Declaratia de la PARIS -Europa in care putem crede

https://www.activenews.ro/stiri-politic/Declaratia-de-la-Paris.Apel-impotriva-TIRANIEI-birocrate-corecte-politic-si-multicultural-imperiale-Europa-in-care-putem-crede.-Sever-Voinescu-Un-document-ce-spune-adevaruri-mari-si-periculoase-pentru-aceste-timpuri-147381

Un grup de cărturari conservatori s-au reunit la Paris, în mai 2017, pentru a dezbate soarta continentului european, atât din punct de vedere al politicii, culturii și societății.

În loc de îngroșarea literaturii care dianostichează „Moartea occidentului”, participanții la dezbatere au preferat să facă o mărturie publică a atașamentului lor față de „Adevărata Europă”. Și au făcut-o din motive ce pot fi lesne recunoscute de oricine.


Rezultatul este declarația de la Paris intitulată, „O Europă în care putem crede”. Este un document ca un apel la luptă, la aprecierea adevăratului geniu al Europei. Este o invitație către popoarele Europei pentru a-și recupera ce este mai bun din tradiția fiecăruia, pentru a construi un viitor pașnic, nobil și plin de speranță.

Declarația a fost semnată de către Phillipe Beneton, Remi Brague și Chantal Delson (Franța), Roman Joch (Cehia), Lanczi Andras (Ungaria), Ryszard Legutko (Polonia), Roger Scruton (Maria Britanie), Robert Spaemann (Germania), Bart Jan Spruyt (Olanda) și Matthias Storme (Belgia).

Comentând textul declarației, Sever Voinescu afirmă că „spune adevăruri mari și, vai, periculoase pentru aceste timpuri. El vorbește explicit despre Europa falsă cu care mai toți liderii europeni, birocrația bruxelleză și toată media mainstream încearcă să înlocuiască Europa reală”.

Voinescu afirmă că Europa reală este europa națiunilor, care nu anulează istoria comună a europenilor.

„Europa în care trăim de cînd ne știm este Europa națiunilor europene. Avem o istorie comună și avem, de asemenea, fiecare istoria noastră. Europa reală este istoria noastră comună, care nici nu contravine, nici nu anulează istoriile noastre individuale. Europa reală este casa noastră, iar prima și cea mai importantă trăsătură a ei este că e, pentru noi, de neînlocuit. Dacă ea va fi înlocuită, atunci și noi vom deveni alții. Ceea ce, sper că acceptă toată lumea, este dreptul nostru să nu vrem. Dimpotrivă, Europa falsă este o Europă care se leapădă complet pe sine, devine un fel de loc gol în care încape, egal, absolut toată lumea. Europa falsă nu mai e a europenilor, ci întregii lumi, pentru că, în viziunea promoterilor ei, orice om de pe planetă poate deveni european, doar să vrea”, notează el în Dilema Veche.

„În Declarația de la Paris, se zice la un moment dat: „La plus grande menace pour l’avenir de l’Europe n’est ni l’aventurisme de la Russie ni l’immigration musulmane. L’Europe véritable est menacée par l’étau suffocant dont cette fausse Europe nous écrase." Mă aștept să aud imediat cum un Anonimică, un Nimicescu sau un Golache, forțele teribile ale presei noastre, vor explica fanilor lor că alde Scruton, Brague, Manent și Spaemann sînt agenți putiniști”, conchide Voinescu.


Iată textul integral al declarației apărută pe The True Europe:

DECLARAȚIA DE LA PARIS: EUROPA ÎN CARE PUTEM CREDE

1. Europa este casa noastră. Europa ne aparține și noi aparținem Europei. Aici este casa noastră; nu avem altundeva. Motivele pentru care Europa ne este scumpă depășesc capacitatea noastră de a ne explica sau justifica această credincioșie. Este vorba de o istorie comună, de speranțe și iubiri. Este vorba despre obiceiuri împământenite, de clipe de patos și durere. Este vorba despre inspiraționala experiență a reconcilierii și promisiunea unui viitor împreună. Peisaje și evenimente obișnuite sunt pline de semnificații speciale pe care doar noi le putem înțelege. Acasă este acolo unde lucrurile ne sunt familiare și unde rămânem recunoscuți oricât de mult am rătăcit. Aceasta este adevărata Europă, prețioasa noastră civilizație pe care nimic nu o poate înlocui.

