Alina Bratu
19.04.2015, 19:45
http://www.crestinortodox.ro/files/image/Nunta%20Fiului%20de%20Imparat.jpg
RESPINŞI, CHEMAŢI ŞI TRIMIŞI
- 79 -
În Iisus, cunoaşterea omului era dublată de cunoaşterea dumnezeiască. În temeiul cunoaşterii divine Iisus vorbea de-a dreptul cu structura, cu destinul şi cu tot sensul omului, care-i punea vreo întrebare, îi exprima vreo dorinţă, sau le avea, fără să le exprime, în preajma lui Iisus. Nimeni dintre oameni nu se cunoaşte pe sine cum ne cunoaşte Iisus (Ioan 2,25). Pe Saul, fariseul din Tars, l-a cunoscut şi l-a destinat apostoliei neamurilor mai înainte de a se naşte (Galateni 1,15); pe Ieremia proorocul la fel (Ieremia 1,5).
In Iisus vorbea Providenţa cu oamenii.
Ne dăm seama ce puţin ştim noi din căile noastre, deşi „multe planuri se zbuciumă în inima omului". Dar chiar mergând cu Iisus pe cale primim uneori răspunsuri care nedumeresc.
Aşa de pildă unuia care voia să meargă cu Iisus îi spune dinainte greutăţile acestei decizii: vei fi un expropriat din lume; - îţi convine ?
- Şi nu i-a convenit; a rămas de cale. Structura lui nu rezista la un destin eroic de risc.
Al doilea era înzestrat de Dumnezeu să-I fie martor între oameni, dar el nu ştia aceasta. Iisus l-a chemat: „Vino după Mine !" El însă îl întâmpină pe Iisus cu datoria categorică de a îngropa pe tată-său. (Acum fie că de fapt tată-său murise şi trebuia îngropat, fie că făgăduia lui Iisus să vie după moartea părinţilor săi, deci când va fi liber, situaţia în faţa lui Iisus e aceeaşi.) Răspunsul lui Iisus se potriveşte pentru amândouă cazurile şi e revelatoriu.
Toţi care nu cred şi nu urmează lui Dumnezeu sunt morţi, sau încă morţi sufleteşte. La aceştia se referă Iisus când îl descurca pe al doilea la rostul său: „Lasă morţii să-şi îngroape morţii lor !"
Ar fi surprinzătoare mărturisirea vreunuia: „Doamne, lasă-mă să-mi îngrop necredinţa mea". Dumnezeu nu îngăduie nici o tocmeală cu moartea: „tu mergi de vesteşte împărăţia lui Dumnezeu !"
Imperativul împărăţiei dezleagă, rupe chiar lanţurile morţii.
Nu aştepta până ajungi cu mintea în evidenţa luminii divine şi abia atunci să propoveduieşti împărăţia lui Dumnezeu !
A aştepta până atunci înseamnă a sta cu mâna pe plug şi a te uita îndărăt, - cum i-a spus unui al treilea.
Când te-a găsit Dumnezeu de vreo treabă pentru împărăţia Sa, între oameni, ai isprăvit toate obligaţiile lumii. Aceasta e chemarea şi pe aceasta se cunoaşte. Iar când ai plug şi ţi-a dat şi ţarina inimii omeneşti să sameni cuvântul împărăţiei, atunci eşti trimisul lui Dumnezeu.
Deci nu e mirare dacă cele mai înalte vârfuri cunosc cele mai dese furtuni.
Prislop, Sâmbătă XXVI
18.XI.49 Luca 9,57-62
https://invitatielaortodoxie.files.wordpress.com/2012/11/boca-arsenie-cuvinte-vii1.pdf
https://www.youtube.com/watch?v=k3HCqSNXMuU (https://www.youtube.com/watch?v=k3HCqSNXMuU)
https://www.youtube.com/watch?v=ZCj5Dw8UKKk (https://www.youtube.com/watch?v=ZCj5Dw8UKKk)
RESPINŞI, CHEMAŢI ŞI TRIMIŞI
- 79 -
În Iisus, cunoaşterea omului era dublată de cunoaşterea dumnezeiască. În temeiul cunoaşterii divine Iisus vorbea de-a dreptul cu structura, cu destinul şi cu tot sensul omului, care-i punea vreo întrebare, îi exprima vreo dorinţă, sau le avea, fără să le exprime, în preajma lui Iisus. Nimeni dintre oameni nu se cunoaşte pe sine cum ne cunoaşte Iisus (Ioan 2,25). Pe Saul, fariseul din Tars, l-a cunoscut şi l-a destinat apostoliei neamurilor mai înainte de a se naşte (Galateni 1,15); pe Ieremia proorocul la fel (Ieremia 1,5).
In Iisus vorbea Providenţa cu oamenii.
Ne dăm seama ce puţin ştim noi din căile noastre, deşi „multe planuri se zbuciumă în inima omului". Dar chiar mergând cu Iisus pe cale primim uneori răspunsuri care nedumeresc.
Aşa de pildă unuia care voia să meargă cu Iisus îi spune dinainte greutăţile acestei decizii: vei fi un expropriat din lume; - îţi convine ?
- Şi nu i-a convenit; a rămas de cale. Structura lui nu rezista la un destin eroic de risc.
Al doilea era înzestrat de Dumnezeu să-I fie martor între oameni, dar el nu ştia aceasta. Iisus l-a chemat: „Vino după Mine !" El însă îl întâmpină pe Iisus cu datoria categorică de a îngropa pe tată-său. (Acum fie că de fapt tată-său murise şi trebuia îngropat, fie că făgăduia lui Iisus să vie după moartea părinţilor săi, deci când va fi liber, situaţia în faţa lui Iisus e aceeaşi.) Răspunsul lui Iisus se potriveşte pentru amândouă cazurile şi e revelatoriu.
Toţi care nu cred şi nu urmează lui Dumnezeu sunt morţi, sau încă morţi sufleteşte. La aceştia se referă Iisus când îl descurca pe al doilea la rostul său: „Lasă morţii să-şi îngroape morţii lor !"
Ar fi surprinzătoare mărturisirea vreunuia: „Doamne, lasă-mă să-mi îngrop necredinţa mea". Dumnezeu nu îngăduie nici o tocmeală cu moartea: „tu mergi de vesteşte împărăţia lui Dumnezeu !"
Imperativul împărăţiei dezleagă, rupe chiar lanţurile morţii.
Nu aştepta până ajungi cu mintea în evidenţa luminii divine şi abia atunci să propoveduieşti împărăţia lui Dumnezeu !
A aştepta până atunci înseamnă a sta cu mâna pe plug şi a te uita îndărăt, - cum i-a spus unui al treilea.
Când te-a găsit Dumnezeu de vreo treabă pentru împărăţia Sa, între oameni, ai isprăvit toate obligaţiile lumii. Aceasta e chemarea şi pe aceasta se cunoaşte. Iar când ai plug şi ţi-a dat şi ţarina inimii omeneşti să sameni cuvântul împărăţiei, atunci eşti trimisul lui Dumnezeu.
Deci nu e mirare dacă cele mai înalte vârfuri cunosc cele mai dese furtuni.
Prislop, Sâmbătă XXVI
18.XI.49 Luca 9,57-62
https://invitatielaortodoxie.files.wordpress.com/2012/11/boca-arsenie-cuvinte-vii1.pdf
https://www.youtube.com/watch?v=k3HCqSNXMuU (https://www.youtube.com/watch?v=k3HCqSNXMuU)
https://www.youtube.com/watch?v=ZCj5Dw8UKKk (https://www.youtube.com/watch?v=ZCj5Dw8UKKk)