugaciunea; atunci pacea lui Dumnezeu o umbreste si ea se afla intr-o stare de pace. Trebuie sa ne obisnuim sa tratam jignirile venite de la altii cu calm, ca si cum insultele lor nu ne privesc pe noi, ci pe altcineva. O astfel de practica ne poate aduce pacea inimii si o poate face lacas al lui Dumnezeu insusi. Daca nu se poate sa nu te tulburi, atunci, cel putin, e necesar sa incerci sa iti infranezi limba, dupa cuvantul psalmistului: “tulburatu-m-am si n-am grait“ (Ps. 76, 4). Pentru a ne pastra pacea sufletului, este nevoie sa evitam cu orice pret a-i critica pe altii. In mod aparte, pentru a pastra pacea sufleteasca trebuie evitata acedia si sa te straduiesti a avea un duh vesel si nu trist. Trebuie sa incerci sa iesi din aceasta stare cat mai iute cu putinta. Atentie la duhul intristarii, caci aceasta da nastere la toate relele. O mie de ispite apar din pricina lui: agitatie, furie, invinuire, nemultumirea de propria soarta, ganduri de desfranare, schimbare permanenta a locului. Uneori duhul cel rau al intristarii pune stapanire pe suflet si il lipseste de umilinta si bunatate fata de frati si da nastere la repulsie fata de orice conversatie. Atunci sufletul evita oamenii, crezand ca acestia se afla la originea tulburarii sale si nu intelege ca pricina tulburarii sale se afla intr-insul. Sufletul plin de intristare si parca scos din minti este incapabil sa accepte in pace sfaturile bune ce i se aduc sau sa raspunda cu umilinta la intrebarile ce i se pun. Primul medicament cu ajutorul caruia omul isi afla in curand mangaiere sufleteasca este smerenia inimii, asa cum ne invata sfantul Isaac Sirul. Aceasta boala este tratata cu rugaciune, abtinere de la graire in desert, lucru de mana, dupa puterile fiecaruia, citirea Cuvantului lui Dumnezeu si rabdare; caci el se naste din lasitate, trandavie si graire in desert”. “Pentru acest motiv se numeste Maica Domnului “rana dracilor“, fiindca nu poate satana sa piarda pe om, atata timp cat omul nu inceteaza sa alerge la ajutorul Maicii Domnului“" height="403" width="325">



17Îmi place · · Distribuie

[Adrian Pop]

[Adrian Pop]

Mărgăritare duhovniceşti - citate din opera Sfântului Serafim de Sarov (1759-1833)



"Avea darul profeţiei, al clarviziunii şi al vindecărilor miraculoase
El vedea ceea ce oamenii nu îndrăzneau să mărturisească, răspundea la scrisori fără să le deschidă şi ştia să dea fiecăruia sfatul, mângâierea, încurajarea şi mustrarea de care avea nevoie. Abandonat voinţei lui Dumnezeu, el le spunea exact ceea ce aveau nevoie. Compasiunea lui, izvorâtă din iubirea lui Dumnezeu, se revărsa asupra tuturor.
A vindecat mulţi oameni în mod miraculos, ungându-i cu uleiul din candela sa ori dându-le să bea din izvorul numit mai apoi "puţul lui Serafim", aflat în apropierea mănăstirii, în "pustia cea apropiată", unde îi plăcea să-şi petreacă după-amiezile. Şi acest izvor îi fusese dăruit de către Fecioara Maria, care, în timpul unei viziuni, l-a făcut să apară acolo în mod miraculos.
I se aduceau atâtea cereri de rugăciune, încât îi era cu neputinţă să-i pomenească pe toţi; de aceea aprindea pentru fiecare câte o lumânare, chilia sa fiind mereu încălzită şi luminată de sute de flăcări, reprezentând sufletele celor pentru care se ruga.
A primit de la Dumnezeu şi darul profeţiei, astfel încât a prezis evenimente viitoare, atât pentru persoane particulare, cât şi pentru ţara sa. A prezis războiul din Crimeea, foametea, precum şi marea încercare la care a fost supus poporul rus în secolul următor. Îşi exprima profeţiile în mod metaforic şi de aceea acestea erau înţelese adesea după ce evenimentele respective se petrecuseră deja.
În ultimul an de viaţă, unul dintre cei pe care i-a vindecat l-a văzut levitând în timp ce se ruga. Sfântul Serafim, însă, i-a interzis să dezvăluie acest lucru până după moartea sa. De asemenea avea darul de a putea fi prezent în mai multe locuri în acelaşi timp."

