PDA

Arată versiune īntreagă : Cele mai frumoase cuvante ale parintelui arsenie boca explicate de parintele teofil



Adrian Pop
18.08.2013, 23:50
YOGA

« Inapoi (http://www.crestinortodox.ro/carti-ortodoxe/veniti-luati-bucurie/vizita-papei-82916.html)
Inainte » (http://www.crestinortodox.ro/carti-ortodoxe/veniti-luati-bucurie/ii-cele-mai-frumoase-cuvante-ale-parintelui-arsenie-boca-explicate-de-parintele-teofil-82918.html)


Practic yoga si cred cu putere in aceasta cale. Sunt convis ca chiar daca nu te-ai ruga, ci pur si simplu ai constientiza respiratia in mod continuu, vazind-o ca pe o manifestare divina ce sustine viata, ai ajunge la rezultate la fel de minunate ca si ale isihasmului.
Nu e adevarat! Si stiti de ce nu e adevarat? Pentru ca yoga e o metoda, pe cind isihasmul este o angajare religioasa. Faptul de a te gandi la tine, la respiratia ta, si faptul de a te pune in miinile lui Dumnezeu, care sa te mintuiasca, sa te modeleze, sa te sfanteasca, e cu totul altceva. Noi nu contam pe noi, pe meditatia noastra, nici chiar pe rugaciunea noastra, ci contam pe bunatatea lui Dumnezeu, pe mila lui Dumnezeu, pe care o cerem. Si atunci e altceva sa fii incredintat in bunatatea lui Dumnezeu, sa te predai in miinile lui Dumnezeu, si altceva este sa faci tu ceva pentru tine ca sa devii ceva mai bun.

Yoga este ceva inferior crestinismului.

La yoga se ajung la niste intinaciuni. Eu nu pot sa va spun, mi-e si rusine sa scot prin gura mea niste lucruri in legatura cu sexualitatea, asa cum e vazuta la yoga. Si-apoi mai zic ca se ridica de la pamint... ba se baga in pamint! Nu se ridica de la pamint.

Eu nu zic ca daca ai un prieten yoghin, gata, nu trebuie sa mai ai nici o legatura cu el. Sfantul Apostol Pavel zice in Epistola catre Corinteni: "Nu v-am spus sa va departati de pacatosii lumii acesteia, caci ar insemna sa iesiti din aceasta lume, si sa-i evitati ..." (1 Corinteni 5, 9-10). Eu nu pot spune ca nu sunt in legatura cu oameni de alte credinte. Dar stiti ce facem cind ne intilnim? Facem cum fac catolicii cu protestantii cind se intilnesc in Apus: vorbesc despre fotbal, ca sa nu se certe.




II. CELE MAI FRUMOASE CUVINTE ALE PARINTELUI ARSENIE BOCA EXPLICATE DE PARINTELE TEOFIL



« Inapoi (http://www.crestinortodox.ro/carti-ortodoxe/veniti-luati-bucurie/yoga-82917.html)
Inainte » (http://www.crestinortodox.ro/carti-ortodoxe/veniti-luati-bucurie/iii-program-de-angajare-intr-o-viata-duhovniceasca-autentica-82919.html)

Parintele Arsenie a fost un om cu o capacitate sufleteasca deosebita si cred ca Parintele orice ar fi fost, ar fi fost un om deosebit. Adica daca era inginer, nu era un inginer comun; daca era profesor, era un profesor exceptional; daca era un doctor, era un doctor deosebit. El a avut o inzestrare nativa deosebita si cind l-am cunoscut eu in '42 avea 32 de ani si deja avea un nume mare. Cum a ajuns la aceasta Parintele nu a spus niciodata, insa eu personal cred ca a avut o inzestrare de la Dumnezeu pe care daca nu o ai nu poti fi niciodata ceea ce a fost Parintele Arsenie. Apoi el a studiat mult, nu numai Teologie, ci a studiat si arta, a facut Scoala de Belle Arte, sectia pictura, a facut si ceva Medicina, cunostea si chestiuni de medicina, si toate acestea la un loc i-au dat capacitatea de a lucra ca un om bine inzestrat si cu o cultura bine pusa la punct.
Cindva stateam in fata unei icoane facute de Parintele Arsenie, la Bucuresti, pentru manastirea noastra, o icoana cu Adormirea Maicii Domnului, care se gaseste in holul staretiei manastirii noastre. Stateam in fata acestei icoane si o prezentam unui cadru universitar de la Sibiu, si zic: "Eu cred ca Parintele Arsenie este un geniu". Si respectivul spune: "Asta inseamna ca are o cultura perfecta si inca ceva". Si zic eu: "Nu stiu daca are o cultura perfecta, dar sunt sigur ca are inca ceva". Asta a fost Parintele Arsenie.
Avea o putere de sinteza deosebita, o putere de intuitie si o putere de a cunoaste totdeauna esentialul intr-o chestiune. Cind ii puneai o problema, el imediat avea raspunsul. Si de la el au ramas si cuvante scrise, in manuscrisele lui. De pilda, cind l-am intilnit eu pentru prima data, mi-a si spus un cuvant, o formula. Zice: "Ma, nu toti din lume se prapadesc, nici toti din manastire se mintuiesc". Deci avea o posibilitate de a formula ceva. Sau cindva spunea el asa: "In mintea stramba si lucrul drept se stramba". Asta le place la multi, am bagat de seama ca le place. Cind le spun ca Parintele a zis ca: "In mintea stramba si lucrul drept se stramba", oamenii rad in general. De ce rad? Pentru ca si dau seama ca asa e. Numai ca e greu sa stii cind ti-e mintea stramba. Sau zicea Parintele ca: "Cea mai lunga cale e calea care duce de la urechi la inima", adica de la informatie la convingere. Si zicea Parintele ca: "Mustrarea invinge, dar nu convinge", sau ca: "Bobul lui de grau se preschimba in taciune, iar el se crede grau nedreptatit".

Sa-ti feresti capul de frig si de prostie!
E un cuvant care merita sa fie stiut si urmat, el putind fi de folos tuturor celor ce nu iau aminte la ei insisi, tuturor celor care vor sa braveze si nu se gandesc la urmarile pe care le pot avea, spre raul lor, niste atitudini care nu sunt destul de bine gandite si controlate. Sa luam deci aminte la cuvantul de mai sus si sa-l implinim in cele doua laturi ale lui.

Conceptia de viata crestina.
Cata o avem, ne statorniceste in gandul si dorinta de a ne ridica mai presus de fire, de a indumnezei firea, prin harul si indurarile si iubirea de oameni a lui Dumnezeu. Tocmai de aceea folosim si resursele firesti, cate le avem la indemina: aerul (aerul bun), hrana rationala, somnul si energia vitala, pe care nu vrem sa o risipim pe placeri, ci vrem s-o canalizam spre binele nostru material si spiritual. Asa dorea Parintele Arsenie, care a formulat indreptarul de viata, pe care l-a predat tinerilor si oricui care vrea sa ia aminte la el.

In mintea stramba si lucrul drept se stramba.
Asa obisnuia sa spuna Parintele Arsenie, care urmarea pentru oameni o minte dreapta si lucruri drepte si indreptare spre mintea cea buna. Valoarea acestui cuvant o intuiesc toti cei ce il aud, si asta se intimpla des, caci noi il aducem inaintea vizitatorilor si inchinatorilor nostri, mai ales atunci cind au prilejul sa vada o pictura a Parintelui Arsenie reprezentind Adormirea Maicii Domnului, pictura in fata careia se opresc cu admiratie multi dintre cei ce viziteaza Manastirea Brincoveanu de la Sambata. Mintea se stramba in urma patimilor si se indreapta pe masura curatirii de patimi. Cind mintea se indreapta, vede lucrurile drept, deci asa cum sunt ele.

