Despre ..... SFANTUL ARSENIE BOCA

[Adrian Pop]

Pr. Arsenie Boca

7 aprilie


Părintele Arsenie Boca e un fenomen unic în istoria monahismului românesc” – Pr. Dumitru Stăniloae (1903-1993).

„Lumea avea o mare credinţă, o mare evlavie la Părintele Arsenie şi am trăit acolo [Sâmbăta de Sus] cu adevărat sentimente ca în primele zile ale creştinismului. Accentul contactului cu Pr. Arsenie Boca era, în esenţă, prin spovedanie şi în cea mai profundă deplinătate ortodoxă. O spovedanie la el era un lung proces de analiză de conştiinţă. Cine ieşea de la dânsul, ştia că este eliberat de toate relele, născut cu adevărat din nou” – IPS Antonie Plămădeală (1926-2005).

„[Părintele Arsenie] nu impunea prin calităţile sale omeneşti. Simţeai la el ceva în plus. Nu puteai să îl priveşti în ochi. Aveai senzaţia reală că te cunoaşte foarte bine. Că îţi ştie şi părţile tale nevăzute. Poate de aici şi frica ce te cuprindea în apropierea lui. Nu folosea cuvinte dure, lipsea de la el o autoritate fabricată. Era firesc, spontan şi nepământesc” – Pr. Lucian Răzvan Petcu.

[Adrian Pop]

Iulian Balan
acum 7 ore ·




Părintele Arsenie Boca – un slujitor al Domnului, un slujitor pentru oameni

În multe momente din Istoria creştinismului găsim părinţi pe care Dumnezeu i-a învrednicit cu harul iubirii de oameni, a iubirii de semen, precum ne îndeamnă Mântuitorul nostru. Din iubire pentru creaţia Sa, Dumnezeu a dat oamenilor modele duhovniceşti care să conducă credincioşii pe Calea cea bună. Un astfel de model este părintele Arsenie Boca.
Cazul părintelui Boca este celebru. Însă, cât de cunoscut este o problemă aparte. Pe măsură ce arhivele sunt scoase la lumină şi cercetate, ne formăm o imagine cât mai clară asupra acestui important caz din istoria monahismului românesc.
În cele de mai jos redăm câteva pasaje ilustrative dintr-o carte care, va apărea în curând. Întreprinderea noastră se bazează pe izvoare inedite din arhiva fostei Securităţi şi doreşte să aducă o mică contribuţie la cunoaşterea cât mai serioasă a ceea ce-a fost fenomenul Arseie Boca în Biserica Ortodoxă Română.
Părintele Arsenie Boca s-a născut la 29 septembrie 1910 la Vaţa de Sus, jud. Hunedoara. Urmează Liceul naţional ortodox "Avram Iancu" din Brad, pe care îl absolvă în 1929, apoi cursurile Academiei Teologice din Sibiu, până în 1933. Printr-o bursă oferită de mitropolitul Ardealului urmează cursurile Institutului de Arte Frumoase din Bucureşti şi le audiază pe cele de Medicină ţinute de profesorul Francisc Rainer şi cele de Mistică creştină predate de Nichifor Crainic. Cu această ocazie profesorul Costin Petrescu îi va încredinţa pictarea scenei care îl reprezintă pe Mihai Viteazul la Atheneul Român. Pentru o experienţă duhovnicească, dar şi pentru documentare, va fi trimis de chiriarhul său la Muntele Athos. La 29 septembrie 1935 va fi hirotonit ca diacon celibatar de către mitropolitul Nicolae Bălan, pentru ca în Vinerea Izvorului Tămăduirii a anului 1940 să fie tuns în monahism la mănăstirea Sâmbăta de Sus.

Monahism în Ţara Făgăraşului

După actul de la 1918, alături de alte probleme religioase, care au intervenit în noua situaţie politică, a fost şi cea a monahismului. Biserica Ortodoxă Română trebuia să se ridice la înălţimea cerută de credincioşi. Monahismul trebuie să-şi revină şi să atingă prestigiul de odinioară. În cazul Arhiepiscopiei Sibiului, mitropolitul Nicolae Bălan a dorit să refacă mănăstirea ctitorită de marele domnitor Constantin Brâncoveanu, rămasă în părăsire după acţiunea armată antiortodoxă condusă de Bukow în secolul XVIII. Totodată, acelaşi ierarh era conştient că pentru aceasta trebuia să strângă călugări cu studiile superioare (în speţă teologice).

După 1928, mitropolitul Nicolae Bălan a început la Sâmbăta de Sus să înjghebe un centru monahal format din elite, din oameni bine pregătiţi şi întăriţi duhovniceşte, probabil pentru lansarea unei pepiniere de monahi pentru întreaga sa eparhie. Şi aceasta s-a realizat. De altfel, în presa sibiană din 1940 se reliefa "mişcătoarea şi emoţionanta tundere în monahism" a diaconului Zian Boca, unul dintre "luminaţii absolvenţi ai Academiei Andreiene". De altfel, la mănăstirea făgărăşeană se vor perinda numai teologi sibieni, îndemnaţi fiind de arhiereul Nicolae şi dornici de a descoperi tezaurul spiritual al Ortodoxiei. Pe lângă trăirea autentică a părintelui Arsenie, fapt ce i-a creat o aureolă de om al lui Dumnezeu, fiind căutat astfel de mulţimi de credincioşi, s-a adăugat susţinerea arhiereului, care la fiecare mare praznic oficia slujbe mari cu chemări către toţi credincioşii din eparhie.

Este cazul unor praznice care, după 1940, s-au desfăşurat cu mare somptuozitate şi prin participarea unor mulţimi impresionante de credincioşi, la toate acestea adăugându-se problemele ivite de desfăşurarea războiului în defavoarea părţii româneşti, situaţie ce a determinat oficierea unor slujbe aparte pentru pace. Aşa a fost de pildă în Vinerea Izvorului Tămăduirii din anul 1940, la slujba Sf. Liturghii oficiind ÎPS Nicolae Bălan, mitropolitul Ardealului şi PS Nicolae Colan, episcopul Vadului, Feleacului şi Clujului, în cadrul căreia a fost tuns în monahism diaconul Zian Boca, luându-şi numele de Arsenie, cu participarea unui număr impresionant de credincioşi. Cu această ocazie cronicarul scotea în evidenţă destinul tragic al mănăstirii brâncoveneşti în faţa prozelitismului greco-catolic din secolul XVIII în spaţiul transilvan, adăugat cu ofensiva militară austriacă. Nu ezita a remarca veridicitatea ortodoxă în actul religios şi drepturile ortodoxe în acest spaţiu creştin. Prin aceste afirmaţii coroborate cu poziţia mitropolitului Bălan faţă de greco-catolicism, exprimată încă de la întronizarea sa pe scaunul de la Sibiu, dar şi prin acţiunile ulterioare ale părintelui Boca după 1948 în fostul spaţiu greco-catolic transilvan, putem susţine că iniţiativa arhiereului ortodox, de renaştere monahală ortodoxă, se circumscria ofensivei sale generale de recuperare a întregului spaţiu, pe care îl arhipăstorea, pentru Ortodoxie. Mănăstirea, al cărui ctitor fusese un mare susţinător al Ortodoxiei, mai ales prin lăcaşul său din Ţara Oltului, trebuia să constituie un important pilon în drumul spre readucerea greco-catolicilor pe terenul dreptei credinţe.

Ulterior, praznicele arhiereşti au continuat să se desfăşoare cu o amploare din ce în ce mai mare. În prealabil, Mitropolia de la Sibiu îşi chema credincioşii la slujbele care se vor oficia la Sâmbăta. Credincioşii aveau astfel prilejul să guste din majestatea slujbelor oficiate de soboruri de preoţi în frunte cu mitropolitul, cum a fost cea din Vinerea dinaintea Floriilor (10 aprilie) a anului 1942. În ziarul "Telegraful Român", foaia diecezană sibiană de largă circulaţie, era anunţată oficierea tainei Sf. Maslu, program de spovedanie cu preoţi rânduiţi pentru aceasta, dacă credincioşii nu o făcuseră la parohiile de care aparţineau şi împărtăşirea la sfârşitul Sf. Liturghii ţinută duminică de mitropolitul Nicolae în fruntea unui sobor de preoţi. Pelerinii din ţinuturile îndepărtate beneficiau de adăpost şi toate cele necesare în parohiile din împrejurimi, iar preoţimea din protopopiatele din Făgăraş, Avrig şi Olt luau parte la pelerinaj în fruntea credincioşilor, procedând potrivit dispoziţiunilor arhiereşti. La acest pelerinaj erau chemaţi membrii "Oastei Domnului", care trebuiau să asigure şi colportajul. Cu această ocazie ierodiaconul Arsenie Boca era primit în treapta preoţească, iar proaspătul absolvent de Teologie, Vasile Şortan, în cea de diacon, ridicând momentul religios la o înaltă trăire spirituală.

"Mişcarea de la Sâmbăta" (se numea aşa datorită amploarei spirituale care o căpătase) avea să-l primească pe mareşalul Ion Antonescu cu soţia sa la praznicul Rusaliilor din 1942, unde mitropolitul a slujit alături de monahi. La sărbătoarea Sf. Apostoli (29 iunie) a anului 1944 mitropolitul avea să slujească în fruntea unui sobor format din protosinghel Ieronim Grovu, consilier mitropolitan, pr. Traian Ciocănelea, de la parohia Făgăraş, ieromonahii Arsenie Boca şi Serafim Popescu şi diacon Nicolae Mladin, profesor la Teologie Sibiu, cu participarea a 3000 credincioşi.

Pe lângă trăirea spirituală, centrul ortodox de la Sâmbăta trebuia să reprezinte şi un focar de redescoperire şi promovare a valorilor duhovniceşti pe care Ortodoxia le-a acumulat de-a lungul istoriei. Este vorba de traducerea şi publicarea celor mai exemplare trăiri spirituale strânse în cunoscuta lucrare numită Filocalia. Prin călătoria sa la Muntele Athos, părintele Arsenie Boca aducea părintelui profesor Dumitru Stăniloae câteva manuscrise cu aceste nepreţuite izvoare duhovniceşti. De altfel, acesta a şi colaborat la traducerea şi îngrijirea primelor patru volume din această serie, apărute în 1946-1948. Chiar preotul profesor Dumitru Stăniloae spunea în prefaţa celui de-al doilea volum că, "ajutorul hotărâtor la tipărirea acestui volum l-a dat însă iarăşi bunul meu fost student, Părintele Ieromonah Arsenie de la mănăstirea Brâncoveanu. Datorită abonamentelor masive ce le-a procurat P.C. Sa am putut face faţă unor greutăţi ce se ridicau ca munţii în calea tipăririi acestui volum. P.C. Sa poate fi numit pe drept cuvânt ctitor de frunte al Filocaliei româneşti. După imboldul ce mi l-a dat necontenit la traducerea acestei opere acum susţine cu putere neslăbită lucrarea de tipărire. Dacă Dumnezeu va ajuta să apară întreaga operă în româneşte, acest act va rămâne legat într-o mare măsură de numele P.C. Sale şi de mişcarea religioasă care a trezit-o în jurul mănăstirii de la Sâmbăta de Sus, pe cele mai autentice baze şi cu mijloacele celei mai curate duhovnicii, ale învăţăturii stăruitoare şi ale dragostei de suflete".

Când poporul căuta un duhovnic

Într-o notă informativă din 4 februarie 1964, dată de agentul "Iulian Nicoară", de la MAI Sibiu, se spunea despre părintele Arsenie Boca: "Ducând o viaţă extrem de severă şi supunându-se unei asceze riguroase s-a impus atenţiei tuturor călugărilor şi credincioşilor, care mergeau la mănăstire. El mânca foarte puţin şi numai legume, numai de post. El dormea jos pe podele şi se ruga necontenit, stând ceasuri întregi în genunchi la rugăciune. A început apoi să predice şi să spovedească credincioşii care veneau la el. Atât în predică, cât şi în spovedanie era sever, aspru cu greşelile, cu păcatele oamenilor.

A fost extremist, era riguros şi exagerat în pretenţii de viaţă curată, de post, de rugăciune, de înfrânare, de spiritualism. Pentru sine a început să scobească în stânca muntelui, la înălţimi mari, o celulă (sic!), unde voia să se retragă şi să trăiască izolat de lume. Construcţia fizică şfiind] puţin rezistentă - el a fost totdeauna slab, palid, anemic - s-a îmbolnăvit de piept. Medicii i-au interzis postul şi i-au recomandat hrană şi odihnă.

Faima lui de călugăr riguros, de om al lui Dumnezeu, mersese până la marginea ţării. Lumea venea nebună spre el. Era în timpul războiului. Dureri, necazuri şi suferinţe erau multe. Ţăranii şi intelectualii veneau cu sutele, cu miile de pretutindeni să-l vadă, să-l audă, să stea de vorbă cu «Sfântul» de la Sâmbăta".

