Coja Ion

acum 12 minute ·

Cine pe cine a trădat la 23 august 1944?

Stimate domnule Dan Stanca,



În “Aldinele” din 22 august, în articolul 23 august sub coroana regelui, spuneţi la un moment dat că «nu ştiu care general german mult timp după terminarea războiului a declarat că marea sa ţară nu ne va ierta în veci pentru faptul de a o fi trădat de două ori doar în 50 de ani, prima dată în primul război prin ieşirea din alianţa cu Puterile Centrale, a doua oară, în următoarea conflagraţie, când am trecut de partea sovieticilor. Speculaţiile merg până acolo încât arată că prin rezistenţa noastră URSS nu ar fi reuşit să avanseze atât de repede, iar (…) soarta Europei după 1945 ar fi fost cu totul diferită. Cu alte cuvinte, 23 august nu e o sărbătoare, ci un dezastru. Lucru, fireşte, exagerat.» În calitatea mea de statornic cititor al «Aldinelor» am de făcut câteva comentarii care sper să intereseze şi pe ceilalţi cititori:



- eu ştiu că acel general neamţ nu există, ci este inventat de …folclorul nostru, românesc. Deunăzi, aceeaşi afirmaţie o făcea şi un fost ministru de externe, Adrian Severin : «Ori de câte ori România a fost slabă a căutat alianţa cu Germania şi ori de câte ori Germania a fost slabă România a rupt alianţa cu ea în numele unei totdeauna auto-apreciate drept inteligente politici de supravieţuire.» Este binecunoscută la unii români uşurinţa – ca să nu-i zic plăcere, cu care găsim sau inventăm argumente pentru a ne declara cum nu mai sunt alţii de păcătoşi, proşti, parşivi, hoţi, criminali etc., etc. Ultimii oameni, pe scurt! …De data asta însă exagerăm. De unde şi până unde să fie vorba de trădarea românilor?!



- ca şi dumneavoastră, nici eu nu sunt istoric, dar cred că nu trebuie să fii mare specialist pentru a aprecia corect anumite fapte. Mai întâi intrarea noastră în primul război mondial a fost o decizie dificilă, luată în condiţii dramatice, căci aveam de ales între Transilvania şi Basarabia. Nu a fost uşor, nici pe departe atât de uşor cum îi fusese regelui Carol să încheie alianţa secretă cu Puterile Centrale şi să decidă astfel ca România să renunţe la orice proiect de unire a Transilvaniei cu Ţara. Dacă a fost cumva trădare, trădarea s-a consumat în 1883 – dacă nu mă înşel, când regele a semnat nefericitul document. Eu nu l-aş numi act de trădare, dar cu atât mai mult n-a fost trădare când regele Ferdinand a cedat presiunii interesului naţional şi s-a dezis de predecesorul său, alegând să fie român!



- în legătură cu 23 august 1944, mă număr printre românii care cred că într-adevăr a fost «un dezastru, nu o sărbătoare». Un dezastru pentru România, mai înainte de orice. Nu cred că este corectă aprecierea dumneavoastră cum că atunci, la 23 august, românului îi ajunsese cuţitul la os şi a ştiut să întoarcă foaia. Foaia au întors-o câţiva indivizi, o mână de veleitari intriganţi şi iresponsabili, iar dacă atunci a fost trădare, şi a fost !, trădarea a fost faţă de români, pe români i-au trădat cei care au conspirat împotriva lui Ion Antonescu, nu pe nemţi.



- daţi de înţeles – şi regretaţi, că actul de la 23 august le-a permis ruşilor să înainteze mai repede şi să ocupe la sfârşitul războiului o bună parte din Europa, partea ei de Răsărit. Că, dacă nu se producea 23 august, anglo-americanii aveau timp să ocupe ei această zonă… Vă fac cunoscut că Ion Antonescu a avut emisari pe care i-a pregătit pentru a merge în Occident să ceară debarcarea acestora în Balcani tocmai pentru a se evita ocuparea Europei de către ruşi. Nu ştia Ion Antonescu de înţelegerile dintre cei trei, Stalin, Roosevelt şi Churchill, luate cu mult înainte de 23 august 1944, cu privire la Europa noastră de Est. Azi ştim cu toţii că am fost făcuţi cadou ruşilor pentru aproape 50 de ani. Dumneavoastră nu ştiţi ?



- se pare că aţi uitat ce s-a întâmplat la alt 23 august, în 1939, când Germania a plănuit, împotriva României, cel mai criminal scenariu de care am avut parte vreodată ! Nu ştiţi, bănuiesc, că în iulie 1940, când la Chişinău au fost organizate mari sărbători în onoarea Armatei Roşii eliberatoare, alături de trupele sovietice au defilat şi trupe germane… Pactul Molotov-Ribbentrop nu vă spune mare lucru ! Cum contează acesta pe planul relaţiilor dintre noi şi Germania? Cunoaşteţi opinia vreunui general neamţ despre prestaţia Germaniei la acea dată?



