PDA

Arată versiune întreagă : RugĂciunea inimii



latan.elena
03.09.2014, 20:53
https://scontent-b-lhr.xx.fbcdn.net/hphotos-xfa1/v/t1.0-9/10491113_253720284817146_1584152585440031916_n.jpg ?oh=9d9f162f69adc156a8b6f5487ed41abd&oe=545ACCB7



RUGĂCIUNEA INIMII

Rugaciunea curata sau rugaciunea inimii si piedicile in calea ei

Ceea ce voi spune mai jos sunt, pe de o parte, informatii pe care le-am primit de la un calugar din Romania care practica aceasŽta rugaciune intemeiata din plin pe traditia Parintilor rasariteni, iar, pe de alta parte, sunt cateva reflectii pe marginea acestor inŽformatii.

In rugaciunea curata este vorba de unirea mintii cu inima. Nu trebuie ca mintea sa ramana singura, nici ca inima sa ramana singura. O rugaciune care se face numai cu mintea este o rugaciune rece; o rugaciune care se face doar cu inima este o rugaciune pur sentimentala care ignora tot ceea ce Dumnezeu ne-a dat, ceea ce ne da si ne va da in Hristos. Este o rugaciune fara orizont si fara perspectiva; o rugaciune in care nu stim de ce sa-I multumim lui Dumnezeu, pentru ce il laudam, nici ce sa-I cerem.

Omul care se roaga are sentimentul ca se pierde intr-un infinit impersonal. E un senŽtiment care ignora faptul ca el face experiŽenta unui Dumnezeu personal. Si deci nu este o rugaciune.

Trebuie sa precizam inca o data ca aceasŽta intalnire a mintii cu inima nu se face prin ridicarea inimii in minte, ci prin coborarea mintii in inima. Aceasta inseamna ca nu inima isi afla odihna in minte, ci mai degraŽba mintea isi afla odihna in inima adica in adancul inimii strans unit cu adancul lui Dumnezeu, obiectul cautarii sale.

Desigur, Parintii vorbesc si de o deschidere a mintii spre infinitul lui Dumnezeu, dar se pare ca in inima realizeaza mintea aceasta deschidere spre infinitul lui Dumnezeu. Prin cautarea sa dupa Dumnezeu mintea actuaŽlizeaza adancul inimii si il face sa fie un adanc pentru Dumnezeu, Infinitul adevarat. Adancul pe adanc cheama (Ps 41, 8). InfiniŽtul lui Dumnezeu nu poate fi experimentat fara iubirea pe care Dumnezeu o are pentru noi. Si aceasta iubire a lui Dumnezeu pentru noi cheama iubirea noastra si iubirea noasŽtra este cea care face aceasta experienta sau, mai exact, inima noastra organ al iubirii. Dar e vorba de o inima care, datorita mintii care a intrat in ea, stie ca acest infinit este infinitul Dumnezeului personal si ca Dumne-zeu intra in relatie intima cu noi prin Hris-tos. Iata de ce mintea este cea care se odihŽneste in inima. In inima ea gaseste infinitul lui Dumnezeu. Nu inima este cea care se odihneste in minte, caci aceasta ar insemna ca sentimentul infinitului lui Dumnezeu ar deveni o teorie care raceste gandul. Nu senŽtimentul trebuie sa fie racit de gandire, ci gandirea trebuie incalzita de sentimentul inimii, in contact real cu infinitul lui DumŽnezeu, dand astfel acestui sentiment un conŽtinut precis.

