PDA

Arată versiune întreagă : Tainele ascunse ale Sfintelor şi dumnezeieştilor Scripturi



latan.elena
27.10.2014, 13:03
http://jurnalspiritual.eu/wp-content/uploads/2014/10/70153_evanghelie.jpg


În cele ce urmează se cuvine să arătăm care este cheia duhovnicească necesară deschiderii şi desluşirii înţelegerii noastre, spre a cunoaşte, pe cât este cu putinţă, tainele ascunse ale Sfintelor şi dumnezeieştilor Scripturi. Deci, să ştim şi să ţinem minte că cheia pentru deschiderea tainelor Sfintelor Scripturi este sfânta rugăciune curată, a inimii şi a minţii noastre. Acest adevăr îl arată mulţi din Sfinţii şi dumnezeieştii Părinţi, între care şi Sfântul Isaac Şirul, care zice: “De cuvintele tainelor celor ce sunt în dumnezeiasca Scriptură, să nu te apropii fără rugăciune de cerere a ajutorului lui Dumnezeu. Ci zi: Dă-mi, Doamne, mie, ca să primesc simţirea şi puterea celor din ele. Tot Sfântul Isaac Şirul zice: “Cheie a înţelegerilor adevărate ce sunt în dumnezeieştile Scripturi socoteşte-o că este rugăciunea” (Cuv. 73, Op. cit,, p. 329-333).
În chip asemănător ne sfătuieşte şi dumnezeiescul Părinte Efrem Şirul, zicând: “Când vrei să şezi ca să citeşti sau dacă auzi pe altul citind, roagă-te Domnului astfel: Doamne, Iisuse Hristoase, deschide-mi urechile şi ochii inimii mele, ca să aud şi să pricep şi să fac voia Ta, Doamne, căci nemernic sunt pe pământ. Să nu ascunzi de la mine poruncile Tale, ci descoperă ochii mei şi voi cunoaşte minunile din Legea Ta, Doamne, arată mie cele nearătate şi cele ascunse ale inimii mele şi ale înţelepciunii Tale, că spre Tine nădăjduiesc, Dumnezeul Meu, ca Tu să-mi luminezi mintea” (Cuv. pentru toată întrarmarea către monahi, tom. 3, Op. cit,, p. 233).
Dar oare, fraţii mei, pot toţi a se îndeletnici cu citirea Sfintelor Scripturi? Da, cu adevărat. Dar oare toţi pot înţelege Sfintele Scripturi? Nu, cu adevărat, şi pentru ce acest lucru? Pentru că în Sfintele Scripturi sunt unele
lucruri cu anevoie de înţeles, pe care cei neştiutori şi neîntăriţi le răstălmăcesc ca şi pe celelalte Scripturi, spre a lor pierzare (II Petru 3, 16). Deci, trebuie să ştim că nu oricine are dreptul sau chemarea de a înţelege şi a explica Sfânta Scriptură, ci numai Biserica, prin persoanele cărora li s-a încredinţat de la Dumnezeu această chemare. Căci în Biserică nu toţi au aceeaşi chemare şi acelaşi dar.
Fiecare are un anumit dar şi o anumită chemare pe care alţii nu o pot avea, după cuvântul Marelui Apostol Pavel care zice: Pe unii i-apus Dumnezeu în Biserică: întâi pe Apostoli, al doilea pe prooroci, al treilea pe învăţători… Apoi zice: Oare toţi sunt Apostoli? Oare toţi prooroci? Oare toţi învăţători? (I Corinteni 12, 28-30; Efeseni 4, 11). De aceea, fiecare este dator a-şi vedea de darul si chemarea sa, pe care o are de la Dumnezeu, şi să nu dorească a-şi însuşi unele daruri şi chemări pe care nu le are. Acelaşi mare Apostol Pavel ne arată acest adevăr, zicând: Fiecare, fraţilor, întru ce a fost chemat, întru aceea să rămână înaintea lui Dumnezeu (I Corinteni 7, 20-24).
Nu toţi suntem apostoli, nu toţi prooroci, nu toţi dascăli, nu toţi avem cuvântul înţelepciunii, al cunoştinţei şi al desluşirii duhurilor (I Corinteni 12, 4-6, 11; Romani 12, 6); de aceea, nu toţi putem să înţelegem Scripturile. Şi fiindcă nu ni s-a dat tuturor înţelepciunea şi ştiinţa (III împăraţi 8, 12; 4, 29; Proverbe 2,6; Eclesiastul 2, 26; Daniel 2, 20; 11, 22-23; Luca 21, 15; I Corinteni 2, 12), de aceea, nu toţi putem înţelege şi explica Sfintele Scripturi. Hristos este adevărul (Ioan 14, 6) şi nimeni nu poate înţelege acest adevăr mai bine ca Biserica lui Hristos, care este stâlp şi întărire a adevărului (I Timotei 3, 15). Biserica lui Hristos este întemeiată pe temelia apostolilor şi a proorocilor, piatra cea din capul unghiului fiind însuşi Iisus Hristos (Efeseni 2, 20; Romani 8, 3; Isaia 28, 16; Matei 16, 18; 21, 42 ş.a.). Apostolii lui Hristos, prin punerea mâinilor, au sfinţit, prin puterea Duhului Sfânt, pe episcopi (II Timotei 1, 6; I Timotei 4,14; Fapte 6, 6; 14,23). Acestor episcopi, aşezaţi de ei în Biserică, le-au poruncit să se păzească, pe sine şi învăţătura, şi să stăruiască într-însa (I Timotei 4,14). Acestora le-au dat putere să hirotonească preoţi (Tit 1, 5). Către aceştia zice Sfântul Apostol Pavel: Iar de învaţă cineva în alt chip şi nu se ţine de cuvintele cele sănătoase ale Domnului nostru Iisus Hristos şi de învăţătura cea bună după credinţă, de unul ca acesta să te depărtezi (I Timotei 6, 3-5). Să înţeleagă oricine că numai Sfinţii Apostoli şi urmaşii lor au primit de la Dumnezeu puterea de a institui ierarhia în Biserica lui Hristos (Matei 16, 19; 18, 18; Fapte 15, 23; I Corinteni 14, 37; II Corinteni 10, 8; 13, 10; Efeseni 4, 11-15); lor le-a încredinţat Mântuitorul nostru Iisus Hristos în întregime învăţătura Evangheliei Sale (Romani 16, 25-26; I Timotei 1, 3; Tit 1, 13) şi toţi creştinii trebuie a se supune legiuirilor Bisericii şi conducătorilor ei (Matei 18, 16; Fapte 16, 4; I Tesaloniceni 15, 12-13; II Tesaloniceni 3, 14; Evrei 13, 14; I Petru 5, 5).
Trebuie să înţelegem că nimeni nu are voie să tălmăcească Sfintele Scripturi, aşa cum i s-ar părea lui, nici nu are voie să propovăduiască cuvântul lui Dumnezeu până nu va fi trimis de conducătorii Bisericii, care sunt aşezaţi în fruntea ei de Sfinţii Apostoli (Tit 1, 5). Căci cum vor propovădui, de nu vor fi trimişi? (Romani 10, 15). Prin citirea Sfintelor Scripturi se naşte în noi credinţa (Fapte 13, 48; 17, 11; Ioan 5, 39; Romani 10, 10-11; 16, 26); însă nu tot cel ce citeşte Sfintele Scripturi, le poate înţelege, ci are nevoie de un povăţuitor care poate să-1 călăuzească pe el şi să-i descopere adevărul din ele (Fapte 8, 31-35; 13, 12; 14, 1; 16, 30-34 ş.a.). Deoarece mulţi învăţaţi au vrut a înţelege Sfintele Scripturi după capul lor, şi nu s-au lăsat călăuziţi de cei ce aveau de la Dumnezeu darul învăţăturii şi al desluşirii, s-a umplut lumea de eresuri şi s-au făcut dezbinări în Biserică (I Corinteni 12, 4-6).În încheierea cuvântului nostru, vă rog să ţineţi minte că v-am amintit de patru lucruri: cât de folositoare este citirea Sfintelor Scripturi, ce fel de ispite ridică diavolii asupra celor ce se îndeletnicesc cu citirea Sfintelor Scripturi, care este cheia duhovnicească spre înţelegerea Sfintei Scripturi şi nu toţi pot înţelege Sfintele Scripturi fară un povăţuitor iscusit întru aceasta.Fie ca, prin mila şi îndurarea Prea Bunului Dumnezeu, să ţin minte şi eu păcătosul cele ce v-am vorbit şi prin amintirea acestora să mă trezesc din somnul nesimţirii mele şi să mă îndemn şi eu spre lucrare, ajutat fiind de rugăciunile frăţiilor voastre. AMIN!Urcuş spre înviere, Arhimandrit Cleopa Ilie

