PDA

Arată versiune întreagă : Pelerinaj la Prislop la Sfantul Arsenie Boca



Adrian Pop
22.11.2013, 09:29
1/21 Oamenii au venit în număr mare la mormântul duhovnicului.

FOTO: D.G. ADEVĂRUL. În ciuda ploii şi a vremii posomorâte, mii de pelerini au venit în această dimineaţă la Prislop, pentru a sărbători 103 ani de la naşterea duhovnicului Arsenie Boca. Locul de veci al fostului stareţ al mănăstirii a devenit un loc de pelerinaj pentru creştinii din întreaga ţară. Ştiri pe aceeaşi temă FOTO Tainele casei de pe munte a părintelui Arsenie Boca FOTO Mănăstirea „Sfântului Ardealului“: cum a ajuns Prislopul unul din... FOTO Povestea celei mai vechi biserici de piatră din ţară: Biserica De... Ploaia n-a contenit în această dimineaţă, dar nu a stricat cu nimic liniştea pelerinilor la Prislop. Mii de oameni au venit la mînăstirea unde a fost îmnmormântat unul dintre cei mai iubiţi duhovnici ai ortodoxiei româneşti. Aleea care leagă biserica mănăstirii Prislop de locul de veci al părintelui Arsenie Boca a fost ocupată de la primele ore ale dimineţii de pelerinii care au aşteptat în rând, mulţi pentru cel puţin o oră, să se roage la mormântul acestuia. Oamenii au adus flori şi au aprins candele la locul de veci al părintelui Arsenia Boca. S-au rugat şi au primit binecuvântarea unui preotului care i-a întâmpinat în faţa troiţiei. „Am venit special în această zi de sărbătoare, când se împlinesc 103 ani de la naşterea duhovnicului Arsenie Boca, pentru a mă ruga în faţa mormântului său. Ştiam că va fi foarte multă lume şi am văzut că vremea nu a ţinut cu noi, însă după zecile minute de aşteptare şi drumul aproape istovitor până la mănăstire m-am simţit eliberată”, a spus Aurelia, o vârstnică venită în pelerinaj la Prislop, din Arad. Foto FOTO Prislop, Arsenie Boca, 29 septembrie 2013 „M-am rugat pentru sănătatea familiei mele şi pentru sănătatea mea. La mormântul părintelui Arsenie Boca, rugăciunile te ajută mai mult decât medicamentele”, afirmă o altă vârstnică, venită azi la mănăstire. Un ochi de apă în care se scurge un izvor a fost acoperit de pelerini cu bancnote. Oamenii pun bani în apă, sperând că gestul lor le va purta noroc, dar şi în semn de recunoştiinţă, după ce iau apa binecuvântată de preoţi. Un simbol al ortodoxiei Arsenie Boca s-a născut în 29 septembrie 1910 în comuna hunedorană Vaţa de Sus. A slujit la mănăstirea Prislop şi la mănăstirea Brâncoveanu din Munţii Făgăraş şi a fost unul dintre martirii închisorilor din regimul comunist. După moartea sa, în 1989, Mănăstirea Prislop, unde a fost înmormântat, a devenit un loc de pelerinaj pentru creştinii din toate zonele ţării. Sărbătoare a fost duminică şi la casa din munţii Bradului, unde s-a născut Arsenie Boca. Vatra părintească a duhovnicului a rămas mai puţin cunoscută pelerinilor care ajung, de obicei, la Prislop. Se află tocmai în cealaltă parte a judeţului Hunedoara, la capătul unui drum ce urcă pe munte, până deasupra norilor, din satul hunedorean Vaţa de Sus.

Citeste mai mult: adev.ro/mtw45j

http://adevarul.ro/assets/adevarul.ro/MRImage/2013/09/29/524830a5c7b855ff56dbd3d9/646x404.jpg

http://adevarul.ro/assets/adevarul.ro/MRImage/2013/09/29/52483044c7b855ff56dbd10b/646x404.jpg

http://adevarul.ro/assets/adevarul.ro/MRImage/2013/09/29/52483046c7b855ff56dbd115/646x404.jpg

http://adevarul.ro/assets/adevarul.ro/MRImage/2013/09/29/5248303ec7b855ff56dbd0fa/646x404.jpg

http://adevarul.ro/assets/adevarul.ro/MRImage/2013/09/29/52483076c7b855ff56dbd305/646x404.jpg

http://adevarul.ro/assets/adevarul.ro/MRImage/2013/09/29/5248307ac7b855ff56dbd30b/646x404.jpg

http://adevarul.ro/assets/adevarul.ro/MRImage/2013/09/29/524830a3c7b855ff56dbd3cb/646x404.jpg

http://adevarul.ro/assets/adevarul.ro/MRImage/2013/09/29/524830abc7b855ff56dbd3ec/646x404.jpg

http://adevarul.ro/assets/adevarul.ro/MRImage/2013/09/29/52483112c7b855ff56dbd5de/646x404.jpg

http://adevarul.ro/assets/adevarul.ro/MRImage/2013/09/29/52483114c7b855ff56dbd5f3/646x404.jpg

Adrian Pop
22.11.2013, 09:40
Există o zi aparte de sfârşit de noiembrie, când Tara Hategului se trezeşte Arsenie Boca - Omul Lui Dumnezeu (https://www.facebook.com/pages/Arsenie-Boca-Omul-Lui-Dumnezeu/440022839375170?ref=stream) a distribuit o fotografie (https://www.facebook.com/photo.php?fbid=378418372303550&set=a.112449988900391.24914.100004061720332&type=1) postată de Iulian Balan (https://www.facebook.com/iulian.balan.796).

https://fbcdn-sphotos-h-a.akamaihd.net/hphotos-ak-ash4/p320x320/1476067_378418372303550_495399658_n.jpg
(https://www.facebook.com/photo.php?fbid=378418372303550&set=a.112449988900391.24914.100004061720332&type=1&ref=nf)
(https://www.facebook.com/photo.php?fbid=378418372303550&set=a.112449988900391.24914.100004061720332&type=1&ref=nf)
Există o zi aparte de sfârşit de noiembrie, când Tara Hategului se trezeşte mai devreme ca de obicei, în tânguirea unor clopote ce cheamă parcă toată suflarea Ardealului la parastasul părintelui Arsenie Boca. Există o zi anume în an, când toate drumurile Hategului se aştern grăbite spre Prislop, umplându-se de o mare nesfârşită de oameni şi flori. Pe 28 noiembrie, la Prislop, florile sunt biletul de intrare în mănăstire şi semnul de recunoaştere între pelerini. Pe 28 noiembrie, irişii imperiali, dăliile galbene şi craciunitele împrejmuiesc mormântul părintelui, ca un acoperământ de lacrimi multicolore - acoperământ delicat şi plin de scânteieri tomnatice, aşa cum era odată chipul transfigurat în rugăciune al celui numit încă din timpul vieţii "sfânt" şi "duhovnic al Ardealului" - părintele Arsenie Boca.