2. Suntem sub amenințarea unei false Europe. Europa, cu toată bogăția și măreția ei, se găsește sub amenințarea unei false înțelegeri a propriei identități. O falsă Europă care se vede pe sine ca o culme a civilizației, dar în realitate ne va confisca căminul. Care face apel la virtuțile autentic europene, pe care însă le exagerează și distorsionează, în timp ce ea însăși rămâne oarbă la propriile vicii. Această falsă Europă, care se complace în promovarea unei caricaturi partizane a istoriei noastre, este iremediabil discriminatorie față de trecut. Adepții ei aleg să fie orfani fără trecut și prezintă starea de orfan fără familie și cămin ca pe o cucerire nobilă a prezentului. Astfel, falsa Europă se erijează ca înaintemergătoarea unei comunități universale care de fapt nu este nici comunitate, nici universală.

3. Falsa Europă este utopică și tiranică. Campionii falsei Europe sunt vrăjiți de superstiția progresului inevitabil. Cred că Istoria este de partea lor, iar această credință îi face aroganți și disprețuitori, incapabili să mai recunoască defectele lumii la care pun umărul, o lume în care nu mai există națiuni și culturi. În plus, aceștia ignoră adevăratul izvor al virtuților umane pe care le prețuiesc – la fel ca și noi. Ei ignoră sau chiar resping rădăcinile creștine ale Europei. Și sunt extrem de atenți să nu-i ofenseze pe musulmani, despre care își închipuie că vor adopta cu bucurie perspectiva lor seculară și multiculturală. Năpădită de prejudecăți, superstiție și ignoranță și orbită de viziunea înfumurată și plină de sine a unui viitor utopic, falsa Europă înăbușă în mod automat orice dezacord. Ceea ce se face, desigur, în numele libertății și toleranței.

4. Trebuie să apărăm adevărata Europă. Mergem pe un drum înfundat. Cea mai mare amenințare cu privire la viitorul Europei nu este nici intervenționismul rus, nici imigrația musulmană. Cel mai mare risc pentru adevărata Europă este menghina în care falsa Europă ne ține imaginația. Națiunile și cultura noastră sunt golite de conținut și înlocuite de fantasma unei Europe iluzorii. Ne angajăm să ținem piept acestei amenințări la adresa viitorului. Vom apăra, susține și promova adevărata Europă, Europa căreia cu toții îi aparținem de fapt.

+++

5. Solidaritatea și loialitatea civică încurajează participarea activă. Adevărata Europă așteaptă și încurajează o participare activă la proiectul comun al vieții politice și culturale. Idealul european este cel de solidaritate bazată pe acceptarea unui corp de legi care se aplică tuturor și are cerințe limitate. Această acceptare nu a luat întotdeauna forma democrației reprezentative. Dar tradiția noastră de supunere civică reflectă un acord fundamental cu tradițiile noastre politice și culturale, în orice formă s-ar manifesta ele. În trecut, europenii s-au luptat pentru un sistem politic mai deschis participării populare și suntem pe drept cuvânt mândri de aceasta. Chiar în timp ce duceau această luptă, uneori prin revoltă fățișă, europenii au afirmat mereu cu tărie că, în ciuda nedreptăților și eșecurilor, tradițiile popoarelor de pe acest continent ne aparțin tuturor. Un devotament atât de puternic pentru reformă arată Europa ca pe un loc care a căutat mereu dreptatea. Acest spirit de progres s-a născut din dragostea și fidelitatea pe care am arătat-o patriei.

6. Nu suntem supuși pasivi. Spiritul unității europene ne permite să le acordăm încrederea celor din piața publică, chiar dacă ne sunt străini. Parcurile publice, piețele centrale și largile bulevarde ale orașelor europene exprimă spiritul politic European: împărtășim o viață în comun și treburile publice (res publica). Presupunem că este de datoria noastră să ne asumăm responsabilitatea pentru viitorul societăților în care trăim. Nu suntem supuși pasivi aflați sub dominația unei puteri despotice, fie ea sacră sau seculară. Nu ne prosternăm în fața forțelor implacabile ale istoriei. A fi european însemnă să fii capabil de acțiune politică și istorică. Suntem autorii destinului nostru comun.

7. Statul-națiune este emblema Europei. Adevărata Europă este o comunitate de națiuni. Avem fiecare propria limbă, propriile tradiții și granițe. Dar am recunoscut întotdeauna înrudirea noastră, chiar și atunci când ne-am găsit pe poziții opuse sau chiar în război. Această unitate în diversitate ni se pare firească. Dar este deopotrivă remarcabilă și prețioasă, pentru că nu este nici naturală, nici inevitabilă. Cea mai obișnuită formă politică de unitate în diversitate este imperiul, exact ceea ce regii războinici ai Europei au încercat să creeze iar și iar după căderea Imperiului Roman. Atracția formulei imperiale a fost îndelungată, dar în final a învins statul-națiune, forma politică ce conferă suveranitate popoarelor. Statul-națiune a devenit astfel emblema civilizației europene.

