PDA

Arată versiune întreagă : Interviu cu PARINTELE… NEUROCHIRURG STEFAN MINDEA in ziarul Lumina



latan.elena
26.06.2015, 23:00
Interviu cu PARINTELE… NEUROCHIRURG STEFAN MINDEA in ziarul Lumina: “MULTI NU AU VOCE FIINDCA LE ESTE TEAMA SA NU FIE VAZUTI DREPT HABOTNICI/ Consider ca România este intr-un moment critic” (http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/2015/06/22/interviu-cu-diaconul-stefan-mindea-neurochirurgul-absolvent-de-standford-multi-nu-au-voce-fiindca-le-este-teama-sa-nu-fie-vazuti-drept-habotnici-consider-ca-romania-este-intr-un-moment-critic/)

http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/wp-content/uploads/2015/06/SM3.jpeg




Ziarul Lumina/ Augustin Paunoiu: Jertfă pentru crezul unei vieți (http://ziarullumina.ro/jertfa-pentru-crezul-unei-vieti-102959.html)
Absolvent de Medicină la una dintre cele mai renumite universități americane, Standford, doctorul Ștefan Mindea a ajuns să fie cel mai tânăr şef din istoria secției de neurochirurgie a spitalului acestei instituții, la doar 36 de ani. A părăsit America și s-a întors acasă pentru a aduce speranță pacienților români care nu dispun de bani suficienți pentru a fi operați în străinătate. Neurochirurgul Mindea este și diacon. Interviul cu el ne dezvăluie chipul unui om care și-a înțeles viața ca pe o continuă slujire lui Dumnezeu și aproapelui, ca pe un răspuns la întrebarea adresată chiar de el însuși: „Eu pentru cine mă jertfesc?”.
– Aţi crescut în Statele Unite, unde ați studiat cu mare succes. Ce v-a determinat să vă întoarceţi în ţara ale cărei origini le purtaţi în fiinţa dumneavoastră?