În genunchi, pe coasta abruptă

E greu de spus ce anume cauta şi aşteaptă pelerinii de la cuviosul Arsenie Boca. Oricum, nu curiozitatea îi îndeamnă să facă atâta amar de drum şi să urce, aproape în genunchi, coasta abruptă din spatele bisericii. La Prislop, oamenii vin să mulţumească pentru toate câte li s-au împlinit, dau slava şi mărturie sau se roagă, se tânguie şi, într-un târziu, pleacă, lăsându-şi solemn toate grijile lor în poala părintelui.
Mereu acoperit cu flori ce nu se ofilesc niciodată, nici măcar iarna, mormântul e stropit în permanenţă de lacrimile credincioşilor, care se trezesc plângând fără motiv, de îndată ce se ating de crucea simplă din lemn a Cuviosului. "E darul părintelui. Darul pocăinţei", spun cei care l-au cunoscut îndeaproape sau l-au întâlnit în duh, aşa cum i s-a întâmplat, de curând, pelerinului Ioan Iosif, un om între două vârste, firav şi blând ca un copil, căruia Cuviosul Arsenie i-a schimbat cursul vieţii, turnându-i în suflet "dulceaţa florilor de salcâm" şi, în minte, îndemnul poruncitor de a cinsti iradierea spirituală a Prislopului.
Da, părintele e viu şi lucrător. La Prislop, oamenii nu vin să se închine la o amintire, la un abur, la o urmă de oase. Ordonaţi într-un "şir al tăcerii", de-o parte şi de alta a cimitirului monahal, unii se roagă sau citesc un acatist, iar alţii stau mai retraşi şi retrăiesc ziua înmormântării părintelui, când a apărut o cruce de stele pe cer, deşi era miezul zilei; când, în aceeaşi zi, o fată credincioasă şi grav bolnavă, de scleroza în placi, s-a ridicat din scaunul ei cu rotile şi a plecat pe picioare acasă sau când un copil atins de leucemie, care acum revine mereu la Prislop, cerând să fie dus să-l mai vadă o dată pe "tata Boca", s-a vindecat numai atingându-se de racla.
În 24 de ani, nu s-au schimbat prea multe.Mai trăiesc cei care l-au cunoscut şi i-au simţit palma aşternută a binecuvântare pe cap. Mai trăiesc şi cei care au văzut pe fata părintelui o lacrimă ce nu s-a şters niciodată, nici măcar pe ultima fotografie făcută înainte de a se închide coşciugul. Trăieşte bătrânul părinte Nicodim, pe care cuviosul l-a pus să bată patru pocimpi (ţăruşi) în dealul mănăstirii, spunând clar şi poruncitor: "Pe mine aici mă veţi îngropa". Trăieşte şi azi domnul Vâlcea, care a migălit crucea de tei a părintelui, după ce acesta i-a poruncit să scrie pe ea anul morţii: "1989... Nici un ceas mai mult". Mai trăieşte chiar şi Nelu Bâca, lucrătorul care a zidit cu cărămidă mormântul şi care în ziua îngropăciunii a văzut cum a venit o cruce albă, în dreptul clopotniţei. "Şi când a venit crucea, a venit alături şi un nor mare şi negru. Am văzut eu asta. Şi s-a dus norul să prăvălească crucea albă, dar nu a prăvălit-o, căci a venit un alt nor cu altă viteză şi s-a nimicit norul negru şi crucea albă s-a dus către miazăzi. În ast timp, din chilia părintelui a apărut semnul unei cruci în formă de X, cum e crucea Sfântului Andrei, de un argint auriu, ce strălucea ca soarele, dar dacă el mi-a şoptit în cuget să nu o arăt, nu am arătat-o la nimeni. Eu însă am văzut-o şi asta nu pot s-o uit niciodată".
Înconjurat de brazi argintii şi invadat de toate florile pământului, cimitirul se transforma de 28 noiembrie într-o a doua biserică a Prislopului. Puse într-o ordine perfectă, ca nişte candele aliniate la picioarele Mântuitorului, crucile şi numele măicuţelor de pe ele răsuna ca o litanie, ca un poem tăcut: Miriami, Paisia, Heruvima. Alături, îngropat în cale precum sfinţii, străjuieşte lemnul crucii pe care stă scris simplu şi cuprinzător: "Arsenie ieromonah". Poate că pe moment nu-ţi dai seama. Mai durează ceva până să înţelegi că liniştea locului e chiar liniştea părintelui, bucuria şi tihna lui. Alungat din mănăstire, despuiat de straiele preoţeşti, hulit şi spionat la fiecare pas, vreme de patru decenii, părintele şi-a împlinit dorul cel mai adânc. S-a întors pentru ultima oară acasă, în raiul de la Prislop, lăsând testamentar şi profetic, în desăvârşita lui smerenie, ca nimeni să nu se atingă de osemintele lui, "până la a doua venire a lui Hristos". Bătrânul monah Nicodim de la Prislop considera cuvintele părintelui drept porunca de a nu fi canonizat, dar poate că se înşeală. E suficient să vezi procesiunea pelerinilor la parastasul celor 23 de ani de la Prislop, ca să-ţi dai seama că aceasta canonizare oficială a părintelui nu mai are nici o importanţă, câtă vreme aşa cum spunea Prea Sfinţitul Daniil: "La Prislop şi în tot locul, simţi ca mâinile lui stau mereu asupra noastră, cuvintele lui asupra cuvintelor noastre, lucrarea lui asupra lucrării noastre".

Sorin Preda
(text preluat din revista Formula AS)



Îmi place (https://www.facebook.com/?sk=nf#) · · Distribuie (https://www.facebook.com/ajax/sharer/?s=99&appid=2309869772&p%5B0%5D=440022839375170&p%5B1%5D=668488999861885&profile_id=100002378853251&share_source_type=unknown)

Adrian Pop
22.11.2013, 09:46
Vatra părintească a duhovnicului a rămas mai puţin cunoscută pelerinilor care ajung, de obicei, la Prislop. Se află tocmai în cealaltă parte a judeţului Hunedoara, la capătul unui drum ce urcă pe munte, până deasupra norilor, din satul hunedorean Vaţa de Sus.

Citeste mai mult: adev.ro/mtw45j

Adrian Pop
22.11.2013, 09:54
În fiecare zi, în apropierea Sărbătorilor de Paşte, mii de oameni trec pragul mănăstirii Prislop. Pelerinii din întreaga ţară încep să ajungă o dată cu răsăritul soarelui. Vin pentru a se lăsa cuprinşi de atmosfera de sărbătoare şi linişte, pentru a depune flori şi a se ruga la mormântul părintelui Arsenie Boca, cel supranumit "Sfântul Ardealului". Ştiri pe aceeaşi temă Arsenie Boca, omul lui Iisus, cel care a dus o lumânare aprinsă prin ... FOTO Povestea celei mai vechi biserici de piatră din ţară: Biserica De... FOTO Poveste tristă de Paşte: ultimii cinci creştini din Gialacuta şi ... Mulţi dintre cei care ajung aici păstrează credinţa că suferinţele lor vor dispărea sau îşi vor găsi liniştea datorită preotului Arsenie Boca, de numele căruia este legată istoria Mănăstirii Prislop. "La Prislop vin pelerini din întreaga ţară pentru a se ruga la mormântul părintelui şi pentru că ştiu de minunile acestuia, şi au credinţa că vor fi ajutaţi dacă ajung aici“, explică preotul Gabriel Miricescu. Povestea unei ultime spovedanii la părintele Arsenie Boca Anişoara Crăciun (83 de ani) l-a cunoscut pe preotul Arsenie Boca în anii 1950, când părintele era stareţ al Mănăstirii Prislop, iar calvarul persecuţiilor din regimul comunist începea să se răsfrângă asupra lui. De atunci, preotul Arsenie Boca i-a fost duhovnic femeii, iar ceea ce a marcat-o cel mai mult pe aceasta a fost harul părintelui. Anişoara Crăciun a rămas cu o amintire impresionantă despre părintele Arsenie Boca. L-a întâlnit pentru ultima dată la Prislop, în vremea postului Paştelui din 1989, în anul în care preotul a decedat. Femeia venise să se spovedească şi nu ştia că părintele se află acolo. Maicile din Prislop au înştiinţat-o de prezenţa duhovnicului, care însă nu mai purta hainele preoţeşti şi avea barba rasă. Era urmărit şi hărţuit permanent de Securitate. Locul unde timpul pare că s-a oprit „Maicile mi-au spus ca, atunci când o să îl văd, să aplec capul, iar dacă el va ridica mâna dreaptă, înseamnă că poate sta cu mine pentru a îmi asculta spovedania. L-am întâlnit şi mi-a făcut semnul. Câteva minute mai târziu ne-am aşezat pe una din băncile din faţa bisericii şi am vorbit. Era ora douăsprezece, mă uitasem la ceas. De emoţii, nici nu mai ştiam ce să vorbesc. Apoi, mi-a spus că el se va retrage în chilie şi ne-am luat rămas bun, dar mi s-a părut totul ciudat. Parcă trecuseră doar câteva minute în care am vorbit şi mă miram că a stat atât de puţin cu mine, deşi nu îl mai văzusem de ani buni. Însă când m-am uitat la ceas, am văzut că trecuseră aproape trei ore, pe nesimţite“, îşi aminteşte Anişoara.

Citeste mai mult: adev.ro/mm9tku (http://adev.ro/mm9tku)

http://adevarul.ro/assets/adevarul.ro/MRImage/2013/05/04/5184eb80053c7dd83f702d4b/646x404.jpg

http://adevarul.ro/assets/adevarul.ro/MRImage/2013/05/04/5184eb45053c7dd83f702c87/646x404.jpg

http://adevarul.ro/assets/adevarul.ro/MRImage/2013/05/04/5184eb57053c7dd83f702cbb/646x404.jpg

http://adevarul.ro/assets/adevarul.ro/MRImage/2013/05/04/5184eb60053c7dd83f702cdd/646x404.jpg

http://adevarul.ro/assets/adevarul.ro/MRImage/2013/05/04/5184eb6b053c7dd83f702cfd/646x404.jpg

http://adevarul.ro/assets/adevarul.ro/MRImage/2013/05/04/5184eb6c053c7dd83f702d02/646x404.jpg

http://adevarul.ro/assets/adevarul.ro/MRImage/2013/05/04/5184eb75053c7dd83f702d20/646x404.jpg

http://adevarul.ro/assets/adevarul.ro/MRImage/2013/05/04/5184eb7c053c7dd83f702d38/646x404.jpg

Adrian Pop
22.11.2013, 09:54
Mulţi dintre cei care ajung aici păstrează credinţa că suferinţele lor vor dispărea sau îşi vor găsi liniştea datorită preotului Arsenie Boca, de numele căruia este legată istoria Mănăstirii Prislop.

