-
-
https://www.youtube.com/watch?v=ChucKo3SNIQ
https://scontent.fcra1-1.fna.fbcdn.n...b7&oe=61A91A7E
"Cele mai frumoase drumuri, sunt cele, care duc către oamenii dragi : drumuri către părinti, drumuri către prieteni și toate drumurile, care ne duc la oamenii pe care-i iubim. Drumurile, care ne duc, către locuri, de care ne leaga amintiri prețioase si cele care ne duc mai aproape de Dumnezeu."
Irina Binder
https://scontent.fcra1-1.fna.fbcdn.n...77&oe=61AB17A5
https://scontent.fcra1-1.fna.fbcdn.n...07&oe=61A9AA22
https://scontent.fcra1-1.fna.fbcdn.n...93&oe=61A88C37
-
https://www.youtube.com/watch?v=x9pj4wNcxh4
https://www.youtube.com/watch?v=j1s8Rw3o8-U
https://scontent.fcra1-1.fna.fbcdn.n...cf&oe=61A9AE4C
Adrian Păunescu (n. 20 iulie 1943, Copăceni, județul Bălți, Basarabia,(în Republica Moldova de astăzi)
http://www.sfatulbatranilor.ro/image...pQKUpQKZpSg//Z
În dimineaţa zilei de 5 noiembrie 2010, după o lungă luptă cu boala, Adrian Păunescu pleacă in lumea celor drepți.
Adrian Păunescu a fost un autor, critic literar, eseist, director de reviste, poet, publicist, textier, scriitor, traducător si om politic român. Cunoscut mai ales ca poet şi ca organizator al Cenaclului Flacăra, este unul din cei mai prolifici poeţi români contemporani.
Adrian Păunescu - Wikipedia
https://giffiles.alphacoders.com/150/150671.gif
https://jurnalgiurgiuvean.ro/wp-cont...8f-600x515.jpg
De la un cardiac, cordial
De-aicea, de pe patul de spital,
Pe care mă găsesc de vreme lungă,
Consider că e-un gest profund moral
Cuvântul meu la voi să mai ajungă.
Mă monitorizează paznici minimi,
Din maxima profesorului grijă,
În jurul obositei mele inimi
Să nu mă mai ajungă nicio schijă.
Aud o ambulanţă revenind,
Cu cine ştie ce bolnav aicea,
Alarma mi se pare un colind
Cu care se tratează cicatricea.
Purtaţi-vă de grijă, fraţii mei,
Păziţi-vă şi inima, şi gândul,
De nu doriţi să vină anii grei,
Spitalul de urgenţă implorându-l.
Eu vă salut de-a dreptul cordial,
De-a dreptul cardiac, precum se ştie,
Recunoscând că patul de spital
Nu-i o alarmă, ci o garanţie.
Vă văd pe toţi mai buni şi mai umani,
Eu însumi sunt mai omenos în toate,
Dă-mi, Doamne, viaţă, încă nişte ani
Şi ţării mele minima dreptate.
Publicată Vineri, 05 noiembrie 2010
https://zorele.files.wordpress.com/2020/04/bolnavi.jpeg
Multe lucruri am zis şi acum se-mplinesc,
Eu am răni ce mă dor înainte de-a fi,
Pedepsit şi rănit,cred că totu-i firesc,
Şi voi fi graţiat şi-nţeles în copii.
Am căzut, nu-i nimic, mă ridic dacă pot.
Cicatrici am pe crengi, cicatrici am pe trunchi.
M-au lovit peste mâini, m-au lovit peste bot,
De căzut tot mai cad, însă nu în genunchi.
Uite, cel ce mi-a zis că sunt claun perfect
Mă împroaşcă acum şi mă face nebun,
Pentru el am ajuns un sărman obiect,
Nici n-am cui să răspund, de-aş putea să mai spun.
Unu-mi dă peste ochi cu un vârf de bocanc,
Altul scuipă în lut să se facă noroi,
M-au iubit după rang, mă urăsc după rang,
Nu pot ei fi altfel, dacă-aşa e la noi.
Eu ştiam ce va fi, mă durea mai de mult,
Rana grea ce-i acum subiect tuturor,
De aceea,tăcut, liniştit pot s-ascult
Cât de trişti o să fiţi după ce o să mor,
Eu, prea tragicul, comicul claun ocult,
Jumătate-animal, jumătate actor.