Cea mai lunga cale este calea care duce de la urechi la inima.
Cea mai lunga cale este calea care duce de la urechi la inima, adica de la informatie la convingere. Oameni de informatie religioasa sunt mai multi decat cei ce au convingeri religioase. E necesara si informatia, care adeseori se face prin auzire. Dar a ramane la informatie inseamna doar a fi la inceputul drumului, "la urechi". Pina la inima mai e o cale lunga, "cea mai lunga cale".

Un suflet trist este un suflet cu luminile stinse.
Cuvantul acesta ne aduce aminte de un cuvant asemanator, cu circulatie mai ales in lumea din Apus: "Un sfant trist este un trist sfant". Parintele a fost intotdeauna pentru optimism, pentru bucurie, credinta noastra fiind "izvor de bucurie", crestinismul fiind "religia bucuriei". Domnul Hristos le-a spus ucenicilor Sai :"Acestea vi le spun, ca bucuria Mea sa fie intru voi si ca bucuria voastra sa fie deplina" (Ioan 15, 11).

Bobul lui de grau se preschimba in taciune, iar el se crede grau nedreptatit.
Asa caracteriza Parintele Arsenie pe omul care se abate de la cele bune si care nu cauta si nu primeste indreptarea, ci si explica el mai bine cele pentru sine condamnind pe cei ce vreau sa-l indrepte. Inceputul oricarei indreptari este sa-ti recunosti greseala. "Cind greseala s-a facut in tine asezare si adevar", cind o ai ca drepindere si o mai si justifici, atunci "nu mai e greseala, ci e pacat de moarte". Intr-o astfel de situatie, cel ce se crede a fi drept, fara sa si fie de fapt, nu mai e bob de grau, ci doar taciune.

Mustrarea invinge, dar nu convinge.
Este si aceasta o cugetare la care e bine sa luam aminte. Are si mustrarea rostul si puterea ei, dar ea, ca si constringere, doar invinge, insa de convins nu convinge. De la invingere pina la convingere e o cale lunga, poate tot atat de lunga cat cea de la informatie la convingere, cat cea de la urechi la inima.

Dragostea lui Dumnezeu pentru cel mai mare pacatos este mai mare decat dragostea celui mai mare sfant fata de Dumnezeu.
Cu o astfel de afirmatie, parintele ne da incredere in bunatatea lui Dumnezeu, in iubirea lui Dumnezeu fata de noi, pacatosii, caci se afirma si in rugaciunile de dezlegare ale sfantei noastre Biserici, ca mila lui Dumnezeu este tot atat de mare, tot atat de infinita, cum este de infinita si marirea Lui, de vreme ce se spune: "Ca precum este marirea Ta, asa este si mila Ta". Cuvantul spus de Parintele Arsenie, in formularea de mai sus, ne aduce aminte si de ceea ce spune Psalmistul, prin cuvantele acestea: "Cat e de sus cerul deasupra pamintului, atat de mare e bunatatea Lui (a lui Dumnezeu) spre cei ce se tem de Dansul. Cat de departe e Rasaritul de Apus, atata a departat El de noi faradelegile noastre. Cum miluieste un tata pe copiii Sai, asa miluieste Domnul pe cei ce se tem de Dansul" (Psalmul 102, 10-13).

Ajutati-ma sa va pot ajuta.
Asta inseamna ca nu cel care vrea sa te ajute te ajuta cel mai mult, ci tu esti cel care poti sa fii ajutat. Daca esti deschis spre ajutor te poate ajuta omul de linga tine si omul superior tie; dar daca nu-l recunosti superior, ba, dimpotriva, il judeci si-l calci in picioare, atunci nu te poate ajuta, pentru ca omul este fiinta care poate zice nu, si zice nu!

Daca tot trebuie sa suferim, macar sa nu suferim zadarnic.
Pentru a putea folosi suferinta spre binele sau, omul trebuie sa creada ca suferinta are un sens pentru el, chiar daca pe moment nu intelege. De fapt, cel care intelege si stie cum sa suporte suferinta, nu mai sufera.


Domnul Hristos a fost rastignit cu spatele pe crucea materiala si cu fata pe crucea spirituala.

Unii dintre calugari nu sunt calugari, ci cuiere de haine calugaresti.

Cine face curte nu face carte.

Zicea Parintele Arsenie referindu-se la trup: "Fiecare dintre noi ducem un necredincios in spate".

Pe o pictura facuta de Parintele Arsenie cu Judecata de Apoi e scris: "Tu esti noi". "Tu esti noi", ca si cind ar spune faptele oamenilor: Fii atent ca tu cum esti acum, sa stii ca esti noi, tu esti ceea ce ai facut, tu esti ceea ce ai gandit, tu esti ceea ce ai vorbit, tu esti ceea ce ai simtit, tu esti ceea ce ai citit. Tu esti noi. Noi ne-am alcatuit in tine. Cartea vietii tale esti tu insuti.

Parintele Arsenie ii indemna pe oameni sa nasca sfanti. Bineinteles ca pentru a naste sfanti trebuie sa fii sfant sau trebuie sa tragi de tine spre idealul sfanteniei. Si cind incepem sa ne ocupam de noi insine, putem sa ne cunoastem, sa aflam negativele noastre, sa cunoastem incarcatura data de altii si pusa in noi, s-o rezolvam; dar aceasta cere timp si osteneala.

Parintele Arsenie, Dumnezeu sa-l odihneasca, mi-a spus cindva un cuvant; de fapt, nu mie ci unui parinte, pe atunci student la teologie, un cuvant pe care eu il socotesc cel mai important cuvant pe care l-am auzit de la el din cate stiu ca le-a spus si le-a scris, anume: "Sa ai intelegere fata de neputinta omeneasca".

Parintele zicea ca de doua ori trebuia sa se intilneasca omul cu el: o data cind ii spune si a doua oara la moarte, sa-*i spuna daca a facut ce i*a spus. Foarte corect! Ce rost are sa mearga cum merg unii ca sa-*i spuna unul, ca sa-*i spuna altul, ca un cuvant de folos, ca nu stiu ce... si*-apoi aduna la cuvante de folos si nu implineste nimic!

Din cati oameni am cunoscut eu lucratori in Biserica, Parintele Arsenie a fost unic. Unic prin gandirea lui, prin stilul lui de lucru.

Adrian Pop
18.08.2013, 23:56
III. PROGRAM DE ANGAJARE INTR-O VIATA DUHOVNICEASCA AUTENTICA

« Inapoi (http://www.crestinortodox.ro/carti-ortodoxe/veniti-luati-bucurie/ii-cele-mai-frumoase-cuvante-ale-parintelui-arsenie-boca-explicate-de-parintele-teofil-82918.html)
Inainte » (http://www.crestinortodox.ro/carti-ortodoxe/veniti-luati-bucurie/iv-marturisiri-82920.html)

