Adrian Pop
04.06.2013, 23:50
Posted 29 November 2004 - 11:01 AM
poate acest articol, publicat in revista FERMA nr.2/2004 te va ajuta:
AMPLASAREA JUDICIOASĂ A FERMELOR ZOOTEHNICE
Amplasarea fermelor zootehnice în teritoriu şi a construcţiilor în interiorul fermelor sunt deosebit de importante, putând influenţa favorabil sau dimpotrivă, desfăşurarea procesului de producţie, starea de sănătate a animalelor şi confortul populaţiei. Deoarece adesea alegerea locului şi chiar sistematizarea interioară a fermelor nu costă mult, dar prezintă efecte pe o perioadă îndelungată, acestea trebuie bine gândite în perspectiva dezvoltării fermelor şi a localităţilor din jur, valorificându se la maximum condiţiile naturale pe care le oferă terenul. La baza opţiunilor privind încadrarea fermelor într o anumită zonă stau studiile de organizare şi de sistematizare a teritoriului, care se întocmesc sub coordonarea autorităţii administrative, la nivel de judeţ şi la nivel de localitate, în conformitate cu prevederile Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001. Inexistenţa acestor studii sau efectuarea lor după amplasarea unor obiective zootehnice sau de industrializare a produselor agricole, poate cauza neplăceri mari investitorilor şi chiar pierderi economice considerabile. Pentru localizarea amplasamentului fermei în cadrul aceleiaşi soluţii generale, se iau în considerare o serie de deziderate de ordin economic şi igienico sanitar, între care trebuie să se realizeze un echilibru.
Dezideratele economice reclamă în primul rând legătura fermelor cu locul de prelucrare şi desfacere a produselor obţinute. În general, fermele de vaci cu lapte, de găini ouătoare şi de animale la îngrăşat se amplasează în zona preorăşenească, iar fermele de reproducţie, de creştere şi de selecţie, în zona rurală, mai departe de marile oraşe. Amplasarea fermelor zootehnice mai este condiţionată şi de situaţia căilor de comunicaţie, de volumul şi distanţele de transport pentru furaje, produsele animaliere şi de sursa de energie, care influenţează în mare măsură eficienţa economică a producţiei. În acelaşi timp, atragem atenţia asupra faptului că amplasamentul fermelor de vaci, de găini ouătoare şi de animale la îngrăşat în apropierea marilor centre industriale cresc riscurile de supraîncărcare cu poluanţi a organismelor, care nu numai că îmbolnăvesc animalele, dar se elimină prin produsele alimentare şi influenţează negativ şi sănătatea oamenilor.
Dezideratele igienico – sanitare condiţionează riscul de apariţie a unor boli infecţioase şi parazitare, protecţia mediului ambiant şi apărarea sănătăţii publice. Alegerea locului pentru amplasarea fermei se va face după un prealabil studiu din punct de vedere igienic al solului, apei şi a climei (direcţia vânturilor dominante, nivelul şi repartiţia precipitaţiilor etc.).
Terenul destinat pentru construcţii zootehnice trebuie să fie pe cât posibil ferit de vânturile dominante, puternice şi reci, preferându se pantele dealurilor opuse acestora. Terenurile plane nu se recomandă, deoarece complică lucrările pentru scurgerea şi evacuarea apelor meteorice şi a dejecţiilor. Pantele sudice, uniforme, de aproximativ 0,5-3 %, sunt mai avantajoase, deoarece permit totodată şi o bună expunere la radiaţia solară. Fermele de animale însă este bine să fie amplasate mai jos decât nivelul localităţilor apropiate, pentru a se preveni scurgerea apelor meteorice şi a dejecţiilor spre acestea. Se vor prefera solurile cu permeabilitate mare pentru apă şi aer, capilaritate şi capacitate de reţinere a apei mică, deoarece aceste soluri prezintă o capacitate maximă de autopurificare naturală. Se vor evita văile strâmte, neînsorite şi terenurile din apropierea bălţilor, unde se dezvoltă uşor insectele transmiţătoare de boli şi generatoare de disconfort. Locul trebuie să fie cu cel puţin 0,5 m deasupra nivelului maxim posibil al apelor în cursul inundaţiilor. Pentru fermele zootehnice mari, ca nivel maxim al apelor se consideră cel care poate fi atins odată la 100 de ani (risc 1 %), iar pentru fermele mici - nivelul ce poate fi atins cu ocazia inundaţiilor ce au loc odată la 50 de ani (risc 2 %).
