PDA

Arată versiune întreagă : OBICEIURI ȘI TRADIȚII STRĂVECHI - IARNA LA ROMÂNI (după crestinortodox.ro)



latan.elena
19.12.2015, 17:47
OBICEIURI ȘI TRADIȚII STRĂVECHI - IARNA LA ROMÂNI
(după crestinortodox.ro)



CUPRINS:


1- INTRODUCERE (http://tineriortodocsi.webs.com/Informatii/craciun-iarna.html#c1)
2- POSTUL CRĂCIUNULUI (http://tineriortodocsi.webs.com/Informatii/craciun-iarna.html#c2)
3- AJUNUL CRĂCIUNULUI (http://tineriortodocsi.webs.com/Informatii/craciun-iarna.html#c3)
4- CRĂCIUNUL (http://tineriortodocsi.webs.com/Informatii/craciun-iarna.html#c4) (COLINDELE (http://tineriortodocsi.webs.com/Informatii/craciun-iarna.html#c41) -- CETELE (http://tineriortodocsi.webs.com/Informatii/craciun-iarna.html#c42) -- STEAUA (http://tineriortodocsi.webs.com/Informatii/craciun-iarna.html#c43) -- BRADUL DE CRĂCIUN (http://tineriortodocsi.webs.com/Informatii/craciun-iarna.html#c44) -- LEGENDA LUI MOȘ CRĂCIUN (http://tineriortodocsi.webs.com/Informatii/craciun-iarna.html#c45))
5- ANUL NOU (http://tineriortodocsi.webs.com/Informatii/craciun-iarna.html#c5) (REVELIONUL (http://tineriortodocsi.webs.com/Informatii/craciun-iarna.html#c51))
6- BOBOTEAZA (http://tineriortodocsi.webs.com/Informatii/craciun-iarna.html#c6)
7- SFÂNTUL IOAN BOTEZĂTORUL (http://tineriortodocsi.webs.com/Informatii/craciun-iarna.html#c7)
8- CONCLUZIE (http://tineriortodocsi.webs.com/Informatii/craciun-iarna.html#c8)


1) INTRODUCERE http://tineriortodocsi.webs.com/Informatii/craciun-1.jpg


Sărbătorile de iarnă la români încep odată cu începerea Postului Crăciunului (15 noiembrie) și țin până la Sfântul Ioan (7 ianuarie). Este o perioadă bogată în obiceiuri, diferite de la o zonă la alta, având în centru marile sărbători creștine prăznuite în acest timp. Reperele mai importante sunt: Postul Crăciunului, Crăciunul, Anul Nou, Boboteaza și Sfântul Ioan. În funcție de acestea, grupele de tradiții și obiceiuri diferă.
În cultura populară contemporană se remarcă pierderea legendelor populare legate de sfinții și sărbătorile din această perioadă a anului, ca și simplificarea (chiar stilizarea) obiceiurilor. Semnificațiile arhaice (câte vor fi existat în comunitatea românească) s-au pierdut, rămânând, în general, un complex de acte, ritualuri și ceremonialuri care nu-și mai au motivatia decât în simpla practică. (sus) (http://tineriortodocsi.webs.com/Informatii/craciun-iarna.html#sus)




2) POSTUL CRĂCIUNULUI http://tineriortodocsi.webs.com/Informatii/craciun-2.jpg


Întrucât așteaptă și prevestește Nașterea lui Mesia, este un post de bucurie, un post ușor, cu dezlegare la pește în fiecare sâmbătă, duminică și sărbătoare mai importantă. Pentru comunitatea de până la începutul secolului al XX-lea, aceasta era perioada șezătorilor, întrucât, în nopțile lungi de iarnă, era vreme destulă pentru lucrul de mână, pentru repetat colinde, dar și pentru distracții; aceasta era și perioada când se cunoșteau flăcăii cu fetele, pentru a se căsători, după Bobotează. Dar datorită lipsei acelor nevoi economice și culturale, pentru societatea românească de astăzi, acele vremuri au ajuns doar o amintire. (sus) (http://tineriortodocsi.webs.com/Informatii/craciun-iarna.html#sus)






3) AJUNUL CRĂCIUNULUI http://tineriortodocsi.webs.com/Informatii/craciun-3.jpg


Importantă este ziua de Ajun (24 decembrie) cunoscută ca zi de post aspru.
În trecut, femeile mâncau numai seara prune uscate sau poame fierte. Se făcea și un dulce tradițional, numit "scutecele lui Iisus" sau "pelincile Maicii Domnului", din turte subțiri, coapte pe plită și umplute cu o cremă obținută din sămânța de cânepă zdrobită. Când se mătura, seara, gunoiul nu se da afară, ca să nu ai supărări și pagube la vite. Coșurile se măturau și funinginea se arunca în vie, ca să încarce via cu struguri. Găinilor li se dădeau să mănânce din sită, ca să ouă mult.
În dimineața acestei zile, acum, dar mai demult și cu o seară înainte, cetele de copii umblau din casă-n casă cu COLINDA. Obiceiul se mai numea MOȘ-AJUNUL, Bună-dimineața, Colindișul sau Bună-dimineață la Moș Ajun. În unele locuri (Oltenia, Transilvania) colindătorii se numeau PITEREI sau PIZEREI și erau conduși de un vătaf. Datina era că atunci când intrau în casă, să scormonească focul din vatră. Ca daruri primeau covrigi, colaci, turte, mere, nuci.
Dar cel mai cunoscut obicei de Ajun este MERSUL CU ICOANA. Acum obiceiul durează mai multe zile în ajun de Crăciun și nu mai e practicat de băieții din corul bisericii, ci de preot însoțit de dascăl. Ei colindă din casă-n casă, stropind cu aghiazmă casa și locatarii și cântând troparul Nașterii Domnului: "Nașterea Ta Hristoase, Dumnezeul nostru, răsărit-a lumii Lumina Cunoștinței. Că întru dânsa cei ce slujeau stelelor, de la stea s-au învățat să se-nchine Ție, Soarelui Dreptății, și să Te cunoască pe Tine, Răsăritul cel de sus. Doamne, Mărire Ție!"
Din acest lanț de obiceiuri nu puteau, firește, să lipsească MOȘII DE CRĂCIUN, pentru că românii îi pomenesc pe cei adormiți la fiecare mare praznic. De aceea și în ziua de Ajun se împart pentru morți colăcei, turte și poame fierte. (sus) (http://tineriortodocsi.webs.com/Informatii/craciun-iarna.html#sus)





