Pagina 11 din 11 PrimulPrimul 1234567891011
Rezultate 101 la 109 din 109

Subiect: Pr. Arsenie Boca - modeland pe altii te automodelezi.

  1. #101
    Senior Member
    Data înscrierii
    10.10.2011
    Locație
    CRAIOVA
    Posturi
    69.820
    Părintele Arsenie Boca · 169.001 apreciază asta

    acum 22 de ore ·

    Dumnezeu nu este autorul relelor
    (fragmente din Omilia a IX-a)
    Sfântul Vasile cel Mare

    V
    (…) Epidemiile care se abat asupra oraşelor şi popoarelor, uscăciunea văzduhului, nerodirea pământului, ca şi toate celelalte nenorociri, care se întâmplă în viaţa fiecăruia, au scopul de a opri creşterea răutăţii. Deci, Dumnezeu trimite nişte nenorociri ca acestea, ca să înlăture naşterea adevăratelor nenorociri. Bolile trupeşti şi nenorocirile din afară sunt făcute pentru zăgăzuirea păcatului. Deci, Dumnezeu distruge răul; dar răul nu este de la Dumnezeu. Pentru că şi doctorul înlătură boala, nu bagă în trup boala. Distrugerile oraşelor, cutremurele, inundaţiile, zdrobirea armatelor, naufragiile şi pieirea a nenumărate vieţi omeneşti, pricinuite de pământ, de mare, de văzduh, de foc sau de oricare altă cauză, se întâmplă spre înţelepţirea supravieţuitorilor, că Dumnezeu înţelepţeşte prin plăgi obşteşti răutatea oamenilor.

    Propriu vorbind, rău este numai păcatul; păcatul, mai ales, merită denumirea de rău; iar păcatul depinde de voinţa noastră; stă în puterea noastră de a ne depărta de răutate sau de a fi răi. Unele rele ne sunt date de Dumnezeu ca nişte încercări, pentru arătarea bărbăţiei noastre, ca lui Iov, care a fost lipsit de copii, a pierdut într-o clipită toată averea sa şi a fost lovit cu bube; alte rele sunt trimise de Dumnezeu pentru vindecarea păcatelor, ca lui David care, aducând ruşine asupra casei lui, a fost pedepsit pentru pofta lui nelegiuită. Cunoaştem iarăşi un alt fel de rele înfricoşătoare aduse asupra oamenilor de dreapta judecată a lui Dumnezeu, pentru a-i înţelepţi pe cei care alunecă uşor în păcat, ca Datan şi Aviron, pe care i-a înghiţit pământul, deschizându-se sub ei gropi şi crăpături. Prin acest fel de pedeapsă ei n-au devenit mai buni – cum ar fi fost cu putinţă pentru cei coborâţi în iad? – ci, prin pilda lor, au înţelepţit pe cei rămaşi în viaţă.

    Tot aşa şi Faraon a fost înecat cu toată oastea lui. Tot aşa au fost nimiciţi vechii locuitori ai Palestinei. Deci, când auzim că apostolul spune cândva despre Faraon: „Vase ale mâniei gătite spre pieire”, să nu înţelegem cumva că Faraon a fost făcut rău de Dumnezeu (că atunci ar fi mai drept ca vina să fie mutată asupra Creatorului), ci, când auzi cuvântul „vase”, înţelege că fiecare din noi a fost făcut spre ceva folositor. După cum într-o casă mare sunt vase de aur, de argint, de lut şi de lemn (că libertatea de voinţă a fiecăruia dă asemănarea cu aceste materiale: vas de aur este cel care are o vieţuire curată şi lipsită de viclenie; vas de argint, potrivit valorii sale, este mai jos decât cel dintâi; vas de lut este omul care gândeşte cele pământeşti şi se sfărâmă cu uşurinţă, iar vas de lemn este omul care se întinează lesne cu păcatul şi ajunge materie pentru focul veşnic), tot aşa şi vas al maniei este omul care primeşte în el, ca într-un vas, orice lucrare a diavolului şi din pricina mirosului greu din el, din pricina stricăciunii, nu mai poate fi folosit, ci este vrednic numai de distrugere şi pieire.