"La Prislop vin pelerini din întreaga ţară pentru a se ruga la mormântul părintelui şi pentru că ştiu de minunile acestuia, şi au credinţa că vor fi ajutaţi dacă ajung aici“,

explică preotul Gabriel Miricescu. Povestea unei ultime spovedanii la părintele Arsenie Boca Anişoara Crăciun (83 de ani) l-a cunoscut pe preotul Arsenie Boca în anii 1950, când părintele era stareţ al Mănăstirii Prislop, iar calvarul persecuţiilor din regimul comunist începea să se răsfrângă asupra lui.

De atunci, preotul Arsenie Boca i-a fost duhovnic femeii, iar ceea ce a marcat-o cel mai mult pe aceasta a fost harul părintelui. Anişoara Crăciun a rămas cu o amintire impresionantă despre părintele Arsenie Boca. L-a întâlnit pentru ultima dată la Prislop, în vremea postului Paştelui din 1989, în anul în care preotul a decedat. Femeia venise să se spovedească şi nu ştia că părintele se află acolo. Maicile din Prislop au înştiinţat-o de prezenţa duhovnicului, care însă nu mai purta hainele preoţeşti şi avea barba rasă. Era urmărit şi hărţuit permanent de Securitate. Locul unde timpul pare că s-a oprit „Maicile mi-au spus ca, atunci când o să îl văd, să aplec capul, iar dacă el va ridica mâna dreaptă, înseamnă că poate sta cu mine pentru a îmi asculta spovedania. L-am întâlnit şi mi-a făcut semnul. Câteva minute mai târziu ne-am aşezat pe una din băncile din faţa bisericii şi am vorbit. Era ora douăsprezece, mă uitasem la ceas. De emoţii, nici nu mai ştiam ce să vorbesc. Apoi, mi-a spus că el se va retrage în chilie şi ne-am luat rămas bun, dar mi s-a părut totul ciudat. Parcă trecuseră doar câteva minute în care am vorbit şi mă miram că a stat atât de puţin cu mine, deşi nu îl mai văzusem de ani buni. Însă când m-am uitat la ceas, am văzut că trecuseră aproape trei ore, pe nesimţite“, îşi aminteşte Anişoara.

Citeste mai mult: adev.ro/mm9tku (http://adev.ro/mm9tku)

Adrian Pop
27.11.2013, 16:31
Manastirea Prislop (https://www.facebook.com/pages/Manastirea-Prislop/103474366398525)
Mormantul Parintelui Arsenie Boca sambata 23 noiembrie 2013.
https://fbcdn-sphotos-d-a.akamaihd.net/hphotos-ak-prn2/p75x225/1395114_564110177001606_2123124657_n.jpg
(https://www.facebook.com/photo.php?fbid=564110177001606&set=a.103483256397636.7552.103474366398525&type=1)

Îmi place (https://www.facebook.com/#) · · Distribuie (https://www.facebook.com/ajax/sharer/?s=2&appid=2305272732&p%5B0%5D=103474366398525&p%5B1%5D=1073743232&share_source_type=unknown)

Adrian Pop
27.11.2013, 21:43
Manastirea Prislop (https://www.facebook.com/pages/Manastirea-Prislop/103474366398525?ref=stream) a adăugat 12 fotografii noi la albumul Mănăstirea „Sfântului Ardealului“ Prislop. (https://www.facebook.com/media/set/?set=a.564284070317550.1073741844.103474366398525&type=1) — la Manastirea Prislop (https://www.facebook.com/pages/Manastirea-Prislop/168960823163118?ref=stream).

În fiecare zi, mii de oameni trec pragul mănăstirii Prislop. Pelerinii din întreaga ţară încep
să ajungă o dată cu răsăritul soarelui. Vin pentru a se lăsa cuprinşi de atmosfera de sărbătoare şi linişte, pentru a depune flori şi a se ruga la mormântul părintelui Arsenie Boca, cel supranumit "Sfântul Ardealului".Mulţi dintre cei care ajung aici păstrează credinţa că suferinţele lor vor dispărea sau îşi vor găsi liniştea datorită preotului Arsenie Boca, de numele căruia este legată istoria Mănăstirii Prislop. "La Prislop vin pelerini din întreaga ţară pentru a se ruga la mormântul părintelui şi pentru că ştiu de minunile acestuia, şi au credinţa că vor fi ajutaţi dacă ajung aici“,

Si nu uitati ca Mănăstirea „Sfântului Ardealului“ Prislopul a ajuns unul dintre cele mai iubite locuri din Transilvania si datorita voua,prieteni dragi ai acestei pagini.

Va multumim.

