PDA

Arată versiune întreagă : Fonduri europene pentru Apicultura 2014



ana_maria
10.03.2014, 21:11
http://bucuresti.agricultorii.ro/pac-2014-2020-apicultorii-vor-fi-considerati-fermieri-activi/


PAC 2014-2020: Apicultorii vor fi considerați fermieri activiAutor: Ovidiu LUPU (http://bucuresti.agricultorii.ro/author/ovidiu-lupu/) la data de: martie 2, 2014
Apicultorii vor fi asimilați crescătorilor de animale și vor putea accesa fonduri europene pentru agricultura ecologică.
„În cadrul discuțiilor avute cu reprezentanții DG AGRI, cu ocazia deplasării la Bruxelles, delegația României a stabilit împreună cu serviciile tehnice ale Comisiei Europene un aspect deosebit de important care îi privește pe crescătorii de albine din România, și anume faptul că aceștia vor fi considerați fermieri activi – în sensul de a primi finanțare din Pilonul II pentru agricultură ecologică. Astfel, aceștia vor fi asimilați crescătorilor de animale și nu vor fi excluși din lista fermierilor activi, suprafața acoperită fiind raza de acțiune a stupului”, se arată într-un document remis de Ministerul Agriculturii (MADR).
Acest aspect este deosebit de important, dacă ținem cont de faptul că bugetul alocat apicultorilor prin Programul National Apicol 2014-2016 a fost redus cu aproape 60%, până la 6,68 milioane de euro, jumătate din sumă fiind asigurată prin fonduri europene.
Din datele Asociației Crescătorilor de Albine (ACA), în România există 1,3 milioane de familii de albine, deținute de circa 30-35.000 de apicultori.
În data de 17 februarie 2014, o delegație a Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale condusă de secretarul de stat George Octavian Turtoi a participat la Bruxelles la Consiliul Uniunii Europene – Agricultură și Pescuit. În marja evenimentului au avut loc o serie de întâlniri cu reprezentanții Direcției Generale de Agricultură și Dezvoltare Rurală (DG AGRI) și ai Direcției Generale pentru Sănătatea Consumatorilor (DG SANCO) pe anumite subiecte de interes pentru România, cum este și cel privind asimilarea apicultorilor crescătorilor de animale, fapt care le va permite să acceseze fonduri europene pentru agricultura ecologică.