PDA

Arată versiune întreagă : Sfantul cuvios teodor trihina .



saveta zegrean
20.04.2017, 09:54
Sfântul Cuvios Teodor Trihina


20 aprilie Viaţa Sfântului Cuvios Teodor Trihina









Cuviosul Părintele nostru Teodor, cel numit "Trihina", adică "Părosul", a fost născut şi crescut în cetatea Sfântului Constantin, fiind fiu de părinţi bogaţi. Şi lăsându-şi părinţii, bogăţia şi slava pentru Dumnezeu, s-a dus într-o mănăstire pustnicească şi s-a făcut monah. Şi avea o viaţă atât de aspră şi atât şi-a slăbit trupul, încât la faţă era asemenea unui mort, pentru că în toate nopţile se lupta cu gerul, stând la rugăciune, neacoperindu-şi capul niciodată. Şi purta numai o haină aspră de păr, de aceea s-a numit "păros". Încă şi mănăstirea aceea pustnicească, în care cuviosul petrecea viaţă aspră, după aceea a luat numele de "Trihina", adică s-a numit "păroasă". Iar Sfântul Teodor a luat de la Dumnezeu putere asupra diavo*lilor şi, făcând multe minuni, s-a dus către Domnul. Şi nu numai în viaţa sa, ci şi după mutarea sa făcea minuni. Pentru că izvora din sfintele lui moaşte mir de tămăduire binemirositor, cu care se tămăduiau toate bolile şi se goneau diavolii, spre slava lui Hristos Dumnezeul nostru. Amin.

9451