Ce program dau eu: intai frecventa la biserica. Nu concep un crestin sa nu mearga la biserica, si mai ales un crestin ortodox sa nu mearga la biserica in duminici si sarbatori, mai ales in duminici la Sfanta Liturghie. Doua ceasuri pentru Dumnezeu, daca cred in Dumnezeu, nu e prea mult doua ceasuri pe saptamina. Si daca nu le gasesti cele doua ceasuri pentru Dumnezeu pe saptamina, sa stii ca nu ai Dumnezeu. Sa nu te mai numeri la credinciosi, ca nu esti credincios.
Al doilea punct este sa incepi ziua cu Dumnezeu si sa o sfarsesti cu Dumnezeu, adica cu rugaciuni de dimineata si seara si rugaciunile de la masa. Asta iarasi tine de program. Cine poate incepe ziua fara Dumnezeu si o poate sfarsi fara Dumnezeu inseamna ca nu isi da seama de raportul lui cu Dumnezeu. Daca crezi in Dumnezeu, sa stii ca Dumnezeu nu poate fi neglijat, daca Il neglijezi sa stii ca nu Il ai.
Al treilea punct e sa citesti din Noul Testament in fiecare zi doua capitole, ca sa ti se imbogateasca mintea cu ganduri bune, pentru ca mintea omului e ca o moara, zic parintii, si ce bagi pe moara aceea macina moara. Daca bagi pe moara ganduri bune, bune macina, daca bagi pe moara ganduri rele, rele macina. Si atunci, ca sa-ti inmultesti gandurile bune, trebuie neaparat sa ai un izvor de ganduri bune, pentru ca zice Domnul Hristos ca: "Din prisosinta inimii graieste gura", sau ca: "Din inima omului purced gandurile cele rele". Deci, intai gandurile cele rele. Ca sa purceada gandurile cele bune trebuie sa bagi in minte ganduri bune si acestea se pot gasi in Noul Testament, in Biblie in general, in slujbele Bisericii, in cartile de invataturi duhovnicesti, cum e Filocalia, Patericul si alte carti cum ar fi Razboiul nevazut, Paza celor cinci simturi, care acum au inceput sa circule si e foarte bine.
Al patrulea punct e sa-ti pazesti mintea prin rugaciunea de toata vremea, adica zicind "Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatosul", bineinteles atunci cind nu ai altceva anume de facut cu mintea. Eu nu zic ca un student sa zica "Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatosul" si sa nu asculte cursurile sau sa nu invete. Ci cind e mintea libera si se poate gandi la orice, atunci sa zica "Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatosul" in loc de a se gandi la orice. Si asta ca sa i se limpezeasca mintea, pentru ca toate ale omului pornesc de la gandul omului. De exemplu la Sfantul Pimen s-a dus cineva si a zis: "Parinte, cum se rasplateste raul cu rau?". Si a zis el: "Raul cu rau, frate, se rasplateste intai in gand, dupa aceea in privire - te uiti urt la cel care ti-a facut rau - dupa aceea in cuvant - zici doua vorbe in loc de una, noua in loc de doua si asa mai departe - si dupa aceea in fapta. Dar - zice Parintele si asta e foarte important - daca inlaturi gandul cel rau, la celelalte nu mai vii". Asta este o metoda de sfantire a mintii, de limpezire a mintii, sa zici "Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatosul", dar intins, nu asa ca zici de trei ori si dupa aceea te-ai lasat. Atunci nu ai niciodata posibilitatea sa te intilnesti cu propriile tale ganduri daca nu te ocupi de propriile tale ganduri.
Sa stiti insa ca rugaciunea de toata vremea nu inseamna numai asta, adica sa zici mereu "Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatosul", pentru ca Sfantul Maxim Marturisitorul a fost intrebat: cum, Sfantul Apostol Pavel, care avea grija Bisericilor si propovaduia si el, zice "neincetat sa va rugati", cum se ruga el neincetat? Si solutia pe care o da Sfantul Maxim Marturisitorul este aceasta, ca: "Rugaciunea de toata vremea este a avea mintea lipita pururea de Dumnezeu cu multa evlavie si cu dor, a atrna cu nadejdea de El si a te increde in El in toate, orice ai face si ti s-ar intimpla". Deci Sfantul Maxim Marturisitorul vede rugaciunea de toata vremea mai mult intr-o asezare sufleteasca, intr-o lipire a sufletului de Dumnezeu.
Si in sfarsit, al cincilea punct este postul. In Biserica Ortodoxa toate sunt egale. Postul este obligator, numai ca nu-l pot face toti, dar cei care nu pot sa posteasca trebuie sa stie ca o datorie nu si-o implinesc si trebuie sa gaseasca modalitatea sa faca altceva in loc de postul pe care nu-l pot tine.
Acestea sunt cele cinci puncte de program pe care le dau eu. Dupa aceea, dupa ce au fost consemnate acestea in Convorbiri duhovnicesti, a trecut pe la mine un tinar care a fost la Parintele Arsenie. Si stiind eu ca a fost la Parintele Arsenie, zic: "Mai, ce ti-a spus Parintele Arsenie?" Si tinarul acela spune: "Stiti ce mi-a spus? Oxigen, glicogen, somn, sa-ti pastrezi hormonii si sa ai conceptie de viata crestina". Se cunoaste ca Parintele a invatat medicina si ca de fapt el isi dadea seama ca omul este si trup, nu e numai suflet. Eu am dat un indrumar pentru suflet. Parintele vine si da ceva pentru trup, si zice:
Oxigen. Ce inseamna asta? Aer cat mai bun, sa traiesti in aer cat mai bun.
Glicogen: sa ai o hrana rationala, caci numai asa poti sa ai un echilibru organic. Sa ai glicogen, adica zahar din ficat. Cum? Printr-o hrana rationala, nici mai mult nici prea putin.
Dupa aceea somn. Sunt unii care spun ca e destul calugarului sa doarma un ceas. Daca m-as intilni cu acela care a spus asa, i-as spune ca nu are dreptate. Stiti de ce? Pentru ca somnul e o binecuvantare de la Dumnezeu si Parintele si-a dat seama de lucrul acesta. De curind am gasit in volumul XI din Filocalie ca trebuie sa dormi cel putin sase ore, e mai rational Sfantul Varsanufie decat cel care a scris in Pateric ca e destul sa dormi numai un ceas. Si Parintele Arsenie zicea ca cel putin sase ceasuri de somn continuu. Cel putin, adica inseamna si mai mult. Bineinteles nu vreo zece ceasuri, cum dorm unii acuma vara, se culca pe la zece si se scoala a doua zi tot pe la zece. E cam prea mult.
Al patrulea punct: sa-ti pastrezi hormonii, adica sa nu faci risipa de energie sexuala. Si Parintele si noi care spovedim, intilnim oameni daramati prin abuzuri si de aceea indraznim sa spunem: fiti atenti, nu faceti abuz, nu faceti risipa de energie sexuala.
Si al cincilea punct: sa ai conceptie de viata crestina, adica sa nu umbli dupa alte conceptii de viata, stiu eu, yoga, zen si altele.

Adrian Pop
19.08.2013, 00:00
IV. MARTURISIRI

« Inapoi (http://www.crestinortodox.ro/carti-ortodoxe/veniti-luati-bucurie/iii-program-de-angajare-intr-o-viata-duhovniceasca-autentica-82919.html)

Cind eram copil, eram foarte rau. Si aveam un vecin care zicea: "Nanasa (ii zicea nanasa mamii, dar nu-*i era mama nanasa), asta nu e botezat bine. Asta sa-*l duci la popa sa-*i mai citeasca ceva, ca la asta nu i le-*a zis toate!". Nu m*a mai dus la nici un parinte sa mi le citeasca toate, mi*-am mai citit eu ce*-am mai putut!

M-o intrebat odata un copil, eram asa de vreo 5 ani: "Ma, tu ai draguta?". Si eu am zis: "Nu stiu. Stai sa ma duc s-o intreb pe mama".

Eu personal am intrat in viata constienta ca nevazator. Sa zicem ca vina pentru aceasta o poarta bunicii sau strabunicii mei. Daca vina pentru aceasta o poarta strabunii mei, pentru ei situatia mea n-are nici un sens, caci eu sunt ingradit in posibilitatile mele, iar ei nu stiu nimic despre acesta. Daca vina o poarta bunicii mei, nici pentru ei n-ar prea avea sens situatia mea deficitara, deoarece ei prea putin au fost martori la acesta situatie de neputinta si in orice caz situatia mea deficitara se prelungeste cu mult dupa durata vietii lor. Dar poate ca vina pentru situatia mea o poarta parintii mei. Nici in acest caz nu vad nici o justificare a insuficientei mele, intrucat ei au privit totdeauna ca ceva normal pentru mine si pentru ei situatia mea.
In ce ma priveste, marturisesc ca n-am constatat si n-am observat niciodata la parintii mei vreun avantaj moral fata de alti oameni care n-au avut in familia lor astfel de cazuri. Dar, poate in cele din urma la baza situatiei mele deficitare nu e o vina propriu-zisa, ci e o ratiune divina, pozitiva, in vederea folosului meu propriu si al altora care ar veni in legatura cu mine si care ar putea castiga ceva pozitiv din situatia mea speciala. Eu asa am nadejde. De aceea dau lauda lui Dumnezeu pentru toate.