Sursele de apă potabilă condiţionează direct amplasarea fermelor de animale. Acestea trebuie să asigure apa potabilă la calităţile cerute de standardele în vigoare şi în cantităţi suficiente, luând în considerare şi perspectivele de dezvoltare a fermei. Deciziile se vor lua numai după studierea atentă a hărţilor hidrografice ale regiunii şi a forajelor de probă.
Distanţa faţă de drumuri trebuie să asigure o zonă de protecţie care să prevină contractarea unor boli, ce ar putea fi transmise prin mijloacele de transport şi praf. Normativul sanitar veterinar privind amplasarea, proiectarea şi sistematizarea obiectivelor zootehnice şi de industrie alimentară, aprobat prin Ordinul nr. 76 / 1979 al Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare, prevede ca perimetrul fermei de animale să nu fie mai aproape de 22 m de la drumurile naţionale, europene şi liniile de cale ferată, 20 m de la şoselele judeţene şi 18 m de la drumurile comunale.
Distanţele dintre diferitele unităţi zootehnice trebuie să asigure prevenirea transmiterii bolilor prin curenţii de aer şi insectele vectoare. Sunt stabilite oficial următoarele distanţe minime: 100 m - între fermele avicole cu pui de carne; 50 m - între staţia de incubaţie şi diferite ferme avicole; 50 m - între fermele avicole cu păsări adulte şi fermele avicole cu tineret; 500 m - între fermele (sectoarele) de păsări cu linii pure şi cele cu bunici; 1 500 m - între fermele avicole şi abatorul de păsări; 100 - 200 m - între unităţile cu animale de blană şi celelalte unităţi zootehnice; 1 500 m - între fermele de porci/păsări de reproducţie şi celelalte ferme zootehnice.
Distanţele faţă de unităţile industriale şi faţă de locurile publice de odihnă şi recreaţie se stabilesc în baza prevederilor Legii de protecţie a mediului nr. 137/1995 şi a Ordinului ministrului Pădurilor şi protecţiei mediului nr. 125/1996. Conform acestor reglementări, iniţierea unei lucrări de construcţii şi montaj, la un obiectiv nou, este permisă numai după obţinerea acordului de mediu, iar acesta se poate obţine, de regulă, după efectuarea unui studiu de impact asupra mediului. Studiile de impact asupra mediului se solicită pentru toate obiectivele şi activităţile pentru care este obligatorie obţinerea autorizaţiei de mediu: creşterea animalelor; industrializarea produselor agricole şi zootehnice; epurarea şi evacuarea apelor uzate etc.
Distanţele de protecţie sanitară între zonele locuite şi construcţiile zootehnice, cu anexele acestora, se stabilesc pe baza studiilor de impact asupra sănătăţii populaţiei şi a mediului înconjurător, luându-se în considerare Normele de igienă şi recomandările privind mediul de viaţă al populaţiei, aprobate prin Ordinul Ministerului Sănătăţii nr. 536 din 1997. Distanţele minime dintre zonele protejate şi fermele de animale, recomandate prin acest Ordin, sunt, după cum urmează: 100 m - pentru fermele de cabaline şi de ovine; 200 m - pentru îngrăşătoriile de bovine cu până la 500 de animale; 500 m - pentru îngrăşătoriile de bovine cu peste 500 de animale, fermele de porci cu până la 2 000 de animale şi fermele de păsări cu până la 5 000 de păsări; 1 000 m - pentru fermele cu peste 500 de păsări şi pentru fermele de porci cu 2000 - 10 000 de animale etc. Asigurarea acestor distanţe între fermele de animale şi centrele locuite este necesară, deoarece obiectivele zootehnice generează mirosuri, gaze nocive, pulberi şi microorganisme. Desigur potenţialul poluant al fermelor de animale poate fi foarte mult redus, prin respectarea regulilor de igienă în incinta fermelor şi prin utilizarea filtrelor pentru reţinerea prafului şi a microorganismelor.
Distanţele dintre construcţii în cadrul fermelor se stabilesc în raport cu cerinţele igienice, de asigurare a iluminării naturale şi de pază contra incendiilor. Cerinţele igienice au în vedere prevenirea transmiterii unor boli, de la un adăpost la altul, prin sistemele de ventilaţie şi asigurarea unui aer curat, neviciat. Se consideră că, în cazul adăposturilor cu guri de ventilaţie corect executate şi amplasate corespunzător, este necesar să se asigure distanţa minimă de 10 m între adăposturile cu parter şi etaj şi cel puţin 6 m între adăposturile – parter fără padocuri. Pentru asigurarea iluminării naturale a adăposturilor distanţa dintre acestea trebuie să fie cel puţin egală cu de două ori înălţimea adăposturilor (obstacolelor).