9 noiembrie 1985
Poezii cenzurate
Adrian Păunescu
https://i.pinimg.com/474x/ac/af/94/a...e544e9307b.jpg
https://scontent.fcra1-1.fna.fbcdn.n...53&oe=61AAA97E
,, Pe aer testamentul cu buzele mi-l scriu ,
Cât încă nu-s în comă , cât încă -mi este bine bine ,
Doresc să se împartă între copii şi tine ,
Întreaga amintire de când eram om viu .....
http://www.citatepedia.ro/image_text...a%C5%A3%C4%83.
https://scontent.fcra1-1.fna.fbcdn.n...f4&oe=61A99167
https://scontent.fcra1-1.fna.fbcdn.n...4c&oe=61AA5E7F
-
https://www.youtube.com/watch?v=j3p5MFj-xm0
https://elenaraicu.files.wordpress.c...zar-foto-1.jpg
Hipnoză de toamnă - Adrian Păunescu
E-o linişte plătită-atât de scump
Şi e o pace de sorginte sfântă
De se aude tăinuit cum cântă
Mătasea în ştiuleţii de porumb.
Colinele se-ntunecă de cai,
Amărăciunea toamnei reînvie
Şi cade sufletul din ciocârlie
Pecetluind ţâţânile din rai.
Dinspre poteci de purpură subţire
Se cântă imnul nunţilor de cerbi,
Cerboaice senzuale fată-n ierbi
Şi reîncep legende să respire.
Orfeu, curând, va fi răpit de sterpi
Şi-nchis într-un azil de patru lire.
https://scontent.fcra1-1.fna.fbcdn.n...5b&oe=61AC7C51
Poetul
Aş sta, aşa cu faţa-n sus,
Lovit pieziş de vreme
Şi-ncet ca un izvor supus
Ţi-aş murmura poeme.
Şi patul de sub şira mea,
Podeaua care-l ţine,
Cu timpul s-ar dărăpăna
Şi-n casă-ar fi ruine
Şi peste molcomul prăpăd
Peste privirea-mi oarbă
Cu gura începând să vad
Eu, năpădit de iarbă,
Din somnul ca un trist magnet
Ce ştie doar să cheme,
Ţi-aş mai încredinţa încet
Mistere şi poeme.
Albitul firii mele os,
Schiloada chipăroasă,
Lovit de pietre dureros
Şi mărunţit de-o coasă.
Ar face gura şi-ar sopti
Despre ce e şi nu mi-i
În veacul de schizofrenii
Pân-la sfârsitul lumii
Şi dacă varul cel nestins,
Ce-i una cu folosul,
Cu cinic urlet dinadins
Mi-ar înghiţi şi osul,
Eu, tainic, blând şi tutelar,
Călcând tăceri postume,
Din toţi pereţii daţi cu var
M-aş reîntoarce-n lume,
Către o casă, unde-acum
Şi moartea mai aşteaptă,
Până să-nceapă tristul drum
De dincolo de şoaptă.
Să-ţi spun că încă nu-i târziu.
Ruina e departe,
Iar eu cu inima te ştiu
Pe viaţă şi pe moarte.
Aş sta aici, pe-acest prundiş
Pe care-mi este bine,
Ca vremii, pus hotar pieziş,
Să-mbătrânesc de tine.
Să-mi sugă oasele-n pământ
De parcă oase-aş plânge,
Să fiu doar calcar şi cuvânt
Şi-un ultim strop de sânge.
Viata, dublu mixt
Trăiesc aici, dar simt că sunt departe,
Din ce în ce mai singur şi mai trist,
Nici nu mai ştiu cât pot să rezist,
Închis într-un ziar şi într-o carte.
Mă-ncredinţez iluziei deşarte
Că mă salvează regăsirea-n Christ,
Dar, vai, ajung un fel de dublu-mixt,
Cu viaţă-n minus şi cu plus de moarte.
Şi, totuşi, nu m-a ocolit norocul,
Deşi mi-a fost întotdeauna greu,
Şi-am transformat în foc destinul meu
Ca, azi, cenuşa să rezume focul.