8. Nu susținem o unitate impusă cu forța. O comunitate națională se autoguvernează cu mândrie, adesea se laudă cu realizările în plan național în domeniul artei sau al științelor și concurează cu alte națiuni. Uneori aceasta s-a făcut și pe câmpul de luptă, ceea ce a rănit Europa – uneori profund – dar nu a reușit niciodată să compromită unitatea noastră culturală. De fapt, s-a întâmplat chiar contrariul. Pe măsură ce statele-națiune ale Europei deveneau tot mai recunoscute și de sine-stătătoare, identitatea Europeană comună s-a consolidat. După teribila vărsare de sânge a celor două Războaie Mondiale din prima jumătate a secolului XX, am pornit la drum cu o hotărâre și mai mare de a ne cinsti moștenirea culturală comună. Aceasta dovedește profunzimea și forța Europei ca civilizație cosmopolită în adevăratul sens al cuvântului. Nu căutăm unitatea impusă cu forța de tipul unui imperiu. Dimpotrivă, Europa cosmopolită recunoaște că iubirea de patrie și supunerea civică față de țară includ și o deschidere către lumea largă.

9. Creștinismul a încurajat unitatea culturală. Adevărata Europă a fost marcată de creștinism. Împărăția universală a Bisericii – una a duhului – i-a conferit unitate culturală Europei, fără a avea nevoie și de un imperiu politic. Aceasta a permis înflorirea culturilor și cetățeniilor specifice în sânul unei culturi Europene comune. Autonomia a ceea ce azi numim societatea civilă a devenit o caracteristică a vieții europene. Evanghelia creștină nu impune legea divină în treburile statului, ci permite afirmarea și cinstirea legilor seculare ale națiunilor în diversitatea lor, fără ca aceasta să prezinte vreo amenințare la adresa unității noastre. Nu întâmplător declinul credinței creștine în Europa a coincis cu reluarea eforturilor de a stabili o unitate politică, un imperiu al banului și regulilor prezentat sub masca unor sentimente de universalism pseudoreligios. Este ceea construiește și promovează în prezent Uniunea Europeană.

10. Europa se hrănește din rădăcinile sale creștine. Adevărata Europă afirmă demnitatea egală a fiecărei persoane indiferent de sex, statut sau rasă. Aceasta provine tot din rădăcinile noastre creștine. Bunele noastre virtuți provin toate din moștenirea noastră creștină: echitatea, compasiunea, mila, iertarea, împăcarea, caritatea. Creștinismul a revoluționat relația dintre bărbat și femeie, prețuind dragostea și fidelitatea reciprocă într-un mod nemaiîntâlnit. Legământul căsătoriei le permite bărbaților și femeilor să înflorească în comuniune. Majoritatea sacrificiilor noastre sunt de dragul consortului sau al copiilor noștri. Acest duh jertfelnic constituie o altă contribuție creștină la Europa pe care o iubim.

11. Rădăcinile clasice încurajează excelența. Adevărata Europă își trage extrage inspirația și din tradiția clasică. Ne recunoaștem oglindiți în literatura antică greacă și romană. Ca europeni, ne străduim să atingem măreția, cununa virtuților clasice. Uneori, aceasta a condus la o competiție violentă pentru supremație. Dar, în cea mai bună versiune a sa, aspirația către excelență continuă să inspire europenii să compună muzică și să creeze obiecte de artă de o frumusețe inegalabilă și să facă descoperiri istorice în știință și tehnologie. Adevărata Europă nu a uitat vreo clipă nici virtuțile severe ale calmilor romani, nici mândria participării civice și spiritul de investigare filosofică ale grecilor antici. Și acestea fac parte din moștenirea noastră culturală.

12. Europa este un proiect comun. Adevărata Europă nu a fost niciodată perfectă. Cei care ne propun o falsă Europă nu greșesc când își doresc dezvoltare și reformare. S-au realizat multe după 1945 și după 1989 – realizări pe care trebuie să le cinstim și să le sărbătorim. Viața noastră comună este un proiect în lucru, nu o moștenire împietrită. Dar viitorul Europei rezidă în reafirmarea credinței noastre în cele mai bune tradiții, nu într-un universalism contrafăcut care cere uitare și repudiere de sine. Europa nu a început odată cu Iluminismul. Uniunea Europeană nu împlinește dezideratul de cămin drag al nostru. Adevărata Europă este și va fi întotdeauna o comunitate de națiuni de sine-stătătoare, care uneori își apără cu înverșunare diferența, dar mereu unite prin moștenirea spirituală pe care o dezbat și dezvoltă împreună, pe care o împărtășesc și o iubesc.