Normele de prevenire şi de stingere a incendiilor prevăd asigurarea distanţelor în raport cu gradul de rezistenţă la foc al construcţiilor. Distanţa minimă (10 m), derivată din cerinţele de ordin igienic, este suficientă şi pentru protecţia contra incendiilor, în cazul adăposturilor din materiale rezistente la foc. Pentru adăposturile din materiale semi-rezistente la foc, semi-combustibile, combustibile şi inflamabile, trebuie să se asigure distanţe mai mari (12-20 m).
Orientarea clădirilor trebuie să se facă în raport de vânturile dominante şi de punctele cardinale. Adăposturile închise se vor dispune cu axa longitudinală pe direcţia principală a vânturilor dominante, pentru a se expune vântului o suprafaţă cât mai mică din adăpost. În cazul construcţiilor zootehnice deschise pe o latură (saivane) şi a celor cu ferestre şi uşi pe o singură parte (puierniţe în sistem semi-intensiv) este indicată orientarea cu partea închisă pe direcţia vântului, deoarece iarna la nivelul ferestrelor şi a geamurilor se realizează pierderi importante de căldură mai ales sub acţiunea vântului. Faţă de punctele cardinale orientarea adăposturilor trebuie să se facă astfel ca în interiorul acestora să se realizeze o iluminare maximă. În principiu, se recomandă, ca adăposturile cu ferestre pe ambele laturi lungi să fie orientate cu axa longitudinală pe direcţia N - S, iar cele cu ferestre pe o singură parte sau cu o latură deschisă, să fie orientate cu această latură spre sud. Pentru localităţile în care vânturile dominante au o altă direcţie decât cea nordică, este necesară o conciliere între cele două cerinţe de orientare (după vântul dominant şi punctele cardinale). Pentru astfel de situaţii şi pentru adaptarea la condiţiile impuse de teren (pantă) se admit devieri de la direcţiile indicate cu 25-45°.
poate acest articol, publicat in revista FERMA nr.2/2004 te va ajuta:
AMPLASAREA JUDICIOASĂ A FERMELOR ZOOTEHNICE
Amplasarea fermelor zootehnice în teritoriu şi a construcţiilor în interiorul fermelor sunt deosebit de importante, putând influenţa favorabil sau dimpotrivă, desfăşurarea procesului de producţie, starea de sănătate a animalelor şi confortul populaţiei. Deoarece adesea alegerea locului şi chiar sistematizarea interioară a fermelor nu costă mult, dar prezintă efecte pe o perioadă îndelungată, acestea trebuie bine gândite în perspectiva dezvoltării fermelor şi a localităţilor din jur, valorificându se la maximum condiţiile naturale pe care le oferă terenul. La baza opţiunilor privind încadrarea fermelor într o anumită zonă stau studiile de organizare şi de sistematizare a teritoriului, care se întocmesc sub coordonarea autorităţii administrative, la nivel de judeţ şi la nivel de localitate, în conformitate cu prevederile Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001. Inexistenţa acestor studii sau efectuarea lor după amplasarea unor obiective zootehnice sau de industrializare a produselor agricole, poate cauza neplăceri mari investitorilor şi chiar pierderi economice considerabile. Pentru localizarea amplasamentului fermei în cadrul aceleiaşi soluţii generale, se iau în considerare o serie de deziderate de ordin economic şi igienico sanitar, între care trebuie să se realizeze un echilibru.
Dezideratele economice reclamă în primul rând legătura fermelor cu locul de prelucrare şi desfacere a produselor obţinute. În general, fermele de vaci cu lapte, de găini ouătoare şi de animale la îngrăşat se amplasează în zona preorăşenească, iar fermele de reproducţie, de creştere şi de selecţie, în zona rurală, mai departe de marile oraşe. Amplasarea fermelor zootehnice mai este condiţionată şi de situaţia căilor de comunicaţie, de volumul şi distanţele de transport pentru furaje, produsele animaliere şi de sursa de energie, care influenţează în mare măsură eficienţa economică a producţiei. În acelaşi timp, atragem atenţia asupra faptului că amplasamentul fermelor de vaci, de găini ouătoare şi de animale la îngrăşat în apropierea marilor centre industriale cresc riscurile de supraîncărcare cu poluanţi a organismelor, care nu numai că îmbolnăvesc animalele, dar se elimină prin produsele alimentare şi influenţează negativ şi sănătatea oamenilor.