https://fbcdn-sphotos-e-a.akamaihd.net/hphotos-ak-prn2/p130x130/1471330_564284073650883_201848164_n.jpg
(https://www.facebook.com/photo.php?fbid=564284073650883&set=ms.564284073650883.564284076984216.56428408365 0882.564284116984212.564284123650878.5642841436508 76.564284166984207.564284180317539.564284193650871 .564284213650869.564284223650868.564284246984199.b ps.a.564284070317550.1073741844.103474366398525&type=1)
(https://www.facebook.com/photo.php?fbid=564284073650883&set=ms.564284073650883.564284076984216.56428408365 0882.564284116984212.564284123650878.5642841436508 76.564284166984207.564284180317539.564284193650871 .564284213650869.564284223650868.564284246984199.b ps.a.564284070317550.1073741844.103474366398525&type=1)
https://fbcdn-sphotos-g-a.akamaihd.net/hphotos-ak-frc3/p130x130/1479544_564284076984216_1401786435_n.jpg
(https://www.facebook.com/photo.php?fbid=564284076984216&set=ms.564284073650883.564284076984216.56428408365 0882.564284116984212.564284123650878.5642841436508 76.564284166984207.564284180317539.564284193650871 .564284213650869.564284223650868.564284246984199.b ps.a.564284070317550.1073741844.103474366398525&type=1)
(https://www.facebook.com/photo.php?fbid=564284076984216&set=ms.564284073650883.564284076984216.56428408365 0882.564284116984212.564284123650878.5642841436508 76.564284166984207.564284180317539.564284193650871 .564284213650869.564284223650868.564284246984199.b ps.a.564284070317550.1073741844.103474366398525&type=1)
https://fbcdn-sphotos-a-a.akamaihd.net/hphotos-ak-ash3/p130x130/1476309_564284083650882_118559031_n.jpg
(https://www.facebook.com/photo.php?fbid=564284083650882&set=ms.564284073650883.564284076984216.56428408365 0882.564284116984212.564284123650878.5642841436508 76.564284166984207.564284180317539.564284193650871 .564284213650869.564284223650868.564284246984199.b ps.a.564284070317550.1073741844.103474366398525&type=1)
(https://www.facebook.com/photo.php?fbid=564284083650882&set=ms.564284073650883.564284076984216.56428408365 0882.564284116984212.564284123650878.5642841436508 76.564284166984207.564284180317539.564284193650871 .564284213650869.564284223650868.564284246984199.b ps.a.564284070317550.1073741844.103474366398525&type=1)
https://fbcdn-sphotos-d-a.akamaihd.net/hphotos-ak-prn2/p130x130/1453446_564284116984212_1617169108_n.jpg
(https://www.facebook.com/photo.php?fbid=564284116984212&set=ms.564284073650883.564284076984216.56428408365 0882.564284116984212.564284123650878.5642841436508 76.564284166984207.564284180317539.564284193650871 .564284213650869.564284223650868.564284246984199.b ps.a.564284070317550.1073741844.103474366398525&type=1)
(https://www.facebook.com/photo.php?fbid=564284116984212&set=ms.564284073650883.564284076984216.56428408365 0882.564284116984212.564284123650878.5642841436508 76.564284166984207.564284180317539.564284193650871 .564284213650869.564284223650868.564284246984199.b ps.a.564284070317550.1073741844.103474366398525&type=1)
https://fbcdn-sphotos-f-a.akamaihd.net/hphotos-ak-ash4/p130x130/1461055_564284123650878_482528771_n.jpg
(https://www.facebook.com/photo.php?fbid=564284123650878&set=ms.564284073650883.564284076984216.56428408365 0882.564284116984212.564284123650878.5642841436508 76.564284166984207.564284180317539.564284193650871 .564284213650869.564284223650868.564284246984199.b ps.a.564284070317550.1073741844.103474366398525&type=1)
(https://www.facebook.com/photo.php?fbid=564284123650878&set=ms.564284073650883.564284076984216.56428408365 0882.564284116984212.564284123650878.5642841436508 76.564284166984207.564284180317539.564284193650871 .564284213650869.564284223650868.564284246984199.b ps.a.564284070317550.1073741844.103474366398525&type=1)
https://fbcdn-sphotos-h-a.akamaihd.net/hphotos-ak-frc1/p130x130/733853_564284143650876_447214030_n.jpg
(https://www.facebook.com/photo.php?fbid=564284143650876&set=ms.564284073650883.564284076984216.56428408365 0882.564284116984212.564284123650878.5642841436508 76.564284166984207.564284180317539.564284193650871 .564284213650869.564284223650868.564284246984199.b ps.a.564284070317550.1073741844.103474366398525&type=1)
(https://www.facebook.com/photo.php?fbid=564284143650876&set=ms.564284073650883.564284076984216.56428408365 0882.564284116984212.564284123650878.5642841436508 76.564284166984207.564284180317539.564284193650871 .564284213650869.564284223650868.564284246984199.b ps.a.564284070317550.1073741844.103474366398525&type=1)
https://fbcdn-sphotos-b-a.akamaihd.net/hphotos-ak-prn2/p130x130/1459139_564284166984207_1360494025_n.jpg
(https://www.facebook.com/photo.php?fbid=564284166984207&set=ms.564284073650883.564284076984216.56428408365 0882.564284116984212.564284123650878.5642841436508 76.564284166984207.564284180317539.564284193650871 .564284213650869.564284223650868.564284246984199.b ps.a.564284070317550.1073741844.103474366398525&type=1)
(https://www.facebook.com/photo.php?fbid=564284166984207&set=ms.564284073650883.564284076984216.56428408365 0882.564284116984212.564284123650878.5642841436508 76.564284166984207.564284180317539.564284193650871 .564284213650869.564284223650868.564284246984199.b ps.a.564284070317550.1073741844.103474366398525&type=1)
https://fbcdn-sphotos-a-a.akamaihd.net/hphotos-ak-ash3/p130x130/936529_564284180317539_789080230_n.jpg
(https://www.facebook.com/photo.php?fbid=564284180317539&set=ms.564284073650883.564284076984216.56428408365 0882.564284116984212.564284123650878.5642841436508 76.564284166984207.564284180317539.564284193650871 .564284213650869.564284223650868.564284246984199.b ps.a.564284070317550.1073741844.103474366398525&type=1)
(https://www.facebook.com/photo.php?fbid=564284180317539&set=ms.564284073650883.564284076984216.56428408365 0882.564284116984212.564284123650878.5642841436508 76.564284166984207.564284180317539.564284193650871 .564284213650869.564284223650868.564284246984199.b ps.a.564284070317550.1073741844.103474366398525&type=1)
https://fbcdn-sphotos-g-a.akamaihd.net/hphotos-ak-ash3/p130x130/1458577_564284193650871_443745189_n.jpg
(https://www.facebook.com/photo.php?fbid=564284193650871&set=ms.564284073650883.564284076984216.56428408365 0882.564284116984212.564284123650878.5642841436508 76.564284166984207.564284180317539.564284193650871 .564284213650869.564284223650868.564284246984199.b ps.a.564284070317550.1073741844.103474366398525&type=1)
(https://www.facebook.com/photo.php?fbid=564284193650871&set=ms.564284073650883.564284076984216.56428408365 0882.564284116984212.564284123650878.5642841436508 76.564284166984207.564284180317539.564284193650871 .564284213650869.564284223650868.564284246984199.b ps.a.564284070317550.1073741844.103474366398525&type=1)


Îmi place (https://www.facebook.com/#) · · Distribuie (https://www.facebook.com/ajax/sharer/?s=3&appid=2305272732&p%5B0%5D=103474366398525&p%5B1%5D=564284070317550&share_source_type=unknown) · 6061313 (https://www.facebook.com/media/set/?set=a.564284070317550.1073741844.103474366398525&type=1) · acum 20 minute în Hateg (https://www.facebook.com/pages/Hateg/108110349222890) ·

Adrian Pop
27.11.2013, 21:52
Manastirea Prislop (https://www.facebook.com/pages/Manastirea-Prislop/103474366398525?ref=stream)

Peste 15.000 de pelerini aşteptaţi la Prislop, la 24 de ani de la moartea părintelui Arsenie Boca.


Peste 15.000 de pelerini sunt aşteptaţi, joi, la Mănăstirea Prislop din judeţul Hunedoara, pentru a participa la manifestările religioase prilejuite de împlinirea a 24 de ani de la moartea părintelui Arsenie Boca, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi (IJJ) Hunedoara, căpitanul Nicolae Răducu, peste 90 de jandarmi, poliţişti şi pompieri vor asigura măsurile de ordine şi siguranţă publică începând de miercuri după-amiază şi până joi seară, la manifestările religioase de la Mănăstirea Prislop, prilejuite de împlinirea a 24 de ani de la trecerea în nefiinţă a părintelui Arsenie Boca, în 28 noiembrie 1989.

"Măsurile adoptate de jandarmi, alături de poliţişti şi reprezentanţii ISU Hunedoara, vor viza asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă pentru toţi credincioşii care vor sosi la Sfânta Mănăstire Prislop. Ne aşteptăm la peste 15.000 de pelerini, iar unii dintre ei, care vin în pelerinaje organizate de biserici, şi-au anunţat deja sosirea în zonă începând de miercuri seară", a declarat corespondentului MEDIAFAX căpitanul Nicolae Răducu.

Pe drumul de acces către Mănăstirea Prislop vor acţiona pentru fluidizarea circulaţiei mai multe echipaje ale Poliţiei Rutiere, iar poliţiştii le recomandă şoferilor să respecte indicaţiile agenţilor de circulaţie şi să parcheze autovehiculele în afara părţii carosabile pentru a nu bloca şoseaua.

"În incinta mănăstirii, jandarmii vor asigura ordinea publică pe timpul slujbei religioase şi vor realiza dispozitive de îndrumare a credincioşilor pe timpul pelerinajului la mormântul părintelui Arsenie Boca. În acest sens, jandarmii le recomandă participanţilor la această manifestare religioasă să respecte precizările organizatorilor şi forţelor de ordine. În cazul în care observă producerea unor fapte antisociale, cetăţenii se pot adresa direct jandarmilor şi poliţiştilor aflaţi în dispozitivele de ordine publică sau pot solicita sprijin la numărul unic pentru apeluri de urgenţă 112. La această manifestare religioasă, alături de jandarmii hunedoreni vor fi în misiune şi efective ale Grupării de Jandarmi Mobile Timişoara", se arată într-un comunicat de presă transmis, miercuri, de IJJ Hunedoara.

Joi se împlinesc 24 de ani de la moartea părintelui Arsenie Boca, fost stareţ al Mănăstirii Prislop. Pentru convingerile sale, preotul, născut în 1910, a fost arestat, torturat de fosta Securitate şi apoi alungat de la mănăstire în timpul regimului comunist. Chiar dacă nu a fost canonizat de Biserica Ortodoxă Română, romanii îl consideră "sfântul neîncoronat al Ardealului".

sursa. gandul.info


https://fbcdn-sphotos-f-a.akamaihd.net/hphotos-ak-prn2/p240x240/1483255_564112573668033_971607692_n.jpg
(https://www.facebook.com/photo.php?fbid=564112573668033&set=a.103483256397636.7552.103474366398525&type=1)
(https://www.facebook.com/photo.php?fbid=564112573668033&set=a.103483256397636.7552.103474366398525&type=1)

Îmi place (https://www.facebook.com/#) · · Distribuie (https://www.facebook.com/ajax/sharer/?s=2&appid=2305272732&p%5B0%5D=103474366398525&p%5B1%5D=1073743233&share_source_type=unknown) ·