De aceea aveau să-l cerceteze mulţi credincioşi, inclusiv cei care doreau să-şi mărturisească faptele săvârşite pentru idealurile politice, după cum aflăm din declaraţia din 16 iunie 1948 dată Siguranţei: "După câţiva ani de la călugăria mea şi intrarea în preoţie, mi s-a întâmplat un lucru pe care nu l-am urmărit: o mare influenţă în popor, o faimă de predicator şi de preot (…). Printre pelerinii pocăiţi, care vin la mănăstire să-şi mărturisească vinovăţiile şi să-şi pună conştiinţa în acord cu creştinismul sunt şi mulţi legionari". Această situaţie a determinat ca Siguranţa/Securitatea să iniţieze urmărirea informativă asupra părintelui Boca.

Mai mult de atât, părintele Arsenie a fost anchetat pentru posibilele legături cu legionarii, potrivit declaraţiei sale din 10 iunie 1948 dată Siguranţei: "În trecut şi în prezent n-am fost înscris în nici o formaţie politică, n-am activat în nici un fel şi nici n-am cotizat ca simpatizant. Dovadă că n-am făcut parte nici din simpatizanţii legionarilor pot să spun că, deşi amator de cărţi, n-am cumpărat şi n-am citişt] nici o publicaţie legionară. M-am consacrat exclusiv propovăduirii religiei. Datorită faptului că m-am consacrat cu toată viaţa creştinismului şi deci luării în serios a preoţiei, mi s-a răspândit un nume ca atare. Au venit mulţi oameni să-şi mai pună sufletul în acord cu creştinismul. Au venit şi legionari. Ca preot a trebuit să-i primesc a sta de vorbă cu ei. Un preot stă de vorbă cu orice fel de oameni. Poziţia mea preoţească faţă de ei a fost următoarea: M-am silit din toate puterile să-i dezpoliticianizez înţelegând prin aceasta ce-i determina să arunce pistolul, răzbunarea, conspiraţia, subversitatea, jurământul reacţionismului tacit sau manifest faţă de stăpânirea constituită. Cred că mulţi m-au înţeles şi lepădând poziţiile greşite au revenit la creştinismul care nu se ceartă cu stăpânirea (…). Le-am propovăduit calea împăcării cu Dumnezeu în funcţie de împăcareşa] cu oamenii, deci şi cu stăpânirea".

În timpul anchetei din 11 octombrie 1955, Nichifor Crainic, anchetat pentru a da informaţii despre părintele Arsenie Boca, spunea că acesta "este de reală valoare spirituală, care s-a făcut foarte cunoscut în părţile ardelene, prin viaţa lui personală, riguros morală, prin predicile lui de o mare putere de influenţă asupra sufletelor şi printr-o pătrunzătoare artă de a lămuri stările de psihologie religioasă şi de a da sfaturi duhovniceşti (…). În scurtă vreme mănăstirea Sâmbăta de Sus a ajuns un loc de pelerinaje religioase, sute şi mii de oameni venind să-l asculte pe părintele Arsenie. Până în anul 1945, dată după care eu nu mai ştiu nimic, mişcarea de la Sâmbăta de Sus avea un caracter pur religios, fără nici un fel de amestec politic".

Celebru fiind, căutat de toţi cei însetaţi de izvorul adevărului de credinţă, părintele Arsenie Boca era invitat de maicile de la mănăstirea Bistriţa-Vâlcea ca "să cerceteze din când în când obştea noastră de călugăriţe pentru zidire sufletească", precum spunea într-o adresă maica stareţă, Olga Gologan, către mitropolitul Nifon al Olteniei, în data de 10 noiembrie 1944. Cererea de binecuvântare este dată de către Nifon al Olteniei la 14 noiembrie 1944, pentru ca la 24 noiembrie maica Olga Gologan să roage pe mitropolitul Nicolae al Ardealului să binecuvânteze venirea temporară a părintelui Boca la mănăstirea Bistriţa. Vizita duhovnicească a părintelui la Bistriţa a fost interpretată de organele de Siguranţă, ca o "activitate politică subversivă" şi, prin urmare, împreună cu monahul Ieronim Ştefan, a fost arestat.

Părintele Arsenie Boca a fost de asemenea solicitat de principesa Ileana de Habsburg, în vara lui 1947, care "a venit la mănăstirea Sâmbăta de Sus, pentru prima dată şi cu această ocazie am cunoscut-o personal", după cum spunea părintele nostru, în ancheta penală din 5 octombrie 1955. "Ea venise, continuă părintele, cu scopul ca să cunoască mănăstirea, să mă cunoască pe mine şi să-mi asculte predicile mele. După ce am făcut cunoştinţă personal cu ea, am condus-o la apartamentul mitropolitului şi îmi amintesc că i-a plăcut aranjamentul de la mănăstire şi peisajul. În discuţiile purtate, ea şi-a exprimat dorinţa ca eu să merg în vizită la castelul Bran, unde avea locuinţa. I-am răspuns că nu pot să merg altfel, decât numai cu aprobarea mitropolitului Bălan".

După obţinerea binecuvântării de la mitropolitul Nicolae Bălan al Ardealului, principesa Ileana l-a invitat la Bran în mai multe rânduri, după cum şi aceasta l-a vizitat de mai multe ori la mănăstirea Sâmbăta. La Bran, spune părintele, "ţineam predici cu caracter religios în faţa domniţei Ileana şi a unor doamne care compuneau anturajul domniţei, însă numele şlor] nu le cunosc. La predicile ţinute de mine mai veneau surorile din spital, medici şi farmacişti ş…].

Tot la castelul Bran a mai venit şi regina Elena, şcare] cred că era însoţită de doamnele de onoare. Am cunoscut şi pe regina Elena; personal, am avut discuţii personalşe] cu ea, însă foarte puţin, discuţii care s-au rezumat la starea sănătăţii ei. Alte discuţii nu am avut cu ea ş…].

Alte preocupări pe care le aveam la castelul Bran, în afară de predici, tălmăceam anumite părţi din Scriptură şi răspundeam la diferite întrebări care mi se puneau în legătură cu credinţa. Am făcut o slujbă împreună cu preotul din Bran, Lascu, la aşezarea pietrei fundamentale a capelei din curtea spitalului de la Bran.

În afară de preocupările duhovniceşti, vizitam pe domniţa Ileana, în apartamentul ei, unde am avut şi discuţii cu ea. Astfel, îmi amintesc că am discutat despre moartea lui Zelea Codreanu, spunându-mi că în ceea ce o priveşte ea l-a simpatizat şi că regretă moartea lui, comisă de fratele ei Carol al II-lea, exprimând următoarele cuvinte: «România este singura ţară în care succesul nu are succes» şsubl. ns ANP]. S-a referit la succesul pe care îl avea Codreanu, însă care nu a dus la nici un succes, făcându-l vinovat în acest sens pe Carol al II-lea".

Acelaşi părinte va merge cu principesa în diferite locuri din Bucureşti, unde se aflau diferiţi cunoscuţi, bolnavi, printre care Maria Antonescu şi mama Mareşalului. Aici, de reţinut este următoarea secvenţă redată de părintele Boca în timpul anchetei din 1955: "În discuţiile care s-au creat acolo, ştiu că Maria se plângea că o duce greu, că este părăsită de toţi cunoscuţii ei şi nu are cu ce se întreţine, iar mama lui Ion Antonescu spunea că nu se poate împăca în conştiinţa ei: «Cum Dumnezeu a dat posibilitatea acestora (se referea la conducerea actuală din R.P.R.) şsic!] să-i omoare fiul».

I-am recomandat să nu se răzvrătească împotriva lui D-zeu, pentru că El ştie ce face şi i-am indicat ca duhovnic pe preotul Gala Galaction, despre care nu ştiu dacă a fost sau nu". Întâlnirile cu principesa Ileana au durat până în noiembrie 1947.

La mănăstirea Prislop, fiind duhovnic, avea să fie cercetat de foarte mulţi credincioşi. Conform unei adrese a Biroului de securitate Haţeg către Serviciul Judeţean de Securitate Hunedoara – Deva, din 9 august 1950, se spunea: "Am constatat că într-adevăr în ziua de 24 iunie 1950 şnaşterea Sfântului Ioan Botezătorul, n.n. ANP] au fost la această mănăstire foarte mulţi oameni pentru rugăciuni, din regiunile Braşov, Alba-Iulia şi Sibiu. La fel în ziua de 4 august 1950 şajunul praznicului Schimbării la Faţă, n.n., ANP], s-a îndreptat spre mănăstire un număr de circa 30 bărbaţi şi femei din judeţul Sibiu.

Tot în această zi, un alt grup de circa 20 bărbaţi şi femei au trecut la mănăstire, care erau din regiunea Bradului, judeţul Hunedoara. Se observă zilnic trecând asemenea grupuri în special femei la această mănăstire, care sunt atraşi de preotul Arsenie Boca ş…] şşi] este căutat zilnic de persoane din Braşov, Sibiu, Făgăraş şi Bucureşti, ale căror vizite se par foarte suspecte sub pretextul credinţei (spovedanie), care se prelungesc 3-7 zile şi chiar mai multe săptămâni".

Autorităţile au intrat în panică datorită masei imense de credincioşi care mergeau în pelerinaj, hotărându-se astfel diminuarea fenomenului, prin arestarea celui căutat pentru îndrumările duhovniceşti.

"Iubiţi pe preoţi acum, până-i mai aveţi!"

În contextul unei căutări permanente pentru ieşirea din război, printr-o pace separată, în rândurile guvernanţilor, dar şi al intelectualilor şi politicienilor din opoziţie, în perioada 1943-23 august 1944, părintele Arsenie avea să fie urmărit în continuare de Serviciul Secret al Jandarmeriei şi de Siguranţă. Mai exact, Mitropolia Ardealului organiza la începutul anului 1944 "o serie de misiuni religioase, cu ajutorul celui mai eminent călugăr al mănăstirii Brâncoveneşti, de la Sâmbăta de Sus, Făgăraş, anume Arsenie Boca. Prima misiune de acest fel a avut loc duminică ş30 ianuarie 1944 – praznicul Sfinţilor Trei Ierarhi, n.n.] la Sălişte şi va urma apoi la Sibiu şi pe valea Hârtibaciului. Din predicile susnumitului se reţine şcă] lumea desprinde o gravă acuzaţie la adresa Germaniei, care s-ar fi ridicat cu război împotriva rânduielilor firii şi ale lui Dumnezeu". Acţiunea era încurajată şi popularizată de Biserică prin publicaţia rurală "Lumina Satelor". Rugăciunile iniţiate de mitropolitul Nicolae Bălan, împreună cu părintele Arsenie Boca au continuat la Sibiu, la data de 20 februarie unde, conform unei note informative, catedrala "a fost transformată în loc de pelerinaj, ea dovedindu-se neîncăpătoarea pentru marele număr de credincioşi şi «ostaşi ai Domnului» veniţi din diferite părţi ale Ardealului, pentru a asculta predicile călugărului Arsenie Boca".

După evenimentele de la 23 august 1944, părintele Boca avea să fie din nou urmărit, de data aceasta de Siguranţa comunizată, din cauza documentelor care îl incriminau de "activitate legionară". Mai exact, în cadrul campaniei de purificare de "elementele legionare şi fasciste" a aparatului de stat, acţiune ce a atins şi Biserica Ortodoxă Română, din ordinul expres al ministrului Cultelor, preotul Constantin Burducea, monahii Arsenie Boca şi Ieronim Ştefan de la mănăstirea Sâmbăta, aflaţi la mănăstirea Bistriţa Vâlcea, sunt reţinuţi. De ce? Nu se spune în adresa Siguranţei Râmnicu Vâlcea către Direcţiunea Generală a Poliţiei-Siguranţă, din data de 23 iulie 1945. Dar, putem susţine, că aceasta s-a făcut din suspiciunea de "activitate legionară de la mănăstirea Bistriţa", după cum se reflectă în raportul comisarului Filip Nicolae, şeful Siguranţei Râmnicu-Vâlcea, din iulie 1945: "În ceea ce priveşte activitatea politică şla mănăstirea Bistriţa], putem lansa presupunerea (subl. ns ANP) bazată pe un adevăr mai mult decât propozabil, că în această mănăstire mai dăinuieşte încă o atmosferă de simpatie vădită pentru legionarism, aceasta cu atât mai mult că aici a fost locul în care a fost internat ex-Mareşalul Antonescu, care era vizitat des la timpul său de corifeii şi promotorii politicii naziste şi legionare, astfel că aceştia au ştiut să lase urme adânci şi reminiscenţe care nu pot dispărea cu uşurinţă, decât printr-o completă despărţire a celor ce au fost în trecut prin aceste locuri, în caz contrar germenul conducător al distrugerii şi subminării noastre politice va găsi aici un teren slab şi propice dezvoltării lui".

Prezenţa preotului nostru la Bistriţa, în viziunea aceluiaşi comisar, era următoarea: "Venirea călugărului Arsenie Boca prin aceste locuri, deşi nu este dovedită (subl. ns. ANP) cu probe materiale, că ar putea fi pusă în legătură cu vreo activitate politică subversivă, însă cum am arătat, presupunerile noastre fiind bazate pe realităţi politice, nu pot fi dezminţite. Adevărat este că sus numitul era des vizitat de mult tineret (studenţi, studente) şi tineri ofiţeri, iar la mănăstirea Sâmbăta era în contact strâns cu tineretul ce nutrea idei şi avea legături cu cercurile maniste". Şi totuşi ajunge la concluzia că, "ieromonahul Boca nu şi-a manifestat niciodată şi sub nici o formă în predicile sale vreun crez politic, aspect constatat şi în urma ţinerii predicilor la şmănăstirea] Horezu".