Lipsa vederii nu este o lipsa simtita, privita in ea insasi. Vreau sa spun ca mie mi se pare tot atat de normal ca nu vad, cum li se pare celor cu vedere de normal ca vad. Si, ca sa fiu inteles, este locul sa spun si aceea ca eu nu simt nevoia sa vad ca sa stiu cum se prezinta lumea in latura ei cunoscuta numai celor cu vedere, sub aspectul ei vizual. Mie imi ajunge cat stiu despre lume si despre oamenii cu care vin in legatura. Nu ma stinghereste cu nimic faptul ca pentru a ma orienta am nevoie de cineva sa ma ajute. Asta intra in normalul meu de viata.

Credinciosii care vin la manastire sunt bucurosi sa ma asculte. Ei nu cauta in mine un orb, un deficient, ci cauta pe omul despre care au incredintarea ca ar corespunde asteptarilor lor. Sau, cautindu-ma pe mine, cauta pe omul in care s-au implinit cindva, pe omul in care s-au odihnit si in care spera sa se mai odihneasca. Infirmitatea mea nu inseamna nimic pentru ei, cum nu inseamna ea nimic nici pentru prietenii mei cu vedere, care imi suplinesc lipsa prin puterile lor, fara sa fie stingheriti de aceasta.

M-a intrebat cineva odata: Parinte, nadajduiti cu mila lui Dumnezeu sa vedeti ceva din lumea aceasta? Si i-am raspuns: Nu, nicidecum. Iar daca pe lumea cealalta fiind eu, Dumnezeu mi-ar zice mie: "Tu sa ramii asa cum esti", eu i-as raspunde strigand: "Slava Tie, Doamne, slava Tie!"

Sa stiti ca eu m*am trezit cumva in biserica. Cind aveam eu 54 de ani, am ramas in tren... Eram cu un parinte de la noi si am ramas in tren... S*a blocat usa si, pina sa cobor eu, a pornit trenul. Si zic eu: "De 54 de ani n*am ramas niciodata in tren!". Si parintele acela a zis ca sa nu numar toti anii, ca doar nu m*am nascut in tren! Eu numar toti anii si zic ca m*am trezit in biserica. M*au adus parintii mei de cind eram foarte mic si mi*a placut. Dar sa stiti ca nu intelegeam nimic! Gandindu*ma acum, in urma, mi*am dat seama ca nu intelegeam nimic. Credeam ca in biserica nici nu se spune ceva cu sens, ci se spun asa...niste cintari, fara text...
Cind m*am dus la scoala, la Cluj, m*au intrebat colegii daca la noi se cinta "Ca pe Imparatul ...". Si eu am spus: "Nu, nu se cinta!". Cind m*am dus acasa, daca ei mi-*au atras atentia, am auzit si eu "Ca pe Imparatul tuturor sa*L primim ...". Cind m*am dus la scoala in clasa a doua, le*am spus colegilor: "Ba, sa stiti ca si la noi se cinta ".

Cind eram copii mama ne-a invatat rugaciuni. Tot ea ne spunea sa ne facem cruce pe perna. Daca vreodata eram obositi si nu doream sa ne mai si rugam, ne spunea: "Mai copii, sculati-va la rugaciune, nu va puneti precum caii!".

Cind eram eu copil imi aduc aminte - Dumnezeu sa-i odihneasca pe ai mei pe toti, ca nu mai sunt in lumea asta - ca mama mea m-a trimis la bunica mea sa zic: "Hristos o inviat, mama tina!". Si a zis ca daca zic asa, imi da mama tina un ou. Si asa a fost. M-am dus si am zis: "Hristos a inviat, mama tina!" Si mama tina a zis: "Adevarat ca a inviat! Hai sa-ti dau un ou". Cu asta mi-am inceput eu credinta in Inviere, dar trziu am ajuns sa-mi dau seama ce inseamna.

Cind o fost vorba sa fac Teologia (facultatea) in 1947 m-am prezentat al Mitropolitul Nicolae Balan cu dorinta de fapt de a ma face preot. Si stiam ca nu se poate. Si m-am dus la Mitropolitul Nicolae Balan - o fost un concurs de imprejurari, si in concursul acela de imprejurari eu n-am zis ca vreau sa fac Teologia, ci i-am zis mitropolitului ca vreau sa ma fac preot. Si-asta nu m-o favorizat.
E la noi o gluma. Tatal meu, Dumnezeu sa-l odihneasca, zicea ca o femeie si-o cumparat cizme noi. Si cu gandul la cizmele ei noi, cind o trecut prin sat prin fata unor oameni care stateau la poarta - era o zi de sarbatoare, ca atuncea umbla omul cu ce are nou - in loc sa zica: "Buna hodina oameni buni!", o zis: "Cizme noua oameni buni!". Si-asa am facut si eu. Trebuia sa ma duc sa-i zic mitropolitului ca vreau sa fac Teologia. Si-atuncea mitropolitul poate ca zicea: no bine, hai sa vedem cum sa facem. Eu, cind i-am spus ca vreau sa ma fac preot o zis ca nu se poate. Si-o cam terminat cu mine. Da' n-o terminat cu mine inainte de-a-mi spune un cuvant care mie mi-a prins foarte bine si pe care daca nu mi l-ar fi spus, sau mai bine zis cuvant pe care poate nu mi l-ar fi spus daca nu era imprejurarea favorizanta pentru asta. Si-o zis mitropolitul, daca mi-o zis ca nu se poate sa ma fac preot, o zis: "Sa ai lumina in suflet!". Nu stiu ce-o fost. O urare? O binecuvantare? In orice caz mi s-o implintat in mine cuvantul acesta.

V-am spus eu ca de multe ori inveti si niste lucruri care nu-ti trebuie chiar in momentul in care le inveti, dar care dupa aceea pot fi folositoare. Mama, Dumnezeu s-o odihneasca, cind citeam eu cate ceva si studiam, zicea: "Ma copile, asta-ti trabuie la ceva, te-ntraba cineva din ce-nveti acuma, dai vreun examen?". Si ziceam: nu. "Ma copile, nu-ti mai bate capul daca nu te-ntraba nimeni". Asa-i pentru cineva care nu are preocupari intelectuale. Cind lucram la licenta si nu mai gatam odata si vedea mama ca fac si stric si mai scriu odata, zicea: "Apoi tu de aceea nu mai gati odata, ca tot faci si strci. Fa dintr-o data". Nu merg lucrurile, nu le-ntelegi daca nu le faci, daca nu esti in ele nu le-ntelegi.

Eu, cind am sfarsit studiile teologice de scoala, nu cred ca am avut mai multa credinta in Dumnezeu decat atunci cind am intrat la Teologie. Dimpotriva, cred ca am fost chiar mai derutat. Am aflat ca se discuta atatea pe marginea Evangheliilor. Si m-o luat groaza! Pina atunci, cind il auzeam pe preot zicind: "Din Sfanta Evanghelie de la Marcu citire, sa luam aminte", imi plecam genunchii si deodata cu genunchii si mintea. Dupa aceea am ajuns sa-mi plec genunchii, dar sa nu mai imi plec mintea chiar asa de sigur, pentru ca am zis: Dom'le, da' dac-or avea dreptate si aia care zic altfel? In sfarsit. Ultimul cuvant il are Biserica, in sensul ca ceea ce ne da Biserica aceea primim, nu ceea ce ne dau cei care ciopartesc textul scripturistic.

