PDA

Arată versiune întreagă : Părintele ARSENIE Boca – 23 de ani de la mutarea “în aburul albastru al împărăţiei”.



Adrian Pop
28.11.2012, 14:12
Părintele ARSENIE Boca – 23 de ani de la mutarea “în aburul albastru al împărăţiei”. Mărturia Părintelui Crăciun OpreaPosted on 11/28/2012 (http://apologeticum.wordpress.com/2012/11/28/parintele-arsenie-boca-23-de-ani-de-la-mutarea-in-aburul-albastru-al-imparatiei-marturia-parintelui-craciun-oprea/) by admin (http://apologeticum.wordpress.com/author/marturisitor/)

http://apologeticum.files.wordpress.com/2012/11/parintele-arsenie_boca.jpg?w=945 (http://apologeticum.files.wordpress.com/2012/11/parintele-arsenie_boca.jpg) Părintele ARSENIE BOCA (1910 – 1989)Vedeţi şi:
Parintele Arsenie Boca la 22 de ani de la trecerea in cetele sfintilor. VIDEO: Minuni savarsite in timpul vietii
(http://apologeticum.wordpress.com/2011/11/28/parintele-arsenie-boca-la-22-de-ani-de-la-trecerea-in-cetele-sfintilor-video-minuni-savarsite-in-timpul-vietii/)Parintele Arsenie Boca – Invatatura despre post
(http://apologeticum.wordpress.com/2011/11/15/parintele-arsenie-boca-invatatura-despre-post/)Parintele Arsenie Boca la 21 de ani in lacasurile ceresti. Despre invatatura Adevarului
(http://apologeticum.wordpress.com/2010/11/28/parintele-arsenie-boca-la-21-de-ani-in-lacasurile-ceresti-despre-invatatura-adevarului/)Parintele Arsenie Boca despre dialogurile dintre ortodocsi si papistasi: Papa nu va ajunge niciodata la o turma si un Pastor in staulul Romei
(http://apologeticum.wordpress.com/2010/09/29/parintele-arsenie-boca-despre-dialogurile-dintre-ortodocsi-si-papistasi-papa-nu-va-ajunge-niciodata-la-o-turma-si-un-pastor-in-staulul-romei/)Parintele Arsenie Boca ar fi implinit astazi 100 de ani. Documentar video: Sfantul Ardealului (http://apologeticum.wordpress.com/2010/09/29/parintele-arsenie-boca-ar-fi-implinit-astazi-100-de-ani-documentari-video-sfantul-ardealului/)Aburul albastruNu există loc, în Ardeal, fară amintiri despre părinte­le Arsenie Boca. E suficient să-i rostesti numele, si ele vin în roiuri, atrase ca fluturii de lumină. Mai ales în satele din apropierea Prislopului, mănăstirea în care i se află mormântul făcător de minuni, făptură marelui duhovnic trăieşte parcă aievea, străbătând potecile de pe dealurile acoperite cu pajişti de flori.Unul din ucenicii cei mai apropiaţi ai Părintelui Ar­senie este şi Pr. Crăciun Oprea, de curând mutat în abu­rul albastru al împărăţiei…Foile lipitehttp://apologeticum.files.wordpress.com/2011/02/paintele-oprea-craciun.jpg?w=230&h=341 (http://apologeticum.files.wordpress.com/2011/02/paintele-oprea-craciun.jpg) Pr. Crăciun Oprea (1925-2012), Cinciş, Hunedoara

L-am cunoscut personal de-abia după ce am ieşit din închisoare, în 1956, dar auzisem despre el încă din 1942- 43, când faima predicilor sale de la mănăstirea Sâmbăta aduna acolo tot Ardealul. Dar şi în puşcăriile comuniste circulau poveşti despre el. Eu eram la Canal, când am aflat despre Părintele Arsenie Boca ceva cu totul tulbură­tor, o întâmplare povestită de un student de la Teologia din Sibiu. Fusese închis pentru că facea parte dintr-o aso­ciaţie creştină a studenţilor şi elevilor, ce promova cuvân­tul lui Hristos si viata creştină.Povestea lui mi s-a încrustat ca o pecete în memorie şi n-am uitat-o până în ziua de azi: „M-au ridicat într-o noapte, la trei luni după ce pe unii dintre colegi îi aresta­seră deja, iar alţii apucaseră să fugă în munţi, la partizani. Şi întâmplarea a făcut că m-au pus în aceeaşi celulă cu Părintele Arsenie Boca. II