"Trebuie să luăm toate măsurile pentru a ne păstra pacea sufletească şi a nu ne tulbura de jignirile de la alţii; pentru aceasta, trebuie să ne străduim în tot chipul a ne înfrâna mânia şi a ne păzi mintea şi inima, prin mijlocirea luării-aminte, de mişcările cele necuviincioase." "Trebuie să îndurăm cu inimă bună jignirile de la alţii şi să ne deprindem a avea o asemenea aşezare a duhului de parcă jignirile nu ar ţinti în noi, ci în alţii. Această îndeletnicire poate aduce inimii omeneşti linişte şi o poate face locaş al lui Dumnezeu Însuşi. Iar dacă nu puteţi să nu vă tulburaţi, cel puţin trebuie să vă ţineţi limba, după cuvântul Psalmistului: ‘tulburatu-m-am şi n-am grăit’ (Ps.76, 4)" "Pentru a ne păstra pacea sufletească trebuie să ne străduim în tot chipul a nu-i osândi pe alţii. Prin neosândire şi prin tăcere se păstrează pacea sufletească: atunci când omul petrece într-o asemenea aşezare, primeşte descoperiri dumnezeieşti." "Pentru a ne păstra pacea sufletească trebuie să intrăm mai des în noi înşine şi să ne întrebăm: unde sunt?" ( din "Rânduieli de viaţă creştină", editura Sophia, 2007)
"Ţineţi minte vorbele mele, numai faptele bune săvârşite din dragoste pentru Hristos ne aduc roadele Duhului Sfânt. Tot ce nu este săvârşit din dragoste pentru Hristos, chiar dacă ar fi ceva bun, nu aduce nici răsplata în viaţa viitoare, nici harul Domnului în viaţa aceasta. De aceea Domnul nostru Iisus Hristos a zis: „Cel ce nu adună cu Mine risipeşte” (Luca 11:23)." (Convorbirea Părintelui Serafim cu N. A. Motovilov, în Viaţa, învăţăturile şi profeţiile Sfântului Serafim de Sarov, traducere: arhim. Paulin Lecca)
" Dobândirea Duhului Sfânt este adevăratul scop al vieţii creştine, în timp ce rugăciunea, postul, pomenile şi alte fapte bune făcute din dragostea de Hristos, sunt doar mijloace ale dobândirii Duhului Sfânt.” (Scopul vieţii creştine, Ed. Pelerinul, Iaşi, 1977, p. 25-26)
„Oamenii plictisiţi sunt cei a căror viaţă nu este ordonată, căci atunci când ocupaţiile tale intră într-o ordine reală, deprimarea şi plictiseala nu-şi mai au loc în inima ta. N-avem de ce să ne întristăm, fiindcă Hristos a învins totul, l-a ridicat pe Adam, a eliberat-o pe Eva şi a omorât moartea“.,Dacă primele semne ale fericirii viitoare ne umplu inima de atâta blândeţe, de atâta bucurie, ce să mai spunem de fericirea care îi aşteaptă în Împărăţia Cerurilor pe toţi cei care plâng pe Pământ?"
"Adevaratul tel al vietii crestine este dobandirea Duhului Sfant. Negutatoriti cu acele virtuti care va dau cel mai mare castig. Strangeti capital din castigurile binecuvantate ale Sfantului Har si depuneti-le la banca vesnica, care va va aduce pentru fiecare rubla duhovniceasca dobanda nu de 4 sau 6%, ci de 100%, si de nenamarate ori mai mult. Daca, de pilda, rugaciunea si privegherea va da mai mult har, rugati-va si privegheati. Daca va da mai mult har postul, postiti. Daca milostenia va da mai mult har, atunci faceti milostenie. La fel ganditi-va pentru fiecare alta virtute care se face intru Hristos. Asa sa negutatoriti duhovniceste cu virtutile. Si dupa ce dobanditi in felul asta Harul Sfantului Duh, sa-l impartiti tuturor celor ce au nevoie de el, luand exemplu de la lumanarea aprinsa. Aceasta desi arde cu lumina pamanteasca, aprinde de la ea si alte lumanari, lumineaza si alte locuri, fara ca lumina ei sa se micsoreze." ( din cartea "Un serafim printre oameni" editura Egumenita )