Dupa experienta pe care o am, am ajuns la concluzia ca Teologia iti da doar informatii, nu si convingeri. Parintele Arsenie zicea ca "cea mai lunga cale este calea care duce de la urechi la inima", deci de la informatie la convingere. Mai zicea Parintele ca "teologie pot studia si paginii" si ca "adevarata teologie nu se invata din carti, ci din viata traita dupa voia lui Dumnezeu".

Teologia adevarata o face Duhul Sfant in noi, pe masura curatiei inimii, dupa cuvantul Domnului Hristos: "Fericiti cei curati cu inima, ca aceia vor vedea pe Dumnezeu".

Asa cu lipsa cum sunt studiile teologice, ele au avut totusi darul lor si nu pot face abstractie de ele. Toate cate au urmat dupa aceea, s-au adaugat la cele ale teologiei de studiu, ceea ce inseamna ca teologia, ca studiu, m-a favorizat totusi.

Imi pare bine ca mi-am batut capul cu invatatura, ca acuma mi-l pot dezbate.

Cind am inceput Teologia si cu mult mai inainte, dorinta mea a fost sa ajung preot. Cu gandul acesta am studiat teologia, desi mitropolitul Nicolae Balan, mitropolitul de atunci, mi-a spus clar si cu vorba hotarata: "Preot n-o sa te poti face". Am acceptat sa studiez teologia, chiar stiind ca n-o sa pot fi preot. Pina la urma, mitropolitul n-avea de unde sa stie ca voi fi si preot. Si am ajuns preot, chiar si in conditia de calugar. Vreau sa spun ca un calugar nu poate sa ceara nimic mai mult decat calugaria si cu calugaria trebuie sa se multumeasca. Ai ajuns calugar, tu nu mai poti face nimic altceva decat sa-ti traiesti calugaria, pentru ca scopul celui care face parte dintr-o manastire este sa fie calugar si atata tot. Eu m-am impacat cu gandul acesta si n-am avut nici o rezerva sau ezitare. A venit insa vremea ca altii, si anume cei mai mari, sa doreasca sa ma hirotonesca. Astfel, mitropolitul Nicolae Colan m-a hirotonit diacon, in vederea faptului de a fi preot duhovnic. Lucrurile nu s-au putut desfasura cum s-a gandit mitropolitul Nicolae Colan, pentru ca el n-a mai ajuns sa ma hirotoneasca preot, asa ca am ramas diacon vreme de 23 de ani, pina cind actualul mitropolit, IPS Antonie, m-a hirotonit preot. Si tot el mi-a dat si gradele de protosincel si de arhimandrit. Toate au mers cumva inafara de mine, cu mine. Deci eu am mers pe linia calugariei, in sensul ca nu mi-am dorit nimic altceva decat sa fiu un calugar cat mai bun. Dumnezeu a vrut mai mult si de aceea si oamenii s-au angajat la implinirea voii lui Dumnezeu. Eu am vrut ce a vrut Dumnezeu cu mine, pentru ca stiam din Evanghelie ca "si perii capului nostru toti sunt numarati". Stiam din Filocalie ca atunci "cind vrea Dumnezeu sa se implineasca un lucru, toata zidirea ajuta sa se implineasca". Stiam din Pateric ca "cea mai mare fapta buna a omului este sa-si uneasca voia sa cu voia lui Dumnezeu". Am facut asa si a fost bine de mine, in toate imprejurarile. Mi-a dat Dumnezeu darul de a fi multumit cu ceea ce mi-a dat El, in orice imprejurare.

Hotararea pentru calugarie mi-a venit in felul urmator: Era in Duminica a doua a Postului Mare din 1953. Ma gaseam in biserica, la Utrenie. Tocmai se citea icosul Sfantului Grigorie Palama. Mie mi-a venit atunci in minte ideea ca Biserica pretuieste, mai presus de orice, stilul de viata monahala. Mi-am dat atunci seama ca eu nu am nici o piedica pentru a realiza, pentru a trai acest stil de viata si m-am hotarat sa pornesc pe calea calugariei. Odata cu acest gand mi s-a umplut inima de o negraita bucurie care m-a urmarit mai multa vreme. Am pornit deci la implinirea celor de trebuinta pentru a ma putea incadra intr-o manastire. Preferam Sambata.
Mitropolitul Nicolae Balan, dupa cum mi-a spus el insusi, astepta aceasta hotarare asa ca totul a mers repede si cu succes. La 1 aprilie 1953, in miercurea saptaminii celei mari, m-am prezentat la manastire, unde ma gasesc si acum, dupa 48 de ani. In acelasi an am fost tuns in monahism de catre Mitropolitul Nicolae, in ziua de 15 august, la hramul manastirii.

Eu mai si glumesc cateodata ca m-am asezat la manastire odata cu pacalelile, ca m-am dus la manastire la 1 aprilie. Acuma nu stiu, cred ca o fost o pacaleala cam lunga, ca o trecut de atunci 48 de ani, daca o fost o pacaleala... Pacaleala, daca-i pacaleala, o tinut 48 de ani pina acuma si sa vedem cat va mai tine. Ca oamenii cind le spun cati ani am ei spun "multi inainte!", si eu zic: "multi is in urma!".

Cind m-am dus eu la manastire prima data, inainte de a ma aseza la manastire, la un singur lucru m-am gandit: sa-mi ajute Dumnezeu sa Ii slujesc Lui in conditiile in care ma gasesc la manastire. Totusi la inceput mi-au venit si niste ganduri, un fel de nedumeriri, un fel de intrebari, ca oare cum voi putea eu sa-i ajut pe oameni prin rugaciune. Cum voi putea sa-i ajut eu pe oameni la manastire? Si am avut atunci un duhovnic, Dumnezeu sa-l odihneasca, Parintele Serafim Popescu, si a zis catre mine asa: "Mai frate, nu te gandi tu cum sa-i ajuti pe oameni. Ci pregateste-te in asa fel ca sa-i ajute Dumnezeu prin fratia ta". Si mi-am dat seama ca a avut dreptate.

Cind mi-am inceput eu viata la Manastire la Sambata parintele meu duhovnic mi-a spus sa ma pregatesc in asa fel ca sa lucreze Dumnezeu cu mine. Nici el, nici eu n-am stiut atunci cum va lucra Dumnezeu in mine. Am incercat sa-mi implinesc datoria si am simtit ca Dumnezeu lucreaza cu mine. Am ajuns la imprejurari de viata in care mi-am dat seama ca eu si nu altcineva eram cel mai potrivit om cu care a lucrat Dumnezeu atunci.

M-am spovedit in viata mea de pina acum la mai multi duhovnici. Majoritatea dintre duhovnicii mei s-au multumit doar sa asculte spovedania facuta de mine si sa-mi dea indrumari generale. Cativa insa m-au folosit in chip real.
Un duhovnic, care mi s-a impus prin seriozitatea cu care punea problemele si pe care l-am intilnit inca in vremea cind eram elev la liceu, a fost Parintele Justinian Dalea, pe atunci duhovnicul manastirii de maici Timiseni, din Banat. Alt duhovnic care mi-a ramas in atentie, de data aceasta de o factura cu totul noua, serafica, cu o largime de intelegere a neputintei omenesti si cu o pogorare care aduce aminte de Sfantul Ioan Hrisostom, un duhovnic de inima, adica un duhovnic in care inima primeaza, a fost Parintele Serafim Popescu, care m-a chivernisit si pe care l-am mentinut pina la sfarsitul vietii lui.
La putina vreme dupa ce am intrat in manastire, venindu-mi gandul ca in aceasta noua situatie as avea mai putine posibilitati si mijloace de a fi de folos oamenilor, desi in realitate aveam mai multe posibilitati dar nu le cunosteam, spunindu-i Parintelui Serafim acest gand si aratindu-i nedumerirea mea, Prea Cuviosia Sa mi-a spus simplu: "Nu te mai gandi la aceasta, pentru ca nu noi hotaram folosul pe care-l aducem oamenilor, ci Dumnezeu lucreaza prin noi, spre folosul altora. Fratia ta pregateste-te in asa fel ca Dumnezeu sa poata lucra cu fratia ta acolo unde vrea El si unde stie El ca trebuie sa fii de folos". A fost un sfat pe care l-am verificat ca foarte bun si de care ma voi tine toata viata. Cu un alt prilej, tot intr-o situatie de nedumerire, mi-a spus Parintele Serafim: "Oriunde simti ca se cinsteste Hristos, sa te duci ca nu gresesti". Mai tarziu, cu ocazia unei spovedanii la Parintele Cleopa, acesta mi-a atras atentia, prin prima intrebare ce mi-a pus-o, asupra importantei pe care o are pazirea mintii.