Şi de-aş cădea, aşa cum cere jocul,
Ca să devin o piesă de muzeu,
Eu tot îi mulţumesc lui Dumnezeu
C-a-ntârziat şi-aşa, prea mult, sorocul.
18 iulie 1997
Pastel de toamna
Pe muntele negru de frunza de vară
Te chem cu accent brumariu să te sperii
Când spicul de toamnă dă-n spicele verii
Şi cade lumina şi trage să moară.
Şi sunt întrebări prin natura puzderii
Şi sfârâie ploaia dintâi ca o ceară
Şi vara ne-nchide în toamna afară
Femeie, bărbat sub pecetea tăcerii.
Aicea la munte mai poate să spere
Şi cel care moare că moartea-i departe
Şi noi să fugim şi să scriem o carte
În ea cuprinzând ale toamnei mistere.
Că suntem în lume pe-acolo prin partea
Pe unde întârzie poşta şi moartea.
Ruga pentru parinti
Enigmatici şi cuminţi,
Terminându-şi rostul lor,
Lângă noi se sting şi mor,
Dragii noştri, dragi părinţi.
Chiamă-i Doamne înapoi
Că şi-aşa au dus-o prost,
Şi fă-i tineri cum au fost,
Fă-i mai tineri decât noi.
Pentru cei ce ne-au făcut
Dă un ordin, dă ceva
Să-i mai poţi întârzia
Să o ia de la început.
Au plătit cu viaţa lor
Ale fiilor erori,
Doamne fă-i nemuritori
Pe părinţii care mor.
Ia priviţi-i cum se duc,
Ia priviţi-i cum se sting,
Lumânări în cuib de cuc,
Parcă tac, şi parcă ning.
Plini de boli şi suferind
Ne întoarcem în pământ,
Cât mai suntem, cât mai sunt,
Mângâiaţi-i pe părinţi.
E pământul tot mai greu,
Despărţirea-i tot mai grea,
Sărut-mâna, tatăl meu,
Sărut-mâna, mama mea.
Dar de ce priviţi asa,
Fata mea şi fiul meu,
Eu sunt cel ce va urma
Dragii mei mă duc şi eu.
Sărut-mâna, tatăl meu,
Sărut-mâna, mama mea.
Rămas bun, băiatul meu,
Rămas bun, fetiţa mea,
Tatăl meu, băiatul meu,
Mama mea, fetiţa mea.
Descantec de viata si moarte
Să fie de dulce, să fie de vară,
Să fie de iarbă ajunsă la brâu,
Să fie de dragoste ultima oară,
Să fie de pietre spălate de-un râu.
Să fie de mine, să fie de tine,
Să fie cumva şi de noi amândoi,
Să fie de rău şi să fie de bine,
Să fie de mierea ascunsă-ntr-un roi.
Să fie de cer şi să fie de munte,
Să fie de mâine, să fie de azi,
Să fie de tâmplele mele cărunte,
Să fie de ceaţa ieşită din brazi.
Să fie de zi şi să fie de noapte,
Să fie de clipa când vrei să şi mori,
Să fie de gustul cireşelor coapte,
Să fie de drumul spre Malu cu flori.
Să fie de calul ce mânzu-şi învaţă,
Să pască în voie, s-alerge constrâns,
Să fie de ziua schimbării la faţă,
Să fie de purificare prin plâns.
Să fie de pas şi să fie de pernă,
Să fie de toată intrarea-n destin,
Să fie de ţara asta eternă,
Pe când o femeie îţi iese cu plin.
Să fie de-a-nvinge, să fie de-a pierde,
Să fie de brazdă, să fie de spic,
Să fie de treflă, să fie de verde,
Să fie de mare, să fie de mic.
Să fie de viaţă, să fie de moarte,
Să fie de gustul de măr pădureţ,
Fecioara muşcându-l cu buzele sparte,
Să fie de sângele ei fără preţ.
Să fie de salcia plânsului veşnic,
Când teatrele lacrimi confiscă din ochi,
Să fie de ornic, să fie de sfeşnic,
Să fie de drag, spre a fi de deochi.
Să fie de toate în devălmăşie,
Plătind consecvent cel din urmă pariu,
Să fie, să fie, dar cine să fie?
O ştiţi fiecare. Eu asta n-o ştiu.