“ A spune sau a face raul este pacat. Dar a spune un cuvant bun, prietenos sau plin de veselie, asa incat toata lumea sa se simta in buna dispozitie in prezenta lui Dumnezeu si nu intr-o stare de intristare, nu este deloc un pacat. ""Atenţie la duhul întristării, căci aceasta dă naştere la toate relele. O mie de ispite apar din pricina lui: agitaţie, furie, învinuire, nemulţumirea de propria soartă, gânduri de desfrânare, schimbare permanentă a locului. Uneori duhul cel rău al întristării pune stăpânire pe suflet şi îl lipseşte de umilinţa şi bunătate faţă de fraţă şi dă naştere la repulsie faţă de orice conversaţie. Atunci sufletul evită oamenii, crezând că aceştia se află la originea tulburării sale şi nu înţelege că pricina tulburării sale se află într-însul. Sufletul plin de întristare şi parcă scos din minţi este incapabil să accepte în pace sfaturile bune ce i se aduc sau să răspundă cu umilinţa la întrebarile ce i se pun.""Trupul este robul, sufletul este stăpânul. Şi de aceea, mila lui Dumnezeu este cu noi atunci când trupul este slăbit şi extenuat de boli; căci în acest fel patimile slăbesc şi omul devine normal. Dar boala trupească în sine este ceva născut din pricina patimilor. Înlătură păcatul şi boala va pleca.",,Tăcerea te ajută să-şi limpezeşti cugetul şi să te aduni la rugăciune, iar înfrânarea te învaţă să devii liniştit.""Sufletul vorbeste in timpul rugaciunii, dar la pogorarea Duhului Sfant trebuie sa ramanem intr-o tacere desavarsita, pentru a asculta limpede si cu intelegere toate cuvintele vietii vesnice pe care El se va milostivi atunci sa ni le spuna."„Sufletul trebuie alimentat, hrănit cu Cuvântul lui Dumnezeu, iar din această lectură vine iluminarea minţii. Cine citeşte Sfânta Scriptură primeşte în sufletul său o căldură care, în singurătate, dă naştere la lacrimi“„Nu trebuie să ne asumăm nevoinţe ascetice dincolo de puterile noastre, ci să încercăm să ne facem trupul prieten credincios şi vrednic de practicarea virtuţilor. Să fim înţelegători faţă de neputinţele şi imperfecţiunile noastre sufleteşti. Să avem răbdare cu noi, aşa cum avem şi faţă de alţii. Dar să nu trândăvim, ci să ne silim spre îmbunătăţirea firii noastre“.„M-am predat pe mine însumi adevăratului Doctor al sufletelor şi al trupurilor, Domnului nostru Iisus Hristos, şi Preacuratei Sale Maici. Dăruiţi-mi, de dragul Domnului, cunoscutul remediu (Sfânta Euharistie)."“Orice faptă bună facută întru Hristos ne aduce harul Duhului Sfânt, dar mai mult decat oricare ne aduce rugaciunea, pentru că ea este oarecum la îndemâna noastră ca o armă pentru dobândirea Duhului Sfant”.,,Însuşi Domnul Iisus Hristos ne dă această poruncă, de a ne iubi unul pe altul şi consolându-ne între noi cu această dragoste frăţească, să ne uşurăm calea cea dureroasă şi îngustă a călătoriei noastre către patria cerească.“
"Stiti ce inseamna a dobandi bani? Dobandirea Duhului Sfant este asemenea. Stiti foarte bine ce inseamna a dobandi in sensul lumesc, iubitorule de Dumnezeu. Scopul oamenilor obisnuiti este sa adune sau sa faca bani; cat pentru nobilime, se adauga primirea de onoruri, distinctii si alte recompense pentru serviciile aduse stapanirii. Dobandirea Duhului Sfant este de asemenea un capital, dar datator de har si vesnic, si se obtine pe cai foarte asemanatoare, aproape la fel cum sunt cele ale capitalului monetar, social si temporal. Dumnezeu Cuvantul, Dumnezeu-Omul, Domnul nostru Iisus Hristos asemuieste viata noastra cu o piata, iar lucrarea vietii noastre pe pamant, o numeste negot. El spune tuturor: "Negutatoriti pana ce voi veni" ( Luca 19: 13), "rascumparand fiecare ocazie, caci zilele sunt rele." ( Efeseni 5:16). Cu alte cuvinte, cea mai mare parte a timpului tau fa astfel incat sa primesti binecuvantarile ceresti, prin bunuri pamantesti. Bunurile pamantesti sunt fapte bune facute din dragoste pentru Hristos, ce pogoara harul Preasfantului Duh asupra noastra." ("Despre dobandirea Duhului Sfant" )
