PDA

Arată versiune întreagă : Creştinismul românesc erezie sau calea cea dreaptă?



Adrian Pop
02.06.2012, 08:58
Creştinismul românesc erezie sau calea cea dreaptă?Publicat în 2 iunie 2012 (http://www.ziarulnatiunea.ro/2012/06/02/crestinismul-romanesc-erezie-sau-calea-cea-dreapta/) de Dorel Radu (http://www.ziarulnatiunea.ro/author/dorel-radu/)
http://www.ziarulnatiunea.ro/wp-content/uploads/2012/06/12apostolos-150x150.jpg (http://www.ziarulnatiunea.ro/wp-content/uploads/2012/06/12apostolos.jpg)Epistolele Sfântului Apostol Pavel au fost adresate în primul rând comunităţilor de evrei creştini din Europa sau Asia Mică deoarece, spre deosebire de credincioşii din alte neamuri, doar ei cunoşteau scripturile la care se referea. Încercarea de convertire a cetăţenilor Atenei dăduse greş când Sfântul Apostol Pavel le vorbise de înviere, iar acel episod relatat în Sfânta Evanghelie ilustrează starea de spirit a epocii respective dominate de concepţii filozofice de factură materialistă şi de cinstirea formală a zeilor în care încetaseră de fapt să mai creadă cu adevărat.Sămânţa cea bună încolţise însă repede în sufletul păgânilor, aşa cum erau numiţi ţăranii, cei mai vechi locuitori de la nord sau sud de Dunăre, ce sieşi îşi ziceau români, şi care de mii de ani credeau în viaţa de după moarte pe care urmau să o petreacă în veci împreună cu Tatăl lor Ceresc.Fără îndoială că Sfinţii Apostoli, care i-au încreştinat pe strămoşii românilor de astăzi, le-au cunoscut străvechea credinţă de care nu i-au obligat să se lepede după ce s-au botezat în numele Fiului lui Dumnezeu aşteptat de toate neamurile şi care nu venise în lume să strice legea, ci să o îndeplinească.Numărul creştinilor proveniţi din rândul păgânilor crescuse atât de mult încât, ca să le tempereze zelul, Sfântul Apostol Pavel le amintise că mântuirea venise prin evrei asemuiţi trunchiului măslinului pe care ei fuseseră altoiţi ca o ramură nouă.După anul 313 d.h. , în care împăratul roman Constantin cel Mare recunoscuse creştinismul ca religie oficială a imperiului, începuse şi organizarea în deplină libertate a bisericii lui Hristos. Divergenţele legate de interpretarea diferită a Sfinţilor Evangheliei de către unii dintre ierarhi au fost conciliate la primul sinod ecumenic din anul 325 d.h. , dar în secolele următoare ele s-au ivit din nou şi, grupându-se în jurul centrelor religioase de la Roma sau Bizanţ, au dus la ruptura din anul 1054 d.h.Românii de la început au fost ortodocşi deoarece acest cult era mai apropiat de credinţa lor străveche, dar din punct de vedere politic refuzau să se subordoneze împăratului de la Constantinopol sau Papei de la Roma care deopotrivă din acest motiv îi considerau eretici.Ca să-i supună pe români, ambele puteri religioase au apelat la vasali recrutaţi din rândul veneticilor care vorbeau în graiuri inventate de călugări a căror nume au rămas sau nu au rămas trecute în istorie, dar cu ajutorul cărora au reuşit să-i transforme în alte etnii după ce îi forţaseră să se boteze a doua oară în rit ortodox sau catolic.Răspunsul la întrebarea formulată în titlu este dat chiar de către Sfinţii Părinţi întemeietori ai bisericii lui Hristos care au păstrat ca zile a sărbătorilor creştine pe acelea stabilite în urmă cu mii de ani de preoţii zamolxieni ai unicului Dumnezeu din cer şi strămoşi ai get begeţilor români.