A fost ceva neaşteptat, să vă spun sincer. Am păstrat o legătură cu România. Veneam vara din patru în patru ani şi nu m-am aşteptat la această ocazie, ca să revin în ţară în calitate de neurochirurg. Decizia a fost mai mult bazată pe faptul că am văzut într-adevăr o mare nevoie de neurochirurgi cu experienţă în străinătate. Metodele şi tehnicile moderne sunt foarte utile pacienţilor, mai ales tehnica miniinvazivă, care nu este doar o strategie de marketing, ci un lucru foarte real. Inciziile mici înseamnă risc de infecţie mai mic, înseamnă mai puţine medicamente și calmante, pacientul se externează mult mai repede şi reprezintă un beneficiu clar pentru bolnav în comparaţie cu intervenţiile clasice. Aceasta, gândind în mod profesional. Pe de altă parte, eram asaltat şi de prietenii mei din România, care mi-au pus la dispoziţie vieţile martirilor din închisorile comuniste din România. Când am citit cartea despre viaţa lui Valeriu Gafencu am rămas absolut şocat. Nu am crezut că poate fi posibil aşa ceva, oameni de asemenea sacrificiu. Vieţile unor astfel de oameni, sfinţi, influenţează sufletul omului de azi. Cât de mult s-au luptat ei pentru ţara aceasta, cât de mult s-au jertfit pentru aproapele lor. Aceste idei m-au condus la întrebarea: eu pentru cine mă jertfesc? Aşa că împreună cu soţia mea ne-am tot gândit la ideea plecării în România din ce în ce mai mult, şi cu sprijin de la duhovnic şi alţi prieteni am luat decizia întoarcerii acasă.
– Din perspectiva dumneavoastră, ce credeţi că dă valoare vieţii unui om?
În primul rând pot să vă spun ce nu dă valoare vieţii unui om. Ne ocupăm cu foarte multe lucruri în ziua de astăzi, vorbesc specific în calitate de medic. Avem în vedere pacienţii, lucrurile administrative. Mai există şi familia, facultatea, studenţii. Dar, dacă la suprafaţă toate acestea sunt foarte importante, importanţa lor se reduce dacă omul nu păstrează o legătură cu Dumnezeu. Poţi să faci foarte multe lucruri frumoase şi să crezi că asta e totul. Poţi să pari că te străduieşti pentru toţi şi eşti foarte darnic, dar dacă se pierde legătura cu Dumnezeu, dacă nu ai o credinţă adevărată, dacă nu-ţi cercetezi credinţa, degeaba le faci pe toate. Valoarea omului constă în a fi cât mai apropiat cu sufletul de Cel Care l-a creat. Exact ca un fiu care poate să meargă, să realizeze lucruri incredibile, dacă-şi pierde legătura cu părinţii, dacă nu ştie să-i preţuiască pe cei care i-au dat viaţă, atunci realizările lui vor fi, nu vreau să zic în zadar, dar le va lipsi mult din esenţă. Valoarea unui om constă în râvna pe care o are pentru Creatorul său şi pentru a percepe aspectele importante din credinţa lui. Din păcate, toţi suntem foarte ocupaţi, dar cercetăm în amănunt foarte puţin ce înseamnă să fii ortodox. Şi aşa ajungem să confundăm lucrurile. Am avut colegi în Statele Unite care îmi spuneau: Dacă eu sunt budist şi fac lucruri bune, care e problema? Încă o dată vreau să spun: nu intenţionez să judec pe alţii în credinţa lor, ci doar vreau să subliniez importanţa cunoaşterii credinţei noastre.
– Cum aţi ajuns să cunoaşteţi Biserica?
Am fost în biserică de când pot să-mi aduc aminte, de mic copil. Ne ducea bunica noastră. Părinţii ne-au crescut, dar erau permanent la serviciu.Gândi*ţi-vă, noi eram veniţi în America, săraci, amărâţi… bunica, care era o femeie foarte simplă, de la ţară, cu doar patru clase, din*tr-un sat mic, ne-a învăţat să fim buni, să fim oameni cu caracter. Ne spunea să nu judeci, să nu superi pe aproapele tău. Ideea de a posti tot de la ea am pri*mit-o. Şi aşa am început să postim câte puţin, de la 5-6 ani. Pur şi simplu ne spunea să dăm şi noi ceva lui Dumnezeu, să-i oferim un mic dar, o mică jertfă Lui, Care ne-a dat atâtea nouă. Ca şi copil mic, nu aveam ce să-i dăruiesc lui Dumnezeu. Dar ea spunea: Uite, în post, nu o să bem lapte, nu o să mâncăm carne. Aşa ne-am învăţat cu postul, care a devenit ceva foarte firesc. Aceste lucruri m-am luptat să le aplic în viaţă odată ce am crescut, apoi împreună cu soţia mea care este româncă, ortodoxă şi un mare sprijin.
http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/wp-content/uploads/2015/06/SM5.jpeg (http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/wp-content/uploads/2015/06/SM5.jpeg)Mă gândesc la alţi români aflaţi în străinătate care realizează foarte multe lucruri pe plan profesional, dar au familii destrămate. E păcat, identitatea românească se pierde, nu mai vorbesc de credinţă şi de alte valori. Consider o foarte mare binecuvântare faptul că am găsit o soţie româncă, ortodoxă, din comunitatea românească de acolo, din America, care m-a ajutat foarte mult. Se poate înainta duhovniceşte şi fără un astfel de sprijin, fără o soţie în genul acesta, dar e foarte greu. Cred că este de 1.000 de ori mai greu. Dacă ai o soţie care habar n-are de credinţă, e dificil. Am văzut în SUA români căsătoriţi cu japoneze, cu chinezoaice. Nu cred că le este foarte uşor în familie. Se pierde identitatea. E ca şi cum în cafeaua asta pun jumătate apă. E clar că n-o să mai aibă acelaşi conţinut, acelaşi gust.
