Sfântul Ioan Gură de Aur

[Adrian Pop]

Sandu Aurelia a distribuit o fotografie postată de Pr. Arsenie Boca.





Viața este muncă și numai munca îi dă omului dreptul la viață. Apa curgatoare dă viață, cea statatoare devine otravitoare. (Sfântul Ioan Gura de Aur)




Îmi place · · Distribuie

[Adrian Pop]

Marta Simeon a distribuit o fotografie postată de Cirlea Ioan.





Dacă pierzi bani, nu te mânia. Îmbărbătează-te, mulţumeşte-I lui Dumnezeu şi zi la fel ca Iov: „Domnul mi i-a dat, Domnul mi i-a luat”. În felul acesta, vei transforma pierderea în câştig. Sfântului Ioan Gură de Aur

[Adrian Pop]

Violeta Vio


... Slava cerească a Sfântului Ioan Gură de Aur ...

Când Sfântul Ioan Gură de Aur, Episcopul Constantinopolului, a fost exilat în Caucaz, a stat în casa noastră, insuflându-ne mult curaj și dragostea pentru Dumnezeu. Fratele meu, Adelphios, a spus că atunci când fericitul Ioan a murit, fiind în exil, a fost o durere de nesuportat pentru el ca un asemenea om, învățătorul întregii creștinătăți să adoarmă departe de scaunul său episcopal. A continuat spunând că: M-am rugat lui Dumnezeu cu multe lacrimi să-mi arate starea sfântului și dacă se afla așezat printre patriarhi. M-am rugat astfel mult timp, când într-o zi am căzut ca într-un fel de somn și-n fața mea a apărut un bărbat preafrumos. Luându-mă de mâna dreaptă, m-a condus într-un loc cu lumină mare și plin de slavă unde mi-a arătat pe mărturisitorii credinței și pe doctorii Bisericii. Eu unul, mă uitam după cel pe care mi-l doream atât de mult să-l văd, pe marele și iubitul meu Ioan. Mi i-a arătat pe toți și mi-a spus numele fiecăruia apoi mi-a luat din nou mâna și m-a condus afară. L-am urmat, dar trist că nu l-am văzut pe sfințitul Ioan printre Părinți. Pe când ieșeam, bărbatul s-a oprit în ușă și mi-a spus: „Nimeni care vine aici nu iese întristat.” Eu i-am răspuns: „Mă apasă durerea că nu l-am văzut pe Ioan, Episcopul Constantinopolului printre doctori.” El mi-a spus: „Te referi la Ioan prințul pocăinței? Un om în trup nu-l poate vedea, căci stă lângă tronul Domnului.”





Îmi place · · Distribuie

[Adrian Pop]

[Adrian Pop]

Manastirea Prislop · 120.018 apreciază asta

acum 15 ore ·

Sfantul Ioan Gura de Aur


Sfantul Ioan Gura de Aur s-a nascut la Antiohia, anul nasterii sale fiind plasat intre 344 si 354. A fost botezat la varsta de 20 de ani si a studiat filosofia, sub indrumarea lui Andragatiu, iar retorica cu Libaniu. A fost hirotonit diacon de catre Arhiepiscopul Meletie (381), si preot de catre Flavian, urmasul lui Meletie (386). Dupa moartea lui Nectarie, patriarhul Constantinopolului, Sfantul Ioan a fost ales patriarh al Constantinopolului, fiind hirotonit de patriarhul Teofil al Alexandriei, la 28 februarie 398. Ioan reformeaza cetatea si preotimea, care se aflau intr-o mare stare de decadere. Astfel, el suprima luxul resedintei episcopale, introducand traiul modest. Criticile sale indreptate impotriva coruptiei i-au adus multi dusmani. Dusmanul sau cel mai important a fost Teofil de Alexandria.