In 1965 m-am dus la Parintele Arsenie Boca cu un student de la Teologie care se pregatea pentru preotie. A zis Parintele catre el - eu eram numai diacon - : "Ma, o sa ajungi preot, sa ai intelegere fata de neputinta omeneasca". Cred ca Parintele i-a spus lui ca sa aud eu. Nu va puteti inchipui de cate ori m-am gandit eu la cuvantele acestea: sa ai intelegere fata de neputinta omeneasca.
Poate ca eu nu am ajuns la intelegere cata ar trebui sa am, dar cuvantele acestea mi s-au implintat in minte si le am in vedere: sa ai intelegere fata de neputinta omeneasca. Pentru ca oamenii nu pot mai mult decat fac. Asta inseamna sa ne fie mila de oameni ca nu pot mai mult, ca daca ar putea mai mult ar fi si mai fericiti si ar fi mintuiti si ar fi mai bine de ei.

Sa-mi dea Dumnezeu lumina in suflet ca sa pot pricepe ce trebuie sa fac cu oamenii care vin sa fie si ei luminati in lumina pe care o da Dumnezeu celor pe care i-a pus Dumnezeu sa lumineze oamenii.

Parinte, tot timpul chipul sfantiei voastre este plin de veselie, bucurie si seninatate. Cum reusiti, daca nu e un secret?
Draga, secrete dintr-astea nu-i voie sa aiba omul. Daca poate sa stie el cum ii vine veselia trebuie s-o spuna si la altii. Ceea ce stiu eu despre mine este ca as putea zice ca am venit cu o fire deschisa in lumea aceasta. Totdeauna am fost receptiv fata de lucrurile datatoare de bucurie.
Eu daca am citit Evanghelia totdeauna m-am oprit la lucrurile acelea care is datatoare de bucurie si de nadejde si totdeauna am cam ocolit gandurile care aduc aminte de minia lui Dumnezeu, de pedeapsa lui Dumnezeu, de diavol, de lucruri dintr-acestea care sunt reale. Dar imi place sa stiu mai mult de bunatatea lui Dumnezeu, de mila lui Dumnezeu, ca "Dumnezeu este bun si iubitor de oameni", ca Dumnezeu este Tatal nostru, mai bun decat parintii cei pamintesti, ca ne iubeste, ca e iubire, ca ne cuprinde in Sine.
Nu stiu sa fi facut ceva anume pentru a avea o fire deschisa.

Hai sa va zic o vorba pe care-o zis-o un profesor de la Teologie in legatura cu un Parinte Episcop vicar, Teodor Scorobet. Eram in curtea Facultatii de Teologie din Sibiu si o venit vorba de P.S. Teodor, de care mie mi-a placut foarte mult, un om echilibrat, un om fara pretentii. Si-am zis: Oare prin ce osteneala a ajuns Prea Sfantitul Scorobet asa de bun si asa de cumsecade? Si un profesor, Parintele Dumitru Calugar a zis: "Prin osteneala lui Dumnezeu, ca asa l-o lasat Dumnezeu!". Poate ceva asemanator se poate spune si despre bucuria cata o am eu, ca poate m-o lasat Dumnezeu cu aceasta predispozitie spre bucurie si spre veselie, ca sa se implineasca cuvantul: "Bucurati-va si va veseliti ca plata voastra multa este in ceruri".

Totdeauna mi-a placut sa ma stiu, sa ma prezint, sa ma simt, sa ma angajez spre bucuria altora. Vreau sa fiu lucrator de bucurie.

Pina de curind, daca m-ar fi intrebat cineva care este cea mai mare bucurie a vietii mele, n-as fi putut raspunde la aceasta intrebare. Si e firesc sa fie asa, devreme ce viata mea a fost urzita pe bucurii si intretesuta cu bucurii. Viata mea, in principal, a fost un sir de bucurii.
Am avut bucurii din credinta in Dumnezeu si din tot ce tine de practicarea credintei. Am avut bucurii din succese. Am avut bucurii din realizari. Am avut bucurii din relatiile cu oamenii, cu cei din familia in care am venit pe lume si in mijlocul carora mi-am trait anii copilariei. Am avut bucurii din relatiile cu rudele, cu prietenii, de care n-am dus lipsa, cu colegii, cu oamenii binevoitori cati au fost in jurul meu.
Am avut bucurii din multe din cartile citite de mine sau pe care le-au citit pentru mine cei din jurul meu. Am avut, deci, bucurii peste bucurii. Si intr-o astfel de situatie este greu sa alegi o bucurie anume si sa spui despre ea: aceasta este cea mai mare bucurie a vietii mele. Si cu toate acestea, iata ca a venit vremea sa pot spune, abia in al saptezeci si doilea an al vietii mele, ca cea mai mare bucurie a vietii mele este aparitia cartii de poezii a Maicii Teodosia - Zorica Latcu. Constiinta mea imi spune ca cea mai mare bucurie a vietii mele nu-i vreo bucurie din vre-un succes personal, nici din vreo realizare, fie ea cat de importanta, ci cea mai mare bucurie a vietii mele mi-o da "cartea cu bucurii", "cartea cu poezii minunate si inminunatoare", scrise de Zorica Latcu Teodosia.

Mai zilele trecute m-a intrebat cineva: "Parinte, cum explicati faptul ca dumneavoastra sunteti asa de optimist si cum se explica faptul ca atata seninatate izvoraste din cartile dumneavoastra?". Si am raspuns: Asta se intimpla pentru ca eu cred! Cred in Evanghelie, cred in ceea ce a spus Mintuitorul, cred ca El ne cheama, cred ca ne ajuta, cred ca este "Bun si iubitor de oameni", ca este "Milostiv si iubitor de oameni", ca al Lui este "a ne milui si a ne mintui", cred ca Dumnezeul nostru este "Dumnezeul milei si-al indurarilor si-al iubirii de oameni".

In general, intelectul se angajeaza mai usor decat simtirea; depinde si de structura omului. Imi spunea Parintele Serafim Popescu: "Mai, la tine nu s-a facut acordul intre minte si inima". Eu sunt un tip mai rational, mai mental. Din acest motiv doresc, fiindca nu am, sa am o sensibilitate mai mare. Ma bucur de cei care au o sensibilitate mai mare.

Ziceam ca daca s-ar putea face un om din doi, mie mi-ar conveni foarte mult un om cu mintea Parintelui Arsenie si cu inima Parintelui Serafim.