4) CRĂCIUNUL http://tineriortodocsi.webs.com/Informatii/craciun-4.jpg


Sărbătoarea Nașterii Domnului, este o zi de mare bucurie și binecuvântare pentru creștini. Este sărbătorită la 25 decembrie, de prin secolul al IV-lea (până atunci se sărbătorea la 6 ianuarie, odată cu Botezul Domnului, sub numele de Epifanie sau Teofanie). În această sărbătoare, și în cele ce-i urmează în calendar, etnologii văd urmașele Saturnaliilor, Mythraliilor și a altor sărbători romane, dedicate solstițiului de iarnă.
În calendarul actual al românilor, sărbătoarea are caracter creștin, fiind sărbătorită atât prin participarea la slujbele bisericești, cât și prin practicarea unor obiceiuri populare. Cel mai practicat dintre acestea din urma este COLINDATUL. (sus) (http://tineriortodocsi.webs.com/Informatii/craciun-iarna.html#sus)





a) COLINDELE http://tineriortodocsi.webs.com/Informatii/craciun-41.jpg

Obiceiul se practică în Ajunul Crăciunului, seara, până în dimineața zilei de Crăciun. Dar există și locuri unde se colindă în două sau în toate cele trei zile ale sărbătorii. În alte locuri din Muntenia, Moldova și Transilvania de Răsărit, se colindă (și) la Anul Nou. (În fine, termenul de colindă s-a extins și asupra obiceiului practicat de Iordan, Florii sau chiar de Paște, în ultima vreme. Și totuși, românii consideră tradițională doar colinda de Crăciun.)
Împărțite în colinde religioase (creștine) și laice (sociale, păgâne), colindele românești creează o atmosferă legendară, referitoare la lume și stihii, oprindu-se mai mult asupra a trei aspecte din viața satului: cel gospodăresc, puterea și frumusețea tinerilor, eroismul și iubirea, în perspectiva căsătoriei.
În funcție de grupul care colindă, colindele sunt de copii și de ceată. Colindătorii sunt purtătorii și transmițătorii unui mesaj către gazde. Fie el magic, de urare, de legitimare a cetei sau creștin (de vestire a Nașterii lui Hristos), mesajul colindătorilor dorește să aibă efect asupra gazdei, să-i aducă bogăție, prosperitate în noul an, să o schimbe în mai bună, mai credincioasă, mai fericită, mai sănătoasă. Colindătorii poartă diferite denumiri: ceată de colindători, ceată de feciori (în Transilvania), ceată de juni (în ținutul Sibiu-Făgăraș), bute, butea feciorilor (junilor) (în ținutul dintre Olt și Târnave), beze (în Câmpia Transilvaniei și Năsăud), dubași (în Hunedoara vestică și ținutul Hălmagiu-Beiuș), preuca (în Țara Loviștei), zoritori (în Țara Bârsei), călușeri (în zona dintre Sibiu și Strei, întrucât colindătorii urează și joacă jocul cu acest nume), etc. (sus) (http://tineriortodocsi.webs.com/Informatii/craciun-iarna.html#sus)