Animozitatile sunt intensificate dupa ce Ioan Gura de Aur ii primeste pe Fratii Lungi, acuzati de origenism si alungati din Egipt de patriarhul Teofil, pe care ii gazduieste, fara a intra in comuniune cu ei. Amintim ca desi Fratii Lungi i-au adresat lui Ioan o plangere impotriva lui Teofil, acesta nu o ia in considerare. Imparateasa Eudoxia, il convoaca pe Ioan la un sinod la Stejar, spre a se dezvinovati de acuzele aduse. Ioan nu se prezinta la sinod si pentru acest fapt este depus in anul 403. Imparatul ratifica hotararea sinodului si il trimite pe loan in exil in Bitinia. Acest exil nu a durat multa vreme, deoarece este rechemat in scaun. Dupa revenire, Sfantul Ioan critica din nou dezmatul si zarva produse in jurul unei statui de argint ce o infatisa pe Eudoxia si care era aproape de catedrala in care el slujea. Din porunca imparatesei Eudoxia, Sfantul Ioan a fost alungat din scaun si surghiunit la Cucuz, in Armenia. Adversarii sai intervin pe langa imparat si este trimis la Pityum, un orasel pe malul rasaritean al Marii Negre. El nu rezista calatoriei si trece la cele vesnice pe 14 septembrie 407, la Comana in Pont.

Moastele sale au fost aduse la Constantinopol si asezate in Biserica Sfintilor Apostoli in 438, de catre patriarhul Proclu al Constantinopolului. In anul 1204, in timpul Cruciadei a IV-a, moastele Sfantului Ioan impreuna cu moastele Sfantului Grigorie de Nazianz, au fost luate de catre venetieni si duse la Roma, unde au fost depuse in catedrala Sfantul Petru. Dupa 800 de ani, Biserica Romano Catolica a inapoiat moastele celor doi Arhiepiscopi ai Constantinopolului, Bisericii Ortodoxe. Pe 27 noiembrie 2004, papa Ioan Paul al II-lea a oferit moastele celor doi sfinti, Patriarhului Ecumenic, Bartolomeu I.

In anul 1997, Silvano Piovanelli, Cardinalul Florentei, a daruit Bisericii Ortodoxe Romane o particica din moastele Sfantului Ioan Gura de Aur, care se afla momentan in Paraclisul Catedralei Mantuirii Neamului.

Liturghia Sfantului Ioan Gura de Aur

In timpul Sfantului Ioan Gura de Aur nu exista un formular fix, asa cum exista in prezent, pentru savarsirea Sfintei Liturghii. Sfantul Ioan a adunat intr-un formular actele cultice si rugaciunile si a dat nastere Liturghiei care ii poarta numele si care este cel mai des folosita.

Amintim ca Sfantul Ioan este pomenit de trei ori pe an: 13 noiembrie, 27 si 30 ianuarie.

Tot in aceasta zi, Biserica face pomenirea Sfantului Cuvios Mucenic Damaschin.

Maine, 14 noiembrie, Biserica face pomenirea Sfantului Apostol Filip si a Sfantului Grigorie Palama.








161Îmi place · · Distribuie

[Adrian Pop]

Din patru motive alergi după bani: pentru plăcere, desfrâu, răzbunare şi frică.