    De aceea, pentru că Faraon trebuia să fie sfărâmat, Dumnezeu, Iconomul cel priceput şi înţelept al sufletelor, a rânduit să i se ducă vestea şi să ajungă cunoscut tuturor, ca, prin păţania lui, să fie de folos celorlalţi oameni; că Faraon nu mai putea fi vindecat din pricina marii lui răutăţi. Dumnezeu i-a învârtoşat inima, iar prin îndelunga Sa răbdare şi prin amânarea pedepsei a mărit răutatea lui, pentru ca, după ce răutatea lui va depăşi orice margine, să fie învederată tuturor dreptatea pedepsei dumnezeieşti. Deşi Dumnezeu a gradat necontenit pedepsele date lui Faraon, de la cele mai mici până la cele mai mari, totuşi nu i-a muiat cerbicia, ci a văzut că Faraon dispreţuieşte îngăduinţa Sa, obişnuindu-se cu nenorocirile venite asupra lui. Dar nici aşa Dumnezeu nu l-a dat morţii, până ce nu şi-a găsit singur moartea prin înec, îndrăznind în mândria inimii sale, să meargă pe drumul celor drepţi, cu credinţa că Marea Roşie va fi şi pentru el, ca şi pentru poporul lui Dumnezeu, cale bătută. Aflând deci acestea de la Dumnezeu şi putând singur să ştii câte feluri de rele există, cunoscând ce este cu adevărat răul şi că rău este păcatul, al cărui sfârşit este pieirea, cunoscând că relele care produc dureri simţurilor sunt rele aparente, că ele au, în realitate, puterea de a face bine, cum sunt de pildă suferinţele abătute asupra noastră pentru încetarea păcatului, a căror roadă este mântuirea veşnică a sufletelor, încetează de a mai murmura împotriva celor rânduite de Dumnezeu!

    Pe scurt, nu socoti pe Dumnezeu autor al existentei răului şi nici nu-ţi închipui că răul are o existenţă proprie. Răul nu există aparte, ca o fiinţă oarecare, şi nici nu putem să ni-l imaginăm ca o fiinţă independentă şi de-sine-stătătoare. Răul nu este decât lipsa binelui. Ochii au fost creaţi; orbirea are loc prin pierderea ochilor. Deci dacă ochiul n-ar fi fost făcut dintr-o natură supusă stricăciunii, orbirea n-ar fi avut loc. Tot aşa şi răul: nu există prin el însuşi, ci este o consecinţă a beteşugurilor sufletului. Răul nu este necreat, după cum susţin ereticii, care acordă răului aceeaşi valoare ca şi naturii binelui, ca şi când şi binele şi răul ar fi fără de început şi veşnice şi anterioare creaţiei lumii; dar nici creat.

    Dacă toate sunt de la Dumnezeu, cum e cu putinţă ca răul să derive din bine? Nici urâtul nu derivă din frumos şi nici viciul din virtute. Citeşte Cartea Facerii lumii! Vei găsi acolo scris că „toate erau bune şi bune foarte”. Deci răul n-a fost creat împreună cu cele bune. Dar nici creaturile spirituale, făcute de Creator, n-au fost aduse la existenţă amestecate cu răul. Dacă în momentul creaţiei, creaturile materiale nu au avut în ele însele răul, cum ar fi putut creaturile spirituale, care se deosebesc atât de mult de cele materiale, şi prin curăţenie şi prin sfinţenie, să aibă vreo părtăşie cu răul? Dar mi se poate spune: Răul este o realitate şi efectele lui se văd răspândite din belşug de-a lungul întregii vieţi. De unde-şi are, dar, existenţa, dacă răul nu-i nici necreat, nici creat?

    VI
    Cei care cercetează unele ca acestea să răspundă la următoarele întrebări: De unde vin bolile? De unde beteşugurile trupului? Că nu se poate spune că boala este necreată, dar nici ca este creaţie a lui Dumnezeu. Nu! Fiinţele au fost create cu o structură naturală potrivit firii lor şi au fost aduse la viaţă având desăvârşite toate mădularele; se îmbolnăvesc atunci când îşi pierd starea naturală de vieţuire; îşi pierd sănătatea sau printr-o vieţuire rea, sau dintr-o pricină oarecare ce aduce îmbolnăvirea trupului. Deci Dumnezeu a făcut trupul, nu boala; a făcut sufletul, nu păcatul; sufletul se înrăieşte când se îndepărtează de starea lui naturală!