b) CETELE http://tineriortodocsi.webs.com/Informatii/craciun-42.jpg

Se disting, în mare, câteva tipuri de CETE. Una dintre acestea e cea mai numeroasă, în care trebuia să intre câte un fecior sau bărbat din fiecare casă. Aceasta se întâlnea în Estul Transilvaniei și avea chiar mai mult de 30-40 de membri, a căror vârstă putea trece de 40 de ani, cu condiția să cunoască repertoriul. CEATA DE JUNI era compusă din adolescenți și tineri necăsătoriți, patronată, în general, de biserică sau autoritatea administrativă a satului. Rolul ei se extindea pe parcursul întregului an, fiind organizatoarea jocului duminical și cea care îi iniția pe membrii cetei și tineretul feminin. În Nordul Transilvaniei, Moldova și Muntenia se întâlnește CEATA DE FLĂCĂI, cu atribuții doar de urare. Există și cete de bărbați sau mixte, bărbați și femei, iar în Muntenia Subcarpatică (Muscel) se întâlnesc cete de fete care îi colindă cu precădere pe flăcăi. Actuale sunt cetele mixte, formate din copii și tineri, sau amestecați cu bărbați și femei. Crăciunul fiind sărbătoarea care se ține în familie, am remarcat marea răspândire a "cetelor" formate din toți membrii unei familii, care colindă la rude, vecini sau prieteni.
Constituirea și "repetițiile" sunt în legătură cu întinderea repertoriului de colinde și cu atribuțiile cetei. Repetițiile se fac de la începutul Postului până la Sfântul Nicolae, ori chiar cu cateva zile înainte de Crăciun. Tradiția era ca o ceată să-și aleagă o gazdă, la care organiza și petrecerea de Crăciun; un om mai bogat din sat. Ca daruri, colindătorii primeau colaci (în care etnologii văd simboluri solare), mere, nuci (în care se vede apropierea de saturnalii) dulciuri, cârnați și produse din carne de porc. Mai recent, primesc exclusiv bani. La casele unde nu erau primiți sau găseau poarta încuiată, rosteau "descolindări", formule de urări negativ-umoristice adresate gazdei, ori luau poarta și o mutau din loc. Se spune că e bine să păstrezi primul colac de la colindețe, să-l dai vitelor cu care te duci la târg, ca să vină oamenii să le cumpere, cum vin la colindețe. Gunoiul măturat între Crăciun și Bobotează se strânge și fie se aruncă pe straturi, ca să nu le mănânce viermii, fie se arde și cu el se afumă vitele, ca nimeni să nu le poată vătăma. Unii sar peste foc în zilele Crăciunului, ca să le piară frica. Femeile stau pe vine, ca să stea cloștile pe ouă. Alții spun că e bine să mănânci carne de pasăre în ziua Crăciunului, ca să fii peste vară ușor ca pasărea. Și în zilele noastre mai există astfel de credințe. Dar, în general, acum ele provoacă un zâmbet, amintind numai de vremurile de altădată.
Ca funcții, ceata are un conducător (vătaf, primar, jude, birău, primar, marcoton și, mai nou, șef). El îndeplinește și rolul de casier; este și cel care introduce fetele în joc. Cei (cel) ce duc(e) darurile primite sunt numiți iapă, cal, desăgar, purcică, goagă, săcari, mihoi. Mai există, uneori, un casier (someș, cămăraș, pargoș, pristac) și un supraveghetor al proviziilor cetei (crâșmar, căprar, colăcar, chelar, făgădaș, borbirău).
În general, colindătorii poartă costumul popular de sărbătoare, adăugând pălării, căciuli. Uneori poartă o bâtă sau măciucă, special ornamentată, traistă, clopoței, dube sau alte instrumente muzicale (cel mai adesea fluier), în anumite zone, o panglică roșie sau tricoloră pe piept, peste mijloc sau la bâtă. Frecvente sunt acum și ornamentele din beteală, hârtie creponată, globuri sparte, paiete, etc.
Zilelor dintre Crăciun și Bobotează li se zicea "harța" (de la harți) pentru că, în această perioadă, se mânca de dulce. După ce feciorii au colindat în satul lor, se duceau și jucau în alt sat vecin. Dar în zilele Crăciunului începeau și petrecerile cu lăutari. Mai demult, bătrânii din comitetul bisericii, a doua zi de Crăciun, adunau colaci și carne, pe care apoi le vindeau, vărsând banii în lada bisericii. Colindătorii erau așteptați la gura sobei, unde ardea un butuc mai mare.
În prezent, se poate vorbi de un caracter în general creștin al colindatului. Colindătorii îi simbolizează pe îngerii care cântau deasupra ieslei din Betleem, slăvind nașterea Pruncului Iisus. Pe lângă această "veste minunată", care se află în centrul celor mai multe colinde contemporane, colindele religioase mai vorbesc despre Patimile Domnului, despre sfinți, despre Maica Domnului, despre bătrânul Crăciun, despre trădarea lui Iuda, etc. Uneori filonul popular și cel creștin coexistă; există chiar variante creștine ale unor colinde consacrate. Influența creștină se manifestă și sub formă de refrene, corective creștine aduse colindei populare, personaje, soluții dramatice.
Colinda populară, în mare parte înlocuită de cea creștină, se distinge prin faptul că își precizează destinatarul (exista colinde "de fată", "de flăcău", "de copil", "de cioban", "de preot", "de pescar", etc.) și prin funcția predominantă de urare. Există, de asemenea, colinde ce au ca temă lupta cu leul, ciuta, colinde de înstrăinare (mai ales adresate feciorilor care pleacă la oaste).
În ziua de azi, colinda are funcție de URARE și o funcție de VESTIRE a Nașterii Domnului. Ei îi sunt asociate tendințele tot mai marcante, de trecere de la ritual la spectacol. Acum au fost uitate vechile simboluri și funcția lor originară, accentul deplasându-se pe valoarea estetică, pe frumos. Aceste caracteristici fac posibilă valorificarea lor scenică, sub forma de spectacole și festivaluri de folclor și în cadrul repertoriului interpreților consacrați, de muzică populară sau ușoară. Treptat, acest gen de manifestări tind să devină tradiții locale, cu rol de a conserva (măcar sub această formă) obiceiul, dar și cu "dezavantajele" pe care le presupune noul context al desfășurării, publicul, etc. Dincolo de acestea, este un fenomen al evoluției unui vechi și foarte practicat obicei, în condițiile societății moderne. (sus) (http://tineriortodocsi.webs.com/Informatii/craciun-iarna.html#sus)

latan.elena
19.12.2015, 17:48
c) STEAUA http://tineriortodocsi.webs.com/Informatii/craciun-43.jpg

În zilele Crăciunului, până la Sfântul Vasile, sau chiar până la Bobotează, copiii umblă cu STEAUA. Ei se numesc stelari, crai, colindari sau colindători. Umblă în cete mici, cu o stea făcută dintr-o sită veche, cu șase, opt sau douăsprezece coarne triunghiulare, învelite în hârtie colorată. În centru, au icoana Nașterii Domnului. Miezul cântării lor se referă la căutarea și aflarea pruncului Iisus de către magi sau crai. Dar cântarea cuprinde și o parte a troparului Nașterii Domnului și o orație către gazde. Prin zona Muscelului e obiceiul ca stelarii să-și închine steaua, la întâlnirea a două cete.
Uneori, ei colindă împreună cu Vicleimul (Irozii, Viflaemul), teatru popular care prezintă scene de la Nașterea Domnului: a găsirii de către Iosif și Maria a unui loc pentru a-L naște pe Iisus, a magilor, a păstorilor, a uciderii pruncilor de către Irod, a căutărilor acestuia pe la cărturarii vremii, a chinuirii lui Irod de către draci. Considerat a fi venit la noi pe la sfărșitul secolului al XVIII-lea, din Galia, TEATRUL DE IROZI este puțin jucat în zilele noastre, mai ales în Transilvania și sporadic, în variante muntenești sau moldovenești. Acolo unde există, este un adevărat spectacol, care se încheie cu o suită de colinde, în văzul întregii comunități adunate. (sus) (http://tineriortodocsi.webs.com/Informatii/craciun-iarna.html#sus)