Sfântul Ioan Gură de Aur Luni, 17 Iunie 2013 11:56 Dacă vezi că cineva devine bogat fără s-o merite, nu-l ferici, nu-l invidia, nu te îndoi de sfânta pronie, nu crede că în lumea aceasta se petrece ceva întâmplător şi fără scop. Adu-ţi aminte de parabola bogatului şi a lui Lazăr. Bogatul ajunsese pe crestele bogăţiei şi desfătărilor, şi totodată era sever şi lipsit de omenie, mai sălbatic chiar decât câinii. Câinilor le era milă de Lazăr şi-i lingeau rănile care-i acopereau trupul, pe când bogatul nici firimiturile de la masa lui nu le dădea săracului. Bogatul avea mai mult decât îi trebuia. Lazăr nu le avea nici pe cele neapărat necesare, nici măcar hrana zilnică. Şi deşi lupta încontinuu cu foamea şi cu boala, nu s-a mâniat, nu L-a hulit pe Dumnezeu, n-a cârtit împotriva sfintei pronii.Nu este aşadar nejustificat ca, în vreme ce eşti ferit de asemenea nenorociri, să-L huleşti pe Dumnezeu, când alţi oameni, care sunt aspru încercaţi de diferite chinuri, Îl slăvesc pe Domnul neîncetat? La urma urmei, cel care suferă, chiar dacă mai rosteşte câte-o vorbă rea în durerea lui, este vrednic de iertare. Însă cel care, fără să sufere, Îl huleşte pe Dumnezeu şi-şi pierde sufletul, ce iertare mai aşteaptă?Din ce motiv, omule, bogăţia ţi se pare lucru important? Neîndoielnic pentru că-ţi plac ospeţele scumpe, pentru că simţi mulţumire când alţii te admiră şi te invidiază, pentru că poţi cu banii tăi să le faci rău duşmanilor şi, în fine, pentru că toţi se tem de tine datorită puterii pe care ţi-o dă bogăţia. Da, din aceste patru motive alergi după bani, pentru plăcere, desfrâu, răzbunare şi frică. Alt motiv nu există. Căci, de obicei, bogăţia nu-l face pe om nici mai înţelept, nici mai cuminte, nici mai bun sau de oameni iubitor. Bogăţia nu ne poate sădi în suflet nici o virtute. Ci dimpotrivă, dacă află acolo unele virtuţi, le dezrădăcinează, ca să sădească în noi răutăţile corespunzătoare.Ţi se pare, aşadar, că bogăţia este vrednică de râvnit şi de dorit deoarece cultivă în sufletele noastre cele mai mari slăbiciuni, deoarece preschimbă mânia în faptă, deoarece umflă baloanele de săpun ale slavei deşarte, deoarece trezeşte în noi mândria? Tocmai din aceste motive trebuie să te fereşti de ea, neîntorcându-ţi nici măcar capul ca s-o priveşti. Altfel, va trimite să sălăşluiască în inima ta câteva fiare sălbatice şi înfricoşătoare, care vor deveni pricină de pierdere a oricărei cinstiri. Şi înfăţişându-ţi necinstirea ca pe cinstire, va reuşi să te înşele, precum desfrânatele urâte, care îşi înfrumuseţează faţa spoindu-se cu rujuri şi vopsele şi îi înşeală pe bărbaţi.Aşadar tu, bogatule, nu te amăgi de linguşirile şi zâmbetele celorlalţi. Ei se poartă aşa fie de teamă, fie din interes personal. Dacă ai putea să cercetezi adâncurile inimilor celor care te linguşesc, ai vedea că în lăuntrul lor te osândesc, te înjură, te urăsc mai mult chiar şi decât cei mai răi duşmani ai tăi. Şi dacă vreodată situaţia se va schimba, dacă-ţi vei pierde bogăţia, atunci măştile vor cădea. Atunci se va întâmpla ca şi cu desfrânatele, când se demachiază. Atunci vei vedea limpede feţele acelora care mai înainte te linguşeau. Atunci vei înţelege că simţeau pentru tine nu preţuire ci nesocotire, nu admiraţie ci invidie, nu iubire ci ură.Aşa cum omul este zadarnic, trecător şi muritor, la fel este şi bogăţia. Sau poate că bogăţia este şi mai zadarnică. Căci de multe ori nu moare odată cu omul, ci piere înaintea lui. Fiecare din voi cunoaşte exemplele atâtor şi atâtor bogaţi care au ajuns în sărăcie. Aceştia continuă să trăiască, dar averea lor a pierit. Şi măcar de-ar fi pierit numai averea, fiindcă de obicei îl duce la pieire şi pe deţinătorul ei. N-ar greşi cineva dacă ar numi bogăţia slujitor nerecunoscător, slujitor ucigaş, care-l omoară pe stăpânul său.Acestea le spun şi nu voi înceta a le spune, chiar dacă mulţi mă vor acuza. „Mereu ai ceva cu bogaţii”, se revoltă ei. Într-adevăr, însă nu cu toţi, ci doar cu aceia care-şi întrebuinţează rău bogăţiile. Nu lovesc în bogat, ci în cel care răpeşte bunurile celorlalţi. Unul este bogatul, altul răpitorul. Să deosebim lucrurile, ca să nu se creeze tulburare sau rea-înţelegere. Eşti bogat? Nu te împiedic. Răpeşti? Sunt scârbit de tine. Ai moşiile tale? Să te foloseşti de ele. Le iei pe-ale altora? Nu pot să tac. Vrei să mă ucizi cu pietre? Sunt gata să-mi vărs şi sângele, e de-ajuns să te opresc de la păcat. Nu-mi pasă că mă voi face urât, nu mă sperii de discuţii aprinse. Un singur lucru mă interesează, sporirea celor care mă ascultă.