PDA

Arată versiune întreagă : Săptămâna Patimilor - Semnificatia fiecarei zile



latan.elena
06.04.2015, 14:12
http://2.bp.blogspot.com/-xa-cGTn1pwE/U0zgpI6PX6I/AAAAAAAACAk/2Mh7J27Ibp8/s1600/saptamana_mare_76760300.jpg



Iată-ne ajunsi la ultima treaptă a urcusului duhovnicesc pe care Postul ne-o pune în fată: Săptămâna Patimilor sau Săptămâna cea Mare. În timpul ei ne reamintim si retrăim ultimele zile din viaţa Mântuitorului, cu întreaga lor tensiune si dramă lăuntrică, într-o stare de sobrietate si măretie în acelasi timp, de tristete, dar si de bucurie, de pocăintă, dar si de nădejde. Fiecare zi are un înteles si un mesaj foarte clar si adânc. Primele trei zile se numesc mari si sfinte pentru că reamintesc sensul eshatologic al Paştelui. A patra zi, joi, marchează cea din urmă Cină a Domnului cu ucenicii Săi si trădarea lui Iuda. A cincea zi, vineri, numită si “Pastile Crucii”, este cu adevărat începutul Pastelui (Trecere), iar sâmbătă este ziua în care tristetea este transformată în bucurie prin omorârea mortii.




Lunea cea mare




“Iată Mirele vine în miezul noptii si fericită este sluga pe care o va afla priveghind; iar nevrednică este iarăsi cea pe care o va afla lenevindu-se. Vezi, dar, suflete al meu, cu somnul să nu te îngreunezi, ca să nu te dai mortii si afară de Împărătie să te încui; ci te desteptă strigând: Sfânt, Sfânt, Sfânt esti Dumnezeule, pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, miluieste-ne pe noi”. (Troparul zilei)


În această zi, se face pomenire de fericitul Iosif, cel preafrumos, si de smochinul ce s-a uscat prin blestemul Domnului. De astăzi încep Sfintele Patimi ale Domnului nostru Iisus Hristos. Iosif cel prefrumos – fiul cel mai mic al patriarhului Iacov, născut din Rahila – este icoană a lui Hristos, pentru că, asemenea lui, si Domnul nostru a fost invidiat de iudei, a fost vândut de ucenicul său cu treizeci de arginti, a fost închis în groapa întunecoasă a mormântului. Sculându-Se de acolo prin El însusi, împărăteste peste Egipt, adică peste tot păcatul, îl învinge cu putere si, ca un iubitor de oameni, ne răscumpără prin darea hranei celei de taină, dându-Se pe El însusi pentru noi si ne hrăneste cu pâine cerească. Tot în aceeasi zi facem pomenire de smochinul cel neroditor care s-a uscat prin blestemul Domnului (Matei 21, 17-19). Ca să convingă poporul nerecunoscător că are putere îndestulătoare si spre a pedepsi, ca un Bun nu vrea să-si arate puterea Sa de a pedepsi fată de om, ci fată de ceva care are o fire neînsufletită si nesimtitoare.



Istoria smochinului a fost asezată aici spre a îndemna la umilintă, după cum istoria lui Iosif a fost asezată spre a ne înfătisa pe Hristos. Fiecare suflet lipsit de orice roadă duhovnicească este un smochin. Dacă Domnul nu găseste în el odihnă, a doua zi, adică după viata aceasta de acum, îl usucă prin blestem si-l trimite în focul vesnic. “Cămara Ta, Mântuitorule, o văd împodobită si îmbrăcăminte nu am ca să intru într-însa. Luminează-mi haina sufletului meu, Dătătorule de lumină si mă mântuieste”. (Condacul zilei)




Martea cea Mare




Această zi ne pregăteste pentru intrarea în cămara Mântuitorului, cu două parabole strict eshatologice – parabola celor zece fecioare (Matei 25, 1-13) si parabola talantilor (Matei 25, 14-30; Luca 19, 12-27).
Când Domnul se suia la Ierusalim si se ducea la Patimă, a spus ucenicilor Săi si aceste două parabole, pentru ca nu cumva cineva trăind în feciorie să nu se îngrijească si de celelalte virtuti si mai ales de milostenie, prin care se vădeste strălucirea fecioriei.