Altfel spus, datorită popularităţii de care se bucura părintele şi în condiţiile în care fusese chemat la o mănăstire "legionară", organele Siguranţei aveau în vedere o posibilă manifestare legionară de proporţii, în circumstanţele în care acestea încercau să preîntâmpine orice acţiune de iniţiativă legionară.

Când a fost arestat părintele Boca nu rezultă din filele dosarului penal, însă aflăm că acesta împreună cu monahul Ieronim Ştefan, erau predaţi la 23 iulie de Siguranţa Râmnicu Vâlcea către DGP-Siguranţă. Astfel, la 25 iulie, şeful Siguranţei Generale ordona executarea "completarea cercetărilor şi şa unui] referat de situaţie. Vor fi căutaţi la fişele Aşrhivei ] Sşiguranţei] şi se vor cere antecedentele telefonic prin poliţiile respective, ss/Cernăianu". În jurul datei de 30 iulie 1945, cei doi aveau să fie eliberaţi din arestul Siguranţei Generale, la ordinul ministrului Afacerilor Interne.

Potrivit documentelor consultate de noi, cei doi monahi arestaţi la Râmnicu-Vâlcea, au dat două declaraţii, sub formă de autobiografii, datate 17 iulie 1945, în care aceştia şi-au descris viaţa în linii mari, până la momentul reţinerii. Părintele Boca a relatat ce l-a determinat să se închinovieze şi a afirmat răspicat neaparteneţa sa la Mişcarea legionară, dar mai ales despre modul său de trăire monahală, de fapt ceea ce l-a făcut celebru şi atât de căutat. Al doilea monah, Ieronim Ştefan, deşi fusese încurajat şi el de membrii legionari să adere şi să se manifeste în spirit legionar, a declarat că nu a dorit să se implice în politică, alegând în cele din urmă viaţa monahală de la Sâmbăta de Sus.

În aceeaşi ordine de idei, arestarea părintelui Boca, suspectat de "activitate legionară" încă din 1943 şi prezenţa sa la mănăstirea Bistriţa trebuie încadrate în contextul evenimentelor care se desfăşurau după momentul 23 august 1944. Potrivit art. 15 din Convenţia de armistiţiu semnată de statul român la Moscova, se prevedea ca "organizaţiile fasciste" să fie interzise. Ceea ce s-a şi făcut de altfel. În acest sens avem ordinul circular nr. 23.987 din 22 decembrie 1944 al ministrului Afacerilor Interne prin care dispunea procedura de arestare a celor "care au făcut parte din fosta Mişcare legionară" sau care simpatizaseră cu aceasta.

Spre cele veşnice

Ultima acţiune de urmărire desfăşurată de Securitate împotriva părintelui Arsenie Boca, pe care am găsit-o consemnată în dosarul de urmărire informativă o avem din perioada 5 februarie 1975-29 septembrie 1989, cu întreruperi mari. Primul document găsit este o adresă a Inspectoratului de Securitate al Municipiului Bucureşti către unitatea specială "S", în care se cereau date despre "persoanele cu care are relaţii pe linia cultului ortodox din capitală şi provincie. În caz că aceştia urmează să se întâlnească să ni se comunice din timp pentru a se lua măsurile respective". Problema era urmărită de căpitanul Simion Gheorghe cu indicativul 111/SG, deci de la Direcţia a I-a – Informaţii Interne, problema cultul ortodox. Probabil că acest demers era rezultatul unei relatări sau precizări despre părintele Boca într-o notă informativă din munca de securitate desfăşurată în cercurile ortodoxe din Bucureşti.

Abia la 3 septembrie 1975 mai avem informaţii în nota dată de sursa "Barbu", atunci când acesta fusese instruit de ofiţerul de legătură pentru a merge în vizită la şantierul de pictură de la biserica Drăgănescu (azi oraşul Mihăileşti, jud. Ilfov), unde lucra părintele Boca. Însă, avea să nu-l găsească deoarece acesta se afla în concediu. Privitor la acest document trebuie spus că nu face parte dintr-o muncă organizată, ci este ceva secvenţial, un caz care ulterior, în supravegherea informativă deschisă în anii '80 împotriva părintelui Boca avea să constituie material probatoriu în urmărire. Afirmaţia ne este întărită de câteva documente emise ulterior şi care sunt simple verificări ale Securităţii strânse de ofiţerul care a avea să-l urmărească în anii ultimului deceniu comunist.

Documente mai apar în anul 1984. Este vorba de două note informative date de informatorul "Tâmplaru Ion" maiorului Cocârlea Constantin de la Securitatea oraşului Sinaia, în care vorbeşte de noua situaţie a părintelui Arsenie Boca – retragerea la pensie din activitatea de pictor bisericesc, din cauza vârstei şi sănătăţii cu care se confrunta, la Sinaia, pensie asigurată de Patriarhia Română şi despre fostele maici cu care se întâlneşte. În privinţa acestor două documente sunt de precizat câteva amănunte interesante. Se face referire în cadrul dialogului dintre părinte şi informator la perioada detenţiei, unde relatează "Tâmplaru Ion": "A fost cercetat şi de securitatea sovietică, însă nu a fost găsit vinovat", aspect pe care nu l-am găsit în altă parte. Se mai vorbeşte despre viaţa sa cotidiană: "Nu primeşte şi nu face vizite, neavând relaţii în Sinaia. Uneori face plimbări prin zonă împreună cu fostele măicuţe. Lunar merge la Bucureşti pentru a-şi ridica pensia de la Patriarhie, însă intenţionează să-şi transfere pensia la Sinaia". Un ultim aspect este cel privitor la instrucţiunile date informatorului de ofiţerul de legătură. La prima notă, din 4 iunie 1984, i se dă ca sarcini "să stabilească dacă posedă la domiciliu literatură necorespunzătoare şi legionară; deplasările pe care le face şi scopul lor; comentariile ce le face, privitoare la relaţiile cu diferiţi preoţi; dacă are un rol de întrunirea şi coordonarea activităţii celor 12 călugăriţe cu care domiciliază".

La 8 ianuarie 1985 se va aproba raportul cu propunerea de supraveghere informativă a părintelui Arsenie Boca. Iniţiativa se făcea pentru "stabilirea poziţiei şi activităţii actuale, fost membru legionar". Măsurile propuse erau: "Dirijarea sşursei] «Florea» şi «Tâmplaru» cu sarcini pentru stabilirea poziţiei şi comportării prezente a relaţiilor pe care le are şi natura acestora (…); efectuarea de investigaţii la domiciliu pentru a stabili preocupările ce le au relaţiile şi natura lor (…); contactarea periodică în scop de descurajare şi influenţare pozitivă; Măsuri pe linia gr. «S» Sinaia". Termenul era între 30 septembrie – 30 decembrie 1989.

De fapt, pe cine urmărea Securitatea? Pe un părinte hăituit aproape toată viaţa de poliţia politică, un om care în februarie 1988 făcea paralizie facială şi la piciorul stâng şi suferea de inimă – făcuse un infarct, motive pentru care a fost internat într-un spital din Bucureşti, un slujitor al Domnului care nici rugăciunile nu le mai putea rosti.

Şi totuşi ofiţerul Cocârlea Constantin raporta către superiori că în data de 10 aprilie 1989 îl vizita pentru "a verifica datele furnizate de informatorul «Tâmplaru»", unde a constatat: "Am încercat să discut cu el, însă cu greu am putut comunica cu el, deoarece are o pareză facială şi abia se poate percepe ce vrea să spună". Iar note informative se dădeau în continuare, cum este cea dată de "Florea Gh" la 28 septembrie 1989, în care spunea: "Cei apropiaţi lui sunt îngrijoraţi de starea sănătăţii şi au făcut pregătirile necesare pentru situaţia în care ar deceda".

La 29 septembrie 1989 maiorul de securitate Cocârlea Constantin propunea scoaterea din supravegherea informativă a părintelui Arsenie Boca. Acesta îşi motiva iniţiativa pe următoarele criterii: "Din măsurile întreprinse rezultă că nu desfăşoară activitate duşmănoasă împotriva orânduirii noastre socialiste şi nu întreţine relaţii cu elemente urmărite. În prezent este grav-bolnav, imobilizat la pat şi nu mai prezintă interes pentru securitatea statului (…) şi rămâne în evidenţele de Securitate". Cererea a fost aprobată la 7 octombrie 1989.

În ziua de 28 noiembrie 1989 părintele Arsenie Boca a trecut în rândul celor drepţi. A fost prohodit în ziua de 4 decembrie 1989 la mănăstirea Prislop cu participarea unei mulţimi impresionante de oameni care au dorit să-i aducă omagiul.

Concluzii

După această parcurs istoric încercăm să tragem câteva concluzii privitoare la marele duhovnic. Încă de la început am observat un apetit al organelor informative din România, indiferent de perioada istorică sau regimul politic, pentru a-l acuza pe părintele Boca de activitate în Mişcarea legionară.

Încă de la început, fiind în acele perioade tulburi, în care România cunoştea transformări politice marcante, părintele a încercat să prevină politizarea vieţii religioase care se clădea la mănăstirea lui Brâncoveanu. Însă, din dorinţa de a preveni a ajuns ca el să fie acuzat de ceea ce se ferea. Apoi, la venirea regimului de sorginte sovietică, noii "democraţi", în cadrul amplului plan de diminuare a vieţii religioase din România, l-au adus pe părintele pe scena activităţii legionare, acuzându-l de colaborare cu vârfurile legionare. De fapt, pentru că aici este cheia problemei în cazul acestui părinte şi poate servi ca model pentru alte situaţii, acolo unde se întemeia un grup de trăitori creştini după coordonatele unui duhovnic exista temerea, din partea puterii politice, că acesta poate fi manipulat împotriva siguranţei statului. Astfel de mişcări religioase îmbrăcate în haina legionară - care în cazul părintelui Boca nu s-a putut dovedi, dar s-a crezut - apoi asocierea acestuia la grupurile de rezistenţă din munţi – constituiau, în viziunea factorilor politici, un atentat la siguranţa statului. Precum, ne încredinţează şi maica Zamfira Constantinescu: "Părintele a fost cercetat întotdeauna pentru popularitatea pe care a avut-o, fiindcă se bănuia că acolo unde este adunare de oameni trebuie să fie şi instigaţie".

Mai mult, vacanţele spirituale pe care studenţii le făceau după 1946 la Sâmbăta părintelui Boca reprezenta un pericol pentru intenţiile de viitor al comuniştilor pentru generaţiile tinere, educarea în spiritul socialist şi clădirea "omului nou".

Din concepţiile părintelui Boca şi care de altfel le-am găsit în documentele consultate putem reliefa pe cea referitoare la relaţiile stat-Biserică, mai ales în perioada în care a suferit cel mai mult. În această privinţă redăm un pasaj din nota dată de "Rafael" din 22 iunie 1967: "Eu n-am făcut politică niciodată şi nici nu voi face. Mă voi încadra şi voi respecta legile ţării, dându-mi exemplu din Biblie când la Iisus au venit evrei cu o monedă cu efigia împăratului, voind să vadă ce spune. Iisus a spus daţi Cezarului ce-i a Cezarului şi lui Dumnezeu ce-i al lui Dumnezeu". Cât despre comunism, informatorului i-a împărtăşit: "Mi-a spus că o doreşte din suflet ca să se coboare şi cei din zgârâie nori cu picioarele pe pământ. I-am spus că dacă ar învinge comuniştii peste tot globul, în timp s-ar desfiinţa biserica".

În anul 1976, acelaşi părinte Boca să spună, pe când picta biserica Drăgănescu, spunea în dialog cu informatoarea "Vicol Tatiana": "Conducerii de astăzi nu le trebuie mănăstiri. Ei au lăsat câteva mănăstiri istorice şi atât. Ei vor ajunge să cuprindă întreg pământul şşi] vor conduce lumea. Până atunci va fi bine de noi. Atunci se va vedea care este creştin adevărat, că va răbda toate. Care nu va cădea în valul lumii.

Eu am zis: eu nu cred că vor ajunge să cuprindă tot pământul, mai ales că sunt oameni fără credinţă. Arsenie Boca a răspuns: Sunt îngăduiţi de D-zeu şi le ajută să pună stăpânire pe întregul glob pământesc (…). Nu te pune cu ei rău, ci să fi credincioasă, că D-zeu este în orice loc ca şi la Ierusalim ca şi la noi. Căci biserica din inima noastră nimeni nu o poate dărâma.

Eu am zis: că după desfiinţarea mănăstirii au venit mai multe maici aici la mine să mă vadă şi cineva m-a pârât şi am fost chemată la partid, unde mi-a[u] făcut observaţie.

El mi-a răspuns: pentru vina lui s-au scris 800 de pagini. Însă acum cine ştie câte or fi. O fi trecut de 1000. Să ştii că sunt pândari puşi (subl. aut.) de ei, să ne pândească pe fiecare în parte. Însă, D-zeu cere de la noi faptele şi sufletele, atât. Trebuie să fim dezbrăcaţi de orice şi numai pe D-zeu să-l avem în suflet".