Şi săracii şi bogaţii sunt fiii mei. Cine vrea, să arunce cu pietre în mine. Cine vrea, să mă urască. Cine vrea, să-mi plănuiască moartea. Uneltirile asupra vieţii mele sunt pentru mine munţi de cununi, rănile sunt pentru mine decoraţii. Nu mi-e teamă de uneltiri. Dacă nimeni nu găseşte vreun păcat pentru care să mă cerceteze, războiască-mă lumea întreagă.Aşadar bogăţia este un trădător, trădător şi fugar şi ucigaş. Atunci când nu te aştepţi îţi scapă şi te părăseşte şi te distruge. Vrei s-o ţii cu adevărat lângă tine? N-o ascunde, ci împarte-o săracilor. Bogăţia este fiară. Dacă e ţinută aproape, pleacă. Dacă este risipită, rămâne. Risipeşte-o ca să rămână. N-o ţine la tine, ca să nu-ţi scape.„Unde este bogăţia voastră?” i-aş întreba pe cei care au avut-o şi au pierdut-o. Şi i-aş întreba nu pentru a-i batjocori – să nu fie! – nici pentru a scormoni rănile, ci ca să fac din naufragiul lor liman al mântuirii voastre. Pentru a vă da seama că cei care astăzi sunt bogaţi, mâine vor ajunge săraci. De aceea de multe ori am râs, când am citit testamente care scriau: „Cutare să aibă stăpânire peste ogoare sau peste casă, însă altul să se folosească de acestea”. Dar toţi avem doar foloasele, nimeni nu este stăpân pe ceva. Chiar şi dacă am rămâne bogaţi în toată perioada vieţii noastre, când vom muri, fie că vrem sau nu, vom încredinţa bogăţia noastră altora. Goi vom pleca în viaţa de dincolo, după ce pentru câţiva ani am fost doar cheltuitori, nu şi stăpâni ai bogăţiilor.Ştiţi cine sunt cu adevărat stăpâni peste bogăţii? Cei care nesocotesc foloasele lor şi batjocoresc desfătările. Cei care-şi risipesc banii şi-i împart săracilor, îi cheltuiesc cu înţelepciune şi pleacă din lumea aceasta cu adevărat bogaţi, bogaţi în fapte bune şi în iubirea şi harul lui Dumnezeu.Dar de ce consideri bogăţia vrednică de râvnit? De ce-i fericeşti pe cei care au bani mulţi? Care este diferenţa dintre bogat şi sărac? Nu sunt amândoi oameni? Îţi voi dovedi că unul are nevoie de altul, astfel încât nici bogatul nu poate trăi fără sărac, nici săracul fără bogat.Dumnezeu a iconomisit cu înţelepciune această dependenţă a unuia de altul, ca să există iubire şi sprijin reciproc, comuniune socială şi bună rânduială. Şi trebuie să subliniez aici că bogaţii au mai mare nevoie de săraci decât săracii de bogaţi. Şi pentru a pricepe asta, îţi voi da un exemplu: Să presupunem că am construi două cetăţi, şi prin lege am stabili ca într-una să locuiască doar bogaţii, iar în cealaltă doar săracii. Dacă în cetatea bogaţilor nu există nici un sărac şi în cetatea săracilor nici un bogat, să vedem care dintre ele va fi mai bine administrată.Aşadar în cetatea bogaţilor nu vor exista nici meşteri, nici zidari, nici tâmplari, nici cizmari, nici brutari, nici agricultori, nici fierari, etc. Căci ce bogat se va apuca să practice vreuna din aceste meserii, de vreme ce şi cei care le practică, după ce se îmbogăţesc le părăsesc? Dar în felul acesta cum va putea fi întreţinută cetatea? Nu există altă soluţie decât să se desfiinţeze legea pe care am stabilit-o la început, şi să fie chemaţi meşterii, pentru a se ocupa de nevoile practice.Să mergem acum şi în cetatea săracilor. Dacă, după cum am stabilit, nu are nici un locuitor bogat şi nici o bogăţie, nici aur, nici argint, nici pietre preţioase, nici purpură, nici veşminte cusute-n fir de aur, ce părere ai? În asemenea condiţii, va fi grea viaţa în cetate? Deloc. Deoarece, dacă trebuie să se construiască case sau se să prelucreze fierul sau să se ţeasă haine, nu e nevoie de aur, argint şi mărgăritare, ci de meşteri şi mână de lucru. Şi dacă trebuie să săpăm şi să cultivăm pământul, de ce avem nevoie, de bogaţi ori de săraci? Negreşit de săraci. Unde vom avea deci nevoie de bogaţi? Doar dacă ne hotărâm să dărâmăm cetatea.Bogaţii sunt nefolositori, da, nefolositori, în afară de cei care sunt milostivi şi iubitori de oameni. Dar, din păcate, puţini bogaţi, foarte puţini se disting prin iubirea lor de oameni. Cei mai mulţi sunt afundaţi în egoism, în neîndurare, în păcat. De aceea să nu-i invidiezi. Tu să te gândeşti la Petru şi la Pavel, să te gândeşti la Ioan şi la Ilie, să te gândeşti la Însuşi Hristos, care n-avea unde să-şi plece capul. Urmează sărăcia Aceluia şi a sfinţilor Lui, care erau lipsiţi de bunuri materiale, dar care aveau o negrăită bogăţie duhovnicească.
(Sfântul Ioan Gură de Aur)