Propriu-zis, mintea coborata in inima nu-L mai intalneste pe Dumnezeu prin mijlocirea ideilor, ci prin simtirea prezentei Lui, ceea ce ii permite sa verifice in realitate ceea ce gandea mintea. Aici simtirea realitatii neŽatinse pe care o incearca mintea se realizeaŽza in prezenta nemijlocita a lui Dumnezeu. Ideile despre Dumnezeu sau ideea de DumŽnezeu se gasesc umplute, patrunse, strabaŽtute de simtirea realitatii insesi a lui DumŽnezeu. Realitatea ia locul ideii si, in acelasi timp, o verifica; ideea nu se mai intercaleaza intre noi si Dumnezeu. De aceea, inima este pentru minte un fel de organ senzorial penŽtru relatia cu Dumnezeu, asa cum simturile trupului sunt aparatul care permite perceŽperea si simtirea realitatilor cu care trupul intra in contact. Dar mai multe obstacole pot sa opreasca mintea in vointa sa de a intra in inima, de a trece dincolo de idei in simtirea realitatii lui Dumnezeu, verificand totodata mesajul ideŽilor sale. Pe de o parte, aceste obstacole vin de la senzatiile organelor senzoriale ale truŽpului sau de la inchipuirile care se formeaza in imaginatie dupa modelul senzatiilor corŽporale si care sunt provocate de acestea. Pe de alta parte, aceste obstacole vin de la difiŽcultatea pe care o incearca mintea insasi in a-si depasi ideile care emana din ea intr-un mod natural; ele au drept scop sa furnizeze un mesaj tranzitoriu cu privire la realitatea nesesizata a lui Dumnezeu iar nu sa faca priŽzoniera mintea.

Senzatiile sau imaginatiile, care tind sa imŽpiedice mintea sa patrunda in inima pentru a ajunge la rugaciunea curata sau rugaciuŽnea inimii, sunt fie senzatii sau imagini proŽduse de pacat ori care il atrag pe om in paŽcat, fie senzatii sau imagini care ii dau omuŽlui impresia ca este atras spre o actiune buŽna sau spre o intalnire reala cu Dumnezeu insusi, desi in realitate ele nu-l conduc spre Dumnezeu. Din acest motiv, Parintii ii averŽtizeaza pe monahi chiar impotriva inchipuiŽrilor care li s-ar parea bune. Ei ii indeamna pe monahi sa nu se increada in nici un fel de inchipuire sau de aparitie. De altfel Parintii considera ca un obstacol nu mai putin priŽmejdios in calea intrarii mintii in inima, gandirea, chiar gandirea teologica. Trebuie sa fim atenti sa nu ramanem in teologie sau sa nu alunecam in aceasta in clipa in care vrem sa ne rugam sau in cursul rugaciunii. Gandirea asupra lui Dumnezeu intrerupe reŽlatia directa cu Dumnezeu sau intalnirea cu El. Prin gandirea teologica omul se inchide in el insusi. Parintii vorbesc de rugaciunea facuta dintr-un singur gand. Acesta nu este un gand propriu-zis, ci este constiinta care se afla in intregime ocupata de experienta realitatii insasi a lui Dumnezeu. Totusi, aceasta experienta conŽstienta este numita "gandire" pentru ca nu este doar o stare de sentiment confuz sau senzatia pierderii de sine in oceanul unei realitati nearticulate, ci este constiinta inŽtalnirii cu infinitul personal al lui DumneŽzeu care ne iubeste. Si prin gandire e o conŽfirmare a realitatii. In acest infinit eu nu ma pierd, pentru ca este Infinitul unui DumneŽzeu personal, al iubirii Lui careia ii raspund cu iubirea mea personala. Caci inima este tocmai locul in care simt iubirea celuilalt si in care ii raspund. in acest infinit nu ma pierd pentru ca este infinitul unui DumneŽzeu personal a Carui iubire ma bucura; deŽpind de iubirea Lui ca si de mila Lui, caci continui sa ma simt infinit de mic si pacatos in fata Lui.

Aceasta intalnire in iubire dar si acest sentiment al diferentei infinite dintre DumŽnezeu si mine, aceasta necesitate a milei lui Dumnezeu pe care o simte omul, se exprima in rugaciunea lui Iisus. Inima este izvorul sentimentelor, deci si al iubirii. Iar iubirea inseamna intalnire cu celalalt. Si fiindca iuŽbirea este animata de un avant infinit, ea nu ar putea fi pe deplin satisfacuta decat in inŽtalnirea cu Dumnezeu Cel Infinit.