,,Dobândeşte pacea, şi mii de oameni din jurul tău se vor mântui. Atunci când un om se află într-o stare de pace a minţii, el poate de la sine să le ofere celorlalţi lumina necesară luminării raţiunii."“Chiar dacă am fi umplut oceanul cu lacrimile noastre, nici măcar atunci nu I-am fi putut răsplăti Domnului cum se cuvine pentru ceea ce El ne dăruieşte în mod gratuit, hrănindu-ne cu Prea Curatul Său Trup şi Prea Cinstitul Său Sânge, Care spală, curăţă, dă viaţă şi ne ridică din moarte. Aşadar, apropie-te fără să ai vreo îndoială, şi nu te tulbura; crede numai că acesta este adevăratul Trup şi Sânge al Domnului nostru Iisus Hristos, Care ne-a fost dăruit spre vindecarea tuturor păcatelor noastre.”“Cine iubeste pacea, aceluia îi este aproape imposibil sa se întristeze, iar cel care uraste pacea întotdeauna este trist. Precum focul curata aurul, asa si tristetea dupa Domnul curata sufletul de pacate.”"Trebuie sa intri in tine însuti si sa te întrebi: unde ma aflu? Trebuie sa priveghem cu simturile noastre, mai ales eu vazul, sa nu ne împrastie. Caci darurile duhului nu le pot avea decât cei care se roaga si au grija de sufletul lor.""Corpul omenesc e asemenca ueci lumânâri. Lumânarea se sfarseste arzând, iar omul – murind. Dar sufletul este nemuritor si se cuvine sa ne ingrijim de sufletul nostru mai muit decât de trup.""Pacea sufleteasca se obtine prin dureri. Semnul vietii duhovnicesti este adancirea omului inlauntrul sau si tainica lucrare in inima sa“."Cugetul unui om atent, veghetor este întocmai ca o straja neadormita.""Smerenie si ascultarea dezradacineaza toate patimile si înradacineaza toate virtutile. Cel supus trebue sa moara vietii trecatoare, lumesti, ca sa dobândeasca viata vesnica. Precum înalbitorul curata si înalbeste postavul, facându-l alb ca zapada, asa si ascultatorul, rabdând umilintele, jignirile, defaimarile, se curata, facându-se stralucitor precum aurul purificat de foc. ""Cei care din fire sunt foarte vorbareti tulbura de multe ori linistea interioara si surpa capacitatea de concentrare a celor din jur. Dar mai grav este faptul ca, prin multa vorbire fara rost, se poate stinge acea flacara ce a fost aprinsa in inimile oamenilor de catre Domnul hristos când a venit pe pamânt. Nimic nu poate stinge focul aprins de Duhul Sfânt... decât vorbirea multa si vorbirea fara rost."
"Ce mare este mila Domnului pentru mizeria noastra, adica neatentia noastra fata de grija pe care ne-o poarta, atunci cand Domnul spune: “Iata, Eu stau la usa si bat” (Apocalipsa 3:20), intelegand prin “usa” cursul vietii noastre care nu a fost inca oprit de moarte! O, cat as vrea, iubitorule de Dumnezeu, ca in aceasta viata sa fii pururea in Duhul lui Dumnezeu! “In ceea ce va voi afla, in aceea va voi judeca,” graieste Domnul" (Pilda fecioarelor intelepte si a celor nebune )
,,Pentru că bogaţia pământească, împărţind-o – scade, dar bogăţiile cereşti ale harului lui Dumnezeu cu cât sunt împărţite, cu atât mai mult sporesc întru cel ce le împarte."