+++

13. Ne pierdem căminul. Adevărata Europă este în primejdie. Suntem pe cale să pierdem multe: suveranitatea popoarelor, rezistența la imperialism, cosmopolitismul civic capabil de iubire, moștenirea creștină a unei vieții umane și demne, angajamentul viu față moștenirea antichității greco-romane. Pe măsură ce promotorii falsei Europe construiesc un fals creștinism al drepturilor universale ale omului, noi ne pierdem căminul.

14. Se promovează o falsă libertate. Falsa Europă afișează un devotament fără precedent pentru libertatea umană. O libertate care, totuși, este foarte părtinitoare și se prezintă mai degrabă ca eliberare de orice constrângere: eliberare sexuală, libertatea de auto-exprimare, libertatea de a fi „tu însuți”. Generația studenților care au participat la revolta din 1968 privește aceste libertăți ca pe niște victorii prețioase în fața unui regim cultural cândva opresiv și atotputernic. Se percep pe ei înșiși ca mari eliberatori, iar imoralitatea le este aclamată ca o adevărată realizare morală pentru care întreaga lume ar trebui să le fie recunoscătoare.

15. Individualismul, izolarea și lipsa de țel se răspândesc. Pentru generațiile europene mai tinere, realitatea nu pare atât de aurită. Libertinajul hedonist adesea provoacă plictiseală și un sentiment profund de lipsă de țel. Legătura căsătoriei a slăbit. Valurile libertății sexuale care se rostogolesc peste tineri le înăbușă dorința profundă de a se căsători și a-și întemeia familii. O libertate care înăbușă cea mai profundă aspirație a inimii devine blestem. Societățile noastre par să se afunde în individualism, izolare și lipsă de țel. În locul libertății, suntem condamnați la conformismul lipsit de substanță al culturii consumeriste și mediatice. Avem datoria să spunem adevărul: Generația 1968 a distrus, nu a construit. Au creat un gol pe care acum îl umplu rețelele de socializare online, turismul ieftin și pornografia.

16. Suntem reglementați și gestionați. Chiar în timp ce pretutindeni este ridicată în slăvi libertatea fără precedent de care cetățenii se bucură în ziua de astăzi, viața europenilor devine tot mai amplu reglementată. Regulile – adesea elaborate de birocrați fără chip care merg mână în mână cu interese puternice – ne guvernează relațiile de muncă, deciziile de afaceri, calificările educaționale, știrile și divertismentul. Iar Europa încearcă acum să strângă șurubul în ceea ce privește regulile libertății de exprimare, o libertate pe care se întemeiază însăși Europa, căci reprezintă manifestarea libertății de conștiință. Noile restricții nu vizează obscenitatea sau alte atacuri la adresa decenței în viața publică. Ceea ce dorește, de fapt, să restricționeze clasa guvernantă a Europei este exprimarea politică. Liderii politici care rostesc adevăruri incomode despre Islam și imigrație sunt târâți prin tribunale. Corectitudinea politică impune tabuuri puternice, care împiedică orice punere sub semnul întrebării a stării de fapt. Falsa Europă nu încurajează de fapt o cultură a libertății, ci promovează o cultură a omogenizării consumeriste și a conformismului impus politic.

17. Multiculturalismul nu funcționează. Falsa Europă se mai mândrește și cu un devotament fără precedent față de principiul egalității. Pretinde că promovează non-discriminarea și incluzivitatea față de toate rasele, religiile și identitățile. În această privință, progresele sunt autentice, dar au fost însoțite de o detașare utopică de realitate. În decursul unei singure generații, cea anterioară, Europa a pus în aplicare un proiect măreț de multiculturalism. A cere sau promova adaptarea nou-veniților de religie musulmană la obiceiurile și moravurile noastre, ca să nu pretindem și la religia noastră, este considerat ca o nedreptate flagrantă. Ni se spune că devotamentul nostru pentru egalitate ne cere să renunțăm la orice urmă de pretenție că am avea o cultură superioară. În mod paradoxal, aventura multiculturală a Europei, care neagă rădăcinile creștine ale acesteia, promovează o formă exagerată și himerică a idealului creștin de caritate universală. Le cere popoarelor Europene un grad de negare de sine care frizează sfințenia. Ni se cere să confirmăm însăși colonizarea propriei patrii și moartea propriei culturi ca cea mai mare realizare europeană a secolului XXI – un act de sacrificiu colectiv făcut de dragul unei noi comunități globale a păcii și prosperității, care s-ar naște acum.

