PDA

Arată versiune întreagă : sfantul parinte arsenie boca !



saveta zegrean
07.03.2017, 09:51
Sfântul Sfinţit Mucenic Efrem, Episcopul Tomisului


7 martie Viața Sfântului Sfinţit Mucenic Efrem, Episcopul Tomisului









Al doilea episcop cunoscut al Eparhiei Tomisului, care a ocupat un timp scaunul de păstor al Daciei Pontice, după atestarea sinaxarelor greceşti şi latine, a fost Sfântul Mucenic Efrem. El s-a născut în sudul Dunării din părinţi creştini, care l-au crescut de mic în frică de Dumnezeu. Mergând să se închine la Sfintele Locuri, a rămas aici şi a fost făcut preot şi slujitor la una din biserici. La vremea aceea în Imperiul Roman se slujea în limbile greacă, latină, siriană, şi tracă (besă). Ajungând apoi ucenic al patriarhului Hermon al Ierusalimului (300- 314), a fost pregătit din tinereţe să propovăduiască Evanghelia lui Hristos la popoarele „barbare" de la Gurile Dunării şi din jurul Pontului Euxin (Mării Negre). La începutul secolului IV a fost trimis de patriarhul Hermon să păstorească pe credincioşii daco-romani din Episcopia Tomisului, convertind la creştinism numeroşi daci, romani, goţi şi sciţi şi răscumpărând de la moarte mulţi sclavi, pe care apoi îi creştina.






În timpul păstoriei acestui fericit episcop, au fost martirizaţi pentru credinţa în Hristos zeci de creştini daco-romani, sciţi, besi, traci, greci şi capadocieni surghiuniţi în Dacia Pontică, ale căror sfinte moaşte episcopul Efrem le răscumpăra, le îngropa în locuri tăinuite, înălţa biserici de lemn sau de piatră peste ele şi rânduia preoţi să slujească noaptea Sfânta Liturghie.






În marea persecuţie a lui Diocleţian din anii 304-305, fericitul episcop Efrem a fost prins, întemniţat şi chinuit cumplit la Herson (Crimeea), pentru a se lepăda de adevăratul Dumnezeu şi a se închina idolilor. Însă, mărturisind că este gata să-şi dea viaţa pentru Iisus Hristos, Mântuitorul lumii, i s-a tăiat capul în anul 304 şi i se face pomenirea la 7 martie.






În „Synaxarium Ecclesiae Constantinopolitanae", col. 517, la 7 martie, când se sărbătoreşte Sfântul Mucenic şi episcop Efrem, se spun următoarele: „7 martie, în timpul împărăţiei lui Diocleţian, Hermon, episcopul Ierusalimului, a trimis episcopi în Scythia pe Efrem, iar la Chersones pe Vasile". Deşi sunt păreri că Efrem ar fi fost episcop în Sciţia Mare, ele nu sunt întemeiate, căci în Viaţa Sfinţilor Epictet şi Astion, se menţionează la Tomis, în Sciţia Mică, un episcop Efrem.

8851

saveta zegrean
07.03.2017, 09:55
Sfinții Sfinţiţi Mucenici Episcopi din Cherson: Vasilevs, Evghenie, Capiton, Agatodor, Elpidie și Eterie


7 martie Viaţa Sfinților Mucenici Episcopi din Cherson: Vasile, Efrem, Evghenie, Capiton, Agatodor, Elpidie și Eterie













În anul al şaisprezecelea al împărăţiei lui Diocleţian, preasfinţitul Patriarh al Ierusalimului, Efrem, a trimis mulţi episcopi în diferite ţări ca să vestească apostoleşte cuvântul lui Dumnezeu şi să propovăduiască pe Hristos. Dintre aceia, doi episcopi, Efrem şi Vasile, au mers în ţara Tavroschitiei; şi, ieşind în cetatea Cherson, s-au ostenit amândoi, propovăduind pe adevăratul Dumnezeu, la acel popor fără Dumnezeu, luminând pe cei întunecaţi cu întunericul închinării la idoli elineşti. După aceea Sfântul Efrem, lăsând pe chersoneni în grija Sfântului Vasile, a mers la sciţii care locuiau pe lângă Dunăre şi acolo, propovăduind, pe mulţi i-a întors la Hristos. Iar după destule dureri şi osteneli ce a suferit în bunăvestirea lui Hristos, i s-a tăiat capul cu sabia, în ziua a şaptea a lunii martie. Iar Sfântul Vasile, văzând în Herson rătăcirea necredinciosului popor şi calea cea dreaptă a mântuirii arătând-o lor, a pornit cu mânie pe popor; şi, prinzindu-l acei păgâni, l-au bătut fără milă şi l-au izgonit din cetate. Apoi el, ducându-se într-un munte, şedea într-o peşteră; iar depărtarea acelui munte de cetatea Herson era ca la o sută de stadii şi se numea Partenon, adică fecioresc; deoarece într-acel munte a fost o capişte de idoli a unei fecioare, zeiţă elinească.