[Adrian Pop]

Violeta Vio ... Rugăciune către Sfântul Ierarh Ioan Gură de Aur ...

O, luminătorule a toată lumea, prea*bunule Părinte Ioane Gură de Aur, stâlp și întărire a Bisericii, povățuitorule al pocăinței, ajutător al bolnavilor și apărător al celor ne*căjiți, sărguiește degrab a ne ajuta; izbă*vește turma lui Hristos de lupii ce o ră*pesc și pe toți creștinii îi păzește de gâlcevile lumești, de cutremur, de venirea altor nea*muri, de robie, de sabie și de războiul cel dintre noi, de foamete, de potop, de secetă, de boli și de moarte năprasnică. Miluiește-ne și pe noi, cei care cu mintea, cu lucrul și cuvântul suntem întru întunericul păcatelor, pentru ca prin rugăciunile tale, să ne izbăvim de mânia lui Dumnezeu și de chinul cel veșnic. Dă*ruiește-ne iubirea și râvna ta pe care le-ai arătat Bisericii lui Hristos. Luminează mintea noastră cu lumina dumnezeieștilor învățături și ajută-ne să ajungem întotdeauna la înăl*țimea gândului smerit, spre slava lui Dum*nezeu și a noastră mântuire. Amin.




acum 4 ore · Nu-mi mai place · 7



Mariana Buzdugan Amin

[Adrian Pop]