d) BRADUL DE CRĂCIUN http://tineriortodocsi.webs.com/Informatii/craciun-44.jpg

Alt obicei întâlnit pe tot cuprinsul țării este împodobirea bradului de Crăciun, cu jucării, lumini, globuri, beteală. Obiceiul este de dată recentă (se întâlnea în România, până la sfârșitul secolului al XIX-lea, numai în casele nemților care locuiau prin orașele mari) și nu face parte din tradițiile vechi românești, ci a fost preluat din Occident. Românii aveau obiceiul de a împodobi un pom, o ramură verde, doar la nuntă și la înmormântarea unui tânăr nenuntit. Cu toate acestea, specialiștii vorbesc despre existența, la sate, a unui pom de fasole sau din paie. Alții preferau pomul "de vâsc", ținut astăzi în casă de Anul Nou, cu credința că aduce noroc.
Crăciunul este, mai ales în ultima vreme, un prilej de a oferi daruri. Deși comuniștii au încercat să-l înlocuiască cu Moș Gerilă pe tradiționalul Moș Crăciun, acesta din urmă revine, în fiecare an, cu sacul plin, împărțind daruri copiilor, în seara de Ajun. Atunci când nu poate veni personal, își lasă darurile sub bradul de Crăciun, unde copiii și cei mari le găsesc în dimineața sărbătorii. Iată ce spun unele legende despre de Moș Crăciun și cadouri: (sus) (http://tineriortodocsi.webs.com/Informatii/craciun-iarna.html#sus)




e) POVESTEA LUI MOȘ CRĂCIUN http://tineriortodocsi.webs.com/Informatii/craciun-45.jpg

”În unele legende populare şi colinde, Moş Ajun apare ca un cioban sau baci la turmele fratelui, Moș Crăciun, care este bătrân (are o barbă lungă) şi bogat (de vreme ce are turme şi dare de mână), fiind “mai mare peste ciobanii din satul în care s-a născut Hristos”.
Din vechime se ştie că Maica Domnului, fiind cuprinsă de durerile naşterii, i-a cerut adăpost lui Moş Ajun. Motivând că este sărac, el a refuzat-o, dar i-a îndrumat paşii spre fratele lui mai mic şi mai bogat, Moş Crăciun.
Dacă primul o refuză, cel de-al doilea îi întinde o mână. Neştiind însă că femeia este Maica Domnului, nu o primeşte în casă şi o trimite să nască în grajdiul vitelor. Crăciuneasa, o femeie miloasă, o ajută să nască, fără ştirea soţului ei, dar este pedepsită apoi de el fiindcă a arătat neascultare față de soț. Când Crăciun află că în grajdul său S-a născut Domnul Iisus, se căieşte şi îi cere iertare lui Dumnezeu, devenind astfel “primul creştin”, “Sfântul cel mai bătrân”, “soţul femeii care a moşit-o pe Maria”. Se spune că el s-a căit atât de mult, încât a doua zi şi-a împărţit întreaga avere copiilor săraci, de unde tradiţia de a face daruri de Crăciun, mai ales copiilor.”

Acum Crăciunul este o sărbătoare de familie, când se adună copiii, părinții și nepoții la masă. Participă la slujbele bisericii, îi primesc pe colindători, sau fac parte ei înșiși din cete. Crăciunul este considerat sărbătoarea păcii, când orice conflict încetează. (sus) (http://tineriortodocsi.webs.com/Informatii/craciun-iarna.html#sus)