Sorin M. la 11:21 PM

[Adrian Pop]

[Adrian Pop]

Fotografii din cronologie


Înapoi la album · Fotografiile Sfântul Munte Athos · Pagina Sfântul Munte Athos
Precedenta · Următoarea



Sfântul Munte Athos

Sfinţi Părinţi ruşi despre educaţia copiilor

Sf. Serafim de la Sarov
Stareţul nu permitea copiilor să vorbească împotriva părinţilor, chiar şi a celor care aveau neajunsuri evidente. Un om a venit la stareţ cu mama sa, care era robită de patima beţiei. Cînd fiul doar a încercat să vorbească despre asta, părintele Serafim i-a astupat gura cu mîna şi nu l-a lăsat să spună nici un cuvînt. Apoi, adresîndu-se mamei, a zis: “Deschide buzele tale” şi, cînd aceasta a deschis gura, a suflat de trei ori peste ea. Dîndu-le drumul, părintele Serafim a zis: “Iată, vă dau testamentul meu: să nu ţineţi în casa voastră nici vin şi nici măcar vase pentru vin, pentru că de acum înainte nu vei mai suferi vinul”.
La întrebarea dacă este bine să studieze copiii limbile străine şi alte ştiinţe stareţul răspundea: “Ce-i rău în a şti ceva?”

Sf. Teofan Zăvorîtul
Vă tînguiţi pentru copii. Dar pentru asta sînteţi mamă, ca să vă tînguiţi pentru copii. Dar adăugaţi la tînguire şi rugăciunea.. Iar Domnul va avea grijă de copii. Amintiţi-vă de mama fericitului Augustin. A plîns cît a plîns, s-a rugat cît s-a rugat! Şi a obţinut ceea după ce a plîns, că Augustin şi-a venit în fire, şi a început să fie cum trebuie.
Nu vă neliniştiţi pentru fiu. Luaţi-i în consideraţie caracterul, dar viaţa mai tîrziu vă va face să vă cruciţi. Că iubeşte averea, asta încă nu-i mare nenorocire. Va fi mai gospodăros. A nu avea nu este cu putinţă, pentru că trebuie să mănînci, să bei, să ai casă şi altele. Numai pe lîngă avere să ai şi nădejde în Dumnezeu, iar o parte să o dai săracilor. Învăţaţi-l să dea cîte o copeică săracului, măcar duminica. Începînd de la asta, va merge şi mai departere.
Iar cu rugăciunea să nu-l sîcîiţi, îl puteţi plictisi. Sfătuiţi-l să se roage măcar puţin dimineaţa şi seara, fără să citească vreo rugăciune, ci, aşa, cu mintea înălţîndu-şi ochii către Dumnezeu. Seara - să mulţumească lui Dumnezeu pentru ziua care a trecut, dimineaţa - să ceară pentru ziua ce începe - cu cuvintele sale, cum ştie, numai să o facă. Şi asta ajunge. Închinăciuni vreo trei-patru cu aceste gînduri. Şi ziua lasă să se mai adreseze lui Dumnezeu cu o rugăciune scurtă: “Doamne, miluieşte; binecuvîntează, Doamne”. Mai mult decît atît nu trebuie. “E greu asta, să-l întrebaţi, ei, dar adu-mi această mîngîiere…”
Tinerii vor să trăiască pe pămînt şi pămînteşte. Că nici nu se poate fără asta, pentru că noi sîntem pămînteni. Numai că nu trebuie să uităm că pe pămînt sîntem pentru o vreme, şi încă scurtă, deci, chiar dacă sîntem pămînteni, nu pentru pămînt am primit viaţă.
Înstrăinarea copiilor - este neobişnuită. Dar vedeţi, dacă nu cumva dumneavoastră sînteţi pricina. Dacă dumnea-voastră ba citiţi, ba trebăluiţi, iar de copii vă ocupaţi puţin, aşa încît ei nu văd mîngîiere de la dumneavoastră… atunci ce-i de mirare în faptul că se înstrăinează de dumneavoastră? Nu puteţi să vă mîntuiţi singură sufletul. O parte însemnată în aceasta o reprezintă grija de copii, mîngîierea, gingăşia maternă, înţelepţirea fără cuvinte.