Înapoi la album · Fotografiile Violetei · Cronologia Violetei

Precedenta · Următoarea

Violeta Vio ... SFANTUL IOAN CEL CU GURA SI CU INIMA DE AUR ... ( 13 noiembrie ) ( PREDICĂ AUGUSTIN DE FLORINA ) Astăzi, iubiţii mei, este sărbătorit corifeul sfinţilor predicatori din toate veacurile. Este sărbătorit Sfântul Ioan Gură de Aur. Multe sunt laturile din care poate fi cercetată viaţa şi propovăduirea acestuia. Una din aceste laturi o voi expune iubirii voastre. Şi aceasta este: Ioan Gură de Aur – reformatorul. *** Sfântul Ioan Gură de Aur îşi dorea o societate ideală. O societate în care să predomine cu desăvârşire voinţa Părintelui ceresc, o societate – împărăţie a lui Hristos. Nu a spus cum auzi azi: o, frate, cu mine se va schimba lumea? El credea că până şi un singur om, când are în el foc, poate să contribuie la îndreptarea societăţii. Şi se lupta inflexibil. Arma lui era cuvântul lui Dumnezeu, sabia Duhului. Stabilise diagnosticul şi a început terapia. Nu de la frunze şi de la ramuri. A descoperit rădăcinile şi s-a aplecat asupra lor. Şi care sunt rădăcinile societăţii? Prima este FAMILIA. De acolo a început Gură-de-Aur. Credea că Nunta este o taină, că ceea ce uneşte pe bărbat şi femeie nu sunt cuvintele goale, frumuseţea trupească, banul, ci virtutea. Cei mai mulţi tineri caută să-şi găsească mirese bogate. Zice: Nu „cu obiceiuri bune”, ci „cu venituri bune”. El era împotriva zestrei, împotriva vânătorilor de zestre, împotriva acelor obiceiuri care transformă Taina Nunţii într-un act comercial. Era chiar şi împotriva logodnei îndelungate. Te-ai hotărât, zice, să o căsătoreşti pe fata ta? Grabnică Nuntă! Logodnele care ţin luni şi ani nu sunt bune. Desele schimbări sunt ale diavolului. Şi-a îndreptat atenţia şi spre educarea copiilor. Nu te voi numi mamă, zice, pentru că naşti. Nasc şi animalele. Te voi numi mamă, dacă pe cel care l-ai născut, îl faci înger, dacă pe copilul tău îl înveţi să facă semnul crucii şi primul cuvânt pe care îl va spune este Dumnezeu. Şi altceva. În casă pot să lipsească multe. Ceea ce nu trebuie să lipsească din nicio casă, zice, este Evanghelia. Nu doar îmbrăcată în aur şi cu icoane; ci în fiecare seară să deschideţi şi să citiţi o pagină şi să încercaţi să le puneţi în practică. Unde se citeşte şi se trăieşte Evanghelia, acolo diavolul nu poate să reziste. Însă nu ajunge să încerce doar mama şi tata. Trebuie să ajute şi SOCIETATEA. Dar societatea este stricată. Şi cea mai sensibilă parte a societăţii sunt copiii. La două lucruri luaţi aminte la copii: urechiuşele şi ochişorii lor. În timpul Sfântului Ioan Gură de Aur existau teatre. Acolo, femeiuşti păcătoase dansau imoral. Predicile le făcea împotriva teatrelor şi a dansurilor! Va rămâne istoric acel cuvânt care zice: „Unde este dansul, acolo este diavolul”. O altă plagă a societăţii era lăcomia şi iubirea de arginţi. Aceasta, precum zice Pavel, este „rădăcina tuturor relelor” (I Timotei 6, 10). Cât s-a luptat Gură-de-Aur! Bogaţii aveau de aur până şi vasele de noapte. Când a aflat asta, a vorbit aspru. A prevestit că va fi cutremur în Antiohia. Şi, într-adevăr, a fost. În încercarea lui de a dezrădăcina iubirea de argint, spune undeva: Ştiţi când o să înceteze răul în lume? Când toţi vom înceta să spunem blestematul cuvânt: „Acesta este al meu, acesta este al tău”. Toate de obşte! S-a întors spre STAT. A intrat în conflict. De aici începe drama lui. Gândea că suveranul trebuie să fie păzitorul Dreptului şi al Credinţei Ortodoxe. Cu aceste două greutăţi cântărea pe nobili. Cântarul lui era drept şi a dovedit lucrul acesta. Spune undeva: Dacă stăpânul nu este păzitor al dreptăţii, atunci este mai rău decât un tâlhar; pentru că tâlharul face un rău mic, pe când acesta care are autoritate face un mare rău. În Antiohia a mijlocit pentru cei neputincioşi. Pe străzi erau statui care reprezentau pe împărat şi pe împărăteasă. Într-o zi poporul s-a răsculat. Nu mai putea să suporte impozitele. Au