Dezideratele igienico – sanitare condiţionează riscul de apariţie a unor boli infecţioase şi parazitare, protecţia mediului ambiant şi apărarea sănătăţii publice. Alegerea locului pentru amplasarea fermei se va face după un prealabil studiu din punct de vedere igienic al solului, apei şi a climei (direcţia vânturilor dominante, nivelul şi repartiţia precipitaţiilor etc.).
Terenul destinat pentru construcţii zootehnice trebuie să fie pe cât posibil ferit de vânturile dominante, puternice şi reci, preferându se pantele dealurilor opuse acestora. Terenurile plane nu se recomandă, deoarece complică lucrările pentru scurgerea şi evacuarea apelor meteorice şi a dejecţiilor. Pantele sudice, uniforme, de aproximativ 0,5-3 %, sunt mai avantajoase, deoarece permit totodată şi o bună expunere la radiaţia solară. Fermele de animale însă este bine să fie amplasate mai jos decât nivelul localităţilor apropiate, pentru a se preveni scurgerea apelor meteorice şi a dejecţiilor spre acestea. Se vor prefera solurile cu permeabilitate mare pentru apă şi aer, capilaritate şi capacitate de reţinere a apei mică, deoarece aceste soluri prezintă o capacitate maximă de autopurificare naturală. Se vor evita văile strâmte, neînsorite şi terenurile din apropierea bălţilor, unde se dezvoltă uşor insectele transmiţătoare de boli şi generatoare de disconfort. Locul trebuie să fie cu cel puţin 0,5 m deasupra nivelului maxim posibil al apelor în cursul inundaţiilor. Pentru fermele zootehnice mari, ca nivel maxim al apelor se consideră cel care poate fi atins odată la 100 de ani (risc 1 %), iar pentru fermele mici - nivelul ce poate fi atins cu ocazia inundaţiilor ce au loc odată la 50 de ani (risc 2 %).
Sursele de apă potabilă condiţionează direct amplasarea fermelor de animale. Acestea trebuie să asigure apa potabilă la calităţile cerute de standardele în vigoare şi în cantităţi suficiente, luând în considerare şi perspectivele de dezvoltare a fermei. Deciziile se vor lua numai după studierea atentă a hărţilor hidrografice ale regiunii şi a forajelor de probă.
Distanţa faţă de drumuri trebuie să asigure o zonă de protecţie care să prevină contractarea unor boli, ce ar putea fi transmise prin mijloacele de transport şi praf. Normativul sanitar veterinar privind amplasarea, proiectarea şi sistematizarea obiectivelor zootehnice şi de industrie alimentară, aprobat prin Ordinul nr. 76 / 1979 al Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare, prevede ca perimetrul fermei de animale să nu fie mai aproape de 22 m de la drumurile naţionale, europene şi liniile de cale ferată, 20 m de la şoselele judeţene şi 18 m de la drumurile comunale.
Distanţele dintre diferitele unităţi zootehnice trebuie să asigure prevenirea transmiterii bolilor prin curenţii de aer şi insectele vectoare. Sunt stabilite oficial următoarele distanţe minime: 100 m - între fermele avicole cu pui de carne; 50 m - între staţia de incubaţie şi diferite ferme avicole; 50 m - între fermele avicole cu păsări adulte şi fermele avicole cu tineret; 500 m - între fermele (sectoarele) de păsări cu linii pure şi cele cu bunici; 1 500 m - între fermele avicole şi abatorul de păsări; 100 - 200 m - între unităţile cu animale de blană şi celelalte unităţi zootehnice; 1 500 m - între fermele de porci/păsări de reproducţie şi celelalte ferme zootehnice.
Distanţele faţă de unităţile industriale şi faţă de locurile publice de odihnă şi recreaţie se stabilesc în baza prevederilor Legii de protecţie a mediului nr. 137/1995 şi a Ordinului ministrului Pădurilor şi protecţiei mediului nr. 125/1996. Conform acestor reglementări, iniţierea unei lucrări de construcţii şi montaj, la un obiectiv nou, este permisă numai după obţinerea acordului de mediu, iar acesta se poate obţine, de regulă, după efectuarea unui studiu de impact asupra mediului. Studiile de impact asupra mediului se solicită pentru toate obiectivele şi activităţile pentru care este obligatorie obţinerea autorizaţiei de mediu: creşterea animalelor; industrializarea produselor agricole şi zootehnice; epurarea şi evacuarea apelor uzate etc.