ştiam bine, cu mult dinainte, pentru că pe atunci, noi, studenţii de la Sibiu, mergeam des la Mănăstirea Sâmbăta şi eram toţi electrizaţi de el. Şi când m-am trezit într-o dimineaţă, numai ce îl văd pe Părintele cum se plimbă cu paşi iuţi prin celulă. Se ruga. Şoptea, neauzit, rugăciuni. Aşa se faceau rugăciunile în puşcărie, pe tăcute, cu sufletul. Chiar în ziua aceea îmi venea şi mie rândul la anchetă şi, cu puţin înainte de a fi scos de gardieni din celulă, Părintele Arsenie a rămas nemişcat ca o stană de piatră, lângă uşă. Mi-a zâmbit ocrotitor. Atât. Am trăit apoi cinci ore înfiorătoare de anchetă, iar când m-au băgat la loc, în celulă, Părintele Arsenie era în aceeaşi poziţie în care îl lăsasem când am plecat. Stană de piatră! După o vreme, a urmat judeca­ta, la Tribunalul Militar. Pe masa judecătorului se aflau dosarele cu declaraţiile noastre. Eram pierit! Aflasem că toţi tovarăşii mei declaraseră sub torturi şi ce făcuseră, şi ce nu făcuseră. Fuseseră bătuti sălbatic! Asa că urma să fiu condamnat pe măsură, la 25 de ani de puşcărie. Ei bine, atunci s-a întâmplat o minune! Judecătorul, când a început să-mi răsfoiască dosarul, nu a putut dezlipi două foi. Şi nici nu şi-a dat seama de asta. Şi în alea două foi erau acuzaţiile cele mai grave la adresa mea. Şi uite aşa, am scăpat pe o cale miraculoasă, cu numai doi ani şi ju­mătate de pedeapsă. Sunt sigur că salvatorul meu fusese Părintele Boca şi tăria rugăciunilor lui”.http://apologeticum.files.wordpress.com/2012/11/parintele-arsenie-boca.jpg?w=354&h=450 (http://apologeticum.files.wordpress.com/2012/11/parintele-arsenie-boca.jpg)Sfinţii cu ochi albaştriVă mai amintiţi prima întâlnire cu Părintele Arsenie?In 1958, după ieşirea din puşcărie, m-am dus la Mă­năstirea Prislop, într-o sâmbătă de Florii, împreună cu un coleg de-al meu, de la Teologie, care îl cunoştea din Vata de Sus, satul natal al Părintelui Arsenie Boca. Desi ne-a văzut şi ştia că îl căutăm, n-a vorbit cu noi nici sâm­bătă, nici duminică, pentru că tot timpul, în urma lui, roiau cel puţin trei securişti, pândindu-1 ce vorbeşte şi ce predică. Luni, însă, când ceilalţi credincioşi au plecat, noi ne-am găsit dinadins de lucru, la tăiat de lemne. Şi Părintele Arsenie ne-a chemat în biserică şi am vorbit cu el, ca la spovedanie. Mie mi-a spus să nu mă călugăresc,iar celuilalt i-a spus: „Tu nu te însori!” Şi, intr-adevăr, a ajuns călugăr la Mănăstirea Lainici. Părintele îţi citea viaţa ca-n palmă. Dobândise o putere aşa de mare prin rugăciune, încât străbătea cu privirea şi mintea până în cele mai adânci tainite sufletesti.Puteţi să faceţi un portret al Părintelui Arsenie Boca?Era un om foarte smerit. Nu era năprasnic, aşa cum se spune, dar era categoric. Dacă îţi spunea ceva, la spo­vedanie, de pildă, musai aşa trebuia să faci! Era de statură potrivită, dar totuşi mai înalt, era roşcat la păr şi cu ochi albaştri. Tocmai de aceea, Părintele îşi picta toate icoa­nele – de la Maica Domnului, până la Iisus – cu ochi albaştri. Toţi pictorii pun în operele lor ceva din ei înşişi, fară să vrea. Aşa că icoanele pictate de Părintele au ceva şi din înfatisarea lui.Cât de tare v-aţi apropiat de Părintele Arsenie?Cu vremea, devenisem destul de apropiaţi, mai ales că soţia mea îl cunoştea, si ea, încă din tinerete. Cu un an înainte de-a muri, de pildă, Părintele Arsenie m-a chemat la Prislop, împreună cu preoteasa mea, ca să schimbăm, pe îndelete, o vorbă. Atunci am văzut şi eu, cu ochii mei, crucea de lemn, pe care Părintele pusese să i se cioplească data morţii, cu sase