Lui Dumnezeu sa-I slujesti cu structura ta si cu firea ta, nu trebuie sa te formalizezi. Din Pateric aflam despre doi parinti cu totul deosebiti ca structura si anume: Avva Arsenie, care era un tip introvertit si distant (poate de aceea era distant fiindca era mai mult cu gandul la Dumnezeu), ii respingea pe oameni, se retragea. Si celalat, Sfantul Moise Arapul, despre care in Filocalie Parintele Ioan Casian spune ca a fost cel mai iscusit dintre parintii pe care i-a intilnit in pustia sketica. Spune ca Sfantul Moise, "cel dintre tilhari", care a devenit sfant dupa ce mai intai a fost el insusi tilhar, a fost cel mai iscusit dintre parinti. Si acesta era un om foarte comunicativ. Se punea problema: care este mai bine primit in fata lui Dumnezeu, cel comunicativ sau cel distant? Si s-a aratat intr-o vedenie unui parinte doua corabii care mergeau pe ru; una era cu Avva Arsenie, si Duhul Sfant era asupra lui, iar cealalta era cu Sfantul Moise Arapul si ingerii il hraneau cu faguri de miere. Deci amindoi erau primiti la Dumnezeu, fiecare in felul lui lucrind. Si ne pare foarte bine de treaba asta, fiindca mie, care sunt mai deschis, mai comunicativ, mi-ar trebui foarte mult sa ma obisnuiesc sa fiu departe, sa fiu rezervat, sa fiu distant, sa ma izolez. Eu nu sunt un tip care sa ma izolez si nici nu e necesar lucrul acesta, ca daca as crede lucrul acesta as face tot posibilul sa fiu asa.
Cind m-am facut eu calugar aveam un prieten cu care am fost coleg, ca studenti la Teologie, si care mi-a scris la manastire dupa ce el ajunsese preot: "Iti doresc sa nu fii nici prea mult, nici prea curind, un calugar tip". N-as putea zice ca m-am gandit la aceasta sau ca as fi fost preocupat de asa ceva, caci m-am gandit ca omul se mintuieste in firea sa reala si nu trebuie sa-si faca alta fire ca sa-l primeasca Dumnezeu.

Eu sunt un om care iubeste cultura. Pe mine doua lucruri m-au ajutat in viata: credinta in Dumnezeu si cultura, si pe amindoua le recomand.

Sunt destul de ravnitor pentru agonisirea unei culturi atat duhovnicesti, cat si generale. Pentru nevoile ceasului de fata, am invatat si unele limbi straine care mie, ca nevazator, imi sunt necesare pentru ca prin mijlocirea lor am acces la cartile pe care strainii la tiparesc pentru nevazatori. Pe linga aceasta, pot fi de folos trecatorilor straini care viziteaza manastirea noastra si care sunt bucurosi sa poata comunica cu noi.
Fac ce-mi este propriu si am convingerea ca nu ma va osindi Dumnezeu ca am lucrat cu puterile pe care El mi le-a daruit. Cind voi putea face mai mult, mai mult voi face. Deocamdata sunt in situatia celui care, desi calugar, isi lucra tarina si din ce agonisea dadea milostenie. Unora li se parea ca acest mod de lucrare nu se potriveste cu vietuirea cea mai presus de lume si i-au interzis acest mod de lucrare. El a spus: "Daca nu mi se da voie sa fac ceea ce pot face, altceva nu pot face" (Pateric). Asa sunt si eu. Veni-va oare vremea sa las toate si sa urmez Domnului Hristos? Sau poate voi urma Domnului totdeauna cu toate ale mele, iar realizarile pe care le voi avea in aceasta situatie le voi oferi Domnului, zicind: "Ale Tale dintru ale Tale", iar cei ce se vor bucura de ele poate vor zice in rugaciunea catre Dumnezeu: "Pe Tine Te laudam, pe Tine Te binecuvantam, Tie iti multumim, Doamne, si ne rugam Tie, Dumnezeului nostru". Fie voia Domnului!
Adeseori sunt la indemina vizitatorilor care vin la noi, prezentind istoricul manastirii si dind explicatii si lamuriri. Cind sunt solicitat stau de vorba cu unii dintre credinciosii care doresc cuvant de folos. Odata cu aceasta ma ocup si de diferite studii in vederea progresului meu sufletesc si in vederea pregatirii pentru predica.
Nu am un program bine precizat, pentru ca in conditiile noastre asa ceva nici nu se poate realiza. Deseori este cazul sa zicem ca un parinte din Pateric: "Cu Hristos merg sa lucrez in cutare loc". Se ivesc si slujbe neprogramate, cum ar fi Sfantul Maslu.

Lucrurile esentiale nu le-am invatat la Teologie (la facultate), ci la manastire, din Pateric si din Filocalie.

Filocalia este cartea mea preferata.

Eu am o vorba si le spun celor de la manastire ca fiecare dintre noi ar trebui sa gandim asa: daca in aceasta manastire numai unul ar putea sa fie bun, acela vrea sa fiu eu.

Unii, dupa ce ma intorc la manastire, zic: "Parinte, v-am simtit lipsa!". Si eu zic ca imi pare bine ca mi-ati simtit lipsa, asta inseamna ca imi simtiti si prezenta.

Pe mine unii ma socotesc "duhovnic mare" si asa ma socotesc cei care ma asculta si urmeaza sfatul meu. Altii ma socotesc "duhovnic mic" si asa ma socotesc cei care nu ma asculta. Iar altii ma socotesc "de nimic" si asa se raporteaza la mine aceia care ma desconsidera. Si sunt si din acestia destui. Norocul meu este ca eu le iau pe toate cum vin si nu ma opresc prea mult nici la cei ce ma socotesc "mare", nici la cei ce ma socotesc "mic" si nici la cei ce ma socotesc "de nimic". M-am convins de multa vreme ca cei care te lauda nu adauga nimic la ceea ce esti, dupa cum nici cei care te defaima nu-ti iau nimic din ceea ce ai. Toti suntem oameni si toti putem si sa gresim in aprecierile noastre.
M-a impresionat faptul ca un fost detinut politic, cind a inceput sa vorbeasca intr-o adunare festiva, inainte de toate, a zis cu glas tare: "Doamne ajuta-ma sa nu gresesc". Gresim noi insine si gresesc si altii in ceea ce ne priveste pe noi. Lucrul de capetenie este sa ni se faca "ocara, ca cinstea; lipsa, ca indestularea; paguba, ca si castigul si strainii, ca rudele dupa trup". Daca ajungem la masura aceasta am ajuns la nepatimire si suntem fericiti.

Un parinte de la noi de la manastire zicea: "Sa stii ca tie nu-ti da Dumnezeu nici o plata, ca tie iti place aici la manastire!". Pai imi si place. E drept ca-mi place. Dar nu stau pe plata, daca e vorba.

Vin la mine unii oameni dupa cuvant de folos. De la o vreme incoace, stiti ce cuvant de folos le spun? "Sa ne iubim unii pe altii ca intr-un gand sa marturisim." E un cuvant de la Sfanta Liturghie. Sau le mai spun: "Dupa aceasta vor cunoaste oamenii ca sunteti ucenicii mei, daca veti avea iubire unii catre altii".

Am si eu un cuvant care zic ca e bine sa-l tina minte si altii: Intai e datoria si apoi vine bucuria. Deci intai ne facem datoria si dupa datorie vine bucuria.

De multe ori le spun oamenilor care au un nume deosebit: Sa-ti fie viata cum ti-i numele! De exemplu, daca spune cineva ca il cheama Modest, ii zic: Sa-ti fie viata cum ti-e numele!

De cind am inceput sa predic totdeauna m-am adresat oamenilor cu "voi". Si zice tata catre mine: "Mai, tu le zici la oameni "voi" cind spui povestea la biserica". (Povestea inseamna predica. Dar de ce ii spunea el "povestea"? Pentru ca la inmormntare se spune predica si tot atunci se spune si "povestea omului"; si atuncea tata zicea ca-i "poveste" si ce spune preotul la biserica). Pai, zic: Cum sa zic? Pai, "Dumnevoatra"! Ca doar acolo-s oameni mai batrini ca tine... Si-i zic: Bine, bine tata, la slujba cum zicem: "Harul Domnului nostru Iisus Hristos sa vina peste dumneavoastra peste toti"? Sau: "Binecuvantarea Domnului sa vina peste dumneavoastra peste toti"?
Saracu' tata. L-am invins, dar sa stiti ca nu l-am convins.

