Cutremurul din ’77. Amintiri de cosmar…

https://fbcdn-profile-a.akamaihd.net...f7824c0a5181a4
Paul Purea


23 noiembrie la 19:48 ·





Cutremurul din ’77. Amintiri de cosmar…
Spitalul Fundeni este cel mai mare si cel mai recunoscut spital din tara . Aici sunt cei mai buni medici , cei mai buni specialisti . Aici opereaza prof. Setlacec , aici opereaza prof. Pop de Popa , prof. Proca ,aici face anestezie prof. Litarcek , si…si…si , peste tot corifei . Numai corifei. Doar nu m-apuc sa-i insir pe toti ? Mi-ar trebui mult timp. Tocmai acum? Ar fi o nebunie !
In Fundeni lucrez si eu. Sunt si eu aici. Mandru . Secundar la chirurgie . Aici am vazut si am facut prima incizie . La un abces . Aici am facut primul nod chirurgical . Aici am cusut prima plaga sangeranda . Aici am scos primul apendice .Doamne , ce timpuri ! Cata zbatere si in acelasi timp cata implinire ! Cate inceputuri , plamaditoare de vise - tesuturi si celule fascinante , dorite !Dar si cate ganduri negre , cate aschii de vise ! Cate intalniri sexuale…nu va fie frica , femei foste ale mele ; femei cu cele mai frumoase nume !Si chipuri ! Cu cei mai frumosi sani din lume , cu cele mai lungi picioare ... O, nu , nu va fie frica ! Atata bun simt mai am - de a nu pronunta nici macar initiala numelui vostru . Astazi sunteti femei distinse . Stiu . Mature - in dragoste si in simtire . In profesiune. Cui ar ajuta dezgropari de aduceri-aminte ? Divulgari de placeri demult apuse? Trepidante , cutremuratoare placeri…Cutremuratoare ? Am zis cutremuratoare ?
Ei bine , da , e vorba de un adevarat , autentic , groaznic si ucigator cutremur . Cel din 1977 ...Ora 21 , 22…Aproape toti colegii mei , alaturi de o parte „consistenta „ din frumusetile de care am amintit , toti resfirati in clubul de la parterul caminului in care locuiam... Tineri si tinere . Veniti din intreaga tara : doctori , doctorite , asistente medicale, asistenti...Acum asezati pe scaune , asezati pe jos. In fata televizorului alb-negru . Privind la un film bulgaresc , cu capre . Capre cenusii…dar si albe . Secvente cu “purici” , destul de neclare , mereu suprapunand bulgarestile cornute cu puricii nostri romanesti , de imagine .
Kiss , colegul meu , incearca sa repare cutia dreptunghiulara . Cea magica. Cu capre din sud de Dunare si purici romanesti. Ii place sa se bage peste tot acest om micut de statura .Cu sau fara motive . Umbla la butoane . In continuare.
Parca ceva incepe sa tremure , sa se clatine. Asa, dintr-odata . “Ce dracu vrei sa faci , lasa-l in pace “- strig din primul rand de scaune . Tremuratul se accentuiaza . Creste in intensitate . Cineva striga mai puternic decat mine : “ Cutremur, cutremur ! E cutremur !!! ” Ne inghesuim toti spre usa . Toti deodata . Mai mult ne rostogolim . Ne impingem .Oricine cunoaste sindromul oilor iesind pe o crapatura din tarc . Cele carpatine , oi . Cunoastem , nu ? Doar suntem neam de oieri . Si de capre . Caprele bulgaresti intre timp au disparut . Definitiv . De pe ecran . Televizorul a cazut . Ecranul e spart . Banuiesc . N-am timp sa privesc inapoi . Nici macar lateral . Usa e inainte ...
Treptele sunt putine si parca fara sfarsit . Multi dintre noi sarindu-le, cad . Cad pe asfalt . Toti tipa .Toti tipam . E infern…”Lasati orice speranta…” Cine are timp sa se gandeasca la Dante ? Noi avem infernul nostru . Aici . In curtea Fundeniului . Toti suntem Alighieri . Tipam . In continuare .
Indepartez picioarele .Unul de altul. Cat este cu putinta . Nu este de ajuns pentru stabilitate . Imi infig suplimentar , aplecandu-ma , mainile in coapse . Ma uit in jur . N-am crezut , nici n-as fi putut gandi vreodata chiar nebun fiind , ca exista , ca se pot produce valuri de pamant ! Valuri adevarate . Sa vezi , ondulatoriu , cum se ridica si coboara pamantul , pamantul pe care l-ai crezut plat ! Plat si fix , imobil …De necrezut!
Privirea mea este acum indreptata spre cladirile spitalului – cinci corpuri , constituind un ansamblu o cladire lunga si unitara . Acum cladirea lunguiata este corabie . Pe valuri , in furtuna .Pamantul e mare . Spitalul e corabie. Se ridica si coboara . Ma uit cu groaza . Astept din clipa in clipa sa se prabuseasca …sectiile chirurgiei cardio-vasculare parca vin spre mine. Se apropie. Am impresia ca privesc printr-un ochean urias .Tridimensional. Dimensiunile se apropie , Se strang . Ma strang, asfixiindu-ma .
