https://www.youtube.com/watch?v=jwWuoeiPTq8
https://alexandram.ro/wp-content/upl...ie-768x511.jpg
Alexandra Mihalache
Dorul, cel mai profund simţ
-----
Ai simţit vreodată că eşti un dor care plânge de dorul neuitării şi că te înveleşti cu amintiri doar pentru că ţi-era frig în braţele unui dor? Ai simţit vreodată că timpul şi distanţa se măsoară cu inima şi că doar atunci dorul poate îngenunchia legile firii umane?
Cred că fiinţa umană are un simţ mai profund decât celelalte 5: dorul. Un cuvânt care trece dincolo de orice bariere şi atinge profunzimi nebănuite. O stare care la rândul ei deţine cele 5 simţuri, dar la un nivel înalt. Dorul citeşte în privirea cerului, ascultă glasul amintirii, mângâie timpul şi distanţa, gustă din speranţe sau regrete şi simte parfumul celor mai intense emoţii. Şi astfel devine cel mai puternic simţ.
Atâtea inimi ce suspină,
Atâtea doruri fără vină,
Atâtea glasuri de vioară,
Atâtea lacrimi ce coboară.
Dorul poate fi definit sau tradus doar de inima ta. Deşi dorul locuieşte în inima ta, şi tu locuieşti în inima unui dor. De multe ori parfumul dorului îţi copleşeşte simţurile. Ţi-e dor de copilărie, de locuri dragi, de chipurile unor oameni care te-au alintat şi te-au învăţat ce înseamnă să trăieşti. Ţi-e dor de ochii, de trupul şi de îmbrăţişarea cuiva. Şi te cuibăreşti într-o amintire. Acolo e linişte şi parcă timpul s-a oprit în loc să îţi aline rănile.
Dorul e focul în care ard speranţele, dorinţele, durerile, iar cenuşa ce rămâne reprezintă amintirile.
Octavian Paler
Copilăria este singurul paradis pierdut, spunea aforistul Valeriu Butulescu. Cred că este şi singura amintire care devine terapie. Şi te reîntorci la ea mereu pentru a atinge libertatea şi a-ţi vindeca neputinţele. Te reîntorci la tine, copilul fără griji şi temeri, şi laşi o lacrimă în grădina copilăriei.
Ţi-e dor de ochii blânzi ai copilăriei
în care ai privit fără nicio teamă,
în care ţi-ai oglindit visele,
prin care ai înălţat raze de dorinţi…Aceşti ochi blânzi sunt ochii mamei,
Ochii bunicii…
Ochii inocenţei…
Ochii adevărului…Aceşti ochi lăcrimează cu amintire
Cu soare…
Cu flori…
Cu mângâiere…Priveşte în ochii mamei…
Ai bunicii…
Ai inocenţei…
Ai adevărului…
Şi spune-mi…Există suvenir mai frumos decât
Amintirea,
Soarele,
Florile,
Şi
Mângâierea?
https://i2.wp.com/alexandram.ro/wp-c...50%2C200&ssl=1
Apoi te reîntorci de pe tărâmul copilăriei şi meditezi. Cade melancolia peste pleoapele tale şi revezi imagini care alunecă pe obrazul serii şi poartă cu ele parfumul unui anotimp unic. Iar dorul te mângâie şi citeşti poveşti în ochii lui. Şi cum să nu adormi atunci în braţele dorului? Dorul de copilărie este leagăn şi alinare.
Citeşte mai departe
https://alexandram.ro/dorul-cel-mai-profund-simt/
https://alexandram.ro/wp-content/upl...-sim%C5%A3.jpg