latan.elena
21.08.2015, 21:55
Sfântul Munte Athos (https://www.facebook.com/athosul/photos/a.119635921493092.18113.108802909243060/695366500586695/?type=1&fref=nf)
https://scontent-fra3-1.xx.fbcdn.net/hphotos-xpt1/v/t1.0-9/11110283_695366500586695_6928094763349945589_n.jpg ?oh=44f30de51316a26415d1463b4d82fa6e&oe=5680BBAF
Despre conştiinţă
Sfântul Ioan Gură de Aur
Dumnezeu a pus în sufletul nostru un judecător neobosit şi un paznic necontenit: conştiinţa. Într-adevăr, printre oameni nu este nici un judecător care să fie aşa treaz, precum conştiinţa noastră. Dintre judecătorii omeneşti, unii se mituiesc, alţii se câştigă prin măguliri, alţii se intimidează prin ameninţări şi încă multe altele îi împiedică de la judecata cea dreaptă.
Conştiinţa însă, nu se biruieşte prin toate acestea; ci poţi să măguleşti, să dai daruri, să ameninţi sau să faci orice, acest judecător va rosti pururea hotărârea cea dreaptă, chiar şi asupra gândurilor noastre cele mai păcătoase.
De ar fi trecut oricât de mult timp, conştiinţa niciodată nu uită cele petrecute; atât în timpul când se săvârşeşte păcatul, cât şi înainte şi după săvârşirea lui, ea se ridică împotriva noastră ca un martor acuzator. În timpul săvârşirii păcatului suntem beţi şi nu băgăm în seamă conştiinţa, dar după ce am săvârşit păcatul, atunci vine spinul cel amarnic al căinţei.
De aceea vă îndemn, păziţi-vă chiar de la început, să nu zămisliţi în voi o poftă rea; iar dacă am zămislit-o, atunci să înăbuşim în noi sămânţa cea rea. Dacă însă şi la aceasta am fost leneşi, atunci, îndată ce păcatul s-a arătat prin faptă, să-l omorâm prin mărturisire, prin căinţă şi prin paza asupra noastră înşine.
De aceea zic: osândeşte păcatul tău, şi te vei libera de o grea povară!
Socoteşte acum înţelepciunea lui Dumnezeu! Conştiinţa nu are trebuinţă să ne pârască necontenit, că noi nu am putea purta o povară aşa grea, dacă ea ar vorbi împotriva noastră neîncetat.
Dumnezeu a rânduit astfel ca să ne mustre conştiinţa de multe ori şi cu sârguinţă, dar nu neîncetat; de multe ori, ca să nu cădem în delăsare, ci să rămânem treji până la moarte; nu neîncetat şi fără răgaz, ca să nu ne descurajăm, ci câteodată să ne liniştim, să ne mângâiem şi să putem iarăşi răsufla.
Mustrarea conştiinţei, iubiţilor, este o ancoră sfântă a sufletului, care nu ne lasă să ne cufundăm cu totul în cursa păcatului. Că nu numai când săvârşim păcatul, ci adeseori mulţi ani după aceea, conştiinţa iarăşi ne aminteşte nelegiuirile noastre cele vechi.
Să ne gândim acum la acest adevăr: o conştiinţă curată este cea mai mare mângâiere în nenorocire. Pentru ce ne temem noi de moarte? Pentru că nu avem o conştiinţă curată. Dacă noi am avea aceasta, nu ne-ar înspăimânta nici moartea, nici foametea, nici pierderea averii, nici orice altceva. Că pe cel bun nu-l pot vătăma toate acestea. Să zicem că i se răpeşte averea; dar el are o comoară în cer! Cineva îl izgoneşte din ţara sa; dar el are ţara sa în cer! Poate că cineva îl fereacă în lanţuri; dar conştiinţa lui îl face pe el un om liber, şi nu bagă în seamă închisoarea cea din afară! Totuşi, poate că cineva ucide trupul lui; totuşi el va învia!
În sfârşit, să ne gândim ce dragoste mare ne-a arătat Dumnezeu, prin aceea că ne-a dat conştiinţa! Fiindcă El cândva are să ne tragă la răspundere pentru păcatele noastre, de aceea a pus în inima noastră pe acest judecător nemituit, pentru că el chiar aici pe pământ, să ne judece pentru păcatele noastre, să ne facă mai înţelepţi şi să ne mântuiască de înfricoşata judecată viitoare; pentru că noi încă de aici să lepădăm păcatele noastre, şi să ne putem duce în acea lume cu veselă siguranţă, prin harul şi iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos, căruia împreună cu Tatăl şi cu Sfântul Duh, se cuvine cinstea în vecii vecilor! Amin.