spart toate statuile împăratului. Atunci, (împăratul) Teodosie a dat ordin să fie asediată cetatea?. Au prins aproape o mie de sărăcuţi şi i-au aruncat în beciuri. Jale şi plâns. Plângeau mame, femei, toţi. Era gata să-i execute. A stat însă în faţă Ioan Gură de Aur cu monahii lui şi a spus: Veţi călca peste noi, dar nu vă vom lăsa să-i executaţi pe sărmani; executaţi-ne pe noi… Şi a cerut un dar: să amâne pentru o lună executarea. Într-o lună, a mişcat cerul şi pământul şi i-a salvat. Atunci s-a urcat în amvon şi a ţinut 21 de predici, câte una în fiecare seară. Mângâia şi însufleţea în groaznica încercare. Alt caz în care a venit în conflict cu stăpânirea a avut loc în Constantinopol, când a mustrat necredinţa celor puternici. Împărăteasă era atunci Eudoxia. Într-o duminică, Gură-de-Aur se ducea la biserică. Când s-a apropiat de biserică, a auzit tobe. Dis-de-dimineaţă se adunaseră toţi, demnitari, general, consul. Ce făceau? Făceau descoperirea unui bust. Făcuseră o statuie de aur Eudoxiei ca să o flateze. Cum să facă Liturghie Gură-de-Aur?! Era imposibil. S-a suit deci în amvon şi a mustrat cu multă asprime. S-a interesat de toate aceste chestiuni. Dar mult mai mult, Gură-de-Aur s-a interesat de renaşterea BISERICII, care atunci era într-o stare jalnică. Relele clerului din Constantinopol erau două: iubirea de arginţi şi imoralitatea. Împotriva acestora a dat o mare luptă. Gură-de-Aur voia ca păstorii să intre în staulul Bisericii pe uşă. Iar uşa este una: „cu alegerea clerului şi a poporului”. În acest fel a fost ales Sfântul Nicolae, Marele Atanasie, Sfântul Spiridon şi Sfântul Ioan Gură de Aur. Azi, episcopul îl alege pe diacon, pe preot, pe episcopi, pe egumeni. Poporul nu ştie. Noi credem într-un principiu: păstorii sunt din popor, prin popor şi pentru popor. Şi eu mă voi lupta până la cea din urmă a mea suflare şi se va bucura sufletul meu când voi vedea o Biserică vie şi liberă. *** Iubiţii mei! Este lege: acţiunea provoacă reacţiunea. Dacă nu incomodezi pe nimeni, eşti bun. Dar Evanghelia spune: „Vai vouă, când vă vor grăi toţi oamenii de bine” (Luca 6, 26). Şi acţiunea Sfântului Ioan Gură de Aur a provocat reacţiunea sau împotrivirea. Cine s-a împotrivit? Mai întâi de toţi cei care voiau teatre şi dansuri. În al doilea rând, bogaţii, pentru că predicile lui pentru ei erau înfricoşătoare. În al treilea rând, femeile care iubeau luxul. În al patrulea, clericii necinstiţi. În al cincilea, femeile de la curtea imperială. În al şaselea, cei puternici ai zilei, împăratul Arcadie, împărăteasa Eudoxia. Însă nu v-am spus nimic. Pe toţi aceştia avea să-i biruiască. Dar nu a căzut pentru că s-a războit cu ei. A căzut, deoarece s-a războit cu episcopii! O spune el însuşi: „De nimeni nu m-am temut ca de episcopi, în afară de puţini!” Astfel, l-au prins, l-au dus în cealaltă parte a Asiei, l-au mânat pe jos dincolo de Sangario, a ajuns în Kukus în Armenia. Acolo au dat o altă poruncă – să meargă spre Comana. Era foarte istovit. Era ajunul Înălţării Sfintei Cruci. Nu mai putea să păşească. A căzut ca un măr copt. L-au dus într-o bisericuţă a Sfântului Vasilisc. Noaptea, când a adormit, l-a văzut în vedenie pe Sfântul Vasilisc, spunându-i: „Frate Ioane, curaj; mâine vei fi cu noi”. S-a făcut dimineaţă. Era 14 septembrie. S-a ridicat. Tot ce avea a împărţit săracilor. Şi-a făcut semnul crucii. Şi apoi, acest sfânt episcop, privighetoarea Bisericii, nemuritorul ierarh a închis ochii acolo. Ultimele lui cuvinte au fost: „Slavă lui Dumnezeu pentru toate”. Şi cu aceste cuvinte, sfântul său suflet a zburat la cele cereşti, pentru a fi acolo ierarh „cuvios, fără răutate, neprihănit” (Evrei 7, 26), mijlocind pentru noi. Amin. † Episcopul Augustin Îmi place · · Distribuie

[Adrian Pop]

Troparul Sf. Ierarh Ioan Gura de Aur

http://www.youtube.com/watch?v=RrMQ9Z3KH28

[Adrian Pop]

Iulian Balan şi Mirabela Daria au fost etichetaţi în fotografia LaTaifas.ro.






Sfântul Ioan Gură de Aur