sursa: http://jurnalspiritual.eu/tainele-ascunse-ale-sfintelor-si-dumnezeiestilor-scripturi/

latan.elena
27.10.2014, 13:13
http://jurnalspiritual.eu/tainele-as...lor-scripturi/ (http://jurnalspiritual.eu/tainele-ascunse-ale-sfintelor-si-dumnezeiestilor-scripturi/)

Postări asemănătoare:

Despre citirea sfintelor scripturi şi despre cheia… (http://jurnalspiritual.eu/despre-citirea-sfintelor-scripturi-si-despre-cheia-intelegerii-lor/)
Nevoinţa şi lupta duhovnicească a monahilor şi… (http://jurnalspiritual.eu/predica-despre-nevointa-si-lupta-duhovniceasca-a-monahilor-si-crestinilor-ii/)
Creştinul şi monahul sunt nişte luptători duhovniceşti… (http://jurnalspiritual.eu/crestinul-si-monahul-sunt-niste-luptatori-duhovnicesti-in-toata-viata-lor/)
Nevoinţa şi lupta duhovnicească a monahilor şi… (http://jurnalspiritual.eu/nevointa-si-lupta-duhovniceasca-a-monahilor-si-crestinilor-i/)
Sfintele Taine – Taina Hirotoniei (Preoția) (http://jurnalspiritual.eu/sfintele-taine-taina-hirotoniei-preotia/)