    - Dar în ce constă pentru suflet binele pe care îl avea înainte de a se înrăi?
    - În aceea că era aproape de Dumnezeu şi unit cu El prin dragoste. După ce sufletul a căzut din această stare, a fost stricat de fel de fel de boli.
    - Dar, pe scurt, pentru ce sufletul primeşte răul?
    - Pentru că este înzestrat cu voinţă liberă, unul din titlurile de glorie ale fiinţelor înzestrate cu raţiune. Slobod de orice constrângere şi creat de Creator cu voinţă liberă – pentru că a fost făcut după chipul lui Dumnezeu –, sufletul concepe binele, cunoaşte desfătarea ce vine din săvârşirea binelui; are capacitatea şi puterea de a-şi păstra starea sa naturală, dacă stăruie în contemplarea binelui şi în desfătarea bunătăţilor spirituale; dar are şi capacitatea de a se îndepărta uneori de bine; aceasta i se întâmplă când, săturat de desfătările cele duhovniceşti, ca îngreunat de somn şi alunecat de la cele de Sus, se amestecă cu trupul, spre a se desfăta cu plăceri ruşinoase.

    (din Omilii şi cuvântări, Sfântul Vasile cel Mare, E.I.B.M.B.O.R., 2004)




  2. #102
    Senior Member
    Data înscrierii
    10.10.2011
    Locație
    CRAIOVA
    Posturi
    69.820
    Pr. Arsenie Boca


    Nu cred ca mai este nevoie de o descriere...
    Versurile spun totul.



    Îmi place · · Distribuie

  3. #103
    Senior Member
    Data înscrierii
    10.10.2011
    Locație
    CRAIOVA
    Posturi
    69.820
    Pr. Arsenie Boca a adăugat o fotografie nouă.





    Nu-mi mai place · · Distribuie

  4. #104
    Senior Member
    Data înscrierii
    10.10.2011
    Locație
    CRAIOVA
    Posturi
    69.820

  5. #105
    Senior Member
    Data înscrierii
    10.10.2011
    Locație
    CRAIOVA
    Posturi
    69.820
    Pr. Arsenie Boca

    Ieri

    Datori sîntem noi creştinii a aduce slavă, cinste şi închinăciune către toţi sfinţii, de vreme ce ei, bine vieţuind şi toate poruncile lui Dumnezeu păzindu-le, s-au făcut prieteni de aproape ai Lui. Căci, învrednicindu-se de împărăţia cerurilor şi fiind aproape de Dînsul, acum se roagă de-a pururea pentru mîntuirea şi ocrotirea noastră.
    Dar mai ales Sfinţilor Apostoli, toată omenirea cea de sub soare le este datoare, în toată vremea şi în toate zilele, ca şi în tot ceasul, a le mulţumi, a-i slăvi, a-i lăuda şi a săvîrşi pomenirea lor cu bucurie, cu osîrdie şi cu evlavie; iar zilele lor de pomenire se cuvine a le prăznui cu tot poporul, cu psalmi, cu cîntări de laude şi de mulţumire şi a le cinsti duhovniceşte. Pentru că ei, de toată lumea lepădîndu-se şi de Hristos Dumnezeul nostru lipindu-se, slujindu-I Lui cu toată osîrdia şi cu tot sufletul, s-au făcut următori ai sfintei şi dumnezeieştii vieţi, cum şi petrecerii lui Hristos pe pămînt şi, fiind văzători ai minunilor celor de El făcute, au urmat şi patimilor, răstignirii, morţii, învierii şi înălţării Lui la cer.






    17Îmi place · · Distribuie

  6. #106
    Senior Member
    Data înscrierii
    10.10.2011
    Locație
    CRAIOVA
    Posturi
    69.820
    Pr. Arsenie Boca

    acum 14 ore

    Tot ce putem aduna în viaţa aceasta: bogăţie, slavă, cunoştinţă, putere, sunt egale cu o bogăţie nedreaptă, neadevărată. Totuşi ni s-au dat acestea nedrepte şi neadevărate, spre încercarea înclinaţiei omului.
    Dacă omul se va lipi de acestea e găsit slujitor al mamonei şi păgubaş de Dumnezeu. Dacă însă le considerăm ca o avere de încercare, ca pe o seamă de lucruri care nu corespund celuilalt tărâm al fiinţei noastre, atunci Dumnezeu ne va da cele adevărate în locul celor mincinoase, cele proprii destinaţiei noastre veşnice. Cea mai bună interpretare a vieţii acesteia este interpretarea ei ca o încercare, într-un mediu care nu-i al ei. Dacă viaţa se va simţi bine în pământ străin, o putem considera pierdută; dacă sufletul se va simţi străin şi călător prin viaţa aceasta, el este călător spre viaţa adevărată, pe care va şi câştiga-o. Viaţa aceasta, prin urmare, ni-e dată să se vadă cum ne-o interpretăm: îi dăm un înţeles mărginit numai la lumea aceasta, sau înţelesul vieţii trece de limitele lumii? „Fariseii, care erau iubitori de argint, râdeau de El.” Finanţa lumii „râde” de Iisus. De cea mai bună interpretare a vieţii, totdeauna se găseşte cineva să râdă. Râsul acesta este o reacţiune, care dovedeşte că cele adevărate „ard” cele neadevărate.