Adrian Pop
27.11.2013, 22:12
Marta Simeon (https://www.facebook.com/marta.simeon) şi Crestin Ortodox (https://www.facebook.com/CrestinOrtodox?ref=stream) au distribuit un link (http://www.facebook.com/l.php?u=http%3A%2F%2Fwww.crestinortodox.ro%2Frelig ie%2Fmormantul-parintelui-arsenie-boca-prislop-137311.html&h=QAQEgeYJb&s=1).
https://fbexternal-a.akamaihd.net/safe_image.php?d=AQC61eH5aRZV4Jmo&w=398&h=208&url=http%3A%2F%2Fwww.crestinortodox.ro%2Ffiles%2Fi mage%2Fdiverse%2520-%2520poze%2Fmormant%2520-%2520prislo%2Fmormantul-parintelui-arsenie-boca-6.jpg&cfs=1&upscale
(http://www.crestinortodox.ro/religie/mormantul-parintelui-arsenie-boca-prislop-137311.html)Mormantul Parintelui Arsenie Boca - Prislop
crestinortodox.ro
Mormantul Parintelui Arsenie Boca se afla in odihnitorul cimitir de la Manastirea Prislop, localitatea Silvasu de Sus, judetul Hunedoara. Acest loc de pelerinaj, le depaseste cu

(http://www.crestinortodox.ro/religie/mormantul-parintelui-arsenie-boca-prislop-137311.html)

Adrian Pop
27.11.2013, 22:13
Mormantul Parintelui Arsenie Boca - Prislop http://str1.crestin-ortodox.ro/foto/1374/137311_mormantul-parintelui-arsenie-boca_w180.jpg Mareste imaginea. (http://str.crestin-ortodox.ro/foto/1374/137311_mormantul-parintelui-arsenie-boca.jpg)
Mormantul Parintelui Arsenie Boca se afla in odihnitorul cimitir de la Manastirea Prislop (http://www.crestinortodox.ro/biserici-manastiri/manastirea-prislop-67979.html), localitatea Silvasu de Sus, judetul Hunedoara. Acest loc de pelerinaj, le depaseste cu mult pe toate celelalte care stau in legatura cu parintele Arsenie Boca, duhovnicul cu viata sfanta al romanilor, precum: Manastirea Brancoveanu (http://www.crestinortodox.ro/biserici-manastiri/manastirea-brancoveanu-sambata-sus-67949.html), din Sambata de Sus; Manastirea Sinaia (http://www.crestinortodox.ro/biserici-manastiri/manastirea-sinaia-biserica-mare-96811.html); Izvorul parintelui Arsenie Boca (http://www.crestinortodox.ro/diverse/izvorul-parintelui-arsenie-boca-120074.html); Chilia parintelui Arsenie Boca (http://www.crestinortodox.ro/diverse/chilia-parintelui-arsenie-boca-87576.html); Biserica din Draganescu (http://www.crestinortodox.ro/biserici-manastiri/biserica-draganescu-95957.html). Manastirea Prislop a fost ridicata in a doua jumatate a secolului al XIV-lea, de catre Sfantul Nicodim cel Sfintit, ctitorul manastirilor Tismana si Vodita. Parintele Arsenie Boca este considerat drept al treilea ctitor al Manastirii Prislop, vreme de 41 de ani el pastrand stranse legaturi cu acest loc, fiind staret, duhovnic si zugrav de icoane. Mormantul Parintelui Arsenie Boca - Prislop Mormantul parintelui Arsenie Boca se afla in cimitirul Manastirii Prislop, la mica distanta de pestera Sfantului Ioan de la Prislop. La mormant, linistea cuprinde toate. Lumea este foarte multa, insa nu vorbeste aproape deloc. Fiecare parca incearca sa simta si sa auda ceva din duhul parintelui Arsenie, mare duhovnic, purtator de mari daruri duhovnicesti. Oare cine nu a auzit despre minunatele cuvinte ale parintelui, despre minunile savarsite la mormantul sau, ori despre viata lui duhovniceasca ?!
http://www.crestinortodox.ro/files/image/diverse%20-%20poze/mormant%20-%20prislo/mormantul-parintelui-arsenie-boca-1.jpg Parintele Arsenie Boca (http://www.crestinortodox.ro/sfaturi-duhovnicesti/parintele-arsenie-boca-despre-post-68413.html) s-a nascut in localitatea Vata de Sus, in judetul Hunedoara, la data de 29 septebrie 1910. Parintii acestuia, Iosif si Cristina, l-au botezat cu numele de Zian. Tanarul incepe scoala primara in satul natal si apoi intra la Liceul National Ortodox "Avram Iancu", din Brad. In anul 1929, Zian se inscrie la Institutul Teologic din Sibiu, iar in anul 1939 termina Academia de Arte Frumoase, din Bucuresti. Pe langa studiile teologice, el urmeaza si cursuri de medicina (in special cele de anatomie), participa cu interes la prelegerile de mistica ale lui Nichifor Crainic. Terminand studiile, intra in obstea de la Manastirea Brancoveanu, din Sambata de Sus. In anul 1939, tanarul Zian isi petrece toata primavara in Sfantul Munte Athos. In data de 3 mai 1940, tanarul frate Zian este tuns in monahism, el primind numele de Arsenie. Viata lui duhovniceasca va fi recunoscuta si de cei din jurul sau. Este hirotonit ierodiacon (3 mai 1940), apoi ieromonah (10 aprilie 1942), apoi duhovnic (10 mai 1942), iar in cele din urma protosinghel (15 august 1949).
http://www.crestinortodox.ro/files/image/diverse%20-%20poze/mormant%20-%20prislo/mormantul-parintelui-arsenie-boca-2.jpg La numai doi ani de la intrarea in monahism, in anul 1942, calugarul Arsenie este hitotonit preot, fiind randuit staret in Manastirea Brancoveanu. In anul urmator, el isi sapa o pestera in munte, numita astazi Chilia Parintelui Arsenie Boca, aflata la izvorul vaii Sambata. In anul 1945, parintele este anchetat de Securitate, la Ramnicu Valcea, iar in urmatorul an, la Brasov. Slujba de Izvorul Tamaduirii, savarsita in ziua de 7 mai 1948, este ultima slujba sarbatorita la Sambata. In acelasi an, este anchetat la Fagaras.
In data de 25 noiembrie 1948, mitropolitul Nicolae Balan il aduce personal pe parintele Arsenie Boca la Manastirea Prislop, unde il randuieste staret. Parintele Arsenie Boca slujeste ca staret al Manastirii Prislop vreme de doi ani. In anul 1950, manastirea primeste o obste de maici, iar parintele este randuit duhovnic.
http://www.crestinortodox.ro/files/image/diverse%20-%20poze/mormant%20-%20prislo/mormantul-parintelui-arsenie-boca-3.jpg In iarna anului 1951, parintele este arestat de securisti si dus la Canal, pentru un an de zile. Intors la Prislop, parintele va fi foarte retras, evitand convorbirile si iesirile in public. Dupa o noua ancheta, la Timisoara, parintele este arestat vreme de sase luni. In anul 1959, parintele este scos din manastire. Ajuns in Bucuresti, parintele lucreaza pe la mai multe biserici, pictand in fresca, apoi se angajeaza la Atelierul de pictura al Patriarhiei, de la Schitul Maicilor. In anul 1968, cand parintele Arsenie Boca iese la pensie, incepe pictura bisericii parohiale din localitatea Draganescu, de langa Bucuresti.
http://www.crestinortodox.ro/files/image/diverse%20-%20poze/mormant%20-%20prislo/mormantul-parintelui-arsenie-boca-6.jpg Intre anii 1969-1989, maicile din Manastirea Prislop sunt alungate, acestea adunandu-se in Sinaia, sub indrumarea parintelui Arsenie. Parintele Arsenie Boca adoarme in Domnul la data de 28 noiembrie 1989, in Sinaia, el fiind inmormantat in cimitirul Manastirii Prislop, in data de 4 decembrie. Mormantul Parintelui Arsenie Boca este loc de pelerinaj pentru mii de credinciosi, precum si chilia sapata in stanca si izvorul, de langa Manastirea Brancoveanu. La mormantul celui numit "Sfantul Ardealului", cu ocazia parastasului de 22 de ani, s-au adunat peste treizeci de mii de pelerini. Teodor Danalache
http://www.crestinortodox.ro/files/image/diverse%20-%20poze/mormant%20-%20prislo/mormantul-parintelui-arsenie-boca-9.jpg

Adrian Pop
27.11.2013, 23:37
https://fbcdn-profile-a.akamaihd.net/hprofile-ak-prn2/c5.5.65.65/s64x64/969067_197721907047597_263728180_t.jpg (https://www.facebook.com/biserici.icoane)Opţiuni (https://www.facebook.com/biserici.icoane/posts/249483681871419:0#)


Manastiri Biserici Icoane (https://www.facebook.com/biserici.icoane)
acum aproximativ o oră ·




DOAMNE AJUTA MAINE 28.11.2013 SE IMPLINESC 24 ANI DE LA MOARTEA Sfantului Parintelui nostru Arsenie Boca

Acatistul si Paraclisul Sfantului Parintelui nostru Arsenie Boca


Acatistul Sfantului Parintelui nostru Arsenie Boca


Tropar, glasul al-8-lea

Intru tine, Parinte, cu osardie s-a mantuit cel dupa chip, caci luand Crucea, ai urmat lui Hristos si lucrand ai invatat sa nu se uite la trup, caci este trecator, ci sa poarte grija de suflet, de lucrul cel nemuritor.
Intru aceasta si cu ingerii impreuna se bucura, Prea Cuvioase Parinte Arsenie, duhul tau.