Aici este de observat concepţia care o avea părintele privitoare la trăirea religioasă a monahilor după scoaterea forţată din mănăstiri. Se poate constata o adaptare a foştilor vieţuitori în condiţiile impuse de regimul comunist şi anume refugiul în inimă, spre o trăire spirituală interioară, permanentă, impusă de noile condiţii politice. Credem că numai astfel puteam încheia acest excurs în viaţa unui Om, a unui Slujitor de oameni, a unui slujitor care a ascultat de porunca lui Dumnezeu.

(Adrian Nicolae Petcu - Revista Rost, nr. 20 din octombrie 2004)







2Îmi place · · Distribuie

[Adrian Pop]

Iulian Balan
acum 7 ore ·




Părintele Arsenie Boca – un slujitor al Domnului, un slujitor pentru oameni

În multe momente din Istoria creştinismului găsim părinţi pe care Dumnezeu i-a învrednicit cu harul iubirii de oameni, a iubirii de semen, precum ne îndeamnă Mântuitorul nostru. Din iubire pentru creaţia Sa, Dumnezeu a dat oamenilor modele duhovniceşti care să conducă credincioşii pe Calea cea bună. Un astfel de model este părintele Arsenie Boca.
Cazul părintelui Boca este celebru. Însă, cât de cunoscut este o problemă aparte. Pe măsură ce arhivele sunt scoase la lumină şi cercetate, ne formăm o imagine cât mai clară asupra acestui important caz din istoria monahismului românesc.
În cele de mai jos redăm câteva pasaje ilustrative dintr-o carte care, va apărea în curând. Întreprinderea noastră se bazează pe izvoare inedite din arhiva fostei Securităţi şi doreşte să aducă o mică contribuţie la cunoaşterea cât mai serioasă a ceea ce-a fost fenomenul Arseie Boca în Biserica Ortodoxă Română.
Părintele Arsenie Boca s-a născut la 29 septembrie 1910 la Vaţa de Sus, jud. Hunedoara. Urmează Liceul naţional ortodox "Avram Iancu" din Brad, pe care îl absolvă în 1929, apoi cursurile Academiei Teologice din Sibiu, până în 1933. Printr-o bursă oferită de mitropolitul Ardealului urmează cursurile Institutului de Arte Frumoase din Bucureşti şi le audiază pe cele de Medicină ţinute de profesorul Francisc Rainer şi cele de Mistică creştină predate de Nichifor Crainic. Cu această ocazie profesorul Costin Petrescu îi va încredinţa pictarea scenei care îl reprezintă pe Mihai Viteazul la Atheneul Român. Pentru o experienţă duhovnicească, dar şi pentru documentare, va fi trimis de chiriarhul său la Muntele Athos. La 29 septembrie 1935 va fi hirotonit ca diacon celibatar de către mitropolitul Nicolae Bălan, pentru ca în Vinerea Izvorului Tămăduirii a anului 1940 să fie tuns în monahism la mănăstirea Sâmbăta de Sus.

Monahism în Ţara Făgăraşului

După actul de la 1918, alături de alte probleme religioase, care au intervenit în noua situaţie politică, a fost şi cea a monahismului. Biserica Ortodoxă Română trebuia să se ridice la înălţimea cerută de credincioşi. Monahismul trebuie să-şi revină şi să atingă prestigiul de odinioară. În cazul Arhiepiscopiei Sibiului, mitropolitul Nicolae Bălan a dorit să refacă mănăstirea ctitorită de marele domnitor Constantin Brâncoveanu, rămasă în părăsire după acţiunea armată antiortodoxă condusă de Bukow în secolul XVIII. Totodată, acelaşi ierarh era conştient că pentru aceasta trebuia să strângă călugări cu studiile superioare (în speţă teologice).

După 1928, mitropolitul Nicolae Bălan a început la Sâmbăta de Sus să înjghebe un centru monahal format din elite, din oameni bine pregătiţi şi întăriţi duhovniceşte, probabil pentru lansarea unei pepiniere de monahi pentru întreaga sa eparhie. Şi aceasta s-a realizat. De altfel, în presa sibiană din 1940 se reliefa "mişcătoarea şi emoţionanta tundere în monahism" a diaconului Zian Boca, unul dintre "luminaţii absolvenţi ai Academiei Andreiene". De altfel, la mănăstirea făgărăşeană se vor perinda numai teologi sibieni, îndemnaţi fiind de arhiereul Nicolae şi dornici de a descoperi tezaurul spiritual al Ortodoxiei. Pe lângă trăirea autentică a părintelui Arsenie, fapt ce i-a creat o aureolă de om al lui Dumnezeu, fiind căutat astfel de mulţimi de credincioşi, s-a adăugat susţinerea arhiereului, care la fiecare mare praznic oficia slujbe mari cu chemări către toţi credincioşii din eparhie.

Este cazul unor praznice care, după 1940, s-au desfăşurat cu mare somptuozitate şi prin participarea unor mulţimi impresionante de credincioşi, la toate acestea adăugându-se problemele ivite de desfăşurarea războiului în defavoarea părţii româneşti, situaţie ce a determinat oficierea unor slujbe aparte pentru pace. Aşa a fost de pildă în Vinerea Izvorului Tămăduirii din anul 1940, la slujba Sf. Liturghii oficiind ÎPS Nicolae Bălan, mitropolitul Ardealului şi PS Nicolae Colan, episcopul Vadului, Feleacului şi Clujului, în cadrul căreia a fost tuns în monahism diaconul Zian Boca, luându-şi numele de Arsenie, cu participarea unui număr impresionant de credincioşi. Cu această ocazie cronicarul scotea în evidenţă destinul tragic al mănăstirii brâncoveneşti în faţa prozelitismului greco-catolic din secolul XVIII în spaţiul transilvan, adăugat cu ofensiva militară austriacă. Nu ezita a remarca veridicitatea ortodoxă în actul religios şi drepturile ortodoxe în acest spaţiu creştin. Prin aceste afirmaţii coroborate cu poziţia mitropolitului Bălan faţă de greco-catolicism, exprimată încă de la întronizarea sa pe scaunul de la Sibiu, dar şi prin acţiunile ulterioare ale părintelui Boca după 1948 în fostul spaţiu greco-catolic transilvan, putem susţine că iniţiativa arhiereului ortodox, de renaştere monahală ortodoxă, se circumscria ofensivei sale generale de recuperare a întregului spaţiu, pe care îl arhipăstorea, pentru Ortodoxie. Mănăstirea, al cărui ctitor fusese un mare susţinător al Ortodoxiei, mai ales prin lăcaşul său din Ţara Oltului, trebuia să constituie un important pilon în drumul spre readucerea greco-catolicilor pe terenul dreptei credinţe.

Ulterior, praznicele arhiereşti au continuat să se desfăşoare cu o amploare din ce în ce mai mare. În prealabil, Mitropolia de la Sibiu îşi chema credincioşii la slujbele care se vor oficia la Sâmbăta. Credincioşii aveau astfel prilejul să guste din majestatea slujbelor oficiate de soboruri de preoţi în frunte cu mitropolitul, cum a fost cea din Vinerea dinaintea Floriilor (10 aprilie) a anului 1942. În ziarul "Telegraful Român", foaia diecezană sibiană de largă circulaţie, era anunţată oficierea tainei Sf. Maslu, program de spovedanie cu preoţi rânduiţi pentru aceasta, dacă credincioşii nu o făcuseră la parohiile de care aparţineau şi împărtăşirea la sfârşitul Sf. Liturghii ţinută duminică de mitropolitul Nicolae în fruntea unui sobor de preoţi. Pelerinii din ţinuturile îndepărtate beneficiau de adăpost şi toate cele necesare în parohiile din împrejurimi, iar preoţimea din protopopiatele din Făgăraş, Avrig şi Olt luau parte la pelerinaj în fruntea credincioşilor, procedând potrivit dispoziţiunilor arhiereşti. La acest pelerinaj erau chemaţi membrii "Oastei Domnului", care trebuiau să asigure şi colportajul. Cu această ocazie ierodiaconul Arsenie Boca era primit în treapta preoţească, iar proaspătul absolvent de Teologie, Vasile Şortan, în cea de diacon, ridicând momentul religios la o înaltă trăire spirituală.

"Mişcarea de la Sâmbăta" (se numea aşa datorită amploarei spirituale care o căpătase) avea să-l primească pe mareşalul Ion Antonescu cu soţia sa la praznicul Rusaliilor din 1942, unde mitropolitul a slujit alături de monahi. La sărbătoarea Sf. Apostoli (29 iunie) a anului 1944 mitropolitul avea să slujească în fruntea unui sobor format din protosinghel Ieronim Grovu, consilier mitropolitan, pr. Traian Ciocănelea, de la parohia Făgăraş, ieromonahii Arsenie Boca şi Serafim Popescu şi diacon Nicolae Mladin, profesor la Teologie Sibiu, cu participarea a 3000 credincioşi.

Pe lângă trăirea spirituală, centrul ortodox de la Sâmbăta trebuia să reprezinte şi un focar de redescoperire şi promovare a valorilor duhovniceşti pe care Ortodoxia le-a acumulat de-a lungul istoriei. Este vorba de traducerea şi publicarea celor mai exemplare trăiri spirituale strânse în cunoscuta lucrare numită Filocalia. Prin călătoria sa la Muntele Athos, părintele Arsenie Boca aducea părintelui profesor Dumitru Stăniloae câteva manuscrise cu aceste nepreţuite izvoare duhovniceşti. De altfel, acesta a şi colaborat la traducerea şi îngrijirea primelor patru volume din această serie, apărute în 1946-1948. Chiar preotul profesor Dumitru Stăniloae spunea în prefaţa celui de-al doilea volum că, "ajutorul hotărâtor la tipărirea acestui volum l-a dat însă iarăşi bunul meu fost student, Părintele Ieromonah Arsenie de la mănăstirea Brâncoveanu. Datorită abonamentelor masive ce le-a procurat P.C. Sa am putut face faţă unor greutăţi ce se ridicau ca munţii în calea tipăririi acestui volum. P.C. Sa poate fi numit pe drept cuvânt ctitor de frunte al Filocaliei româneşti. După imboldul ce mi l-a dat necontenit la traducerea acestei opere acum susţine cu putere neslăbită lucrarea de tipărire. Dacă Dumnezeu va ajuta să apară întreaga operă în româneşte, acest act va rămâne legat într-o mare măsură de numele P.C. Sale şi de mişcarea religioasă care a trezit-o în jurul mănăstirii de la Sâmbăta de Sus, pe cele mai autentice baze şi cu mijloacele celei mai curate duhovnicii, ale învăţăturii stăruitoare şi ale dragostei de suflete".

Când poporul căuta un duhovnic

Într-o notă informativă din 4 februarie 1964, dată de agentul "Iulian Nicoară", de la MAI Sibiu, se spunea despre părintele Arsenie Boca: "Ducând o viaţă extrem de severă şi supunându-se unei asceze riguroase s-a impus atenţiei tuturor călugărilor şi credincioşilor, care mergeau la mănăstire. El mânca foarte puţin şi numai legume, numai de post. El dormea jos pe podele şi se ruga necontenit, stând ceasuri întregi în genunchi la rugăciune. A început apoi să predice şi să spovedească credincioşii care veneau la el. Atât în predică, cât şi în spovedanie era sever, aspru cu greşelile, cu păcatele oamenilor.

A fost extremist, era riguros şi exagerat în pretenţii de viaţă curată, de post, de rugăciune, de înfrânare, de spiritualism. Pentru sine a început să scobească în stânca muntelui, la înălţimi mari, o celulă (sic!), unde voia să se retragă şi să trăiască izolat de lume. Construcţia fizică şfiind] puţin rezistentă - el a fost totdeauna slab, palid, anemic - s-a îmbolnăvit de piept. Medicii i-au interzis postul şi i-au recomandat hrană şi odihnă.

Faima lui de călugăr riguros, de om al lui Dumnezeu, mersese până la marginea ţării. Lumea venea nebună spre el. Era în timpul războiului. Dureri, necazuri şi suferinţe erau multe. Ţăranii şi intelectualii veneau cu sutele, cu miile de pretutindeni să-l vadă, să-l audă, să stea de vorbă cu «Sfântul» de la Sâmbăta".

De aceea aveau să-l cerceteze mulţi credincioşi, inclusiv cei care doreau să-şi mărturisească faptele săvârşite pentru idealurile politice, după cum aflăm din declaraţia din 16 iunie 1948 dată Siguranţei: "După câţiva ani de la călugăria mea şi intrarea în preoţie, mi s-a întâmplat un lucru pe care nu l-am urmărit: o mare influenţă în popor, o faimă de predicator şi de preot (…). Printre pelerinii pocăiţi, care vin la mănăstire să-şi mărturisească vinovăţiile şi să-şi pună conştiinţa în acord cu creştinismul sunt şi mulţi legionari". Această situaţie a determinat ca Siguranţa/Securitatea să iniţieze urmărirea informativă asupra părintelui Boca.