Repetabila povara
Cine are părinţi, pe pământ nu în gând
Mai aude şi-n somn ochii lumii plângând
Că am fost, că n-am fost, ori că suntem cuminţi,
Astăzi îmbătrânind ne e dor de părinţi.
Ce părinţi? Nişte oameni ce nu mai au loc
De atâţia copii şi de-atât nenoroc
Nişte cruci, încă vii, respirând tot mai greu,
Sunt părinţii aceştia ce oftează mereu.
Ce părinţi? Nişte oameni, acolo şi ei,
Care ştiu dureros ce e suta de lei.
De sunt tineri sau nu, după actele lor,
Nu contează deloc, ei albiră de dor
Să le fie copilul c-o treaptă mai domn,
Câtă muncă în plus, şi ce chin, cât nesomn!
Chiar acuma, când scriu, ca şi când aş urla,
Eu îi ştiu şi îi simt, pătimind undeva.
Ne-amintim, şi de ei, după lungi săptămâni
Fii bătrâni ce suntem, cu părinţii bătrâni
Dacă lemne şi-au luat, dacă oasele-i dor,
Dacă nu au murit trişti în casele lor…
Între ei şi copii e-o prăsilă de câini,
Şi e umbra de plumb a preazilnicei pâini.
Cine are părinţi, pe pământ nu în gând,
Mai aude şi-n somn ochii lumii plângând.
Că din toate ce sunt, cel mai greu e să fii
Nu copil de părinţi, ci părinte de fii.
Ochii lumii plângând, lacrimi multe s-au plâns
Însă pentru potop, încă nu-i de ajuns.
Mai avem noi părinţi? Mai au dânşii copii?
Pe pământul de cruci, numai om să nu fii,
Umiliţi de nevoi şi cu capul plecat,
Într-un biet orăşel, într-o zare de sat,
Mai aşteaptă şi-acum, semne de la strămoşi
Sau scrisori de la fii cum c-ar fi norocoşi,
Şi ca nişte stafii, ies arare la porţi
Despre noi povestind, ca de moşii lor morţi.
Cine are părinţi, încă nu e pierdut,
Cine are părinţi are încă trecut.
Ne-au făcut, ne-au crescut, ne-au adus până-aci,
Unde-avem şi noi însine ai noştri copii.
Enervanţi pot părea, când n-ai ce să-i mai rogi,
Şi în genere sunt şi niţel pisălogi.
Ba nu văd, ba n-aud, ba fac paşii prea mici,
Ba-i nevoie prea mult să le spui şi explici,
Cocoşaţi, cocârjaţi, într-un ritm infernal,
Te întreabă de ştii pe vre-un şef de spital.
Nu-i aşa că te-apucă o milă de tot,
Mai cu seamă de faptul că ei nu mai pot?
Că povară îi simţi şi ei ştiu că-i aşa
Şi se uită la tine ca şi când te-ar ruga…
Mai avem, mai avem scurtă vreme de dus
Pe conştiinţă povara acestui apus
Şi pe urmă vom fi foarte liberi sub cer,
Se vor împutina cei ce n-au şi ne cer.
Iar când vom începe şi noi a simţi
Că povară suntem, pentru-ai noştri copii,
Şi abia într-un trist şi departe târziu,
Când vom şti disperaţi veşti, ce azi nu se ştiu,
Vom pricepe de ce fiii uită curând,
Şi nu văd nici un ochi de pe lume plângând,
Şi de ce încă nu e potop pe cuprins,
Deşi plouă mereu, deşi pururi a nins,
Deşi lumea în care părinţi am ajuns
De-o vecie-i mereu zguduită de plâns.
https://elenaraicu.files.wordpress.c...nixa.jpg?w=714
Leagan pentru toata copilaria
Pune-ţi, copile, capul pe pernă,
Te-asteaptă vise, prunc adormit,
În vise viaţa este eternă,
Cu ceruri blânde şi fără sfârşit.
Ce ştii tu-n lume câte se-ntâmplă,
Nici nu e bine tu să le şti,
Lumea-ngenunche la a ta tâmplă,
Şi, lângă tine suflet, cor de copii.