Codacul 1

Prea Cuviosului Parintelui nostru si al multora luminator si indreptator de suflete, veniti fratilor, sa-i aducem cu multumire laude si sa-l cinstim, zicandu-i : Bucura-te Sfinte, Prea Cuvioase Parinte Arsenie !

Icosul 1

Din parinti binecredinciosi ai rasarit, Parinte, se ca un soare ai luminat si multe suflete necajite si ratacite le-ai indreptat pe calea mantuirii. Pentru acestea toate, noi iti aducem aceste laude :
Bucura-te, ca din parinti crestini ai rasarit ;
Bucura-te, ca ei Iosif si Cristina s-au numit ;
Bucura-te, ca, maica ta Cristina, soarele si luna a visat ca are in pantece dupa ce te-a zamislit ;
Bucura-te, caci cu adevarat, scara pentru noi ai fost ;
Bucura-te, caci ca soarele si luna in viata ai luminat ;
Bucura-te, al multora si al nostru luminator ;
Bucura-te, ca pentru noi si pentru multi ia fost scump si sfant odor ;
Bucura-te, soare din Muntii Apuseni aparut ;
Bucura-te, luna din Vata de Sus ;
Bucura-te, luceafar aparut din manastirea Brancoveanu ;
Bucura-te, Sfinte, Prea Cuvioase Parinte Arsenie !

Codacul al-2-lea

Din copilarie te-ai aratat odor luminat de Duhul Sfant si parintii, vazandu-te copil ales, te-au dat la scoala mai inalta, ca sa inveti a canta : Aliluia !

Icosul al 2 –lea

Terminand teologia ai fost chemat la manastirea Brancoveanu de mitropolitul Nicolae Balan, si fiind calugarit la muntele Athos ai fost trimis, unde, intr-o padure, Maicii Domnului te-ai rugat sa te dea in seama unui povatuitor induhovnicit. Cu adevarat ai fost ascultat si dupa cum numai o data , pentru smerenie, ai spus acestea, noi iti aducem laude , zicand :
Bucura-te, Parinte, ca Maica Domnului te-a ascultat
Bucura-te, ca Maica Domnului la tine a venit ;
Bucura-te, ca ea de mana te-a luat ;
Bucura-te, caci pe munte inalt de mana te-a dus ;
Bucura-te, ca te-a urcat pana sus ;
Bucura-te, ca acolo, in grija sfantului, ce traia pe pamant de 200 de ani te-a dat ;
Bucura-te, ca apoi Maica Domnului s-a facut nevazuta ;
Bucura-te, ca urcand, frica nu-ti era ;
Bucura-te, ca mare dar ai primit ;
Bucura-te, ca pe multi i-ai luminat ;
Bucura-te, Sfinte, Prea Cuvioase Parinte Arsenie !

Codacul al 3-lea

Ai spus, Parinte, ca Domnului Iisus in padure mult te-ai rugat sa-ti trimita in cale un bun povatuitor, dar n-ai ascultat. Iar dupa un timp, ti-ai dat seama ca El are o mama buna, care mijloceste pentru noi.Si atunci cu lacrimi te-ai rugat ei, iar ea de maini te-a luat si sfantului in varful muntelui in grija te-a dat, iar noi, minunandu-ne de asa mare dar, iti cantam : Aliluia !

Icosul al 3 –lea

Dupa un an ai venit de la muntele Athos la manastirea Brancoveanu si, incepand munca de duhovnic, infricosat te-ai aratat noua si multora care veneau la marturisit, caci mai dinainte le stiai faptele. Iar noi, despre darul pe care-l aveai iti cantam acestea :
Bucura-te, ucenicul Maicii Sfinte ;
Bucura-te, ca de la ea ai primit cinste ;
Bucura-te, ca dar de a prooroci ai primit ;
Bucura-te, ca multora pe nume le spuneai ;
Bucura-te, ca faptele si pacatele le descopereai ;
Bucura-te, ca si sfarsitul unei fete l-ai spus ;
Bucura-te, ca ea venise sa te ispiteasca ;
Bucura-te, ca i-ai spus sa se pregateasca ;
Bucura-te, ca Mirele ei este pe cale sa vina sa o duca ;
Bucura-te, ca moartea, dupa putin timp a dus-o ;
Bucura-te, ca noi tare ne-am minunat ;
Bucura-te, ca multa lume te-a laudat ;
Bucura-te, Sfinte, Prea Cuvioase Parinte Arsenie !

Condacul al 4 –lea

Facandu-te preot si duhovnic si incepand lumea a marturisi, si doar pe unii a-i impartasi, povatuindu-i-ai sa nu mai pacatuiasca,ci sa cante lui Dumnezeu :Aliluia !

Icosul al 4 –lea

Multi dintre credinciosi s-au dedat iarasi la rautati dupa ce i-ai impartasit, iar tu Parinte, simtind cu duhul rautatile lor, te-ai rugat lui Dumnezeu sa-ti descopere pricina pentru care nu se lasa de pacate si acestea ti s-au aratat si noua ni le-ai spus, pentru care te laudam :
Bucura-te,ca in gradina manastirii stand, in amiaza mare, nor negru ai vazut pe munte ;
Bucura-te, ca in nor, mare galagie ai auzit;
Bucura-te, caci cu mare atentie ai privit ;
Bucura-te, ca in mijlocul norului, pe un scaun infricosator, pe satana, de ceata draceasca , l-ai vazut incojurat ;
Bucura-te, ca ai auzit ca porunca dracilor, satana, le-a dat ;
Bucura-te, ca viclesugul lor l-ai auzit, adica sa sopteasca oamenilor ca nu exista Dumnezeu ;
Bucura-te, ca si al doile viclesug al lor l-ai auzit, cum ca nu ar fi rai si iad si nici alta viata ;
Bucura-te, ca si al treilea viclesug l-ai auzit, de a lasa oamenii pocainta pana la batranete ;
Bucura-te, ca prin aceasta vedenie multe ai aflat ;
Bucura-te, ca acestea toate oamenilor in predica le-ai spus ;
Bucura-te, Sfinte, Prea Cuvioase Parinte Arsenie !


Condacul al 5 – lea

Auzind multa lume de darul tau, Parinte, veneau sa-ti auda cuvantul si invataturile si sfaturile de mantuire pe care le dadeai, iar noi te laudam, zicand : Aliluia !

Icosul al 5 –lea

Pe aceia ce nu se potriveau in casatorie ii opreai ;celor ce li se fura pe hoti ii descopereai, cand era seceta , ploaie de la Dumnezeu cereai. Pentru acestea toate iti cantam :
Bucura-te, ca celor casatoriti cele de folos le spuneai ;
Bucura-te, ca de la casatorie nepotrivita ii opreai ;
Bucura-te, ca pe cei ce furau ii descopereai ;
Bucura-te, ca pe hoti cu blandete ii dojeneai sa intoarca cele furate ;
Bucura-te, ca fiind seceta mare, pe munte te-ai suit, rugandu-te sa ploua ;
Bucura-te, caci cuvant ai auzit de la Dumnezeu, ca sa te rogi de oameni sa-si indrepte viata ;
Bucura-te, ca ploaie mare a venit ;
Bucura-te, ca lumea s-a inveselit ;
Bucura-te, ca pe saraci ai miluit ;
Bucura-te, ca ai spus celor ce vor sa fie ;
Bucura-te, luminat propovaduitor ;
Bucura-te, Sfinte, Prea Cuvioase Parinte Arsenie !

Condacul al 6-lea

Celor ce voiau sa se faca preoti si veneau la tine le dadeai sfaturi si povete, minunandu-se si cantand lui Dumnezeu : Aliluia !