- nu ştiu dacă este adevărat, dar unii susţin că regele Mihai nu a mai călcat niciodată pe pământul Germaniei, după 1944. Dacă este adevărat, ar merita să ştim de ce. Eu nu am cum să verific această informaţie. Dar aş comenta-o cu plăcere. Căci mi-ar confirma o serie de nedumeriri şi îndoieli legate de prestaţia regelui Mihai ca personaj istoric. Voi menţiona una singură: în 1944, văzând cum evoluează lucrurile, Ion Antonescu şi-a dat seama că România va fi ocupată de ruşi care vor impune la Bucureşti un guvern străin de interesele neamului românesc. Nu i-a fost greu să prevadă că mulţi dintre fruntaşii vieţii politice româneşti vor apuca calea exilului, iar în exil fiind aceştia vor încerca să facă ceva pentru ţară. Cu gândul la ei, mareşalul a constituit un depozit substanţial la o bancă din Elveţia, spre a fi la dispoziţia emigraţiei româneşti, eventual a unui guvern românesc din exil. Când regele Mihai a abdicat şi a ajuns în Occident, toată lumea a fost convinsă că Mihai se va pune în fruntea luptei anticomuniste, drept care fondurile respective au fost puse la dispoziţia majestăţii sale. Că n-a făcut nimic majestatea sa pe frontul anticomunist, o ştim cu toţii. Nimeni însă nu ştie ce a făcut Mihai cu banii lui Antonescu, adică ai românilor, ai noştri, domnule Stanca… Nu este târziu ca acum măcar să aflăm de aceşti bani, dar mai ales să aflăm de ce regele Mihai s-a ţinut departe de orice activitate anticomunistă, lăsându-i pe alţii să …rişte. Pe cine n-a vrut majetatea sa să supere şi de ce?



- un capitol semnificativ pentru relaţiile dintre români şi «marea ţară» Germania îl constituie legionarii. Corneliu Codreanu declara înaintea alegerilor din 1937 că, dacă ajung la guvernare, legionarii se vor alia imediat cu Germania nazistă. Se pare că această declaraţie a plătit-o cu viaţa. Şi, tot aşa, se pare, că asasinarea sa a intervenit la câteva ore după ce regele Carol al II-lea a avut o lungă discuţie cu Hitler, după care regele poltron şi asasin a telegrafiat la Bucureşti ordinul de suprimare a Căpitanului. Legionarii, prin mesajul lor creştin, erau destul de incomozi pentru Hitler, căruia nu-i convenea prea mult o guvernare legionară la Bucureşti. În rezumat, se poate spune că legionarii au fost trădaţi de Hitler, că loialitatea lor – vezi şi Guvernul legionar de la Viena, nu s-a bucurat de reciprocitate.



- lăsând deoparte multe altele, să luăm în serios şi următoarea ipoteză : dacă nu se producea 23 august 1944, Germanii aveau de câştigat un singur lucru: prelungirea războiului cu câteva luni – unii experţi vorbesc de şase luni. Caz în care, foarte probabil, bomba de la Hiroşima ar fi primit altă destinaţie: Germania!… Că doar pentru Germanina şi fusese, de la bun început, programată. E posibil ca beneficiarii principali ai «trădării» de la 23 august 1944 să fie chiar Germania, deoarece la 9 mai, când Germania capitulează, americanii încă nu aveau bomba… O vor obţine după câteva săptămâni, prea târziu ca s-o folosească acolo unde se gândiseră ei la început. Ca de obicei, nu este pentru cine se găteşte, ci pentru cine se nimereşte…



- în sfârşit, să ne aducem aminte că România a intrat în al II-lea război mondial fără a avea cu Germania vreo înţelegere, vreo convenţie referitoare la obligaţiile şi aşteptările fiecărui stat. A existat o înţelegere mai degrabă personală, între Hitler şi Antonescu, care însă nu angaja statul, Ţara, cu atât mai puţin poporul! Iar Antonescu a fost un om care şi-a respectat angajamentele într-un mod exemplar ! Nu, românii nu au trădat Germania, căci, din principiu, unui popor nu i se poate cere să nu trădeze alt popor! Este un non sens! Un popor nu poate trăda decât menirea şi şansa sa de a conta în istoria lumii ca subiect, iar nu ca obiect!



Ion Coja

Post scriptum 2013 – Textul de mai sus este mai vechi, de câțiva ani buni. Nu mai țin minte dacă a fost acceptat la Aldine. Îl (re)public ca răspuns dat unor comentarii ușuratece cu care s-au produs unii colaboranți anonimi ai blogului nostru. Prea multă cenușă își pun unii în cap pretinzând că vorbesc în numele poporului român !

Repet concluzia cu care am încheiat rândurile de mai sus : Un popor nu poate trăda decât menirea și șansa sa de a conta în istoria lumii ca subiect, iar nu ca obiect al evenimentelor!