Verdeaţă|October 30, 2013 09:12
Studiu: Grădinăritul prelungeşte viaţa

Munca în grădină sau în jurul casei are efecte benefice asupra persoanelor în vârstă, arată un studiu realizat pe un grup de oameni de peste 60 de ani şi citat de BBC. Nu este nevoie să te chinui să faci exerciţii grele şi istovitoare pentru a te menţine în formă, dacă ai trecut de această vârstă, spune studiul, ci este suficient să te ridici de pe canapea şi să munceşti puţin în grădină ori să repari ceva prin casă sau curte şi, astfel, vei evita o viaţă sedentară şi problemele aduse de aceasta.



Studiul, publicat de British Journal of Sports Medicine, a fost realizat de cercetători de la Spitalul Universitar Karolinska din Stockholm, Suedia şi a cuprins 4.232 de persoane cu vârste peste 60 de ani. Concluzia studiului este că activitatea în grădină sau pe lângă casă reduce semnificativ riscul de atac de cord sau cerebral. A repara maşina sau ce este stricat prin casă ori curte, a tunde iarba în faţa casei, a culege mure sau a lucra în grădină sunt activităţi care nu necesită un efort fizic foarte mare din partea persoanelor de vârsta a treia. Rezultatele studiului au arătat că persoanele care erau astfel active în mod zilnic prezentau cel mai scăzut risc de atac de cord; ba chiar şi persoanele care erau active în acest mod abia din când în când tot prezentau un risc mai scăzut în acest sens decât persoanele care stăteau toată ziua şi nu făceau nimic.
Studiul s-a întins pe o perioadă de 12 ani şi arată că a fi activ la vârsta a treia reduce cu 27% riscul unui atac de cord sau cerebral şi cu 30% riscul de deces (indiferent de cauză). „O viaţă activă aduce beneficii sistemului cardiovascular, este asociată longevităţii în cazul persoanelor în vârstă”, notează studiul. A sta, pur şi simplu, perioade lungi de timp (a sta jos, pe scaun, canapea, în fotoliu), încetineşte metabolismul; totodată, lipsa activităţii alterează producţia de hormoni în ţesuturile musculare, lucruri care au efecte negative asupra sănătăţii. „Mesajul reţinut din acest studiu este simplu: dacă vrei să reduci riscul unui atac de cord sau al unei boli de inimă, fii mai activ. Nu sta jos mult timp, ridică-te în picioare şi fă ceva ce îţi place şi ce implică mişcare”, conchide dr. Tim Chico, consultant cardiolog în cadrul Sheffield Teaching Hospitals (Marea Britanie).

Sursa şi mai multe detalii: BBC
Foto: Vividlife.me

http://totb.ro/studiu-gradinaritul-prelungeste-viata/