Icosul al 6-lea

Fiind intrebat, Prea Cuvioase Parinte, de cei ce doreau sa fie preoti, cu ce pot ei dovedi celor care nu cred ca este Dumnezeu, le-ai spus foarte intelept su cu adevarat, ca prin viata si felul lor de traire duhovniceasca pot dovedi ca Dumnezeu exista. Pentru care noi ne minunam si cantam acestea :
Bucura-te, ca ai fost dumnezeiesc in trup pamantesc ;
Bucura-te, ca ai fost inger in trup ;
Bucura-te, ca numai la fata date te priveam, ne minunam ;
Bucura-te, ca viitorul multora l-ai spus ;
Bucura-te, ca pe multi i-ai indemnat sa-l urmeze pe Iisus ;
Bucura-te, ca pe multi calugari i-ai facut ;
Bucura-te, ca obste de calugari ai strans ;
Bucura-te, ca si obste de maici ai format ;
Bucura-te, ca prin multe incercari ai trecut ;
Bucura-te, ca ispite de tot felul ai rabdat ;
Bucura-te, ca si la munci grele ai fost pus ;
Bucura-te, Sfinte, Prea Cuvioase Parinte Arsenie !

Condacul al 7-lea

Ai voit, Parinte, dupa cum ti s-au aratat, sa faci chipul lui Hristos si , apucandu-te de lucru , ai auzit un glas : »De acum sa Ma pictezi in Sufletele oamenilor, ca sa-Mi cante mie :Aliluia !

Icosul al 7-lea

Ai spus, Parinte, ca tu cunosti pe oameni, pe fata care se mantuiesc, caci celor ce duc o viata de rugaciune, fiind tot timpul cu gandul la Dumnezeu, li se zugraveste in lumina ochilor chipul lui Hristos. Si, tu, Parinte, cu darul Duhului ce-l aveai, vedeai aceasta. De aceea, noi te laudam, zicand :
Bucura-te, caci cunosteai cele ascunse ale oamenilor ;
Bucura-te, caci stiai daca se mantuieste ;
Bucura-te, caci le spuneai ce sa faca in viata ;
Bucura-te, ca tinerii veneau sa-i povatuiesti ;
Bucura-te, ca unii veneau sa-i binecuvantezi ;
Bucura-te, ca pe femeile care se vopseau le certai ;
Bucura-te, ca pe morari de la lacomie ii opreai ;
Bucura-te, ca pe fumatori de la fumat ii opreai ;
Bucura-te, invatator de cele sfinte ;
Bucura-te, vazatorule al celor nevazute ;
Bucura-te, ca acum in cer te odihnesti ;
Bucura-te, Sfinte, Prea Cuvioase Parinte Arsenie !

Condacul al 8-lea

Fiind razboi mare, veneau la tine, Parinte, tineri care trebuiau sa plece in razboi, ca sa te rogi pentru ei, iar tu cunosteai care scapau cu viata. Si noi ne minunam, cantandu-ti :Aliluia !

Icosul al 8-lea

Parinte, celor ce stiai ca vor muri le dadeai mana de o sarutau, iar celor care stiai car aman in viata nu le dadeai mana. Si ei, intristandu-se , te intrebau de ce lor nu le dai mana, iar tu, Parinte, le spuneai « caci cu voi ma mai intalnesc, iar cu aceia nu ».Pentru aceasta te laudam, zicand :
Bucura-te, vazatorule al vointei lui Dumnezeu ;
Bucura-te, vazatorule al celor viitoare ;
Bucura-te, ca vedeai viata omului ;
Bucura-te, ca stiai sfarsitul vietii lui ;
Bucura-te, ca noi mult ne minunam ;
Bucura-te, ca minunat prooroc te-ai aratat ;
Bucura-te, ca pe Domnul pentru tine Il laudam ;
Bucura-te, caci cu ingerii te veselesti ;
Bucura-te, caci acum in ceruri dantuiesti ;
Bucura-te, caci cu heruvimii acum slujesti ;
Bucura-te, indreptator al credintei ;
Bucura-te, Sfinte, Prea Cuvioase Parinte Arsenie !

Condacul al 9-lea

Venit-a, Parinte, intr-o zi de Rusalii ‘Oastea Domnului’ la manastire si o unitate militara, Iar tu, Parinte, ai zis : »Iata ca s-a intalnit « Oastea Domnului », cu « Oastea Tarii », ca sa cante lui Dumnezeu : Aliluia !

Icosul al 9-lea

Facandu-se utrenie in Biserica, ai iesit, Parinte, cu cantaretii si cu toti credinciosii, ca sa savarsesti Sfanta Liturghie pe altarul din fata manastirii si, fiind linga tine cantaretul care indoit cu credinta era, te-a vazut inconjurat de flacari de foc ,care erau darul Sfantului Duh.Atunci el s-a inspaimantat si a strigat, iar tu l-ai oprit sa nu spuna, doar ca simteai ca te arde ceva. De aceea, noi te laudam, zicand :
Bucura-te, lacasul Duhului Sfant ;
Bucura-te ca in trup fiind pep amant, ai fost vazut inconjurat de Duhul Sfant ;
Bucura-te, ca prin acest Duh Sfant ai proorocit ;
Bucura-te, caci cu Duhul Sfant, stalp al Bisericii ai fost ;
Bucura-te, caci cu Duhul, ca o trambita ai rasunat ;
Bucura-te, caci cu trambita Duhului pe multi ai adunat ;
Bucura-te, vioara care cantai cu Duhul ;
Bucura-te, ca prin tine s-a veselit vazduhul ;
Bucura-te, ca turma de oi cuvantatoare ai adunat ;
Bucura-te, Parinte, de Duh Sfant inteleptit ;
Bucura-te, Sfinte , Prea Cuvioase Parinte Arsenie !

Condacul al 10-lea

Venit-a, Parinte in timpul unei Sfinte Liturghii o femeie sa-ti spuna necazul ce il avea si te tulbura cu nerabdarea ei. Si tu, Parinte simtind din Sfantul Altar, ai oprit slujba si ai spus de ce a venit. Pentru aceasta, iti cantam : Aliluia !

Icosul al 10-lea

Ai spus, Parinte, ca femeia a venit deoarece a pierdut douazeci de mii de lei :tu ai spus ca acei bani cu care cele doua fete ale ei trebuiau sa-si creasca copiii pe care n-au voit sa-i nasca si i-au avortat si de aceea spor de casa nu vor mai avea, caci sufletele copiilor strigau razbunare asupra parintilor. Iar noi ne minunam de darul tau , zicand :
Bucura-te, vazatorul pacatelor omenesti ;
Bucura-te, iertatorul celor nelegiuti ;
Bucura-te, indreptatorul celor neleguiti ;
Bucura-te, luminatorul celor de rea credinta ;
Bucura-te, ca ai descoperit cele ascunse ;
Bucura-te, luminatorul multora departati de credinta ;
Bucura-te, alinatorul multora in suferinta ;
Bucura-te, pastorule al turmei lui Hristos ;
Bucura-te, sa ne fi si noua de folos ;
Bucura-te, Parinte cu chip luminos ;
Bucura-te, Sfinte, Prea Cuvioase Parinte Arsenie !

Condacul al 11-lea

Inzestrat ai fost cu multe daruri de la Dumnezeu Parinte, caci si apa , ca Moise, ai facut sa izvoreasca din stanca. Cu preotia ai fost incununat, cu darul proorociei , cu milostivirea, cu blandetea si cu buna povatuire. De aceea, noi te laudam, cantand lui Dumnezeu :Aliluia !

Icosul al 11-lea

Ai avut, Parinte, dar de a predica si de a talcui Sfanta Evanghelie a lui Hristos, luminand multe suflete, abatandu-te de la ratacire la cale mantuirii. Pentru toate acestea laude iti aducem, zicand :
Bucura-te, predicator bun al lui Hristos ;
Bucura-te, ca multora ai fost de folos ;
Bucura-te, ca de la rautati pe multi ai oprit ;
Bucura-te, ca pe noii casatoriti la nastere de copii i-ai indemnat ;
Bucura-te, ca i-ai indemnat sa staruie in rugaciune ;
Bucura-te, ca la milostenie i-ai povatuit ;
Bucura-te, ca Biserica le-ai spus s-o cerceteze ;
Bucura-te, ca la sarbatori le-ai spus sa nu lucreze ;
Bucura-te, ca pe cei bolnavi i-ai pus sa-i cerceteze ;
Bucura-te, ca sfaturile Bisericii i-ai spus sa le urmeze ;
Bucura-te, Sfinte, PreCuvioase Parinte Arsenie !

Condacul al 12-lea

In satul Draganescu, de langa Bucuresti, ai pictat biserica, iar cei ceo viziteaza se uimesc de darul pe care l-ai avut, caci, privind pe sfinti, se pare ca sunt vii. De aceea, cu totii ne minunam si te laudam zicand :Aliluia !