Astăzi, copile, eu îţi dau pâine,
Tu pâinea asta o muşti firesc,
Ce-ţi dau eu astăzi tu-mi vei da mâine,
Eu, legănându-te, îmbătrânesc.
Trupul tau fraged ca un mesteacăn
Să se îndoaie galeş în somn,
Ca să creşti mare, plâng şi te leagan,
Copile dulce, prea tinere domn.
La geam lumina lunii ţi-o scapăr
Luminii tale să-i dau ecou,
Dormi, fericitule, că eu te apăr,
Că eu în tine mă nasc din nou.
Capu-l pe perna pune-l, copile,
Totul e bine, ai tai sunt vii
Şi mai au viaţă şi mai au zile,
Să crezi că pururea ei vor trăi.
Mama şi tata ţie-ţi vor face
Leagăn de stele şi de ninsori,
Să-ţi fie bine, să dormi în pace,
Să ai lumina la ursitori.
Pune-ţi, copile, capul pe pernă,
Dormi şi viseaza bunul tău vis,
Că-n vise viaţa este eternă,
Visul e lumea ce eu ţi-am promis.
Pat de rachită mirositoare,
Leagăn albastru şi-ncondeiat,
Pentru copilul care răsare
Şi-ai cărui ochi ritmul lumii îl bat.
Mama te leagană, veghează tata,
Somnul ţi-l apară ochi părinteşti,
Dormi şi visează că lumea-i gata
Şi te asteaptă numai să creşti.
Mie-mi trec anii, ţie-ţi vin anii,
Poate că mâine îţi va fi greu,
S-accepti ca astăzi eu ţi-am spus nani,
Dar nani-nani, frumosul meu.”
Sursa:
https://elenaraicu.wordpress.com/2010/11/03/ruga-pentru-adrian-paunescu/
https://scontent.fcra1-1.fna.fbcdn.n...48&oe=61A955F2
https://scontent.fcra1-1.fna.fbcdn.n...9d&oe=61AAE39B
https://scontent.fcra1-1.fna.fbcdn.n...bb&oe=61AC313F
https://scontent.fcra1-1.fna.fbcdn.n...a4&oe=61AC533E
-
https://www.youtube.com/watch?v=ci94u888tQM
https://caricaturasunt.eu/wp-content...n-paunescu.jpg
MariusTucă
Domnule Păunescu
Mare lucru nu s-a schimbat pe aici
Lumea nu-i nici mai bună nici mai rea
E doar mai pierdută, fără orizonturi
Centralistele telefonice şi serviciile
Au rămas angajate cu jumătate de normă
Nu mai au ce să asculte noapte de noapte
Domnule Păunescu,
S-au terminat unităţile, bateriile, cartelele
Poeţilor care au urmat, vor urma
La cât am vorbit noi doi
Pentru o sută de vieţi şi poezii
Au dat arhivele la topit
Şi a rămas prin eter şi digital
Prietenia noastră absolută.
Domnule Păunescu,
Aş vrea să ne mai certăm odată
O singură dată, dureros şi cu martori
Cu aceiaşi martori, Ana, Andrei, Carmen
Să ne împace ca pe nişte amanţi
Care au nevoie de instanţe civile
Să-şi reintre în drepturile sufleteşti
Domnule Păunescu,
Să nu vă fie teamă că plec departe de România
Paşaportul meu stă mărturie
Am fost pe ici, colo prin Europa
Mă întorc repede acasă, nu vă îngrijoraţi
Anunţ, când plec şi mă întorc în garnizoană,
Iar, dacă mai întârzii, s-a ieftinit roamingul,
Domnule Păunescu,
Cu televiziunile s-a întâmplat ceva straniu
Emit toate într-un cod pe care nu-l mai înţelege nimeni,
Poate după buzele vorbitorilor să mai înţelegem ceva
Nu e departe ziua când vom pipăi ecranele
Cu vârful degetelor,
Dacă nu va fi prea târziu şi vom asculta doar piuitul mirei
Domnule Păunescu,
Am aflat de prin presă
Că nu mai fac parte din familia dumneavoastră
Că nu mai sunt fiul pe care l-aţi dorit
Că m-aţi dezmoştenit de dincolo de vreme
Şi am rămas atât de sărac
Că mi-a rămas doar dorul pe care vi-l port în cord,
Domnule Păunescu,
Ce mai fac: Eminescu, Sorescu, Vieru,
Arghezi, Blaga, Nichita Stănescu?