5) ANUL NOU http://tineriortodocsi.webs.com/Informatii/craciun-5.jpg


Anul Nou (Sânvăsâiu sau Crăciunul Mic) este mai mult o sărbătoare laică decât una religioasă. Ea marchează trecerea în noul an civil (anul nou bisericesc începe la 1 septembrie), fiind și ziua de prăznuire a Sfântului Vasile cel Mare. În această perioadă se întâlnesc mai multe obiceiuri populare, având, în general, caracter distractiv sau de urare, dar implicând și tradiția românească, mai veche sau mai nouă.
Înnoirea anului conține în sine ideea perfecțiunii începuturilor, a beatitudinii vârstei de aur. De aceea este așteptată cu bucurie. Românii consideră că există o corespondență între "îmbătrânirea anului" și vârsta sfinților din calendar. Cei sărbătoriți la sfărșitul anului sunt moși (Moș Andrei, Moș Nicolae, Moș Crăciun), iar cei serbați la început sunt considerați tineri (Sfântul Vasile).
Românii au adoptat calendarul nou (statul, în 1919; biserica, în 1924), dar cred că "timpul merge tot pe vechi", când se referă la dezvoltarea plantelor și rodul grădinilor. Pe lângă calendarul civil, ei respectă cu destulă strictețe sărbătorile din calendarul bisericesc și interdicțiile acestuia (sărbătorile, postul, desfășurarea nunților în anumite perioade). Dar alături de aceste calendare, și-au făcut un calendar popular, "al babelor". De acesta țin muncile câmpului, obiceiuri și sărbători populare, practici magice, etc. De aceea, nu se poate vorbi decât la nivel formal despre un singur calendar. În realitate, există diferite grupuri care au diferite calendare; mai ales dacă ne referim la calendarul popular. Dar și în cazul orășenilor putem vorbi despre calendare diferite. Cel civil ține de activitățile sociale, de relația cu statul și cu instituțiile sale. Cel bisericesc ține de viața spirituală, de credință. Cel popular ține de viața privată și/sau comunitară.
Datele de reînnoire a timpului sunt legate, în concepția românilor, de anumite sărbători. Însă adevărata înnoire a timpului are loc la Anul Nou. Cercetătorii văd în obiceiurile populare care se desfășoară în această perioadă ritualuri de renovare simbolică a lumii, de alungare a spiritelor rele, sau de divinație; un complex de ceremonii și superstiții, care fac din această perioadă a anului una dintre cele mai bogate în datini populare - o perioadă de trecere între două cicluri de vegetație sau de munci, al cărei prag îl constituie Anul Nou.ș
Așa cum Crăciunul este dominat de colinde, Anul Nou este marcat, în comunitatea românească, de urarea cu PLUGUȘORUL, cu SORCOVA, cu BUHAIUL, VASILCA și jocurile mimice cu maști de animale sau personaje țărănești. Sunt obiceiuri care încă se păstrează. Poate datorită caracterului lor spectacular, sau pentru prilejul de a petrece pe care-l oferă comunității, pentru câștigul pe care-l au cei ce le practică, sau pentru darul comuniunii (a întregii comunități, dar și a cetei deja formate pentru obiceiurile de Crăciun).
Remarcăm că nici de Anul Nou nu lipsesc colindele. Ele însă vestesc această sărbătoare și conțin urări pentru noul an. Am întâlnit în Maramureș și colinde creștine, care conțin îndemnuri morale și sfaturi. Acum, ca și la Crăciun, este obiceiul de a trimite și primi FELICITĂRI SCRISE, cu urări pentru Noul An; mai recent, chiar pe e-mail.
Tot acum, fetele încercau, prin diferite practici, să vadă cum și unde le vor fi drăguții. Vrăjitoarele făceau vrăji din cele mai recunoscute. Unii priveghează, cu credința că vor afla locuri pline de comori. Alții, sperând să vadă cerurile deschizându-se. Mai demult se făcea calendarul de ceapă, pentru a vedea cum va fi anul viitor, din punct de vedere al recoltelor și vremii. http://tineriortodocsi.webs.com/Informatii/craciun-522.jpg

Cele mai răspândite obiceiuri populare sunt jocurile mimice, în care predomină măștile de animale. Ele pot fi împărțite în mai multe categorii: a)ȚURCA, bourița și cerbul; b) BRAZAIA; c) CAPRA, cămila, cerbuțul și malanca; d) jocuri cu mare desfășurare, cu numeroase maști și personaje travestite. Acestora poate că ar trebui să le adăugăm STRUȚUL, pe care l-am văzut în obiceiurile dobrogene, în ultimul timp.
În toate jocurile de tip țurca, brezaie, capra, recuzita centrală este capul de animal cu cioc clămpănitor, făcut din lemn și jucat de un flăcău. Între capră, țurcă și brezaie există foarte multe asemănări. Diferă numai denumirea, în funcție de zona în care se practică.
Denumirea de CAPRĂ este specifică zonei Moldovei. Caprele din Moldova, cu bot de lemn clămpănitor, au specifice coarnele mai mici și mai puțin împodobite decât în restul țării. Ele sunt acoperite cu covoare sau macaturi și uneori poartă pe spinare o fâșie cu clopoței. Caprele dansează împreună cu ursul dansuri grotești. Celelalte personaje mascate care le însoțesc prezintă adesea scene comice, cu aluzie la comunitate, sau la evenimente actuale. Chiar și pe vremea comunismului, se făcea aluzie la regim și la condițiile de trai.. În mod tradițional, capra joacă în mijloc, fiind înconjurată de celelalte măști, după cântarea la fluier, sau la strigăturile flăcăilor care au sarcina de a o juca.
În zona Transilvaniei, capra poartă denumirea de ȚURCĂ. În zona Hunedoarei țurca se numește și cerb sau cerbuț. Capul țurcii are specifice două coarne înalte, împodobite cu beteală, panglici și clopoței. Uneori este împodobită cu fâșii lungi și multicolore de pânză sau, mai nou, de hârtie colorată. Se spune că țurca era jucată de oamenii însurați. Flăcăii se temeau să o joace, căci se credea că pentru șase săptămâni se depărtează de ei îngerul cel bun și sunt lăsați în voia celui rău. http://tineriortodocsi.webs.com/Informatii/craciun-52.jpg