Mai mult de atât, părintele Arsenie a fost anchetat pentru posibilele legături cu legionarii, potrivit declaraţiei sale din 10 iunie 1948 dată Siguranţei: "În trecut şi în prezent n-am fost înscris în nici o formaţie politică, n-am activat în nici un fel şi nici n-am cotizat ca simpatizant. Dovadă că n-am făcut parte nici din simpatizanţii legionarilor pot să spun că, deşi amator de cărţi, n-am cumpărat şi n-am citişt] nici o publicaţie legionară. M-am consacrat exclusiv propovăduirii religiei. Datorită faptului că m-am consacrat cu toată viaţa creştinismului şi deci luării în serios a preoţiei, mi s-a răspândit un nume ca atare. Au venit mulţi oameni să-şi mai pună sufletul în acord cu creştinismul. Au venit şi legionari. Ca preot a trebuit să-i primesc a sta de vorbă cu ei. Un preot stă de vorbă cu orice fel de oameni. Poziţia mea preoţească faţă de ei a fost următoarea: M-am silit din toate puterile să-i dezpoliticianizez înţelegând prin aceasta ce-i determina să arunce pistolul, răzbunarea, conspiraţia, subversitatea, jurământul reacţionismului tacit sau manifest faţă de stăpânirea constituită. Cred că mulţi m-au înţeles şi lepădând poziţiile greşite au revenit la creştinismul care nu se ceartă cu stăpânirea (…). Le-am propovăduit calea împăcării cu Dumnezeu în funcţie de împăcareşa] cu oamenii, deci şi cu stăpânirea".

În timpul anchetei din 11 octombrie 1955, Nichifor Crainic, anchetat pentru a da informaţii despre părintele Arsenie Boca, spunea că acesta "este de reală valoare spirituală, care s-a făcut foarte cunoscut în părţile ardelene, prin viaţa lui personală, riguros morală, prin predicile lui de o mare putere de influenţă asupra sufletelor şi printr-o pătrunzătoare artă de a lămuri stările de psihologie religioasă şi de a da sfaturi duhovniceşti (…). În scurtă vreme mănăstirea Sâmbăta de Sus a ajuns un loc de pelerinaje religioase, sute şi mii de oameni venind să-l asculte pe părintele Arsenie. Până în anul 1945, dată după care eu nu mai ştiu nimic, mişcarea de la Sâmbăta de Sus avea un caracter pur religios, fără nici un fel de amestec politic".

Celebru fiind, căutat de toţi cei însetaţi de izvorul adevărului de credinţă, părintele Arsenie Boca era invitat de maicile de la mănăstirea Bistriţa-Vâlcea ca "să cerceteze din când în când obştea noastră de călugăriţe pentru zidire sufletească", precum spunea într-o adresă maica stareţă, Olga Gologan, către mitropolitul Nifon al Olteniei, în data de 10 noiembrie 1944. Cererea de binecuvântare este dată de către Nifon al Olteniei la 14 noiembrie 1944, pentru ca la 24 noiembrie maica Olga Gologan să roage pe mitropolitul Nicolae al Ardealului să binecuvânteze venirea temporară a părintelui Boca la mănăstirea Bistriţa. Vizita duhovnicească a părintelui la Bistriţa a fost interpretată de organele de Siguranţă, ca o "activitate politică subversivă" şi, prin urmare, împreună cu monahul Ieronim Ştefan, a fost arestat.

Părintele Arsenie Boca a fost de asemenea solicitat de principesa Ileana de Habsburg, în vara lui 1947, care "a venit la mănăstirea Sâmbăta de Sus, pentru prima dată şi cu această ocazie am cunoscut-o personal", după cum spunea părintele nostru, în ancheta penală din 5 octombrie 1955. "Ea venise, continuă părintele, cu scopul ca să cunoască mănăstirea, să mă cunoască pe mine şi să-mi asculte predicile mele. După ce am făcut cunoştinţă personal cu ea, am condus-o la apartamentul mitropolitului şi îmi amintesc că i-a plăcut aranjamentul de la mănăstire şi peisajul. În discuţiile purtate, ea şi-a exprimat dorinţa ca eu să merg în vizită la castelul Bran, unde avea locuinţa. I-am răspuns că nu pot să merg altfel, decât numai cu aprobarea mitropolitului Bălan".

După obţinerea binecuvântării de la mitropolitul Nicolae Bălan al Ardealului, principesa Ileana l-a invitat la Bran în mai multe rânduri, după cum şi aceasta l-a vizitat de mai multe ori la mănăstirea Sâmbăta. La Bran, spune părintele, "ţineam predici cu caracter religios în faţa domniţei Ileana şi a unor doamne care compuneau anturajul domniţei, însă numele şlor] nu le cunosc. La predicile ţinute de mine mai veneau surorile din spital, medici şi farmacişti ş…].

Tot la castelul Bran a mai venit şi regina Elena, şcare] cred că era însoţită de doamnele de onoare. Am cunoscut şi pe regina Elena; personal, am avut discuţii personalşe] cu ea, însă foarte puţin, discuţii care s-au rezumat la starea sănătăţii ei. Alte discuţii nu am avut cu ea ş…].

Alte preocupări pe care le aveam la castelul Bran, în afară de predici, tălmăceam anumite părţi din Scriptură şi răspundeam la diferite întrebări care mi se puneau în legătură cu credinţa. Am făcut o slujbă împreună cu preotul din Bran, Lascu, la aşezarea pietrei fundamentale a capelei din curtea spitalului de la Bran.

În afară de preocupările duhovniceşti, vizitam pe domniţa Ileana, în apartamentul ei, unde am avut şi discuţii cu ea. Astfel, îmi amintesc că am discutat despre moartea lui Zelea Codreanu, spunându-mi că în ceea ce o priveşte ea l-a simpatizat şi că regretă moartea lui, comisă de fratele ei Carol al II-lea, exprimând următoarele cuvinte: «România este singura ţară în care succesul nu are succes» şsubl. ns ANP]. S-a referit la succesul pe care îl avea Codreanu, însă care nu a dus la nici un succes, făcându-l vinovat în acest sens pe Carol al II-lea".

Acelaşi părinte va merge cu principesa în diferite locuri din Bucureşti, unde se aflau diferiţi cunoscuţi, bolnavi, printre care Maria Antonescu şi mama Mareşalului. Aici, de reţinut este următoarea secvenţă redată de părintele Boca în timpul anchetei din 1955: "În discuţiile care s-au creat acolo, ştiu că Maria se plângea că o duce greu, că este părăsită de toţi cunoscuţii ei şi nu are cu ce se întreţine, iar mama lui Ion Antonescu spunea că nu se poate împăca în conştiinţa ei: «Cum Dumnezeu a dat posibilitatea acestora (se referea la conducerea actuală din R.P.R.) şsic!] să-i omoare fiul».

I-am recomandat să nu se răzvrătească împotriva lui D-zeu, pentru că El ştie ce face şi i-am indicat ca duhovnic pe preotul Gala Galaction, despre care nu ştiu dacă a fost sau nu". Întâlnirile cu principesa Ileana au durat până în noiembrie 1947.

La mănăstirea Prislop, fiind duhovnic, avea să fie cercetat de foarte mulţi credincioşi. Conform unei adrese a Biroului de securitate Haţeg către Serviciul Judeţean de Securitate Hunedoara – Deva, din 9 august 1950, se spunea: "Am constatat că într-adevăr în ziua de 24 iunie 1950 şnaşterea Sfântului Ioan Botezătorul, n.n. ANP] au fost la această mănăstire foarte mulţi oameni pentru rugăciuni, din regiunile Braşov, Alba-Iulia şi Sibiu. La fel în ziua de 4 august 1950 şajunul praznicului Schimbării la Faţă, n.n., ANP], s-a îndreptat spre mănăstire un număr de circa 30 bărbaţi şi femei din judeţul Sibiu.

Tot în această zi, un alt grup de circa 20 bărbaţi şi femei au trecut la mănăstire, care erau din regiunea Bradului, judeţul Hunedoara. Se observă zilnic trecând asemenea grupuri în special femei la această mănăstire, care sunt atraşi de preotul Arsenie Boca ş…] şşi] este căutat zilnic de persoane din Braşov, Sibiu, Făgăraş şi Bucureşti, ale căror vizite se par foarte suspecte sub pretextul credinţei (spovedanie), care se prelungesc 3-7 zile şi chiar mai multe săptămâni".

Autorităţile au intrat în panică datorită masei imense de credincioşi care mergeau în pelerinaj, hotărându-se astfel diminuarea fenomenului, prin arestarea celui căutat pentru îndrumările duhovniceşti.

"Iubiţi pe preoţi acum, până-i mai aveţi!"

În contextul unei căutări permanente pentru ieşirea din război, printr-o pace separată, în rândurile guvernanţilor, dar şi al intelectualilor şi politicienilor din opoziţie, în perioada 1943-23 august 1944, părintele Arsenie avea să fie urmărit în continuare de Serviciul Secret al Jandarmeriei şi de Siguranţă. Mai exact, Mitropolia Ardealului organiza la începutul anului 1944 "o serie de misiuni religioase, cu ajutorul celui mai eminent călugăr al mănăstirii Brâncoveneşti, de la Sâmbăta de Sus, Făgăraş, anume Arsenie Boca. Prima misiune de acest fel a avut loc duminică ş30 ianuarie 1944 – praznicul Sfinţilor Trei Ierarhi, n.n.] la Sălişte şi va urma apoi la Sibiu şi pe valea Hârtibaciului. Din predicile susnumitului se reţine şcă] lumea desprinde o gravă acuzaţie la adresa Germaniei, care s-ar fi ridicat cu război împotriva rânduielilor firii şi ale lui Dumnezeu". Acţiunea era încurajată şi popularizată de Biserică prin publicaţia rurală "Lumina Satelor". Rugăciunile iniţiate de mitropolitul Nicolae Bălan, împreună cu părintele Arsenie Boca au continuat la Sibiu, la data de 20 februarie unde, conform unei note informative, catedrala "a fost transformată în loc de pelerinaj, ea dovedindu-se neîncăpătoarea pentru marele număr de credincioşi şi «ostaşi ai Domnului» veniţi din diferite părţi ale Ardealului, pentru a asculta predicile călugărului Arsenie Boca".

După evenimentele de la 23 august 1944, părintele Boca avea să fie din nou urmărit, de data aceasta de Siguranţa comunizată, din cauza documentelor care îl incriminau de "activitate legionară". Mai exact, în cadrul campaniei de purificare de "elementele legionare şi fasciste" a aparatului de stat, acţiune ce a atins şi Biserica Ortodoxă Română, din ordinul expres al ministrului Cultelor, preotul Constantin Burducea, monahii Arsenie Boca şi Ieronim Ştefan de la mănăstirea Sâmbăta, aflaţi la mănăstirea Bistriţa Vâlcea, sunt reţinuţi. De ce? Nu se spune în adresa Siguranţei Râmnicu Vâlcea către Direcţiunea Generală a Poliţiei-Siguranţă, din data de 23 iulie 1945. Dar, putem susţine, că aceasta s-a făcut din suspiciunea de "activitate legionară de la mănăstirea Bistriţa", după cum se reflectă în raportul comisarului Filip Nicolae, şeful Siguranţei Râmnicu-Vâlcea, din iulie 1945: "În ceea ce priveşte activitatea politică şla mănăstirea Bistriţa], putem lansa presupunerea (subl. ns ANP) bazată pe un adevăr mai mult decât propozabil, că în această mănăstire mai dăinuieşte încă o atmosferă de simpatie vădită pentru legionarism, aceasta cu atât mai mult că aici a fost locul în care a fost internat ex-Mareşalul Antonescu, care era vizitat des la timpul său de corifeii şi promotorii politicii naziste şi legionare, astfel că aceştia au ştiut să lase urme adânci şi reminiscenţe care nu pot dispărea cu uşurinţă, decât printr-o completă despărţire a celor ce au fost în trecut prin aceste locuri, în caz contrar germenul conducător al distrugerii şi subminării noastre politice va găsi aici un teren slab şi propice dezvoltării lui".

Prezenţa preotului nostru la Bistriţa, în viziunea aceluiaşi comisar, era următoarea: "Venirea călugărului Arsenie Boca prin aceste locuri, deşi nu este dovedită (subl. ns. ANP) cu probe materiale, că ar putea fi pusă în legătură cu vreo activitate politică subversivă, însă cum am arătat, presupunerile noastre fiind bazate pe realităţi politice, nu pot fi dezminţite. Adevărat este că sus numitul era des vizitat de mult tineret (studenţi, studente) şi tineri ofiţeri, iar la mănăstirea Sâmbăta era în contact strâns cu tineretul ce nutrea idei şi avea legături cu cercurile maniste". Şi totuşi ajunge la concluzia că, "ieromonahul Boca nu şi-a manifestat niciodată şi sub nici o formă în predicile sale vreun crez politic, aspect constatat şi în urma ţinerii predicilor la şmănăstirea] Horezu".

Altfel spus, datorită popularităţii de care se bucura părintele şi în condiţiile în care fusese chemat la o mănăstire "legionară", organele Siguranţei aveau în vedere o posibilă manifestare legionară de proporţii, în circumstanţele în care acestea încercau să preîntâmpine orice acţiune de iniţiativă legionară.