http://sfantulmunteathos.wordpress.com (http://sfantulmunteathos.wordpress.com/)
https://scontent-fra3-1.xx.fbcdn.net/hphotos-xpt1/v/t1.0-9/11110283_695366500586695_6928094763349945589_n.jpg ?oh=44f30de51316a26415d1463b4d82fa6e&oe=5680BBAF
Despre conştiinţă
Sfântul Ioan Gură de Aur
Dumnezeu a pus în sufletul nostru un judecător neobosit şi un paznic necontenit: conştiinţa. Într-adevăr, printre oameni nu este nici un judecător care să fie aşa treaz, precum conştiinţa noastră. Dintre judecătorii omeneşti, unii se mituiesc, alţii se câştigă prin măguliri, alţii se intimidează prin ameninţări şi încă multe altele îi împiedică de la judecata cea dreaptă.
Conştiinţa însă, nu se biruieşte prin toate acestea; ci poţi să măguleşti, să dai daruri, să ameninţi sau să faci orice, acest judecător va rosti pururea hotărârea cea dreaptă, chiar şi asupra gândurilor noastre cele mai păcătoase.
De ar fi trecut oricât de mult timp, conştiinţa niciodată nu uită cele petrecute; atât în timpul când se săvârşeşte păcatul, cât şi înainte şi după săvârşirea lui, ea se ridică împotriva noastră ca un martor acuzator. În timpul săvârşirii păcatului suntem beţi şi nu băgăm în seamă conştiinţa, dar după ce am săvârşit păcatul, atunci vine spinul cel amarnic al căinţei.
De aceea vă îndemn, păziţi-vă chiar de la început, să nu zămisliţi în voi o poftă rea; iar dacă am zămislit-o, atunci să înăbuşim în noi sămânţa cea rea. Dacă însă şi la aceasta am fost leneşi, atunci, îndată ce păcatul s-a arătat prin faptă, să-l omorâm prin mărturisire, prin căinţă şi prin paza asupra noastră înşine.
De aceea zic: osândeşte păcatul tău, şi te vei libera de o grea povară!
Socoteşte acum înţelepciunea lui Dumnezeu! Conştiinţa nu are trebuinţă să ne pârască necontenit, că noi nu am putea purta o povară aşa grea, dacă ea ar vorbi împotriva noastră neîncetat.
Dumnezeu a rânduit astfel ca să ne mustre conştiinţa de multe ori şi cu sârguinţă, dar nu neîncetat; de multe ori, ca să nu cădem în delăsare, ci să rămânem treji până la moarte; nu neîncetat şi fără răgaz, ca să nu ne descurajăm, ci câteodată să ne liniştim, să ne mângâiem şi să putem iarăşi răsufla.
Mustrarea conştiinţei, iubiţilor, este o ancoră sfântă a sufletului, care nu ne lasă să ne cufundăm cu totul în cursa păcatului. Că nu numai când săvârşim păcatul, ci adeseori mulţi ani după aceea, conştiinţa iarăşi ne aminteşte nelegiuirile noastre cele vechi.
Să ne gândim acum la acest adevăr: o conştiinţă curată este cea mai mare mângâiere în nenorocire. Pentru ce ne temem noi de moarte? Pentru că nu avem o conştiinţă curată. Dacă noi am avea aceasta, nu ne-ar înspăimânta nici moartea, nici foametea, nici pierderea averii, nici orice altceva. Că pe cel bun nu-l pot vătăma toate acestea. Să zicem că i se răpeşte averea; dar el are o comoară în cer! Cineva îl izgoneşte din ţara sa; dar el are ţara sa în cer! Poate că cineva îl fereacă în lanţuri; dar conştiinţa lui îl face pe el un om liber, şi nu bagă în seamă închisoarea cea din afară! Totuşi, poate că cineva ucide trupul lui; totuşi el va învia!
În sfârşit, să ne gândim ce dragoste mare ne-a arătat Dumnezeu, prin aceea că ne-a dat conştiinţa! Fiindcă El cândva are să ne tragă la răspundere pentru păcatele noastre, de aceea a pus în inima noastră pe acest judecător nemituit, pentru că el chiar aici pe pământ, să ne judece pentru păcatele noastre, să ne facă mai înţelepţi şi să ne mântuiască de înfricoşata judecată viitoare; pentru că noi încă de aici să lepădăm păcatele noastre, şi să ne putem duce în acea lume cu veselă siguranţă, prin harul şi iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos, căruia împreună cu Tatăl şi cu Sfântul Duh, se cuvine cinstea în vecii vecilor! Amin.
http://sfantulmunteathos.wordpress.com (http://sfantulmunteathos.wordpress.com/)