18. Rea-credință. Este o doză mare de rea-credință în acest raționament. Cu siguranță majoritatea celor din clasa guvernantă recunosc superioritatea culturii europene, dar refuză afirmarea ei publică într-o manieră care ar putea leza imigranții. Dată fiind această superioritate, ei cred că asimilarea va avea loc în mod natural și rapid. Ca o reverberație ironică a vechii gândiri imperialiste, clasa guvernantă europeană presupune că aceștia vor deveni de la sine ca „noi”, prin legea naturii și a istoriei, neputând concepe faptul că s-ar putea să se întâmple chiar pe dos. Între timp, multiculturalismul se aplică în mod oficial ca instrument terapeutic de gestionare a nefericitelor tensiuni culturale „temporare”.

19. Creșterea tiraniei tehnocratice. Există însă o doză și mai mare de rea-credință, una de natură întunecată. În decursul celei mai recente generații, un segment tot mai amplu al clasei noastre guvernante a decis că globalizarea accelerată îi favorizează propriile interese. Vor să construiască instituții supranaționale pe care să le poată controla fără inconvenientele rezultate din suveranitatea populară. Devine tot mai limpede că „deficitul de democrație” din Uniunea Europeană nu mai este o simplă problemă tehnică ce poate fi remediată prin mijloace tehnice. Ci este mai degrabă o caracteristică fundamentală și apărată cu zel. Fie că sunt legitimați de presupuse necesități economice, fie de legislația internațională a drepturilor omului, care se dezvoltă în mod autonom, mandarinii supranaționali ai instituțiilor UE confiscă viața politică a Europei, răspunzând la toate provocările cu același argument tehnocrat: „Nu există alternativă”. Aceasta este tirania ascunsă, dar tot mai reală, cu care ne confruntăm.

20. Falsa Europă este fragilă și neputincioasă. Vina tragică a falsei Europe devine tot mai evidentă, în ciuda faptului că partizanii ei fac eforturi majore pentru a întreține falsele iluzii. Mai presus de orice, falsa Europă se dovedește mai slabă decât și-ar fi imaginat cineva. Nu distracțiile populare și consumul de bunuri materiale sunt cele care susțin viața cetății. Lipsite de idealuri mai înalte și descurajate, prin ideologia multiculturalistă, de a-și mai exprima mândria patriotică, societățile moderne cu greu își mai găsesc resursele pentru a se apăra. Mai mult chiar, încrederea cetățenească și coeziunea socială nu se consolidează prin retorica incluzivității sau cu ajutorul unui sistem economic impersonal dominat de corporații-gigant multinaționale. Trebuie să o spunem pe șleau: societățile europene scârțâie din toate încheieturile. Dacă deschidem mai bine ochii, vom vedea o utilizare tot mai mare a puterii guvernamentale, inginerii sociale și îndoctrinare prin educație. Azi, soldații înarmați de pe străzile noastre nu sunt acolo doar pentru a combate terorismul islamic, ci și pentru a gestiona situații precum protestele violente împotriva sistemului sau mulțimile de fani beți care ies de la meciurile de fotbal. Fanatismul în fotbal este un semn disperat al nevoii profund umane de solidaritate, pe care falsa Europă nu o poate împlini.

21. Se instalează o cultură a negării de sine. Elita intelectuală europeană se numără, din nefericire, printre principalii apărători ai pretențiilor falsei Europe. Fără îndoială, universitățile noastre reprezintă gloria civilizației europene. Dar, dacă acestea căutau cândva să transmită noilor generații înțelepciunea acumulată din vremurile trecute, astăzi majoritatea universitarilor echivalează gândirea critică cu o negare simplistă a trecutului. Un punct de referință esențial al spiritului european este disciplina riguroasă a sincerității și obiectivității intelectuale. Dar, de două generații încoace, acest nobil ideal s-a schimbat. Ascetismul intelectual care cândva căuta să elibereze mintea de tirania opiniei dominante a devenit adesea conformism automat și respingere a tot ceea ce ne caracterizează. Această poziție de respingere culturală funcționează ca un surogat facil de gândire critică. De o generație încoace, acest surogat intelectual se practică în sălile de conferință, devine doctrină, dogmă. Iar aderarea la el este etichetată drept dovadă de iluminare, de rafinament spiritual. În consecință, universitățile au devenit agenți activi ai disoluției culturale.