Sunt bine? Sunteţi bine cu toţii?
Cum este poezia prin ceruri?
Ce mai faceţi, ce mai scrieţi?
Aveţi flori, dragoste, păsări?
Aveţi timp, timp aveţi?
Marius Tucă
https://jurnalonline.net/wp-content/...n-Paunescu.jpg
-
https://www.youtube.com/watch?v=PTxlICaqBxM
http://vicentiu205.ro/wp-content/uploads/2017/07/p3.jpg
Scrisoare către urmaşii mei
Trec prin momente grele de viaţă. Otrava pamfletului meu se mută încet-încet la mine în pahar. Voi împlini, în curând, 67 de ani. Mă tem că am uitat să mă bucur de aniversarea zilei mele de naştere. Mă adresez vouă, Ioana, Andrei şi Ana-Maria, pentru că, sentimentul care m-a cuprins în ultimele săptămâni şi asupra căruia n-am insistat în discuţiile noastre, n-ar trebui să vă ia prin surprindere.
Din dragostea mistuitoare pe care v-o port, din convingerea că nu va trece mult, după plecare mea, şi oamenii vor înţelege pe de-a-ntregul cine am fost cu adevărat, vă avertizez că, de acum încolo, cu mine se poate întâmpla orice. Nu e vorba doar despre un tratament negativ special, care mi se aplică de multă vreme. E vorba despre nenorocirea incredibilă prin care trece această ţară, de soarta căreia eu nu mă pot despărţi. Ştiţi prea bine că zilele acestea mi-am luat curajul de a-mi face analizele medicale esenţiale. Concluzia nu e veselă. În orice caz, tratamentul pe care eu însumi simţeam că trebuie să mi-l aplic şi pe care, după aceste analize, mi-l confirmă şi medicii, mă obligă la retragere, discreţie, resemnare.
Desigur, sunt un om viu şi, cu excepţia momentelor de disperare pe care le traversez, la întretăierea dintre nenorocirea poporului din care fac parte şi suferinţa fiinţei care sunt, mi-e încă dragă viaţa şi, în principiu, am încă multe de făcut pentru cel mai drag copil pe care mi l-a dat Dumnezeu, adolescenta Ana-Maria Păunescu. Scrisoarea mea către voi nu e o cedare, ci o alarmă. Trăiesc în condiţii tot mai grele şi mai umilitoare, mi s-au luat şi mi se iau, în permanenţă, drepturi, nu ştiu din ce voi putea plăti, la toamnă, obligaţiile fireşti. Ani şi ani am tot sesizat pe proprietarii televiziunilor particulare din România, dar şi televiziunea publică, asupra situaţiei mele, ca om care ştie să facă televiziune şi este oprit de la acest exerciţiu.
Visul duşmanilor s-a împlinit: nu mai pot ieşi din casă, cum aş fi putut până ieri. Să fie liniştiţi, eu devin un caz clasat pentru domniile lor. Dacă lui Dan Voiculescu şi lui Sorin Vântu ar trebui să le mulţumesc pentru momentele excepţionale pe care mi le-au oferit, surprinzătoare mi s-a părut atitudinea lui Radu Moraru, om talentat şi doritor de atitudini mai puţin previzibile, care, de câteva luni, a uitat şi ce promisese, şi să răspundă la telefon. Acum, la această răspântie, n-am mai mult de spus contemporanilor mei decât că ar fi păcat să ne despărţim supăraţi.
Dragii mei copii, problema cea mai mare este prăbuşirea ţării. O emisiune de televiziune vine şi trece. La urma urmei, nu e nicio obligaţie, pentru nimeni, să ofere spaţiu de emisie nimănui. Cum aş putea eu să uit sprijinul pe care mi l-a acordat Sorin Ovidiu Vântu, pentru ca să poată apărea Cartea Cărţilor de Poezie?