Când a fost arestat părintele Boca nu rezultă din filele dosarului penal, însă aflăm că acesta împreună cu monahul Ieronim Ştefan, erau predaţi la 23 iulie de Siguranţa Râmnicu Vâlcea către DGP-Siguranţă. Astfel, la 25 iulie, şeful Siguranţei Generale ordona executarea "completarea cercetărilor şi şa unui] referat de situaţie. Vor fi căutaţi la fişele Aşrhivei ] Sşiguranţei] şi se vor cere antecedentele telefonic prin poliţiile respective, ss/Cernăianu". În jurul datei de 30 iulie 1945, cei doi aveau să fie eliberaţi din arestul Siguranţei Generale, la ordinul ministrului Afacerilor Interne.

Potrivit documentelor consultate de noi, cei doi monahi arestaţi la Râmnicu-Vâlcea, au dat două declaraţii, sub formă de autobiografii, datate 17 iulie 1945, în care aceştia şi-au descris viaţa în linii mari, până la momentul reţinerii. Părintele Boca a relatat ce l-a determinat să se închinovieze şi a afirmat răspicat neaparteneţa sa la Mişcarea legionară, dar mai ales despre modul său de trăire monahală, de fapt ceea ce l-a făcut celebru şi atât de căutat. Al doilea monah, Ieronim Ştefan, deşi fusese încurajat şi el de membrii legionari să adere şi să se manifeste în spirit legionar, a declarat că nu a dorit să se implice în politică, alegând în cele din urmă viaţa monahală de la Sâmbăta de Sus.

În aceeaşi ordine de idei, arestarea părintelui Boca, suspectat de "activitate legionară" încă din 1943 şi prezenţa sa la mănăstirea Bistriţa trebuie încadrate în contextul evenimentelor care se desfăşurau după momentul 23 august 1944. Potrivit art. 15 din Convenţia de armistiţiu semnată de statul român la Moscova, se prevedea ca "organizaţiile fasciste" să fie interzise. Ceea ce s-a şi făcut de altfel. În acest sens avem ordinul circular nr. 23.987 din 22 decembrie 1944 al ministrului Afacerilor Interne prin care dispunea procedura de arestare a celor "care au făcut parte din fosta Mişcare legionară" sau care simpatizaseră cu aceasta.

Spre cele veşnice

Ultima acţiune de urmărire desfăşurată de Securitate împotriva părintelui Arsenie Boca, pe care am găsit-o consemnată în dosarul de urmărire informativă o avem din perioada 5 februarie 1975-29 septembrie 1989, cu întreruperi mari. Primul document găsit este o adresă a Inspectoratului de Securitate al Municipiului Bucureşti către unitatea specială "S", în care se cereau date despre "persoanele cu care are relaţii pe linia cultului ortodox din capitală şi provincie. În caz că aceştia urmează să se întâlnească să ni se comunice din timp pentru a se lua măsurile respective". Problema era urmărită de căpitanul Simion Gheorghe cu indicativul 111/SG, deci de la Direcţia a I-a – Informaţii Interne, problema cultul ortodox. Probabil că acest demers era rezultatul unei relatări sau precizări despre părintele Boca într-o notă informativă din munca de securitate desfăşurată în cercurile ortodoxe din Bucureşti.

Abia la 3 septembrie 1975 mai avem informaţii în nota dată de sursa "Barbu", atunci când acesta fusese instruit de ofiţerul de legătură pentru a merge în vizită la şantierul de pictură de la biserica Drăgănescu (azi oraşul Mihăileşti, jud. Ilfov), unde lucra părintele Boca. Însă, avea să nu-l găsească deoarece acesta se afla în concediu. Privitor la acest document trebuie spus că nu face parte dintr-o muncă organizată, ci este ceva secvenţial, un caz care ulterior, în supravegherea informativă deschisă în anii '80 împotriva părintelui Boca avea să constituie material probatoriu în urmărire. Afirmaţia ne este întărită de câteva documente emise ulterior şi care sunt simple verificări ale Securităţii strânse de ofiţerul care a avea să-l urmărească în anii ultimului deceniu comunist.

Documente mai apar în anul 1984. Este vorba de două note informative date de informatorul "Tâmplaru Ion" maiorului Cocârlea Constantin de la Securitatea oraşului Sinaia, în care vorbeşte de noua situaţie a părintelui Arsenie Boca – retragerea la pensie din activitatea de pictor bisericesc, din cauza vârstei şi sănătăţii cu care se confrunta, la Sinaia, pensie asigurată de Patriarhia Română şi despre fostele maici cu care se întâlneşte. În privinţa acestor două documente sunt de precizat câteva amănunte interesante. Se face referire în cadrul dialogului dintre părinte şi informator la perioada detenţiei, unde relatează "Tâmplaru Ion": "A fost cercetat şi de securitatea sovietică, însă nu a fost găsit vinovat", aspect pe care nu l-am găsit în altă parte. Se mai vorbeşte despre viaţa sa cotidiană: "Nu primeşte şi nu face vizite, neavând relaţii în Sinaia. Uneori face plimbări prin zonă împreună cu fostele măicuţe. Lunar merge la Bucureşti pentru a-şi ridica pensia de la Patriarhie, însă intenţionează să-şi transfere pensia la Sinaia". Un ultim aspect este cel privitor la instrucţiunile date informatorului de ofiţerul de legătură. La prima notă, din 4 iunie 1984, i se dă ca sarcini "să stabilească dacă posedă la domiciliu literatură necorespunzătoare şi legionară; deplasările pe care le face şi scopul lor; comentariile ce le face, privitoare la relaţiile cu diferiţi preoţi; dacă are un rol de întrunirea şi coordonarea activităţii celor 12 călugăriţe cu care domiciliază".

La 8 ianuarie 1985 se va aproba raportul cu propunerea de supraveghere informativă a părintelui Arsenie Boca. Iniţiativa se făcea pentru "stabilirea poziţiei şi activităţii actuale, fost membru legionar". Măsurile propuse erau: "Dirijarea sşursei] «Florea» şi «Tâmplaru» cu sarcini pentru stabilirea poziţiei şi comportării prezente a relaţiilor pe care le are şi natura acestora (…); efectuarea de investigaţii la domiciliu pentru a stabili preocupările ce le au relaţiile şi natura lor (…); contactarea periodică în scop de descurajare şi influenţare pozitivă; Măsuri pe linia gr. «S» Sinaia". Termenul era între 30 septembrie – 30 decembrie 1989.

De fapt, pe cine urmărea Securitatea? Pe un părinte hăituit aproape toată viaţa de poliţia politică, un om care în februarie 1988 făcea paralizie facială şi la piciorul stâng şi suferea de inimă – făcuse un infarct, motive pentru care a fost internat într-un spital din Bucureşti, un slujitor al Domnului care nici rugăciunile nu le mai putea rosti.

Şi totuşi ofiţerul Cocârlea Constantin raporta către superiori că în data de 10 aprilie 1989 îl vizita pentru "a verifica datele furnizate de informatorul «Tâmplaru»", unde a constatat: "Am încercat să discut cu el, însă cu greu am putut comunica cu el, deoarece are o pareză facială şi abia se poate percepe ce vrea să spună". Iar note informative se dădeau în continuare, cum este cea dată de "Florea Gh" la 28 septembrie 1989, în care spunea: "Cei apropiaţi lui sunt îngrijoraţi de starea sănătăţii şi au făcut pregătirile necesare pentru situaţia în care ar deceda".

La 29 septembrie 1989 maiorul de securitate Cocârlea Constantin propunea scoaterea din supravegherea informativă a părintelui Arsenie Boca. Acesta îşi motiva iniţiativa pe următoarele criterii: "Din măsurile întreprinse rezultă că nu desfăşoară activitate duşmănoasă împotriva orânduirii noastre socialiste şi nu întreţine relaţii cu elemente urmărite. În prezent este grav-bolnav, imobilizat la pat şi nu mai prezintă interes pentru securitatea statului (…) şi rămâne în evidenţele de Securitate". Cererea a fost aprobată la 7 octombrie 1989.

În ziua de 28 noiembrie 1989 părintele Arsenie Boca a trecut în rândul celor drepţi. A fost prohodit în ziua de 4 decembrie 1989 la mănăstirea Prislop cu participarea unei mulţimi impresionante de oameni care au dorit să-i aducă omagiul.

Concluzii

După această parcurs istoric încercăm să tragem câteva concluzii privitoare la marele duhovnic. Încă de la început am observat un apetit al organelor informative din România, indiferent de perioada istorică sau regimul politic, pentru a-l acuza pe părintele Boca de activitate în Mişcarea legionară.

Încă de la început, fiind în acele perioade tulburi, în care România cunoştea transformări politice marcante, părintele a încercat să prevină politizarea vieţii religioase care se clădea la mănăstirea lui Brâncoveanu. Însă, din dorinţa de a preveni a ajuns ca el să fie acuzat de ceea ce se ferea. Apoi, la venirea regimului de sorginte sovietică, noii "democraţi", în cadrul amplului plan de diminuare a vieţii religioase din România, l-au adus pe părintele pe scena activităţii legionare, acuzându-l de colaborare cu vârfurile legionare. De fapt, pentru că aici este cheia problemei în cazul acestui părinte şi poate servi ca model pentru alte situaţii, acolo unde se întemeia un grup de trăitori creştini după coordonatele unui duhovnic exista temerea, din partea puterii politice, că acesta poate fi manipulat împotriva siguranţei statului. Astfel de mişcări religioase îmbrăcate în haina legionară - care în cazul părintelui Boca nu s-a putut dovedi, dar s-a crezut - apoi asocierea acestuia la grupurile de rezistenţă din munţi – constituiau, în viziunea factorilor politici, un atentat la siguranţa statului. Precum, ne încredinţează şi maica Zamfira Constantinescu: "Părintele a fost cercetat întotdeauna pentru popularitatea pe care a avut-o, fiindcă se bănuia că acolo unde este adunare de oameni trebuie să fie şi instigaţie".

Mai mult, vacanţele spirituale pe care studenţii le făceau după 1946 la Sâmbăta părintelui Boca reprezenta un pericol pentru intenţiile de viitor al comuniştilor pentru generaţiile tinere, educarea în spiritul socialist şi clădirea "omului nou".

Din concepţiile părintelui Boca şi care de altfel le-am găsit în documentele consultate putem reliefa pe cea referitoare la relaţiile stat-Biserică, mai ales în perioada în care a suferit cel mai mult. În această privinţă redăm un pasaj din nota dată de "Rafael" din 22 iunie 1967: "Eu n-am făcut politică niciodată şi nici nu voi face. Mă voi încadra şi voi respecta legile ţării, dându-mi exemplu din Biblie când la Iisus au venit evrei cu o monedă cu efigia împăratului, voind să vadă ce spune. Iisus a spus daţi Cezarului ce-i a Cezarului şi lui Dumnezeu ce-i al lui Dumnezeu". Cât despre comunism, informatorului i-a împărtăşit: "Mi-a spus că o doreşte din suflet ca să se coboare şi cei din zgârâie nori cu picioarele pe pământ. I-am spus că dacă ar învinge comuniştii peste tot globul, în timp s-ar desfiinţa biserica".

În anul 1976, acelaşi părinte Boca să spună, pe când picta biserica Drăgănescu, spunea în dialog cu informatoarea "Vicol Tatiana": "Conducerii de astăzi nu le trebuie mănăstiri. Ei au lăsat câteva mănăstiri istorice şi atât. Ei vor ajunge să cuprindă întreg pământul şşi] vor conduce lumea. Până atunci va fi bine de noi. Atunci se va vedea care este creştin adevărat, că va răbda toate. Care nu va cădea în valul lumii.

Eu am zis: eu nu cred că vor ajunge să cuprindă tot pământul, mai ales că sunt oameni fără credinţă. Arsenie Boca a răspuns: Sunt îngăduiţi de D-zeu şi le ajută să pună stăpânire pe întregul glob pământesc (…). Nu te pune cu ei rău, ci să fi credincioasă, că D-zeu este în orice loc ca şi la Ierusalim ca şi la noi. Căci biserica din inima noastră nimeni nu o poate dărâma.

Eu am zis: că după desfiinţarea mănăstirii au venit mai multe maici aici la mine să mă vadă şi cineva m-a pârât şi am fost chemată la partid, unde mi-a[u] făcut observaţie.

El mi-a răspuns: pentru vina lui s-au scris 800 de pagini. Însă acum cine ştie câte or fi. O fi trecut de 1000. Să ştii că sunt pândari puşi (subl. aut.) de ei, să ne pândească pe fiecare în parte. Însă, D-zeu cere de la noi faptele şi sufletele, atât. Trebuie să fim dezbrăcaţi de orice şi numai pe D-zeu să-l avem în suflet".

Aici este de observat concepţia care o avea părintele privitoare la trăirea religioasă a monahilor după scoaterea forţată din mănăstiri. Se poate constata o adaptare a foştilor vieţuitori în condiţiile impuse de regimul comunist şi anume refugiul în inimă, spre o trăire spirituală interioară, permanentă, impusă de noile condiţii politice. Credem că numai astfel puteam încheia acest excurs în viaţa unui Om, a unui Slujitor de oameni, a unui slujitor care a ascultat de porunca lui Dumnezeu.