Într-acel munte şezând, Sfântul Vasile se bucuracu duhul că s-a învrednicit pentru Hristos a suferi răni şi izgonire, însă se mâhnea şi se tânguia pentru pierderea sufletelor omeneşti celor înşelate de diavol şi, pentru întoarcerea lor, se ruga lui Dumnezeu cu lacrimi. Nu după mult timp, oarecărui boier hersonean i-a murit singurul copil pe care-l avea şi l-a îngropat afară din cetate; iar părinţii lui cu multă jale şedeau lângă mormânt trişti şi plângând. Sosind noaptea, iar ei neplecând încă de la mormântul fiului lor, li s-a arătat în vis fiul lor care murise, zicându-le: "Pentru ce plângeţi şi vă tânguiţi de moartea mea? Nu puteţi să mă luaţi de aici viu, că zeii noştri nu pot să mă învie, fiind idoli neînsufleţiţi, învăţându-se de diavol spre amăgirea şi pierderea oamenilor. Dar de voiţi să mă aveţi viu, rugaţi pe omul acela străin pe care bătându-l l-aţi izgonit, ca să se roage pentru mine la Dumnezeul lui, şi să credeţi în Acel Dumnezeu, pe care el Îl propovăduieşte. Căci Acela este adevăratul Dumnezeu, Care are stăpânire peste cei vii şi peste cei morţi, puternic ca să mă scoale din morţi, cu rugăciunile acelui bărbat care de voi este mâhnit". Deşteptându-se din somn acei părinţi, şi-au spus unul altuia vedenia lor şi, văzând-o potrivită, foarte s-au mirat şi s-au veselit; apoi, îndată alergând în cetate, au spus vecinilor şi prietenilor lor.






După ce s-a făcut ziuă, îndată cercetară pe omul lui Dumnezeu pretutindeni şi l-au aflat în peştera cea mai sus pomenită. Boierul acela cu casnicii săi mergând la el, au căzut la sfintele lui picioare, rugându-l să învie pe fiul lor. Iar Sfântul se lepăda, zicând: "Cum pot eu să fac aceasta, fiind om păcătos? Dar de veţi crede în Dumnezeul Cel propovăduit de mine, apoi veţi câştiga ceea ce cereţi; că Acela este singur puternic a învia morţi din mormânt". Iar ei au zis: "Dacă vom avea pe fiul nostru viu, apoi toate cele ce vei voi şi vei porunci, repede le vom face". Iar omul lui Dumnezeu, Vasile, sculându-se, a mers împreună cu dânşii la mormânt şi, după ce a prăvălit piatra de pe mormânt, a intrat înăuntru. Apoi, făcând semnul Crucii spre cel mort, s-a rugat lui Dumnezeu. După aceea luând apă şi sfinţind-o, a turnat peste cel mort, chemând pe Preasfânta Treime în chipul Sfântului Botez.






Atunci îndată a înviat mortul şi a grăit, slăvind pe Dumnezeu, şi a cuprins spaimă mare pe toţi cei ce erau acolo şi bucurie negrăită celor ce-l născuseră. Şi cădeau la picioarele arhiereului, numindu-l mare, iar pe Dumnezeul Cel propovăduit de dânsul mărturisindu-L că este adevărat şi atotputernic. Apoi, luând pe arhiereul lui Dumnezeu, pe Sfântul Vasile, l-au dus în cetate cu mare cinste şi s-a botezat boierul acela împreună cu toată casa sa, crezând în Hristos. Deci mulţi din popor văzând acea minune, s-au unit cu cei credincioşi şi creştea Biserica lui Hristos în Herson; iar capiştele cele necurate elineşti se împuţinau cu încetul.