22. Elitele își etalează cu aroganță virtutea. Clasa noastră guvernantă face posibil progresul drepturilor omului. Se luptă pentru a preveni efectele schimbărilor climatice. Proiectează o economie de piață globală unificată și armonizează politicile de taxare. Monitorizează progresele realizate în privința egalității de gen. Fac atât de multe pentru noi! Ce mai contează procesul prin care ajung să ne conducă? Ce importanță mai are că popoarele Europei devin tot mai sceptice cu privire la conducere?

23. Există alternativă. Creșterea nivelului de scepticism este pe deplin justificată. Azi, Europa este dominată de un materialism lipsit de sens și incapabil să mai motiveze femeile și bărbații să-și mai întemeieze familii și să nască copii. O cultură a negării de sine privează generațiile viitoare de un sens al identității. În unele țări europene există deja regiuni întregi în care musulmanii locuiesc într-un regim de autonomie neoficială în raport cu legea locală, ceea ce-i face de facto coloniști, nu compatrioți. Individualismul ne izolează unul de celălalt. Globalizarea schimbă perspectiva de viață a milioane de persoane. Când sunt confruntați cu aceste adevăruri, guvernanții ne spun că ei nu fac decât să îmblânzească inevitabilul, adaptându-se la necesitățile implacabile. Nu există altă opțiune și este irațional să opui rezistență. Lucrurile nu pot fi deturnate. Cei care obiectează suferă de nostalgie, drept pentru care sunt „pe drept cuvânt” etichetați ca „rasiști” sau „fasciști”. Pe măsură ce diviziunea socială și neîncrederea civică devin tot mai evidente, viața publică din Europa devine tot mai mânioasă și mai ranchiunoasă, sentimente despre care nimeni nu știe până unde vor putea fi împinse. Nu trebuie să mai continuăm pe acest drum. Trebuie să ne scuturăm de tirania falsei Europe. Există alternativă.

+++

24. Trebuie să respingem pseudoreligia. Orice lucrare de înnoire începe cu o autocunoaștere de tip teologic. Universalismul și pretențiile universaliste ale falsei Europe o revelează pe aceasta ca fiind o întreprindere pseudoreligioasă, care propune un puternic angajament de credință, dar și anateme. Această atitudine constituite puternicul opiu care paralizează organismul politic al Europei. Trebuie să subliniem că aspirațiile religioase țin de domeniul religiei, nu al politicului – și cu atât mai puțin al unei administrații birocratice. Din această perspectivă, pentru a ne recupera puterea de influență politică și istorică, trebuie să „resecularizăm” viața publică europeană.

25. Trebuie să restaurăm adevăratul liberalism. Pentru aceasta va fi nevoie să renunțăm la limbajul mincinos care ocolește responsabilitatea și favorizează manipularea ideologică. Discuțiile despre diversitate, incluziune și multiculturalism sunt vorbe goale. Adesea, acest limbaj este folosit pentru a prezenta eșecurile drept realizări: destrămarea solidarității sociale este „de fapt” un semn de primire, toleranță și incluziune. Acesta este un limbaj de marketing, care își propune să ascundă realitatea, nu să o clarifice. Trebuie să ne recâștigăm respectul pentru realitate. Limbajul este un instrument delicat care își pierde lustrul când este folosit pe post de buzdugan. Ar trebui să veghem la decența limbajului. Recursul la denunț este un semn de decadență a momentului actual. Nu trebuie să tolerăm intimidarea verbală și cu atât mai puțin amenințările cu moartea. Trebuie să îi protejăm pe cei care vorbesc rațional, chiar și atunci când ni se pare că se înșală în vederile lor. Viitorul Europei trebuie să fie liberal în sensul bun al cuvântului, ceea ce înseamnă să fie profund atașat deschiderii către dezbaterea publică solidă, eliberată de orice amenințări de violență sau coerciție.

26. Avem nevoie de oameni de stat responsabili. Să rupem vraja falsei Europe și cruciada ei utopică și pseudoreligioasă către o lume fără frontiere înseamnă să nutrim un nou sens politic și un nou tip de om de stat. Un bun lider politic administrează bunăstarea unui anumit popor. Un bun om de stat vede moștenirea noastră europeană comună și tradițiile naționale specifice ca pe daruri mărețe și dătătoare de viață, dar și ca pe lucruri fragile. El nu respinge o astfel de moștenire, nici nu riscă să o piardă de dragul unor vise utopice. El va râvni să fie cinstit de poporul său, nu va înseta după aprobarea „comunității internaționale”, care este de fapt aparatul de relații publice al oligarhiei.