Cat pe ce sa ma prabusesc. Eu . Misc fara de voie un picior si-l infig mai puternic decat as vrea in asfaltul miscator . Cativa dintre cei din jurul meu cad . Toti tipa . Ca intr-o goana nebuna de decibeli. Tipa si cei de jos si cei aplecati . Indiferent de pozitie. Tipa , urla . Nimeni nu sta drept . Toti sunt aplecati inspre necunoscut –necunoscutul sortii, imprevizibil . Imprevizibil si negru .
In cutremur nu poti sta drept nici macar o secunda . Trebuie sa te apleci ori de nu , cazi . Exact ca in comunism . Nu te-ai aplecat , nu ai acceptat ideea de infrangere , esti trantit la pamant . Pe ciment . Pe cimentul rece al inchisorilor . Rece si umed .Cu propria urina si propriile fecale deasupra . Doamne ce frig trebuia sa fie pe cimentul inchisorilor ! Si iarna , in Baragan ! Ce frig , acum , aici in curtea miscatoare si intunecata a spitalului … Fundeni. Doar e inceput de martie , 4 ale lunii…Dar cine simte frigul din infern ? Iadul e iad . Mai mult foc decat ger…Aici frigul e suveran. Cu toate ingredientele lui . Napustiindu-se ca un Cerber cu gura deschisa si plina de bale , asupra ta . Inghetandu-te pe loc ; facandu-te stana de gheata . Si de frica .
E o frica “conglomerat”. Monolit .Gen : frica miocardica de infarct ! De moarte iminenta . Nebuloasa asfixianta . Doar un procent presupunere . Restul e original… Fara decelare separata , individuala, de amprente si justificare si , si…. de identificare a cosmarului. Lipsa totala de raportare la “altceva” . E o frica “unica”. Generala. Una parca, acaparandu-te , distrugandu-te . E un fel de “general” dureros . Un rau la patrat . Mare si strangulator . Un monstru cu gheara infipta in tine , in gat .In torace. Dureros pana la pierderea identitatii tale primare . De om …
Iadul clasic e un iad care se inchide in urma ta . Cu porti ferecate . Cu trecerea intr-un singur sens . Dinafara spre inauntru . Centripet .Aici e un iad deschis . Suntem inca pe pamant . Astept din secunda in secunda , ca acest pamant sa crape , sa se prabuseasca , sa ma inghita . Sa ne inghita pe toti cei prezenti . Pe toti , la gramada, strigand , tipand in fata caminului . Sa ne ia, sa ne treaca dincolo de pamant, in iadul de jos , cel ce pare a fi fara de dimensiuni . Fara de sfarsit . Fara de aer . Fara de lumina . Fara de iesire . Intotdeauna deschis.
Astept . Dar ce ? Cel mai crunt este sa incep sa tremur . De frig , de frica ? Da, iadul adevarat se apropie …Il vad . Vine spre mine ca o gura uriasa de intuneric …Simt cum ma trage spre miezul din el … hrana .
Latrat de caini , urlet .Toti cainii din Fundeni s-au schimbat in lupi . Cred ca toate animalele de pe pamant , din jur latra , urla . Se apropie momentul zero. Oile urla , gainile urla , pisicile urla . Pana si copacii din jur urla .Am impresia ca de sub asfaltul crapat ies serpi.Alerga buimaciti printre picioarele noastre . Inghetate de frica si de intuneric…De frig.
Zgomotul cel percepem fara sa gandim la el , este un zgomot universal . De prabusire . De vuiet necunoscut . Un zgomot , ba nu , un urlet de jivine , urlet general . Urletul a tot ce-i viu si a tot ce nu-i viu . Un urlet al materiei . Broastele horacaie , serpii ies in continuare din pamant .Cred ca si ei urla . Serpii groazei . Intr-o luna falsa . Intr-o noapte din luna – luna de frig ; si de nenorociri .
Pentru o fractiune de secunda uit de mine… sunt convins ca blocurile de pe Colentina , cele aflate in constructie , toate s-au prabusit . Dar si celelalte . Vuietul e prea mare pentru doar cateva zeci de blocuri prabusite - gandesc intr-o a doua clipa franta .Cat o vesnicie e clipa . Cat muntii Bucegi e frica . Sfasaiindu-se pre sine. Trebuie sa se fi prabusit tot Bucurestiul . Ba nu , toata tara . Ba nu , tot Pamantul . Ma uit din nou la cladirile din fata mea . Nu inteleg cum de inca n-au cazut , nu s-au prabusit . Daca toata lumea e o gramada de moloz , cum doar aceste cinci corpuri de cladiri mai stau in picioare , miscandu-se ca o corabie pe valuri ? Furtuna fara de ploaie ? Apocalipsa fara foc din cer?