Diavolul, văzând aceasta, a intrat în inima iudeilor celor ce locuiau în Herson. Aceia au îndemnat pe elini ca să se scoale asupra creştinilor, iar mai vârtos asupra Sfântului Vasile, mai marele lor, ca să-l ucidă. Căci ziceau astfel: "Se va risipi cu înlesnire creştinătatea, dacă se va ucide dascălul lor". Deci s-a adunat nenumărată mulţime de pagini înarmaţi, şi au năvălit fără de veste cu zgomot asupra arhiereului lui Dumnezeu şi, trăgându-l afară din casa lui, i-au legat picioarele şi l-au târât pe uliţele cetăţii, călcându-l cu picioarele şi ucigându-l cu pietre. Târându-l la locul unde creştinii puseseră un stâlp şi o cruce, acolo arhiereul lui Dumnezeu, Vasile, şi-a dat sfântul său suflet în mâinile lui Dumnezeu, sfârşindu-se muceniceşte, în a şaptea zi a lunii martie, în care şi Sfântul Efrem a fost tăiat de sciţi cu sabia. Iar trupul Sfântului Vasile l-au târât afară de porţile cetăţii şi l-au aruncat spre mâncarea câinilor şi a păsărilor, unde zăcu multe zile fără îngropare. Însă, prin grija lui Dumnezeu, era nevătămat, căci noaptea se arăta deasupra acestui mucenicesc trup o stea prealuminoasă şi un lup, şezând aproape, îl păzea de câini; iar ziua zbura un vultur pe deasupra trupului, nelăsând să se apropie păsările cele mâncătoare de trupuri, până ce creştinii, furându-l noaptea, l-au îngropat cu cinste.






După uciderea Sfântului episcop Vasile, unul din ucenicii lui, înnoptând cu corabia în latura Helespontului, a aflat acolo trei episcopi, ostenindu-se întru bunavestire a lui Hristos, pe Evghenie, Elpidie şi Agatodor. Aceia, împreună cu Sfinţii Efrem şi Vasile, fuseseră trimişi la propovăduire de preasfinţitul Ermon, patriarhul Ierusalimului. Pe aceia ucenicul aflându-i acolo, le-a spus despre sfârşitul Sfântului Vasile; iar ei auzind, au preamărit pe Dumnezeu, Cel ce a încununat cu mucenicească cunună pe plăcutul Său. După aceea sfătuindu-se, s-au suit într-o corabie şi au plutit la cetatea Hersonului, voind să urmeze Sfântului Vasile. Şi, propovăduind în Herson pe Hristos Dumnezeu, se adăuga în toate părţile numărul credincioşilor.






Însă precum a înarmat diavolul asupra Sfântului Vasile pe iudei şi pe elini, tot astfel i-a înarmat şi asupra lor. Că, adunându-se mulţimea lor, au prins pe sfinţii episcopi şi i-au târât legaţi pe cale, bătându-i cu lemne şi cu pietre, până ce sfinţii mucenici şi-au dat cinstitele lor suflete în mâinile Domnului. Iar trupurile lor le-au tras afară din cetate pe poarta prin care s-a obişnuit a scoate la îngropare pe cei morţi; şi le-au aruncat afară neîngropate, spre mâncarea câinilor şi a păsărilor. Însă creştinii, luându-le în taină, le-au dat cinstitei îngropări. Deci sfinţii trei episcopi, Evghenie, Elpidie şi Agatodor, au pătimit după un an de la uciderea Sfântului Vasile, în aceeaşi zi, adică la şapte martie.






După câţiva ani a fost trimis la Herson episcopul Eterie de către patriarhul Ierusalimului, în zilele marelui Constantin, care începuse a veni la credinţă. Văzând Sfântul Eterie în Herson cumplita necredinţă a poporului, care nu îngăduia cât de puţin pe creştini în cetate, s-a dus la Constantinopol, la împăratul Constantin şi s-a jeluit asupra necuratului popor din Herson care strâmtora pe creştini. Iar împăratul a dat poruncă să locuiască creştinii în Herson în linişte şi să facă adunările lor, spre lauda lui Dumnezeu, fără nici o opreală, iar toţi cei ce li se vor împotrivi să se izgonească afară din cetate. Cu această poruncă împărătească, Sfântul Eterie întorcându-se în Herson, a veselit foarte mult turma lui Hristos, iar necredincioşii s-au mâhnit şi s-au tulburat.