luni înainte de a muri. Ştiuse exact când va merge la Domnul! Iar când a murit, copiii mei s-au numărat printre cei care i-au săpat groapa.http://apologeticum.files.wordpress.com/2012/11/mormantul-parintelui-arsenie_boca.jpg?w=603&h=453 (http://apologeticum.files.wordpress.com/2012/11/mormantul-parintelui-arsenie_boca.jpg)Trei minuniMormântul jucător de minuni al Părintelui Arsenie Boca a intrat în legendă. Ca apropiat al marelui duhovnic de la Pris­lop, ştiţi, cu siguranţă, şi sfinţia-voastră astfel de întâmplări.Nu ştia nimeni, atunci când a murit Părintele Arse­nie, că el va face binele şi în duh, de dincolo de moarte. Minunile de la mormântul său sunt adevărate. Eu stiu trei cazuri asupra cărora nu planează nicio îndoială.Am cunoscut acum câţiva ani o femeie foarte bol­navă. Fusese internată si la Bucureşti, îi făcusem si eu maslu şi 40 de Liturghii, Sărindarul, cum se numeşte în preoţie, aşa că femeia ieşise pe loc din spital, de s-au mi­rat şi doctorii cei mari! Dar tot mai avea unele neputinţe. După doi ani, s-a îmbolnăvit iar, rău de tot, şi au trebuit s-o ducă iar la spital, la Deva. Şi atunci, o femeie din Silvaşu de Jos, o comună de lângă Prislop, care le aducea lor de două ori pe săptămână lapte, îl întreabă pe stăpâ­nul casei: „Dar doamna unde-i?”. „E bolnavă.” „Şi de ce nu apelaţi dumneavoastră la Părintele Arsenie? Că eu am avut un copil foarte bolnav şi am luat o cămaşă de-a lui, m-am dus la mormântul Părintelui şi am pus-o pe cruce şi m-am rugat lui Dumnezeu şi Părintelui să se îndure de mine. Şi când m-am întors acasă, la copil, copilul meu era sănătos!” Atunci neamurile femeii bolnave au luat şi ele o cămaşă şi s-au dus cu ea la Prislop. Ce vă spun acum mi-a povestit bărbatul ei: „Cum am intrat în cur­tea mănăstirii, am început să mă rog, în gând, Părintelui Arsenie, să se îndure de nevasta mea. Apoi m-am dus la mormântul lui, am pus cămaşa pe cruce şi m-am rugat şi acolo cu lacrimi şi cu credinţă în Dumnezeu”. După numai o săptămână, au venit amândoi la mine, şi nevasta era sănătoasă tun!A doua întâmplare am aflat-o de la un om care lu­crase la clădirea stăreţiei noi, de la Prislop. Nu ştia cine e Părintele Arsenie. Abia după înmormântarea lui, a aflat cine fusese. Omul suferea de dureri cumplite de oase, în­cât mergea încovoiat, de-abia se târa. Dar după ce s-a dus să se roage la mormântul Părintelui, n-a mai simţit nicio durere, şi mergea drept. A treia minune pe care o ştiu eu de la mormântul Pă­rintelui Arsenie Boca e şi cea mai grozavă. Prin anii ’90, am cunoscut o familie dintr-un sat de lângă mănăstirea Cotmeana din Argeş. Cazul lor era foarte grav. Bieţii oa­meni aveau două fete şi un băiat, stăpâniţi de duh necu­rat! Fata, în mod deosebit, nu se putea apropia cu niciun chip de vreo biserică. Nici la câţiva metri nu se putea apropia! Imediat, o forţă nevăzută i se punea în piept şi nu putea intra. Bieţii părinţi şi-au dus copiii la mănăstirea Sihăstria, unde Părintele Cleopa le-a făcut maslu şi slujbe îndelungate. După asta, au fost mai uşuraţi, s-au eliberat de presiunea necurată ce-i stăpânea, iar fata a făcut chiar Teologia. Dar chiar şi aşa, încă mai avea o apăsare rea când venea la biserică, pe care se lupta să o înăbuşe. Intr- o zi, o prietenă de-a ei, doctoriţă, ce avea o evlavie deose­bită la Părintele Arsenie, a luat-o cu ea, la mormânt. Ce-a urmat a fost de neînchipuit! După o vreme de rugăciune înlăcrimată în faţa mormântului, fata a căzut fară vlagă şi a intrat în comă profundă. Doctoriţa, care cunoştea simptomele comei, s-a îngrozit! „Am adus-o să moară cu zile aici!, se jelea. Dar n-a trecut o jumătate de oră, şi fata s-a trezit. Era complet sănătoasă! Apoi mi-a poves­tit ce-a trăit acolo: „Cât am zăcut prăbuşită, fară suflare, la mormântul Părintelui, am văzut ceva. Un vis aievea, din altă Lume… Am văzut cum din mormânt s-a înăltat, deodată, un abur albastru… Din clipa aceea, duhul rău m-a părăsit, alungat de lumina ieşită din mormântul Pă­rintelui Arsenie!”