(Adrian Nicolae Petcu - Revista Rost, nr. 20 din octombrie 2004)







2Îmi place · · Distribuie

[Adrian Pop]

Manastirea Prislop

Apreciată · acum 55 minute


Pe urmele Părintelui Arsenie Boca: Calvarul Mitropolitului Nicolae Mladin


Nicolae Mladin în anii studenţiei



La Gura Râului, localitatea sibiană cu nume nemaiîntâlnit, l-am căutat iar pe Părintele Ioan Peană, pentru a ne mai dezvălui din cele trăite în anii petrecuţi în calitate de şofer, diacon şi preot, alături de Înalt Preasfinţitul Nicolae Mladin, Mitropolitul Ardea*lului (1967-1981) şi ca om de legă*tură tainică între Vlădica de la Sibiu şi Părintele Arsenie Boca.
Fiu de miner din Munţii Apuseni, născut la 18 decembrie 1914 la A*brud, Nicolae Mladin a făcut studii de Teologie la Oradea, Chişinău şi Bu*cureşti. Pe 1 mai 1940, s-a închi*noviat alături de fericitul Părinte Arsenie la Mânăstirea Brâncoveanu. Profesor la Aca*de*mia Teologică "An*dreiană" din Sibiu, din 1943, a fost unul dintre stâlpii mişcării du*hov*niceşti de la Sâm*băta. În 1947, la praz*nicul "Adormirii Maicii Dom*nu*lui", a fost tuns în monahism. Ie*romonah din 15 au*gust 1949, în 1967 a fost ales Mitropolit al Ardea*lului.
Părintele Arsenie l-a iubit pentru sufletul său bun, i-a apreciat cultura teologică şi l-a admirat ca mare pre*dicator. Între cei doi călugări cu care a reînceput viaţa monahală la Sâm*băta a rămas o prietenie statornică.

Şofer la Mitropolia Ardealului

[Adrian Pop]

Francu Areta a adăugat un comentariu la asta.


Doina Dorneanu a distribuit o fotografie postată de Mirabela Daria.


Din cati oameni am cunoscut eu,care au lucrat in Biserica,consider ca Parintele Arsenie Boca a fost cel mai de varf,culmea vietuitorilor si propovaduitorilor in contemporaneitatea noastra




Din cati oameni am cunoscut eu,care au lucrat in Biserica,consider ca Parintele Arsenie Boca a fost cel mai de varf,culmea vietuitorilor si propovaduitorilor in contemporaneitatea noastra Arhimadritul Teofil Paraian

[Adrian Pop]

Părintele Arsenie Boca a distribuit o fotografie postată de Sfântul Munte Athos.






Părintele Arsenie Boca. Mărturia Părintelui Pantelimon Munteanu de la Mănăstirea Ghighiu - fragmente- Prima întâlnire cu Părintele L-am cunoscut pe Părintele Arsenie când trebuia să plec în armată, eram foarte tânăr. Şi m-am dus cu acest gând să-l întreb ce este bine pentru mine, să fac armata sau nu. Părintele slujea atunci, la Sâmbăta de Sus. Şi era puhoi de lume, iar pentru Părintele se făcuse aşa o cărare. Eu m-am vârât aşa printre acei oameni să ajung cumva mai aproape de Părintele. Eu nu-l ştiam pe Părintele, el nu mă ştia. A trecut printre oameni, s-a oprit în dreptul meu şi mi-a zis: ,,Te duci acasă şi să-ţi faci armata! Şi după armată să vii să stai de vorbă cu mine”. Eu n-am putut să zic şi să fac nimic. Pur şi simplu am încremenit. O întâmplare cu regele Mihai În 1944 a venit la mănăstire la Sâmbăta, regele cu mama sa. Părintele Arsenie lucra în grădină fiind îmbrăcat într-un halat, dintr-un material ca de sac. Nu aveai cum să-l cunoşti în hainele acelea. Şi regele cu suita au tras la lacurile din incinta mănăstirii, la cele două lacuri de acolo. Şi şedeau acolo la masă. Regele Mihai, cum era el aşa mai copilăros a spus: ,,Mamă, uite ce peşti frumoşi. Parcă aş mânca un păstrăv! Da ce să le fac la peşti, că n-am cu ce să-i prind?! Daţi-mi să-i împuşc!”. Şi el vorbea franţuzeşte. La care Părintele Arsenie, nefiind departe, i-a vorbit tot în franţuzeşte, sfătuindu-l: ,,Nu e bine ce faceţi, că este război şi se consideră uz de armă!”. Regele a întrebat atunci: ,,Dar cine mai este şi acesta de mă opreşte pe mine să fac ce vreau, el nu ştie cine sunt?” Părintele i-a spus atunci tot în franţuzeşte: ,,Dumneata să pleci din ţară. Fiindcă or să te împuşte. Îl vor împuşca şi pe generalul Antonescu. Dacă nu pleci te împuşcă!”. Şi a auzit şi mama regelui acestea. Arestarea Părintelui la Mănăstirea Brâncoveanu Au venit patru inşi şi un procuror să-l aresteze. Şi au întrebat unde este Părintele. I-au spus şi au ajuns unde locuia Părintele. Până să bată ei la uşă, Părintele a ieşit şi i-a întrebat: ,,Pe cine căutaţi?”. La care securiştii au zis: ,,Pe voi trântorilor, hoţilor, şmecherilor!”. Părintele s-a băgat între ei, i-a călcat pe picioare şi privindu-i în ochi, le-a zis: ,,Suntem mai hoţi ca voi, mai şmecheri, mai trântori? Eu ştiu de ce aţi venit!”… Şi atunci nu a mai putut vorbi niciunul dintre cei veniţi să-l aresteze… Avea nişte ochi albaştri, când te privea, te pătrundea… ,,Ştiu de ce aţi venit, dar nu vin cu voi!” le-a spus Părintele… ,,Eu vin mâine, dimineaţă… Dimineaţă sunt la voi la Braşov”. Au dat aceia să riposteze, dar Pr. Arsenie le-a spus: „Nu merg cu voi acum, că dacă mergem vă spargeţi şi maşina, vă spargeţi şi capetele… Spuneţi-le la ai voştri că mâine dimineaţă la şapte sunt la Braşov.” Contribuţia Părintelui la editarea Filocaliei Numai cine trăieşte Filocalia înţelege Filocalia. Părintele Arsenie Boca a adus manuscrisele pentru primele patru volume ale Filocaliei care s-au tipărit la Sibiu, după 1948. A adus manuscrisele de la Muntele Athos, copiate literă cu literă de el. Părintele a dus manuscrisele la Părintele Stăniloae şi au făcut un colectiv redacţional pentru editarea Filocaliei, la Sibiu. Au stat o vreme la căminul Facultăţii de Teologie din Sibiu şi după ce lucrau cu sârg la textul Filocaliei încheiau seara cu rugăciune şi cântece duhovniceşti, iar Părintele Stăniloae le tâlcuia textele Sfinţilor Părinţi. În vremea aceea Părintele Arsenie a fost fiu duhovnicesc al Părintelui Stăniloae. Se spovedea la dânsul. Părintele Arsenie a făcut şi desenul pentru coperta Filocaliei. Cum a învăţat Părintele Arsenie rugăciunea adevărată Când era la Muntele Athos, Părintele a fost dus de Maica Domnului pe o creastă de munte unde a stat 40 de zile şi 40 de nopţi. Toate aceste 40 de zile, el nu a mâncat, a postit şi s-a rugat. Acolo a fost sfătuit de Sfântul Serafim de Sarov. Medic de suflete Părintele a fost un om pregătit, care a învăţat Medicina, el a ştiut să o folosească şi ca preot. El a ştiut să povăţuiască familia. Ştia care e măsura în toate. El le cunoştea pe toate din practică, nu din cărţi. Şi a pus mai întâi înţelepciunea. Nu canonul mare îndreaptă turma. El i-a condus pe toţi cu înţelepciune. El spunea ca şi Sfântul Ioan Gură de Aur: ,,Nu întinde postul! Cine întinde postul îşi provoacă boală”… Dar ne învăţa: ,,Nici nu exagera cu mâncarea, nu înfunda stomacul, căci atunci e ca la maşină… Dacă îi bagi mult combustibil face explozie”… Cel mai bun duhovnic român Părintelui Arsenie Boca i-am fost ucenic şi fiu duhovnicesc şi m-a povăţuit toată viaţa. Din 1959, îndeosebi până când a murit am ţinut legătura. El ştia gândurile oameni şi nu trebuia să deschizi gura să-i zici ceva, el ştia cu ce gând ai venit şi ce te frământă. La prima întâlnire cu Părintele eu mă dusesem la el ,,croit” să întreb ce e mai bine pentru mine, dar Părintele mi-a spus ferm: ,,Te duci şi faci armata şi după aceea vorbim!”. Când m-am eliberat din armată aş fi vrut să-l găsesc, dar Părintele era deja dus la Canal. Plaga aceasta, care s-a numit comunism a căzut peste noi şi Părintele a fost dus la munci grele la canal. Dar nu a fost totul… Practic, Părintele Arsenie Boca a fost exilat timp de 40 de ani. După ce a venit de la Canal m-am întâlnit în mai multe rânduri cu Părintele. Nu trebuia să-i zic ce mă frământă. Întotdeauna Părintele îmi spunea şi pentru ce problemă am venit, ce trebuie să fac şi ce are să se întâmple. Toate obiectele care s-au făcut la Făgăraş, cu racla Sf. Ioan Botezătorul, şi celelalte, el le-a gândit şi proiectat, povăţuindu-ne drept. Îmi spunea mereu că ,,Dacă ştiu şi sunt gata să sufăr să continui lucrarea asta (n.ed proiectarea raclei şi povăţuirea credincioşilor se făceau într-ascuns, Părintele Arsenie fiind exilat şi tot timpul urmărit de Securitate), dacă nu, să mai aştept”. La scaunul Spovedaniei Cât i-am fost fiu duhovnicesc, când m-am mărturisit la dânsul, Părintele căuta mult să ne aducă la sfinţenie, să luptăm cu păcatul. Aşa ne învăţa că prin păcat ne dezbrăcăm de harul pe care ni L-a dat Dumnezeu la Botez. Foarte mult punea bază pe sfinţenie: ,,Lăsaţi păcatele şi să vă întoarceţi la Dumnezeu, ca să nu vină peste voi boală sau întristare”, ne spunea Părintele. Mai zicea: ,,Unde nu e păcat, toate le învingeţi, unde e păcat toate merg greu. Când faceţi ceva să faceţi cu dragoste, că dacă îl iubeşti pe Dumnezeu, pentru El faci ce faci!”. Când mă spovedeam la dânsul era ceva de nu mai simţeam. Plecam de pe pământul ăsta. Părintele a fost cel mai bun duhovnic al monahismului românesc. Descuierea lacătelor Când era închis gardienii găseau în urma lui mereu uşile descuiate. Ei le încuiau şi totdeauna la el era descuiat. Şi când era la Canal, când a plecat la înmormântare la mama sa, celula era încuiată. Dacă au văzut că nu mai este când au făcut apelul, s-au dus şi au găsit uşa descuiată. Şi la el la chilie sau oriunde se afla, uşile erau descuiate…. Grija pentru poporul român Părintele Arsenie Boca pentru români şi pentru poporul nostru s-a întors de la Sfântul Munte. El a simţit că este mai important să aducă la noi scrierile Sfinţilor Părinţi şi să dea un model pentru monahismul de la noi. El a fost legat de tot ce se întâmplă cu noi în momentul de faţă şi încă mai este. Eu cred că şi cu rugăciunile lui Dumnezeu ne-a păzit până acum de cutremurul cel mare. Ne spunea mereu: ,,Doar să mă strigaţi şi eu vă ajut!”. Problemele pe care le discutam cu Părintele Nu era om mai priceput decât el în ce priveşte problemele familiei şi ale Bisericii. În vremea aceea eu transmiteam către preoţi şi lume ce zicea Părintele. El examina de oriunde activitatea în Biserică: slujbe, masluri, frământările care erau. Nu era nimeni mai înţelept sau mai priceput decât Pr. Arsenie. Moş Ilie m-a trimis să caut un sculptor pentru racla Sfântului Ioan, căci a primit mesaj din cer să facă o astfel de raclă. Iar eu m-am dus la Părintele Arsenie. I-am dus măsurile. Iar Părintele a făcut desenele, schiţa după care s-a făcut această raclă. Nu îi era greu să lucreze pentru Sfântul Ioan Botezătorul. Părintele s-a născut la Tăierea capului Sf. Ioan şi avea mare dragoste şi evlavie pentru acest sfânt. Multă lume zicea că Părintele Arsenie este Ioan Botezătorul, după postul şi minunile pe care le făcea. Nu în sensul de reîncarnare! Oamenii spuneau că lucrează cu duhul Sfântului Ioan Botezătorul. Lumea îl căuta oriunde era Când putea să vorbească cu oamenii, se umplea pădurea, atât era de căutat. Sunt şi atâtea fotografii document cu puhoiul de lume. Dar Părintele, cu toată dragostea, nu putea primi sute, mii. Când ieşea afară, atunci când veneau la spovedit, Părintele se uita la ei, se uita în ochii lor şi le zicea: ,,Tu vii, tu, şi tu!”. Le ştia inima şi vrednicia tuturor. Încercarea cu vorbirea de rău Altădată, Părintele Arsenie m-a supus la o încercare grea în vremea când picta la Schitul Maicilor. Mi-a zis: ,,Te duci acasă şi mă vorbeşti de rău. La mine nu mai ai ce căuta, dacă nu mă vorbeşti de rău!”. Dar a făcut aceasta ca să vadă cum îmi ,,merge mintea” şi să vadă dacă fac ascultare de duhovnic. Lumea i-ar fi zis Părintelui: ,,Auzi ce spune Părintele Pantelimon după atâta ajutor, cu crucea şi cu racla Sfântului Ioan Botezătorul, că aşa şi pe dincolo…”. Dar Părintele Arsenie nu se temea de o vorbă rea spusă pe seama lui. Avea el metode. Următoarea dată când m-am dus la Părinte, acesta lucra sus pe schelă, picta, şi-mi zice: ,,Ţi-am zis să nu mai vii la mine? Nu m-ai vorbit de rău”. Atunci eu am răspuns: ,,Dacă te vorbeam de rău Părinte, azi nu mă mai vedeai aici. Atâta îmi lipsea să vă vorbesc de rău făgărăşenilor că-mi spărgeau capul!”. ,,Era bine atunci, că scăpai de lumea asta”, mi-a zis Părintele şi a început să râdă. A fost singura dată când l-am văzut râzând. Fragmente din cartea "Parintele Arsenie Boca. Marturia Parintelui Pantelimon", editata de Cristian Serban la editura sa, Cristimpuri, cartea se poate achiziona online de pe site-ul editurii http://www.edituracristimpuri.ro/ foto: Icoana A4 cu Parintele Arsenie Boca realizata de iconarii Ioan si Camelia Popa, Otopeni, 2012