Zidind episcopul în cetate o biserică creştinească şi toate bine întocmindu-le, iarăşi s-a dus la împărat ca să-i dea mulţumire pentru acea facere de bine. Iar când se întorcea, a căzut în boală şi, ajungând cu corabia la ostrovul Aas, a sosit sfârşitul vieţii sale celei vremelnice şi începutul celei veşnice. Acolo îngropându-l, credincioşii au pus deasupra mormântului său o cruce; şi au crescut copaci înalţi, care arătau de departe mormântul sfântului. Sfârşitul Sfântului Eterie a fost în şapte zile ale lunii martie, în care s-au săvârşit şi cei mai dinainte episcopi.






Înştiinţându-se creştinii despre Sfântul Eterie, au plâns mult după dânsul, apoi au trimis la împăratul Constantin, înştiinţându-l despre sfârşitul episcopului lor şi au cerut altul în locul aceluia. Apoi s-a trimis în locul lui Eterie, fericitul Capiton, episcopul Bisericii din Herson, şi s-a primit de credincioşi cu bucurie. După aceea, adunându-se mulţimea poporului necredincios şi apropiindu-se acel episcop nou, cerea de la dânsul semne, ca să-şi adeverească credinţa cu minune că este dreaptă, ca astfel şi ei să poată a se încredinţa. Deci ziceau astfel: "Să se aprindă un cuptor mare de foc şi să intre în el episcopul creştin. Şi de nu va arde, ci va fi viu, apoi cu toţii ne vom boteza!"






Sfântul Capiton, nădăjduind spre Dumnezeu, s-a învoit cu sfatul lor şi a poruncit ca să se facă un cuptor mare, anume pentru aceasta pregătit. Aprinzându-se cuptorul foarte tare, sfântul episcop - pe când tot poporul privea la el -, şi-a pus omoforul şi se ruga lui Dumnezeu cu umilinţă ca să-şi arate puterea Sa cea dumnezeiască, precum altădată în cuptorul Babilonului, pentru încredinţarea poporului necredincios. După multă rugăciune, diaconul a strigat cu mare glas: "Să luăm aminte!" Atunci arhiereul a intrat în cuptor şi a stat în văpaia aceea un ceas, rugându-se cu mâinile întinse spre cer, dar n-a primit nici o vătămare din acea văpaie mare de foc. Apoi, luând cărbuni aprinşi în felonul său, a ieşit la popor fără de nici o vătămare, şi toţi erau cuprinşi de mare mirare şi de frică, privind la acea slăvită minune - căci focul nu se atinsese nici de veşmintele lui, ba încă şi felonul plin de cărbuni aprinşi nu se aprinsese -, şi cu mare glas şi cu o gură au strigat: "Unul este Dumnezeu, Dumnezeul creştinilor, Cel mare şi tare, Care a păzit pe robul Său nears în cuptor".






Atunci toată cetatea Herson şi ţara aceea au primit credinţa creştină, prin acea minune slăvită fiind încredinţaţi. Şi s-a vestit acea minune marelui Constantin, cum şi la întâiul Sinod a toată lumea din Niceea, adică a celor 318 Sfinţi Părinţi; şi toţi preamărind pe Dumnezeu, se minunau de credinţa cea mare şi de îndrăzneala către Dumnezeu a Sfântului episcop Capiton. Iar după câţiva ani, Sfântul Capiton, plecând cu corabia din Herson la Constantinopol s-a ridicat o furtună mare şi corabia a fost aruncată de valuri spre gura râului Nipru. Acolo se aflau nişte oameni necredincioşi şi fără de Dumnezeu, şi, scoţând pe toţi câţi se aflau în corabie şi toate jefuindu-le, numai pe singur arhiereul lui Dumnezeu, Capiton, l-au înecat în apă.






Aşa s-a sfârşit muceniceşte, în douăzeci şi una de zile ale lunii decembrie; însă pomenirea lui este numărată cu cei dinainte arhierei din Herson care au pătimit în ziua a şaptea a lunii martie; deoarece şi sfântul lui suflet este împreunat cu ale celor din ceruri. Toţi aceşti şapte arhierei ai lui Dumnezeu, episcopi ai Hersonului, stau că şapte îngeri înaintea Preasfintei Treimi, a Tatălui, a Fiului şi a Sfântului Duh, Unul Dumnezeu, slăvindu-L împreună cu toţi sfinţii, în veci. Amin.

8852

saveta zegrean
07.03.2017, 09:57
88538854885588568857

saveta zegrean
07.03.2017, 09:58
88588859886088618862

saveta zegrean
07.03.2017, 10:00
88638864886588668867