În ziua de Anul Nou, țurca "moare". Este "împușcată" de un fecior, "înmormântată" de "popa" și bocită de "preoteasa". Firește, toți, feciori mascați. Când este "înmormântată", masca se așază cu capul în jos, până ce se termină "pomana" (ospătarea feciorilor de către fete). Apoi feciorii împart țurca, fiecare luând bucata pe care a dat-o când a fost făcută. Repertoriul țurcii era foarte vast. Conținea și câte 15-20 de cântece, necesitând repetiții îndelungate. La aceste repetiții participau și copiii, pentru a putea prelua obiceiul, în viitor.
În zona Munteniei, capra poartă denumirea de BREZAIE. Jumătate om și jumătate dobitoc, pare a fi "o ființă răzlețită din străvechile coruri bahice" și cea dintâi mască a teatrului popular românesc.
Însoțită de moș, babă și alte personaje mascate, prezintă diferite scene comice. În zona Muscelului, are cap de lup, barză, vulpe, câine, cocoș sau vultur. Glumește, cântă, îi înveselește pe bătrâni, îi sperie pe copii, dă ghes tinerilor.
În Bucovina, capra se numește MALANCĂ, închipuind o pereche de bătrâni. Casele gospodarilor trebuie să fie curate, căci pe celelalte le murdărește "moșneagul" cu funingine.
Oricum ar fi ea numită, reprezinta tot un fel de capră. Cu capra se umblă de la Crăciun până la Bobotează. Mai demult umbla o ceată, formată din 15-20 de feciori. Acum umblă și câte 2-3 bărbați, chiar și căsătoriți. În zilele noastre capra se poate vedea nu numai în curțile gospodarilor, ci și în piețele orașelor, în tren, în gări; umblă dintr-o localitate în alta, pentru a câștiga bani și a-i delecta pe oameni.
Caprele dansau împreună cu "URSUL" dansuri grotești, iar mascații improvizau unele scene comice tradiționale. În zilele noastre, în Moldova, acolo unde se joacă Ursul, acesta este un joc de-sine-stătător. Ursul joacă îndemnat de ursar, în ritmul tobelor și al fluierăturilor.
Ceata este completată de alți mascați: "moși", "babe", "domnișoare", etc. Toți, flăcăi din sat. Măștile sunt confecționate din cârpe, blănuri de oaie, de iepure; costumele din haine vechi; recuzita- obiecte casnice demodate, bâte, etc. În Bucovina, "mascații" se dau pe față cu funingine și se împodobesc cu pene. În Maramureș se pot întâlni cete de "draci", care, în zăngănitul tălăngilor care le sunt agățate de costumul din blană, saltă pe ulițe după colindători.
În zilele noastre există mai multe obiceiuri specifice fiecarui ținut, de Anul Nou. În Moldova se întâlnesc cele mai multe datini la aceasta sărbătoare. Toate sunt "puse în scenă" de ceata de feciori. Mai deosebiți sunt "Impărații" din Bosanci, judetul Suceava, cu costume alcătuite din pene colorate. Ei joacă diferite jocuri și urează gazdelor, la sfârșit. "Căiuții" sunt un obicei specific județului Botoșani. Ceata, mai mică sau mai mare, în funcție de vârsta participanților, colindă din casă-n casă, jucând în ritmul fluierăturilor și strigăturilor, precum și al muzicii, dacă își permit flăcăii mai mari să o plătească. Costumul include un cap de cal din lemn, împodobit cu peteală și hârtie colorată. Acesta i-a făcut pe specialiști să vadă în acest obicei reminișcența unui străvechi ritual hipic.
Un obicei unic în țară se desfășoară în Bucovina, de Anul Nou. Este vorba despre BUNGHERI. Costumați în uniforme militare asemănătoare celor ale generalilor austrieci, ei joacă în cerc și spun strigături de joc și licențioase. Sunt acompaniați de instrumente de suflat și tobe, în ritmul Arcanului, dans specific acestei zone.
În Moldova se întâlnește dansul ARNĂUȚILOR, a căror sosire o anunță sunetul de zurgălăi, tobe și trompete. Ei sunt îmbrăcați în costume populare și poartă peste cămașă o năframă din borangic sau un șervet pe care sunt prinse mărgele. Deasupra poartă o flanela roșie. Pe cap au căciulă împodobită cu mărgele și bucățele de oglindă. Poartă și fustă cu zdrențe, de cele mai multe ori roșie sau albastră, opinci cu zurgălăi, ițari albi și buzdugan împodobit în mână. Joacă pe la case "Ieșeasca", pe melodia unei fanfare pe care o tocmesc special pentru acest moment. http://tineriortodocsi.webs.com/Informatii/craciun-53.jpg

Ca teatru popular se întâlnesc JIENII (Banda Jienilor, Jienia sau Haiducii) și BANDA LUI BUJOR. Variantele existente ale acestui teatru popular pornesc de la renumele pe care l-au avut haiducii în popor și de la legendele care s-au creat în jurul faptelor lor de vitejie. În prezent, acest tip de teatru popular aproape că a dispărut. Am mai văzut totuși, sporadic, unele trupe în Moldova și Dobrogea.
Un obicei general, practicat de români cu prilejul Anului Nou, este PLUGUȘORUL. Obicei agrar, cu adânci rădăcini în spiritualitatea românească, plugușorul este o colindă; o colindă agrară declamată, cu elemente teatrale, având ca subiect munca depusă pentru obținerea pâinii. Plugul, ornat cu hârtie colorată, panglici, șervete, flori, pe care se punea, eventual, și un brad, era o prezență nelipsită în cadrul acestei colinde. Acum este, mai mult, o prezență simbolică, în cadrul urăturilor care li se adresează oficialităților.
Plugușorul se recita din casă-n casă în Ajunul Anului Nou, seara, sau până în dimineața Anului Nou. Era practicat de copii sau adolescenți, ca și acum. Dar se spune că, mai demult, îl practicau numai bărbații în puterea vârstei. Izolat (în județele Botoșani și Galați) este consemnată și prezența femeilor în ceată. În general, se practică în cete mici, de 2-3 inși. Mai demult, se ura și în cete mai mari, care își alegeau un vătaf. Recitarea textului este însoțită de sunetul clopoțeilor, al buhaiului și de pocnetul bicelor. În scenariile mai complexe ale obiceiului apar și instrumente muzicale (fluier, cimpoi, toba, cobza, vioara), dar și pocnitori și pușcoace, care amplifică atmosfera zgomotoasă în care se desfășoară obiceiul.
Unii cercetători leagă obiceiul de începutul primăverii, când se sărbătorea, mai demult, Anul Nou. Odată cu stabilirea datei acestuia la 1 ianuarie, se presupune că a migrat și obiceiul. Ca răsplată, colindatorilor li se dădeau colaci, fructe, bani, cîrnați, pentru care se mulțumea.
În prezent, plugușorul este mult utilizat pentru felicitarea autorităților și intens mediatizat, ca și majoritatea obiceiurilor de iarnă. Pe la case, în sate și la orașe, se practică în cete mici, de copii, până în dimineața Anului Nou. În unele locuri se mai practică Plugul cel mare, un plug tras de boi sau purtat de flăcăi. Dar în Moldova, Muntenia și Nordul Dobrogei acesta a fost înlocuit de buhai.
În dimineața Anului Nou, ca o continuare a Plugușorului, copiii umblă cu SEMĂNATUL. Ei aruncă semințe de grâu, porumb sau orez prin case și peste oameni. Rostesc o urare scurtă prin Bucovina ("Sănătate! Anul Nou!"), primind în schimb bani, fructe, nuci, colaci. Mai recent însă s-a generalizat formula de la Sorcovă, prezentă, inițial, în centrul Moldovei: "Să trăiți/ Să-nfloriți/ ca merii, / ca perii, / În mijlocul verii, / ca toamna cea bogată / De toate-ndestulată!". http://tineriortodocsi.webs.com/Informatii/craciun-54.jpg