27. Trebuie să ne reînnoim unitatea și solidaritatea la nivel național. Să recunoaștem caracterul particular al fiecărei națiuni europene și a specificului ei creștin fără a ne lăsa intimidați de pretențiile false ale multiculturalismului. Imigrația fără asimilare înseamnă colonizare, iar acest fapt trebuie respins. Ne așteptăm pe drept cuvânt ca cei care vin în țările noastre să devină membri ai națiunilor noastre și să adopte felul nostru de a fi. Această așteptare trebuie să fie consolidată prin politici sănătoase. Limbajul multiculturalismului a fost importat din America. Dar marea imigrație americană a avut loc în pragul secolului XX, o perioadă de remarcabilă creștere economică dintr-o țară în care practic nu exista niciun sistem de servicii sociale. Dar această țară avea un foarte puternic simț al identității naționale, așteptându-se de la imigranți să se adapteze la acesta. După ce a acceptat un mare număr de imigranți, America și-a închis ușile timp de aproape două generații. Europa trebuie să învețe din această experiență americană, nu să preia ideologiile contemporane care circulă în prezent acolo. Respectiva experiență istorică ne arată că locul de muncă este un motor puternic de asimilare, că un sistem de asigurări sociale generos împiedică această asimilare și că o conducere politică prudentă dictează uneori reducerea – chiar drastică – a numărului de imigranți acceptați. Nu trebuie să permitem ideologiei multiculturale să ne deformeze judecata politică în ceea ce privește optima slujire a binelui comun. Și este nevoie de comunități naționale suficient de unitare pentru a vedea care este binele lor comun.

28. Doar imperiile sunt multiculturale. După al Doilea Război Mondial, Europa Occidentală a cultivat democrațiile vitale. După destrămarea Imperiului Sovietic, națiunile central-europene și-au recăpătat vitalitatea civică. Acestea se numără printre cele mai prețioase realizări ale Europei. Dar vor fi pierdute dacă nu încercăm să rezolvăm problema imigrației și pe cea a schimbărilor demografice din națiunile noastre. Numai imperiile pot fi multiculturale. Astfel va deveni și Uniunea Europeană dacă nu reușim să reconstruim solidaritatea și unitatea civică drept criterii de evaluare pentru politicile de imigrație și strategiile de asimilare.

29. O ierarhie adecvată nutrește bunăstarea socială. Mulți cred în mod greșit că Europa este frământată numai de controversa din jurul imigrației. În realitate, acesta este doar unul dintre aspectele unui proces general de destrămare a țesutului social care trebuie oprit și reparat. Trebuie să recuperăm demnitatea anumitor roluri sociale. Părinții și profesorii au datoria de a-i forma pe cei care le-au fost dați în grijă. Trebuie să rezistăm cultului experiențelor câștigate pe seama înțelepciunii, tactului și căutării unei vieți cultivate. Europa nu se poate înnoi fără a respinge în mod hotărât egalitarismul exagerat și reducerea înțelepciunii la expertiză tehnică. Apreciem realizările politice ale erei moderne. Bărbații și femeile trebuie să aibă drepturi egale de a decide treburile cetății. Drepturile fundamentale trebuie protejate. Dar o democrație sănătoasă necesită ierarhii sociale și culturale care încurajează căutarea excelenței și îi cinstesc pe cei care slujesc binele comun. Trebuie să refacem sentimentul de măreție spirituală și să-i acordăm cinstea cuvenită pentru ca civilizația noastră să poată contracara puterea tot mai mare a banului, pe de o parte, și distracția vulgară, pe de alta.

30. Trebuie să restaurăm cultura morală. Demnitatea umană înseamnă mai mult decât dreptul de a fi lăsat în pace, iar doctrina internațională a drepturilor omului nu epuizează dorința de dreptate și cu atât mai puțin dorința de bine. Europa are nevoie de un consens înnoit asupra culturii morale, astfel încât oamenii să fie conduși către o viață virtuoasă. Nu trebuie să permitem ca o falsă imagine a libertății să împiedice folosirea prudentă a legii pentru a combate viciul. Trebuie să iertăm slăbiciunea umană, dar Europa nu poate prospera fără recuperarea unei aspirații comune către o conduită dreaptă și către excelență umană. O cultură a demnității decurge din decență și din împlinirea datoriei de către fiecare la locul său din societate. Trebuie să reînnoim respectul reciproc dintre clasele sociale, trăsătură caracteristică pentru o societate care prețuiește contribuțiile tuturor.