– Ce reprezintă pentru dumneavoastră credinţa în Hristos?
Credinţa în Hristos este esenţa vieţii omului. Vă daţi seama că, dacă pentru o clipă Dumnezeu nu ar fi în viaţa noastră, toate ar fi fără un scop, fără un rost. Ar fi un fel de randomness (dezor*dine). Nimic nu ar fi important, viaţa veşnică nu ar exista. Degeaba a*juţi pe altul. Ar fi total un haos. Cre*dinţa în Hristos este esenţială pentru existenţa noastră ca oameni.
– Cum credeţi că se pot forma atitudini, caractere sănătoase în societatea românească? Nu ar trebui ca şi medicii să aibă o voce mai pregnantă în acest sens? Ce se poate face pentru a îndrepta situaţia de fapt, care este una destul de dificilă?
În primul rând am observat un lucru. De multe ori, unii medici nu se pun în centrul discuţiei atunci când este vorba despre religie, pentru că este şi termenul acesta „political correctness”, încât în SUA, cel puţin, nu puteai să vorbeşti deschis despre Ortodoxie. Pentru că se putea să-l supăr pe catolicul, pe protestantul, pe chinezul sau ateul aflat alături de mine. E discutabilă această problemă. Dar mai e ceva, mulţi nu au o voce, fiindcă le este teamă. Au teama de a fi văzuţi habotnici sau neserioşi ca specialişti, dacă tu ca medic crezi în lucruri care nu sunt dovezi ştiinţifice. Mai mult, consider că mai este o teamă. Există teama de a vorbi despre creştinism, tu însuţi nefiind un model potrivit de creştin.Poţi vorbi frumos despre Dumnezeu, iar oamenii să te vadă agitat, arogant, necinstit. Atunci nu se justifică numele tău de creştin. Aduci un deserviciu credinţei tale. Degeaba te duci la biserică, posteşti, te rogi, te spo*vedeşti, te împărtăşeşti. Chiar şi eu în America am simţit de multe ori nevoia mărturisirii unor anumite lucruri. Dar consideram aşa: Cum pot eu să ies în evidenţă cu acestea, fiindcă foarte uşor, prin păcatele noastre, şi e nevoie doar de un moment de neatenţie când poţi supăra pe cineva, putem fi acuzați de a nu fi creştini buni. Acest lucru intimidează pe mulţi oameni. Trebuie să înţelegem că a fi ortodox înseamnă să ai o luptă permanentă în viaţă. E foarte important să înţelegem aceasta. Nu putem crede că suntem cei mai buni, că n-o să avem cazuri cu probleme, că toţi pacienţii vor fi mulţumiţi, ne vor iubi sau vor spune „Doctorul Mindea, vai, ce grozav!”. Nu. Vor exista şi nemulţumiţi, vor fi şi cazuri grele, vor exista complicaţii. Sunt de înţeles. Pe de altă parte, alţii simt că nu pot discuta anumite lucruri ce ţin de ştiinţă cu certitudine pentru că nu sunt explicate în mod ştiinţific. Aceasta, încă o dată, demonstrează neştiinţa medicului. Avem exemple foarte bune în medicina românească, pe profesorul Nicolae Paulescu, care a scris o carte întreagă pe acest subiect: a luat principiile ştiinţifice şi a demonstrat, pe baza lor, existenţa unui Creator. Şi orice om, dacă stă puţin să se gândească, ca un copil de 10 ani, îşi dă seama că există un Creator. Un exemplu pe care îmi place foarte mult să-l dau colegilor mei care spun că sunt atei. Dacă eu scot din buzunar 10 monede şi le arunc pe jos, ele se împrăştie. Dacă voi arunca de ori câte ori doriţi dumneavoastră aceste monede, nu există matematic probabilitatea ca ele să se aşeze de la sine una peste alta. Dacă niciodată monedele nu se vor ordona aşa cum am spus, asta demonstrează randomness, dezordinea. În matematică, lucrurile care sunt posibile statistic au măcar teoretic posibilitatea de a se întâmpla, fie şi una la un miliard, la un triliard de ori, dar aici nu poate fi vorba nici măcar de aşa ceva. Din hazard, din întâmplare nu poate ieşi niciodată ceva ordonat de la sine.
– Cum aţi caracteriza România după perioada petrecută aici, în ţară?



TOT ARTICOLUL AICI :http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/2015/06/22/interviu-cu-diaconul-stefan-mindea-neurochirurgul-absolvent-de-standford-multi-nu-au-voce-fiindca-le-este-teama-sa-nu-fie-vazuti-drept-habotnici-consider-ca-romania-este-intr-un-moment-critic/

latan.elena
26.06.2015, 23:05
STEFAN MINDEA, neurochirurgul de top de la Stanford (VIDEO)devenit si diacon, S-A INTORS IN ROMÂNIA pentru a salva vieti. ISI CRESTE CEI 5 COPII IN INVATATURA CRESTINA SI IN TRADITIILE NEAMULUI, in cadrul “Scolii Brancovenesti” de la Constanta, linsata mediatic brutal de fundamentalistii anti-ortodocsi (http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/2015/05/02/stefan-mindea-neurochirurg-stanford-diacon-ortodox-5-copii-sotia-magdalena-mindea-familie-scoala-brancoveneasca-constanta/)


TOT ARTICOLUL SI VIDEO AICI :http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/2015/05/02/stefan-mindea-neurochirurg-stanford-diacon-ortodox-5-copii-sotia-magdalena-mindea-familie-scoala-brancoveneasca-constanta/