Îmi vin în minte, acum, momente de graţie ale vieţii mele. Aşa cum nu pot uita cumplita batjocură la care am fost supus, în cele două regimuri politice pe care le-am traversat, în anii '50-'60, pentru că eram fiul unui anti-comunist, puşcăriaş politic în anii '85-'90, pentru că aş fi condus revista şi cenaclul nemulţumiţilor din partid, iar după 1989, pentru că aş fi fost prea comunist. Au fost nopţi şi zile în care mai aproape îmi era moartea decât viaţa. Totuşi, niciodată n-am fost atât de deprimat şi de însingurat ca în aceşti ultimi ani. Fac parte dintr-un partid politic care n-a simţit niciodată nevoia să se intereseze de situaţia mea reală şi să încerce să-mi fie folositor. N-am intrat în găşti, n-am primit recompense pentru apartenenţa la găşti.
Am crezut şi cred că numele meu trebuia să îmbogăţească partidul în care m-am înscris de bunăvoie. Acum, însă, nici pentru ambiţii de mărire nu mai e timp. Esenţial pentru mine e să trăiesc şi să-mi văd ţara ridicându-se. Căci nefericirea programată în care trăieşte poporul român mi se pare din ce în ce mai ofensatoare şi mai nejustificată.
În vremea lui Ceauşescu mi se făceau reproşuri grave că nu sunt corect şi disciplinat conform cu linia partidului. După moartea lui Ceauşescu am suportat ani şi ani reproşul că l-am lăudat, în anumite ocazii politice. După 20 de ani de la asasinarea lui, Ceauşescu îşi recâştigă un loc de merit în istoria naţională. Destui oameni îl regretă în gura mare. Asupra acestei chestiuni, eu nu mă pot pronunţa în termeni atât de categorici. Eu chiar cred că sistemul trebuia să cadă. Şi nici nu mă pot preface a nu înţelege rolul complex, de bine şi rău, al liderului. Dar acum? Ultimele săptămâni ne pun într-o condiţie umilitoare şi tragică. Poporul român e condamnat la moarte. Liderii portocalii nu mai aud şi nu mai văd nimic, după ce au sărit la beregata salariilor, a pensiilor şi a indemnizaţiilor, au trecut la o redimensionare a balamucului. I se cer poporului român bani, după ce i se iau banii. Oligofrenii îi ameninţă pe cei care nu dau, fireşte, benevol, bani pentru tăşcălăul Băsescu-Boc şi ceilalţi. O râvnă specială dovedesc nemernicii să dărâme instituţia drepturilor de autor. Înapoi în copac, tuturor gorilelor păroase din jungla noastră! Înapoi în preistorie!
Cam asta e situaţia despre care voiam să vă vorbesc: faliment. Cam asta e mişcarea preferată a timpurilor noastre: prăbuşire. În ceea ce mă priveşte, nu cred că mai rezist. De aceea, m-am adresat vouă cu această scrisoare, ca să ştiţi ce e cu mine şi să nu vă surprindă nici una din nenorocirile care s-ar putea abate asupra mea. Va trebui să dăm înfăţişare concretă relaţiei dintre noi şi viitoarei despărţiri dintre noi. Natura, în jurul nostru, s-a dezechilibrat şi se autodistruge. Societatea, în jurul nostru, s-a dezechilibrat şi se autodistruge.
Adrian Păunescu
Iunie 2010
Mai mult :https://mihaimarin.wordpress.com/201...a-sa-l-impart/
https://scontent.fcra1-1.fna.fbcdn.n...e2&oe=61ABD306
-
https://www.youtube.com/watch?v=I2QV6HF-Ng0
https://scontent.fcra1-1.fna.fbcdn.n...1f&oe=61AB48F3
Iubito, vine toamna peste toate
Bacovia reintră în portrete
Cad frunze picurînd singurătate
Şi tu ai gesturi parcă mai încete.
Şi te iubesc la echinox şi după
Iubito, vine toamna să decline
Să macine, să năruie, să rupă
Al lumii apogeu de feminine.
Cum tu rămîi la ţărmure de mare
Eu plec s-aştept şi crivăţ şi omături
Şi să mă-mbăt la mese singulare
Cu umbra lui Bacovia alături.
Iubito, vine toamna dinspre munte
Cu ghilotine şi anestezie
Tot omul e un snop de amănunte
Care ameninţă esenţa vie.
Cu hachiţe şi mofturi şi-alte alea
Îmi eşti pedeapsa, dar îmi eşti şi doamna.