Sf. Ioan de la Kronştadt
Părinţi şi educatori! Păziţi copiii voştri cu toată grija de mofturile în faţa voastră, altfel copiii vor uita degrabă preţul iubirii voastre, îşi vor umple inima de ură, vor pierde de timpuriu sfînta, sincera, aprinsa dragoste a inimii, iar odată cu atingerea maturităţii vă vor reproşa că în copilărie i-aţi dădăcit prea mult, satisfăcîndu-le mofturile inimii. Moftul - este germenele stricăciunii sufletului, rugină inimii, molie a dragostei, sămînţa răutăţii, urîciune înaintea Domnului.
Omul, se spune, este liber, el nu poate fi sau nu trebuie să-şi impună nici credinţa, nici învăţătura. Doamne, miluieşte! Ce părere drăcească! Dacă nu s-ar impune, ce ar mai ieşi după asta din oameni? Ei, ce va ieşi din tine, înghiţitorule de reguli nou gîndite, dacă tu nu te vei impune nici la o fapta bună, ci vei trăi aşa cum îţi dictează dictează să trăieşti inima ta stricată, mintea ta înfumurată şi mioapă, trupul tău păcătos? Spune, ce va ieşi din tine? Oare tu nu te impui la nimic, nu zic bun, dar măcar la ceva folositor şi trebuincios? Cum putem exista fără să ne impunem la ceva? Cum putem să nu-i îndemnăm şi să-i impunem şi pe creştini să îndeplinească prescripţiile credinţei şi cucerniciei? Nu se spune oare în Sfînta Scriptură că “Împărăţia Cerului se ia cu sila”, că “cei cei se silesc o dobîndesc” (Mt. 11, 12)? Dar cum să nu-i impunem mai ales pe băieţi spre învăţătură, rugăciune? Ce va ieşi din ei? Oare nu leneşi? Oare nu ştrengari? Oare nu se vor deprinde ei la tot răul?

Sf. Ambrozie de la Optina
Îmi scrieţi: “Aşi dori să evităm împreună cu soţul acele păguboase neînţelegeri în problema educaţiei, pe care le văd aproape în toate familiile”. Da, fapta aceasta este cu adevărat plină de înţelepciune! Dar a vă arăta neînţelegerile faţă de copii şi singuri v-aţi dat seama că nu-i folositor. De aceea în caz de neînţelegere mai bine sau să vă abateţi şi să plecaţi, sau să arătaţi că nu aţi auzit bine, dar nicidecum să nu discutaţi despre părerile voastre contrare faţă de copii. Sfatul despre aceasta şi judecarea trebuie să aibă loc în singurătate şi dacă se poate cît mai rece, ca să fie mai obiectiv. De altfel, dacă veţi reuşi să sădiţi în inima copiilor voştri frica de Dumnezeu, atunci diferitele apucături omeneşti nu-i vor mai putea influenţa negativ.
Pe copii trebuie să-i învăţaţi, dar de la copii trebuie să şi învăţaţi, după cele zise de Însuşi Dumnezeu: “Dacă nu veţi fi precum copiii, nu veţi intra în Împărăţia Cerului”. Iar Sfîntul Apostol Pavel a tîlcuit aceasta aşa: “Nu fiţi copii la minte, ci la mînie copilăroşi; mintea însă să fie desăvîrşită”.

Foto: Nikolaos Gyzis, “To krifó scholió” (Secret School), Oil on canvas, 1885/86. Emphietsoglou collection, Athens, Greece.

Îmi place · · Distribuie

[Adrian Pop]

Melania Apostol a distribuit o fotografie postată de Stela Mocanu.







“Când ne cuprinde deznădejdea, să nu ne lăsăm robiţi. Mai degrabă întăriţi şi ocrotiţi de lumina credinţei, să spunem vrăjmaşului cu curaj: “Ce eşti tu nouă, tu care ai fost alungat de la faţa lui Dumnezeu, un fugar din rai, un rob al răului? Tu nu ne poţi atinge pentru că Hristos, Fiul lui Dumnezeu ne este stăpân nouă şi tuturor. Piei, blestematule. Noi credem în dreaptă Crucea sa. Şarpe, te călcăm pe cap.” Parintele Sf.Serafim de Sarov