    Prislop, Sâmbătă XXV
    24.XII.949

    Luca 16,10-15.






    2Îmi place · · Distribuie

  7. #107
    Senior Member
    Data înscrierii
    10.10.2011
    Locație
    CRAIOVA
    Posturi
    69.820
    Pr. Arsenie Boca

    3 ianuarie

    „Dacă nu poţi ţine tot postul, nu are rost să posteşti doar câteva zile!”; „Dacă nu poţi fi atent câteva ore la slujba de duminică, nu are sens să mai mergi la Liturghie!”; „Dacă te-ai enervat după ce ai venit de la biserică, degeaba te mai duci, că tot rău rămâi!”. De prea multe ori auzim astfel de afirmaţii şi prea mulţi ajung să renunţe la a mai face ceva pentru sufletul lor, gândind că dacă nu pot face mult deodată, nu are rost să înceapă cu puţin. E clar că trebuie să ajungem cu toţii la o anume măsură sufletească – măsură care să-l facă pe Hristos să zâmbească cu drag când se uită la noi – dar nu cred că poate creşte cineva semnificativ peste noapte. Doar bobul de fasole din povestea cu Jack era puţin vrăjit şi… era poveste.

    Creştinul nu este numai un om îmbunătăţit, ci şi un om care se îmbunătăţeşte mereu. În creştinism nu stai pe loc niciodată – urci sau cobori. Nu poţi spune că în virtutea cutare ai crescut destul şi gata. A te opri înseamnă de fapt a da înapoi, a îngropa talantul. Cred că fiecare are ritmul său de creştere. Important este să pună începutul şi, de la un an la altul, de la un post la altul, de la o zi la alta, să crească. Cu cât creştem mai mult în Hristos, cu atât şi ritmul de creştere duhovnicească se va accelera. Trebuie mereu să adăugăm ceva la ceea ce am dobândit deja.


    În parabola cu tânărul bogat avem şi dovada că Hristos ne iubeşte chiar dacă nu suntem “premianţi”. Nu ştim ce a făcut tânărul după convorbirea cu Hristos – poate a vândut averea sau poate nu – dar ştim că, aşa cum era atunci, la măsura aceea de creştere sufletească, a adus bucurie lui Hristos; iar Hristos a privit la tânărul bogat cu drag, deşi îi mai trebuia ceva să poată dobândi Împărăţia. Aflăm tot acolo de îngrijorarea apostolilor – şi a noastră deopotrivă: Şi cine poate să se mântuiască? Dar vine şi răspunsul Domnului: ”Cele ce sunt cu neputinţă la oameni sunt cu putinţă la Dumnezeu”. Adică Hristos ne spune SĂ FACEM tot ce ne stă nouă în puteri şi restul rămâne să plinească Dumnezeu.

    Că să ajungi să faci ceva trebuie obligatoriu SĂ ÎNCEPI şi apoi să nu rămâi înţepenit, ci SĂ CREŞTI mereu în ceea ce ai început. Nu trebuie să uităm însă nici de faptul că de la o vreme timpul nu o să mai aibă răbdare cu noi. Răsăriţi, Creşteţi şi Aduceţi Roade la vreme. Şi Hristos să va zâmbească!

    Pr. Marius Demeter






    56Îmi place · · Distribuie

  8. #108
    Senior Member
    Data înscrierii
    10.10.2011
    Locație
    CRAIOVA
    Posturi
    69.820

    Că să ajungi să faci ceva trebuie obligatoriu SĂ ÎNCEPI şi apoi să nu rămâi înţepenit, ci SĂ CREŞTI mereu în ceea ce ai început. Nu trebuie să uităm însă nici de faptul că de la o vreme timpul nu o să mai aibă răbdare cu noi. Răsăriţi, Creşteţi şi Aduceţi Roade la vreme. Şi Hristos să va zâmbească!

  9. #109

Pagina 11 din 11 PrimulPrimul 1234567891011

Informații subiect

Utilizatori care navighează în acest subiect

Momentan sunt 1 utilizatori care navighează în acest subiect. (0 membri și 1 vizitatori)

Marcaje

Marcaje

Permisiuni postare

  • Nu poți posta subiecte noi
  • Nu poți răspunde la subiecte
  • Nu poți adăuga atașamente
  • Nu poți edita posturile proprii
  •