Distanţele de protecţie sanitară între zonele locuite şi construcţiile zootehnice, cu anexele acestora, se stabilesc pe baza studiilor de impact asupra sănătăţii populaţiei şi a mediului înconjurător, luându-se în considerare Normele de igienă şi recomandările privind mediul de viaţă al populaţiei, aprobate prin Ordinul Ministerului Sănătăţii nr. 536 din 1997. Distanţele minime dintre zonele protejate şi fermele de animale, recomandate prin acest Ordin, sunt, după cum urmează: 100 m - pentru fermele de cabaline şi de ovine; 200 m - pentru îngrăşătoriile de bovine cu până la 500 de animale; 500 m - pentru îngrăşătoriile de bovine cu peste 500 de animale, fermele de porci cu până la 2 000 de animale şi fermele de păsări cu până la 5 000 de păsări; 1 000 m - pentru fermele cu peste 500 de păsări şi pentru fermele de porci cu 2000 - 10 000 de animale etc. Asigurarea acestor distanţe între fermele de animale şi centrele locuite este necesară, deoarece obiectivele zootehnice generează mirosuri, gaze nocive, pulberi şi microorganisme. Desigur potenţialul poluant al fermelor de animale poate fi foarte mult redus, prin respectarea regulilor de igienă în incinta fermelor şi prin utilizarea filtrelor pentru reţinerea prafului şi a microorganismelor.
Distanţele dintre construcţii în cadrul fermelor se stabilesc în raport cu cerinţele igienice, de asigurare a iluminării naturale şi de pază contra incendiilor. Cerinţele igienice au în vedere prevenirea transmiterii unor boli, de la un adăpost la altul, prin sistemele de ventilaţie şi asigurarea unui aer curat, neviciat. Se consideră că, în cazul adăposturilor cu guri de ventilaţie corect executate şi amplasate corespunzător, este necesar să se asigure distanţa minimă de 10 m între adăposturile cu parter şi etaj şi cel puţin 6 m între adăposturile – parter fără padocuri. Pentru asigurarea iluminării naturale a adăposturilor distanţa dintre acestea trebuie să fie cel puţin egală cu de două ori înălţimea adăposturilor (obstacolelor).
Normele de prevenire şi de stingere a incendiilor prevăd asigurarea distanţelor în raport cu gradul de rezistenţă la foc al construcţiilor. Distanţa minimă (10 m), derivată din cerinţele de ordin igienic, este suficientă şi pentru protecţia contra incendiilor, în cazul adăposturilor din materiale rezistente la foc. Pentru adăposturile din materiale semi-rezistente la foc, semi-combustibile, combustibile şi inflamabile, trebuie să se asigure distanţe mai mari (12-20 m).
Orientarea clădirilor trebuie să se facă în raport de vânturile dominante şi de punctele cardinale. Adăposturile închise se vor dispune cu axa longitudinală pe direcţia principală a vânturilor dominante, pentru a se expune vântului o suprafaţă cât mai mică din adăpost. În cazul construcţiilor zootehnice deschise pe o latură (saivane) şi a celor cu ferestre şi uşi pe o singură parte (puierniţe în sistem semi-intensiv) este indicată orientarea cu partea închisă pe direcţia vântului, deoarece iarna la nivelul ferestrelor şi a geamurilor se realizează pierderi importante de căldură mai ales sub acţiunea vântului. Faţă de punctele cardinale orientarea adăposturilor trebuie să se facă astfel ca în interiorul acestora să se realizeze o iluminare maximă. În principiu, se recomandă, ca adăposturile cu ferestre pe ambele laturi lungi să fie orientate cu axa longitudinală pe direcţia N - S, iar cele cu ferestre pe o singură parte sau cu o latură deschisă, să fie orientate cu această latură spre sud. Pentru localităţile în care vânturile dominante au o altă direcţie decât cea nordică, este necesară o conciliere între cele două cerinţe de orientare (după vântul dominant şi punctele cardinale). Pentru astfel de situaţii şi pentru adaptarea la condiţiile impuse de teren (pantă) se admit devieri de la direcţiile indicate cu 25-45°.