Pe cinci dintre fecioare le numeste întelepte căci împreună cu fecioria au avut si minunatul si îmbelsugatul undelemn al milostivirii. Pe celelalte cinci le numeste nebune pentru că, desi si ele aveau virtutea fecioriei, nu aveau în aceeasi măsură milostenie. Pe când se scurgea noaptea acestei vieţi au adormit toate fecioarele, adică au murit. Cu adevărat moartea se numeste somn. Pe când dormeau ele, strigăt mare s-a făcut la miezul noptii; cele care au avut undelemn din belsug au intrat cu mirele la deschiderea usilor, iar cele nebune, pentru că nu aveau undelemn din destul îl căutau după ce s-au sculat din somn. Pentru aceasta deci, au rânduit dumnezeiestii Părinti pilda celor zece fecioare, împreună cu cea a talantilor, ca să ne îndemne să veghem necontenit si să fim gata să iesim în întâmpinarea adevăratului Mire prin fapte bune, dar mai cu seama prin milostenie, pentru că nestiută este ziua si ceasul sfârsitului vietii.



Dacă vom săvârsi o singură virtute, cea mai mare chiar, si nu ne vom îngriji de celelalte, si mai cu seamă de milostenie, nu vom intra cu Hristos în odihna vesnică, ci vom fi întorsi rusinati. Si într-adevăr nu-i lucru mai rusinos ca fecioria să fie biruită de bani. “La ceasul sfârsitului, suflete, gândind si de tăierea smochinului temându-te, cu iubire de osteneală lucrează-l, ticăloase, priveghind si strigând: Să nu rămânem afară de cămara lui Hristos”. (Condacul zilei)




Miercurea cea Mare




În această zi, se face pomenire de femeia cea păcătoasă (Matei 25, 17-13; Luca 7, 37-50), care a uns cu mir pe Domnul pentru că lucrul acesta s-a întâmplat putin înainte de mântuitoarea patimă. Când Iisus s-a suit în Ierusalim si era în casa lui Simon cel lepros, o femeie păcătoasă s-a apropiat de El si a turnat pe capul Lui acel mir de mare pret. Pomenirea ei s-a pus în acea zi pentru ca, după cuvântul Mântuitorului, să se predice pretutindeni si tuturor fapta ei cea cu multă căldură. Ce-a îndemnat-o oare la asta? Dragostea pe care ea a văzut că o are Hristos pentru toti, dar mai cu seamă faptul de acum, când L-a văzut că intră în casa unui lepros. Se gândea deci femeia că îi va vindeca boala după cum l-a vindecat si pe acela. Si într-adevăr Hristos a tămăduit-o dându-i iertare de păcate. “Doamne femeia ce căzuse în păcate multe, simtind dumnezeirea Ta, luând rânduiala de mironosită si tânguindu-se, a adus tie mir mai înainte de îngropare…” (Casiana monahia)




Joia Cinei celei de Taină




“Când măritii ucenici la spălarea Cinei s-au luminat, atunci Iuda cel rău credincios, cu iubirea de arginti bolnăvindu-se, s-a întunecat … Vezi, iubitorule de avutii, cel ce pentru acestea spânzurare si-a agonisit. Fugi de sufletul nesătios care a îndrăznit unele ca acestea asupra Împăratului. Cel ce esti peste toti bun, Doamne, slavă Tie”.(Tropar)



Patru lucruri mai prăznuim în această zi: spălarea picioarelor, Cina cea de taină, Rugăciunea din grădina Ghetsimani si vânzarea si prinderea Domnului. Înainte de a începe Cina, Hristos S-a sculat, Si-a dezbrăcat hainele si El singur a spălat picioarele tuturor. Prin aceasta a vrut să îl facă pe Iuda să se rusineze, iar celorlalti să le aducă aminte să nu umble după întâietăti: “Cel care vrea să fie întâiul să fie slujitorul tuturor” (Marcu 9, 35), dându-Se El însusi pildă. La sfârsitul mesei aduce vorbă si despre vânzarea Lui. După putin timp, luând pâinea a zis: “Luati mâncati”; la fel si paharul, zicând: “Beti dintru acesta toti, acesta este Sângele Meu, al Legii celei Noi. Aceasta să o faceti întru pomenirea Mea” (Matei 26, 26-28).