Nu-i adevarat ! Ba da ! Parca miscarea si-a redus din amplitudine , din intensitate . Secunda cu secunda . Incet- incet…Imi indrept sira spinarii . Pot sa raman asa . Doar acel zgomot infernal se aude inca . E de proportiile unui uragan . Tremur inca .Si totusi …Dumnezeu e mare ! E peste tot ! E aici ! E in interiorul meu ...
Cineva se agata de mine . Ma prinde de mana . Ma uit in jos . O femeie goala ,goala-goala, fara macar cu bichinii pe ea , se uita disperata , tremura . Sta in genunchi , la picioarele mele. “ Ce-a fost , ce s-a intamplat ?… eram sub dus …cand …! “ Nu-i raspund . O ajut sa se ridice . Cu ea in brate gafaind incerc sa urc treptele , sa intru in camin . “ Nu intru , esti nebun ? Nu intru …! Lasa-ma ! „ O pun pe trepte . Ma dezbrac de sacou si o invelesc . Tanara femeie , tremura . Mai tare decat pamantul .Plange .Mai tare decat copacii din preajma. Decat vantul…Nu pot sa vad daca toti oamenii din jur tremura – mai tremura inca. Daca toti plang – mai plang inca! … Vantul rece ne secera . Simt bice pe obraz . Parca imi intra in piele .
Imi intorc privirile din nou spre spital . Zaresc lumini . “Aaa , a inceput sa functioneze grupul electrogen… ! “ Abia acum gandesc la cei din clinica . La bolnavi . La cei conectati la aparatele de respiratie asistata , mecanica . Oare mai traiesc ?
Minutele urmatoare m-au gasit alergand , doar in camasa , alaturi de colegul meu Ciobanica , spre intrarea principala a spitalului . Sacoul ramasese uitat pe trupul , poate inca tremurand ,al tinerei femei .
In fata clinicii , acolo, bolnavii erau asezati si insiruiti pe aleile reci , de beton , multi dintre ei cu perfuziile inca in vene . Sinistru peisaj . Printre cei “mari “ cateva duzini de copii , de toate varstele , tipand . Inveliti in paturi de molton …Ma vedeam aidoma inaintasilor – scene cunoscute din lecturile mele de groaza – printre soldatii raniti , zbatandu-se intre viata si moarte , gemand si strigand mocnit cuvantul :“ Ajutor …! “ Am inceput , aplecandu-ma , sa “inventariez “ fiecare trup secatuit , fiecare suflet descumpanit . De m-ar ajuta Dumnezeu sa pot sa-i car pe toti in spinare , deodata , si sa-i asez in paturile lor , cat de cat calduroase .Daca nu voi reusi – gandeam - socul hipotermic ii va rapi in urmatoarele ore .
Miezul de noapte ne-a gasit pe toti , ma refer la medicii spitalului , prin saloane . Incercam sa “corectam “ ce cu doar doua ceasuri in urma parea imposibil . Doua aspecte nu vroiau sa-mi paraseasca mintea : primul , rezistenta trupului omenesc . Imaginati-va , ca toti acei suferinzi , acei napastuiti de boala , au avut energia si forta musculara de a putea iesi din cladire si a ajunge jos , sub cerul liber , pe asfaltul rece si cu cele cateva fire de iarba,iesite prin crapaturi , firave in verdele lor . Multi dintre ei fusesera operati in cursul zilei ce incerca acum sa apuna. Se gaseau deci …imediat dupa operatii de adevarata anvergura . Operatii grele ,nu niste mici flecustete – cum s-ar putea crede - hernii sau apendicite ! De necrezut ! Oare cata forta nebanuita incumba , are inmagazinata in el , trupul omului ? Greu de spus !Chiar si de mine , viitor chirurg...
Al doilea lucru , de care neuroni mei nu se puteau desprinde , tine de mandrie . Dintr-o data devenisem – ca niciodata pana atunci – mandru pentru profesia aleasa . Da, cred ca medicii . toti, absolut toti , sunt cei mai minunati oameni ai planetei ! Au statutul de om cel mai clar conturat , cel mai bine pus la punct . Constiinta profesionala cea mai de netagaduit . Cum altfel sa gandesc , cand la numai o ora de la nenorocitul seism , toti , absolut toti medicii clinicii noastre ( aproape douazeci de “slujbasi “ in alb) se gaseau deja in clinica . Venisera fara sa-i cheme sau sa le ordone cineva . Alergasera benevol - probabil dupa ce isi pusesera familiile la adapost – spre spital , spre membrii celeilalte familii, spre pacienti . Alergasera luandu-se la intrecere cu constiinta lor ! Frumos ! Ba nu , e prea neancapator acest cuvant … Mandrie , maretie , morala , cred ca ar trebui sa scriu , sa pronunt . Aceste cuvinte se potrivesc mai bine . Cu acei oameni in alb .Cu mine.
Da, a fost pentru prima oara cand m-am intalnit fata in fata cu mandria . Cand am putut s-o pipai , sa-i dau mana !Sa-I multumesc . Eu , tanar secundar la chirurgie …in Fundeni . Romania .