Altă formă de colind de Anul Nou este SORCOVA. Mai demult, la Sfântul Andrei se puneau în apă, la înflorit, ramuri de măr, păr sau vișin. Cu ele se colinda din Ajun, până în dimineața zilei de Sfântul Vasile. Astăzi acestea sunt înlocuite cu sorcove făcute din flori de hârtie colorată, ornate cu beteală. Obiceiul este practicat de copii, care intră în casă și le lovesc, pe rând, pe gazde, cu sorcova, recitând formula. Prin Buzău, Prahova, Argeș, Teleorman și Olt se colindă mai întâi la fereastră, spre a le deștepta pe gazde.
Pocniturile din bici și din pârâitoare (mai nou, petardele) se spune că sunt menite a alunga spiritele rele. Pe de altă parte, Anul Nou este un prilej de efectuare a actelor magice și pronosticurilor.
În această noapte se spune că se deschid cerurile. Iar cui priveghează și le vede deschise, i se va da orice va cere. Se spune că animalele vorbesc, povestind tot ce au făcut în timpul anului. Se mai spune ca așa cum e omul la Anul Nou va fi tot anul (vesel sau trist). Mai demult, se ungea cu untură și cărbune de tei pe la ferestrele și ușile grajdului, ca să nu intre strigoaicele, să strice vitele. Se punea busuioc, cercei sau salbă la parul de la gard, pe casă sau pe clăile de fân. Se spunea ca dacă în dimineața Anului Nou vei găsi obiectul rourat, e semn de noroc. Încă și acum se mai face plăcintă cu răvașe, pe care se scriu calități sau diferite trepte de bogație.
Pentru a afla viitorul, oamenii practicau VERGELUL. Se adunau la o casă și într-un ciubăr cu apa ne-ncepută puneau fiecare dintre cei prezenți câte un semn (cuțit, inel, cercel, cheiță). Un băiat de 10-13 ani era rânduit să le scoată pe acestea din apă, în vreme ce vergelatorul (un om bun de gură) ura noroc de Anul Nou și de sărbătorile mai însemnate de peste an. În unele părți, la Vergel participa oricine dorea. În altele, numai fetele, spre a-și ghici ursita.
Dar existau și multe alte practici prin care fetele aflau cu cine se vor mărita. Fiind, în cea mai mare parte, de domeniul trecutului, și pentru că nu avem reprezentări vizuale ale lor, am considerat că e util doar să le amintim în acest studiu.
Din cele menționate până acum, ne-am dat seama ca Anul Nou este sărbătoarea cu cele mai puține datini creștine. Dar este și noaptea în care, în mănăstirile din România, este obiceiul de a se face priveghere și slujbă toată noaptea. A doua zi, de Sfântul Vasile, se citesc Molitfele pentru dezlegare de lucrările diavolești și rugăciuni de binecuvântare a anului care începe. (sus) (http://tineriortodocsi.webs.com/Informatii/craciun-iarna.html#sus)

latan.elena
19.12.2015, 17:49
REVELIONUL http://tineriortodocsi.webs.com/Informatii/craciun-51.jpg


Cea mai ținută sărbătoare este însă Revelionul. Fie în familie, fie cu prietenii, fie la vreo cabană, sau la marile revelioane organizate de autoritățile administrative, românii petrec cu joc, mâncare și băutură. La miezul nopții, la cumpăna dintre ani, ciocnesc un pahar cu șampanie, aprind artificii, sau pocnesc; nu din bici, cum era odată obiceiul, ci cu petarde. (sus) (http://tineriortodocsi.webs.com/Informatii/craciun-iarna.html#sus)