Icosul al 12-lea

Minunat pictor ai fost- de icoane, de biserici si de suflete – biserica nespus de frumoasa ai pictat si multa lume merge sa o vada, iar de frumusetea ei se minuneaza , zicand :

Bucura-te, iscusit pictor de biserici ;
Bucura-te, pictor prea minunat ;
Bucura-te, ca si in suflete pe Hristos L-ai zugravit ;
Bucura-te, caci glas de la Domnul ai avut ca sa pictezi si in suflete ;
Bucura-te, caci te-ai silit pe Hristos sa-L urmezi ;
Bucura-te, caci noua si multora pilda te-ai facut ;
Bucura-te, caci ai primit veste ca viata iti este pe sfarsite ;
Bucura-te, ca ziceai ca mai ai trei calendare ;
Bucura-te, ca ne-ai dat pilda de rabdare ;
Bucura-te, ca in ceasul mortii ai stiut unde te duci ;
Bucura-te, Sfinte, Prea Cuvioase Parinte Arsenie !

Condacul al 13-lea

O, prea minunate, Parintele nostru Arsenie, primeste aceste laude si multumiri de la noi, nevrednicii fiii tai, rugandu-te sa fii milostiv pentru noi inaintea Domnului Hristos, ca sa ne invredniceasca si pe noi vietii celei fericite si impreuna cu tine sa cantam :Aliluia ! (acest condac se zice de 3 ori)

Apoi iarasi se zice :Icosul 1 si Condacul 1.


Rugaciune

Doamne, Iisuse Hristoase, primeste ostenelile, slujbele si sfintele rugaciuni ale robului Tau, Parintele nostru Arsenie, care mult s-a ostenit si a slujit Tie, ca sa-ti castige suflete, intorcandu-le de la viata si faptele cele pacatoase ale lor (ca se de la moarte, de cateva ori a surprins si a scapat o tanara in momentul cand voia sa se sinucida) si pilda de rabdare si dragoste parinteasca ne-a dat.
Te rugam , Stapane, ajuta-ne sa slujim si noi cu dragoste, in curatie trupeasca si sufleteasca, prin rugaciuni neincetate sa Te marim, sa Te binecuvantam si sa urmam sfaturile robului Tau, Parintele nostru Arsenie, pe care il rugam : roaga-te , Sfinte, Prea Cuvioase Parinte Arsenie, ca si noi, in viata ce ne-o petrecem sa implinim poruncile Domnului si sfaturile ce ni le-ai dat si invataturile din multele si minunatele predici pe care le-ai rostit.
Pomeneste-ne, acum, din Imparatia Cerurilor, unde Te veselesti cu toti Sfintii si cu Prea Sfanta Nascatoare de Dumnezeu, care te-a incredintat in Muntele Athosului sfantulu ce traia acolo cu 200 de ani in urma si cu tine sa ne veselim in veci.Amin.

https://fbcdn-sphotos-b-a.akamaihd.net/hphotos-ak-frc3/s526x395/1471167_249483571871430_1837000004_n.jpg
(https://www.facebook.com/photo.php?fbid=249483571871430&set=a.106990862787369.13777.100004293671231&type=1&relevant_count=1&ref=nf)
(https://www.facebook.com/photo.php?fbid=249483571871430&set=a.106990862787369.13777.100004293671231&type=1&relevant_count=1&ref=nf)

17 (https://www.facebook.com/shares/view?id=249483571871430)Îmi place (https://www.facebook.com/biserici.icoane/posts/249483681871419:0#) · · Distribuie (https://www.facebook.com/ajax/sharer/?s=2&appid=2305272732&p%5B0%5D=100004293671231&p%5B1%5D=1073744803&profile_id=100004293671231&share_source_type=unknown)

Adrian Pop
28.11.2013, 09:29
Icoane pictate de parintele Arsenie Boca, Sfantul Ardealului (https://www.facebook.com/pages/Icoane-pictate-de-parintele-Arsenie-Boca-Sfantul-Ardealului/447134132008708?ref=stream) a distribuit o fotografie (https://www.facebook.com/photo.php?fbid=564195870326370&set=a.103483256397636.7552.103474366398525&type=1) postată de Manastirea Prislop (https://www.facebook.com/pages/Manastirea-Prislop/103474366398525).

https://fbcdn-sphotos-g-a.akamaihd.net/hphotos-ak-frc3/p240x240/1476032_564195870326370_1508820201_n.jpg
(https://www.facebook.com/photo.php?fbid=564195870326370&set=a.103483256397636.7552.103474366398525&type=1)
(https://www.facebook.com/photo.php?fbid=564195870326370&set=a.103483256397636.7552.103474366398525&type=1)

Mii de oameni sunt aşteptaţi la slujba de comemorare a părintelui Arsenie Boca. Mănăstirea Prislop devine în această săptămână cel mai important loc de pelerinaj pentru creştinii din România. În 28 noiembrie este comemorat Arsenie Boca, fost stareţ al mănăstirii şi una dintre figurile importante ale ortodoxiei româneşti. Mii de oameni sunt aşteptaţi la slujba religioasă dedicată părintelui Arsenie Boca, înmormântat aici. Joi, 28 de noiembrie, mii de oameni sunt aşteptaţi în Mănăstirea Prislop la slujbele religioase care au loc cu ocazia împlinirii a 24 de ani de la trecerea în nefiinţă a Părintelui Arsenie Boca (28 noiembrie 1989). „Măsurile adoptate de jandarmi, alături de poliţişti şi reprezentanţii I.S.U. Hunedoara vor viza asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă pentru toţi credincioşii, care vor sosi la Sfânta Mănăstire Prislop”, a declarat căpitanul Nicolae Răducu, de la Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Hunedoara. Poliţiştii şi jandarmii vor fi prezenţi atât pe ultimii kilometri ai şoselei spre Mănăstirea Prislop, cât şi pentru a asigura ordinea publică pe timpul slujbei religioase şi a pelerinajului la mormântul părintelui Arsenie Boca. „Jandarmii recomandă participanţilor la această manifestare religioasă să respecte precizările organizatorilor şi ale forţelor de ordine”, a precizat Răducu. Cum ajungeţi la Prislop Mănăstirea Prislop a devenit loc de pelerinaj după moartea părintelui Arsenie Boca, unul dintre personalităţile ortodoxiei româneşti. Fostul stareţ al mănăstirii de maici este înmormântat aici. Mănăstirea este situată la circa 10 kilometri de Haţeg şi la 20 de kilometri de Hunedoara. În Prislop se ajunge din satul hunedorean Silvaşul de Jos, aflat pe drumul judeţean care leagă Haţeg de Hunedoara, prin zona dealurilor Silvaşului. Din centrul satului Silvaşul de Jos, turiştii sunt îndrumaţi să intre pe un drum judeţean (DJ687K), spre Silvaşul de Sus, iar de la ieşirea din Silvaşul de Sus mai au de parcurs circa trei kilometri până la mănăstire. Turiştii care vin dinspre Haţeg trebuie să vireze la stânga în intersecţia din satul Silvaşul de Jos, iar cei care vin dinspre Hunedoara, trebuie să cotească la dreapta, din aceeaşi intersecţie. Sursa.-adevarul.ro






Îmi place (https://www.facebook.com/?sk=nf#) · · Distribuie (https://www.facebook.com/ajax/sharer/?s=2&appid=2305272732&p%5B0%5D=103474366398525&p%5B1%5D=1073743234&share_source_type=unknown) ·

Adrian Pop
06.12.2013, 10:43
Gabriel Pamant (https://www.facebook.com/gabriel.pamant) a distribuit o fotografie (https://www.facebook.com/photo.php?fbid=568275796585044&set=a.103483256397636.7552.103474366398525&type=1) postată de Manastirea Prislop (https://www.facebook.com/pages/Manastirea-Prislop/103474366398525).

https://fbcdn-sphotos-c-a.akamaihd.net/hphotos-ak-prn2/p206x206/1425552_568275796585044_887365734_n.jpg
(https://www.facebook.com/photo.php?fbid=568275796585044&set=a.103483256397636.7552.103474366398525&type=1)
(https://www.facebook.com/photo.php?fbid=568275796585044&set=a.103483256397636.7552.103474366398525&type=1)

Buna dimineata tuturor chiar daca nu ati gasit nimic in ghetute inca mai este timp sa fiti buni si milostivi sa faceti o fapta buna si sigur veti fi rasplatiti. O zi binecuvantata. 6 decembrie 2013 Sfantul zilei (†) Sfantul Ierarh Nicolae Zi de post Dezlegare la peste 0°C Temp resimtita: -4°C Precipitatii: 0 Presiune: 1025 hPa Vant slab: 5 m/s Rasare: 07:54 / Apune: 16:44

Adrian Pop
18.02.2014, 21:06
https://scontent-b.xx.fbcdn.net/hphotos-prn1/t1/p720x720/1623645_608118939267396_245313453_n.jpg