Dar inima este totodata si izvorul durerii si durerea se face simtita si in inima. In fata lui Dumnezeu inima simte durerea pentru pacat, pentru ocara pe care I-a adus-o. In inima sa omul plange si cere iertare. Din inima tasnesc lacrimile, lacrimi de pocainta, dar si lacrimi de bucurie. Omul abandoneaza aici raceala intelectuala. Totusi, daca inima decade la un nivel inferior, ea devine locul patimilor care sunt o alipire infinita de lume si de noi insine. Patimile sunt o alipire infiŽnita de lucrurile si persoanele finite. Acesta este motivul pentru care, daca din inima licareste infinitul iubirii, tot din ea licareste si infinitul urii, atunci cand intalneste un obstacol in calea alipirii pacatoase de lucruŽrile pe care le iubeste infinit. Din inima ies gandurile si cuvintele bune, dar si gandurilede lacomie, de ura, inclinatiile ucigase. Chiar si gandurile si cuvintele rele primesc in iniŽma o trasatura de infinitate, desi ele se refera la lucruri finite. Dar aceasta alipire infinita de lucrurile finite nu poate satisface adevaŽrata sete infinita a inimii. Numai intalnirea inimii cu Dumnezeu poate satisface aceasta sete. De aceea, inima trebuie sa fie eliberata de patimi, adica de alipirea fata de lucrurile finite a intregii sale capacitati de infinit.

In intalnirea cu Dumnezeu infinitul este perceput ca o bucurie nesfarsita, ca o lumiŽna. Exprimandu-le prin cuvinte, omul sugeŽreaza aceasta bucurie care depaseste orice limite. Desi inca foarte slab, cuvintele rugaŽciunii lui Iisus exprima acest sentiment de bucurie, de recunostinta si de smerenie inŽfinita. Dar lucrul principal nu e sa rostim cuvinte. Principalul se afla in aceasta expeŽrienta a bucuriei, a recunostintei, a iubirii, a smereniei si chiar a durerii nesfarsite pe care o provoaca pacatul. Cuvintele nu mai forŽmeaza un obiect de reflectie pentru cel care le pronunta. Ele nu se mai interpun intre om si Dumnezeu, ci prin ele omul se adreŽseaza lui Dumnezeu Care este de fata. PreŽzenta lui Dumnezeu copleseste totul.

Acum cuvintele sunt in acelasi timp si pronuntate si depasite. Astfel, cuvintele nu devin fantasme care au propria lor existenta aparenta, ci exprima contactul nemijlocit cu realitatea lui Dumnezeu. Atentia nu se inŽdreapta asupra cuvintelor, ci asupra lui DumŽnezeu. Cuvintele au forma adresarii in moŽdul unui dialog. Dar acest dialog poate fi trait si fara cuvinte.

Din acest motiv calugarul de care va vorŽbeam la inceput spunea ca pe o treapta inaŽintata a rugaciunii se poate renunta chiar si la rugaciunea lui Iisus. Nu trebuie retinut decat continutul. Ne adresam lui Dumnezeu si exprimam prin insasi fiinta noastra lauda adusa lui Dumnezeu, uimirea in fata lui Dumnezeu, recunostinta, smerenia. Aceasta profunda stare emotionala este mai adecvat exprimata de catre intreaga fiinta. Este vorŽba de o expresie dincolo de cuvinte. Este rugaciunea curata, rugaciunea intregii fiinte care manifesta iesirea emotionala in afara lucrurilor, in afara gandurilor, in afara sinei proprii, spre intalnirea cu Dumnezeu. Si in starea de rugaciune aceasta iesire este traita in gradul cel mai intens in inima. In inima intreaga fiinta este proiectata in Dumnezeu cu o iubire nesfarsita.

Parintele Dumitru Staniloae
www.crestinortodox.ro (http://l.facebook.com/l.php?u=http%3A%2F%2Fwww.crestinortodox.ro%2F&h=QAQE-jCDJ&enc=AZOSW3UF9HgNIoDlgMYoFmL-F8eS1mbOSJc8Xlp7WiTrt8pavCDXhBXrULJwp-GTKPREr6MT53la_h-61Yeg3bKq7HU9SHomDIAbBZA4_Qqbeqzlu7sZ8jYfQw6cXBDlF hzvy8DrHphoQ6dLIUd8q9bU&s=1)