După aceea, arătându-Se om, spune ucenicilor: “Întristat este sufletul meu până la moarte” (Matei 26, 38) si S-a rugat în Grădina Ghetsimani cu sudoare de sânge (Luca 22, 44). Iuda cunostea locul si, luând câtiva soldati, a venit să-L prindă. A fost prins si dus la Ana, la Caiafa, si în cele din urmă la Pilat. Acum Petru se va lepăda de trei ori de Hristos, tăgăduind că-L cunoaste. Pentru a ne reaminti de toate acestea, seara se scoate în mijlocul bisericii Sfânta Cruce.




Vinerea Patimilor




În aceasta zi, se pomenesc sfintele si mântuitoarele si înfricosătoarele Patimi ale Domnului nostru Iisus Hristos pe care le-a primit de bunăvoie pentru noi. Se mai face încă pomenire de mărturisirea mântuitoare făcută de tâlharul recunoscător care a fost împreună cu El.

Biserica numeste Patimile Domnului: sfinte – pentru că Cel ce le-a răbdat este Sfântul Sfintilor, sfintenia însăsi; mântuitoare – pentru că ele sunt pretul cu care Domnul a răscumpărat neamul omenesc din robia păcatului; înfricosătoare pentru că nu poate fi ceva mai înfricosător decât ocara pe care Făcătorul a răbdat-o de la făptura Sa.

În această zi nu se săvârseste Liturghia pentru că însusi Mielul lui Dumnezeu este jertfit acum; este vreme de post total, pentru că Mirele s-a luat de la noi. (Matei 9, 15). Se fac numai ceasurile împărătesti care ne pun înainte nemărginita smerenie a Domnului, Crucea cea dătătoare de viată si credinta tâlharului.


Seara săvârsim denia prohodului Domnului, care este ultima treaptă a tânguirii pentru Hristos, înainte de Învierea Sa. Se înconjoară de trei ori biserica cu Sfântul Epitaf – semn al celor trei zile petrecute în mormânt.


“În mormânt, Viată, pus ai fost, Hristoase, si s-au spăimântat ostirile îngeresti, smerirea Ta cea multă preamărind”. (Starea întâi – Prohod)




Sâmbăta Mare




În această sfântă zi, prăznuim îngroparea dumnezeiască a Mântuitorului nostru Iisus Hristos si pogorârea în iad, prin care neamul nostru, fiind chemat din stricăciune, a fost mutat spre viată vesnică.


Iosif cel din Arimateea, coborând de pe cruce Sfântul trup al Domnului, l-a îngropat în mormânt nou, punând o piatră mare la intrarea lui:

“Iosif cel cu bun chip, de pe lemn luând prea curat trupul Tău, cu giulgiu curat înfăsurându-l si cu miresme, în mormânt nou îngropându-l, l-a pus”. (Tropar)



Cuvântul lui Dumnezeu a stat cu trupul în mormânt iar cu sufletul lui curat si dumnezeiesc Se pogoară în iad. Sufletul a fost despărtit prin moarte de trup si l-a dat în mâinile Tatălui. Si-a dat si propriul Său sânge, pretde răscumpărare pentru noi. Trupul Domnului a suferit si despărtirea sufletului de trup, dar nicidecum stricăciunea în întelesul unei putreziri a trupului.

După-amiază săvârsim Liturghia Sfântului Vasile unită cu vecernia. “Să tacă tot trupul omenesc si să stea cu frică si cu cutremur si nimic pământesc întru sine să nu gândească, că Împăratul împăratilor si Domnul domnilor merge să se junghie si să se dea spre mâncare credinciosilor. Si merg înaintea lui cetele îngeresti cu toată căpetenia si puterea , heruvimii cei cu ochi multi si serafimii cei cu câte sase aripi, fetele acoperindu-si si cântând cântare: Aliluia, Aliluia, Aliluia”. (Heruvic)



Pr. Sabin Voda (http://www.biserica-mihai-viteazul.ro/ro/index/cuv-cre/b24-flo.htm#patimi)

http://vladherman.blogspot.it/2014/04/saptamana-patimilor-semnificatia.html#.VSJrV9yUcb9

http://fundatiasfintiiinchisorilor.ro/templates/imagini/mana-cu-cruce.png (http://vladherman.blogspot.it/2014/04/saptamana-patimilor-semnificatia.html)