6) BOBOTEAZA http://tineriortodocsi.webs.com/Informatii/craciun-6.jpg


Boboteaza, numită și EPIFANIE (arătarea Domnului) este unul dintre cele mai mari praznice creștine. Este sărbătoarea Botezului Domnului în Iordan, de la Sfântul Ioan Botezătorul. În primele trei secole creștine, se sărbătorea odată cu Nașterea Domnului, tot la data de 6 ianuarie. Este o mare sărbătoare a românilor pentru că, în această zi, s-au arătat toate Persoanele Sfintei Treimi și tot acum se sfintește Aghiazma Mare (o apă cu mare putere vindecătoare care nu se strică niciodată - una din minunile ortodoxiei, ca și întoarcerea - curg invers - apelor Iordanului, pentru câteva secunde, în timpul slujbei de Bobotează).
Cu câteva zile înainte de Bobotează, preotul umblă "CU AJUNUL"; colindă fiecare casă, cântând troparul sărbătorii și stropind cu aghiazmă oamenii și locul. Dacă sosește în ziua Ajunului, este întâmpinat cu mâncare de post (prune uscate fierte, grâu fiert, mere, etc.). Pentru că ajunul Bobotezei este zi de post aspru. Oamenii îl întâmpină pe preot cu lumânare aprinsă, la poartă; uneori îl și conduc cu câteva case mai încolo, la ieșire. Copiii îl însoțesc și îi anunță sosirea, strigând înaintea lui "Chiralesa!" (de la grecescul Kir eleison = Doamne, miluiește). Aceasta mai ales în Bucovina și Moldova.
Peste tot în țară se face sfințirea mare a apei (AGHIAZMA MARE). Cu această apă sfințită se stropesc casele, oamenii, animalele, păsările. Oamenii cred că este izbăvitoare de boli, sfințitoare și purificatoare. Ea se bea 9 zile după Bobotează și, în cursul anului, de către cei opriți de la Sfânta Împărtășanie. Se păstrează ani de zile, cu credința că această apă este nestricăcioasă.
În satele de la Dunăre e obiceiul ca, după sfințirea apei, preotul să arunce în fluviu o cruce (sau trei cruci, în mare). Baieții se aruncă în apă și înoată până când unul dintre ei prinde crucea. În mai multe locuri din țară se sfințește la Bobotează apa râului sau a vreunui izvor care trece prin sat.
De asemenea, în prezent se practică, în Sudul țării, un obicei numit, pe alocuri, ÎNCURATUL CAILOR. Caii sunt împodobiți cu ciucuri (canafi) și apoi sunt "botezați" de preot cu aghiazmă, împreună cu stăpânii lor. În unele locuri intră și în apa râurilor, care a fost sfințită de preot. La biserici, se fac cruci din gheață, se trag focuri de armă pentru alungarea spiritelor rele.
Ca să nu se spurce apa sfințită, nouă zile după Bobotează nu se spală rufe. Fetele iau o floare din cele ce împodobesc crucea la Bobotează și cred că, dacă o vor pune sub pernă, își vor visa viitorul soț.
În comuna Morteni din județul Dâmbovița se face un obicei unic, cunoscut sub denumirea de "STEAG" sau "GEAVRELE". Cu o săptămână - două înaintea Bobotezei, băieții iau de la femeile mai în vârstă geavrele (batiste). În ajunul Bobotezei, se strâng la o gazdă, unde le cos, pe un păr înfășurat în tricolor, lung de 9-11 metri. În vârf îi pun cruce, ciucuri, tricolor și busuioc. De Bobotează, steagurile din cele patru sectoare ale localității se sfințesc în centru, de către preot. Apoi merge fiecare ceată în sectorul ei. Colindă din poartă-n poartă, ridicând steagul de trei ori în sus. De Sfântul Ioan, a doua zi, îl desfac, la aceeași gazdă. Își numără banii câștigați și-și povestesc întâmplările de la umblatul cu steagul. Ei fac, conștiincios, acest obicei în fiecare an. Se spune că, dacă nu-l mai fac un an, nu mai au voie să-l facă vreme de șapte ani.
În trecut existau mai multe obiceiuri la această sărbătoare. Ele țineau de domeniul magicului: ghicirea ursitului, aducerea de mană pomilor, sporul casei, etc. În Munții Apuseni se făcea Ardeasca. Fetele și flăcăii luau câte un tăciune. Pe un tăpșan, făceau un foc mare și săreau peste el. Cu fumul se afumau pomii, casele, pâinea, pentru a le sfinți și păzi de rău. (sus) (http://tineriortodocsi.webs.com/Informatii/craciun-iarna.html#sus)





7) SFÂNTUL ION http://tineriortodocsi.webs.com/Informatii/craciun-7.jpg


A doua zi, prăznuirea Sfântului Ioan Botezătorul încheie ciclul sărbătorilor de iarnă. Este sărbătoarea "celui mai mare om născut din femeie", care L-a botezat pe Cel propovăduit de el. Este una dintre cele trei sărbători dedicate Sfântului în cursul anului (celelalte două sunt Sânzienele -Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul- și Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul).
În aceasta zi, oamenii se stropesc cu apă, se cufundă în râuri, iazuri sau jgheaburi, iar feciorii din sat udă cu apă de fântână sau din căldărușa popii fetele din sat.
Cei care poartă numele de Io(a)n sunt IORDĂNIȚI (udați sau aruncați în sus), până când dau un dar. În Muntenia, obiceiul se numește Vălărit și este practicat de feciori. Aceștia umblă din casă-n casă, "botezând" și ridicând pe oricine întâlnesc. Ca dar, iordănitorii primesc bani, iar mai demult primeau carne. Seara fac petrecere cu toate fetele pe care le-au iordănit acasă sau la fântâni. În zona Sibiului, obiceiul poartă numele de "Muiatul Ionilor", fiind dedicat doar celor ce poartă acest nume. (sus) (http://tineriortodocsi.webs.com/Informatii/craciun-iarna.html#sus)





8) CONCLUZIE http://tineriortodocsi.webs.com/Informatii/craciun-8.jpg


Prin fastul și diversitatea lor, sărbătorile de iarnă sunt cele mai ample și mai spectaculoase din cultura populară actuală. Aceste trăsături ale lor au făcut ca să fie atât de mult exploatate în cadrul unor spectacole și festivaluri de folclor, încât și acestea din urmă au devenit tradiție. În acest sens, putem menționa festivalurile de la Sighetu Marmației, Suceava și multe alte festivaluri desfășurate în capitalele de județe, care au ajuns la peste 20 de ediții.
În calendarul românilor, acest ciclu de sărbători este foarte important. Este cea mai lungă perioadă a anului când sărbătorile se țin lanț, cea mai bogată în semnificații și evenimente creștine; cea care îi leagă pe români mai mult de tradițiile populare și de locurile natale; cea care impune comunității românești alte ierarhii, altă stratificare socială decât cea obișnuită; este perioada care, în multe locuri, te transportă într-o lume străină parcă de obișnuințele cotidiene - o lume în care e, cu adevărat, sărbătoare. (sus) (http://tineriortodocsi.webs.com/Informatii/craciun-iarna.html#sus)