Îmi place · · Distribuie

[Adrian Pop]

Pr. Arsenie Boca a distribuit fotografia postată de Pr.Arsenie Boca-Sfântul Ardealului.

16 noiembrie

• Mult s-a zbătut Părintele. Toată viaţa şi scrierea lui a fost spre sfinţirea familei. Câte femei au fost la el s-au hotărât să nu mai avorteze! Câţi copii au rămas în pântecele mamelor lor! Nu e nimeni mai competent să ne strige în acest moment revenirea mamelor la sfinţirea Maicii Domnului decât Părintele Arsenie. (Pr. Ioan Sabău)








1Nu-mi mai place · · Distribuie

[Adrian Pop]

Pr. Arsenie Boca a distribuit fotografia postată de Pr.Arsenie Boca-Sfântul Ardealului.

16 noiembrie

Un fost cântăreţ de la Mănăstirea Sâmbăta îşi aminteşte că, atunci când Părintele Arsenie era stareţul mănăstirii, într-o dimineaţă, ieşind cu Părintele Arsenie din vechea mănăstire spre Altarul din pădure pentru a săvârşi Sf. Liturghie, el uitându-se în urmă ca să vadă dacă vine Părintele, s-a cutremurat şi a zis: ,, Vai Părinte, sunteţi tot foc! ''. ,, Am simţit eu că mă arde ceva '' şi atât; s-a ferit să comenteze sau să comunice şi altora stările de har a milei lui Dumnezeu, care nu l-a părasit niciodată.







11Nu-mi mai place · · Distribuie

[Adrian Pop]

Pr. Arsenie Boca

12 noiembrie

Am venit la mănăstire şi când am ajuns s-a ţinut o predică. Am rămas foarte impresionat de predica pe care o ţinut-o Părintele. Când am ajuns acasă, aveam trei fraţi şi săreau prin casă, făceau toate minunile şi eu mă uitam la ei şi nu mi se părea firesc ceea ce făceau. Deja intrase în mine frica de Dumnezeu. Apoi nu l-am mai văzut pe Părintele până la 25-26 de ani. Aveam o urticarie cronică şi am fost internat în spital la Bucureşti şi acolo nu m-au putut vindeca. Trebuia să-mi facă şi o operaţie să-mi scot amigdalele din gât. În salon cu mine era un bucureştean care mi-a zis: „Eu ştiu un Părinte Arsenie, du-te la el”. L-am întrebat unde e şi a zis că e pe la Schitul Maicilor, ca pictor. Mă duc la el acolo, dar nu-l văzusem de la 12 ani. Tot aşa tuns era, cu barbă. La un moment dat a apărut: „Ce vrei mă”; „Sunt bolnav, am venit la dumneavoastră să vă cer un sfat”; „Du-te mă şi fă-ţi operaţia şi scoate-ţi amigdalele că doctorii au dreptate. Altceva ce mai ai?”; „Mai am o nedumerire. Eu nu cred că există Dumnezeu”. S-a uitat la mine şi zice: „Ce profesie ai?”; „Îs maistru mecanic”; “Ai citit multe cărţi”, „Am citit destule”; „Biblia ai citit-o vreodată?”; „Am citit ceva din Vechiul Testament, ceva din Noul Testament, dar nu am terminat niciodată Biblia”; „Vezi mă, atunci de unde ştii tu că nu există Dumnezeu? Uită-te la mine, nu-s numai pictor. În lumea aceasta sunt atâţia oameni care s-au dus şi au cercetat pe la Muntele Sfânt, peste tot locul şi nu-s nebuni şi cred, acum n-am ce să-ţi spun mai mult. Ai de grijă că sunt ăia de la securitate şi ne urmăresc”. După ce m-am vindecat am venit acasă. Mama soacră tot mereu ne ducea la Părintele, la Drăgănescu. Am tot fost pe acolo, am avut nişte necazuri, şi odată zice către mine: „Mă, tu ai vreun duşman în lumea asta?”; „Da, am pe Ceauşescu”; „Uită-te la mine, cât va trăi ăsta va fi bine de voi, când nu va mai trăi, va fi vai de capul vostru”. Altceva ce mi-a spus tata: era război şi totdeauna când le venea ordin de încorporare la oameni se duceau la Părintele să se spovedească. Tata de colea, la un pahar, zice: „Să te duci să-l prinzi puţin de gât să vezi cum scoate un glas ca un clopoţel”. Dimineaţa când s-au dus, tata sta mai în spate şi i-a zis Părintele: „Hai mă încoace şi mă strânge să-mi capăt vocea”. (Şerban Alexe, 73 de ani, Lisa)









25Nu-mi mai place · · Distribuie

[Adrian Pop]

Pr. Arsenie Boca

12 noiembrie


Am fost cu soţul la Drăgănescu şi când ne-a văzut, ne-a spus că noi ne împăcăm bine unul cu altul, dar o să ne despărţim. Şi după un an şi ceva a murit soţul. Părintele mi-a spus că soţul meu avea blăstămul încă din pântecele mamei lui, chiar de la aceasta, din greşeală. Cum s-a întâmplat? A venit un pocăit acolo în vecini şi anunţa să meargă lume că va predica. Soacra a zis că nu vrea ca el să meargă la pocăiţi. „Ba mă duc tu Mărie, că nu mă pocăiesc”. „Gheorghe, dacă te duci, eu să hiu al hăluia (dracului) că nu mai sunt femeia ta, nici nu mă mai culc cu tine”. Nu s-o mai dus socrul dacă i-a spus aşa. Dimineaţa ea a mers la preot, s-a spovedit, s-a împărtăşit, i-a citit nişte deslegări, dar n-o dezlegat blestemul din pântece. Când soacra s-a spovedit Părintelui Arsenie, a zis că a spus tot ce a ştiut, dar în realitate asta n-a spus-o şi a stat sub patrafir mult şi nu şi-o mai amintea. Apoi Părintele a spus: „Îl spui, ori ţi-l spun eu”. Atunci o zis: „Aoleu, Părinte, n-o fi blestemul din păntece?” “Ba da”. Şi mama credea că păcatul e iertat! După ce a murit soţul, băiatul vroia să dea la facultate, şi eu am zis: „Cum să te duci mai băiete acolo, că eu nu am nici un sprijin; taică-tău e mort, iar la facultate merg oameni cu bani, nu intri aşa uşor şi fără sprijin”. Şi m-am dus la Părintele căci eram şi foarte bolnavă atunci şi a zis: „Întocmeşte parastas - el picta acolo într-un colţ şi nu avea voie să vorbească pentru că era urmărit de Securitate - şi pe băiat lasă-l, că reuşeşte”. Şi aşa a fost. Se uita aşa ţintit la tine şi apoi zicea. Socrul meu, lucrând la mănăstire, mai punea câte o ţigară în gură. Părintele predica şi socrul fuma. Şi o zis Părintele: „Măi, cei ce iau focul în gură nu vor vedea faţa lui Dumnezeu” şi s-a uitat aşa cu ochii drept la socrul meu. Acesta, când a ieşit de pe pământul mănăstirii, a aruncat ţigările şi mai mult nu a mai pus în gură ţigări. Înainte de a-şi da sfârşitul a avut o vedenie şi zicea: „Uite ce de rugăciune face Părintele Serafim şi cu Părintele Arsenie şi ce de cete îngereşti!” A fost în comă de duminică dimineaţa până marţi seara, iar în timpul acesta sufletul lui a umblat şi a fost purtat şi în iad şi în rai. După ce s-a deşteptat ne-a spus: „Vai ce chinuri sunt în iad!... Să ştii că eu am fost mort şi am înviat”. În timp ce a fost în comă l-a văzut pe soţul meu mort, a vorbit cu el: era cu doi copii într-o grădină cu floricele, iar soţul meu i-a zis: „Tăticule, matale mai stai puţin şi apoi vii la mine”. Şi soacra era moartă şi l-am întrebat dacă pe mama n-a văzut-o: „N-am văzut-o dar am auzit-o”... Şi zicea că a fost mort şi a înviat şi că o să mai trăiască puţin. Şi a mai trăit trei săptămâni. Ne punea să-i cântăm cântări de la mănăstire. Îi plăcea „Samarineanca la, fântână”, „Zece fecioare”... Erau şi care mergeau la Părintele şi dacă nu le convenea ceva, aceştia nu se mai duceau. Iar care au fost oamenii mănăstirii, aceia mergeau. Noi ne duceam pe jos 16-17 km. Eram însărcinată şi m-am dus pe jos; eram vreo 30, 40 de inşi de pe sate şi mergeam pe rând în faţa şirului, căci era iarnă, astfel ca nu numai unul să rupă zăpada. Apoi când mergea lumea pe jos, de era Părintele aici, zicea: „Cela ce dă un pas către Dumnezeu, Dumnezeu dă 100 către el, deci paşii la mănăstire sunt plătiţi”. Când am fost odată la Părintele, mi-a spus: „Dacă eşti aşa nelinişlită, întreabă pe cineva şi să faci un canon”. M-am dus la o măicuţă care a murit şi e înmormântată la Prislop. Şi a zis să-mi aleg un Sfânt şi să-i citesc acatistul 6 săptămâni. Am ales pe Sfântul Nicolae şi i-am citit acatistul 6 săptămâni şi după ce am terminat de citit, în noaptea aceea am fost la Piteşti unde era băiatul arestat şi pe la două noaptea m-am dus şi am dormit, iar către ziua am visat că a venit Sfântul Nicolae şi mi-a zis să nu mă mai necăjesc, să nu mă mai supăr că am să mă îmbolnăvesc de inimă, iar băiatul nu va sta nici un an de zile la închisoare, cu toate că are 5 ani. Pe data de 7 va veni acasă. Eu am visat asta în data de 28 decembrie şi în ziua de Sfântul Ioan a venit acasă. Nu m-a certat cu toate că avea de ce să mă certe. L-a certat pe al meu, l-a certat puţin, da pe mine nu. Mi-a zis: „Tu nu meriţi nici ceartă, nici aspru să fiu cu tine pentru că ai avut o viaţă foarte grea”; m-a încurajat ca să pot să trec prin ce am avut de trecut. La multă lume le spunea toate necazurile ce le au. Nu se supăra dacă-l întrebai. Dacă era cineva de avea un necaz mai mare, mai deosebit, îl chema deoparte şi discuta cu el. A fost o femeie de la Braşov la care i-a plecat băiatul pe munte şi nu s-a mai întors. L-au căutat cu avionul, cu elicopterul şi Părintele i-a spus exact unde să se ducă să-l caute. Am urmărit ziarul şi am văzut că l-au găsit până la urmă. Nu trebuia să-i spui absolut nimic, el îţi spunea tot. Am fost cu cineva care îi tot mureau animalele şi nu avea noroc de ele şi i-a spus: „Dar de câte ori ţi-a fătat vaca, ai dat la cineva un kg de lapte de pomană? Sau când ţi-a fătat oaia? Atunci du-te şi dă prima mulsoare”. Şi de atunci nu a mai avut femeia probleme. Pe urmă nu m-am mai dus la Părintele. Ne-am dus însă la mormânt, ne-am dus iarna şi nu era zăpadă pe mormânt, erau flori. Ne-am dus şi vara, tot aşa era. (Milşan Vionela, Recea, 71 ani)










20Nu-mi mai place · · Distribuie