31. Piața trebuie îndreptată spre scopuri sociale. Deși recunoaștem aspectele pozitive ale economiei de piață, trebuie să rezistăm la tentația ideologiilor care încearcă să organizeze întreaga societate conform logicii pieței libere. Nu totul este de vânzare. Piețele funcționale necesită domnia legii, iar scopul celei din urmă trebuie să fie mai mult decât eficiența economică. Piața funcționează cel mai bine când beneficiază de instituții sociale puternice și organizate după propriile principii, care nu țin de logica pieței. Creșterea economică, deși benefică, nu reprezintă cea mai înaltă valoare. Piața trebuie orientată spre scopuri sociale. Astăzi, corporațiile-gigant amenință până și suveranitatea politică. Națiunile trebuie să coopereze pentru a gestiona aroganța și indiferența forțelor economice globale. Susținem folosirea judicioasă a puterii administrative pentru a susține bunuri sociale non-economice.

32. Este nevoie de o reformă a educației. Credem că Europa are o istorie și o cultură demne de a fi păstrate. Universitățile noastre, totuși, trădează prea des moștenirea noastră culturală. Este nevoie de o reformă a programelor educaționale pentru a încuraja transmiterea culturii noastre comune, nu de o îndoctrinare a oamenilor într-o cultură a negării de sine. Profesorii și mentorii de la toate nivelurile de educație au datoria memoriei. Trebuie să se mândrească cu rolul lor de punte între generațiile trecute și cele viitoare. Trebuie să reînnoim cultura înaltă a Europei stabilind frumosul și sublimul ca standard comun și respingând degradarea artelor într-un fel de propagandă politică. Aceasta necesită cultivarea unei noi generații de mecena. Corporațiile și birocrații s-au dovedit a fi slabi gestionari ai artelor.

33. Căsătoria și familia sunt esențiale. Căsătoria stă la temelia societății civile și a armoniei între bărbați și femei. Este legătura intimă centrată pe susținerea gospodăriei și creșterea copiilor. Afirmăm că cele mai importante roluri pe care le avem în societate și ca ființe umane sunt cele de tată, respectiv mamă. Căsătoria și copiii sunt de nelipsit din orice viziune a prosperității umane. Copiii necesită sacrificiu din partea celor care îi aduc pe lume. Acest sacrificiu este nobil și trebuie onorat. Susținem politicile sociale judicioase care încurajează și consolidează căsătoria, nașterea și creșterea copiilor. O societate care nu este deschisă față de nașterea propriilor copii nu are viitor.

+++

34. Noțiunea de populism trebuie reexaminată. În Europa de astăzi există o mare doză de anxietate cu privire la ascensiunea a ceea ce este desemnat drept „populism”, cu toate că termenul nu este niciodată definit și se folosește mai ales în sens peiorativ. Ne exprimăm rezerva cu privire la aceasta. Europa trebuie mai degrabă să se hrănească din înțelepciunea profundă a propriilor tradiții decât să recurgă la lozinci simpliste și apeluri emoționale care învrăjbesc. Însă recunoaștem că o mare parte din acest fenomen politic poate constitui o rebeliune sănătoasă împotriva tiraniei falsei Europe, care etichetează ca „antidemocratică” orice amenințare la propria legitimitate morală. Așa-zisul „populism” pe drept cuvânt pune sub semnul întrebării dictatura sistemului, „fanatismul centrului”. Este dovada că, până și în cultura noastră politică degradată și sărăcită, capacitatea de acțiune istorică a popoarelor europene poate renaște.

35. Viitorul nostru este adevărata Europă. Respingem pretenția falsă că nu există alternativă responsabilă la solidaritatea artificială și lipsită de suflet a pieței unice, a birocrației transnaționale și a societății de divertisment. Pâinea și circul nu sunt suficiente. adevărata Europă reprezintă alternativa responsabilă.

36. Trebuie să ne asumăm responsabilitatea. În acest moment, le cerem tuturor europenilor să ni se alăture în respingerea fanteziei utopice a unei lumi multiculturale fără frontiere. Suntem îndreptățiți să ne iubim patriile natale și ne dorim să le transmitem integral copiilor noștri nobilul tezaur cultural și identitar care ne-a fost încredințat. Ca europeni, avem și o moștenire culturală comună, iar această moștenire ne cerem să trăim împreună în pace ca o Europă a națiunilor. Să reînnoim suveranitatea națională și să ne regăsim demnitatea unei responsabilități politice comune pentru viitorul Europei!