Sa va spun ceva frumos: e acolo linga noi la manastire un doctor cu care ma am eu foarte bine, si el totdeauna imi spune: "Domn' parinte, domn' parinte". I-am spus: "Nu-mi mai zice domn' parinte, zi-mi "parinte", ca daca zici asa, zici si domn' si toate le zici". Dar el tot asa o tinea. Atunci ii spun copilului sau: "Ia zi catre taticu-tau sa nu mai zica domn' parinte, sa-mi zica numai parinte". Si copilul mi-a raspuns ceva care mi-a placut foarte mult si am zis ca mai invat si eu de la copii: "Asta as putea face daca eu as fi tatal lui". Adica trebuie sa ne mai cunoastem si pozitia.

M-am intilnit o data la manastire cu Vadim Tudor. O venit sa-mi dea o carte, i-am dat si eu una de Zorica Latcu, si zice el: "Eu v-am vazut pe dumneavoastra de mai multe ori - deci el o mai fost la manastire, cu mine n-o vorbit - iar dumneavoastra nu m-ati vazut pentru ca Dumnezeu e nedrept". Cred ca o vrut sa spuna ca Dumnezeu la unii le-o dat vedere iar la altii nu le-o dat, si deci e nedrept ca nu le-o dat si la ceilalti care n-au vedere. Si-am zis: "Poate Dumnezeul lui Vadim Tudor, dar al meu ii perfect!"

Eram, mai anul trecut sunt 20 de ani, in fata unui magazin din Fagaras. Si un parinte cu care eram, Parintele Paisie, a intrat sa-si cumpere ceva din magazin si pe mine m-a lasat afara. Eu acuma, ca sa nu stau implintat intr-un loc, mergeam asa pe vreo cativa metri inainte si inapoi. Si numa’ aud pe un copil strigand: Uite mortu'! Uite mortu'! Si-aud o femeie, o femeie cu glas batrinesc - poate o fi fost bunica lui - care zice: "Unde vezi mai mortu'!? Unde vezi mortu'!?" Si copilul m-a aratat pe mine. Si femeia atunci l-a corectat, si i-a zis: "Ma, ala nu-i mortu’, ala-i popa!". Ce ma gandesc eu ca s-a intimplat. Pe copil l-o fi dus la vreo inmormintare si i-or fi zis ca-l duce la mort. Si atuncea, cind l-o vazut acolo pe preot o gandit ca ala-i mortu'...

Eu am 72 de ani impliniti si inca nici o zi din viata mea n-am trait-o fara sa intilnesc pe cineva, fara sa intilnesc un om. Si nu-mi pare rau. Nu-mi pare rau pentru ca prin oameni crestem.

Parintele Arsenie cind mi-a dat mie in atentie rugaciunea lui Iisus, nu mi-a spus sa ma interesez undeva de vreo carte despre rugaciune, nu mi-a spus sa iau legatura cu cineva care ar putea sa ma indrume. Poate ca Parintele si-a dat seama ca n-as gasi un indrumator, si sa stiti ca nici n-am gasit. N-am gasit nici cind n-am cautat, si nu pentru ca n-am cautat. Se putea intimpla sa gasesc pe cineva fara sa-l caut, daca-i vorba. N-am gasit nici cind am cautat si nici eu nu pot fi un indrumator bun in privinta aceasta.

Acuma sa stiti ca nu sunt un rugator din acela care e coplesit de rugaciune in asa fel incat sa-mi vina numai ganduri extraordinare in rugaciune, imi mai vin si ganduri obisnuite. Dar nu-mi pare rau niciodata daca imi vine in gand un binefacator. Il pun inaintea lui Dumnezeu in atmosfera de rugaciune si zic: Doamne, ajuta-l pe cutare, ca uite m-a ajutat si el pe mine, sau imi vine in minte o poezie frumoasa, o spun si cind ma rog, si zic: asa-i Doamne ca-i fain? Asta inseamna mbunatatire de viata, sa ajungi la niste ganduri care sa le poti prezenta si sa le poti invalui in rugaciune.

Are un cuvant Sfantul Isaac Sirul in volumul X din Filocalie, cuvantul 72, de care m-au luat frigurile cind l-am citit prima data. Si asa mi-a placut, si asa m-a impresionat! In acest cuvant spune el ca "Dragostea de Dumnezeu - care-i fericirea sufletului - este vinul care veseleste inima omului".

Nu stiu, parca pe mine m-a stingherit totdeauna cind am auzit ca Dumnezeu Se si minie. Parca as vrea sa fie un Dumnezeu care nu Se minie. Ca Dumnezeu pedepseste, ca Dumnezeu trazneste. Totdeauna cind am auzit asa ceva, parca Dumnezeul meu e altfel. Totdeauna am avut o aderenta la lucrurile acestea pozitive. Sfantul Apostol Pavel are un cuvant care asa de mult imi place. Zice ca "daca Dumnezeu L-a dat pe Fiul Sau pentru noi, oare nu ne va da toate impreuna cu El?" (Romani 8, 32). E extraordinar!

Personal cred ca Dumnezeu va mintui mult mai multi oameni decat credem noi ca se mintuiesc.

Ce fain ar fi in lumea aceasta daca ar fi multi oameni care sa se lupte impotriva faradelegii spunindu-i raului rau si sa nu aiba ezitari sa atraga atentia atunci cind ceva trebuie indreptat!

De doua lucruri nu-mi pare rau din viata mea: daca am facut un bine si daca am dormit. De ce? Poate pare curios. Pai cineva care doarme si ii odihnit apai ala are elan de munca si munceste intr-o ora mai mult decat in trei ore de neodihnit.

Uneori ma gandesc ca daca ar fi sa am posibilitatea sa ma intilnesc cu Domnul Hristos fata catre fata si sa am siguranta ca este chiar El Acela, n-as avea sa-I spun altceva decat ceea ce ii spun in rugaciune, cind zic: "Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatosul". Si daca totusi L-as ruga si ceva special pentru mine, L-as ruga sa-mi dea mai multa putere sa fac voia Lui si sa-I slujesc cu gand de preamarire.

Uite, eu acuma sunt batrin, am 72 de ani, si la 72 de ani nu ma simt mai aproape de moarte decat la 20 de ani.

Eu tare mi-as dori - si sunt sigur ca o sa se intimple in vesnicie - sa ma intilnesc cu trei sfanti: Iosif din Arimateea, Sfantul Evanghelist Luca si Sfantul Ioan Gura de Aur. Astia trei parca mi-s cei mai apropiati!

Cateodata ma gandeam ca oare n-o sa mi se intimple ceva? Ca n-o sa mor de bucurie, de cata bucurie aveam din rugaciune?

Eu, daca mor, vreau sa mor de bucurie!

Mai zic eu cateodata asa: atunci cind o sa trec eu prin "vamile vazduhului" o sa se duca dracii de- or mai intra si altii pe linga mine. Nu pentru ca sunt eu un om asa de exceptional. Da’ nu-mi pot inchipui sa-L port pe Domnul Hristos in suflet si sa poata sa faca dracii ceva asupra mea.

Sa stiti ca eu cred din toate puterile mele ca o sa ma duc in rai! Nu pentru ca fac niste fapte bune, ca fac niste lucruri extraordinare. Nu. Ci pentru ca eu stiu cum ii Dumnezeu. Si daca Dumnezeu ii Tatal nostru si daca Dumnezeu ii ca tatal fiului risipitor si mai bun decat tatal fiului risipitor, pai nu se poate sa te respinga Dumnezeu daca vrei sa fi cu El, daca e Tata. Nu se poate! Si eu am constiinta asta. Si de-aceea nici nu mi-e frica. Doamne ajuta. Sunt sigur ca o sa cad direct in bratele lui Dumnezeu!

Pomeniti-ma va rog si pe mine, sa fiu macar cum gandesc oamenii ca sunt.