De pomi sinucigaşi se umple valea
Iubito, te iubesc şi vine toamna.
Natura se închide ca un templu
Cu lacăte de fosfor şi rugină
Eu morţii mele te voi da exemplu
Cît eşti de disperată şi senină.
Iubito, vine toamna pînă-n oase
O simt în mîna care ţi se-ntinde
Priveşte, ies fumuri peste case
Iubito, după toamnă vin colinde.
Adrian Paunescu
https://scontent.fcra1-1.fna.fbcdn.n...ab&oe=61AAB633
A iubi toamna, e-un biet pleonasm,
O poartă în cer se-nvârtește neunsă,
Cad, iată, imperii de tulbure frunză
Și totuși se-aude și ultimul basm.
A iubi toamna, e oglindă-n oglinzi,
Halouri ciudate pe lucruri dansează,
Insecte damnate fac cuiburi în rază,
Speranța renaște în cei suferinzi.
A iubi toamna, neant și refren,
Vin pluguri pământul spre cer să-l răstoarne
Și ultimul fulger, semnat ambigen,
E parcă-un altoi pentru sânge și carne.
Și țipă a pierdere tren după tren
Și mieii duc iarbă uscată pe coarne.
Adrian Paunescu
https://scontent.fcra1-1.fna.fbcdn.n...e4&oe=6189A449
-
https://www.youtube.com/watch?v=LDdfH5PpH8o
https://3.bp.blogspot.com/-6xXDNZMIT...69387776_n.jpg
Ca un tren de marfă se târăşte
Ziua-n care nu eşti lângă mine,
Strig la toată lumea pe muteşte
Şi-mi acopăr faţa, de ruşine.
Mă irită fiecare clipă,
Oasele mă dor ca-n menghini stricte,
Lacrima în ochiul ploapei ţipă,
Unde calc, provoc, fatal, conflicte.
Tandru şi brutal cu fiecare,
Orice sens al mersului se pierde,
Când mă răstignesc pe semafoare
Şi amestec galben, roşu, verde.
Prin târârea orelor deşarte,
Ziua-n care îmi lipseşti e moarte.
Adrian Păunescu
1 septembrie 2002
("Până la capăt", 2003)
Adrian Păunescu - Poezii - Poetii nostri
https://i.pinimg.com/474x/16/59/1d/1...9d02aff565.jpg
https://simonachirila.files.wordpres...ecfemeiesc.jpg
https://vpi.ro/king-include/uploads/...8655252577.jpg
https://fiituinsutimaa.files.wordpre...13902092_n.jpg
http://3.bp.blogspot.com/-tGFTyzdzVY...unescuAMea.jpg
https://www.ziuaconstanta.ro/images/...n_paunescu.jpg
https://scontent.fcra1-1.fna.fbcdn.n...a5&oe=61AC845F
https://i.pinimg.com/originals/9d/02...df1dffb03d.jpg
-
https://www.youtube.com/watch?v=QstP-nVWeiI&t=136s
https://rightwords.ro/imgupl/quote-p...-24263p107.jpg
http://www.citatepedia.ro/image_text...D%0ACu+neintel
https://www.mesaje-dragoste.com/wp-c...paunescu-1.jpg
Nimeni nu e singur pe pământ,
Cineva în grija lui îl are,
Nici cei singuri-singuri nu mai sunt
Dacă are umbră fiecare.
Singur stai în casă şi gândeşti
Că eşti singur fără mântuire,
Dar în pragul casei părinteşti
Se aude-un greierat subţire.
O scrisoare-ţi foşneşte-n mâini,
Un poştas la uşa ta mai bate,
Latră-n depărtare nişte câini,
N-ai să mai cunoşti singurătate.
Asta este boala cea mai grea,
Dar de ea instantaneu se scapă,
Când în plânsa sete, cineva
Iţi aduce un pahar cu apă.
Umbre jos şi norii sus pe cer,
Cai păscând şi soarele în scapăt,
Om stingher în drum spre om stingher
Nimeni nu e singur pân’ la capăt.
Adrian Paunescu
https://www.mesaje-dragoste.com/wp-c...pre-iubire.jpg
https://scontent.fcra1-1.fna.fbcdn.n...d8&oe=61AACA85
-