…Soţia dumneavoastră, care i-a fost ucenică, în tinereţe, Părintelui Arsenie Boca, mi-a spus că venea adeseori la Cinciş. Ce-l aducea încoace, în inima ţinutului pădurenilor?Intr-adevăr, se pare că aproape nu există loc în Ardeal unde Părintele să nu fi lăsat vreo urmă. La Cincis venea după 1958, când se reînfiinţase mănăstirea Prislop, care nu-i aşa departe de noi. Era cu trei ani înainte de a se face lacul de acumulare pe râul Cerna, când nu bănuia încă nimeni că biserica satului va fi înghiţită de ape. Biserica aceea era monument istoric extraordinar de valoros. Fu­sese înălţată la 1459, pe vremea lui Ioan Corvin. Avea o pictură veche şi frumoasă, de pe la jumătatea secolului al XVI-lea. Inundarea bisericii s-a făcut în 1961-1962. Ultima cununie care s-a făcut acolo a fost chiar cununia mea cu doamna preoteasă, în 1962. Când ne-am cunu­nat, apa ajungea până în tinda bisericii, mai avea puţin şi ajungea la sfinţi. Ştiu că Episcopia de atunci a Aradului a dus tratative cu Combinatul Siderurgic Hunedoara să nu dărâme biserica, că-i monument istoric. Combinatul facea lacul ăsta cu scopul de a avea apă pentru uzină. Biserica huniazilor era mai pe deal. S-ar fi putut face un zid în jurul ei şi ar fi fost salvată. Dar nu s-a reuşit. Co­muniştii erau hotărâţi să dărâme bisericile ortodoxe, cu orice preţ şi sub orice pretext. Pentru lacul ăsta al lor, au dărâmat aici trei biserici ortodoxe: biserica din Cinciş, biserica din Cerna şi biserica din Baia Craiului. Ei bine, Părintele Arsenie a ştiut cu mult înainte ce se va întâmpla. Urcând el pe dealurile Cincişului, cu soţia mea, care era pe atunci domnişoară, cu o soră a ei şi cu alte credin­cioase din sat, se opreşte brusc în faţa bisericii din Cinciş, întinde bâta pe care o ţinea pe un umăr şi zice: „Până aici va fi apa peste zona asta!” „Cum, Părinte, vom muri toţi?”, l-au întrebat credincioasele. „Nu moare nimeni, biserica moare”, a zis Părintele. După ce biserica a fost înghiţită de ape, Părintele Arsenie Boca, care a continuat să vină la Cinciş, ne-a poruncit: „Voi să faceţi un muzeu, unde să se păstreze frescele care s-au evacuat din biserică. Sunt de nepreţuit!” Intr-adevăr, frescele fuseseră scoase de pe perete, înainte de inundare, şi duse la Bucureşti. Şi de acolo au fost aduse nişte copii, pitite la Castelul Corvinestilor. Si ne-a mai zis Părintele Arsenie că atunci când facem muzeul, să aibă şi un etaj, unde să fie chilii pentru călugări. O mănăstire mică, însă care să respecte cu strictete rânduiala bisericii noastre ortodoxe, încât să mai ridice satul si tinutul acesta, sărăcit în ideal si credinţă. Şi cum a zis Părintele, aşa s-a întâmplat!Ne-a ajutat Dumnezeu şi uite că muzeul e gata, iar mănăstirea din Cinciş îşi aşteaptă vieţuitoarele. Din câte minuni împlineşte Părintele Arsenie Boca, aceasta are o însemnătate aparte. Nu e un dar de bine pentru un sin­gur om, ci pentru o întreagă comunitate. Dumnezeu Se întoarce în satele pădurenilor, cele risipite prin munţi.
material realizat de Valentin IACOB,
extras din cartea “Părintele Arsenie Boca – Sfântul Ardealului”,
editura Agnos, 2012